Report de constatare tehnico-ştiinţifică. posibilitatea cenzurării de către judecătorul de cameră preliminară a existenţei pericolului de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori a caracterului urgent pentru lămu

Comentarii

0

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Hotărâre nr. 42/C/CP din data de 15.07.2016

Aprecierea caracterului urgent al lămuririi unor împrejurări ale cauzei prin intermediul unei constatări tehnico-științifice este atributul procurorului de caz, în funcție de strategia de urmărire penală adoptată și nu poate constitui motiv de nelegalitate a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în sensul art. 342 C. pr. pen.

Prin încheierea nr. 72/CP/1.06.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș s-a dispus:

Respingerea ca nefondate a cererilor și excepțiilor formulate de inculpații Ș.I., O.I.T. și M.E.V. cu privire la obiectul camerei preliminare.

În baza art. 364 al. 1 și 4 C. proc. pen. constatarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauză.

S-a dispus începerea judecății în cauză privind pe inculpații A.P. , Ș.I., O.I.T. și M.E.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 al. 1 C. pen..

Respingerea ca nefondată a cererii inculpaților Ș.I. și O.I.T. de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lor prin rechizitoriu.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut următoarele:

I. Cu privire la excepțiile invocate și cererile formulate de inculpații Ș.I. și O.I.T.:

1. referitor la nelegalitatea declarațiilor martorilor audiați înainte de continuarea urmăririi penale in personam și a declarației în calitate de martor a lui O.I.T.:

a) S-a reamintit că este adevărat că potrivit art. 118 C.proc.pen. "Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară";.

S-a constatat că în prezenta cauză ne aflăm în ipoteza în care persoana a fost audiată ca martor, iar ulterior a fost continuată urmărirea penală față de aceasta, dobândind calitatea de suspect.

Nici în situația menționată mai sus și nici în situația în care persoana are deja calitatea de suspect sau inculpat, iar ulterior organul judiciar dispune disjungerea cauzei, în dosarul nou format persoana dobândind calitatea de martor, organul judiciar nu poate folosi declarația dată în calitate de martor în defavoarea acuzatului, fiind însă permisă folosirea aceleiași declarații în favoarea suspectului sau inculpatului.

Din acest motiv s-a apreciat că nu se impune excluderea probei reieșind din declarația martorului O.I.T. din data de 21.01.2016 ci doar nefolosirea acesteia în defavoarea inculpatului O.I.T..

b) Legat de audierea martorilor și, în general, de administrarea probelor între momentul începerii urmăririi penale in rem și momentul dispunerii continuării urmăririi penală față de suspect, s-a reamintit că practica Curții de Apel Târgu Mureș este aceea că nu s-a comis nici o ilegalitate și nu sunt încălcate în nici un fel drepturile suspectului/inculpatului (a se vedea încheierea penală nr. 14/CU/CP din data de 29 martie 2016).

În încheierea respectivă s-au reținut, printre altele că "nu este atributul judecătorului de cameră preliminară să decidă când trebuie să fie începută o urmărire penală, dar rolul său este să cerceteze dacă la începerea urmăririi penale și pe durata desfășurării acestei faze, legalitatea a fost respectată, însemnând respectarea strictă atât a dispozițiilor legale pertinente, cât și a principiilor fundamentale care guvernează procesul penal";(…);

"Alta ar fi fost totuși concluzia și atunci competențele judecătorului de cameră preliminară s-ar fi exercitat și asupra momentului ales de procuror pentru declanșarea procesului penal, fie dacă prin maniera în care a acționat procurorul, acesta deliberat ar fi paralizat orice apărare a inculpatei pentru probele strânse între 17 iulie și 8 noiembrie 2013, fie dacă aceste probe ar fi fost singurele în acuzare și inculpata nu ar fi avut sau nu ar avea nicio ocazie adecvată să acceadă la readministrarea lor și să le conteste temeinicia"; (…);

"În cauză, nimic din materialul dosarului nu imprimă însă ideea că începerea urmăririi penale față de inculpată în 8 noiembrie 2013 și nu în 17 iulie 2013 ar fi avut un substrat ascuns, dimpotrivă succesiunea actelor de urmărire penală și succesiunea probelor instrumentate întăresc concluzia că s-a început urmărirea penală în 8 noiembrie tocmai pentru că la acea dată procurorul a constat îndeplinite condițiile pentru ca să declanșeze procesul penal în privința S.C. A.S. S.A. și nu pentru că procurorul ar fi urmărit să împiedice în vreun fel exercițiul dreptului la apărare al inculpatei"; (…);

"…inculpații au avut posibilitatea efectivă să își valorifice apărările; probele administrate între 17 iulie-8 noiembrie 2013 nu sunt singurele reținute în acuzarea inculpatei, ci acuza se întemeiază pe un vast probatoriu administrat după 8 noiembrie 2013; urmărirea penală nu s-a finalizat intempestiv în 8 noiembrie sau în zilele imediat următoare, ci a continuat până în 21 iulie 2015 când a fost sesizată instanța cu rechizitoriu, timp în care inculpata putea oricând să obțină reaudierea ori confruntarea cu coinculpații și cu martorii, având astfel un real prilejul ca prin avocatul său să le adreseze întrebări și să le comenteze credibilitatea, și în orice caz aceste drepturi va putea să le pună în lumină și în fața instanței de judecată dacă va contesta temeinicia probelor pe care se sprijină acuza";.

Întrucât cele cuprinse în citatele de mai sus se potrivesc și prezentei spețe, s-a considerat că, prin administrarea probelor între momentul începerii urmăririi penale in rem și momentul dispunerii continuării urmăririi penală față de suspectul O.I.T. nu a fost violat dreptul la apărare al inculpatului, iar excluderea declarațiilor celor 19 martori nu se justifică.

2. cu privire la nulitatea actelor de urmărire penale datorită necompetenței materiale a Direcției Naționale Anticorupție

a) Potrivit art. 13 al. 1 din O.U.G. nr. 43/2002 sunt de competența infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare de 200.000 de euro sau dacă infracțiunea a fost săvârșită de o persoană care deține una din funcțiile enumerate limitativ la litera b) a acestui alineat. Printre acestea se numără și persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncile și al societăților comerciale la care statul este acționar majoritar.

Din dispozițiile legale arătate nu reiese că numai directorii și directorii generali ai regiilor autonome de interes național, ai companiilor și societăților naționale, ai băncile și ai societăților comerciale la care statul este acționar majoritar atrag competența DNA ci și cei din cadrul acestor entități economice.

S-a constatat că nu se face nici o distincție între funcțiile de director și director general din cadrul acestor entități, respectiv dacă trebuie să fie la nivel unitate mamă ori sucursale sau filiale.

Ca atare, dacă unul din inculpații din cauză îndeplinește funcție de director în cadrul unei companii naționale (cum este cazul inculpatului A.P. ), competența de urmărire penală aparține D.N.A. pentru toți inculpații din cauza respectivă.

Ca atare, în cauză nu s-a efectuat urmărirea penală cu încălcarea competenței materiale a organului de urmărire penală.

b) Dacă fapta reținută în sarcina inculpaților îndeplinește sau nu elementele constitutive ale infracțiunii de corupție prevăzută în Legea nr. 78/2000, și de aici o eventuală necompetență materială a DNA de a efectua urmărire penală, nu este o chestiune care să facă obiectul analizei în camera preliminară. Judecătorul de cameră preliminară nu are căderea de cenzura încadrarea juridică dată faptei de către organele de urmărire penală. Doar judecătorul fondului are acest drept.

3. în ce privește nelegalitatea probelor administrate anterior datei de 10.02.2016, moment la care li s-a permis studiul dosarului

S-a precizat faptul că cele învederate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Târgu Mureș în încheierea nr. 14/CU/CP din data de 29 martie 2016 (menționată mai sus) în cazul în care se administrează probe între momentul începerii urmăririi penale in rem și al continuării urmăririi penală in personam sunt valabile și în cazul administrării de probe între momentul continuării urmăririi penale in personam și al studierii dosarului de către suspect/inculpat, respectiv inculpații puteau oricând să obțină reaudierea ori confruntarea cu coinculpații și cu martorii, având astfel un real prilejul ca prin avocatul lor să le adreseze întrebări și să le comenteze credibilitatea, și în orice caz aceste drepturi vor putea să le pună în lumină și în fața instanței de judecată dacă vor contesta temeinicia probelor pe care se sprijină acuza.

Pe de altă parte, și dacă hotărârea Curții Militare de Apel București (indicată de inculpați ca practică judiciară) ar fi în sensul arătat de inculpați, de menționat că practica judiciară nu reprezintă izvor de drept în legislația penală românească.

4. raportat la nelegalitatea raportului de constatare tehnico-științifică

A) legat de respectarea prevederilor art. 172 al. 9 C.proc.pen.:

În ceea ce privește raportul de constatare financiar-contabilă din data de 12 februarie 2016, s-a apreciat că nu se impune excluderea acestuia, din cel puțin două motive.

În primul rând, s-a apreciat că administrarea acestui mijloc de probă este o chestiune de oportunitate și nu de legalitate, așa cu se susține de către inculpați, iar în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară nu are atribuțiuni în a cenzura decizia procurorului de a administra o probă sau alta, momentul ales pentru administrare, sau de a nu administra o anumită probă, dat fiind obiectul strict limitat al acestei proceduri.

Procurorul are libertatea de a aprecia dacă este oportună dispunerea unei constatări tehnico-științifice sau a unei expertize pentru lămurirea unor aspecte.

Nu există nici o dispoziție legală expresă care să oblige procurorul să arate în ordonanța de dispunere a constatării care este urgența, legea enunțând sec "când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări";.

S-a observat că textul este mai amplu și nu se reduce doar la cele două ipoteze alternative sesizate de inculpați: "pericolul de dispariție a unor mijloace de probă"; sau "pericolul schimbării unor situații de fapt";, existând și o a treia ipoteză alternativă: "necesitatea lămurii urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei";. Ca atare, este lăsat la latitudinea procurorului să aleagă mijlocul de probă adecvat în funcție de aprecierea dacă există sau nu acel pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a situației de fapt și să aprecieze dacă este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări, această din urmă ipoteză dând, practic, dreptul procurorului de a aprecia și dispune în toate cazurile o constatare tehnico-științifică înaintea unei expertize.

Practica Curții de Apel Cluj (invocată de inculpați) nu poate obliga acest judecător de cameră preliminară să adopte aceeași hotărâre întrucât practica judiciară nu este izvor de drept penal sau procesual penal, aceasta putând conduce doar la unificarea practicii judiciare.

Dar, legat de Curtea de Apel Cluj, s-a menționat că aceasta (într-o încheiere din data de 26 februarie 2015) a opinat, printre altele, că "nu era necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei";, afirmație cu care judecătorul nu a fost de acord întrucât reprezintă o imixtiune gravă în libertatea de apreciere a procurorului în cursul urmăririi penale. Dacă s-ar accepta această teză, întreaga activitate a procurorului din cursul urmăririi penale ar putea fi suspusă cenzurii, pe chestiuni de oportunitate, judecătorului de cameră preliminară. Or, s-a apreciat că nu acesta a fost scopul pentru care s-a introdus instituția camerei preliminarii.

Chiar alineatul 12 al art. 172 din noul C.proc.pen. lasă la aprecierea procurorului posibilitatea de a dispune mai întâi o constatare și abia apoi, dacă este contestată constatarea sau mai este necesar, să solicite opinia unui expert.

Mai mult, după modificările recente aduse Codului de procedură penală (la 23 mai 2016), art. 172 al. 12 prevede că "După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize";, introducându-se sintagma "se poate dispune"; în loc de "se dispune";.

B) Toate aspectele arătate la această literă cuprind critici la adresa temeiniciei probei și a mijlocului de probă, ceea ce excede obiectului camerei preliminare.

5. referitor la nelegalitatea ordonanței din 20.01.2016 de autorizare provizorie a măsurilor de supraveghere tehnică și a încheierii penale nr. 28/S/23.01.2016 de confirmare a măsurii dispuse; nelegalitatea probelor astfel obținute

Prin ordonanța procurorului de caz din data de 20 ianuarie 2016 s-au dispus măsuri de supraveghere tehnică, pe o durată de 48 ore, din 21.01.2016 ora 7.00 până în 23.01.2016, ora 07.00. Măsurile de supraveghere tehnică provizorii au vizat interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea și înregistrarea comunicărilor telefonice precum și fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități, față de mai multe persoane.

Procedeul emiterii ordonanței de către procuror pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor provizorie, pe o durată de cel mult 48 de ore este permis expres de dispozițiile art. 141 al. 1 C.proc.pen., iar prin confirmarea ordonanței respective de către judecătorul de drepturi și libertăți legalitatea este deplină.

Asupra urgenței și a modalității alese pentru a proceda la interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor (ordonanță provizorie sau direct autorizarea instanței) procurorul are deplina libertate de apreciere, mai ales că și în cazul ordonanței a urmat procedura confirmării, situație în care, dacă existau nereguli în privința urgenței instanța putea să nu confirme ordonanța. Pe de altă parte, legea nu interzice folosirea procedeului ordonanței provizorii în situația în care, în cauza respectivă, anterior, fuseseră emise autorizații de interceptare de către instanță, mai ales în situația apariției de noi date și informații pertinente, singura condiție fiind aceea de a nu se depăși durata totală prevăzută de lege pentru interceptarea convorbirilor și comunicărilor unei singure persoane în aceeași cauză.

Faptul că, în cauză, cu două zile înainte de emiterea ordonanței de către procuror, s-a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți încuviințarea efectuării perchezițiilor nu schimbă lucrurile întrucât necesitatea autorizării provizorii a interceptărilor putea surveni oricând după emiterea mandatelor de percheziție (inclusiv în cursul efectuării perchezițiilor) și să nu mai existe timpul fizic necesar solicitării mandatelor de supraveghere de la judecătorul de drepturi și libertăți.

6. Cu privire la nelegalitatea modului de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prin prisma Deciziei nr. 51/16.02.2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României

Cu privire la excepția invocată, constând în nulitatea interceptărilor ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere de către SRI, prin prisma Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, s-au menționat următoarele:

Prin încheierea penală nr. 14/CU/CP din data de 29 martie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a soluționat deja o asemenea excepție, practica instanței de control judiciar fiind în următorul sens:

"Textul art. 147 al. 4 din Constituția României atribuie deciziilor Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unui act normativ, efecte doar din momentul publicării acestora în Monitorul Oficial al României și numai pentru viitor. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate. În aceeași ordine de idei, art. 4 din Legea nr. 255/2013 exprimă o valență a principiului activității legii procesual penale și conferă în continuare efecte juridice actelor de procedură întocmite anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală din 2010, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul îndeplinirii lor. Considerentele deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, la pct. 52, nu schimbă și nu poate schimba nici filosofia efectelor deciziilor de neconstituționalitate consacrate de art. 147 al. 4 din Legea Fundamentală și nici consecințele pe care le imprimă într-un proces penal principiul activității legii procesual penale. La pct. 52 din considerentele deciziei citate, Curtea Constituțională exprimă practic o dată în plus atributul recunoscut judecătorului de a stabili de la caz la caz, implicit prin luarea în considerare a motivelor care au atras neconstituționalitatea art. 142 al. 1 C. pr. pen., dacă interceptările și înregistrările audio sau video puse în executare, anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, de către alte organe decât cele de urmărire penală sunt păstrate sau trebuie excluse din cauză, după cum au fost sau nu încălcate dispozițiile legale ocrotite sub sancțiunea nulității absolute ori relative.

…………

În ipoteza examinată, constată că art. 281 al. 1 lit. b C. pr. Pen. protejează sub sancțiunea nulității absolute regulile privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. Dispozițiile relative la competența materială și competența personală a organelor de urmărire penală sunt scoase în acest fel din aria de protecție oferită de nulitatea absolută și plasate în câmpul nulităților relative. Pentru constatarea unei nulități relative, partea care o invocă trebuie să indice și să justifice vătămarea procesuală cauzată de actul anulabil.

Vătămării procesuale, pretins produse prin implicarea SRI în interceptările și înregistrările audio și video, inculpații M.V., M.D.E., B.E., S.C. A S. S.A. și C.S.M. îi atașează în abstract încălcarea dreptului la viață privată și de familie (ocrotit de art. 8 din Convenția europeană și art. 26 din Constituția României), precum și a dispozițiilor art. 1 al. 3 și 5 din Constituție. Ei nu explică, în concret, cum li s-au cauzat aceste vătămări și cum s-ar fi schimbat situația în cazul lor dacă înregistrările și interceptările ar fi fost realizate de către organele de urmărire penală. Totodată, inculpații s-au rezumat să afirme că interceptările și înregistrările audio și video efectuate de SRI au atentat la viața lor privată și de familie și au fost contrare art. 1 al. 3 și 5 din Constituție, în plus inculpatul M.V. a denunțat și încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la secretul corespondenței. Ei nu au negat însă vreodată conținutul înregistrărilor în litigiu și nici nu le-au contestat autenticitatea, iar judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreun element de fapt care să pună sub semnul îndoielii autenticitatea acestor interceptări și înregistrări. Din această perspectivă, principiile enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Iordachi și alții împotriva Moldoveni (hotărârea din 10 februarie 2009) și Association for European Integration and Human Rights și Ekimdzhiev împotriva Bulgariei (hotărârea din 28 iunie 2007), invocate de către inculpata M.D.E. în notele scrise, nu sunt anihilate în pricina de față deoarece, chiar executate de către SRI, interceptările și înregistrările audio și video au fost supuse controlului a priori din partea judecătorului care le-a autorizat și a posteriori înaintea judecătorului de cameră preliminară.

În consecință, interceptările și înregistrările reclamate nu au cauzat vreo vătămare a intereselor legitime ale inculpaților și sunt valabile, astfel că nu există temeiuri pentru excluderea proceselor verbale care le consemnează";.

Cum, în cauza de față, punerea în executare a mandatelor de supraveghere s-a realizat prin intermediul SRI, s-a constatat situația este asemănătoare cu cea din cauza analizată de Curtea de Apel Târgu Mureș prin încheierea nr. 14/CU/CP din data de 29 martie 2016, astfel că și soluția va trebui să fie la fel (în spiritul realizării unificării practicii judiciare).

7. Raportat la neregularitatea actului de sesizare a instanței

Potrivit doctrinei mai recente pot constitui neregularități ale actului de sesizare (de natură să afecteze aptitudinea rechizitoriului de a sesiza valabil instanța de judecată): descrierea insuficientă a faptei deduse judecății, încadrarea juridică indicată fără precizarea, dintre mai multe modalități normative, a celei reținute în cauză, imprecizia configurării participației în cazul pluralității de făptuitori, soluții contradictorii emise cu privire la aceeași faptă (trimiterea în judecată dar și clasarea).

Prin comparație, în speța de față, s-a constatat că criticile inculpaților se referă mai degrabă la temeinicia acuzației și nu la neregularitatea actului de sesizare, ceea ce, iarăși excede obiectului camerei preliminare.

Fapta este descrisă destul de clar și concis: "inculpații ar fi hotărât, în primăvara anului 2014, împreună cu inculpații A.P. și M. E., ca lucrarea de deviere a conductelor de aducțiune la sondele 131, 154 și 186 Mureș să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale, cu încălcarea normelor legale, respectiv fără justificare tehnico-economică, fără respectarea legislației privind disciplina financiară și în construcții, fără respectarea legislației specifice din domeniul gazelor naturale";.

Dacă această faptă întrunește sau nu elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina lor (inclusiv din perspectiva realizării scopului de a obține un folos pentru altul) sau a vreunei alte infracțiuni, respectiv dacă fiecare dintre inculpați și-a încălcat vreo atribuțiune de serviciu sau și-a îndeplinit-o în mod defectuos și, dacă da, care este aceasta, este de competența de analiză a judecătorului fondului.

II. Cu privire la excepțiile invocate de inculpatul M. E.V.:

1. Legat de nerespectarea dispozițiilor procesual penale referitoare la corecta sesizare D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, cu consecința nelegalei investiri a parchetului în Dosar nr. 129/P/2015

Articolul 199 C.proc.pen. se referă la cuprinsul și forma procesului-verbal ca mijloc de probă scris (înscris).

Aceste procese-verbale - mijloace de probă scrise - trebuie, într-adevăr, să conțină constatările personale ale organelor judiciare.

Însă nu trebuie omis că inculpatul se referă la procesul-verbal de sesizare al organului de urmărire penală și nu la un proces-verbal ca mijloc de probă scris.

Distincția dintre aceste acte este făcută și în doctrină, autorul referindu-se la dispozițiile art. 199 din noul C.proc.pen. și arătând că "art. 199 NCPP păstrează în mare mențiunile pe care le prevedea și art. 91 C. proc. pen. din 1968. Dispoziția constituie cadrul general pentru încheierea oricărui proces-verbal, iar mențiunile sunt necesare, în egală măsură, în cazul încheierii unui proces-verbal care constituie act de sesizare, mijloc de probă sau act procedural";.

S-a precizat, de asemenea că, potrivit art. 288 al. 1 C.proc.pen. "organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege, ori se sesizează din oficiu";.

Informațiile care stau la baza sesizării din oficiu pot proveni fie din surse deschise (mass-media, pagini de internet ale instituțiilor, baze de date accesibile publicului), fie din surse închise (sesizări trimise de un serviciu de informații, interceptări ale comunicațiilor realizate într-o altă cauză). În măsura în care aceste informații sunt suficient de precise, sesizarea din oficiu reprezintă o obligație a organului de urmărire penală care ia cunoștință de ele în orice mod.

Chiar și o plângere sau un denunț informe pot fi avute în vedere ca surse de informații pentru o eventuală sesizare din oficiu a organului de urmărire penală.

În atare condiții, critica faptului că procesul-verbal de sesizare din oficiu din 7 septembrie 2015 nu conține o descriere amănunțită a celor constatate personal de procurorul din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, nu poate fi acceptată.

Pe de altă parte, și reale dacă ar fi susținerile inculpatului, încălcarea dispozițiilor legale invocate nu ar putea fi sancționată decât cu nulitatea relativă, momentul până la care putea fi invocată aceasta fiind depășit de mult.

2. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 305 al. 2 C.p.p. raportat la art. 286 al. 2 din C.p.p. în ce privește conținutul ordonanței de începere a urmăririi penale in rem din 08.09.2015

S-a argumentat că ordonanța din data de 08.09.2015, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 al. 1 C.p. îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege.

O motivare sumară sau care ține de stilul fiecărei persoane nu echivalează cu nemotivarea actului.

Nu există nici o interdicție de a prelua în această ordonanță aspectele înserate în procesul-verbal de sesizare din oficiu, în condițiile în care fapta este descrisă corespunzător.

S-a reamintit că dosarul se află doar la debutul procesului penal, iar pretențiile de a se menționa în ordonanța de începere a urmăririi penale in rem în mod fidel elementele constitutive ale infracțiunii și să se facă și o încadrare juridică definitivă sunt exagerate.

Condiția esențială este aceea de a nu exista în cauză vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 al. 1 C.proc.pen..

De aceea s-au și prevăzut și sunt posibile în cursul urmăririi penale, fie schimbarea încadrării juridice, fie extinderea urmăririi penale, fie soluțiile de clasare sau renunțare la urmărirea penală.

3. Referitor la încălcarea dreptului său la apărare, de a-și putea exercita efectiv dreptul la apărare, în intervalul 07.09.2015-27.01.2016

S-a precizat că cele arătate în cazul inculpaților Ș.I. și O.I.T. la punctele 1.b și 3 sunt perfect valabile și în cazul acestui inculpat, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

4. Legat de nelegala delegare a unor ofițeri de poliție judiciară prin ordonanțe ale procurorului de caz

1. Art. 10 al. 2 din O.U.G. nr. 43/2002 prevede că "Ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la al. 1 își desfășoară activitatea numai în cadrul DNA, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al acestei direcții";.

Potrivit alineatului 3 "Ofițerii și agenții de poliție judiciară pot efectua numai actele de cercetare penală dispuse de procurori din cadrul NDA. Ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului";.

Potrivit art. 324 al. 3 C.proc.pen. "În cauzele în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală";.

Din nici o dispoziție legală menționată mai sus (indicate și de inculpat ca fiind încălcate) nu reiese că procurorul din cadrul DNA nu poate delega orice ofițer sau agent de poliție judiciară din cadrul acestei structuri efectuarea unor acte de urmărire penală.

Singurul care are autoritate asupra tuturor ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul DNA este șeful acestei direcții.

Nu se vorbește nicăieri de o limitare a delegării în cadrul strict al unui serviciu teritorial al DNA.

Pe de altă parte dispozițiile art. 201 C.proc.pen. tocmai acest aspect îl rezolvă, respectiv permit efectuarea unui act de urmărire penală prin delegare, atunci când organul învestit este în imposibilitatea aducerii al îndeplinire nemijlocit a actului respectiv.

2. În cauză, urmărirea penală fiind în competența de efectuare obligatorie a procurorului, acesta a avut, totuși, posibilitatea ca, în temeiul art. 324 alin 3 C.proc.pen., să delege organelor de cercetare penală (ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA) efectuarea unora din actele de urmărire penală.

Legea nu prevede că delegarea trebuie să se facă doar în situații excepționale, fiind o excepție de la regulă, delegarea fiind interzisă doar în situațiile expres prevăzute de art. 324 al. 4 C.proc.pen. (punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii sau dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale). Ca atare, în toate celelalte situații este permisă.

Neindicarea în unele situații a martorilor care urmează a fi audiați prin delegare, lăsându-se ofițerilor de poliție judiciară să decidă care sunt persoanele a căror declarații pot fi utile cauzei și să procedeze direct la audierea lor, nu reprezintă o nepermisă transferare a prerogativelor procurorului, întrucât, așa cum s-a mai arătat ofițerii acționează doar sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului.

5. Referitor la nelegala efectuare în cursul urmăririi penale a raportului de constatare tehnico-științifică, executat de specialistul din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș în vederea stabilirii presupusului prejudiciu produs în prezenta cauză penală

S-a precizat că cele arătate în cazul inculpaților Ș.I. și O.I.T. la punctul 4 sunt perfect valabile și în cazul acestui inculpat, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

6. Referitor la nulitatea relativă a unor probe și acte procedurale efectuate în cauză, ca urmare a implicării în prezenta cauză penală, în condițiile art. 142 al. 1 C.proc.pen., a unor organe specializate ale statului, care nu aveau calitatea de organ de cercetare ale poliției judiciare, conform art. 55 al. 1 lit. b) din C.proc.pen.

S-a precizat că cele arătate în cazul inculpaților Ș.I. și O.I.T. la punctul 6 sunt perfect valabile și în cazul acestui inculpat, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Cu privire la cererile inculpaților Ș.I. și O.I.T. de la termenul de judecată din data de 18 mai 2016 s-a menționat că schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților excede, în configurația legislativă actuală, obiectului procedurii de cameră preliminară.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație în termenul legal inculpații Ș.I., O.I.T. și M. E.V.

Inculpații Ș.I. și O.I.T. au solicitat admiterea contestației formulate, modificarea încheierii penale nr. 72/2016 pronunțată de Tribunalul Mureș în sensul admiterii cererilor și excepțiilor formulate în procedura de cameră preliminară iar în subsidiar trimiterea cauzei la Parchet pentru neregularități ale actului de sesizare al instanței.

Inculpatul M.E.V. a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii penale nr. 72/CP/1.06.2016 pronunțată de Tribunalul Mureș și, în rejudecare, admiterea cererilor și excepțiilor formulate în procedura de cameră preliminară.

Analizând contestațiile formulate de inculpații Ș.I., O. T. și M.E.V. prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, ale susținerilor apărătorilor inculpaților și ale concluziilor reprezentantului Ministerului Public, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar reține faptul că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

I. Chestiuni prealabile

Înainte de a examina motivele contestațiilor formulate de inculpații Ș.I., O. T. și M. E. V., judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar apreciază necesar de a face câteva considerații teoretice cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare Conv. CEDO), invocat de către apărătorii inculpaților în susținerea cererilor de excludere a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Trebuie subliniat de la bun început faptul că art. 6 Conv. CEDO se aplică procedurii în fața instanței care, în materie penală, decide asupra chestiunii vinovăției sau nevinovăției acuzatului. Acest lucru rezultă din însăși formularea textului: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî asupra (…) temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."; Prin urmare, această prevedere nu se aplică în procedura din cursul urmăririi penale, cum greșit s-a invocat.

Garanțiile explicite ale desfășurării procedurii unui proces echitabil cuprinse în art. 6 par. 1 Conv. CEDO sunt publicitatea procesului și termenul rezonabil, iar garanțiile implicite sunt legate de egalitatea armelor, principiul contradictorialității, motivarea hotărârilor și dreptul acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina. În par. 2 al aceluiași articol se consacră prezumția de nevinovăție, iar par. 3 cuprinde o serie de garanții acordate acuzatului într-un proces penal și anume dreptul de a informat cu privire la natura acuzației (art. 6 par. 3 lit. a) Conv. CEDO), acordarea timpului și facilităților necesare pregătirii apărării (art. 6 par. 3 lit. b) Conv. CEDO), dreptul la apărare (art. 6 par. 3 lit. c) Conv. CEDO), dreptul acuzatului de a interoga martorii din proces (art. 6 par. 3 lit. d) Conv. CEDO) și dreptul la asistența gratuită a unui interpret (art. 6 par. 3 lit. e) Conv. CEDO).

Fără a detalia fiecare dintre aceste aspecte, vor fi făcute câteva precizări suplimentare cu privire la conținutul garanției presupus a fi încălcate în opinia apărătorilor inculpaților, anume dreptul la apărare.

Dreptul la apărare include trei modalități de exercitare: dreptul de a se apăra singur, asistența unui apărător ales și asistența gratuită a unui apărător desemnat din oficiu. Dreptul acuzatului de a se apăra singur implică crearea posibilității de a avea acces la dosar și de a i se comunica piesele acestuia. În conținutul dreptului la apărare se mai include și dreptul de a beneficia de asistența juridică a unui avocat încă din primele ore ale interogării de către organele de cercetare penală și dreptul de a comunica liber cu avocatul său pentru pregătirea apărării sau pentru orice rațiune privitoare la proces.

În cazul acestui drept, legislația internă conferă o protecție sporită față de Convenție, raportat la reglementările cuprinse în art. 83, 92 și 94 C.proc.pen., dreptul la apărare putând fi valorificat încă din cursul urmăririi penale.

În prezenta cauză, inculpații au fost asistați de apărători aleși cu ocazia ascultării, apărători care au fost înștiințați cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală (a se vedea procesele-verbale de la filele 368, 373, 374, 375, 582 vol. I d.u.p.) și chiar au participat la unele dintre acestea (a se vedea declarațiile martorilor F.R. G. - filele 119-120 vol. I d.u.p.; S. S. V. - fila 144 vol. I d.u.p.; C. D. - filele 169, 170 vol. I d.u.p.; B. I. - filele 183, 184 vol. I d.u.p.; C. C. I. - filele 185-186 vol. I d.u.p.; G. Ș. - filele 187-188 vol. I d.u.p.; B. C.-I. - filele 189-190 vol. I d.u.p.; O. C.-I. - filele 191-192 vol. I d.u.p.; C. M. - filele 193-194 vol. I d.u.p.; I.Ș. - filele 195-196 vol. I d.u.p.; H.I.-D. - filele 197-198 vol. I d.u.p.; B. E. - filele 199-200 vol. I d.u.p.; K.L.-G. - filele 201-202 vol. I d.u.p.; A.L. - filele 203-204 vol. I d.u.p.; M. A. - filele 205-206 vol. I d.u.p.; B. M. C. - filele 207-208 vol. I d.u.p.; I. C.-G. - filele 209-210 vol. I d.u.p.; procesele-verbale de aplicare a sechestrelor asigurătorii - filele 296, 306, 322 vol. I d.u.p.). Totodată, nu există probe sau indicii la dosarul cauzei cum că inculpații ar fi fost împiedicați să ia legătura cu apărătorul sau să ia cunoștință de actele dosarului. De altfel, acest aspect nici nu a fost invocat de către inculpați, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei - cereri de eliberare de copii după actele de la dosar, procese-verbale de eliberare a copiilor solicitate, cereri de consultare a dosarului, cereri în probațiune, memoriu în apărare (filele 369, 372, 376, 377, 378, 386, 391, 394-395, 396-402 vol. I d.u.p.) rezultând că aceștia au avut asigurate toate condițiile pentru a-și exercita în mod plenar drepturile procesuale. În aceste condiții, se constată deplina respectare a dreptului la apărare al inculpaților.

În al doilea rând, se constată că este necesar a fi reamintite unele considerente de ordin teoretic cu privire la raportul din sancțiunea procesual penală a excluderii și cea a nulității și cazurile în care intervin, raportat la solicitările cuprinse în cuprinsul motivelor de contestație care folosesc aceste noțiuni în mod nediferențiat.

Dispozițiile art. 345 al. 2 C.proc.pen, stabilesc două sancțiuni care pot fi aplicate de către judecătorul de cameră preliminară:

- nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în conformitate cu dispozițiile art. 280-282 C.proc.pen.;

- excluderea a uneia sau mai multe probe.

Însă nu poate fi susținut în mod valabil caracterul independent a sancțiunii excluderii probelor și mai ales eficiența acesteia în orice situație în care se constată o încălcare a unor dispoziții procesuale penale.

Se impune constatarea că sancțiunea nulității actelor de urmărire penală operează în situația verificării condițiilor stabilite de art. 280 -282 C.proc.pen., iar sancțiunea excluderii probelor în cazul în care se stabilește încălcarea unor dispoziții exprese asupra cărora vom reveni. Împrejurarea că sancțiunea nulității operează și separat de excluderea probelor este susținută de faptul că în anumite situații prevăzute de art. 281, 282 C.proc.pen., această din urmă sancțiune nu poate opera. Ne referim la compunerea completului de judecată, competența materială și competența personală a instanțelor (art. 281 lit. a), lit. b) C.proc.pen.)

Excluderea probelor devine incidentă doar în cazul îndeplinirii condițiilor stabilite prin art. 97 al. 1, 3 Cproc.pen. rap. la art. 101 C.proc.pen., 102 C.proc.pen. Cităm doar art. 101 al. 1 C.proc.pen. care stabilește că este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obține probe.

De esența instituției nulității este sancționarea actului încheiat cu nesocotirea unor dispoziții procesuale (art. 280 și urm.) iar sancțiunea excluderii se referă la probe. Prin urmare, excluderea este o sancțiune care are un caracter mediat, operând ca urmare a constatării unei nulități, în timp ce nulitatea are un caracter independent. Caracterul mediat al excluderii este evident și în cazul art. 102 al. 3 C.proc.pen. potrivit căruia excepția nulității actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care a fost administrată determină excluderea probei. Acest lucru ce nu se întâmplă în cazul nulității, această sancțiune, de regulă, lipsind de eficiență actul nul - care poate fi refăcut cu respectarea dispozițiilor legale - art. 280 al. 3 C.proc.pen..

II. Cu privire la contestația formulată de inculpații Ș.I. și O.T.

Inculpații au solicitat:

1. să se dispună excluderea de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă obținute în mod nelegal, respectiv a declarațiilor martorilor audiați înainte de continuarea urmăririi penale in personam și a declarației date de O.I.T., în calitate de martor, conform art. 342 raportat la art. 102 al. 2 C.proc.pen.;

2. să se constate nulitatea actelor de urmărire penală întrucât acestea au fost efectuate de un organ de urmărire penală necompetent;

3. să se dispună excluderea de la dosarul cauzei a tuturor probelor obținute înainte de momentul la care a avut loc studiul dosarului, respectiv 10.02.2016;

4. să se dispună înlăturarea raportului de constatare tehnico-științifică dispus prin ordonanța D.N.A. Serviciul Teritorial Târgu Mureș la data de 10.02.2016, în temeiul art. 342 raportat la art. 102 al. 2 C.proc.pen.;

5. să se constate nelegalitatea modului de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică datorită faptului că aceasta s-a realizat de către Serviciul Român de Informații și, în consecință, să se dispună înlăturarea proceselor-verbale de redare a conversațiilor astfel obținute, precum și a suporților optici pe care acestea sunt stocate;

6. să se constate neregularitatea rechizitoriului și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea cauzei la Parchet în vederea remedierii acestora, în temeiul art. 346 al. 3 lit. a) C.proc.pen..

1) a) S-a considerat de către contestatori că se impune înlăturarea declarației date în calitate de martor de către O.I.T. pentru a se da caracter efectiv prevederilor art. 118 C.proc.pen.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut în cuprinsul încheierii penale atacate faptul că, în ipoteza în care persoana a fost audiată ca martor iar ulterior a fost continuată urmărirea penală față de acesta, dobândind calitatea de suspect, organul judiciar nu poate folosi declarația dată în calitate de martor în defavoarea acuzatului, fiind însă permisă folosirea aceleiași declarații în favoarea suspectului sau inculpatului.

De altfel, pentru a se constata incidența unei sancțiuni procesual penale (amenda judiciară, inadmisibilitatea, decăderea, nulitatea sau excluderea), trebuie să existe o încălcare a normelor de procedură. Or, în cauză, declarația luată în calitate de martor lui O.I.T. s-a făcut cu deplina respectare a prevederilor legale, lucru necontestat de către inculpați.

b) Excepția nelegalității declarațiilor martorilor audiați înainte de continuarea urmăririi penale in personam împotriva inculpaților O.I.T. și Ș.I. a fost motivată prin aceea că, întrucât organul de urmărire penală a audiat 19 martori fără a li se da posibilitatea inculpaților de a participa activ, prin intermediul apărătorilor aleși, la administrarea acestor mijloace de probă, li s-a încălcat inculpaților dreptul la apărare, ceea ce determină nulitatea actului în condițiile art. 282 C.proc.pen.. S-a motivat că vătămarea cauzată nu ar putea fi remediată prin reaudierea martorilor în fața instanței de judecată deoarece urmărirea penală este o fază procesuală obligatorie, inculpații fiind privați în concret de un grad de jurisdicție. S-a mai subliniat de către inculpați că au solicitat prin cererea în probațiune depusă la dosarul cauzei reaudierea tuturor martorilor audiați în faza urmăririi penale in rem pentru a avea posibilitatea de a adresa întrebări martorilor, însă cererea în probațiune a fost respinsă. S-a apreciat totodată cu nu se poate vorbi de o reparare a vătămării procesuale prin posibilitatea de a obține reaudierea martorilor în fața instanței deoarece la acest moment procesual nu există o garanție că toți martorii audiați fără a fi prezent avocatul vor fi reaudiați de către instanță.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar reamintește faptul că noul Cod de procedură penală acordă o mai mare importanță formulării unei acuzații cu privire la persoană. De aceea, urmărirea penală este începută cu privire la faptă și, numai în momentul în care probele administrate creează o suspiciune rezonabilă că o anumită persoană este vinovată de săvârșirea faptei pentru care se efectuează urmărirea penală, se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acea persoană, care capătă calitatea de suspect.

Prin urmare, Codul de procedură penală nu numai că permite, dar obligă organele de urmărire penală să administreze probe în perioada cuprinsă între momentul începerii urmăririi penală și momentul efectuării în continuarea a urmăririi penale față de o persoană.

Până la data de 27.01.2016, când s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de contestatorii Ș.I. și O.I.T., aceștia nu aveau nicio calitate în procesul penal, nu erau titulari de drepturi și obligații.

Având în vedere că audierea celor 19 martori s-a făcut cu deplina respectare a prevederilor art. 114-123 C.proc.pen., aspect necontestat de către inculpați, nu este îndeplinită prima condiție pentru a fi incidentă sancțiunea nulității relative, anume existența unei încălcări a unei dispoziții legale.

În ceea ce privește solicitarea de reaudiere a celor 19 martori, aceasta reprezintă de fapt o cerere în probațiune care a fost în mod corect analizată de reprezentantul Ministerului Public în conformitate cu prevederile art. 100 C.proc.pen. În susținerea acestei cereri, inculpații Ș.I. și O.I.T. au invocat faptul că "audierile au avut loc în lipsa apărătorului ales al subsemnaților. Astfel, reaudierea este necesară pentru asigurarea unei minime contradictorialități și pentru a avea posibilitatea de a adresa martorilor întrebări care să ajute la lămurirea cauzei."; (fila 396 vol. I d.u.p.)

După cum s-a arătat anterior, apărătorul ales al contestatorilor nu putea în mod legal să asiste la audierea martorilor anterior momentului efectuării în continuarea a urmăririi penale față de Ș.I. și O.I.T. întrucât aceștia nu aveau nicio calitate în procesul penal. Totodată, întrucât în cererea în probațiune nu s-au indicat aspectele contestate în cuprinsul declarației fiecărui martor sau elementele care trebuie clarificate în mod suplimentar, reaudierea martorilor apare ca fiind inutilă, soluția de respingere a cererii de probațiune prin Ordonanța din data de 21.03.2016 fiind susținută de prevederile art. 100 al. 4 lit. b) C.proc.pen..

Mai trebuie subliniat faptul că urmărirea penală este o fază a procesului penal care are caracter nepublic, necontradictoriu și preponderent scris.

Față de aspectele detaliate, motivul de contestație invocat de către inculpații Ș.I. și O.I.T. va fi respins ca nefondat.

2) Referitor la nulitatea actelor de urmărire penală din cauza necompetenței DNA, s-a susținut că niciuna din persoanele cercetate în prezenta cauză nu are calitatea cerută de art. 13 al. 1 lit. b) din OUG nr. 43/2002. S-a menționat că SNGN R. SA a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 575/2001. Potrivit art. 5 al acestei Hotărâri, societatea are organizate în componența sa sedii secundare cu statut de sucursale, fără personalitate juridică. S-a considerat că o persoană cu funcții de conducere în cadrul sucursalei nu poate fi considerată ca făcând parte din conducerea societății naționale pentru a fi atrasă competența DNA. În opinia apărătorului inculpatului, în temeiul obligației de verificare a propriei competențe, judecătorul de cameră preliminară, în măsura în care constată că încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu nu corespunde faptei materiale reținute și că încadrarea juridică duce la necompetența sa materială, poate schimba încadrarea juridică a faptei și declina cauza la instanța competentă.

O lectură atentă a prevederilor art. 13 al. 1 lit. b) din OUG nr. 43/2002 ar fi permis apărătorului inculpaților să observe faptul că textul legal vorbește de "persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale"; și nu de persoanele care fac parte din conducerea societății naționale.

Diferența dintre cele două sintagme apare mai evidentă dacă se analizează prevederile art. 6 al. 1 din HG nr. 575/2001 invocată de apărătorul ales al inculpaților potrivit cărora "R. - S.A. va fi condusă de adunarea generală a acționarilor și de consiliul de administrație";. Un asociat în cadrul R. S.A. face parte din conducerea societății naționale, însă nu deține o funcție de conducere. Funcția de conducere se identifică pe baza organigramei, având la bază relațiile de subordonare ierarhică și atribuțiile din fișa postului. Persoanele având funcții de conducere pun în aplicare hotărârile AGA și pe cele ale consiliului director. În acest sens, consiliul de administrație este cel care aprobă structura organizatorică a R.S.A. și numește un director general care, la rândul său, numește directorii executivi cu avizul consiliului de administrație.

Având în vedere faptul că funcția deținută de inculpatul A.P. era aceea de "director";, și în fișa postului acesta are atribuții de supraveghere, coordonare și control, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 13 al. 1 lit. b) din OUG nr. 43/2002.

Se mai observă faptul că în mod corect judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe a constatat că schimbarea de încadrare juridică este o chestiune de judecată, care excede obiectului camerei preliminare, astfel cum a fost circumscris în art. 342 C.proc.pen..

În acest moment nu există nici un element care să conducă la concluzia necompetenței DNA de efectuare a urmăririi penale sau a necompetenței Tribunalului Mureș de soluționare în fond a cauzei.

3) O altă excepție invocată de către inculpați privește nelegalitatea probelor administrate anterior datei de 10.02.2016, moment în care s-a permis studiul dosarului.

Pentru susținerea acestei excepții, s-a motivat faptul că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră expres dreptul de a dispune de timpul și facilitățile necesare în vederea pregătirii apărării. Petenții susțin că, în situația în care jumătate din actele de urmărire penală au fost efectuate fără ca ei să cunoască conținutul dosarului penal, este evident că nu au dispus de timpul și facilitățile necesare în vederea pregătirii apărării și că există o încălcare a dreptului la apărare.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar reamintește considerațiile de ordin teoretic expuse la capitolul chestiunilor preliminare referitoare la inaplicabilitatea art. 6 Conv. CEDO în faza de urmărire penală. Anumite garanții care se regăsesc și în cuprinsul art. 6 Conv. CEDO sunt incidente în această fază a procesului penal ca urmare a opțiunii legiuitorului român de a acorda o protecție sporită față de Convenție, prin inserarea unor prevederi exprese în Codul de procedură penală.

Astfel, potrivit art. 94 al. 1 C.proc.pen., avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

Al. 2 al aceluiași articol reglementează conținutul dreptului de consultare a dosarului, care presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului.

Conform al. 4, în cursul urmăririi penale, procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale. După punerea în mișcare a acțiunii penale, restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile.

Prin urmare, înainte de data de 27.01.2016, când s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de O.I.T. și Ș.I., aceștia nu aveau nicio calitate în prezenta cauză, nu erau titulari de drepturi și obligații și nu puteau avea acces în mod legal la conținutul dosarului.

La data dobândirii calității de suspect de către O.I.T., apărătorul ales al acestuia a depus o cerere prin care solicita studierea dosarului penal și încunoștințarea cu privire la actele ce urmează a fi efectuate în cauză (fila 369 vol. I d.u.p.), cerere aprobată de procurorul de caz în aceeași zi, prin Ordonanța nr. 129/P/2015 din data de 27.01.2016 (fila 370 vol. I d.u.p.). Același apărător ales a solicitat și eliberarea unor copii după actele procesuale din dosar (fila 371 vol. I d.u.p.), și această cerere fiind aprobată. (fila 372 vol. I d.u.p.)

Din analiza împuternicirii avocațiale nr. CJ/765011/2016 (fila 364 vol. I d.u.p.) rezultă că dl. avocat Mircea Florin face parte din cadrul SCA Chiriță și asociații și, în cauză, el putea asigura asistența juridică a suspectului Olaru Tiberiu în fața DNA alături de avocații Chiriță Radu, Chiriță Oana, Bota Anamaria, Pantea Bianca, Pripon Cristina, Colceri Raluca, Constantinescu Roxana, Ardelean Oana, Lup Oana, Rus Marian, Cubleșan Răzvan.

La data de 28.01.2016 s-a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. CJ/765015/2016 care atestă calitatea SCA Chiriță și asociații de asistare a suspectului Ș.I. în fața DNA. (fila 365 vol. I d.u.p.) Numele d-lui avocat Mircea Florin apare și pe această împuternicire avocațială, alături de cel al avocaților Chiriță Radu, Chiriță Oana, Bota Anamaria, Colceri Raluca, Constantinescu Roxana, Pantea Bianca, Lup Oana, Pripon Cristina, Rus Marian și Cubleșan Răzvan.

Se mai observă faptul că, deși studierea dosarului a fost aprobată la data de 27.01.2016, avocații din cadrul SCA Chiriță și asociații s-au prezentat la sediul DNA la data de 9.02.2016, când li s-a pus la dispoziție materialul de urmărire penală. (a se vedea procesele-verbale de la filele 376, 377 vol. I d.u.p.) La data de 9.02.2016, aceștia au solicitat și eliberarea unor copii de pe actele dosarului, cerere care a fost aprobată. (filele 378, 379-380 vol. I d.u.p.)

Prin urmare, se constată că petenții nu invocă de fapt o încălcare a prevederilor legale de către organele de urmărire penală (care le-au acordat posibilitatea de studiere a dosarului încă din primul moment la care consultarea era legal posibilă) ci lipsa de diligență a propriilor apărători aleși care nu s-au prezentat la sediul DNA pentru consultarea efectivă a dosarului.

4) Nelegalitatea raportului de constatare tehnico-științifică a fost motivată prin aceea că atât pericolul de dispariție a probelor sau de schimbare a stării de fapt cât și existența urgenței în lămurirea stării de fapt sunt împrejurări factuale care pot fi observate obiectiv de către o persoană. În opinia petenților, neîndeplinirea condițiilor de legalitate cu privire la administrarea constatării tehnico-științifică poate fi cenzurată de către judecătorul de cameră preliminară deoarece situațiile prevăzute sunt obiective și nu țin de aprecierea subiectivă a procurorului.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată faptul că, potrivit art. 172 al. 9 C.proc.pen., când există pericolul de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări.

Reprezentantul Ministerului Public a dispus prin ordonanța din data de 21.01.2016 (filele 38-40 vol. I d.u.p.) efectuarea unei constatări de către specialiștii din cadrul DNA cu următorul obiectiv, respectiv "dacă, urmare a lucrărilor de deviere a conductelor de aducțiune/sondele 131, 154, 186 Mureș, s-a creat un prejudiciu în paguba SNGN R. SA, în caz afirmativ urmând a se preciza cuantumul estimat al acestuia";.

La data de 10.02.2016 s-a dispus efectuarea unei noi constatări tehnico-științifice pentru a se stabili caracterul cert al prejudiciului creat în paguba SNGN R. SA Mediaș. (filele 55-57 vol. I d.u.p.)

Cum s-a subliniat și în cuprinsul încheierii atacate, aprecierea caracterului urgent al lămuririi unor împrejurări ale cauzei prin intermediul unei constatări tehnico-științifice este în primul rând atributul procurorului de caz, în funcție de strategia de urmărire penală adoptată.

Ordonanța din data de 21.01.2016 este amplu motivată, însă ea cuprinde mai ales referiri la datele și indiciile de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu. Deși nu s-a făcut referire în mod special la condiția urgenței, la momentul efectuării constatării ea rezulta din împrejurările cauzei. În primul rând, se constată faptul că administrarea probei s-a făcut înainte de a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoanele cercetate în prezenta cauză. Procurorul de caz a administrat o serie de probe după începerea urmăririi penale cu privire la faptă, probe din care rezulta suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu de către O.I.T., Ș.I., M.E.V.și A.P. . Însă de esența acestei infracțiuni este cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În absența acestei urmări imediate, fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 297 C.pen. sau a variantei sale agravate, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C.pen., ceea ce face incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut la art. 16 lit. b) teza I C.proc.pen.. Prin urmare, organul de urmărire penală era obligat să lămurească cât mai urgent acest aspect pentru a vedea dacă se impune pronunțarea unei soluții de clasare pe temeiul anterior amintit sau, dimpotrivă, se poate dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoanele care se presupune că ar fi săvârșit aceste infracțiuni. În acest sens, se observă că procurorul de caz a acționat cu celeritate, dispunând efectuarea constatării tehnico-științifice pe bază de documente în aceeași zi în care s-au pus în executare mandatele de percheziție domiciliară încuviințate prin încheierile nr. 18/S/18.01.2016 și nr. 22/S/19.01.2016 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș.

Cea de-a doua constatare tehnico-științifică a fost dispusă după efectuarea în continuare a urmăririi penale și suplimentarea probatoriului în funcție de precizările făcute de suspecți (au fost audiați/reaudiați martorii S. S.V. - 8.02.2016, fila 145 vol. I d.u.p., C. D. - 3.02.2016 și 9.02.2016, filele 168, 169 vol. I d.u.p., Ș.C. - 3.02.2016, fila 177 vol. I d.u.p., B. I. - 3.02.2016 și 10.02.2016, filele 182, 183 vol. I d.u.p., C. C. I. - 9.02.2016, filele 185-186 vol. I d.u.p., Gal Ștefan - 9.02.2016, filele 187-188 vol. I d.u.p., B. C.I. - 9.02.2016, filele 189-190 vol. I d.u.p., O. C. I. - 9.02.2016, filele 191-192 vol. I d.u.p., C. M. - 9.02.2016, filele 193-194 vol. I d.u.p., I. Ș. - 10.02.2016, filele 195-196 vol. I d.u.p., H.I. D. - 10.02.2016, filele 197-198 vol. I d.u.p., B. E. - 10.02.2016, filele 199-200 vol. I d.u.p., K. L. G. - 8.02.2016, filele 201-202 vol. I d.u.p., A. L.- 8.02.2016, filele 203-204 vol. I d.u.p., M.A. - 8.02.2016, filele 205-206 vol. I d.u.p., B.M. C. - 8.02.2016, filele 207-208 vol. I d.u.p., I. C. G. - 8.02.2016, filele 209-210 vol. I d.u.p.) când s-a pus problema dacă prejudiciul constatat cu ocazia primei constatări are sau nu caracter cert, răspunsul la această întrebare având legătură cu incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C.proc.pen..

Prin urmare, erau respectate condițiile prevăzute de art. 172 al. 9 C.proc.pen..

Mai notăm faptul că inculpații Ș.I. și O.I.T. au luat cunoștință de conținutul constatării tehnico-științifice, la data de 18.02.2016 apărătorul ales al acestora, avocat Cubleșan Răzvan solicitând comunicarea Raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în dosarul nr. 129/P/2015. Prin Ordonanța din data de 23.02.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș s-a admis cererea de eliberare a copiei solicitate.

Se mai critica de către inculpați respingerea cererii de efectuare a unei expertize contabile de către organul de urmărire penală. În cuprinsul cererilor și concluziilor depuse la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, petenții au invocat faptul că raportul de constatare din data de 12.02.2016 cuprinde o serie de erori esențiale în cea mai mare parte tehnice și respectiv o serie de omisiuni, după cum urmează:

a. Lipsa indicării evenimentelor din intervalul 2008 - 2015 care vizează obținerea avizelor și autorizațiilor pentru lucrările de deviere

b. Eroare esențială vizavi de întocmirea și întrebuințarea de către Romgaz a documentației necesară lucrărilor de deviere

c. Lipsa indicării consecinței deja produse a efectuării lucrărilor iară autorizație

d. Lipsa calcului esențial privind presupusul prejudiciu

e. Omiterea faptului că încadrarea cheltuielilor în categoria cheltuieli de reparație a fost o eroare remediată de Romgaz, respectiv cheltuielile au fost trecute la investiții

f. La pag. 9 din raport valoarea de 143.675,62 lei se raportează la cheltuielile de personal, respectiv se arată că acesta a fost costul muncii angajaților Romgaz care au efectuat propriu-zis lucrările.

g. La pag. 11 din raport se arată că nu au existat documente pentru scoaterea din magazie a materialului tubing 2 7/8 X5,51 J55 R, sens în care s-au realizat "cheltuieli neînregistrate";.

h. De la pag. 12 la pag. 15 se prezintă pașii prin care cheltuielile au fost stomate de la capitolul reparații și încadrate la investiții fără a se menționa însă nici o normă legală care ar fi fost încălcată prin această operațiune - o astfel de normă de altfel nici nu există, din contră, cât timp stornarea este o operațiune contabilă consacrată, recunoscută și utilizată la scară largă operațiunea realizată a fost una cât se poate de legală.

i. Metoda comparației între lucrările de deviere și conducta de aducțiune la sonda 20 Caragele pentru determinarea prețului.

Toate aceste chestiuni reprezintă, în opinia lor, erori fundamentale ale specialistului care a întocmit raportul, aspecte care determină orice observator obiectiv cunoscător al chestiunilor tehnice în discuție, să se îndoiască în primul rând cu privire la imparțialitatea specialistului și în al doilea rând, cu privire la competența acestuia și implicit la neloialitatea efectuării sale.

Dacă analizăm cererea în probațiune formulată de inculpații Ș.I. și O.I.T. prin intermediul apărătorului ales la data de 14.03.2016 (filele 396-402 vol. I d.u.p.), se constată că s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile având următoarele obiective:

- să se stabilească dacă din punct de vedere contabil s-a înregistrat o pierdere în contabilitatea R. ca urmare a devierii conductelor de aducțiune 131, 154 și 186, iar dacă da să se precizeze cuantumul acesteia

- să se stabilească dacă, din punct de vedere contabil, cheltuielile înregistrate cu devierea conductelor au fost înlocuite cu imobilizări corporale

- să se stabilească dacă prin reîncadrarea lucrării de deviere a conductelor 131, 154 și 186 din categoria "costuri de producție"; în categoria "investiții"; s-a produs un prejudiciu Romgaz sau bugetului de stat, iar dacă da să se precizeze cuantumul acestuia

- să se stabilească dacă, în cazul în care lucrarea nu ar fi fost reîncadrată în capitolul cheltuieli de învestiții s-ar fi produs un prejudiciu R. sau bugetului de stat

- să se stabilească dacă au existat cheltuieli cu efectuarea lucrărilor care nu au fost înregistrate în contabilitate.

În susținerea cererii adresate organului de urmărire penală, petenții au menționat "solicit efectuarea unei expertize pentru a avea posibilitatea ca la aceasta să participe și un expert-parte.

Efectuarea unei expertize este necesară pentru lămurirea aspectelor menționate având în vedere că în cauză s-a efectuat doar un raport de constatare prin care s-a calculat pretinsul prejudiciu.";

Nu se menționează nicio eroare de calcul sau tehnică presupus a fi săvârșită de specialist, nu se indică niciun element care ar fi putut pune sub semnul întrebării concluziile raportului de constatare tehnico-științifică. Practic, prin cererea în probațiune se critică doar administrarea unui mijloc de probă (constatarea tehnico-științifică) în loc de altul prevăzut de Codul de procedură penală (expertiza) și se exprimă dorința de a avea un expert-parte la efectuarea expertizei.

În aceste condiții, prin Ordonanța din data de 21.03.2016 (filele 403-411 vol. I d.u.p.), în mod corect organul de urmărire penală a explicat faptul că, prin raportul de constatare din data de 12.02.2016 întocmit de către specialistul DNA, s-a răspuns la obiectivele indicate de inculpații Ș.I. și O.I.T. și a detaliat aspectele relevante din cuprinsul raportului, iar ulterior a respins cererea în temeiul art. 100 al. 4 lit. b) C.proc.pen.

Dacă cererea în probațiune ar fi fost formulată în mod complet, cu precizarea tuturor aspectelor indicate în fața judecătorului de cameră preliminară, este posibil ca cererea în probațiune să fi fost soluționată favorabil de către reprezentantul Ministerului Public. În orice caz, inculpații au posibilitatea reiterării cererii în fața instanței investite cu soluționarea cauzei.

În legătură cu raportul de constatare tehnico-științifică, în cadrul cererilor și excepțiilor depuse în fața judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță, inculpații au mai invocat "o vădită lipsă de loialitate a administrării probei";.

Fără a mai fi necesară efectuarea unor precizări suplimentare, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar va cita conținutul art. 101 C.proc.pen. având denumirea marginală "Principiul loialității administrării probelor";

"(1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.

(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.";

4) Referitor la nelegalitatea Ordonanței din 20.01.2016 de autorizare provizorie a măsurilor de supraveghere tehnică și a încheierii penale nr. 28/S/23.01.2016 de confirmare a măsurii dispuse s-a argumentat faptul că au fost încălcate prevederile art. 141 al. 1 C.propc.pen. întrucât la emiterea ordonanței nu a fost îndeplinită condiția urgenței. S-a arătat că, ordonanța a fost întocmită la data de 20.01.2016 ora 18.00, deși mandatele de percheziție fuseseră emise în data de 18.01.2016 prin încheierea penală nr. 18/S/18.01.2016. În aceste condiții, procurorul cunoștea de 2 zile despre faptul că s-a dispus emiterea de mandate de percheziție în cauză, însă nu a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică, ci a așteptat până în ziua anterioară perchezițiilor, la ora 18.00 pentru a invoca o pretinsă stare de urgență. De altfel, în cursul urmăririi penale, procurorul de caz a solicitat și a obținut în aceeași zi prelungirea mandatelor de supraveghere tehnică urmând procedura obișnuită.

S-a apreciat că ordonanța de autorizare provizorie a măsurilor de supraveghere tehnică este lovită de sancțiunea nulității în condițiile art. 282 C.proc.pen.. De asemenea, încheierea nr. 28/S/23.01.2016 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș este contrară legii fiindcă nu se poate confirma un act lipsit de legalitate. Vătămarea procesuală este clară în opinia inculpaților, având în vedere că a existat o ingerință nepermisă în viața privată a lor, drept fundamental garantat de art. 26 al. 1 din Constituție și art. 8 din Convenția CEDO.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată faptul că, prin încheierea penală nr. 28/S/23.01.2016 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș în dosarul nr. 144/102/2015 (filele 230-238 vol. II d.u.p.) s-a dispus în baza art. 141 al. 6 C.proc.pen. infirmarea măsurii luate de procuror, respectiv Ordonanța din data de 20.01.2016 dată în dosarul penal nr. 129/P/2015 prin care s-a autorizat provizoriu pe o perioadă de 48 de ore, de la data de 21.01.2016 ora 7.00 până la data de 23.01.2016 ora 7.00 interceptarea, localizarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice și totodată s-a dispus distrugerea probelor obținute în temeiul Ordonanței din data de 20.01.2016 dată în dosarul de urmărire penală nr. 129/P/2015.

Procesul-verbal de distrugere din data de 2.02.2016 se află la fila 239 vol. II d.u.p..

În condițiile în care aceste probe nu mai există, orice analiză suplimentară este de prisos.

5) În susținerea contestației s-a mai invocat nelegalitatea modului de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prin prisma Deciziei nr. 51/16.02.2016 a Curții Constituționale a României.

S-a susținut că, în conținutul Deciziei nr. 51/2016 Curtea Constituțională a indicat nulitatea ca sancțiunea care intervine în cazul constatării existenței la dosar a unor materiale de supraveghere tehnică efectuate de alte organe decât cele limitativ prevăzute de art. 55 al. 1 C.proc.pen..

În opinia petenților, din conținutul Deciziei nr. 51/2016 rezultă fără urmă de dubiu o vătămare procesuală de natură a atrage aplicarea acestei sancțiuni. Se mai susține că în considerentele deciziei amintite s-a statuat că efectuarea de interceptări de către un organ care nu are calitatea de organ de cercetare penală este de natură a produce o serie de încălcări grave a drepturilor persoanelor interceptate, motiv pentru care constatarea nulității acestor acte este iminentă. S-a mai considerat că, chiar dacă în momentul în care a fost realizată supravegherea tehnică textul art. 142 al. 1 C.proc.pen. nu era declarat neconstituțional, Decizia nr. 51/2006 se aplică în măsura în care cauza este pe rolul instanțelor de judecată.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control a facut trimitere la conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 51/16.02.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 190/14.03.2016 (disponibilă și pe https://www.ccr.ro/files/products/Decizie_51_2016.pdf). O lectură atentă ar fi permis constatarea că instanța de for constituțional vorbește de sancțiunea nulității în cadrul unor considerente de ordin general referitoare la înțelesul noțiunilor de "probă";, "mijloc de probă"; și "procedeu probator";. În paragraful 31 al deciziei, Curtea Constituțională clarifică raportul dintre sancțiunea procesuală a excluderii și cea a nulității precizând că "art.102 alin.(2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin.(3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art.102 alin.(3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă."; Se subliniază astfel caracterul mediat al sancțiunii excluderii care operează numai în privința probelor, în măsura în care se constată incidența nulității absolute sau relative a actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care a fost administrată.

Raportând aceste considerații teoretice la prezenta cauză, ajungem la concluzia că nu se poate dispune excluderea probelor constând în interceptările convorbirilor telefonice și ambientale decât în măsura în care se constată incidența unei nulități relative sau absolute a actelor prin care s-a dispus sau autorizat administrarea acestora ori prin care proba a fost administrată.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/16.02.2016 a fost abrogată, în fapt, o normă prin care era atribuită și organelor specializate ale statului competența de a efectua activități de supraveghere tehnică. Potrivit art. 147 al. 4 din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. În toată perioada cât un act normativ este în vigoare, el se bucură de prezumția de constituționalitate și produce efecte juridice. În aceeași ordine de idei, activitatea legii procesual penale presupune că dispozițiile de procedură trebuie respectate pe toate perioada cât acestea sunt în vigoare.

Prin considerentele Deciziei nr. 51/2016 nu se schimbă și nici nu pot schimba prevederile legii fundamentale și nici consecințele principiului activității legii procesual penale. Practic, la art. 52, instanța de contencios constituțional recunoaște competența instanțelor de judecată de a analiza valabilitatea probelor constând în interceptările convorbirilor și comunicațiilor telefonice prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în materie și la rațiunile pentru care a fost declarat neconstituțional art. 142 al. 1 teza finală C.proc.pen.

În cauză, interceptarea convorbirilor telefonice a fost efectuată de SRI. Acest organ era competent din punct de vedere material să efectueze activități de supraveghere tehnică, la momentul când acestea au fost efectuate în prezenta cauză. Faptul că, ulterior, a fost lipsită de efect (ca urmare a deciziei Curții Constituționale) dispoziția legală care le atribuia această competență nu are relevanță în prezenta cauză, deoarece legalitatea unui act de procedură se raportează la prevederile legale în vigoare la momentul realizării lui.

În concluzie, Decizia Curții Constituționale nu determină, prin ea însăși, incidența prevederilor art. 282 C.proc.pen. în cazul interceptărilor deja efectuate cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.

În cauză nu a putut fi identificată nicio încălcare a prevederilor legale în vigoare în procedura emiterii mandatelor de supraveghere tehnică sau a punerii lor în executare. De altfel, nici petenții nu au invocat vreo astfel de încălcare. Ca atare, lipsește prima condiție pentru incidența sancțiunii nulității, anume încălcarea unei dispoziții legale.

Prin concluziile scrise, inculpații Ș.I. și O.I.T. au mai invocat "o serie de încălcări grave ale drepturilor persoanelor interceptate";, presupus a rezulta din motivarea deciziei Curții Constituționale. În lipsa unei detalieri a conținutului presupuselor încălcări, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar se va referi la încălcarea dreptului la viață privată prevăzut de art. 8 Conv. CEDO ca urmare a efectuării interceptărilor de către SRI.

Trebuie subliniat faptul că interceptarea convorbirilor telefonice a fost efectuată în baza mandatului de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi și libertăți după verificarea condițiilor prevăzute de art. 139-140 C.proc.pen.. Nu s-a invocat niciun aspect de nelegalitate legat de procedura emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Nu s-a contestat nici autenticitatea interceptărilor și nici conținutul comunicațiilor înregistrate. De altfel, lectura atentă a Deciziei nr. 51/16.02.2016 relevă că instanța de contencios constituțional nu a declarat neconstituțional art. 142 al. 1 teza finală C.proc.pen. întrucât ar fi contrar art. 8 din Conv. CEDO, ci pentru că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului"; nu era suficient de clară și previzibilă pentru a putea determina în concret organele competente să desfășoare activitatea de supraveghere tehnică.

În concluzie, și acest argument va fi respins ca nefondat.

6) O ultimă excepție invocată de inculpați privește neregularitatea actului de sesizare a instanței. S-a criticat omisiunea reprezentantului Ministerului Public de a indica atribuția fiecărui inculpat din fișa postului în temeiul căreia s-ar fi luat hotărârea de deviere a conductelor de aducțiune la sondele 131, 154 și 186 Mureș și dacă această hotărâre reprezintă o neîndeplinire a atribuției sau o îndeplinire defectuoasă. S-a mai subliniat faptul că nicăieri în cuprinsul rechizitoriului nu se analizează în raport cu fiecare dintre inculpați dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în raport cu fiecare dintre neregulile menționare în actul de sesizare.

În cuprinsul încheierii penale atacate s-a sesizat în mod corect faptul că obiecțiunile formulate de inculpați se referă mai degrabă la temeinicia acuzației și nu la neregularitatea actului de sesizare.

Pentru toate aceste motive, contestațiile formulate de inculpații Ș.I. și O.I.T. vor fi respinse ca nefondate în temeiul art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b) C.proc.pen..

III. Cu privire la contestația formulată de inculpatul M. E.V.

Inculpatul a solicitat excluderea a mai multor probe nelegal administrate și sancționarea, conform art. 282 C.proc.pen. a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii procesual penale, ca urmare a:

1. Nerespectării dispozițiilor privind corecta sesizare a Parchetului, cu consecința nelegalei învestiri a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, concretizată în lipsa de valabilitate a procesului-verbul de sesizare din oficiu, întocmit la 07.09.2015 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, întrucât conținutul său este viciat ca urmare a lipsei acelor dispoziții minimale pretinse de art. 292 C.proc.pen., art. 199 al. 1 și 2 C.proc.pen., coroborat cu art. 288 al. 1 C.proc.pen.

2. Nerespectării prevederilor art. 305 al. 2 C.proc.pen. privind conținutul ordonanței din 08.09.2015, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem în dosar nr. 129/P/2015 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș

3. Încălcării dreptului la apărare recunoscut în favoarea sa de art. 10 al. 5 C.proc.pen. coroborat cu art. 92 al. 1 C.proc.pen. și garantat de art. 24 din Constituția României, respectiv art. 6 paragraful 3 lit. b - d din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a constatat efectuarea în mare parte a unor acte de urmărire penală, în condițiile în care s-a dispus doar începerea urmăririi penale in rem (fără a se face și aplicarea art. 305 al. 3 C.proc.pen., respectiv a-i conferi calitatea de suspect, pentru a-și putea exercita efectiv dreptul la apărare garantat prin lege

Urmare a acestui fapt a arătat că nu i s-a conferit în timp util calitatea de suspect, astfel că, timp de aproape patru luni nu a fost în măsură să participe, prin apărători aleși, la audierea martorilor sau a suspecților audiați în intervalul 08.09.2015 - 27.01.2016, motiv pentru care în temeiul art. 346 al. 4 C.proc.pen. a solicitat să se dispună excluderea probelor testimoniale ca fiind nelegal administrate, cu consecința neluării lor în considerare la judecarea cauzei.

4. Nerespectării prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, referitor la competența exclusivă a procurorului din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș de efectuare a urmăririi penale în prezenta cauză, în sensul nelegalei delegări a ofițerilor de poliție judiciară de a efectua anumite acte de procedură penală în condițiile art. 201 al. 1 C.proc.pen.

5. Greșitei dispuneri a efectuării, în cursul urmăririi penale, a unui raport de constatare tehnico - științifică efectuat de specialistul din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș în vederea stabilirii presupusului prejudiciu produs în prezenta cauză penală

6. Nulității relative a unor probe și acte procedurale efectuate în cauză, ca urmare a implicării în prezenta cauză penală, în condițiile art. 142 al. 1 C.proc.pen., a unor organe specializate ale statului, care nu aveau calitatea de organ de cercetare ale poliției judiciare, conform art. 55 al. 1 lit. b) C.proc.pen..

După unele considerente legate de procedura de cameră preliminară a arătat că, în ceea ce-l privește apreciază că sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative prevăzute de art. 282 al. 1 și 2 C.proc.pen. și anume:

a) Prin nerespectarea cerinței legale i s-a adus o vătămare drepturilor.

b) Vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

c) Termenul peremptoriu în care trebuie invocată nulitatea relativă, prevăzut de art. 344 al. 2 teza finală C.proc.pen..

1)În legătură cu excepția nerespectării dispozițiilor procesual penale referitoare la corecta sesizare a DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș privind pe inculpatul M.E.V. cu consecința nelegalei investiri a Parchetului în dosarul nr. 129/P/2015 s-a criticat inexistența unei descrieri amănunțite a celor constatate personal de procurorul care a întocmit acest act de sesizare din oficiu. S-a menționat că art. 199 C.proc.pen., în primul alineat, stabilește la modul imperativ condițiile de conținut pe care trebuie să le îndeplinească procesul-verbal întocmit de Parchet pentru a produce efecte valabile, preluând în acest sens în mare parte dispozițiile art. 91 C.proc.pen. anterior.

S-a apreciat că nu este legal să se "constate"; o stare de fapt care s-a derulat anterior, fără măcar să se menționeze în concret care sunt aceste informații, în ce modalitate s-au obținut, pentru ca judecătorul de cameră preliminară să fie în măsură a aprecia dacă sunt dacă au fost respectate și prevederile art. 199 al. 1 și 2 C.proc.pen., respectiv art. 101 C.proc.pen. care consacră principiul loialității administrării probelor prevăzut de art. 102 C.proc.pen.. S-a menționat că în acest "act de sesizare din oficiu"; nu se regăsește nicio constatare personală a procurorului de caz și că nu există niciun act de sesizare valabil potrivit legii procesual penale, motiv pentru care s-a apreciat că în cauză a lipsit actul de sesizare prevăzut de lege, întrucât acest act de sesizare din oficiu nu îndeplinește cerințele de valabilitate impuse în mod obligatoriu unui act de sesizare.

Analizând argumentația dezvoltată de inculpatul M. E. V., prin apărător, cu privire la excepția nelegalei sesizări a organului de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar a constatat faptul că se face confuzie între procesul-verbal ca și act de sesizare a organului de urmărire penală și procesul-verbal ca și mijloc de probă.

Modalitățile de sesizare a organelor judiciare sunt reglementate în cap. II din Partea specială a Codului de procedură penală. Potrivit art. 292, inclus în acest capitol, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 și încheie un proces-verbal în acest sens.

Pe de altă parte, procesul-verbal ca și mijloc de probă este inclus în cap. XI ("Înscrisurile";) din Titlul IV a Părții generale a Codului de procedură penală, având denumirea marginală "Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii";.

Într-adevăr, procesul-verbal ca și mijloc de probă trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 199 C.proc.pen.. Cu titlu exemplificativ, în această categorie se regăsesc procesele-verbale de percheziție (art. 161 și 168 al. 13 C.proc.pen.), procesele-verbale de cercetare la fața locului sau de reconstituire (art. 195 C.proc.pen.) sau procesele-verbale de redare a activităților de supraveghere tehnică (art. 143 al. 1 C.proc.pen.).

Procesul-verbal ca și act de sesizare din oficiu a organului de urmărire penală nu este un mijloc de probă, acest aspect rezultând cu puterea evidenței din definiția prevăzută la art. 198 al. 1 C.proc.pen. "Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă, din conținutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului."; Având o natură juridică diferită, procesului-verbal de sesizare din oficiu nu i se aplică prevederile art. 101 și 102 C.proc.pen. care se referă la probe.

Legiuitorul nu a atașat procesului-verbal de sesizare din oficiu condiții de formă, cum a procedat în cazul plângerii (art. 289 al. 2 C.proc.pen.) sau denunțului (art. 290 al. 2 C.proc.pen. rap. la art. 289 al. 2 C.proc.pen.), același tratament juridic având și sesizările făcute de persoane cu funcții de conducere sau alte persoane (art. 291 C.proc.pen.). Or, în cazul în care nu există nicio condiție de formă pentru redactarea procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmirea acestuia de către organul competent și inserarea descrierii faptei sunt suficiente pentru valabilitatea sa.

2)Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 305 al. 2 C.proc.pen. s-a susținut că Ordonanța din 8.09.2015 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem nu este motivată și nu cuprinde descrierea concretă a faptei care face obiectul urmăririi penale. S-a invocat faptul că Ordonanța preia conținutul procesului-verbal de sesizare din oficiu întocmit cu o zi înainte, din moment ce nu se regăsesc decât o referire generică la presupuse fapte abuzive imputate directorului A.P. . Inculpatul, prin apărător, a apreciat că procurorul de caz avea obligația de a preciza explicit în această Ordonanță nu numai circumstanțele de loc, timp în care s-ar fi realizat presupusele fapte penale și în special pe ce suport probator se întemeiază Ordonanța de începere a urmăririi penale in rem din 8.09.2015 întrucât au constatat inexistența acelor minime "indicii de săvârșire a unor infracțiuni";.

Potrivit art. 305 al. 2 C.proc.pen., ordonanța de începere a urmăririi penale trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 286 al. 2 lit. a)-c) și g) (denumirea Parchetului și data emiterii; numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; semnătura celui care a întocmit-o).

Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1969, în actuala reglementare nu mai există etapa actelor premergătoare. Din moment ce a fost sesizat/s-a sesizat în mod valabil, organul de urmărire penală este obligat să dispună începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (art. 305 al. 1 C.proc.pen.) În filosofia noului Cod de procedură penală nu se mai pot administra probe în afara procesului penal care debutează cu începerea urmăririi penale cu privire la faptă. Din moment ce probele se administrează după începerea urmăririi penale, nu este posibil a se menționa în cuprinsul Ordonanței de începere a urmăririi penale "suportul probator"; pe care se întemeiază cum pretinde inculpatul. Codul de procedură penală vorbește despre "probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală"; în art. 305 al. 3, prin care se reglementează efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, care este un moment procesual distinct. În intervalul cuprins între începerea urmăririi penale cu privire la faptă și efectuarea în continuare a urmăririi penale, organele de urmărire penală administrează probe pentru a cerceta existența faptei, identitatea făptuitorului și incidența cazurilor prevăzute la art. 16 C.proc.pen., formularea unei acuzații față de o persoană putând interveni numai în condițiile în care, din probele administrate, rezultă că aceasta a săvârșit fapta cercetată și nu există vreun impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale.

S-a constatat a fi nefondată și critica inculpatului cu privire la identitatea de conținut între procesul-verbal de sesizare din oficiu și Ordonanța de începere a urmăririi penale. Din moment ce organele de urmărire penală au s-au sesizat din oficiu cu privire la o anumită faptă, nu puteau să înceapă urmărirea penală cu privire la alta.

3) În legătură cu încălcarea dreptului la apărare recunoscut în favoarea inculpatului contestator, s-a precizat că, după începerea urmăririi penale in rem, înainte de conferirea calității de suspect lui M.E.V. și implicit a drepturilor de a se apăra și ca apărătorul ales să poată participa la administrarea probelor, au fost audiați un număr de 23 de martori. Mai mult, alți 13 martori au fost audiați ulterior depunerii împuternicirii de către apărătorul ales al inculpatului contestator, fără a regăsi la dosar dovezi că s-a respectat dreptul acestuia de a participa la audieri. S-a considerat că audierea unui număr considerabil de martori în absența apărătorilor reprezintă o reală încălcare a dreptului la apărare și o nesocotire a prevederilor art. 6 par. 3 lit. b) - d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar va face mai întâi trimitere la considerentele expuse la pct. I din cadrul prezentei încheieri cu privire la aplicabilitatea rationae materiae a art. 6 Conv. CEDO. Se va reaminti apoi faptul că noul Cod de procedură penală acordă o mai mare importanță formulării unei acuzații cu privire la persoană. De aceea, urmărirea penală este începută cu privire la faptă și, numai în momentul în care probele administrate creează o suspiciune rezonabilă că o anumită persoană este vinovată de săvârșirea faptei pentru care se efectuează urmărirea penală, se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acea persoană, care capătă calitatea de suspect.

Prin urmare, Codul de procedură penală nu numai că permite, dar obligă organele de urmărire penală să administreze probe în perioada cuprinsă între momentul începerii urmăririi penală și momentul efectuării în continuarea a urmăririi penale față de o persoană.

Din analiza dosarului reiese că, față de M.E.V. s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale prin Ordonanța nr. 129/P/2015 din data de 27.01.2016 (filele 7-13 vol. I d.u.p.). Înainte de prima audiere, suspectului i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 83 și 108 al. 2 C.proc.pen., după cum rezultă din procesul-verbal din data de 27.01.2016 (filele 109-110 vol. I d.u.p.). Cu ocazia audierii sale în calitate de suspect, M.E.V. nu a fost asistat de apărător întrucât asistența juridică nu era obligatorie potrivit art. 90 C.proc.pen. iar la dosarul cauzei nu s-a regăsit vreo cerere cum că s-ar fi solicitat amânarea audierii pentru pregătirea apărării, deși suspectul cunoștea acest drept, fiindu-i adus la cunoștință înainte de luarea declarației. De altfel, nici nu s-a invocat vreo încălcare în acest sens. Prin Ordonanța nr. 129/P/2015 din data de 27.01.2016 (filele 32-37 vol. I d.u.p.) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de M.E.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 al. 1 C.pen.. Calitatea de inculpat, fapta pentru care este cercetat, drepturile și obligațiile procesuale au fost aduse la cunoștința petentului, aspecte consemnate în procesul-verbal din data de 27.01.2016 (filele 115-116 vol. I d.u.p.).

Inculpatul M.E.V. a fost reținut la data de 27.01.2016 ora 19.31 pentru o perioadă de 24 de ore (Ordonanța din data de 27.01.2016 - filele 426-427 vol. I d.u.p.). Întrucât nu avea apărător ales, s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu (emițându-se delegația de asistență juridică obligatorie nr. 4558/28.01.2016 -fila 362 vol. I d.u.p.), dna. avocat Grinea Rodica Dana asistând la audierea inculpatului. (filele 117-118 vol. I d.u.p.)

La dosarul cauzei se regăsește și împuternicirea nr. 0112678/2016 depusă de Cabinet de avocat Boilă Lacrima-Rodica prin care se atestă calitatea d-nei avocat de apărător ales al inculpatului M. E. (fila 361 vol. I d.u.p.) În cuprinsul împuternicirii se menționează că respectiva împuternicire s-a eliberat în baza contractului de asistență juridică nr. 0068678/28.01.2016.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar nu a regăsit la dosarul cauzei nicio cerere formulată de apărătorul ales al inculpatului M.E.V. prin care să solicite încunoștințarea cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală, nicio cerere de studiere a dosarului sau de eliberare a unor copii după documentele cuprinse în el, nicio cerere de reaudiere a martorilor sau vreo altă cerere în probațiune, cum s-a constatat în cazul inculpaților Ș.I. și O.I. T.. În aceste condiții, eventualele deficiențe în exercitarea dreptului la apărare sunt imputabile exclusiv inculpatului.

4) O altă excepție invocată de inculpatul M.E.V. se referă la nelegala delegare a unor ofițeri de poliție judiciară prin ordonanțele procurorului de caz. În legătură cu acest aspect s-a invocat pe de o parte punerea în executare a mandatelor de percheziție de către ofițeri care nu fac parte din Serviciul Teritorial Mureș și pe de altă parte transferarea prerogativelor procurorului către ofițerii de poliție judiciară prin omisiunea reprezentantului Ministerului Public de a indica martorii care urmează a fi audiați prin delegare, lăsând organele de cercetare penală să decidă care sunt persoanele a căror declarații pot fi utile cauzei și să procedeze la audierea lor.

a)În opinia inculpatului, anumite acte de urmărire penală au fost efectuate fără ca unii dintre ofițerii de poliție judiciară să fie delegați în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 201 C.proc.pen. și respectiv art. 324 al. 3 C.proc.pen. rap. la art. 10 al. 3 din OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările ulterioare.

În concret, s-a precizat că la fila 256 din vol. 3 dosar urmărire penală se regăsește o Ordonanță emisă în 20.01.2016 de procurorul de caz, prin care se deleagă mai mulți ofițeri de poliție judiciară să pună în executare mandatele de percheziție emise în baza încheierilor penale nr. 18/S din 18.01.2016 și nr. 22/S din 19.01.2016 ale Tribunalul Mureș, inclusiv la domiciliul suspectului M. E. V.

Printre ofițerii de poliție delegați să pună în executare aceste mandate de percheziție se regăsesc și ofițeri care nu fac parte din Serviciul Teritorial Mureș, respectiv dl. cms. șef P. R., cms. șef C. M., scms. C. D. și cms. P. R., care fac parte din D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și nicidecum nu sunt subordonați profesional procurorului de caz.

Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 C.proc.pen. este posibilă extinderea competenței teritoriale, ceea ce însă nu este cazul în speță, deoarece nu ne aflăm în prezența unei prorogări de competență, atât timp cât acest dosar penal este instrumentat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, iar actele de cercetare penală, în speță perchezițiile domiciliare, au fost efectuate la locuințele inculpaților, inclusiv în ce îl privește pe inculpatul M. E. V.

A arătat că la dosar nu există o dispoziție de detașare, temporară chiar, a acestor ofițeri de poliție judiciară la D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar reamintește faptul că, potrivit art. 80 al. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, Direcția Națională Anticorupție este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României și funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Al. 2 al aceluiași articol prevede că Direcția Națională Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, competența Direcției Naționale Anticorupție (în continuare DNA) se întinde pe întreg teritoriul țării, nu are competență limitată ca Parchetele de pe lângă Judecătorii, Parchetele de pe lângă Tribunale și Parchetele de pe lângă Curțile de Apel. În cazul acestor din urmă structuri, legea stabilește clar circumscripțiile teritoriale care intră în raza lor de competență. Cu titlu de exemplu, prin HG nr. 337/1993 se stabilesc circumscripțiile judecătoriilor și a Parchetelor de pe lângă Judecătorii, iar în anexele la Legea nr. 304/2004 se stabilesc localitățile de reședință și circumscripțiile Tribunalelor și Curților de Apel. Dispozițiile din anexele la Legea 304/2004 trebuie privite în corelare cu art. 89 al. 2 din același act normativ, potrivit căruia Parchetele au sediul în localitățile în care își au sediul instanțele pe lângă care funcționează și au aceeași circumscripție cu acestea.

Conform art. 5 al. 2 și 3 din OG nr. 43/2002, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție se pot înființa servicii teritoriale, servicii, birouri și alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții. Sediul serviciilor teritoriale și circumscripția acestora se stabilesc de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, de regulă, în localitățile în care își au sediul Parchetele de pe lângă Curțile de Apel și în raport cu circumscripția acestora. Fiind vorba de o înființare opțională a birourilor și serviciilor teritoriale prin ordin al procurorului-șef DNA, această împărțire este una cu caracter administrativ și nu jurisdicțional și nu poate afecta competența teritorială generală a DNA, care este stabilită prin lege.

În temeiul competenței teritoriale generale, procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș pot efectua în mod valabil acte de urmărire penală la Constanța sau Timișoara. Prin urmare, nu se pune problema extinderii competenței teritoriale în astfel de situații, din moment ce competența teritorială a acestora este una generală.

Potrivit art. 10 al. 1 din OG nr. 43/2002, în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție. Analiza acestor prevederi legale ne conduce la concluzia că ofițerii de poliție judiciară sunt detașați în cadrul structurii, nu în cadrul unităților administrative, cum sunt serviciile teritoriale, serviciile, birourile sau compartimentele de activitate. În consecință, și competența teritorială a ofițerilor din cadrul DNA este una generală.

Față de cele expuse mai sus, participarea ofițerilor de poliție menționați de petent la efectuarea perchezițiilor domiciliare respectă prevederile legale.

b) Cu privire la cel de-al doilea aspect, petentul a învederat că a constatat cazuri în care procurorul nu a indicat care sunt martorii care urmează a fi audiați prin delegare, lăsând ofițerilor de poliție judiciară să decidă care sunt persoanele a căror declarații pot fi utile cauzei și să procedeze direct la audierea lor, fapt ce constituie, în opinia sa, o nepermisă transferare a prerogativelor procurorului.

A precizat explicit că nu formulează obiecțiuni împotriva tuturor ordonanțelor prin care s-a dispus delegarea organului de cercetare a poliției judiciare, ci doar față de acele care le apreciază nelegale, respectiv:

- ordonanța de delegare din 16.02.2016 (filele 323-331 vol. I dosar urmărire penală), prin care procurorul de caz a delegat ofițerilor de poliție judiciară, fără a preciza în concret numele acestora, prerogativele identificării bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, printre care și în ce îl privește pe inculpatul M. E. V., în vederea luării măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar.

- ordonanța de delegare din 01.02.2016 cu un conținut similar, întrucât nici de această dată, Parchetul nu indică în mod expres decât faptul că dl. comisar șef C. M. este delegat să întocmească adrese către Primăria Târgu Mureș, Primăria comunei Sângeorgiu de Mureș, O.C.P.I Mureș și Camera Notarilor Publici Mureș, fără a preciza limitele acestei delegări, respectiv ce probe se doresc a fi obținute de Parchet prin aceste mijloace probatorii.

Urmare a acestor motive, consideră că acele acte de urmărire penală la care a făcut referire au fost efectuate nelegal de organele de poliție judiciară și Parchet în prezenta cauză și se impune a fi excluse în conformitate cu dispozițiile art. 346 al. 4 C.proc.pen. și potrivit art. 346 al. 5 C.proc.pen. nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată faptul că, prin Ordonanța din data de 1.02.2016 (fila 556 vol. I d.u.p.) s-a dispus în temeiul art. 324 al. 3 C.proc.pen. delegarea cms. Șef Crișan Mircea în vederea efectuării următoarelor acte de urmărire penală:

- întocmirea de adrese către Primăria mun. Târgu Mureș, Primăria com. Sângeorgiu de Mureș, O.C.P.I. Mureș, Camera Notarilor Publici Mureș

-stabilirea valorii bunurilor identificate.

În cuprinsul Ordonanței, reprezentantul Ministerului Public motivează faptul că, prin infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 al. 1 C.pen. s-a cauzat un prejudiciu de aproximativ 100.000 euro. În vederea luării măsurilor asigurătorii, se impune efectuarea prin delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA - ST Târgu Mureș a unor acte de urmărire penală pentru a stabili bunurile mobile și imobile pe care le dețin inculpații și evaluarea acestora.

Prin urmare, în cuprinsul actului procedural contestat se detaliază atât limitele delegării (efectuarea adreselor către instituțiile menționate) cât și scopul acesteia (luarea măsurilor asigurătorii).

Prin Ordonanța din data de 16.02.2016 (filele 323-331 vol. I d.u.p.) s-a dispus

În temeiul art. 249 al. 1, 2, 5 C.proc.pen. rap. la art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 251 C.proc.pen., art. 324 al. 3 C.proc.pen., art. 253 al. 3, 4 și 5 C.proc.pen.

1. Luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra:

a) imobilului situat în xxx, compus din 1.881 mp teren intravilan - categoria de folosință curți construcții (nr. cadastral 432, nr. topografic 1841) și o casă de locuit S+P+M din cărămidă acoperită cu țiglă compusă din: - la subsol: 1 casa scării, 1 cămară, 1 saună, 1 hol, 1 baie, 1 centrală și spălătorie, 1 bucătărie, 1 sală hobby și 1 adăpost; la parter: - 1 garaj, 1 casa scării, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 hol, 1 baie, 1 sufragerie, 1 cameră de zi, 1 dormitor, 1 terasă; la mansardă: - 4 camere, 3 băi, 3 holuri, 1 casa scării (nr. cadastral 432 - C.1, nr. topografic 1841), înscris în CF nr. xxx - valoarea impozabilă de 462.275 lei - aparținând inculpatului A.P. (în cotă de 1/1 împreună cu A. I.), până la concurența sumei de 160.649,06 lei, reprezentând valoarea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 al. l Cod penal, reținută în sarcina inculpatului A.P. ;

b) imobilului (apartament) situat în mun. Târgu Mureș, xxx. Mureș, nr. topo. xxx, compus din 3 camere și dependințe - valoare impozabilă de 254058 lei - aparținând inculpatului Ș.I. (în cotă 1/1 împreună cu ȘI), până la concurența sumei de 160.649,06 lei, reprezentând valoarea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 al. 1 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului Ș. l.;

c) terenului arabil extravilan în suprafață de 2426 mp situat în mun. Tg. Mureș, jud. Mureș, înscris în xxxx - evaluat la suma de 50.946 lei;

d) terenului arabil extravilan în suprafață de 335 mp situat în mun. xx xx evaluat la suma de 7.035 lei;

e) autoturismului marca VW Passat, serie motor 533998, nr. identificare 248220, capacitatea cilindrică 1896 dobândit în anul 2008 - evaluat la suma de 9.040 lei;

f) autoturismului marca Audi Q5, serie motor 153906, nr. identificare xxx, capacitatea cilindrică 1968 dobândit în anul 2015- evaluat la suma de 98.560 lei;

toate bunurile de la pct. c), d), e) și f) aparținând inculpatului O. I. (în cotă de 1/1 împreună cu O. L.) până la concurența sumei de 160.649,06 lei, reprezentând valoarea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 al. 1 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului O.I.T..

g) imobilului (apartament) situat în mun. xxx - compus din 4 camere și dependințe + boxă, înscris în CF xxx - valoarea imposibilă de 246.554 lei - aparținând inculpatului M.E.V.(în cotă de 1/1 împreună cu M. N.) până la concurența sumei de 160.649,06 lei, reprezentând valoarea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 al. 1 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului M. E. V.;

2. Delegarea organelor de cercetare penală din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mureș, în vederea solicitării organului competent notarea și înscrierea ipotecară asupra bunurilor mobile și imobile sechestrate, potrivit dispozițiilor art. 253 al. 4 și 5 C.proc.pen..

3. Aducerea la îndeplinire a măsurii asigurătorii instituite prin prezenta ordonanță se face de organele de cercetare penală, potrivit dispozițiilor art. 251, art. 252, art. 253 C.proc.pen..

Prin urmare, reprezentantul Ministerului Public nu a "delegat ofițerilor de poliție judiciară (…) prerogativele identificării bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților (…) în vederea luării măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar"; cum susține petentul. Bunurile erau deja identificate, procurorul a luat el însuși măsura sechestrului asigurător, delegând organelor de cercetare penală aducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute de art. 252 și 254 C.proc.pen..

Din cuprinsul motivării contestației rezultă că se face confuzie între luarea măsurii sechestrului asigurător în temeiul art. 249 C.proc.pen. și art. 20 din Legea nr. 78/2000, care este un act procesual și aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii în temeiul art. 252-254 C.proc.pen. prin întocmirea procesului-verbal de sechestru (care conține descrierea bunurilor sechestrate), notarea sau inscripția ipotecară, poprirea, care sunt acte procedurale.

Dacă măsura procesuală este luată de procuror, conform art. 251 C.proc.pen. organele de cercetare penală (sau alte organe competente conform legii) sunt cele care aduc la îndeplinire ordonanța sau încheierea de luare a sechestrului asigurător.

Respectarea prevederilor legale, astfel cum au fost detaliate, rezultă din însuși dispozitivul Ordonanței din data de 16.02.2016 în care reprezentantul Ministerului Public a indicat și temeiul legal al fiecărei măsuri.

În ceea ce privește critica vizând omisiunea procurorului de a indica numele organului de urmărire penală care urmează a efectua actele, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată că aceasta nu are suport legal. Art. 201 C.proc.pen. nu prevede condiții speciale pentru ordonanța de delegare. Prin urmare, trebuie îndeplinite condițiile generale de formă ale actului prin care e dispusă, anume dispozițiile art. 286 al. 2 C.proc.pen.. Nicăieri nu se specifică faptul că este necesară menționarea numelui organului de urmărire penală. Este suficientă indicarea calității acestuia pentru a se verifica condiția prevăzută de art. 201 al. 1 C.proc.pen., anume că delegarea poate fi dată numai unui organ ierarhic inferior.

5) În ceea ce privește nelegala efectuare în cursul urmăririi penale a raportului de constatare tehnico-științifică, executat de specialistul din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș în vederea stabilirii presupusului prejudiciu produs în prezenta cauză penală, petentul a considerat că Parchetul s-a subrogat în drepturile procesuale ale unei prezumtive părți civile, sau mai exact în efectiva asumare de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a tuturor prerogativelor ce revin exclusiv persoanei juridice care ar îl trebui să precizeze dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză, în condițiile în care Parchetul nu are nici cea mai mică competență de a exercita din oficiu, acțiunea civilă în prezenta cauză, nefiind întrunite niciunul din cazurile prevăzute de art. 19 al. 3 C.proc.pen..

A apreciat că în aceste condiții în mod vădit nelegal, prin Ordonanța din 21.02.2016, procurorul de caz practic a dispus o completare a raportului de constatare tehnico-științifică efectuat anterior de specialistul din cadrul aceluiași Serviciu teritorial, procedură care nu este prevăzută de actualul C.proc.pen..

În aceste condiții, a apreciat că nu au fost respectate dispozițiile art. 172 al. 9 C.proc.pen., potrivit cărora administrarea acestui mijloc probator, respectiv a unei constatări tehnico-științifice nu se poate dispune în cursul urmăririi penale decât atunci "când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt, ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei";.

În motivarea contestației, petentul a considerat că, în conformitate cu dispozițiile art. 172 al. 1 C.proc.pen. în cauză trebuia în mod obligatoriu ca procurorul de caz să dispună efectuarea unei expertize, mijloc de probă științific, care s-ar fi impus cu necesitate "pentru constatarea, clarificarea, sau evaluarea unor fapte ori împrejurări"; ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în acuza dedusă judecății.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar a reamintit faptul că de esența infracțiunii prevăzute de art. 297 C.pen. sau a variantei sale agravate, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C.pen. este cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În absența acestei urmări imediate, fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, ceea ce face incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut la art. 16 lit. b) teza I C.proc.pen..

Prin urmare, procurorul a clarificat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii cercetate. Persoana vătămată este cea care poate decide ulterior, în condițiile art. 20 C.proc.pen., dacă dorește să formuleze pretenții civile față de inculpați și să exercite acțiunea civilă în cadrul procesului penal, sau separat, în fața instanței civile. În acest sens s-a considerat cu totul eronat de către petent faptul că Parchetul a exercitat acțiunea civilă în numele R. S.A.. Trebuie făcută o distincție foarte clară între noțiunile de "stabilire a prejudiciului/pagubei"; (care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii cercetate) și "exercitarea acțiunii civile"; care are drept finalitate angajarea răspunderii civile delictuale a persoanelor responsabile de producerea prejudiciului și obligarea lor la reparație.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor prevăzute de art. 172 al. 9 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar va face trimitere la considerentele expuse la pct. II.4), pe care nu le va mai relua.

Totodată, subliniem faptul că nu există o obligație în sarcina organelor de urmărire penală de a dispune efectuarea unei expertize tehnico-științifice, chiar în condițiile în care inculpatul ar fi solicitat efectuarea uneia. Oportunitatea administrării acestui mijloc de probă trebuie examinată de către organul judiciar prin prisma criteriilor prevăzute la art. 100 C.proc.pen.. În acest sens sunt și considerentele deciziei de inadmisibilitate din data de 22.09.2015 din cauza Borcea contra România (cauza nr. 55959/14). În paragraful 48 Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că noțiunea de "proces echitabil"; nu impune în mod obligatoriu unui tribunal să dispună efectuarea unei expertize pentru simplul fapt că o parte a cerut-o. Revine jurisdicțiilor interne sarcina de a decide cu privire la pertinența acesteia. În cauza supusă analizei, Curtea de Apel a explicat pe larg de ce considera că o expertiză contabilă nu era necesară în speță.

Prin urmare, dacă solicitarea de efectuare a unei expertize poate fi respinsă motivat în cursul judecății, fără a fi afectată echitatea procedurilor, cu atât mai mult această constatare este valabilă și în cazul urmăririi penale, mai ales în condițiile în care art. 6 din Conv. CEDO nu este aplicabil acestei faze.

De remarcat este împrejurarea că inculpatul M.E.V. nici măcar nu a solicitat efectuarea unei expertize în cursul urmăririi penale, cum a fost cazul inculpaților Ș.I. și O.I.T..

6) Argumentele care conduc la respingerea ca nefondată a excepției vizând nulitatea relativă a unor probe rezultând din interceptarea unor convorbiri telefonice cu concursul SRI în condiții nelegale, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 au fost dezvoltate pe larg la pct. II.5) din cadrul prezentei încheieri și nu vor mai fi reluate.

Pentru toate aceste motive, contestația formulată de inculpatul M.E.V. a fost respinsă ca nefondată în temeiul art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b) C.proc.pen..

Cu privire la cheltuielile judiciare

Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. în cazul declarării unei contestații, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins contestația. Întrucât contestațiile formulate de inculpații Ș.I., O.I.T. și M.E.V. au fost respinse ca nefondate, fiecare dintre aceștia au fost obligați la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

← Anulare raport de evaluare		Calea de atac a apelului. trimiterea cauzei spre rejudecare.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Contestație împotriva deciziei de recuperare a debitului emis de c.j.p. art. 179-181 din legea nr. 263/2010 art. 2 din legea 125/2014 Litigii cu profesioniști. măsură asiguratorie (sechestru). condiții de admisibilitate. 11. drept procesual. litigii cu profesioniști. comunicarea hotărârii potrivit regulamentului (ce) nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială. limba în care se Calea de atac a apelului. trimiterea cauzei spre rejudecare. cazuri. Anulare raport de evaluare Contestatie la executare. reprezentarea convenţională a persoanelor juridice