Revizuire. Cazul de acordare a mai mult decât s-a cerut
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 27 din data de 28.01.2013
În raport de dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, de înțelesul juridic dat noțiunii de "lucru cerut";, în sensul de cerere prin care reclamantul a fixat cadrul procesual al litigiului, a determinat limitele acestuia și a stabilit obiectul pricinii supuse judecății, Curtea consideră că principiul disponibilității nu a fost încălcat atunci când instanța de apel a acordat despăgubiri într-un cuantum mai mic decât cel solicitat, astfel cum acesta a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și nici atunci când a hotărât că suma de 150.520 lei la plata căreia a fost obligată revizuenta cu titlu de beneficiu neîncasat în perioada 10.08.2008 - 12.03.2009, în loc de 184.800 lei solicitat de intimată pentru aceeași perioadă, dar, cu titlu de profit neîncasat.
- Art.322 pct. 2 Cod procedură civilă din 1865
Cum termenul de profit este sinonim cu cel de beneficiu din punct de vedere lingvistic și economic (desemnând folosul material pe care îl obține cineva), Curtea apreciază că, nu poate fi vorba de o plus petita în situația acordării de către instanța de apel a sumei de 150.520 lei în loc de 184.800 lei (care rezulta din raportul de expertiză contabilă, omologat), cu titlu de beneficiu în loc de profit neîncasat, instanța respectând principiul disponibilității prin pronunțarea unei soluții în limitele acțiunii, astfel cum acestea au fost determinate de intimată.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 27 din 28.01. 2013)
Prin decizia civilă nr. 403 din 18.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V - a Civilă, Curtea a decis cu majoritate de voturi, în complet de divergență, admiterea apelului formulat de apelanta reclamantă SC B. O. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 16250 din 16.09.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă P. L. R. IFN SA și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 150.520 lei, reprezentând beneficiu neîncasat în perioada 10.08.2008 - 12.03.2009; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimata - pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către apelanta - reclamantă în sumă totală de 10.937,10 lei.
Opinia separată a fost în sensul respingerii apelului ca nefondat și de obligarea apelantei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2169,79 lei.
Împotriva acestei decizii, intimata - pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 (plus petita) Cod procedură civilă a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, modificarea în tot a deciziei civile nr. 403/2012 în sensul respingerii apelului ca nefondat și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată de 21.609,79 lei.
Revizuenta susține că:
-instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că suma de 150.520 lei acordată cu titlu de beneficiu nerealizat nu a fost cerută de reclamantă.
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 184.800 lei reprezentând profit neîncasat în perioada 10.08.2008-12.03.2009 și nu beneficiu nerealizat.
-Raportul de expertiză contabilă omologat de instanță, analizând fiecare dintre obiectivele încuviințate, nu a răspuns în mod distinct obiectivului principal, expertul neputând calcula beneficiul neîncasat în perioada 10.08.2008-12.03.2009.
-Între cele două noțiuni încasare nerealizată și beneficiul nerealizat nu se poate pune semnul egalității, întrucât beneficiul nerealizat se stabilește pe baza calculării diferenței între încasări și cheltuieli.
-Referitor la obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată de 10.937,10 lei, făcute în fond și apel, este nejustificată, în raport de faptul că revizuenta fusese obligată deja la fond prin sentința civilă nr. 16250 din 16.09.2011 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 852,03 lei.
Intimata legal citată a depus prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care argumentat în fapt și în drept a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
Curtea, analizând legalitatea deciziei civile revizuite prin prisma dispozițiilor art. 322 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, constată că cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel este admisibilă și în cazul în care instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut";.
Este cunoscut faptul că revizuirea, constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.
În acest sens, doctrina a considerat că o particularitate importantă a revizuirii constă în faptul că, retractarea unei hotărâri se poate obține, numai pentru greșeli involuntare săvârșite de instanță în raport cu starea de fapt reținută în hotărâre, fie în raport cu materialul probator existent la data pronunțării, fie în raport cu unele împrejurări ulterioare.
Ipoteza reglementată de art. 322 pct. 2 teza finală Cod procedură civilă, se referă la admisibilitatea cererii de revizuire atunci când principiul disponibilității procesuale, potrivit căruia instanța este ținută să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, nu a fost respectat întocmai.
Ultima ipoteză consacrată de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, vizează un caz de plus petita, în sensul că nesocotirea principiului disponibilității s-a realizat prin acordarea de către instanță mai mult decât s-a cerut.
În cauza de față, revizuenta consideră că de vreme ce reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat acordarea sumei de 184.800 lei cu titlu de profit neîncasat iar instanța a obligat pârâta la plata sumei de 150.520 lei cu titlu de beneficiu nerealizat pentru aceeași perioadă 10.08.2008 - 12.03.2009, principiul disponibilității a fost încălcat, instanța de apel acordând mai mult decât s-a cerut.
În acest context se pune următoarea întrebare: poate fi considerată o "plus petita"; soluția instanței de acordare a unei sume mai mici decât cea solicitată, cu titlu de beneficiu nerealizat în loc de profit neîncasat?
În raport de dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, de înțelesul juridic dat noțiunii de "lucru cerut";, în sensul de cerere prin care reclamantul a fixat cadrul procesual al litigiului, a determinat limitele acestuia și a stabilit obiectul pricinii supuse judecății, Curtea consideră că principiul disponibilității nu a fost încălcat atunci când instanța de apel a acordat despăgubiri într-un cuantum mai mic decât cel solicitat, astfel cum acesta a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și nici atunci când a hotărât că suma de 150.520 lei la plata căreia a fost obligată revizuenta cu titlu de beneficiu neîncasat în perioada 10.08.2008 - 12.03.2009, în loc de 184.800 lei solicitat de intimată pentru aceeași perioadă, dar, cu titlu de profit neîncasat.
Cum termenul de profit este sinonim cu cel de beneficiu din punct de vedere lingvistic și economic (desemnând folosul material pe care îl obține cineva), Curtea apreciază că, nu poate fi vorba de o plus petita în situația acordării de către instanța de apel a sumei de 150.520 lei în loc de 184.800 lei (care rezulta din raportul de expertiză contabilă, omologat), cu titlu de beneficiu în loc de profit neîncasat, instanța respectând principiul disponibilității prin pronunțarea unei soluții în limitele acțiunii, astfel cum acestea au fost determinate de intimată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de revizuire privind calcularea eronată a cheltuielilor de judecată, prin reținerea de 2 ori a cheltuielilor de la fond, Curtea consideră că îndreptarea unei astfel de erori se putea face pe calea promovării căii de atac a recursului și nu pe calea revizuirii în temeiul dispozițiile art. 322 pct. 2 teza finală Cod procedură civilă, care se referă în mod expres prin termenul "cerut"; la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii suspuse judecății.
Cum cererea intimatei de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie care se bazează pe culpa procesuală a părții care a pierdut litigiul, iar instanța de apel potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă atunci când a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată, în respectarea principiului unicității procesului civil, prin admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței de fond, a fost obligată să aibă în vedere toate cheltuielile făcute cu procesul în toate fazele sale.
În acest context, calcularea eronată a cheltuielilor de judecată acordate, sar ignorarea sumelor de bani la plata cărora revizuenta fusese deja obligată de către instanța de fond, sunt aspecte care nu pot fi rezolvate pe calea revizuirii pentru considerentul că ar reprezenta o plus petita, deoarece, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, nu s-a adus atingere principiului disponibilității care este protejat de dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, respectivele erori putând fi îndreptate fie pe calea deschisă în acest sens pe dispozițiile art. 281 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă fie prin exercitarea căii de atac a apelului sau recursului.
În consecință pentru toate aspectele menționate, Curtea, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, a respins cererea de revizuire ca nefondată.
| ← Plângere de carte funciară. Imposibilitatea intabulării unui... | Contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase.... → |
|---|
