Respinge contestaţia la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria MIZIL Sentinţă civilă nr. 542 din data de 06.06.2017

Prin cererea formulată la data de 07.09.2016 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr…../259/2016, contestatoarea S.C. ….. Production SRL - Filiala ….. a chemat în judecată intimata Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară - Direcția Evidență și Colectare, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună:anularea titlului executoriu nr…… din data de 10.08.2016, a somației de executare din data de 17.08.2016 și a întregii executări silite, ca fiind nelegală; suspendarea executării în temeiul art. 233 Cod pr. Fiscală, coroborat cu art. 719 alin 1 Cod procedură civilă, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea în fapt a contestației formulate și a solicitărilor sale, contestatoarea S.C……. Production SRL - Filiala…… a expus următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul legal, contestatoarea a arătat că, în speță, sunt aplicate dispozițiile HG 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în vigoare până la data de 30.10.2015; Ordin nr. 2742 din 21 noiembrie 2011 pentru aprobarea procedurii, criteriilor de autorizare, reautorizare, revizuire, avizare anuală, emitere și anulare a licenței de operare, a procentajului minim de valorificare a deșeurilor de ambalaje preluate de la populație, a operatorilor economici, în vederea preluării obligațiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aprobarea componenței și atribuțiilor comisiei de autorizare și OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

În continuare, contestatoarea a făcut o prezentare succintă a situației de fapt în raport de dispozițiile legale invocate.

Astfel, contestatoarea a arătat, în esență, că, în vederea realizării obiectivelor de reciclare stabilite la nivel național prin anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, a fost conceput un mecanism juridic bazat fie pe implicarea directă în procesul de reciclare a operatorului economic ce comercializează produsele ambalate, fie prin instituția denumită "Transferul de responsabilități"; către un OTR (Operator economic autorizat pentru preluarea responsabilității privind reciclarea deșeurilor de ambalaje).

A apreciat contestatoarea că, acest transfer de responsabilități către OTR, prezintă importanță din perspectiva angajării răspunderii pentru nerealizarea obiectivelor de reciclare prevăzute în anexa 3 a OUG nr. 196/2005, sens în care, potrivit actului normativ analizat, se identifică două situații:

1. În cazul în care procesul de colectare și reciclare a ambalajelor introduse pe piață se va realiza în mod individual de către comerciantul produsului ambalat, acesta va răspunde pentru nerealizarea obiectivului de reciclare, revenindu-i obligația de a achita potrivit art. 9 lit. d) din OUG 196/2005 o contribuție de 2 lei/kg, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare.

2. În situația în care operatorul economic care comercializează produsul ambalat optează pentru transferul responsabilității de reciclare către un OTR, atunci acesta din urmă va fi cel responsabil pentru atingerea obiectivelor prevăzute în anexa 3 a OUG 196/2005, cu consecința achitării de către acesta a unei contribuții de 2 lei/kg pentru cantitățile nereciclate, în caz de nerealizare a obiectivelor menționate, conform art.9 lit v din OUG 196/2005.

Aceasta situație rezultă din dispozițiile art. 16 alin. (4) din HG nr. 621/2005, în raport de care: Operatorii economici prevăzuți la alin. (2) - operatori economici care pun pe piață produse ambalate sau OTR -uri - sunt obligați să îndeplinească cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu aplicate la deșeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilității acestora.

De asemenea, a arătat contestatoarea că în executarea și aplicarea HG nr.621/2005, a fost emis Ordinul comun al Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ministerul Administrației și Internelor nr. 2742/2011, nr.3190/20111 și nr. 305/2011 pentru aprobarea Procedurii, criteriilor de autorizare, reautorizare, revizuire, avizare anuala, emitere și anulare a licenței de operare, a procentajului minim de valorificare a deșeurilor de ambalaje preluate de la populație, a operatorilor economici în vederea preluării obligațiilor privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aprobarea componentei și atribuțiilor comisiei de autorizare, care stabilește, în esență, că operatorii economici care preiau responsabilitatea realizării obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor sunt autorizați și avizați anual de către o Comisie numită din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, care decide acordarea licenței de operare pe baza dosarului de autorizare depus de solicitanți și în urma îndeplinirii criteriilor de autorizare, iar conform art.23 lit. a - v, obligațiile acestor operatori, după licențiere, constau, în principal, în obligația de preluare a responsabilităților operatorilor economici prevăzuți la art. 16 al.1, precum și obligații de organizare, finanțare, valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, de informare a Comisiei cu privire la activitatea lor, precum și alte obligații specifice scopului pentru care au fost autorizați.

A menționat contestatoarea că, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale de reciclare, a optat pentru transferul responsabilității către un OTR autorizat și anume SC Eco-Rom Ambalaje S.A, îndeplinindu-și în continuare obligația prevăzută de art.10 al.3 din OUG 196/2005, în sensul că a declarat lunar până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de ambalaje introduse pe piața, precum și a cantităților valorificate și respectiv cele reciclate conform raportărilor lunare efectuate de OTR cu care a încheiat contractul, conform raportărilor lunare ce i-au fost transmise de către acesta.

La data de 22.08.2016, a precizat contestatoarea, i s-a adus la cunoștință prin intermediul titlului executoriu și a unei somații, faptul că figurează în evidențele Direcției Generale de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară din cadrul AFM, cu datorii la Fondul de Mediu în cuantum de 66.568 lei.

În ceea ce privește natura obligației fiscale, a apreciat contestatoarea că, din conținutul titlului executoriu se deduce că aceasta reprezintă cuantumul total al unei contribuții de 2 lei/kg datorată Fondului de Mediu, în virtutea dispozițiilor din OUG 196/2005, ce a fost stabilită în baza declarațiilor întocmite de către aceasta, în conformitate cu dispozițiilor art. 10 alin.(3) din OUG 196/2005.

Cu privire la nelegalitatea actelor de executare invocată de către contestatoare în cuprinsul acțiunii introductive, a arătat următoarele:

1.Declarația lunară întocmită de aceasta cu privire la cantitățile de ambalaje introduse pe piață și efectiv valorificate nu reprezintă o declarație de impunere în condițiile legii, care ar fi îndreptățit pârâta să emită titlul executoriu și somația de plată.

A arătat contestatoarea, că intimata, în mod nelegal, a ignorat faptul ca a optat pentru transferul responsabilității reciclării deșeurilor pentru ambalajele introduse pe piață către un OTR autorizat și licențiat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Mai mult, a asimilat total greșit declarația lunară prin care contestatoarea își îndeplinea obligațiile de raportare a cantităților de ambalaje introduse pe piață cu declarația de impunere, astfel cum este prevăzută de art.95 al.4, coroborat cu art.102 din Codul de procedură fiscală și art. 11 al.2 din OUG 196/2005.

De asemenea, contestatoarea a susținut că relevante, în acest sens, sunt dispozițiile art. 10 al.3 și 4 din OUG 196/2005, conform cărora, operatorii economici care introduc pe piața bunuri ambalate sunt obligați să declare lunar până pe 25 ale lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea doar cantitățile de ambalaje introduse și cele valorificate și nu și sumele datorate pentru ceea ce nu s-a reciclat, iar potrivit art. 10 al.4, OTR - urile sunt obligate să declare trimestrial situația contractelor încheiate/ reziliate și nu și sumele datorate.

Din punct de vedere tehnic, declararea cantităților de ambalaje puse pe piață se face de către operatorul economic ce pune pe piața ambalaje, într-o aplicație electronică denumită "ATLAS";, aplicație realizată și gestionată de către autoritate. Calculul sumelor de plată, ca urmare a nerealizării integrale a obiectivelor anuale de valorificare/reciclare se realizează în mod automat de către aplicație, aceasta neputând însă să fie echivalată cu o declarație dată de către operatorul economic, ea fiind în esență doar un algoritm de calcul introdus într-un program informatic de către deținătorul programului din rațiuni ce îl privesc pe acesta și nu pe cei care introduc date în sistem.

Pe de alta parte, a arătat contestatoarea, că, în conformitate cu art.11 din OUG 196/2005, al.2 sumele datorate de către operatorii economici se declară și se plătesc anual pentru respectivele activități până la data de 25 ianuarie a anului următor, ceea ce înseamnă că pentru aceste sume trebuia întocmit un formular specific care trebuia să aibă în vedere în principal opțiunea operatorului economic în ceea ce privește transferul responsabilităților și abia acest formular reprezenta declarația de impunere care constituia titlu executoriu și îndreptățea intimata să solicite executarea silită.

De asemenea, contestatoarea a arătat că, în conformitate cu prevederile art.102 din Codul fiscal, declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal, în care contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.

În realitate, a susținut contestatoarea, că aceasta nu a calculat nicio sumă și nu a completat un formular specific, ci intimata a calculat în numele său anumite sume de bani ca fiind datorate, ceea ce a condus contestatoarea la concluzia că se află în situația unei declarații de impunere astfel cum este definită de lege.

A menționat contestatoarea că intimata, în mod greșit, a considerat că declarația aferentă lunii decembrie, emisă în baza art.10 al.3 este o declarație de impunere în conformitate cu art.11 al.2 din OUG 196/2005.

Pe de altă parte, contestatoarea a susținut că nu a avut reprezentarea faptului că declarația întocmită pentru luna decembrie cu privire la cantitățile de deșeuri introduse pe piața și efectiv valorificate reprezintă o declarație de impunere prin care declara și își asuma sumele datorate fondului de mediu, pe care să le considere titlu de creanță.

În altă ordine de idei, apreciază contestatoarea, că intimata trebuia să emită un formular reprezentând declarație de impunere în condițiile art.11 al.2 din OUG 196/2005 ce ar fi urmat să fie completat doar de operatorii economici care optaseră pentru reciclarea individuală a deșeurilor pentru că doar în această situație se năștea obligația de plată prevăzută de art.9 lit. d din OUG 196/2005 (plata de 2 lei kg de deșeuri nereciclate față de cantitatea minimă obligatorie) și obligația corelativă de a declara până la 25 ianuarie anului următor desfășurării activității.

Contestatoarea a susținut că, în cazul în care, organele de control din cadrul autorității centrale de specialitate, ar fi considerat în urma raportărilor efectuate de contestatoare, cât și de OTR - uri că aceasta datorează anumite sume de bani cu titlu de taxă la fondul de mediu, atunci ar fi emis o decizie care era supusă controlului judiciar pe cale administrativă, întrucât emana de la un organ de control și astfel dădea posibilitatea contribuabilului să o conteste.

În final, a arătat contestatoarea, că declarația întocmită lunar de operatorii economici nu este o declarație de impunere în condițiile legii, deci nu este un titlu de creanță, respectiv titlul executoriu și somația de plata sunt lovite de nulitate.

2. Totodată, contestatoarea a arătat că intimata nu a ținut seama de faptul că a optat pentru transferul responsabilității reciclării deșeurilor și a reținut în mod greșit în sarcina sa obligația de plată a taxei de mediu de 2 lei/ kg de deșeuri nereciclate față de obiectivele minime anuale de reciclare. Obligația de plată a taxei de mediu revenea OTR - ului, în opinia contestatoarei, cu care aceasta a încheiat contract de transfer al responsabilităților, predând către acesta responsabilitatea realizării obiectivului anual de valorificare/reciclare a deșeurilor de ambalaje, pe cale de consecință, nerealizarea de către acesta a obligației asumate i se va imputa exclusiv OTR - ului. În acest sens, contestatoarea a invocat prevederile art.9 lit. d și v din

A apreciat contestatoarea, că, în scopul perceperii contribuției arătate, intimata era obligată să verifice dacă aceasta în calitate de operator economic a optat pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare a propriilor ambalaje prin mijloace individuale sau prin transfer de responsabilități, iar în funcție de opțiunea identificată, să stabilească cui îi revine obligația de plată a contribuției de 2 lei/kg la Fondul de Mediu. Or, în speță, având în vedere existența contractului încheiat între contestatoare și OTR - ul S.C. Eco-Rom Ambalaje S.A având ca obiect transferul de responsabilități privind asigurarea obiectivului de reciclare, intimata era obligată, ca, pe baza unei decizii, să stabilească plata contribuției arătate direct în sarcina societății Eco-Rom Ambalaje S.A. Fondul de Mediu are cunoștința de existența contractelor încheiate, atât prin prisma validării acestora, cât și prin raportările care trebuie făcute trimestrial de către OTR - uri către Fond.

În ciuda acestor aspecte precis reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 249/2015 și art. 9 din OUG nr. 196/2005, a susținut contestatoarea, că intimata Administrația Fondului pentru Mediu a procedat în mod nelegal la emiterea actelor de executare pe numele contestatoarei, în vederea recuperării contribuției în cuantum de 2 lei/ kg deși aceasta a optat pentru reciclarea prin transfer de responsabilități către OTR, în acest sens încheind contractul nr……./19.12.2007 modificat prin act adițional, cu societatea SC Eco-Rom Ambalaje S.A.

Singura obligație a contestatoarei, în raport cu Administrația Fondului de Mediu, este aceea de a declara lunar, cantitățile de ambalaje introduse pe piață și cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate de către OTR. (art. 10 alin.3 OUG196/2005)

Odată primite aceste informații și având evidența centralizată a situației contractelor încheiate între operatorii economici producători și OTR - uri, Administrației Fondului pentru Mediu îi revine obligația de a stabili în sarcina OTR - ului, pe bază de decizie, obligația de plată a contribuției de 2 lei/kg calculată ca diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare și reciclare și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate și reciclate.

Totodată, a învederat contestatoarea, faptul că acest mecanism de asigurare a obiectivului de reciclare prin transfer de responsabilități, pe bază de contract oneros îi este impus prin dispozițiile legale, în cazul în care producătorii nu au posibilitatea reală de a le recicla propriile ambalaje, astfel fiind obligată să încheie contracte cu OTR - uri anume autorizate de AFM, în acest sens fiind dispozițiile art.26 alin. (5) din Legea nr. 249/2015. În cazul în care OTR - ul nu realizează obiectivul de reciclare, acesta este singurul care va plăti contribuția de 2 lei/kg în baza dispozițiilor art. 9 alin.(1) lit. v din OUG 196/2005.

Prin urmare, contestatoarea a solicitat instanței să constate că aceasta nu datorează contribuția de 2 lei/kg reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 9 alin.(1) lit. d, din OUG 196/2005 care a stat la baza cuantificării debitului în valoare de 66.568 lei, pentru care s-a emis titlul executoriu contestat.

În aceste condiții, având în vedere inexistența obligației fiscale stabilite în mod eronat în sarcina sa, contestatoarea a solicitat anularea titlului executoriu nr. 1389/10.08.2016.

Cu privire la cererea de suspendare a executării, în temeiul art. 233 Cod pr. Fiscală, coroborat cu art. 719 alin 1 Cod procedura civilă, a învederat contestatoarea că, în ceea ce privește contestația la executare formulată, aceasta vizează nelegalitatea titlului executoriu fiind în fapt o contestație la titlu și nu o contestație cu privire la nelegalitatea actelor de executare.

A arătat contestatoarea că, titlul executoriu în baza căruia a început executarea nu a fost supus controlului judecătoresc în prealabil, ceea ce îi conferă acestuia doar o prezumție de legalitate, or chiar acest aspect îl contestă, respectiv faptul că titlul executoriu este unul nelegal, emis ca urmare a aplicării și interpretării greșite a legii de către intimată.

Cu privire la impactul măsurilor asigurătorii, blocarea conturilor și respectiv a activității societății, a arătat contestatoarea că se impune suspendarea executării silite întrucât executarea asupra conturilor unei societăți comerciale, a cărei activitate depinde de efectuarea plăților la timp, achiziționarea de bunuri, este o măsură extremă care afectează însăși existența societății, cu atât mai mult cu cât suma asupra căreia poarta executarea este de 66.568 lei, o sumă foarte mare, care nefiind folosită atrage prejudicii foarte mari pentru societate, mai ales că aceasta consideră în mod întemeiat că titlul executoriu este nelegal.

În situația de față, arată contestatoarea, prin instituirea unor măsuri asigurătorii s-ar produce o blocare a activității societății, ducând practic la încetare de plăți, ceea ce poate duce la procedura insolvenței atâta vreme cât aceasta se află în încetare de plăți, în acest sens fiind prevederile Legii nr.85/2014. De asemenea, contestatoare a invocat recomandarea nr. R(89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europei.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 260-262 Cod procedură fiscală, ale OUG nr.196/2005, ale Legii 249/2015, Ordinul 932/2016, art. 233 Cod pr. Fiscală, coroborat cu art. 719 alin 1 Cod procedură civilă.

Contestatoarea a anexat contestației următoarele: titlul executoriu nr. …… din data de 10.08.2016; somația de executare din data de 17.08.2016; deciziile accesorii din data de 21.03.2016 și 06.06.2016; contractul încheiat cu SC …….. SA modificat prin act adițional; declarație luna decembrie 2015; raportări Eco-Rom; centralizator și împuternicire avocațială.

La data de 16.09.2016, Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea contestației formulată de contestatoarea S.C…….. Production S.R.L. - Filiala…...

Intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației, întrucât cu privire la anularea obligației fiscale, se pronunță instanța de contencios administrativ. Constatarea faptului că, în speță, contestatoarea are sau nu calitatea de debitor la bugetul Fondului pentru Mediu, o poate face doar instanța de contencios după ce, în prealabil, contestatoarea a utilizat calea recursului grațios, în acest sens invocă prevederile art. 712 C.proc.civ.

Obiectul contestației la executare, apreciază intimata, trebuie să se limiteze la viciile de formă ale titlului executoriu, la neregularitatea actelor săvârșite cu ocazia executării etc., dar nu și la motive de fond care pun în discuție existența și validitatea titlului care se execută.

Cât privește motivele de fond care pun în discuție existența și validitatea actelor de executare emise în Dosarul de Executare nr……/2016, a precizat intimata că desființarea titlului executoriu și a somației pe calea contestației la executare nu poate fi admisibilă deoarece contestatoarea avea la îndemână o altă cale de atac, și anume contestația împotriva actului administrativ fiscal reglementată de art. 175 și urm, din Codul de procedură fiscală și, ulterior, acțiunea în contencios.

Din interpretarea dispozițiilor art. 260 alin. 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că poate fi făcută contestație la executare și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă, pentru contestarea lui, nu există o altă procedură prevăzută de lege. În același sens, sunt și dispozițiile art. 712 alin. 2 din C.proc.civ. care prevăd că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

În cazul de față, a arătat intimata, nu sunt îndeplinite cele două condiții imperative, cumulative, pentru formularea contestației la titlu, pentru că titlul executoriu atacat emană de la un organ jurisdicțional și pentru că era prevăzută o altă cale de atac.

Astfel, din interpretarea coroborată a art. 268 și 272 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că S.C……Production S.R.L. avea posibilitatea contestării (pe cale administrativă) la organul fiscal emitent, a titlului de creanță și a actelor administrative fiscale (în speță Decizia Accesorii nr……/06.06.2016, Decizia Accesorii nr……/21.03.2016), decizia de soluționare a contestației putând fi atacată ulterior la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că motivele invocate de S.C…… Production S.R.L. Filiala….. nu sunt de natură a atrage anularea actelor de executare emise în Dosarul execuțional nr. 1389/2016 întrucât, aspectele invocate de contestatoare nu pot face obiectul analizei în cadrul unei contestații la executare, instanța de executare nefiind competentă să se pronunțe asupra modalității de stabilire a obligațiilor fiscale stabilite prin Deciziile de accesorii nr……/06.06.2016, respectiv nr……/21.03.2016, ci doar asupra unor eventuale vicii care ar viza procedura executării silite demarată împotriva contestatoarei, însă astfel de nereguli nu sunt invocate în cuprinsul prezentei acțiuni.

A menționat intimata că, întrucât obligațiile de plată la Fondul pentru Mediu au fost declarate și achitate cu întârziere de societate, intimata, A.F.M. a emis Decizia Accesorii nr……./06.06.2016 (act în sumă de 1.479 lei), respectiv Decizia Accesorii nr……./21.03.2016 (act în sumă de 1.075 lei), cu respectarea prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la accesorii, precizează intimata că acestea au fost calculate până la data achitării integrale a creanțelor, conform prevederilor Titlului VIII, cap. III din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, a precizat intimata că a calculat majorări și penalități conform prevederilor legislației aplicabile: O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările; art. 119 alin. 1, potrivit căruia "…Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere";; art. 120, potrivit căruia "…(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Totodată, intimata a invocat și dispozițiile art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată, cu modificările și completările ulterioare, care au incidență în speță: " (3) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitori a obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) se datorează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, a menționat intimata, cotele majorărilor de întârziere ( a dobânzilor) luate în calcul la stabilirea obligațiilor societății pentru neplata la termen a obligațiilor de plată către bugetul Fondului pentru mediu sunt conforme cu: Legea nr.210/2005, respectiv 0,1% aplicat pentru perioada 01.01.2006 - 30.06.2010; O.U.G. nr. 39/2010, respectiv 0,05 % aplicat pentru perioada 01.07.2010 -30.09.2010; O.U.G. nr. 88/2010, respectiv 0,04 % aplicat pentru perioada 01.10.2010 -05.04.2011; Legea nr. 46/2011, respectiv 0,04 % aplicat pentru perioada 06.04.2011 - prezent, cote care se aplică pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare datei scadente.

Totodată, a precizat intimata faptul că penalitățile de întârziere au fost calculate conform cu dispozițiile O.U.G. nr. 39/2010 pentru modificarea și completarea O.G. 92/2003, republicata, privind Codul de procedură fiscală și sunt în procent de 5 % între 30-90 zile de la data scadenței si 15 % pentru întârzieri peste 90 zile, începând cu 01.07.2010.

Intimata a arătat că, art. 1 pct. 37 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, definește titlu de creanță fiscală ca fiind "actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală";.

Art. 93 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede că " (…) (2) Creanțele fiscale se stabilesc astfel: a) prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2); b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. iar conform art. 102 alin. (2) și (3). 2) În declarația de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. (3) Contribuabilul/Plătitorul are obligația de a completa declarația fiscală înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil/plătitor sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia";.

Interpretând aceste dispoziții legale, a apreciat intimata, că reprezintă titluri de creanță nu doar deciziile de impunere, ci și declarațiile fiscale.

De altfel, a mai arătat intimata, că în formularul de declarație aprobat prin Ordinul M.M.G.A nr.549/05.06.2006 exista mențiunea " Prezenta declarație reprezintă titlu de creanța si produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, în condițiile legii";. În conformitate cu prevederile acestui act normativ, în conținutul formularelor de declarații aprobate se face mențiunea potrivit căreia declarația privind veniturile la Fondul pentru mediu se întocmește pe propria răspundere, de către reprezentantul contribuabilului în numele societății, cu respectarea prevederilor art. 292 Cod penal privind falsul în declarații și constituie titlu de creanță.

A susținut intimata că declarațiile depuse de contestatoare reprezintă titluri de creanță care, conform art. 226 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, devin titluri executorii la data la care s-a împlinit scadența sau termenul de plată prevăzut de lege, cu precizarea că societatea contestatoare a depus declarații privind obligații de plată aferente contribuției la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

A menționat intimata că prevederile art. 11 alin. (2) din același act normativ dispun: "Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c), d), i), j), p) și s) se declară și se plătesc anual de către persoanele juridice care desfășoară respectivele activități, până la data de 25 ianuarie a anului următor";, iar contestatoarea a completat și a transmis la A.F.M. Declarația aferentă lunii decembrie 2015, prin care și-a asumat obligații de plată în sumă totală de 64.014 lei.

Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării, intimata a solicitat respingerea acestuia.

La data de 03.10.2016, contestatoarea S.C…… Production S.R.L. - Filiala…. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea susținerilor intimatei.

În ceea ce privește admisibilitatea contestației la executare, contestatoarea a invocat prevederile art. 260 din Codul de procedură fiscală și a arătat că, înscrisul care a stat la baza emiterii titlului executoriu nr. 1389/2016 și al somației îl constituie declarația pe luna decembrie 2015 întocmită de aceasta, care nu poate fi contestată în procedura administrativă ca celelalte titluri de creanță. De asemenea, a menționat Decizia nr. XIV/2007 pronunțată de I.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii.

Referitor la fondul cauzei contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare.

Prin încheierea pronunțată la data de 16.11.2016, instanța a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea și a dispus suspendarea executării silite începută de intimată împotriva acesteia, în temeiul titlului executoriu nr….. din 10.08.2016 și a somației nr.50404 din 17.08.2016 până la soluționarea prezentei contestații la executare. Totodată, a dispus unirea excepției inadmisibilității contestației invocată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu, cu fondul cauzei.

Împotriva acestei încheieri, intimata Administrația Fondului pentru Mediu a exercitat calea de atac a apelului, Tribunalul Prahova - Secția I Civilă, prin decizia nr……/28.03.2017 respingându-l ca nefondat.

Analizând cu prioritate, față de prevederile art. 248 alin.1 C.proc.civ., excepția inadmisibilității invocată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea S.C…….. SRL Filiala ….. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr.1389 din data de 10.08.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Administrația Fondului pentru Mediu-Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară/Direcția Evidență și Colectare și împotriva executării silite desfășurate în dosarul de executare nr…../2016, solicitând anularea titlului executoriu nr……/10.08.2016, anularea somației de executare din data de 17.08.2016 și a întregii executări silite.

Instanța a reținut că, în materia valorificării prin executare silită a creanțelor fiscale, condiția existenței unui titlu executoriu, este prevăzută expres în dispozițiile art. 226 alin.1 C.pr.fisc. coroborat cu art.226 alin.2 C.pr.fisc., potrivit cărora executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis, potrivit Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Potrivit art.226 alin.2 teza I C.pr.fisc., în titlul executoriu fiscal emis de organul de executare se înscriu creanțele fiscale, principale și accesorii, neachitate la scadență, stabilite și individualizate în titluri de creanță fiscală întocmite și comunicate în condițiile legii, precum și creanțele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

Mai mult, în condițiile tezei a II-a a alin.2 al art.226 C.pr.fisc., niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță fiscală emis și comunicat în condițiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Regula principală în materie, potrivit art.226 alin.4 C.pr.fisc., este aceea că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege. Iar modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu, în mod corespunzător (art.226 alin.5 C.pr.fisc.)

Cu privire la natura juridică a titlului executoriu fiscal, plecând de la analiza dispozițiilor legale, se constată că acesta este înscrisul care se emite în temeiul titlului de creanță fiscală ajuns la scadență, având astfel o existență materială distinctă de titlul de creanță fiscală legal comunicat și ajuns la scadență.

Instanța a apreciat că un act administrativ fiscal, a cărui creanță fiscală a ajuns la scadență, dobândește statutul unui titlu executoriu, având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal. Astfel, dacă titlul de creanță și orice alt act administrativ pot fi contestate la organul fiscal competent, contestația împotriva titlului executoriu va urma procedura specială stabilită în codul de procedură fiscală, instanța competentă să judece contestația fiind judecătoria, ca instanță de executare.

Întrucât pe calea contestației la executare formulată, contestatoarea ………. SRL Filiala……. a contestat titlul executoriu, somația și întreaga executare efectuată în cadrul dosarului de executare nr……./2016, iar nu titlul de creanță și deciziile nr.1/21.03.2016, nr.2/06.06.2016, pentru a fi incidente dispozițiile art.268 C.pr.fisc., instanța a apreciat că excepția inadmisibilității invocată de intimată este neîntemeiată și o va respinge.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 10.08.2016, a fost emis de către intimata Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Administrația Fondului pentru Mediu-Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară/Direcția Evidență și Colectare, titlul executoriu nr…../10.08.2016 împotriva contestatoarei ……… SRL Filiala……., în calitate de debitor, pentru executarea silită a creanței în cuantum total de 66.568 lei, iar la data de 17.08.2016, intimata a emis somația nr.50404 în cadrul dosarului de executare nr……./2016.

În cuprinsul titlului executoriu și al somației, emise de intimată, s-a făcut referire la Deciziile accesorii ……/06.06.2016, …../21.03.2016 și declarația din 12.2015.

De asemenea, s-a menționat în somație că debitele au fost stabilite în baza declarațiilor privind obligațiile la Fondul de mediu, întocmite pe propria răspundere de contribuabil și înregistrate la Administrația Fondului de Mediu în baza Procesului-verbal/Raportului de inspecție, întocmit de inspectori ai AFM și în baza Deciziei de impunere, Deciziei de accesorii.

Cu privire la nelegalitatea actelor de executare, contestatoarea a invocat că declarația lunară întocmită de aceasta cu privire la cantitățile de ambalaje introduse pe piață și efectiv valorificate nu reprezintă o declarație de impunere în condițiile legii, deci nu este un titlu de creanță, care să constituie temei pentru a se emite de către intimată titlul executoriu și somația.

Conform art.1 pct. 37 din C.pr.fisc. titlul de creanță fiscal este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală.

Potrivit art.110 alin.3 din vechea reglementare a Codului de procedură fiscală, titlurile de creanță fiscală puteau fi, spre exemplu: decizia de impunere; declarația fiscală; decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii; declarația vamală; etc.

Deși noul Cod de procedură fiscală nu a păstrat enumerarea orientativă a categoriilor de titluri de creanță fiscală, din economia legislației fiscale, această enumerare își găsește încă actualitatea, întrucât evidențiază existența altor categorii de acte juridice care sunt considerate de lege titluri de creanță fiscală, pe lângă actele administrative de autoritate cu caracter individual-acte administrative fiscale.

Conform art.93 C.pr.fisc., creanțele fiscale se stabilesc prin declarația de impunere, în condițiile art.95 alin.4 și art.102 alin.2 și prin decizia de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Potrivit art.102 alin.2 și 3 C.pr.fisc., în declarația de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. Contribuabilul/Plătitorul are obligația de a completa declarația fiscală înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil/plătitor sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia.

Instanța a apreciat că declarația privind obligațiile la Fondul de mediu dată de către contestatoarea …….. SRL Filiala…….. și semnată de administratorul societății, în cuprinsul căreia s-au menționat obligația de plată la Fondul pentru mediu, respectiv suma de 64.014 lei, precum și cantitatea introdusă pe piața națională și cantitatea valorificată și care a constituit alături de cele două decizii accesorii, temeiul emiterii titlului executoriu nr……./10.08.2016, constituie un titlu de creanță fiscală.

În acest sens, instanța a avut în vedere chiar mențiunea inserată în cuprinsul acesteia, conform căreia declarația constituie titlu de creanță și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, în condițiile legii.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei că a optat pentru transferul responsabilității reciclării deșeurilor, iar obligația de plată a taxei de mediu revenea OTR, instanța a reținut că, prin H.G. nr.621/2005, s-a instituit în sarcina operatorilor economici, persoane juridice române, obligația de a fi responsabili pentru cantitatea de deșeuri generate de ambalajele pe care aceștia le introduc pe piața națională.

Pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională, acești operatori economici trebuie să îndeplinească cel puțin obiectivele prevăzute în Anexa 3 din OUG nr.196/2005, respectiv să valorifice prin reciclare minim 60% din cantitatea totală de deșeuri de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională.

HG nr.621/2005 a fost înlocuită de Legea nr.249/2015 care prevede la art.16 aceleași obligații, făcând referire la aceeași Anexă nr.3 din OUG nr.196/2005.

Potrivit ambelor reglementări legislative, operatorii economici au două opțiuni pentru realizarea acestui grad de valorificare: individual, pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe cale le introduc pe piața națională sau prin transferarea responsabilității, pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului (OTR).

Conform art.9 alin.1 lit.d din OUG nr.196/2005, pentru diferența rezultată dintre cantitățile de deșeuri ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare și cantitățile efectiv valorificate sau incinerate, operatorii trebuie să achite către Administrația Fondului de Mediu o contribuție de 2 lei/kg.

Contestatoarea ……. SRL Filiala…… în vederea îndeplinirii gradului de valorificare a optat pentru transferul responsabilității și a încheiat în acest sens contract cu SC Eco-Rom Ambalaje SA.

De asemenea, instanța a reținut că, potrivit art.24 din Ordinul nr.578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul de mediu, date în aplicarea OUG nr.196/2005, operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, prin contract încheiat cu un operator economic autorizat potrivit prevederilor art.16 alin.2 lit.b din Hotărârea Guvernului nr.621/2005, sunt obligați: d) să declare și să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea suma datorată, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.196/2005, pentru neîndeplinirea obiectivului anual de valorificare.

De asemenea, instanța a avut în vedere și Legea nr.249 din 28.10.2015, în vigoare de la 2 noiembrie 2015, care prevede la art.16 alin.4 că, operatorii economici prevăzuți la alin.1 sunt obligați să îndeplinească cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr.3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aplicate la deșeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilității acestora.

În consecință, instanța a apreciat, în raport de aceste dispoziții legale că, obligația de îndeplinire a gradului de valorificare, cu toate consecințele care decurg, inclusiv plata contribuției, este în sarcina operatorului economic, în speță, contestatoarea SC …… SRL Filiala…… chiar în cazul în care a operat un transfer de responsabilitate.

În raport de aceste considerente, instanța a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. .…..S.R.L. Filiala …., ca neîntemeiată.

← Hotărâre care tine loc de act autentic. Jurisprudență...  Admite în parte plângerea. Jurisprudență Contravenţii.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Respinge contestaţia la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare