Repararea prejudiciului moral. Jurisprudență

Judecătoria TURNU MĂGURELE Sentinţă civilă nr. 164 din data de 07.02.2013

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.2905/329/2012 din data de 22 octombrie 2012 reclamanta Z. E., a chemat în judecată pe pârâta D. M., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța aceasta să fie obligată să-i achite suma de 5.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daunele morale produse prin lezarea onoarei, demnității și reputației sale.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, odată cu pensionarea sa s-a stabilit împreună cu soțul în comuna S., județul Teleorman, fiind consăteancă și prietenă cu pârâta.

La data de 26 iulie 2012 a mers împreună cu pârâta la București, să facă unele cumpărături, pentru pomenirea fiului său și pârâta a invitat-o să doarmă la fiica sa, împreună cu ea, motivând că îi este urât să doarmă singură.

Peste o săptămână, la data de 2 august 2012, pârâta s-a dus la târgul săptămânal din comuna S., a abordat-o pe o altă prietenă a reclamantei, respectiv pe numita C. F., și a început să facă afirmații calomnioase la adresa reclamantei, pe un ton ridicat, care au fost auzite de multe persoane aflate la târg. A drăcuit-o și a acuzat-o că i-a furat banii, ca să facă cumpărături la București.

La data de 16 august 2012, când s-a dus la târgul săptămânal, pârâta, fără să o întrebe absolut nimic pe reclamantă, a început să strige în târg că a luat-o să doarmă de milă la fiica ei, că i-a furat banii din portofel, ca să facă cumpărături pentru pomenirea fiului său și a făcut-o și curvă. Aceste insulte și calomnii au fost auzite de toată lumea prezentă la târg.

Pe ea au durut-o foarte mult aceste afirmații, nefiind adevărate. Urmare acestor evenimente, are reproșuri din partea soțului său, care îi spune că probabil știe pârâta ceva de o face curvă. Totodată, mulți consăteni o opresc pe stradă și-i amintesc de rușinea suferită, iar acest lucru o afectează moral foarte mult. Și celălalt fiu al său care locuiește în București, a aflat de incidentele respective și-i este foarte rușine de acesta.

Ea, reclamanta, are probleme medicale la inimă și i s-a recomandat să nu aibă șocuri, însă afirmațiile făcute de pârâtă au fost șocante și i-au cauzat insomnii.

Este o persoană respectabilă, având o viață de familie liniștită, și niciodată nu și-a imaginat că va trece prin asemenea rușine. Impactul acestor afirmații calomnioase este foarte puternic în comunitatea locală, întrucât oamenii de la țară se cunosc toți între ei, iar respectul pentru valorile morale este mult mai dezvoltat decât la oraș și acuzațiile de asemenea natură sunt percepute cu o gravitate mult mai mare decât în mediul urban.

Precizează că a formulat și plângere penală pentru insultă și calomnie, fără să cunoască faptul că aceste fapte nu mai sunt prevăzute de legea penală, iar poliția a îndrumat-o să se adreseze instanței civile pentru repararea prejudiciului cauzat de afirmațiile calomnioase ale pârâtei.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copii conforme cu originalul de pe: cartea sa de identitate, adresa nr.380813/10.09.2012 emisă reclamantei de către Secția de Poliție nr.7 Crîngu, a solicitat chemarea pârâtei la interogatoriu(filele 21-22) și audierea martorilor L. A. și R. Gh..

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii civile ca nefondată, arătând că afirmațiile reclamantei din conținutul cererii de chemare în judecată sunt lipsite de adevăr și nu corespund realității.

Între ea și reclamantă a existat o relație foarte strânsă de prietenie, ele vizitându-se reciproc, ajutându-se la treburi gospodărești, sărbătorindu-și zilele de naștere, onomastice sau trecerea dintre ani, împreună.

Aceste relații au fost foarte bune până în vara anului 2012, în luna iulie, când în virtutea acestor relații excelente de prietenie, au mers împreună la București pentru ca reclamanta să își rezolve anumite probleme. Pentru că aceasta nu avea unde să rămână peste noapte, au mers împreună și au dormit la fiica pârâtei.

Pe durata acestei vizite la București, reclamanta a cheltuit pentru cumpărături și transport bani de la pârâtă și fiica acesteia, reclamanta luându-i portofelul în care erau banii și cartea de identitate. În momentul în care s-au întors împreună, în localitatea lor de domiciliu, i-a cerut reclamantei să îi restituie banii folosiți și cartea de identitate a soțului său, aceasta nefăcând acest lucru, mai mult cartea de identitate i-a restituit-o în ziua referendum-ului organizat în țara noastră.

Ea nu a făcut niciun fel de acuzații calomnioase la adresa reclamantei, din cele prezentate în conținutul cererii de chemare în judecată, dar a spus că aceasta are să-i dea o anumită sumă de bani și că a luat cartea de identitate a soțului său, lucruri care corespund realității și i-a reproșat faptul că a vorbit lucruri neadevărate legate de fiica sa și de locuința acesteia, unde ea fusese găzduită.

În susținerea întâmpinării, pârâta a depus la dosar o caracterizare a familiei pârâtei, din partea Parohiei S. și a solicitat audierea martorilor B. T, N. Gh. și C. L..

La termenul de judecată din 10 ianuarie 2013, instanța, a considerat necesar a se audia și martorul G. T., menționat în depoziția sa, de martorul L. A..

Acțiunea este întemeiată.

Astfel, potrivit disp.art.1357 Noul cod civil "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare";, iar "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă";.

Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea și existența vinovăției celui care a determinat prejudiciul.

Coroborând susținerile reclamantei cu depozițiile martorilor L. A.(fila 23), B. T.(fila 24) și R. Gh.(fila39), instanța reține că în vara anului 2012, într-o zi de joi a săptămânii, în timp ce aceasta se afla în târgul săptămânal din comuna S., județul Teleorman, pârâta i-a adresat insulte și cuvinte indecente și calomnioase, acuzând-o că i-ar fi furat bani din portofel, când cele două au dormit la fiica pârâtei, la București, că ar fi ținut-o cu mâncare, că în urmă cu ceva timp reclamanta ar fi fost pe tren cu niște bărbați și ar fi avut relații intime cu aceștia, adresându-i și cuvântul "curvă";. Așa cum a declarat martorul L. A., se oprise lumea în loc privindu-le pe cele două și același martor a declarat că, ulterior incidentului, reclamanta s-a plâns soției lui despre faptul că jignirile ce i-au fost aduse de către pârâtă au afectat-o. Și martorul R. Gh. a auzit expresiile adresate reclamantei de către pârâtă, arătând în plus că pârâta i-a mai adresat acesteia și alte "vorbe grele"; pe care nu le poate reproduce, târgul fiind plin de lume și unii cetățeni se opriseră să vadă ce se întâmplă între cele două părți. La aceste acuzații reclamanta nu a răspuns.

Față de această situație de fapt, instanța reține că pârâta, prin afirmațiile sale adresate reclamantei, în public, a adus atingere și a lezat cinstea, onoarea, demnitatea și reputația acesteia, creând o imagine nefavorabilă reclamantei, prin cuvintele insultătoare aduse acesteia, prejudiciul moral având repercursiuni asupra situației sociale a reclamantei care este căsătorită de foarte mulți ani, este bolnavă, suferind în urmă cu circa 3 ani o intervenție la inimă, având deja o sănătate precară și datorită faptului că un fiu al său a decedat.

Totodată, instanța trebuie să ia în considerare ca pretenția civilă solicitată să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a reclamantei, cuantumul despăgubirilor trebuind stabilit în raport de criteriul duratei și menținerii consecințelor vătămării și cel al echității.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că cererea reclamantei pentru daune morale este într-adevăr justificată, însă nu în cuantumul solicitat, apreciind că suma de 1200 lei despăgubiri civile este echitabilă, astfel încât, în temeiul disp.art. 1357 Noul Cod civil, va admite acțiunea și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.200 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale produse prin lezarea onoarei, demnității și reputației reclamantei.

Față de probele administrate la care instanța a făcut referire mai sus, apărarea pârâtei urmează a fi înlăturată ca nefondată, cu probele propuse aceasta nefăcând dovada contrară a susținerilor reclamantei din acțiune. Dacă aceasta ar fi avut eventual de lămurit anumite neînțelegeri cu reclamanta, având în vedere și gradul de prietenie dintre ele, avea posibilitatea să discute cu reclamanta în mod civilizat și nu să recurgă la afirmațiile făcute către aceasta în târgul săptămânal.

Conform disp.art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei și suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Repararea prejudiciului moral. Jurisprudență