Revendicare imobiliara. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 90/R din data de 10.10.2016

(Tribunalul Mehedinți - d.c. 90/R/10.10.2016)

Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju Mare la data de 18.09.2012, reclamanții N.D.G. și N.C. a chemat în judecată pe pârâții Comuna Gruia prin primar și Consiliul Local Gruia pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 4600 m.p. situată în intravilanul, comunei Gruia, județul Mehedinți, cu vecinii : N - S.C Roma Invest SRL, E - DJ 562, S - Dispensar Veterinar, V - L.I., D.I.; să ridice construcțiile edificate cu rea credință pe terenul proprietatea reclamanților; să fie obligați la plata sumei de 7200 lei reprezentând venitul pe care aceasta l-a încasat din folosința terenului pe ultimii trei ani și în temeiul art.60-63 C.proc.civ. chemarea în garanție respectiv S.C Transport Auto SA în vederea răspunderii pentru evicțiune în cazul căderii reclamanților în pretenții, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut faptul că au cumpărat de la S.C Transport Auto SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, conform contractului de vânzare-cumpărare din 02.10.2008, suprafața de 2.858 mp, ce reprezenta parte din fosta bază de transport auto din localitatea Gruia jud. Mehedinți, respectiv lotul A, B și C, imobil ce aparținea societății mai sus arătate, ce intrase în lichidare, AVAS fiind titularul legal al acestor active.

La 19.12.2008 în urma scoaterii la licitație a lotului "D", reclamanții prin procesul verbal de adjudecare nr.2/19.12.2008, au adjudecat și suprafața de 1.430,25 mp, dobândind astfel întreaga bază de transport auto, ce a aparținut fostei SC Transport Auto SA.

Astfel societatea aflată în lichidare, a devenit proprietară anterior asupra acestor loturi prin efectul legii, conform art. 20 alin. 2 din Legea 15/1990 care prevedea expres că "bunurile din patrimoniu societății comerciale sunt proprietatea acesteia", fapt recunoscut și de Primăria Gruia prin Adeverința nr. 714/09.09.1992, care pentru demararea procedurii privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a certificat că societatea era proprietara terenului în litigiu, pe care avea amplasată baza de transport auto, birourile, fiind de notorietate în com. Gruia că acest teren a aparținut acestei societăți, la care mulți săteni au și lucrat.

Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 02.10.2008 și a Procesului verbal de adjudecare nr. 2/19.12.2008 încheiat între reclamanți și SC Transport Auto SA prin Cabinetul Individual de Insolvență Popescu Emil, au devenit, în conformitate cu dispozițiile art. 120 din Legea 85/2006 actualizată, proprietari asupra fostei baze de transport auto din com. Gruia.

Subliniază că, actele lor de proprietate sunt constatate prin înscrisuri ce au forță juridică, conform art. 120 din Legea nr. 85/2006 actualizată, au fost recunoscute prin Deciziile Tribunalului Mehedinți nr. 128/R din 06.07.2010, nr. 193/R din 02.11.2010, prin care au fost respinse acțiunile Primăriei Gruia și ulterior și acțiunile Consiliului Local Gruia (S.civ. nr. 2507/08.12.2011 definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 774/R din 14.06.2012), pârâtele continuă să încalce dreptul lor de proprietate, refuză lăsarea terenului în posesie liniștită, lor, proprietarii de drept și refuză să deschidă rol fiscal pe numele reclamanților, deși au formulat mai multe cereri în acest sens.

De cealaltă parte, pârâtele susțin că au un drept de proprietate publică asupra terenului în litigiu, însă nu au putut prezenta în procesele declanșate nici un document care să ateste dreptul de proprietate.

Susținerea că, terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public, pe baza HCL nr. 4/2004 și 1/2009, este contrazisă de lege, care stabilește expres modul în care un imobil devine proprietate publică.

Astfel, conform dispozițiilor art.7 lit. (e) din Legea 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin "trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica";.

Drept urmare, pentru a se trece un imobil în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, trebuia ca acesta să aparțină anterior domeniului privat, or să fie expropriat pentru utilitate publică, în speță nefiind incidente nici una din dispozițiile art.7 din Legea 213/1998.

Că terenul în litigiu a aparținut SC Transport Auto SA și drept urmare reclamanților, s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil de către Tribunalul Mehedinți atât prin Decizia nr. 128/R din 06.07.2010 (dos, nr. 3821/225/2009) cât si prin Decizia nr. 193/R din 02.11.2010 (dos, nr. 6528/101/2010), care a constat că, Primăria Gruia nu a putut să dovedească cu nici un act dreptul acesteia de proprietate, Tribunalul reținând că HCL nr. 4/2004 si 1/2009 cât si celelalte acte depuse, nu fac dovada dreptului de proprietate.

Aceeași a fost și soluția dată în acțiunea introdusă de către Consiliul Local al Comunei Gruia (dosarul nr. 2753/313/2010), situație în care și acesta s-a prevalat de aceleași acte, însă prin S.civ. nr. 2507/08.12.2011 fiind respinsă acțiunea sa, rămânând definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 774/R din 14.06.2012.

Privitor la construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților, apreciază că acestea au fost ridicate cu rea-credință, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.51/1990 republicată, întrucât pentru a realiza construcții asupra unui teren, pârâtele trebuiau să fie proprietare asupra terenului, trebuind a fi respectată toată documentația legală prevăzută de lege pentru executarea de construcții (certificat urbanism, avize, acorduri, acte de proprietate, cadastru, proiect,certificat urbanism, autorizație de construcție), pârâtele neavând aceste acte.

Precizează că reclamanții nu contestă dreptul de proprietate asupra bunurilor edificate (bazinul de apă și stația aferentă), acestea aparținând pârâților, însă terenul aparține reclamanților, iar pârâții sunt constructori de rea-credință, neputând invoca vreun drept de superficie sau vreun alt drept asupra terenului.

Subliniază că a existat voință din partea reclamanților și de a înstrăina lotul "D" pârâților, purtând discuții atât cu primarul și viceprimarul, însă la momentul prezentării la notar, acesta a renunțat.

Urmare a stabilirii dreptului de proprietate asupra terenului, statuând care titlu este mai bine caracterizat, în virtutea dreptului de proprietate recunoscut de Constituția României și celelalte acte normative, solicită obligarea pârâților să își ridice construcțiile edificate pe proprietatea lor, sau după caz să procedeze la demolarea acestora pe cheltuiala proprie.

Referitor la cel de al treilea petit, arată că deși reclamanții sunt proprietari în drept de la 02.10.2008 respectiv 19.12.2008, acest capăt de cerere fiind încadrată ca și o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, întrucât reclamanții nu au avut posesia și nu o au nici în prezent, solicitând ca urmare a stabilirii dreptului de proprietate în favoarea lor, să fie obligați pârâții la o chirie simbolică de 200 lei/lună pe ultimii 3 ani, adică 7.200 lei, sumă care să fie plătită până la data punerii efective în posesie.

Aceste sume reprezintă lipsa de folosință a terenului lor pe toată această perioadă, pârâții obținând sume de bani mult mai mari prin vânzarea apei menajere către populație la prețuri destul de ridicate.

De pe restul de proprietate, pârâții încasează taxe de la comercianți, întrucât săptămânal este organizat pe acest teren târg comunal, toate aceste sume fiind obținute de pârâți de pe proprietatea lor, astfel încât sunt îndreptățiți la plata acestor sume simbolice pe care le solicită, în temeiul dreptului lor de proprietate asupra terenului.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp.art.41 din Constituția României, art.563-566 C.civ., art.60-63 C.proc.civ., art.1349 C.civ., art.21, art.36 din Legea nr.215/2011 ®.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar în copie: contractul de vânzare-cumpărare, Proces verbal de Adjudecare nr. 2/19.12.2008, Decizia Tribunalului Mehedinți nr. 128/R din 06.07.2010 și 193/R din 02.11. 2010; raport expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B.Ș., adeverința nr. 714 din 09.09.1992 emisă de Primăria Gruia, adeverința nr. 1925/31.08.1992, nr. 317/03.09.1992; act delimitare a imobil în litigiu în care vecinii au recunoscut dreptul de proprietate al SC Transport Auto SA; copie situație terenuri aflate în patrimoniul societății, pct. 1 fiind terenul în litigiu (înscrisuri semnate, ștampilate, vizate de OCPI);plan situație întocmit de SC Prometeu SRL; S.civ. nr. 2507/08.12.2011 pronunțată de către Judecătoria Vânju Mare în cauza nr. 2753/332/2010; Dec. Nr. 774/R din 14.06.2012 pronunțată în același dosar, copie cerere nr. 2844 din 07.09.2010 pentru deschidere rol fiscal și răspunsul nr. 3090 din 06.10.2010; copie cererea nr. 3673/17.12.2010, în care se solicită deschidere rol fiscal și răspunsul nr. 118 din 17.01.2011, timbru judiciar, împuternicire avocațială, chitanța privind dovada achitării taxei de timbru și a solicitat audierea martorilor U.L.C. și L.G.

La termenul din 08.11.2012, instanța a dispus conceptarea și citarea în calitate de chemat în garanție a SC Transport Auto SA prin Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, cu sediul în com. Hinova, str. Calafatului nr.42, jud. Mehedinți.

Chematul în garanție SC Transport Auto SA prin Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii în revendicare formulată de reclamanți și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în garanție.

Arată că societatea S.C Transport Auto SA, era o societate aflată în lichidare la momentul scoaterii la licitație publică a bazei de transport auto din comuna Gruia, respectiv terenul ce face obiectul litigiului. Titular al activelor acesteia, era Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel încât Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, în calitate de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea activelor în folosul statului, cumpărători și adjudecatari, fiind reclamanții. Ori pârâtele ocupă abuziv terenul în litigiu, neavând nici un titlu în baza căruia să justifice vreun drept de proprietate asupra acestui imobil.

Pârâții Comuna Gruia prin primar și Consiliul Local Gruia, au depus la dosar schița terenului din litigiu, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Gruia pe anul 2007, Hotărârea nr.4/31.03.2004, S.C nr.7010/30.06.1995 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, anexa nr.33, H.G nr.963/2002, certificat de urbanism nr.130/13.07.2001 și au solicitat audierea martorilor Petriș Nicolae și Streche Gabriel.

Din depoziția martorului U.L.C., se reține faptul că terenul în litigiu de 4600 m.p. aparține reclamanților, pe acest teren se află un bazin cu apă care alimentează comuna, tot pe acest se organizează un târg săptămânal unde se percep taxe de la persoanele care vin să-și vândă mărfurile, sumele de bani fiind încasate de pârâte.

Prin sentința civilă nr. 1093/02.05.2013 Judecătoria Vânju Mare a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect "revendicare imobiliară și pretenții";, a obligat pârâții să lase in deplină proprietate și pașnică posesie reclamanților terenul intravilan in suprafața de 4600 m.p. situat in comuna Gruia, jud. Mehedinți, cu vecinătățile N-SC Roma Invest SRL ( fosta Agromec), E-DJ 562, S- Dispensar Veterinar, V- L.I., D.I., a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor realizate și capătul de cerere privind obligarea pârâților la venitul realizat din folosirea terenului.

A respins cererea de chemare în garanție și a obligat pârâți către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată constând în suma de 2331 lei reprezentând taxa de timbru și la suma de 5 lei timbru judiciar.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții prin acțiunea dedusă judecății au solicitat ca pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 4600 m.p. situată în intravilanul, comunei Gruia, județul Mehedinți, cu vecinii : N - S.C. Roma Invest SRL, E - DJ 562, S - Dispensar Veterinar, V - L.I., D.I.; să ridice construcțiile edificate cu rea credință pe terenul proprietatea reclamanților; să fie obligați la plata sumei de 7200 lei reprezentând venitul pe care aceasta l-a încasat din folosința terenului pe ultimii trei ani și în temeiul art.60-63 C.proc.civ. chemarea în garanție respectiv S.C Transport Auto SA în vederea răspunderii pentru evicțiune în cazul căderii reclamanților în pretenții, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la capătul de cerere privind revendicarea, potrivit dispozițiilor art.563 alin.1 C.civ. acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, prin care proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.

Reclamantul, în cadrul acțiunii în revendicare, trebuie să dovedească pe de o parte că este titular al dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest teren este ocupat în mod abuziv de către pârât.

Din probatoriul administrat în cauză instanța a apreciat că prima dintre condiții este îndeplinită, anume ca reclamanții să fie proprietari al imobilului revendicat.

S-a reținut că reclamanții au cumpărat de la S.C Transport Auto SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, conform contractului de vânzare-cumpărare din 02.10.2008, suprafața de 2.858 mp, ce reprezenta parte din fosta bază de transport auto din localitatea Gruia jud. Mehedinți, respectiv lotul A, B și C, imobil ce aparținea societății mai sus arătate, ce intrase în lichidare, AVAS fiind titularul legal al acestor active.

S.C Transport Auto SA a devenit proprietară anterior asupra acestor loturi prin efectul legii, conform art. 20 alin. 2 din Legea 15/1990 care prevedea expres că "bunurile din patrimoniu societății comerciale sunt proprietatea acesteia", fapt recunoscut și de Primăria Gruia prin Adeverința nr. 714/ 09.09.1992, care pentru demararea procedurii privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a certificat că societatea era proprietara terenului în litigiu, pe care avea amplasată baza de transport auto.

Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 02.10.2008 și a Procesului verbal de adjudecare nr.2/19.12.2008 încheiat între reclamanți și SC Transport Auto SA prin Cabinetul Individual de Insolvență Popescu Emil, reclamanții au devenit, în conformitate cu dispozițiile art.120 din Legea 85/2006 actualizată, proprietari asupra fostei baze de transport auto din co,. Gruia.

Dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu este mai bine caracterizat și nu poate fi contestat având in vedere, faptul că urmare a apariției legii nr.15/1990 S.C Transport Auto SA Vânju Mare, s-a transformat în societate comercială pe acțiuni, iar terenul în litigiu aflat în patrimoniul acesteia în momentul transformării întreprinderii în societate comercială a trecut la societatea nou înființată, astfel dreptul de proprietate aparținând acestei societăți, terenul în litigiu nefiind proprietatea primăriei Gruia care nu a întocmit documentația cadastrală pentru acest teren și nu si-a înscris dreptul de proprietate in Cartea Funciară.

Cea de-a doua condiție, anume ca pârâții neproprietari să posede abuziv acest imobil, este în prezent îndeplinită. Acest aspect reiese atât din declarațiile martorilor audiați, cât și din înscrisurile depuse la dosar.

Pentru aceste considerente, instanța a considerat acțiunea în revendicare ca fondată, motiv pentru care a admis acest capăt de cerere.

În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să ridice construcțiile edificate pe terenul în litigiu, instanța l-a respins pentru următoarele considerente:

Ceea ce interesează în speță este dacă la ridicarea acestor construcții, pârâții au fost de bună ori de rea credință, pentru a putea fi obligați la demolarea lor. În speță, buna credință a pârâților rezultă din faptul că aceștia au ridicat acele construcții, (bazinul de apă și stația aferentă), având convingerea că sunt proprietari ai terenului in litigiu.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata fructelor terenului pe ultimii trei ani, respectiv contravaloarea folosinței acestui imobil, instanța l-a respins având în vedere prevederile art 948 c.civ potrivit cărora posesorul de bună-credință va reține în deplină proprietate fructele produse de bun pe tot intervalul pe care a durat buna sa credință, precum și faptul că din declarațiile martorilor audiați în cauză nu reiese că pârâții au perceput taxe pentru folosirea imobilului în ultimii 3 ani, respectiv nu au perceput taxe pentru organizarea târgului săptămânal sau pentru furnizarea apei curente, locuitori comunei plătind doar contravaloarea apei consumate.

În ce privește cererea de chemare în garanție, urmare a admiterii capătului de cerere privind revendicare instanța a respins această cerere, având in vedere prev art 60 C.pr.civ. , precum și scopul cererii de chemare în garanție care este acela de a asigura celui ce a căzut în petenții posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul

Referitor la cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța, văzând dispozițiile art. 275 Cod de procedură civilă, a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 2331 lei reprezentând taxa de timbru și la suma de 5 lei timbru judiciar, pentru capătul de cerere privind revendicarea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenții reclamanți N.D.G. și N. C. și recurenții pârâți Comuna Gruia prin Primar și Consiliul Local al comunei Gruia.

Recurenții pârâți Comuna Gruia- prin Primar și Consiliul Local al com. Gruia- Mehedinți, au motivat că instanța de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Au arătat că, dreptul lor de proprietate este mai bine caracterizat, fiind drept de proprietate publică, pe care sunt realizate investiții de utilitate publică, precum alimentarea cu apa curentă a comunei.

Reclamanții au cumpărat terenul provenit de la fosta S.C. Transport Auto S.A., această societate având un drept de administrare asupra terenului, recunoscut ca drept de proprietate prin efectul legii, urmare a intrării în vigoare a L.nr.15/1990.

Mai mult, la data licitației publice, nu era finalizată procedura prevăzută de lege pentru atestarea dreptului de proprietate.

Au mai susținut că în mod greșit s-a apreciat că are calitate procesual pasivă Consiliu Local Gruia deși acesta nu are patrimoniu.

Recurenții reclamanți N.D.G. și N.C. au motivat că în mod greșit instanța de fond a respins cel de al doilea petit al acțiunii introductive, respectiv cel referitor la ridicarea de către pârâți a construcțiilor realizate cu rea-credință pe terenul ce aparținea subsemnaților, fără să motiveze în vreun fel ce elemente au determinat buna-credință a pârâților în momentul în care au început lucrările.

De asemenea, greșit instanța de fond a respins cel de al treilea petit al acțiunii, cel referitor la plata lipsei de folosință a terenului pentru perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii, respectiv din 18.09.2009 și până la data punerii efective în posesie, în condițiile în care din probe a rezultat că în toată această perioadă pârâtele au folosit întregul teren, obținând câștiguri din această posesie nelegitimă, per a contrario ei fiind lipsiți de folosința și câștigurile ce le putea genera acest teren.

Au mai criticat reclamanții hotărârea și pe motiv că instanța de fond nu a acordat corespunzător cheltuielile de judecată dovedite, respectiv taxă judiciară de timbru, judiciar și cheltuieli de transport pentru cele șapte termene de judecată, acestea din urmă fiind înlăturate total.

Instanța de fond a fundamentat soluția adoptată, pe dispozițiile art. 275 C.proc.civ., care fac referire la recunoașterea de către pârâți a pretențiilor, dispoziții ce nu au aplicabilitate în cauză, deoarece pârâtele nu au recunoscut pretențiile formulate împotriva lor.

Prin Decizia nr.1043/R/15.10.2013, Tribunalul Mehedinți a admis recursurile formulate de recurenții reclamanți N.D.G. și N.C. și recurenții parați Comuna Gruia prin primar și Consiliul Local Gruia, împotriva sentinței civile nr.1093/02.05.2013 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare, în contradictoriu cu chematul în garanție SC Transport Auto prin cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținându-se următoarele:

Reclamanții N.D.G. și N.C. au chemat în judecată pe pârâții Comuna Gruia prin primar și Consiliul Local Gruia pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 4600 m.p. situată în intravilanul, comunei Gruia, județul Mehedinți, cu vecinii: N-S.C Roma Invest SRL, E-DJ 562, S- Dispensar Veterinar, V- L.I., D.I.; să ridice construcțiile edificate cu rea credință pe terenul proprietatea reclamanților; să fie obligați la plata sumei de 7200 lei reprezentând venitul pe care aceasta l-a încasat din folosința terenului pe ultimii trei ani și în temeiul art.60-63 C.proc.civ. chemarea în garanție respectiv S.C Transport Auto SA în vederea răspunderii pentru evicțiune în cazul căderii reclamanților în pretenții.

Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul unui proprietar.

În situația în care ambele părți atât reclamantul, cât și pârâtul au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, iar titlurile provin de la autori diferiți instanța investită cu soluționarea acestei acțiuni trebuie să procedeze la compararea titlurilor , urmând a da câștig de cauză părți al cărei titlu este mai bine caracterizat și al cărui drept este preferabil.

În speță, reclamanții au exhibat în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu contractul de vânzarea cumpărare din 2.10.2008, contract prin care au cumpărat de la Sc Transport Auto SA, aflată în lichidare, suprafața totală de 2858 mp, parte din fosta bază de transport auto, precum și procesul verbal de adjudecare nr.2/19.12.2008- prin care au dobândit de la aceeași societate suprafața de 1430,25 mp.

La rândul lor pârâții Comuna Gruia prin primar și Consiliul Local Gruia au susținut că sunt proprietarii aceluiași teren, teren ce face parte din domeniul public al comunei Gruia, așa cum rezultă din HG nr. 963/2002 .

Titlul invocat de către pârâți în apărare îl reprezintă HG nr. 963/2002, act normativ care nu a fost desființat sau modificat în ceea ce privește componența inventarului bunurilor aparținând domeniului public al acestei comune.

În atare situație, pentru soluționarea acțiunii în revendicare instanța de fond trebuia să compare titlurile și să verifice prin probe care dintre aceste titluri este mai bine caracterizat.

În speță, prima instanță a soluționat cauza doar prin prisma titlurilor prezentate de reclamanți, fără să verifice prin comparație și dreptul de proprietate al pârâților pentru care aceștia au prezentat HG 963/2002.

Neprocedând în acest fel, instanța a pronunțat o hotărâre fără să intre în cercetarea fondului.

Judecătoria Vânju Mare a înregistrat cauza sub nr.2928/332/2012*.

La data de 29.11.2013, reclamanții au depus la dosar note scrise.

La termenul din data de 04.12.2013, apărătorul reclamanților a depus împuternicire avocațială privind acordarea asistenței juridice și dovada cheltuielilor de judecată, respectiv bonul nr.16/04.12.2013 și având în vedere motivele casării a solicitat emiterea unei adrese către pârâți pentru a se comunica actul de proprietate pentru suprafața de teren ce face obiectul litigiului și temeiul juridic potrivit căruia au obținut actul de proprietate.

Relațiile au fost comunicate cu adresa nr.215/22.01.2014 prin care arată că suprafața de teren ce face obiectul litigiului, face parte din domeniul public al comunei Gruia, județul Mehedinți, conform HG 963/2002, anexa 33, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Gruia, nr.crt.60-piața agroalimentară-suprafața de 0,5300 m.p.,suprafața pe care ulterior au fost construite investiții de interes public."; Sistemul public de alimentare cu apa-bazin, stație clorinare și denitrare";, anexând copie Monitorul Oficial nr.963/2002, anexa nr.33, HCL nr.16/1999.

La termenul din data de 05.03.2014, pârâții au depus la dosar concluzii scrise.

În ședința publică din 19.03.2014, reclamanții au învederat că nu au obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu cunosc motivul pentru care nu s-a obținut acest certificat, însă a fost demarată procedura obținerii acestui certificat, actele făcute în acest sens sunt depuse la dosar, iar cu privire la rapoartele de expertiză extrajudiciară au fost efectuate de expertul B.Ș. și unul a fost efectuat de expertul I.M., nu consideră utilă efectuarea altei expertize, depunând la dosar rapoartele de expertiza și bonul fiscal nr.605/18.03.2014 privind cheltuielile de judecată.

Pârâții au depus concluzii scrise prin care arată că în acest cadru procesual instanța trebuie să analizeze care drept de proprietate este mai bine caracterizat. Ambele părți prezintă acte de proprietate provenind de la autori diferiți, astfel că trebuie comparate actele de proprietate ale autorilor părților.

În ce privește reclamanții, nu poate fi primită susținerea acestora în sensul că autorul lor a dobândit dreptul de proprietate în temeiul legii. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate se emite potrivit HG nr. 834/1991, este un act administrativ și are efect constitutiv de drepturi, recunoscându-se drept de proprietate care nu a existat anterior. Față de terți, nu se poate dovedi dreptul de proprietate decât cu acest certificat, care poate fi contestat în condițiile legii contenciosului administrativ.

În consecință, anterior posibilității constituirii dreptului de proprietate, S.C. Transport Auto S.A. nu a avut un drept de proprietate, ci un drept de administrare asupra terenului proprietatea Statului, respectiv unității administrativ teritoriale.

Se revendică suprafața totală de 4600 mp, iar cele două acte de proprietate ale pârâților privesc achiziționarea unei suprafețe totale de 4288,25 m.p., aspect menționat și de expert I.M. Este și aceasta o consecință a faptului că S.C. Transport Auto S.A. nu a obținut actul de proprietate în condițiile legii.

În acest context, trebuie observat că dreptul lor de proprietate este mai

bine caracterizat, fiind drept de proprietate publică recunoscut de lege asupra

unor bunuri de uz sau interes local, depunând la dosar practică judiciară.

Prin sentința civilă nr. 463/02.04.2014, Judecătoria Vânju Mare a respins acțiunea având ca obiect "revendicare imobiliară"; formulată de reclamanții N.D.G. și N.C. împotriva pârâților Comuna Gruia prin Primar și Consiliul Local Gruia și chematul în garanție SC Transport Auto SA-prin Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, ca neîntemeiată. Totodată a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții N.D.G. și N.C. împotriva SC Transport Auto SA prin Cabinet de Insolvență Popescu Emil și a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. A luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată pe această cale, stabilind termen pentru soluționarea cererii de chemare în garanție la 30.04.2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții N.D.G. și N.C. au cumpărat de la chematul în garanție S.C Transport Auto SA, societate în lichidare, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, conform contractului de vânzare-cumpărare din 02.10.2008, suprafața de 2.858 mp, ce reprezenta parte din fosta bază de transport auto din localitatea Gruia jud. Mehedinți, respectiv lotul A, B și C.

La 19.12.2008, în urma scoaterii la licitație a lotului "D", reclamanții prin procesul verbal de adjudecare nr.2/19.12.2008, au adjudecat și suprafața de 1.430,25 mp, dobândind astfel întreaga suprafață de teren pe care și-a desfășurat activitatea baza de transport auto ce a aparținut SC Transport Auto SA.

Pe o parte din aceste terenuri - 1688 mp, pârâta UAT Comuna Gruia a realizat obiectivul " Alimentare cu apă a comunei";, fiind construite: clădire stație de tratare, clădire stație clorinare, rezervor apă și organizează săptămânal un târg agro-alimentar (rapoarte de expertiză tehnică judiciară B.Ș. și I.M., certificat de urbanism nr. 130/13.07.2001, autorizație de construire nr. 2/11.01.2002, declarații martori U.L.C.,L.G., P.N. și S.G.).

Suprafața de teren ce face obiectul litigiului, este atestată ca făcând parte din domeniul public al comunei Gruia, județul Mehedinți, conform HG 963/2002, anexa 33, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Gruia, nr.crt.60 - piața agroalimentară cu suprafața de 5300 m.p., Hotărârea de Guvern fiind publicată în Monitorul Oficial nr.978 bis din 12.09.2002, anexa nr. 33.

Instanța a respins capătul de cerere privind acțiunea în revendicare pentru următoarele argumente: Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.

În situația în care ambele părți atât reclamantul, cât și pârâtul au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, iar titlurile provin de la autori diferiți instanța investită cu soluționarea acestei acțiuni trebuie să procedeze la compararea titlurilor, urmând a da câștig de cauză părți al cărei titlu este mai bine caracterizat și al cărui drept este

În speță, reclamanții au exhibat în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu contractul de vânzarea cumpărare din 2.10.2008, contract prin care au cumpărat de la SC Transport Auto SA, aflată în lichidare, suprafața totală de 2858 mp, parte din fosta bază de transport auto, precum și procesul verbal de adjudecare nr.2/19.12.2008- prin care au dobândit de la aceeași societate suprafața de 1430,25 mp.

Titlurile invocate de către părți în dovedire, respectiv în apărare nu au fost desființate sau modificate. De asemenea, instanța a reținut că decizia nr. 128/06.07.2010 a Tribunalului Mehedinți, Secția Comercială și de contencios Administrativ pronunțată în dosarul nr. 3821/225/2009 având ca obiect anulare act juridic, Decizia nr. 193/R din 02.11.2010 - dosar nr. 6528/101/2010 al Tribunalului Mehedinți, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, având ca obiect contestație în anulare a decizia nr. 128/06.07.2010, ambele respinse, precum și S.civ. nr. 2507/08.12.2011 a Judecătoriei Vânju Mare pronunțată în dosarul nr. 2753/313/2010, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 774/R din 14.06.2012, având ca obiect acțiune în constatarea dreptului de proprietate, respinsă ca inadmisibilă deoarece exista calea acțiunii în realizare, nu împiedică instanța să procedeze într-o acțiune în revendicare la compararea titlurilor invocate de părți.

În ceea ce privește titlurile reclamanților, instanța a reținut din actele depuse la dosarul cauzei că SC Transport Auto SA Vânju Mare, a funcționat înainte de 1990 sub numele de ITSAIA, iar ca urmare a apariției Legii 15/1990 a fost transformată în această societate, având în patrimoniu terenuri și bunuri printre care și terenul din litigiu, aceasta situație fiind dovedită cu adeverința 714/09.09.1992, eliberată de Primăria Gruia, care a recunoscut faptul ca SC Transport Auto SA Vânju Mare deține pe teritoriul comunei o suprafață de 6000 mp.

Potrivit art. 19 și 20 din Legea 15/1990, inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului. Inițial, capitalul social al societăților comerciale constituie potrivit art. 17 este deținut integral de statul român sub formă de acțiuni sau părți sociale, în raport cu forma juridică a societății și va fi vărsat în întregime la data constituirii societății. Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

În aplicarea acestei legi a fost adoptată HG nr. 834 din 04.02.1991, care prevede cu incidență la speță următoarele:

Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publica județeană ( art. 1).

Terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau județelor și se constituie în "Fond special destinat realizării de investiții sau desfășurării unor activități economice", administrat de autoritățile administrației publice locale ( art. 4 al.1).

Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliara ( art. 5 al. 1).

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții și aplicarea la cauza de față, instanța reține, contrar celor susținute de reclamanți, că dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost dobândit de către chematul în garanție SC Transport Auto SA Vânju Mare în temeiul legii - art. 20 din Legea 15/1990, deoarece terenul nu se afla în patrimoniul societății cu capital de stat la data transformării în societate comercială cu titlul de drept de proprietate, ci era dobândit cu alt titlu, respectiv doar cu titlu de drept de administrare. În timpul regimului comunist, întreprinderile de stat nu aveau un drept de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul lor. Acestea formau obiect al dreptului de proprietate al statului, iar întreprinderile aveau doar un drept de administrare.

Titlu de proprietate în speță îl constituie certificatul de atestare a dreptului de proprietate, act cu o dublă natură juridică, de act administrativ de autoritate dar și act juridic civil constitutiv de drepturi ( Î.C.C.J, Secția de Contencios Administrativ, decizia nr. 3989 din 19.11.2003), titlu pe care chematul în garanție SC Transport Auto SA Vânju Mare nu l-a deținut la data înstrăinării către reclamanți a terenului ( și nu îl deține nici în prezent), astfel că la rândul lor reclamanții nu au putut dobândi dreptul de proprietate ( nemo plus juris ad alium transfere pottest ). De altfel, acesta este și motivul pentru care reclamanții sau autorul lor nu a putut înscrie în cartea funciară dreptul lor de proprietate.

În ceea ce privește titlul pârâților, instanța a considerat corecte susținerile reclamanților în sensul că HG nr. 963/2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Gruia nu poate fi privită în mod singular ca făcând dovada dreptului de proprietate ci trebuie observată modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate ( I.C.C.J, decizia nr. 1080 din 28.02.2012).

Însă, conform dispozițiilor art.7 lit. (e) din Legea 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin "trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica";.

Cum terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 din HG 834 din 04.02.1991 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau județelor, terenul în cauză a fost trecut prin HCL nr. 4/2004 și 1/2009 în domeniul public al comunei, în funcție de destinația sa de utilitate publică. Instanța a mai reținut că HG nr. 963/2002, HCL nr. 4/2004 și 1/2009 nu au fost atacate sub aspectul legalității lor, astfel că își produc efectele juridice.

Față de soluția dată capătului de cerere privind revendicarea, au fost respinse și capetele de cerere privind obligarea pârâților să ridice construcțiile realizate pe teren și să plătească suma de 7200 de lei despăgubiri.

În cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva SC Transport Auto SA Vânju Mare, reclamanții nu au precizat în concret pretențiile solicitate, situație în care cererea nu a putut fi soluționată împreună cu cererea de chemare în judecată deoarece ar fi dus la întârzierea judecării ei, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 63 al. 2 din codul de procedură civilă din 1865 a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție.

Dat fiind că pârâții nu au căzut în pretenții, conform art. 274 din Codul de procedură din 1865, a fost respinsă și cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, luându-se act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată pe această cale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții N.D.G. și N.C., invocând motive de nelegalitate cu trimitere la disp. art. 304 pct. 8 și 9 c.p.civ.

Prin decizia nr. 404/R/04.03.2014, Tribunalul Mehedinți a respins recursul ca nefondat, reținând că instanța de fond în soluția pronunțată fără a înlătura actele exhibate de părțile litigante în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului aflat în litigiu, a procedat la compararea drepturilor autorilor de la care provin terenurile, pentru a stabili care este cel mai bine caracterizat, operațiune care se impunea în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

Analizând actele aduse în probațiunea dreptului de proprietate de recurenții reclamanți și făcând o interpretare coroborată a dis part. 19 și 20 din legea 15/1990 și HG nr. 894/02.02.1991, instanța de fond constatând insuficiența probatorie a dreptului de proprietate al recurenților datorită lipsei certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a respins petitul având ca obiect revendicare.

În temeiul disp. legii 15/1990, fosta Întreprindere economică de stat ITSAIA a fost transformată în societate comercială, respectiv SC Transport Auto SA.

În conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din legea 15/1990, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Autoarea societății comerciale de la care recurenții reclamanți au cumpărat și respectiv adjudecat terenurile aflate în litigiu "ITSAIA"; a avut asupra acestora un drept de administrare directă ale cărei atribute nu se confundă cu cele corespunzătoare dreptului real de proprietate pentru a putea fi transferate prin efectul legii în patrimoniul societății comerciale în care s-a transformat.

Titularul dreptului de administrare directă ITSAIA nu avea un drept de dispoziție juridică asupra mijloacelor fixe cum ar fi terenurile, un astfel de atribut operând numai în privința mijloacelor fixe a căror întrebuințare în procesul de producție reprezenta modalitatea lor de consumare treptată.

Întrucât ITSAIA unitate economică de stat transformată în baza legii 15/1990 în societate comercială nu a avut asupra terenurilor decât un drept de administrare directă, corespunzător atributelor acestui tip de drept nu putea transfera în patrimoniul societății comerciale SC Transport Auto SA, un drept real de proprietate asupra terenurilor, drept pe care nu-l avea.

Pentru ca societatea comercială înființată în baza legii 15/1990 să poată dobândi proprietatea asupra terenurilor trebuia să urmeze procedura prev. de HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri "deținute"; de societățile comerciale cu capital de stat care se finaliza cu emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru terenurile cu regimul juridic mai sus arătat , de către ministerul de resort.

Certificatul de atestare are o dublă natură juridică fiind act administrativ de autoritate în baza raportului juridic existent între societatea comercială și ministerul de resort, dar și de act juridic civil constitutiv de drepturi.

În lipsa acestuia judecătoria prin hotărârea atacată a considerat o insuficientă probațiune în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate.

Instanța de control judiciar a apreciat corectă motivarea instanței de fond în sensul că intimata pârâtă a dobândit dreptul de proprietate în baza HG nr. 963/2002; a HCL nr. 4/2002 și 1/2002 acestea două din urmă având ca temei disp. art. 7 lit. e din legea nr.213/2008 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Aceste acte aduse în probațiunea dreptului de proprietate de intimata pârâtă puneau fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află terenurile.

Cum aceste acte nu au fost atacate sub aspectul legalității, ele produc efecte juridice în sensul probațiunii dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru care au fost emise.

În ceea ce privește motivul de recurs care vizează disjungerea cererii de chemare în judecată s-au constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată recurenții reclamanți N.D.G. și N.C. în temeiul art. 60-63 C.p.civ. au chemat în garanție pe vânzătorul terenului, respectiv SC Transport Auto SA prin cabinet de insolvență Popescu Emil în vederea răspunderi pentru evicțiune în cazul căderii din pretențiile formulate, fără a preciza cuantumul pretențiilor solicitate și în ce constau acestea.

Este adevărat că în conformitate cu disp, art. 63(1) c.p.civ., cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală, dar potrivit alin. 2 din același text, când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecată deosebit.

Instanța de fond în aplicarea acestui text a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție fără a fi afectate în vreun fel drepturile recurenților izvorâte din disp. art. 1337 și 1341 C.civ.vechi.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții N.D.G. și N.C., împotriva chematul în garanție SC Transport Auto SA-prin Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, s-a format dosarul cu nr. 984/332/2014.

La termenul din 30.04.2014 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 244 alin. 1 , pct. 1 C.pr.civ. din 1865 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.2928/332/2012*, cu motivarea că, soluționarea cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată în acțiunea în revendicare ce face obiectul dosarului nr. 2928/332/2012*.

Cauza a fost repusă pe rol la cererea reclamanților și de asemenea tot la cererea reclamanților s-a dispus conceptarea și citarea în calitate de pârât a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului cu sediul în București, str. Cpt.Alex. Șerbănescu , nr. 50 , sector 1, având în vedere că sumele încasate de lichidatorul Popescu Emil au fost virate în contul acestei instituții.

Chematul în garanție SC Transport Auto SA - prin lichidator Consultant Insolvența SPRL cu sediul în Dr.Tr.Severin , str. Zăbrăuțului nr.7A, jud. Mehedinți a formulat un punct de vedere prin care a solicitat ca, reclamanții să precizeze împotriva cui se îndreaptă cererea de chemare în garanție și a depus la dosar planul de distribuire către creditori a sumelor realizate din lichidarea bunurilor aflate în proprietatea societății Transport Auto SA Vânju Mare din care rezultă faptul că beneficiarii acestor fonduri au fost creditorii DGFP - Mehedinți, Administrația Finanțelor Publice Vânju Mare și Primăria orașului Vânju Mare.

Din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese către Oficiul Registrului și Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți pentru a se comunica situația juridică a chematului în garanție SC Transport Auto SA, relațiile fiind comunicate cu adresa nr.8803/15.06.2015.

De asemenea a fost atașat dosarul nr. 2928/332/2012* .

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în garanție, excepția anulării cererii de chemare în garanție ca netimbrată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile privind medierea, excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS și pe fond respingerea cererii de chemare în garanție și a depus la dosar adresa nr.GC/24717/17.06.2005, adresa nr.GC/10398/10.04.2006, raportul final întocmit de lichidator Popescu Emil.

Prin încheierea din data de 20.05.2015 instanța a respins excepțiile nulității cererii de chemare în garanție, netimbrării cererii de chemare în garanție, neîndeplinirii prealabile a procedurii de mediere și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului cu următoarea motivare:

Cu privire la excepția nulității cererii de chemare în garanție, instanța a reținut că cererea de chemare în garanție ce face obiectul prezentei cauze a fost disjunsă din dosarul nr. 2928/332/2012, fiind formulată ca o cerere subsidiară acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. 2928/332/2012 și care cuprinde toate elementele prevăzute de codul de procedură civilă.

În ceea ce privește excepția anulării cererii de chemare în garanție ca netimbrată, instanța de asemenea a reținut că taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanție a fost stabilită și achitată în cadrul dosarului nr. 2928/332/2012, din care a fost disjunsă prezenta cerere.

Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 193 C.p.c și ale Legii nr. 192/2006 privind medierea a fost respinsă având în vedere că prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 2 alin 1 și 1² din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale, a reținut că nu procedura medierii

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului instanța a reținut că aceasta nu este un succesor în drept al chematului în garanție, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că suma achitată cu titlu de preț de către reclamanți a fost virată în contul AAAS. Mai mult, prin întâmpinarea formulată, AAAS a arătat că în portofoliul său de debitori nu a fost înregistrată S.C Transport Auto SA Vânju Mare. Este adevărat că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actual AAAS) a formulat o cerere de numire a unui lichidator judiciar pentru S.C Transport Auto SA Vânju Mare, cerere soluționată prin încheierea nr. 1981/14.10.2005 pronunțată de judecătorul delegat de Tribunalul Mehedinți la Oficiul Registrului Comerțului în dosar nr. 26238/2005, însă această cerere a fost formulată în exercitarea atribuțiilor pe care AVAS le avea cu privire la administrarea participațiilor statului, în calitate de acționar/asociat, la societățile comerciale aflate în portofoliul său. Ulterior, lichidatorul a desfășurat procedura legală pentru lichidarea S.C Transport Auto SA Vânju Mare, sumele obținute fiind distribuite creditorilor DGFP Mehedinți, Administrația Finanțelor Publice Vânju Mare și Primăria Vânju Mare.

De asemenea, prin încheierea din data de 17.06.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Gruia prin primar și a Consiliului Local Gruia .

Reclamanții au solicitat introducerea în cauză a FPS București și FPP Oltenia alături de lichidatorul judiciar sau revenirea asupra soluției pronunțate prin încheierea din 20.05.2015, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS.

Instanța din oficiu a dispus emiterea unei adrese către lichidatorul judiciar Consultant în Insolvență Popescu Emil pentru a comunica stadiul procedurii de lichidare a SC Transport Auto SA Vânju Mare și să depună documentele din care să rezulte situația actuală a societății și de asemenea a pus în vedere reclamanților să indice temeiul de drept al cererii de introducere în cauză a FPS București și FPP Oltenia alături de lichidatorul judiciar.

La data de 07.10.2015 chematul în garanție SC Transport Auto SA - prin lichidator Consultant Insolvența SPRL a depus note scrise prin care a arătat că debitoarea SC Transport Auto SA Vânju Mare se află în procedura de lichidare conform dispozițiilor Lg.31/1990 a societăților comerciale, republicată, procedură în care au fost parcurse toate etapele de lichidare a bunurilor din patrimoniul societății debitoare și toate sumele obținute din încasarea contravalorii acestora au fost distribuite conform planului de distribuire depus la dosarul cauzei.

A mai precizat că au fost parcurse toate etapele prev. de Lg.31/1990 a societăților comerciale privind lichidarea, însă nu a fost efectuată etapa de radiere din Registrul Comerțului.

Reclamanții au motivat cererea de introducere în cauză a FPS București și FPP Oltenia alături de lichidatorul judiciar susținând că potrivit Lg.31/1990 asociații acționari răspund față de creditori în limita acțiunilor deținute și că în cauză potrivit certificatului emis de ORC Mehedinți acționarii societății aflate în insolvență sunt Fondul Proprietății de Stat București înființat prin HGR nr. 254/1992 cu 705 din acțiuni și Fondul Proprietății Private V Oltenia Craiova cu 30%.

Au mai arătat că FPS și-a schimbat denumirea în 2001 în Autoritatea Pentru Privatizare și Administrarea Proprietății Statului ( APAPS) și ulterior a fost reorganizat în 2004 prin absorbția sa de către AVAS, iar în ceea ce privește FPP V Oltenia , aceasta încă există, răspunderea sa fiind limitată numai la 30%, statul răspunzând cu 70 %.

Prin încheierea din data de 07.10.2015 instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de a se reveni asupra soluției pronunțate prin încheierea din 20.05.2015, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS cu motivarea că încheierea având un caracter interlocutoriu, poate fi atacată doar odată cu fondul conform art. 248 alin. 5 C.pr.civ.

De asemenea prin aceeași încheiere a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți privind introducerea în cauză a FPS și FPP V Oltenia cu motivarea că potrivit art. 3 alin. 3 din legea 31/1991, acționarii răspund numai până la concurența capitalului social subscris. Din informațiile transmise de Oficiul Registrului Comerțului reiese că FPS București a avut o contribuție la capitalul social al S.C Transport Auto SA Vânju Mare de 12601.5 lei iar FPP V Oltenia a avut o contribuție la capitalul social al S.C Transport Auto SA Vânju Mare de 5401 lei. Sumele reprezentând capital social au făcut parte din patrimoniul societății S.C Transport Auto SA Vânju Mare fiind avute în vedere la lichidarea acestuia. Din planul de distribuire între creditori (fila 54) întocmit de lichidator rezultă că sumele obținute din valorificarea activelor S.C Transport Auto SA Vânju Mare au fost distribuite către creditorii bugetari Administrația Finanțelor Publice Vânju Mare și Primăria orașului Vânju Mare.

Din înscrisurile depuse la dosar nu reiese că suma achitată de reclamanți cu titlu de preț a revenit acționarilor societății aflate în procedura de lichidare.

În ceea ce privește FPS, instanța a reținut că această instituție nu mai există în prezent, de la data înființării sale, în anul 1992 și până în prezent fiind reorganizată și schimbându-i-se denumirea de mai multe ori, fiind absorbită de actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin sentința civilă nr. 1349/28.10.2015, Judecătoria Vânju Mare a respinsă acțiunea având ca obiect " cerere de chemare în garanție"; formulată de reclamanții N.D.G. și N.C. în contradictoriu cu chematul în garanție SC Transport Auto SA prin Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil transformat în Consultant de Insolvență SPRL .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat și reținut următoarele :

În cauză sunt aplicabile dispozițiile codului de procedură civilă în vigoare la data de 18.09.2012, dată la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicare imobiliară, la aceeași dată fiind formulată și cererea de chemare în garanție ce face obiectul prezentei cauze și care a fost disjunsă din dosarul nr. 2928/332/2012.

Cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții N.D.G. și N.C. în temeiul art. 60-63 c.pr.civ. este fundamentată pe obligația de răspundere pentru evicțiune pe care vânzătorul o are față de cumpărător, reglementată de disp. art. 1337 și următ. C.civ. din 1864.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 02.10.2008, S.C Transport Auto SA Vânju Mare, reprezentată legal de Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil s-a obligat să transmită reclamanților N.C. și N.D.G. imobilul - baza de transport din localitatea Gruia, jud. Mehedinți, compus din lotul A teren intravilan în suprafață de 1176 mp, lotul B teren intravilan în suprafață de 841 mp și lotul C teren intravilan în suprafață de 841 mp, prețul stabilit fiind de 31.500 lei.

Prin procesul verbal de adjudecare nr. 2 din 19.12.2008, reclamanții N.C. și N.D.G. au adjudecat terenul în suprafață de 1430,25 mp situat în localitatea Gruia, aparținând S.C Transport Auto SA Vânju Mare pentru prețul de 12.000 lei.

Prin cererea de chemare în garanție formulată, reclamanții solicită restituirea sumei de 43.500 lei achitată cu titlu de preț, deoarece au fost evinși de bunurile cumpărate.

Potrivit art. 1337 c.civ. din 1864, vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, să răspundă către cumpărător pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut.

Art. 2 din titlul X al legii 247/2005, în vigoare la data încheierii contractul de vânzare-cumpărare din 02.10.2008 prevedea că terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Analizând contractul de vânzare-cumpărare din 02.10.2008, instanța a reținut că acesta este un înscris sub semnătură privată, nefiind încheiat în formă autentică, fiind astfel nul absolut ca și contract de vânzare cumpărare.

Aceeași situație juridică o are și procesul verbal de adjudecare nr. 2 din 19.12.2008, fiind tot un înscris sub semnătură privată. Este adevărat că la data de 19.12.2008, art. 120 alin. 2 din legea 85/2006 prevedea că, dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate și va fi înscris, în cazul imobilelor, în registrele de publicitate imobiliară, însă acest text este în contradicție cu art. 2 din titlul X al legii 247/2005, fiind doar o necorelare a legislației, remediată prin legea nr. 277 din 7 iulie 2009, prin care alin. 2 al art. 120 a fost modificat în sensul că "dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație.";

Având în vedere că actele invocate de reclamanți în susținerea cererii de chemare în garanție pentru evicțiune nu au fost încheiate cu respectarea formei autentice impuse de legislația în vigoare la momentul încheierii lor, instanța a apreciat că în cauză nu pot fi incidente prevederile art. 1337 c.civ. din 1864, aplicarea art. 1337 c.civ. fiind condiționată de încheierea valabilă a unui contract de vânzare-cumpărare.

Împotriva sentinței civile nr. 1349/28.10.2015, reclamanții au formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, au arătat că au cumpărat de la lichidatorul Popescu Emil, reprezentantul legal al SC Transport Auto SA, desemnat de judecătorul sindic, baza de transport auto din Comuna Gruia, încheind acte cu acesta în baza Legii nr. 85/2006, acte care au fost contestate în instanță de către Primăria Gruia, iar prin Decizia nr. 128/R/06.07.2010 și Decizia nr. 193/R/02.11.2010, ambele pronunțate de către Tribunalul Mehedinți, s-a statuat că au dobândit în mod legal dreptul și că actele încheiate (proces verbal de adjudecare și contract de vânzare-cumpărare) sunt valabile și produc efecte juridice.

A mai arătat că au introdus acțiune întrucât Primăria Gruia refuza să emită rol fiscal și să le permită accesul la proprietate, solicitând totodată și chemarea în garanție a vânzătorului. Acțiunea în revendicare le-a fost respinsă definitiv și irevocabil, pierzând astfel dreptul de proprietate, iar prin sentința recurată le-a fost respinsă și cererea de chemare în garanție, pierzând astfel și prețul plătit (43.000 lei), precizând că prețul achitat a fost încasat de către stat, fiind folosit la plata datoriilor către stat a societății care aparținea statului.

Cu alte cuvinte, statul le-a vândut un bun imobil care îi aparținea, prețul încasat l-a folosit pentru plata propriilor datorii, iar apoi i-a evins și le-a luat și bunul cumpărat precum și prețul plătit, iar instanța de fond în disprețul normelor care ocrotesc proprietatea le-a respins acțiunea, deși o decizie definitivă a Tribunalului Mehedinți a stabilit că, actele prin care au dobândit dreptul sunt valabile.

În raport de deciziile Tribunalului Mehedinți (Decizia nr. 128/R/06.07.2010 și Decizia nr. 193/R/02.11.2010) soluția recurată prin care se reține că actele lor sunt lovite de nulitate absolută, încalcă autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care această hotărâre este nelegală.

De asemenea, a precizat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, reținând că prețul achitat de noi nu a fost încasat de aceasta.

Sub un prim aspect, este de subliniat faptul că, societatea de la care au cumpărat terenul revendicat, nu era o societate cu capital privat ci cu capital de stat, deoarece statul era proprietar al terenului și tot statul a încasat prețul, deoarece cu acest preț s-au achitat datoriile la stat (finanțe) ale statului. Este evident că AAAS nu avea în portofoliul de debitori SC Transport Auto SA, deoarece cu banii încasați de la ei, s-au achitat toate datoriile societății cu capital de stat.

Mai mult decât atât, dacă Statul prin AVAS/AAAS urmărea administrarea activelor sale, așa cum reține judecătorul fondului, înseamnă că Statul avea interesul să pună în valoare și activele deținute la SC Transport Auto SA, ceea ce a și făcut, vânzându-le acest teren.

A subliniat că, vânzarea acestui teren s-a realizat sub directa îndrumare și supraveghere a judecătorului sindic, astfel încât susținerea instanței de fond că actele încheiate sunt nule este eronată.

Formularea cererii de numire a unui lichidator de către AAAS se circumscrie aceluiași obiectiv al statului de a pune în valoare activele sale, întrucât este de forța evidenței că, dacă SC Transport Auto SA nu avea datorii la stat, în speță la AFP Vânju Mare și Primăria Orașului Vânju Mare, toate sumele încasate cu titlu de preț erau încasate de către AAAS.

Rezultă că raționamentul instanței de fond este greșit, atunci când aceasta susține că AAAS nu a încasat prețul, deoarece este deasupra oricărei îndoieli faptul că, în lipsa datoriilor societății în lichidare, lichidatorul judiciar vira toate sumele în contul AAAS.

Raționamentul instanței este în contradicție și cu funcțiile și natura AVAS/AAAS, deoarece acesta în calitate de administrator al activelor statului, este fără discuție că, toate sumele încasate prin vânzarea acestor active, aparțineau statului.

Drept urmare, de îndată ce banii plătiți cu titlu de preț, au fost folosiți pentru plata unor datorii ale statului, deoarece societatea în lichidare aparținea statului, tot statul este cel care trebuie să le restituie banii și cheltuielile, deoarece acesta este cel care i-a evins

În raport de aceste împrejurări, solicită să fie apreciată critica ca fiind întemeiată și să fie obligat AAAS să restituie sumele plătite pentru terenurile cumpărate cu Contractul de vânzare-cumpărare din 02.10.2008 și Procesul verbal de adjudecare nr. 2/19.12.2008, în cuantum total de 43.500 lei; să plătească dobânda legală pentru sumele achitate cu titlu de preț, de la data încasării și până la data restituirii integrale, potrivit prevederilor legale în materie; să restituie cheltuielile de judecate efectuate în dosarul nr. 2928/332/2012* atât în primul cât și în cel de al doilea ciclu procesual (taxe timbru fond și recurs, primul și al doilea ciclu, cheltuieli transport și onorarii), precum și cheltuielile efectuate în acest dosar.

Pe de altă parte a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins și cererea de introducere în proces a acționarilor societății în lichidare, respectiv FPS București cu 70 %, devenit ulterior AAAS și FPP V Oltenia cu 30 %.

De asemenea, a precizat că au plătit un preț fapt ce rezultă din actele de la dosar, iar reținerea instanței că actele de proprietate de care s-au prevalat sunt nule absolut, este în contradicție cu cele statuate cu autoritate de lucru judecat de Tribunalul Mehedinți prin Decizia nr. 128/R/06.07.2010 și Decizia nr. 193/R/02.11.2010.

Este de subliniat faptul că, instanța de fond a ocolit intenționat natura juridică a prețului plătit, întrucât prin cererea de chemare în garanție nu au solicitat să se analizeze natura juridică sau caracterizarea actelor de proprietate, acest fapt fiind analizat în cadrul acțiunii în revendicare.

În realitate instanța de fond, nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, deoarece în calitate de cumpărători evinși în drepturi, au solicitat restituirea prețului, preț care nu se poate susține că nu a fost achitat.

Ori, în condițiile în care au pierdut proprietatea, vânzătorul, beneficiarul direct sau indirect al sumelor încasate de la ei (AAAS), trebuie să le restituie, deoarece nu există nici un temei legal pentru ca aceste sume să fie reținute.

Este de subliniat faptul că, chiar dacă au fost evinși în ceea ce privește dreptul de proprietate cumpărat și adjudecat, prețul achitat nu poate fi contestat în ceea ce privește dreptul de proprietate, astfel încât acest drept nu poate face obiectul nici unei limitări.

Prin faptul că instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție, a încălcat un drept fundamental, garantat și recunoscut de Constituția României, Codul civil precum și art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.

De asemenea, a arătat că este de necontestat faptul că, prețul plătit a fost folosit la plata datoriilor societății către AFP Vânju Mare și Primăria Vânju Mare, datorii pe care societatea le avea la stat.

Interpretarea instanței de fond că AAAS nu a încasat nici un preț este eronată, deoarece este de forța evidenței că dacă societatea în lichidare nu avea datorii la stat, sumele încasate cu titlu de preț, ar fi fost încasate de către AAAS, deoarece aceasta era instituția care administra activele statului.

În calitate de administrator al activelor statului, aceasta a formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvență, tocmai pentru a pune în valoare activul și a plăti pasivul dacă exista și cum întreaga procedură de lichidare a fost supravegheată de judecătorul sindic, nu se poate vorbi de o procedură nelegală.

Așa cum au subliniat, instanța de recurs trebuie sa analizeze care ar fi fost destinația banilor primiți cu titlu de preț, dacă societatea ce aparținea statului nu avea datorii la stat, fiind de forța evidenței că toți acești bani ar fi mers către AAAS, care administra activele statului.

Un astfel de raționament legal și just, vine în contradicție cu hotărârea instanței de fond, tot astfel fiind și susținerea că, actele prin care au dobândit dreptul de proprietate ar fi lovite de nulitate absolută, deoarece așa cum au subliniat mai sus, analiza acestor acte a făcut obiectul unei cauze deferită instanțelor cu scopul constatării nulității acestor acte, fiind stabilit în mod definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 128/R/06.07.2010 și Decizia nr. 193/R/02.11.2010, că subsemnații au dobândit în mod legal dreptul de proprietate.

Din motivarea instanței de fond, rezultă că restituirea prețului achitat nu se impune deoarece actele în baza cărora am dobândit dreptul sunt nule absolut.

Analizând acest raționament juridic, solicită să aprecieze că este contrar dispozițiilor legale, fiind defectuos în esența sa, întrucât vine în contradicție cu principiile și efectele juridice ale nulității absolute.

Este de notorietate că, nulitatea absolută, odată constatată, deși în cazul prezent nu este vorba de așa ceva, este guvernată de principiul retroactivității nulității, principiul repunerii în situația anterioară (restitutium integrum) și principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.

A precizat că evicțiunea așa cum este reglementată de legiuitor, privește orice contract de vânzare cumpărare, indiferent de forma acestuia, iar dispozițiile legale privitoare la evicțiune se aplică tuturor convențiilor de vânzare-cumpărare, legea nedistingând sub acest aspect.

Or, potrivit art. 1337 vechiul Cod civil., vânzătorul răspunde pentru evicțiune, cumpărătorul dacă este evins are dreptul la restituirea prețului precum și a cheltuielilor efectuate.

Cu privire la evicțiune, este evident că au fost evinși, între ei și Primăria Gruia, Consiliu Gruia fiind mai multe procese, unele câștigate de ei, revendicarea pierdută, situație în care sunt în prezența unei evicțiuni certe, care obligă vânzătorul parte în proces, la restituirea prețului achitat plus cheltuielile încercate.

Instanța de fond nu arată nici un temei de fapt și de drept, pentru care motive nu trebuie să li se restituie prețul încasat, deoarece acești bani sunt proprietatea lor, iar prin nerestituire, așa cum legiuitorul a stabilit expres, statul se îmbogățește fără just temei în dauna lor.

Au mai precizat că nu aveau obligația de a plătit datoriile unei entități juridice ce aparținea statului, la stat (finanțele publice), deoarece aceste datorii nu erau ale lor și cum statul este cel ce le-a vândut și tot el este cel ce i-a evins, tot acesta trebuie să ne restituie banii.

De asemenea, au evidențiat faptul că au fost de bună-credință atunci când au cumpărat terenul, având reprezentarea că titularul este SC Transport Auto Sa, lichidatorul arătând că actele încheiate de acesta sunt întocmite în baza legii 85/2006 și că sunt sub supravegherea judecătorului sindic.

Faptul că, după câțiva ani de procese, în care au fost lipsiți de folosința terenului cumpărat dar și de banii plătiți sunt, potrivit legii, îndreptățiți să li se restituie prețul achitat precum și daune interese.

Au precizat faptul că, SC Transport Auto SA nu are absolut nimic în patrimoniul acesteia, acesta fiind motivul pentru care au solicitat introducerea în proces a AAAS, în calitate de titular al activelor statului, incluzând aici și terenul cumpărat, care a beneficiat de prețul plătit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 indice 1 vechiul Cod de procedură civilă precum și prevederile legale la care a făcut referire

La primul termen de judecată, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței funcționale a secției I civilă și declinarea cauzei în favoarea secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mehedinți, având în vedere obiectul cauzei și calitatea de profesionist a pârâtei.

Prin încheierea de ședință din data de 29.02.2016, Tribunalul Mehedinți a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată a fost declinată competența soluționării cauzei privind recurenții N.D.G. și N.C. împotriva sentinței nr. 1349/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 984/332/2014, în contradictoriu cu intimații Comuna Gruia prin Primar, Consiliul Local Gruia, Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului și chematul în garanție S.C Transport Auto S.A prin Consultant Insolvență SPRL, având ca obiect revendicare, în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului Mehedinți.

Astfel, a fost constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul Curții de Apel Craiova-Secției a II a Civilă în vederea soluționării cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 623/54/2016.

Prin decizia nr. 62/13.04.2016 Curtea de Apel Craiova a stabilit competența de soluționare a cauzei privind recursul formulat de către reclamanții N.D.G. și N.C., împotriva sentinței nr.1349/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju Mare în dosarul nr.984/332/2014, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție SC Transport Auto SA prin CII Popescu Emil și intimații pârâți Comuna Gruia prin Primar, Consiliul Local Gruia și Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului, în favoarea Tribunalului Mehedinți -Secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția I Civilă sub nr. 984/332/2014**

Din oficiu, s-a emis adresă la ORC de pe lângă Tribunalul Mehedinți pentru a comunica situația juridică a intimatei chemate în garanție SC Transport Auto SA prin CII Popescu Emil, respectiv dacă a fost radiată sau nu de la Registrul Comerțului, relații înaintate la dosar la data de 13.09.2016.

Examinând recursul în conf. cu disp. art. 312 c. pr. civ. , tribunalul constată următoarele :

Prin cererea de chemare în garanție , precizată la 25.11.2014, reclamanții au solicitat obligarea vânzătorului SC Transport Auto SA Vânju Mare, prin lichidator , să restituie sumele plătite cu titlu de preț pentru terenurile cumpărate prin contract de vânzare -cumpărare din 02.10.2008 și procesul -verbal de adjudecare nr. 2/19.12.2008, în cuantum total 43.500 lei dobânda legală pentru sumele achitate cu acest titlu, de la data încasării până la restituirea integrală, restituirea cheltuielilor de judecată efectuate în dosar nr. 2928/332/ 2012*, atât în primul ciclu procesual cât și în al doilea, susținând că nu au putut intra în posesia terenurilor dobândite prin cumpărare, întrucât prin respingerea acțiunii în revendicare definitiv și irevocabil, s-a recunoscut calitatea de proprietar al terenurilor, UAT Gruia.

Din probele administrate în cauză, rezultă că prin sentința civilă nr. 463//2014 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 2928/332/2012* ,rămasă irevocabilă prin decizia nr. 404/R/2014 a Tribunalului Mehedinți, acțiunea reclamanților în revendicarea terenurilor dobândite prin contractul de vânzare -cumpărare din 02.10.2008 și procesul verbal de adjudecare nr. 2/2008, a fost respinsă, constatându-se că prin HCL nr. 4/2004 și 1/2009 terenurile au trecut în domeniul public al comunei Gruia, vânzătorul SC Transport Auto SAVânju Mare, la data înstrăinării către reclamanți a imobilelor , având numai un drept de administrare, nu de proprietate.

Garanția împotriva evicțiunii este reglementată în art. 1337-1352 c. civ. , având ca scop protejarea dreptului cumpărătorului de a nu fi tulburat în folosința lucrului dobândit prin actul de vânzare-cumpărare, nici de către vânzător, nici de către terțe persoane.

Pentru angajarea răspunderii vânzătorului trebuie îndeplinite următoarele condiții: să existe o tulburare de drept ( invocarea de către terț împotriva cumpărătorului a unor drepturi reale); cauza tulburării să fie anterioară vânzării; cumpărătorul să nu fi cunoscut cauza evicțiunii, respectiv să nu fi știut că o terță persoană are sau pretinde a avea un drept asupra bunului, la momentul încheierii contractului.

În speță, instanța constată că sunt îndeplinite aceste cerințe, prin recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenurilor cumpărate de reclamanți, Primăriei comunei Gruia, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, anterior momentului încheierii celor două acte de înstrăinare, situație pe care reclamanții nu au cunoscut-o, astfel că, este angajată răspunderea chematului în garanție, SC Transport SA Vânju Mare, împotriva evicțiunii totale produsă de UAT Gruia reclamanților, care au pierdut în întregime dreptul de proprietate asupra terenurilor cumpărate.

Ca atare, reclamanții trebuie să primească, cu titlu de despăgubire de la chematul în garanție, integral prețul achitat în baza celor două acte de cumpărare a terenurilor ( filele 7 și 9 dosar nr. 2928/332/2012), respectiv 43500 lei, dar și cheltuielile de judecată atât din procesul cu evingătorul UAT Gruia, cât și din acțiunea în garanție îndreptată împotriva vânzătorului.

Aceste cheltuieli sunt în sumă de 7178 lei, reprezentând taxă timbru la fond și în recurs( fila 45 și 6 ds. 2928/332/2012 ), onorariu de avocat ( fila 123 ds. 984/332/2014) cheltuieli de transport( filele 124-135 ds. 984/332/2014).

Modalitatea de dezdăunare a cumpărătorului evins, este stipulată în art. 1341 c. civ., care prevede și dreptul acestuia de a cere daune-interese, reprezentând diferența dintre valoarea actuală a bunului cumpărat și prețul achitat (nesolicitate de către reclamanți), nu și dobânda penalizatoare.

Instanța de fond a analizat legalitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate între reclamanți și chemat în garanție, deși nu a fost investită cu judecarea acțiunii în revendicare, (soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 463/2014), ci cu o cerere de chemare în garanție a vânzătorului pentru evicțiunea provenită de la un terț, respectiv UAT Gruia, care trebuia soluționată prin prisma cerințelor impuse de art. 1337 -1352c.civ. din 1864 .

Ca atare, tribunalul apreciază că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, fiind întemeiate criticile recurenților cu privire la soluționarea greșită a fondului, astfel că, urmează a admite recursul și a modifica sentința, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în garanție precizată și a obligării chematului în garanție la plata sumei de 50678 lei reprezentând preț( 43500 lei) și cheltuielile de judecată (7178 lei).

Nu pot fi reținute susținerile recurenților referitoare la soluția de respingere a cererii acestora de introducere în cauză a acționarilor societății vânzătore și de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, având în vedere că vânzarea terenurilor s-a efectuat de către SC Transport Auto SA Vânju Mare prin Cabinet Individual de Insolvență Popescu Emil, prețul fiind achitat în contul societății deschis la Raiffeisen Bank, Sucursala Drobeta Turnu Severin, conform mențiunilor din cele două acte de înstrăinare depuse la dosar .

← întreruperea termenului de prescripție. Jurisprudență...		Indemnizaţie de şedinţă consilier local - natura juridică.... →

Revendicare imobiliara. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revendicare imobiliara. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)