Aspecte de drept procesual. excepții. cameră preliminară. excepție de neconstituționalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1322A din data de 09.10.2015
. Domeniu: Aspecte de drept procesual. Excepții. Cameră preliminară.
Excepție de neconstituționalitate
EXCEPȚIE DE NECONSTITUȚIONALITATE INVOCATĂ ÎN PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE. CALE DE ATAC ÎMPOTRIVA ÎNHEIERII DE RESPINGERE A CERERII DE SESIZARE A CURȚII CONSITUȚIONALE. LEGĂTURA CU SOLUȚIONAREA CAUZEI.
(decizia penală nr.1322/A/09 octombrie 2015 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, dosar nr. 64167/299/2015/a3)
Prin încheierea penală nr. 122/CP/21.09.2015 pronunțată de Tribunalul București- Secția I Penală în dosarul nr. 64167/299/2015/a3 s-au dispus următoarele: a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 21 alin. 3, art. 24 și art. 20 alin. 1 din Constituția României cu referire la art. 6 C.E.D.O. și art. 14 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, formulată de contestatorul- inculpat M.C.; a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de același inculpat împotriva încheierii din data de 22.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 64167/299/2015; a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a reținut următoarele:
Prin încheierea din data de 22.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 64167/299/2015 s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respingerea ca neîntemeiate a excepțiile și cererilor invocate de inculpatul M.C.; în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 3939/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București privind pe inculpatul M.C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală; a fost dispusă începerea judecății cauzei privind pe inculpatul M.C..
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară a reținut că prin rechizitoriul nr. 3939/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a fost trimis în judecată inculpatul M.C. pentru săvârșirea a două infracțiuni, prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că: în data de 31.03.2015, în jurul orei 00:00, a condus pe șoseaua C., sector 1, autoturismul marca D. N., cu număr de înmatriculare, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată din data de 25.03.2015, iar în data de 17.04.2015, în jurul orei 07:30, a condus pe șoseaua C., sector 1, autoturismul marca D. N., cu numerele de înmatriculare B fiind oprit pe str. V., având exercitarea dreptului de a conduce suspendată,
Judecătorul de la prima instanță a reținut că aspectele invocate sunt neîntemeiate, deoarece rechizitoriul a fost întocmit de către un procuror competent din cadrul Parchetului, iar actul de sesizare cuprinde mențiunile prevăzute de art. 328 Cod procedură penală, fiind descrise toate faptele pt. care s-a dispus trimiterea în judecată.
În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că rechizitoriul a fost întocmit de către un alt procuror decât cel care a întocmit și supravegheat toate actele de urmărire penală, conform dispozițiilor art. 64 alin. 4 din Legea 304/2004 lucrările repartizate procurorilor pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării/încetării activității acestuia, potrivit legii, ori în absența sa, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică rechemarea sa.
A existat o cauză obiectivă, în sensul că procurorul care a supravegheat se afla în concediu de studiu la data când a fost primit de unitatea de parchet referatul de terminare a urmăririi penale. Așadar, având în vedere situația de fapt, nu era necesara emiterea unei ordonante in sensul invocat de inculpat.
Referitor la împrejurarea ca probele n-au fost administrate conform Titlului IV, nefiind respectat principiul loialității administrării probelor, nedispunându-se începerea urmăririi penală cu privire la persoana care a săvârșit fapta, deși existau indicii rezonabile cu privire la aceasta, judecătorul de camera preliminara constata că potrivit noilor reglementări, respectiv art. 305 alin. 1 Cod procedură penală, atunci când se constată că actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există un caz de împiedicare a exercitării acțiuni penale dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.
Nu există aspecte care să conducă la restituirea cauzei la Parchet, fiind respectate dispozițiile art. 305 Cod procedură penală.
Pe cale de consecintă, excepțiile și cererile invocate de inculpat au fost appreciate ca neîntemeiate și au fost respinse.
Împotriva încheierii din data de 22.07.2015 a formulat contestație inculpatul M.C., potrivit declarației de la fila nr. 7, dosar nr. 64167/299/2015/a3 al Tribunalului București- Secția I Penală.
Criticile formulate împotriva încheierii contestate au fost amplu argumentate în motivele depuse în scris și prin susținerile orale și se referă, în principal, la împrejurarea că rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței, a fost întocmit de un alt procuror decât cel care a fost initial învestit și care a instrumentat cazul; mai invocă neloialitatea administrării probelor și dispoziția de începere a urmăririi penale "in rem";, în condițiile în care persoana inculpatului era cunoscută încă de la momentul depistării în trafic de către organele de poliție potrivit procesului- verbal de depistare, fapt de natură să aducă atingere dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât toate probele au fost administrate până la dobândirea calității de suspect, iar după începerea urmăririi penale "in personam"; a fost administrate o singură probă, respectiv audierea martorului T.F..
Cât privește neconstituționalitatea art. 114 alin. 4 Cod procedură penală s-a arătat că acordarea calității de martori, ofițerilor de poliție sau altor organe ale statului care în exercitarea atribuțiilor de control sau pază și ordine descoperă infracțiuni flagrante și întocmesc procese verbale în acest sens, există o dublă măsură a probațiunii, întrucât apreciază că nu mai pot fi audiați în calitate de martori în cursul judecății. Apreciază că excepția invocată ar fi avut ca finalitate îndepărtarea probelor din dosar, ceea ce are legătură cu obiectul camerei preliminare.
Examinând încheierea contestată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, judecătorul de camera preliminară a constatat că încheierea este legală și temeinică pentru următoarele considerente.
Prioritar a fost analizată cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu care Tribunalul a fost învestit la acest termen de judecată, cu referire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 21 alin. 3, art. 24 și art. 20 alin. 1 din Constituția României cu referire la art. 6 C.E.D.O. și art. 14 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Potrivit art. 114 alin. 4 Cod procedură penală: "Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese- verbale în temeiul art. 61 și 62";.
Raportând motivele invocate la textul de lege pretins a fi neconstituțional la dispozițiile art. 342 Cod procedură penală, ce reglementează obiectul procedurii în camera preliminară, judecătorul a apreciat că nu au legătură cu nelegalitatea actelor efectuate în cursul urmăririi penale, întrucât nu se invocă nici un aspect ce ține de legalitatea întocmirii proceselor verbale încheiate de organele de constatare, ci se contestă calitatea de martori a acestora, situație aplicabilă în cursul cercetării judecătorești.
Așadar, reținând că motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu obiectul camerei preliminare, judecătorul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca neîntemeiată.
Cât privește împrejurarea că judecătorul de la instanța inferioară, prin soluția adoptată prin încheierea din data de 13.07.2015, s-a antepronunțat asupra celorlalte chestiuni invocate, fiind incident cazul de incompatibilitate în sensul că judecătorul și-a exprimat anterior opinia și nu este imparțial cu privire la soluționarea celorlalte cereri, s-au reținut următoarele:
La data de 13.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a prorogat pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate invocată până la primul termen de judecată, în ședință publică.
La data de 22.07.2015, judecătorul s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor invocate de către inculpat.
În consens cu dispozițiile art. 67 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul, în măsura in care a apreciat că judecătorul este incompatibil, ar fi trebuit să procedeze la recuzarea judecătorului de îndată ce a aflat de existența cazului de incompatibilitate.
Astfel, în cadrul ședinței din data de 22.07.2015, nu se observă că inculpatul ar fi invocat cazul de incompatibilitate menționat cu ocazia soluționării contestației, aspect ce excede dispozițiilor referitoare la recuzare.
Cât privește contestarea încheierii din data de 13.07.2015, s-a reținut, față de dispozițiile art. 347 alin. 1 Cod procedură penală, că o astfel de încheiere nu este supusă căii de atac a contestației, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea menționată, nu s-a pronunțat o soluție asupra cererii invocate- situație în care instanța de control judiciar nu poate examina legalitatea și temeinicia acestei încheieri, iar în ședința de judecată de la acest termen inculpatul a înțeles să reitereze cererea și direct în cale de atac a contestației.
Referitor la încheierea din data de 22.07.2015, judecătorul a constatat că soluția dispusă este legală și temeinică.
Astfel, s-a reținut că din notele scrise, depuse la dosarul cauzei de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București (fila 33, dosar instanță fond), rezultă că supravegherea activității organelor de poliție a fost efectuată de doamna procuror D.L.A., iar la data la care a fost întocmit referatul de terminare a urmăririi penale cu propunere de trimitere în judecată, ca urmare a faptului că procurorul inițial învestit s-a aflat în concediu, iar față de inculpat se dispusese măsura preventivă a controlului judiciar, prin rezoluția prim- procurorului a fost desemnat un alt procuror în cauză care a procedat la întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței competente.
Această împrejurare este stipulată în dispozițiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, neafectând legalitatea actului de sesizare a instanței.
Cât privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare în faza de urmărire penală, judecătorul a reținut că la data de 17.04.2015, domnul avocat T.O. a fost împuternicit de către inculpat să-l reprezintă în cauza ce formează obiectul prezentului dosar (fila 38, d.u.p.).
La data de 27.05.2015 a fost întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.
Așadar, între momentul depunerii delegației avocațiale și data întocmirii rechizitoriului a trecut o perioadă de o lună și 10 zile, timp în care apărătorul inculpatului nu a invocat în fața organelor de anchetă încălcarea dreptului la apărare.
În acest sens, judecătorul a reținut că dispozițiile art. 92 alin. 2, art. 94 și art. 95 Cod procedură penală, care conferă garanții procesuale suficiente de exercitare a dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, tocmai pentru a asigura legalitatea actelor efectuate în această fază a procesului penal.
Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul a reținut că în lipsa unei diligențe din partea apărării, prin neexercitarea tuturor căilor prevăzute de legiuitor în exercitarea acestui drept, nu se poate constata producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea actelor efectuate în acest mod.
În altă ordine de idei, față de dispozițiile art. 305 alin. 1 Cod procedură penală, care nu face distincția între cunoașterea sau nu a identității făptuitorului, începerea urmăririi penale se dispune cu privire la faptă, iar alineatul 3 reglementează procedura începerii urmăririi penale "in personam";.
Ulterior, la data de 17.04.2015, după cea de-a doua infracțiune prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod procedură penală pretins a fi comisă de către inculpat, a fost începută urmărirea penală in personam și a fost audiat inculpatul în calitate de suspect, fiind urmată de efectuarea celorlalte acte necesare finalizării urmăririi penale.
În contextul respectării de către organele de anchetă a procedurii care reglementează faza de urmărire penală, s-a apreciat că nu se poate reține nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 347 Cod procedură penală, a fost respinsă contestația formulată de inculpatul M.C. împotriva încheierii din data de 22.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
Împotriva soluției date de judecătorul din cadrul Tribunalului București- Secția I Penală la 21.09.2015 în dosarul nr. 64167/299/2015/a3 a declarat cale de atac inculpatul- contestator, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București- Secția a II-a Penală sub nr. 64167/299/2015 (3469/2015).
Prioritar, cu privire la natura căii de atac exercitate de inculpatul M.C., se constată următoarele:
Dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 modificată stabilesc faptul că "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.";
Aceste dispoziții, însă, nu au fost adaptate modificărilor legislative intervenite ulterior, în materie penală nemaiexistând calea de atac a recursului.
Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 408 alin. 1 Cod procedură penală și art. 4251 alin. 1 Cod procedură penală rezultă faptul că, în materia căilor de atac, în procesul penal, apelul constituie regula.
Prin urmare, în absența unei dispoziții speciale în materie, interpretând dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 modificată din perspectivă istorico- teleologică, în cauză calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri prin care este respinsă ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate este cea de drept comun- apelul.
Cu privire la fondul cauzei Curtea constată că apelul a fost susținut oral de apelantul- inculpat, prin apărător ales, solicitându-se admiterea căii de atac și sesizarea Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate invocate.
În motivare s-a arătat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată la momentul oportun și avea legătură cu dezlegarea cauzei deoarece aceasta viza înlăturarea acelor probe ca finalitate, în ipoteza în care ar fi fost admisă de Curtea Constituțională.
S-a subliniat că judecătorul de cameră preliminară a respins excepția, ce nefondată, dar judecătorul de cameră preliminară nu are competență să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate în esența ei ci doar judecătorul de la Curtea Constituțională.
S-a precizat că persoanele care exercită autoritatea de stat în activitatea de urmărire penală, nu pot fi audiate, în calitate de martor, în procedura de orice natură.
S-a mai arătat că singurul moment procesual în care poți să soliciți înlăturarea unor probe din dosarul de urmărire penală administrate într-o procedură oarecare este camera preliminară.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul- inculpat, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul contestator M.C., pentru următoarele considerente:
Conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, modificată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Conform art. 29 alin. 2 din același act normativ excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, excepția putând fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
De asemenea, conform art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 modificată, nu pot face obiectul excepției prevederi legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 modificată atribuie instanței competența verificării admisibilității excepției de neconstituționalitate.
Procedând la examinarea admisibilității unei excepții de neconstituționalitate instanța are obligația de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 29 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 47/1992 modificată, anterior expuse.
În cauză se constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată, în fața judecătorului de cameră preliminară, de către contestatorul- inculpat, parte în cauza aflată în etapa camerei preliminare (contestație), fiind îndeplinite exigențele art. 29 alin. 1 teza I, alin. 2 din Legea nr. 47/1992 modificată.
Astfel, deși instituția "judecătorul de cameră preliminară"; este distinctă de instituția "instanța de judecată";, art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 modificată se impune a fi interpretat istorico- teleologic, excepția putând fi invocată în prezent și în fața judecătorului; de altfel, în acest sens s-a pronunțat în mod implicit și Curtea Constituțională a României (e.g.: Decizia nr. 641/2014 pronunțată în baza sesizării judecătorului de cameră preliminară).
Dispoziția a cărei constituționalitate este criticată nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind îndeplinite exigențele art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 modificată.
De asemenea, dispoziția a cărei constituționalitate este criticată este o dispoziție a Codului de procedură penală, dispoziție în vigoare, fiind îndeplinite exigențele art. 29 alin. 1 teza I din Legea nr. 47/1992 modificată.
Sub aspectul legăturii dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei de față,- exigențe stipulate de art. 29 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 47/1992, modificată-, se constată că, în cauză, în fața judecătorului de cameră preliminară investit cu soluționarea contestației, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală.
Curtea constată că în mod corect a apreciat judecătorul din cadrul Tribunalului București că această excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel, se reține că, în etapa camerei preliminare, inculpatul a contestat, în esență, două aspecte vizând legalitatea urmăririi penale: aspecte vizând nelegalitatea rechizitoriului prin raportare la persoana procurorului care l-a întocmit; aspecte vizând nerespectarea principiului loialității administrării probelor prin raportare la împrejurarea că nu s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la persoana care a săvârșit fapta, deși existau indicii rezonabile cu privire la aceasta, prin raportare la împrejurarea că agenții de poliție nu au fost audați de procuror și prin raportare la valoarea probatorie a declarațiilor date de agenții de poliție audiați conform art. 114 alin. 4 Cod procedură penală.
Admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate din prisma relevanței (legătura dispozițiilor criticate sub aspectul constituționalității cu soluționarea cauzei) trebuie privită prin prisma interesului în promovarea excepției, fiind necesar ca Decizia Curții în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Or, în cauză, se constată că în etapa camerei preliminare s-a contestat legalitatea procedurii de audiere a celor patru agenți de poliție exclusiv prin prisma împrejurării că aceștia nu au fost audiați de procuror, aspect ce nu intră sub incidența dispozițiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală.
De asemenea, în cauză (în contradicție, de altfel, cu aspectele mai- sus prezentate) s-a contestat valoarea probatorie a unor asemenea declarații, susținându-se că prin audierea agenților de poliție în calitate de martori se încalcă "principiul unui proces echitabil, câtă vreme acuzația adusă acestuia (inculpatului, n.n.) se poate întemeia exclusiv și într-o manieră determinantă pe depozițiile acestora"; (f. 21 dosar Judecătoria Sectorului 1 București); acest aspect nu face, însă, obiectul camerei preliminare, interesând exclusiv fondul cauzei, în contextul aprecierii probelor.
Prin urmare, este evident că pronunțarea unei Decizii de către Curtea Constituțională asupra constituționalității dispozițiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală în etapa camerei preliminare ar fi lipsită de finalitate.
Pe cale de consecință, Curtea, apreciind, în acord cu judecătorul fondului, că în cauză nu sunt îndeplinite exigențele art. 29 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 47/1992 modificată, văzând și exigențele art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul M.C. împotriva Încheierii penale nr. 122/CP/21.09.2015 pronunțate de Tribunalul București- Secția I Penală în dosarul nr. 64167/299/2015/a3, menținând încheierea apelată.
În temeiul art. 275 alin. 2 cod procedură penală, în raport cu soluția dată și având în vedere culpa procesuală, îl va obliga pe apelantul- inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
| ← Aplicarea ordinului ministrului sănătăţii nr. 870/2004. | Drept procesual civil. perimarea cererii. conditiile in care... → |
|---|
