Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare. Cazuri.
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 1/R din data de 03.01.2013
Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare. Cazuri.
C. pr. pen., art. 300
În cazul în care, după expunerea stări de fapt, procurorul de caz, în mod amănunțit, a arătat în ce constă activitatea infracțională desfășurată de fiecare dintre inculpații trimiși în judecată și care este textul legal în care această faptă se circumscrie, rechizitoriul corespunde exigențelor expuse de legiuitorul român în prevederile art. 263 raportat la art. 260 Cod procedură penală, astfel că este nelegală dispoziția primei instanțe de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.
Prin sentința penală nr.262/31 iulie 2012, Tribunalul Harghita în baza art. 300 alin. 2 Cod procedură penală a dispus restituirea dosarului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, pentru refacerea actului de sesizare și în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, a hotărât ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
A dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara privind pe inculpații față de care această măsură subzistă.
Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Structura Centrală din data de 13.02.2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. R., D. A., D. T., D. G. I., R.C., Radu D., D. M. C., D.P., M. I., N. M., N. M., R. M., S. F., S. S., S. M., S. N., V. I., D. A., C.(fost D.) D., N. A., N. F., S. C., M. M. și S. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005 și aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002;
- inițierea și constituirea, aderarea la un grup infracțional, prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La termenul de judecată din 23.04.2012, instanța a pus în discuție legalitatea actului de sesizare
Soluționând-o, instanța a reținut, în fapt, că, prin sentința penală nr.76 din 01.04.2011a Tribunalului Harghita, definitivă prin decizia penală nr.689/R din a Curții de Apel Târgu Mureș, cauza a fost restituită la parchet în vederea refaceri urmăririi penale.
La pronunțarea sentinței tribunalul a avut în vedere prevederile art. 263 alin. 1 Cod procedură penală, referitoare la cuprinsul rechizitoriului, reținând că acesta trebuia să conțină, în mod obligatoriu, fapta reținută în sarcina inculpatului și probele pe care se întemeiază învinuirea, iar, în cazul în care urmărirea penală era efectuată de procuror, așa cum era în cauza de față, rechizitoriul trebuia să cuprindă și datele suplimentare prevăzute de art. 260 Cod procedură penală.
S-a mai arătat că, în ce privea descrierea faptei, dispozițiile legale aveau în vedere descrierea actelor materiale, acțiunilor sau inacțiunilor pe care procurorul le-a reținut ca alcătuind elementul material și celelalte condiții ale laturii obiective a infracțiunii. Enunțarea elementului material prevăzut în conținutul legal al infracțiunii nu reprezenta o arătare a faptei concrete.
Totodată, tribunalul a avut în vedere că, în materie penală, funcționa principiul fundamental al răspunderii personale, astfel că arătarea faptelor în actul de sesizare trebuia să se raporteze la persoana fiecărui inculpat. Chiar dacă s-a reținut că inculpații au acționat în grup, răspunderea acestora funcționa individual, numai pentru faptele concrete la care au participat și care trebuie arătate în rechizitoriu. Nu se putea reține că exista o răspundere penală a grupului.
Interpretând literal textul legal tribunalul a constatat, de asemenea, că se referea la fapta "reținută în sarcina"; inculpatului. Prin urmare, pe lângă descrierea ei, fapta trebuia reținută în sarcina inculpatului. Tribunalul a considerat că aceste dispoziții implicau o manifestare de voință a procurorului, care trebuie să indice, în mod expres, care acte, activități sau atitudini înțelegea să le rețină ca alcătuind fapta. Această sarcină aparținea acuzării, iar instanța nu putea să alcătuiască, ulterior, conținutul faptei judecate, dacă prin actul de sesizare nu se indică expres conținutul acuzei.
În privința probelor pe care se întemeia învinuirea, instanța a avut în vedere definiția legală a probelor, conținută în art. 63 Cod procedură penală. Interpretând astfel sistematic dispozițiile legale, cerința art. 263 Cod procedură penală, s-a avut în vedere indicarea elementelor de fapt, cu privire la care procurorul a considerat că demonstrau existența fiecărei infracțiuni, identitatea persoanei care a săvârșit-o, precum și existența celorlalte împrejurări de fapt, la care făcea referire. Totodată, legea are în vedere indicarea mijloacelor de probă din care rezultau aceste elemente de fapt.
În aceiași sentință, tribunalul a subliniat că, dispozițiile art. 263 Cod procedură penală, potrivit cărora în cuprinsul rechizitoriului trebuie arătate "probele pe care se întemeiază învinuirea"; se interpretau și literal. Astfel, rechizitoriul care cuprindea doar o enumerare a probelor administrate de organul de urmărire penală era inform. Actul de sesizare a instanței trebuia să precizeze care erau probele pe care se sprijinea, fiecare dintre acuzațiile formulate, astfel încât aceste probe să poată fi dezbătute, în contradictoriu și, eventual, inculpatul să-și exercite dreptul de a demonstra lipsa lor de temeinicie, potrivit art. 66 alin. 2 Cod procedură penală.
În concluzie, tribunalul a constatat că niciuna dintre cerințele obligatorii la care s-a făcut referire, privitoare la conținutul actului de sesizare nu a fost îndeplinită.
Instanța, la verificarea actului de sesizare, obligație pe care o are potrivit art.300 Cod procedură penală, a confruntat constatările judecătorului, cu mențiunile din noul rechizitoriu, constatând că actul de sesizare refăcut, la fel, nu cuprindea arătarea concretă a faptelor, reținute în sarcina fiecărui inculpat, astfel procurorul nu s-a conformat, la întocmirea rechizitoriului, dispozițiilor instanței.
Alături de dispozițiile legale au fost reluate, în continuare, deficiențele rechizitoriului, din data de 29.07.2010, constatate prin sentința penală nr.76 din 01.04.2011a Tribunalului Harghita, având în vedere caracterul obligatoriu al acesteia.
Pentru exemplificare aceste considerente au fost astfel detailate:
Prin sentința penală nr.76 s-a reținut, referitoare la prima parte a rechizitoriului, că s-a dorit crearea unei imagini de ansamblu, asupra activității grupului infracțional, fără a fi formulate acuze concrete cu privire la fiecare dintre inculpați și fără a se stabili răspunderea personală a fiecăruia dintre ei. Nu se putea stabili, de aici, care dintre inculpați s-a ocupat de recrutarea minorilor, care au fost aceia care i-au transportat pe minori, în Marea Britanie, care au fost cei care i-au preluat sau găzduit, împreună cu care dintre inculpați acești minori au săvârșit infracțiuni, care erau inculpații care i-au obligat pe minori să cerșească sau să săvârșească infracțiuni stradale, care dintre inculpați au dobândit venituri bănești din această activitate. Totodată, nu s-a arătat în ce fel minorii au fost obligați să cerșească sau să săvârșească infracțiuni, respectiv ce activități sau procedee au fost avute în vedere de parchet.
Noul rechizitoriu a relaut, în întregime, mențiunile primului rechizitoriu fără ca parchetul să se conformeze dispozițiilor instanței, arătate, în mod amănunțit, în considerentele hotărârii.
În continuare s-a trecut la detalierea faptelor inculpaților în modalitatea următoare:
"În intervalul 2002-2008, această grupare a reușit scoaterea din țară exclusiv prin PTF Turnu și Nădlac a unui număr mare de minori din județele Ialomița, Constanța, Vaslui, Brăila, Brașov, Călărași.
Liderii acestor grupări au fost stabiliți în persoana numiților R. C., zis "T.A.";, S. N., zis "P.";, D. T., zis "C.l"; sau "C.";; N. M., zis "B.";, D. G. I., zis "F.";, toți cu domiciliul în Țăndărei.
Modalitatea de acționare a grupării consta în racolarea și transportul copiilor în țări din Europa Occidentală, cu precădere în Italia, Spania sau Belgia, o parte rămânând acolo, ceilalți fiind preluați de cetățeni provenind din țări membre ale Uniunii Europene, care îi transportau în Marea Britanie ca însoțitori în pașapoartele lor personale.
Membrii rețelei au racolat grupuri de persoane în special rromi provenind din familii sărace sau cu handicap fizic pe care i-au transportat în străinătate (Spania, Franța, Italia, Marea Britanie), unde aceștia au cerșit, au spălat parbrize sau au furat pentru ei. Activitățile infracționale la care sunt obligați minorii în cauză cuprind furturi de bunuri mobile (ce urmează a fi introduse în țară spre a fi valorificate) și cerșetorie";.
Pentru o mai exactă edificare instanța a redat același pasaj din noul rechizitoriu:
"În intervalul 2002-2008, această grupare a reușit scoaterea din țară exclusiv prin PTF Turnu și Nădlac a unui număr mare de minori din județele Ialomița, Constanța, Vaslui, Brăila, Brașov, Călărași.
Liderii acestor grupări au fost stabiliți în persoana numiților R. C., zis "T. A.";,și , D. G. I., zis "F.";, ambii cu domiciliul în Țăndărei.
Înainte de anul 2007 modalitatea de acționare a grupării consta în racolarea și transportul copiilor în țări din Europa Occidentală, cu precădere în Italia, Spania sau Belgia, o parte rămânând în țările respective, ceilalți fiind preluați de cetățeni provenind din țări membre ale Uniunii Europene, care îi transportau în Marea Britanie ca însoțitori în pașapoartele lor personale.
Membrii rețelei au racolat grupuri de persoane în special rromi provenind din familii sărace sau cu handicap fizic pe care i-au transportat în străinătate (Spania, Franța, Italia, Marea Britanie), unde aceștia au cerșit, au spălat parbrize sau au furat pentru ei. Activitățile infracționale la care sunt obligați minorii în cauză cuprind furturi de bunuri mobile (ce urmează a fi introduse în țară spre a fi valorificate) și cerșetorie";.
Și în acest caz s-a constatat aceiași deficiență, cu excepția mențiunii S. N., zis "P.";, D. T., zis "C."; sau "C.";; N. M., zis "B."; fiind redat în întregime vechiul rechizitoriu, fără ca procurorul să se conformeze dispozițiilor instanței referitoare la: "Descrierea se referă la activități extrem de largi, fără o delimitare concretă. Astfel, s-a făcut referire la "modalitatea de acționare a grupării"; și la "membrii rețelei";, fără a fi indicat niciunul dintre inculpați. Totodată, s-a vorbit despre racolarea unor "grupuri de persoane"; și transportul lor "în țări din Europa Occidentală";, fără a fi expusă, în materialitatea ei, nicio astfel de faptă concretă.
Pe de altă parte, tribunalul a subliniat că dispozițiile art. 263 Cod procedură penală, care impuneau ca, prin actul de sesizare, să fie arătată fapta reținută în sarcina inculpatului, se referea la actele materiale, acțiunile sau inacțiunile concrete pe care procurorul a înțeles să le rețină, ca alcătuind elementul material, al infracțiunii și celelalte condiții ale laturii obiective a infracțiunii. Enunțarea elementului material al infracțiunii, potrivit dispoziției din norma incriminatoare, nu satisfăcea cerința legii procesuale privitoare la arătarea faptei. Astfel, cu titlu de exemplu, enunțarea modalității de săvârșire a faptei prin "obligarea"; la cerșetorie sau la săvârșirea de infracțiuni nu echivala cu arătarea faptei. Rechizitoriul trebuia să arate care erau actele, procedeele, atitudinile concrete, despre care procurorul consider că au dus la obligarea minorilor să aibă o anume conduită. Instanța, exercitând funcția de jurisdicție, va putea aprecia apoi, dacă respectivele acte, procedee sau atitudini constituiau într-adevăr o "obligare";. În caz contrar, judecata nu putea avea loc, lipsind obiectul acesteia. De asemenea, dreptul la apărare nu putea fi exercitat, inculpații fiind puși în situația de a combate o judecată de valoare a procurorului fără a cunoaște faptele la care ea se referă";.
Situația s-a reținut a fi similară în privința inculpaților R. C. S. N., D. G.I. și ceilalți inculpați.
Mențiunile noi, cum ar fi disjungerea cauzei față de inculpatul Radu Ilie, prin procesul verbal din 13.03.2012, respectiv formulările diferite despre care s-a arătat mai sus nu afectau fondul problemei.
Parchetul nu a indicat, în noul rechizitoriu, părțile vătămate în cazul infracțiunii de trafic de persoane, deși avea această obligație, potrivit sentinței menționate în care s-a arătat că, "cel puțin în principiu, o acuzație de trafic de persoane nu poate fi formulată fără indicarea victimei respectivei infracțiuni. Tratamentul la care a fost supusă victima ține, de esență, astfel că o infracțiune de trafic de persoane nu poate fi analizată făcându-se abstracție de persoana victimei. Or, în cauza de față, parchetul nu a indicat nicio persoană care să fie citată în calitate de parte vătămată, victimă a infracțiunii. Totodată, tratamentul la care se presupune că au fost supuse victimele minore este amintit prin referiri generale";.
Pentru aceste considerente, tribunalul a reținut că noul act de sesizare nu era conform cu dispozițiile art. 263 Cod procedură penală, pentru care, în baza art. 300 alin. 2 Cod procedură penală a restituit dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura centrală, pentru refacerea actului de sesizare.
În privința măsuri preventive a obligației de a nu părăsi țara tribunalul a analizat necesitatea mențineri măsuri sub aspectul limitei rezonabile a duratei acesteia în raport cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, dar si a art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția menționată.
În acest sens s-a reținut că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
Exercitarea acestor drepturi nu putea face obiectul altor restrângeri decât acelea, prevăzute de lege, și trebuia să constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive intr-o societate democratica, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cat posibil valorile unei societăți democratice, în special preeminenta dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane cu respectarea necesității proporționalității măsurii si a scopului pentru care aceasta a fost aplicata
În cazul de față, autoritățile judiciare au dispus luarea și menținerea măsurilor preventive începând cu 01.04.2011 inculpații respectând întocmai dispozițiile instanței de judecată, instanța apreciind că, menținerea în continuare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpați nu mai putea fi privită ca fiind necesară într-o societate democratica și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Pentru aceste motive a dispus revocarea măsurii preventive față de inculpații din prezenta cauză față de care această măsură subzistă.
La data de 17 februarie 2012, Tribunalul Harghita este reinvestit cu rejudecarea cauzei privindu-i pe inculpații B. R., D. A., D. T., D. G. I., R. C., R. D., D. M. C., D. P., M. I., N. M., N. M., R. M., S. F., S. S., S.M., S. I., S. N., V. I., D.A. (arestat în altă cauză), C. (fost D.) D., N.A . N. F., R. I., S. N., S. C. și M. M., ca urmare a faptului că în respectiva cauză dându-se eficiență dispozițiilor sentinței penale nr.76/2011 a Tribunalului Harghita, definitivă prin decizia penală nr.456/R/2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, s-a procedat la refacerea actului inițial de investire a instanței de fond. La termenul de judecată din 31 iulie 2012 instanța de fond, reinvestită cu rejudecarea cauzei, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.300 alin.2 Cod procedură penală, text legal. În baza căruia a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală, pentru refacerea actului de sesizare.
În hotărârea de dezinvestire astfel reținută, instanța de fond, pe lângă faptul că a reluat vaste pasaje din hotărârea inițială pronunțată la 8 iulie 2011 de către Tribunalul Harghita, a înțeles să ignore și prevederile art.209 rap. la art263, 264 alin.2 Cod procedură penală, deoarece neanalizând corespunzător actul de investire a instanței, a apreciat că acesta are lacune. Presupusele lacune reținute în sentința penală nr.262/2012 a Tribunalului Harghita vizează în fapt cele reținute anterior, în prima hotărâre judecătorească de dezinvestire, fără ca magistratul fondului să se fi aplicat suficient și obiectiv asupra actului cu a cărei soluționare fusese investit.
Rechizitoriul întocmit la data de 13 februarie 2012 în cauza ce a format obiectul dosarului nr.333/D/P/2006 al Structurii Centrale al DIICOT, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cuprinde toate mențiunile expres prevăzute de legiuitorul român în cuprinsul art.263 Cod procedură penală. În prezenta cauză urmărirea penală a fost efectuată direct de către procuror, dată fiind natura infracțiunilor vizate și care infracțiuni intră în sfera de reglementare a prevederilor art.209 Cod procedură penală rap. la disp.art.21 din Legea nr.678/2001. Rechizitoriul întocmit la data de 13 februarie 2012 nu doar că prezintă la filele 2-7 o stare de fapt generală, dar la următoarele pagini, se realizează o prezentare a circumstanțelor reale in care fiecare dintre 26 de inculpați și-ar fi desfășurat activitatea infracțională imputată, intervalul de timp și locațiile în care aceștia ar fi acționat.
Procurorul ce a instrumentat, în mod direct, prezenta cauză, în faza urmăririi penale, a expus în mod detaliat, și mijloacele de probă ce le-a avut în vedere, în cazul fiecărui inculpat în parte, pentru ca în acest mod, să justifice fundamentarea și în drept a acuzei reținute față de fiecare dintre aceștia. Pe lângă o clară situație de fapt conturată în actul de investire a instanței, și pe lângă o strictă indicare a mijloacelor de probă administrate și avute în vedere la fundamentarea fiecărei acuze, reținute în sarcina fiecărui inculpat, din prezenta cauză, magistratul ce a întocmit actul de investire al instanței, a indicat și persoanele care au calitatea de victime, o parte dintre aceștia înțelegând să participe în prezenta cauză, în calitate de părți vătămate/părți civile, iar altele, în calitate de martori, calitate la care puteau recurge prin prisma prevederilor legii speciale, Legea nr.678/2001. Ținându-se cont de specificul acestei cauze, (număr mare de persoane acuzate de comiterea unor infracțiuni cu grad de pericol social ridicat, interval de timp substanțial de mare, în care acestea au manifestat conduita antisocială imputată, aria geografică extinsă, în care acestea ar fi acționat, numărul mare de persoane traficate și exploatate) procurorul care a întocmit noul rechizitoriu, a indicat în mod amănunțit, calitatea în care participă fiecare dintre persoanele ce au fost vizate de activitatea infracțională imputată inculpaților, precizând nu doar volumele de urmărire penală în care se află declarațiile acestora, dar și faptul că unii dintre aceștia au calitate de martori cu identitate protejată, prin prisma prevederilor art.86 ind.1 Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile Legii nr.682/2002.
S-a reținut, de asemenea, că la prim grad jurisdicțional, s-a reținut că în actul de investire al instanței nu s-a indicat cu exactitate numărul părților vătămate și al părților civile. Această instanță de control judiciar nu poate împărtăși un asemenea punct de vedere (cum de altfel a și reținut în prezentele considerente), deoarece, acționând în conformitate cu prevederile art.4 Cod procedură penală, magistratul fondului are posibilitatea și poate determina - pe parcursul dezbaterii judecătorești - ce calitate pot avea martorii, ce figurează în această calitate în rechizitoriu, în contextul în care, acuzele vizând infracțiunile incriminate de disp.art.13 din legea nr.678/2001, evidentul rol activ al magistratului trebuie exercitat și prin prisma disp.art.17 Cod procedură penală raportat la art.24 din legea nr-678/2001 modificată. O asemenea "omisiune"; nu atrage nulitatea actului de sesizare al instanței, nu se circumscrie dispozițiilor art.197 alin.2,4 Cod procedură penală, ea (această împrejurare) putând fi clarificată, astfel cum s-a mai arătat, pe parcursul cercetării judecătorești. Pentru a-și forma această convingere, instanța de recurs a avut în vedere și considerentele reținute în decizia penală nr.1404/14 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Magistratul de la Tribunalul Harghita, căruia, prin repartizarea aleatorie a cauzei, i-a revenit cauza spre soluționare, nu a analizat în mod corespunzător și cu stricta aplicare a legii, conținutul actului de investire care se întinde pe cuprinsul a 200 pagini și care rechizitoriu, astfel cum s-a mai arătat, corespunde pe deplin, exigențelor legiuitorului român expuse în prevederile art.263 alin.1-3, rap. la art.260 Cod procedură penală. Mențiunea înserată de acest magistrat în hotărârea judecătorească pronunțată, cum că activitatea infracțională imputată inculpaților ar avea și un element de extraneitate, trebuia fundamentată în fapt și în drept, în contextul în care, activitatea de urmărire penală desfășurată în prezenta cauză a arătat în mod precis, care dintre inculpați au desfășurat o asemenea activitate infracțională pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, state car au procedat la angajarea răspunderii penale a acestora, potrivit legislației interne.
Instanța de fond, verificând legalitatea și temeinicia investirii sale, a interpretat ciuntit prevederile art.300 Cod procedură penală, și neanalizând, în mod corespunzător prevederile art.263 rap. la art.260 Cod procedură penală, a pronunțat o hotărâre care, aduce o gravă atingere prevederilor art.1 rap. la art.3 Cod procedură penală. Instanța avea obligația ca, actul său de investire să-l analizeze și prin prisma dispozițiilor cuprinse în Legea nr.678/2001 modificată, legea nr.656/2002 și Legea nr.39/2004, în contextul în care, acuzele strict detaliate și reținute în sarcina fiecărui inculpat, vizează fapte penale sancționate de aceste legi speciale, și proceduri de urmărire penală specifice. S-a susținut în hotărârea judecătorească criticată că activitatea infracțională imputată unora dintre inculpați, trebuia să fie explicată prin enunțarea elementului material al infracțiunii, indicarea, în rechizitoriu, a faptului că, unii dintre inculpați ar fi obligat victimele la desfășurarea unor activități de cerșetorie, sau la săvârșirea de infracțiuni, nefiind echivalentă cu arătarea faptei. Un asemenea punct de vedere nu poate fi împărtășit de către această instanță de control judiciar, în contextul în care, în prezenta cauză, în cazul fiecărui inculpat în parte, după expunerea complexei stări de fapt, procurorul de caz, în mod amănunțit, a arătat în ce constă activitatea infracțională desfășurată de fiecare dintre cei 26 de inculpați și care este textul legal în care această faptă se circumscrie. Prevederile art.13 alin.1-3 din Legea nr.678/2001 se interpretează coroborat cu restul dispozițiilor acestui text legal, deoarece în art.2 al acestei legi speciale, sunt expuse conținutul unor termeni și expresii avute în vedere de către legiuitorul român la adoptarea acestei legi speciale, dispoziții ce corespund actelor normative adoptate în aceeași materie, la nivel european.
Noul rechizitoriu întocmit în cauza pendinte, la data de 15 februarie 2012 de către D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, astfel cum s-a mai arătat, corespunde exigențelor expuse de legiuitorul român în prevederile art.263 rap. la art.260 Cod procedură penală, magistratul fondului urmând a păși la soluționarea acestei cauze, respectând nu doar regulile de procedură penală expuse în legea organică (Codul de procedură penală) dar și cele cuprinse în legile speciale care incriminează faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat în parte. Instanța de control judiciar, analizând hotărârea judecătorească criticată, constată că aceasta este nelegală și prin prisma faptului că, au fost folosite motivări extrem de largi și care contravin deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție nr.LXXVI/2007, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.545/18 iulie 2008. Pășind la revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpații, față de care această măsură subzista, au fost încălcate prevederile art.136 alin.1 și 8 Cod procedură penală, dar și caracterul personal al măsurilor preventive, care sunt reglementate de codul român de procedură penală. Magistratul fondului avea obligația, în baza rolului activ care îi revine, conform art.4 Cod procedură penală, să indice personal, față de fiecare inculpat, ce era supus măsurii preventive reglementate de disp.art.145 ind.1 Cod procedură penală, care sunt temeiurile de fapt și de drept ce, prin prisma art.139 Cod procedură penală, justifică revocarea acestei măsuri preventive. În hotărârea pronunțată nu există asemenea precizări, fapt ce contravine prevederilor art.136 alin.1 și 8 rap. la art.139 Cod procedură penală.
Pentru toate aceste considerente anterior expuse, în conformitate cu art. 385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.IC.O.T.-Biroul Teritorial Harghita împotriva sentinței penale nr.262/31 iulie 2012 al Tribunalului Harghita.
S-a casat integral hotărârea judecătorească criticată și s-a dispus trimiterea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr.496/96/2012 al Tribunalului Harghita, la această instanță, pentru continuarea judecării cauzei privindu-i pe inculpații B. R., D. A., D. T., D. G. I., R. C., R. D., D. M. C., D. P., M. I., N. M., N. M., R. M., S.F., S. S., S. M., S. I., S. N., V. I., D. A., C. (fost D.) D., N. A., N. F., R. I., S. N., S. C
← Mărturie mincinoasă. Retragerea mărturiei mincinoase.... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... → |
---|