Servitute de trecere. Jurisprudență Servituţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 13/R din data de 15.01.2013
Servitutea de trecere cu piciorul și cu vehiculul nu poate fi disociată astfel încât să se ajungă la concluzia că proprietatea reclamantului ar trebui să fie afectată doar de dreptul pârâtei de trecere cu piciorul. Buna utilizare a proprietății pârâtei, așa cum a fost gândită la momentul instituirii servituții de trecere, presupune posibilitatea de acces prin orice mod către proprietatea pârâtei.
Prin cererea înregistrată în 25.09.2008, reclamantul S. D. a chemat în judecată pârâta T. A. M., solicitând instanței sistarea dreptului de servitute de trecere reciprocă, drept constituit asupra imobilului înscris în CF 10154 Târnăveni, nr. top 54, 55/2/2/3, sistarea dreptului de servitute de trecere reciprocă înscris în CF 2865 Târnăveni, nr. top 55/2/2/2 și radierea dreptului de servitute.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilului înscris în Cf 10154 Târnăveni, nr. top 54, 55/2/2/3, imobil asupra căruia este înscris un drept de servitute reciprocă de trecere pentru imobilul alăturat înscris în CF 2865 Târnăveni, nr. top 55/2/2/2, proprietatea pârâtei.
Acest drept de servitute trebuie să fie radiat în condițiile în care proprietatea aparținând pârâtei are deschisă o cale de acces la drumul public, cale ce se găsește în spatele proprietății. Mai mult, reclamantul a arătat că, deși servitutea de trecere este reciprocă, pârâta nu i-a mai permis accesul pe proprietatea sa, prin blocarea porții.
În drept, au fost invocate prevederile art. 616, 635 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1163 din 21.10.2010, Judecătoria Târnăveni a admis în întregime acțiunea reclamantului, sistând dreptul de servitute ce afecta proprietățile celor două părți și dispunând totodată radierea dreptului din cele două cărți funciare.
Totodată, instanța a stabilit obligația de plată a sumei de 1.600 lei în sarcina pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târnăveni a reținut următoarele:
Părțile sunt proprietarii unor imobile învecinate situate în localitatea Târnăveni, xxxxxx. Reclamantul S. D. este proprietarul tabular al imobilului compus din casă și curte, în suprafață de 378 mp, înscris în CF nr. 10154, cu nr. top. 54, 55/2/2/3, iar potrivit înscrierii de sub poziția C 2 din aceasta, asupra imobilului proprietatea reclamantului s-a întabulat dreptul de servitute reciprocă de trecere cu vehicul și pedestru în favoarea proprietarului din totdeauna a imobilului cu nr. top. 55/2/2/2, înscris în CF nr. 2865 Târnăveni, devenit prin sistarea CF nr. 1164/N al aceleiași localități, imobil aflat în proprietatea pârâtei. De asemenea, în această din urmă carte funciară s-a înscris la poziția C 1 dreptul de servitute de trecere reciprocă pedestru și cu orice vehicul asupra imobilului proprietatea pârâtei și în favoarea proprietarului din totdeauna a imobilului cu nr. top. 54, 55/2/2/3, aflat în prezent în proprietatea părții reclamante.
Prin răspunsurile date la interogatoriul luat pârâta a recunoscut că în partea din spate a imobilului proprietatea ei există o poartă de acces și faptul că parcarea automobilului părții pârâte împiedică accesul reclamantului în curtea proprietatea pârâtei, arătând că prin edificarea unei noi construcții de către ea, accesul din partea spate în imobilul și curtea pârâtei nu se mai poate realiza cu autovehiculul.
De asemenea, prin răspunsurile la interogator date de reclamant, reiese că accesul acestuia în curtea imobilului pârâtei pentru exercitarea dreptului de servitute nu se poate realiza în condițiile în care aceasta din urmă a edificat o poartă pe care o ține închisă. Pârâta a amenajat în imobilul său unui cabinet medical în cursul anului 1999, iar prin lucrările efectuate în anul 2004 a extins construcția, astfel că accesul în curtea imobilului pârâtei, în partea din spate a curții, se poate realiza doar pietonal.
Instanța a considerat că servitutea legală de trecere precum și dreptul potestativ de a cere stabilirea servituții, încetează în momentul în care dispare caracterul de loc înfundat, indiferent de modul în care s-a stabilit conținutul concret al servituții de trecere, respectiv prin convenție, hotărâre judecătorească sau prescripție achizitivă. Având în vedere faptul că prin noțiunea de "loc înfundat"; se înțelege acel teren care este înconjurat de diferite alte proprietăți fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică, se reține că ori de câte ori locul are ieșire la calea publică pe un drum care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli, dispozițiile art. 616 cod civil nu își mai găsesc aplicarea. Din moment ce imobilul aflat în proprietatea pârâtei are ieșire la drumul public, singura condiție mai împovărătoare fiind lungimea acestui drum, nu se mai justifică recunoașterea unei servituți de trecere pe drumul mai scurt situat pe fondul dominat aflat în proprietatea reclamantului.
Pe de altă parte, instanța a mai reținut că înfundarea locului în cazul imobilului proprietatea pârâtei se datorează faptei acesteia, iar servitutea de trecere nu mai poate fi solicitată vecinilor fondului astfel cum el se găsea în starea inițială și nu după edificarea unei clădiri de către pârâtă de-a curmezișul ieșirii inițiale. Astfel, pârâta a edificat o construcție prin care a ocupat aproape în totalitate ieșirea ei la calea publică astfel încât nu poate solicita servitutea de trecere prin curtea părții reclamante, situația creată fiind rezultatul faptei pârâtei care și-a construit locuința pe lățimea proprietății sale limitându-și ieșirea la drumul public doar la un spațiu care îi asigură trecerea cu piciorul.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică topografică reiese că prin deschiderea unei porți mai mari în spatele imobilului pârâtei se poate realiza accesul pedestru și cu vehiculul pe această cale, drumul de acces dintre imobilul acesteia și blocurile de locuințe aflate în vecinătate fiind practicabil și folosit de către locatarii acestui imobil astfel cum este evidențiat prin planul de delimitare și amplasament de la fila 138. De asemenea, prin adresa nr. 23483/2009, comunicată de Primăria mun. Târnăveni, s-a arătat că drumul utilizat de locatarii blocurilor este deschis circulației acestora precum și riveranilor din acea zonă pentru accesul acestora la garajele situate în partea din spate a imobilului aflat pe str. Republicii nr. 42.
Conform dispozițiilor art. 4 și art. 3 lit. b din O.G. nr. 43/1997, drumul public este orice loc prin care trecerea este îngăduită, iar nu numai drumurile naționale, județene sau comunale, iar prin noțiunea de "cale publică"; utilizată în reglementarea din Codul civil se au în vedere drumurile deschise circulației astfel cum sunt definite la art. 4 din actul normativ menționat. Instanța a reținut că drumul la care are ieșire fondul pârâtei este destinat uzului public, nefiind proprietatea particulară a unei persoane făcând dimpotrivă parte din domeniul public al localității și instituit în favoarea proprietarilor riverani, afectat unui astfel de uz public.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea apelului pârâta a apreciat că hotărârea pronunțată de Judecătoria Târnăveni este nelegală și netemeinică pentru că, în speță, nu este prezent niciunul dintre cauzele de stingere a servituților. Mai mult, menținerea servituții de trecere între cele două proprietăți este mai necesară decât la momentul instituirii, în condițiile în care probele administrate în cauză au dovedit că terenul din spatele proprietății pârâtei nu reprezintă un drum deschis circulației publice.
Singurul argument pe care-l poate invoca reclamantul este creșterea confortului său în detrimentul pârâtei, care astfel ar avea de suportat o sarcină excesivă și nejustificată, aceea de a cumpăra un garaj situat în spatele proprietății sale.
Tribunalul Mureș, prin decizia nr. 98 din 29.03.2012, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilele aparținând părților sunt situate în Târnăveni, xxxxx Reclamantul intimat deține partea dinspre stradă a imobilului (construcție și 378 mp teren), iar pârâta apelantă, partea din spate a imobilului (construcții și 140 mp teren). Reclamantul a dobândit imobilul în anul 2004 prin cumpărare (construcțiile) și în anul 2008 (terenul). Pârâta a dobândit imobilul prin cumpărare în anul 1998, împreună cu fostul soț și apoi, prin partaj, în anul 2004. Dreptul de servitute de trecere reciproc a fost instituit în favoarea celor două fonduri în anul 1949. După cum se observă din harta topografică depusă la dosar (fila 136, anexă la raportul de expertiză), la data instituirii servituții de trecere (când nu existau blocurile de locuințe de pe strada Maior Gheorghe Mănoiu și nu exista nici această stradă), imobilul care acum aparține apelantei era tot înfundat, în spate învecinându-se nu cu o cale publică ci cu terenul cu număr topografic 49/747/2. Și la acea dată calea publică la care se ieșea era actuala stradă Republicii. Situația a rămas neschimbată, în prezent pe terenul respectiv fiind cele 2 blocuri de locuințe (în partea stângă), șirul de trei blocuri alipite (în partea din dreapta, pe str. 22 Decembrie), iar în careul format de acestea și rândul de case de pe strada Liliacului ridicându-se șirul de garaje auto ale locatarilor.
S-a observat că menținerea servituții de trecere se justifică și în prezent, la fel ca la data instituirii. Terenul învecinat cu imobilul apelantei, despre care intimatul susține că ar fi drum public reprezintă de fapt curtea dintre blocurile de locuințe, cu intrare dinspre strada 22 Decembrie și care nu este deschis circulației publice ci numai locatarilor blocurilor, după cum rezultă din adresa nr. 23483/24.11.2009 a Municipiului Târnăveni. Pe terenul respectiv, pe lângă garajele locatarilor mai sunt amenajate spații pentru depozitarea containerelor pentru gunoi menajer, bătătoare de covoare. Nu se poate susține în această situație că nu se mai impune menținerea servituții de trecere. Nu este întemeiată nici susținerea intimatului, însușită de prima instanță, că apelanta este cea care prin fapta proprie a creat situația de "loc înfundat"; a terenului său. Acesta oricum nu avea ieșire la drumul public prin partea din spate astfel că extinderea construcției nu prezintă nicio relevanță.
Deși în cauză servitutea de trecere apare ca fiind creată prin fapta omului, în realitate ea este o servitute legală de trecere, terenul apelantei pârâte fiind de la început un "loc înfundat";. Faptul că reclamantul intimat nu justifică în prezent niciun interes în a-și exercita dreptul de servitute de trecere pe terenul pârâtei apelante nu constituie un motiv suficient pentru a cere și obține desființarea dreptului de trecere al apelantei.
Tribunalul a apreciat astfel că în mod greșit judecătoria a admis acțiunea reclamantului, astfel că în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, a admis apelul declarat și a schimbat în tot hotărârea în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii în totalitate a hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
Cererea inițială a reclamantului a fost admisă în întregime de către Judecătoria Târnăveni, care, prin sentința civilă nr. 1163 din 21.10.2010, a dispus sistarea dreptului de servitute reciprocă, drept ce afecta ambele proprietăți ale părților, și totodată a dispus radierea acestui drept din ambele cărți funciare.
În esență, Judecătoria Târnăveni a constatat că proprietatea pârâtei nu mai are caracter de loc înfundat, nemaifiind astfel aplicabile prevederile art. 616 Cod civil.
Hotărârea instanței de fond a fost însă schimbată de către Tribunalul Mureș, în apel, care a dat o interpretare greșită adresei nr. 23483/2009, comunicată de Primăria municipiului Târnăveni. Mai exact, a apreciat în mod eronat că terenul proprietatea pârâtei nu are acces la drumul ce deservește blocurile de locuințe situate pe str. Republicii din localitatea Târnăveni.
În același timp, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 43/1997, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, care reglementează accesul la drumurile deschise circulației publice.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta nu a depus întâmpinare, însă s-au depus înscrisuri referitoare la posibilitatea accesului cu autovehiculul la proprietatea pârâtei prin cartierul de blocuri din str. Republicii.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a reținut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În fapt, asupra proprietăților aparținând celor două părți s-a instituit un drept de servitute de trecere reciprocă, pedestru și cu orice vehicul, drept pe care reclamantul l-a apreciat că a devenit prea împovărător și care nu se mai impune a fi păstrat în condițiile în care proprietatea pârâtei are deschis accesul către drumul public prin spatele proprietății spre cartierul de blocuri situat în str. Republicii din Târnăveni.
Pentru stabilirea stării de fapt, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au administrat probe, inclusiv cercetarea la fața locului.
Reclamantul a criticat hotărârea instanței de apel susținând că Tribunalul Mureș a interpretat eronat adresa nr. 23483/2009, comunicată de Primăria municipiului Târnăveni. Prin acest înscris, aflat la fila 162 din dosarul de fond, Primăria municipiului Târnăveni a comunicat instanței faptul că drumul utilizat de către locuitorii blocului de pe str. Gh. Mănoiu nu este deschis circulației publice, ci este utilizat doar pentru accesul către garajele din spatele imobilului situat pe str. Republicii, nr. 42.
Curtea a apreciat că acest înscris a fost corect interpretat de instanța de apel, care, în completarea probatoriului, a procedat la efectuarea unei cercetări la fața locului, care a dovedit că accesul cu mașina la proprietatea pârâtei nu se poate realiza decât de pe proprietatea reclamantului. Cu ocazia cercetării la fața locului s-a realizat un experiment în urma căruia s-a constatat că accesul în curtea pârâtei nu se poate realiza decât pietonal, nu și cu mașina.
Așadar, instanța de apel a interpretat adresa oficială întocmită de Primăria municipiului Târnăveni prin raportare și la celelalte probe administrate în cauză, concluzionând că dreptul de servitute, așa cum a fost el instituit, se impune a fi păstrat în condițiile în care accesul pietonal sau cu un vehicul nu poate fi realizat de pârâtă către proprietatea sa prin altă parte.
Valoarea probantă a cercetării făcute de instanța de apel este mai mare decât cea a cercetării făcute de Judecătoria Târnăveni, în condițiile în care instanța a urmărit și a constatat în mod direct și nemijlocit imposibilitatea accesului cu un autovehicul spre proprietatea pârâtei prin locul indicat de reclamant ca fiind drum public.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamant în cererea de recurs se referă la greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 43/1997 sau ale O.U.G. nr. 195/2002.
Curtea a apreciat că nici acest motiv de nelegalitate nu poate fi primit în condițiile în care probele administrate în apel au arătat că accesul cu autovehiculul nu se poate realiza decât dinspre proprietatea reclamantului.
Starea de fapt rezultată din probele administrate arată că pârâta ar putea realiza accesul doar pietonal dinspre cartierul de blocuri, motiv pentru care caracterul de loc înfundat se păstrează și după configurația realizată în urma construcției blocurilor și a garajelor de pe str. 22 Decembrie ori de pe str. Gh. Mănoiu.
Curtea a subliniat faptul că servitutea de trecere cu piciorul și cu vehiculul nu poate fi disociată astfel încât să se ajungă la concluzia că proprietatea reclamantului ar trebui să fie afectată doar de dreptul pârâtei de trecere cu piciorul. Buna utilizare a proprietății pârâtei, așa cum a fost gândită la momentul instituirii servituții de trecere, presupune posibilitatea de acces prin orice mod către proprietatea pârâtei.
În altă ordine de idei, Curtea a reținut că reclamantul a cerut sistarea dreptului de servitute de trecere și pentru că ar fi devenit împovărătoare pentru acesta. În acest sens s-a invocat faptul că pârâta a deschis un cabinet medical pe proprietatea sa și că sunt mulți pacienți care tranzitează proprietatea reclamantului.
Curtea a apreciat că, în cauză, nu s-au dovedit cele susținute de reclamant și anume că exercitarea acestui drept de servitute de către pârâtă îi afectează în așa măsură prerogativele dreptului său de proprietate încât să devină prea împovărătoare. Martora D. M., audiată în apel, a declarat că pe proprietatea reclamantului își desfășoară activitatea trei societăți comerciale, accesul către sediile acestor societăți realizându-se pe aceeași cale pe care pârâta are acces către proprietatea sa.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← Liberare provizorie sub control judiciar. Soluţionarea cererii.... | Legea nr. 221/2009. Caracter politic al condamnării → |
|---|
