Recurs. refuz nejustificat de a elibera autorizaţie de construire
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 277 din data de 25.01.2018
Autoritatea publică a refuzat eliberarea autorizației de construire pe motiv că nu s-a prezentat oferta de donație pentru terenul grevat de servitute publică, pentru construirea în viitor a unui drum de interes local. Din nicio dispoziție legală nu rezultă că eliberarea unei autorizații de construire, în anumite cazuri, ar putea fi condiționată de trecerea, prin donație, a unui imobil din proprietate privată în proprietatea emitentului autorizației solicitate, independent de orice considerente de utilitate publică sau privată a unei astfel de operațiuni juridice.
Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 277 din 25 ianuarie 2018
- art. 8 alin. 1 teza a II-a Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 50/1991
Prin Sentința nr. 2092/CA/29.06.2017, Tribunalul (...) a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții (...) (...) și (...) (...) în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului (...) și, în consecință:
A dispus anularea adresei nr. (...)/25.02.2015 emisă de autoritatea pârâtă.
A obligat pârâta să elibereze în favoarea reclamanților autorizația de construire conform cererii nr. (...)/20.02.2015, pentru "construire stație de carburanți, magazin, restaurant, anexe, împrejmuire teren, amplasare totem", necondiționat de prezentarea ofertei de donație solicitată prin adresa nr. (...)/25.02.2015.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Primăria Municipiului (...), solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în totalitate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, arată recurenta că este esențial să se rețină că pentru a putea respecta și îndeplini această măsură, reclamantul trebuie să amenajeze bretele de intrare-ieșire, care exced parcelele aflate în proprietatea acestuia, aferente obiectivului de investiție, nr. cad. (...)3, respectiv nr. cad. (...)4, astfel că potrivit Legii nr. 50/1991 solicitantul autorizației de construire trebuie să facă dovada unui titlu real asupra terenurilor, care să îi confere dreptul de a executa racordurile la DN 76.
Susține recurentul că aceste documente nu au fost prezentate de reclamant la depunerea documentației tehnice în vederea obținerii autorizației de construire. În concluzie, precizează recurenta că este evident că autoritatea administrației publice locale, Primăria (...), nu putea emite autorizația de construire pentru varianta provizorie de acces, care presupune realizarea de bretele de intrare-ieșire pe terenuri asupra cărora reclamanta nu a prezentat documente privind deținerea dreptului real de construire, deci singura variantă acceptată rămâne cea prevăzută de O.G. nr. 43/1997. În acest sens, autorizația de construire se poate emite doar în condițiile realizării tronsonului de drum colector.
În opinia recurentei, expertiza efectuată în cauză nu ține cont de faptul că HCL nr. 472/2005 nu aprobă Planul Urbanistic Zonal coridoare de dezvoltare (...) - (...), respectiv (...)-(...), ci doar îl avizează, astfel că la art. 2 din hotărâre se face precizarea că aprobarea PUZ este condiționată de obținerea tuturor avizelor necesare, urmarea procedurii de consultare publică, etc., or, toată argumentația domnului expert se bazează pe această documentație nefinalizată.
De asemenea, apreciază recurenta că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, în ceea ce privește anularea adresei nr.(...)/2015 și care nu este acte administrativ și nu produce efecte juridice.
Precizează recurenta, în esență, că deosebirea dintre actul administrativ și operațiunea administrativă prezintă importanță practică în special în cazul litigiilor de contencios administrativ, deoarece instanța judecătorească poate controla numai actele administrative atacate în justiție, dar nu poate controla, în cazul acțiunii directe, în mod distinct de actul administrativ, operațiunile administrative pe baza cărora a fost emis acel act.
În ceea ce privește fondul acțiunii, arată recurenta că nu toate terenurile sunt construibile iar pentru ca un solicitant să poată obține autorizația de construire trebuie să fie îndeplinite condițiile impuse de lege.
Învederează instanței recurenta că parcela pe care se dorește amplasarea investiției compusă din stație de carburanți, restaurant și anexe este situată în imediata vecinătate a unei artere rutiere de importanță națională DN 76. Acest studiu prevede ca accesul în DN 76 nu se face direct ci prin intermediul unui drum colector. Drumul colector este un obiectiv de utilitate publică, deci el trebuie să aparțină domeniului public și urmează să fie realizat în momentul în care instituția dispune de suportul financiar necesar.
În situația în care beneficiarul a solicitat aviz CMUAT pentru realizarea investiției anterior realizării drumului colector propunerea trebuia să conțină două variante de acces în DN76: o variantă provizorie (până la realizarea drumului colector care va deservi DN76) și o variantă definitivă (după realizarea drumului colector).
Arată recurenta că parcela este construibilă doar dacă are acces la drum public, iar în situația în care investiția pe parcela identificată cu nr. cad. 1(...)1 se realizează anterior drumului colector, terenul afectat de servitute publică trebuie transferat domeniului public tocmai pentru a asigura construibilitatea parcelei.
Susține recurenta că prin simpla retragere a edificatelor parcela nu devine construibilă și nu dobândește acces la drumul public.
Învederează instanței recurenta, în esență, că reclamanta nu face altceva decât să încerce eludarea unor prevederi legale în vigoare. Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului (...) nr.472/2005 s-a avizat Planul Urbanistic Zonal în coridoarele de dezvoltare CD1/3 (...)-(...) și CD5/1 (...) - (...).
În opinia recurentei, Conform legislației în vigoare (Legea nr.350/2001, Legea nr.50/1991 (r), O.G. nr.43/1997 (r), pentru obținerea autorizației de construire pentru un teren, acesta trebuie să aibă acces la un drum public, reglementat conform prevederilor din Planul Urbanistic General al municipiului (P.U.G.).
Menționează recurenta că în cazul de față nu sunt respectate nici prevederile HCL nr.472/2005. Presupusa "donație" la care Primăria Municipiului (...) ar obliga solicitanții autorizației de construire este de fapt o soluție pentru a reglementa profilul transversal al străzii și realizarea drumului colector în momentul în care se dorește realizarea construcțiilor fără ca beneficiarii autorizației să trebuiască să aștepte exproprierea terenului pentru modernizarea străzii (când parcela ar deveni construibilă).
Arată recurenta, în esență, că donația este o opțiune a reclamantei și nu o obligație impusă.
Precizează recurenta, în esență, că cerințele din avizele în litigiu au fost impuse de către o comisie de specialiști în urbanism (și nu exclusiv de către angajații Primăria Municipiului (...) iar prin acțiunea formulată, reclamantul dorește de fapt să treacă peste condiția impusă de o comisie de specialiști, peste procedura impusă de lege și peste prevederile unei hotărâri de consiliu în vigoare.
În drept, recurenta invocă Legea 554/2004, Legea 50/1991, O.G. nr. 43/1997.
Intimații (...) (...) și (...) (...) au formulat întâmpinare, solicitând în principal în temeiul prevederilor art. 489 Cod de procedura civilă, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Totodată, intimații solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de faza procesuală a recursului.
În motivare, referitor la excepția nulității pentru nemotivare, arată intimații că potrivit art. 486 alin. 1, Cod de procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde pe lângă celelalte cerințe impuse de text, referitoare la datele recurentului, sentința atacată și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau după caz mențiunea că vor fi depuse într-un memoriu separat.
În opinia intimaților, recurenta, pe lângă că vine cu motive noi atât de întâmpinare, cât și cu condiții noi de eliberare a autorizației de construire, prin motivele de recurs, reiterează apărările făcute în fața instanței de fond, fără însă a formula o critică concretă la adresa sentinței recurate, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 Cod de procedură civilă și nici măcar formal nu indică articolul 488 Cod de procedură civilă și cu atât mai puțin unul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de legiuitor în norma mai sus indicată.
În opinia intimaților, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în întâmpinare, poate chiar unele noi, nu răspunde exigențelor cerute de art. 489 Cod de procedură civilă, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 Cod de procedură civilă, iar modul de redactare a cererii de recurs, nu îngăduie determinarea limitelor sesizări Curții de Apel, investite cu verificarea legalității hotărârii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii referitor la adresa nr. (...)/25.02.2015, apreciază intimații că în mod temeinic și legal instanța de fond a considerat că, adresele emise de autoritățile publice au de regulă rol de informare, cum sunt de exemplu și înștiințările de plată, astfel că, de cele mai multe ori, nu întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi calificate acte administrative în sensul articolului 2 alineatul 1 litera c) din Legea contenciosului administrativ. Cu toate acestea în situația în care există persoane care se consideră vătămate prin conținutul acestor adrese și nu există un alt act administrativ propriu-zis susceptibil de a fi revocat ori supus controlului instanței de contencios administrativ, literatura de specialitate și practica sunt în sensul că aceste adrese pot face obiectul acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea 554/2004.
Consideră intimații că este de necontestat, că în cauză, adresa numărul (...)/25.02.2015, reprezintă în concret refuzul autorității, refuz care nu poate fi catalogat altfel decât vătămător, și care generează efecte "negative" , astfel că intimații apreciază că acțiunea este admisibilă și sub acest aspect.
Pe fond, intimații invocă prevederile art. 37 alineatul 4 din OG. 43/1997 și arată că administratorul drumului, prin adresa numărul (...)/27.01.2014 CNADNR - Direcția Regională Drumuri și Poduri (...), secția Drumuri Naționale (...), comunică avizul favorabil, conform documentației depuse. Mai mult, s-a obținut și avizul cu numărul (...) din 11 iunie 2014 al CNADNR Direcția pentru Siguranță și Monitorizarea Traficului Rutier, UIP pentru acces la drumuri naționale și autostrăzi, prin care se comunică acordul acestei instituții precum și condițiile de realizare pe două variante vizate spre neschimbare și precizarea conform căreia costul lucrărilor va fi suportat de către beneficiarul obiectivului de investiție.
Precizează intimații că servitutea publică de care recurenta se folosește cu scopul de a obține prin donație terenul, aferent acesteia, nu afectează terenul proprietatea intimaților, teren pentru care s-a solicitat acordarea dreptului de a construi.
Apreciază intimații că "soluția de compromis " propusă de recurentă, în mod sigur depășește limitele dreptului de apreciere ale administrației, intrând în sfera abuzului, care evident poate și trebuie corijat de instanța de judecată.
În drept, intimații nu și-au motivat întâmpinarea.
Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:
Intimații au depus documentația în vederea obținerii autorizației de construire pentru "stație distribuție carburanți, împrejmuire, teren, construire, anexă SKID GPL, amplasare totem".
Prin adresa numărul (...)/27.02.2015 (fila. 7 dosar fond), recurenta i-a comunicat intimatei S.C. (...) S.R.L., proprietara terenului la acel moment, faptul că autorizația de construire nu poate fi eliberată deoarece nu s-a prezentat oferta de donație pentru terenul grevat de servitute publică.
Față de răspunsul primit, intimata a formulat o nouă cerere prin care a solicitat revocarea adresei numărul (...)/25.02.2015 (fila 8 dosar fond) însă recurenta și-a menținut poziția de refuz a emiterii autorizației de construire, conform adresei de răspuns emise sub nr. (...)/26.05.2015 (fila 6 dosar fond).
Curtea a constatat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
Astfel, instanța de control judiciar a constatat că în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță că refuzul eliberării autorizației de construire pentru intimați pe motivul că nu s-a făcut dovada ofertei de donație a unui imobil este nejustificat.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că din nicio dispoziție legală nu rezultă că eliberarea unei autorizații de construire, în anumite cazuri, ar putea fi condiționată de trecerea, prin donație, a unui imobil din proprietate privată în proprietatea emitentului autorizației solicitate.
Neavând suport legal într-un act normativ, o astfel de condiționare, indiferent de considerente precum accesul la imobilul pe care se dorește edificarea unei construcții, apare ca fiind nelegală.
Prin urmare, independent de orice considerente de utilitate publică sau privată a unei astfel de operațiuni juridice, nu se poate condiționa emiterea unei autorizații de construire de donarea unei părți din terenul pe care se dorește a se construi.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar a constatat că refuzul nejustificat al recurentei de a elibera autorizație de construire pentru intimați s-a raportat la necesitatea donării unei părți din teren. Or, numai din această perspectivă trebuie analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului, astfel că îndeplinirea unor alte condiții legale pentru eliberarea autorizației de construire, precum existența accesului la imobilul pe care se dorește edificarea construcției ori caracterul construibil al terenului, exced limitele investirii instanței care este ținută să se pronunțe numai asupra refuzului recurentei prin prisma motivului invocat în adoptarea acestuia, nu și din perspectiva unor alte posibile motive de refuz cum ar fi cele menționate anterior sau, cu atât mai puțin, cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor de eliberare a autorizației de construire.
Plecând de la această premisă, criticile recurentei privind inexistența accesului la imobilul pe care se dorește edificarea construcției ori caracterul construibil al terenului sunt lipsite de relevanță în cauză raportat la obiectul refuzului nejustificat contestat de intimații reclamanți.
Nu este întemeiată nici critica recurentului privind inadmisibilitatea acțiunii raportat la lipsa caracterului de act administrativ al adresei contestate.
Sub acest aspect, instanța de control judiciar a constatat că în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță calificarea juridică a acțiunii ca fiind fundamentată pe instituția juridică a refuzului nejustificat, or, un astfel de refuz este calificat de legiuitor ca reprezentând un act administrativ asimilat care poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.
În acest sens sunt dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a care statuează că "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri";.
Prin urmare, adresele a căror anulare s-a cerut reprezintă actul juridic în care s-a materializat refuzul nejustificat al recurentei astfel că acestea pot forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, în mod corect reținând instanța de fond că acțiunea este admisibilă.
Pe cale de consecință, constatând că toate motivele de recurs sunt neîntemeiate, instanța a respins ca nefondat recursul și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
| ← Recurs. achiziţii publice plângere împotriva deciziei... | Hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare → |
|---|
