Contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase. Nulitatea contractului pentru preţ neserios şi cauză ilicită.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 183 din data de 29.01.2013
Contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase. Nulitatea contractului pentru preț neserios și cauză ilicită.
-dispozițiile art. art.966 - 968, art.1403 din Codul civi din 1864.
Un drept este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire la existenta sau intinderea acestuia, aspect reglementat prin art. 1403 din Codul civil .
Spre deosebire de o vanzare-cumparare obisnuita, vanzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, in care partile nu cunosc existenta dreptului lor din momentul realizarii acordului de vointa, căci vanzatorul nu poate garanta cumparatorului ca va castiga procesul.
Or, în raport de natura acestui contract, prin care s-a transmis un drept cu caracter eventual si incert, s-a apreciat că pretul nu poate fi considerat derizoriu, disproporționat, în determinarea acestei caracteristici a bunului avându-se în vedere nu doar valoarea dreptului cesionat (vândut), ci si caracterul eventual al dreptului transmis.
Pe de altă parte, pentru a obține constatarea nulității contractului pentru neseriozitatea prețului, trebuia făcută dovada că valoarea drepturilor succesorale înstrăinate de defuncta, determinată prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, nu este proporțională cu valoarea acestor drepturi.
Or, în speță, recurenta reclamantă nu a demonstrat disproporția vădită între cuantumul prețului fixat de părțile contractante și valoarea reală a drepturilor vândute, deși, potrivit art.1169 C.civ., care prevede că "cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească";, acesteia îi incumba obligația de probă.
De asemenea, în speță, recurenta reclamantă nu a reușit pe baza probelor administrate să facă dovada cauzei ilicite și să răstoarne prezumția instituită de art.967 Cod civil, vânzarea (cesionarea) de drepturi litigioase fiind o operațiune permisă prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil. Or, în lipsa unei interdictii legale exprese, nimic nu poate sustine teza nulitatii prin încalcarea cerintei prevazute prin art. 968 Cod civil, referitoare la caracterul licit al cauzei.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.183/29.01.2013, dosar nr. 22052/299/2007)
Prin acțiunea formulata la data de 26.11.2007 si înregistrata inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.22052/299/2007 reclamanta B.M.R.a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu paratii sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1985/22.11.2004 încheiat intre defuncta - autoarea reclamantei in calitate de vanzator si parati in calitate de cumparatori.
Se solicita obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In motivarea actiunii s-a arătat de catre reclamanta ca ea este mostenitoarea legala a matusii sale defuncta Nitulescu Virginia Cristina, conform certificatului de mostenitor depus la dosarul cauzei.
S-a arătat ca autoarea reclamantei defuncta Nitulescu Virginia Cristina a incheiat cu paratii un contract de vanzare - cumparare drepturi succesorale care i se cuveneau acesteia in calitate de mostenitoare a defunctului sau tata Nitulescu Mircea. Se arată ca aceasta calitate de mostenitor a tatalui sau ii fusese constatata vanzatoarei prin incheierea de admitere in principiu din data de 19.04. 2004 pronuntata de Judecatoria Ploiesti.
Se arata ca pretul pentru vanzarea drepturilor succesorale a fost de 150.000.000. lei vechi si se apreciaza de reclamanti ca pretul este unul neserios si derizoriu.
In drept au fost invocate disp. art. 968 Cod Civil.
Paratii au formulat intampinare si cerere reconventionala, prin care au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 15/19 ian. 2006 pentru nevalabilitatea actului juridic, cauza ilicita si pentru ca emiterea sa a avut loc cu incalcarea legii.
Prin sentința civilă nr.6680 din 20.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 București a respins actiunea principală ca inadmisibilă și cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile, au formulat apel părțile.
Prin decizia civilă nr.568 din 8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, s-au admis apelurile a casat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecerea aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 4.12.2009.
Prin sentința civilă nr.3881/2011, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată acțiunea, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.15/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin actiunea principala reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1985/22.11. 2004 la incheiat intre defuncta Nitulescu Virginia Cristina - autoarea reclamantei in calitate de vanzator si parati in calitate de cumparatori.
În ceea ce privește acțiunea principală, față de materialul probator administrat, instanța a constatat că pe rolul instanțelor au fost introduse mai multe acțiuni, respectiv : pe rolul Judecătoriei sectorului 6 s-a înregistrat sub nr.8400/2005 o cerere de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1985 din 22.11.2004, acțiune respinsă prin sentința civilă nr.5710 din 23.09.2005, rămasă definitivă și irevocabilă precum și acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1319/299/2006 având ca obiect constatarea nulității absolute aceluiași contract de vânzare cumpărare, acțiune de asemenea respinsă prin sentința civilă nr.7511 din 12.05.2006, rămasă definitivă prin decizia nr.1531A din 26.11.2007 a Tribunalului București.
Față de temeiul juridic invocat de către reclamant, respectiv art.968 C.civ. judecătoria a reținut, față de probele administrate în cauză, că aceste dispoziții nu sunt aplicabile. Instanța, raportându-se la temeiul juridic mai sus menționat, a reținut că în cauză, prețul stabilit prin contract este unul serios, declarat prin actul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică depus la dosar, în sensul că obiectul acestui contract este clar stabilit și anume, vânzarea de drepturi litigioase, iar nu bunuri imobile astfel cum reiese din încheierea de admitere în principiu de care reclamanta a înțeles să se prevaleze.
Față de obiectul contractul de vânzare cumpărare încheiat între părți, din analiza normelor juridice existente în vigoare, instanța a observat că, obiectul acestui contract nu este unul prohibit de lege, acesta putând exista în cadrul unui contract prin care ambele părți își manifestă voința a-l încheia în formă autentică. În speța de față părțile au convenit de comun acord condițiile contractului de vânzare cumpărare, fiind în deplina cunoștință a scopului urmărit la încheierea acestuia.
Având în vedere că potrivit art.1169 c.civ. cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, instanța a constatat că reclamanta, deși a avut posibilitatea, nu a putut face nici un fel de dovezi cu privire la cauza de nulitate absolută invocată și anume lipsa consimțământului valabil la data încheierii contractului a vânzătoarei.
Cu privire la cererea reconvenționala instanța a apreciat ca este întemeiată având in vedere existenta contractului de vânzare cumpărare nr.1985 din 22.11.2004, încheiat cu numita N.V. prin care aceasta a înstrăinat toate drepturile sale succesorale ce i se cuveneau cu titlu de moștenire de la tatăl său defunct. Ca urmare, acest act juridic a avut ca efect operarea cotei succesorale de ½ deținută de aceasta către pârâți, aceștia devenind proprietarii acestei cote în ceea ce privește masa succesorală deținută de către defunctul astfel cum de altfel a fost reținut și prin decizia nr.180 din 28.02.2005 în dosarul nr.280/2005 a Tribunalului Prahova.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, parata B.M.R, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, sub nr. 22052./299/2007.
Prin decizia civilă nr. 720 A din 28.06.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, în ceea ce privește criticile referitoare la constatarea primei instanțe a existenței mai multor cereri referitoare la constatarea nulității contractului, că acestea sunt lipsite de efecte concrete având în vedere că prima instanță nu a dat vreo relevanță juridică acestei constatări.
Din contră tribunalul a reținut că formularea mai multor acțiuni atât de către reclamantă cât și de soțul acestei denotă faptul că aceștia urmăresc pe orice cale anularea respectivului contract, ceea ce poate pune sub semnul întrebării seriozitatea demersului juridic.
În ceea ce privește criticile referitoare la prețul neserios invocat, tribunalul a constatat că, deși prima instanță a reținut că aceste susțineri nu au fost probate, nici în apel apelanta nu a solicitat și administrat un probatoriu care să susține aceste afirmații. Or, susținerile că prețul este neserios prin raportare la obiectul acestuia nu pot fi primite, pe de o parte având în vedere că tribunalul nu are repere în funcție de care să aprecieze seriozitatea prețului, iar pe de altă parte nu se poate face abstracție de momentul și natura contractului încheiat, drepturile care au făcut obiectul contractului fiind litigioase.
În ceea ce privește criticile referitoare la temeiul de drept și la motivul de nulitate reprezentat de cauza ilicită tribunalul reține că art.968 c.civ. dă definiția cauzei ilicite, iar din întreaga motivare a primei instanțe, deși în penultimul paragraf se face vorbire de lipsa consimțământului, rezultă că instanța a analizat motivele de nulitate referitoare la prețul neserios și cauza ilicită.
Cu privire la cauza ilicită tribunalul subliniază că acesta presupune conlucrarea părților contractante vederea prejudicierii unui terț, or din această perspectivă nu se poate reține că s-a urmărit fraudarea sa în condițiile în care reclamanta este moștenitoarea vânzătoarei.
Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerile referitoare la demersurile avocatului defunctei, se impune a se menționa că nu trebuie confundată cauza ilicită cu eroarea sau dolul ca vicii de consimțământ care, după cum susține și apelanta și s-a reținut și prin decizia nr.569/2009, nu fac obiectul cauzei de față.
Consecință directă a acestor constatări este cea reținută de prima instanță în sensul că se impune constatarea nulității certificatului de moștenitor, dat fiind că se menține valabilitatea contractului de vânzare cumpărare în discuție.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Bănică Mirela Rodica.
Prin decizia civilă nr. 183/29.01.2013, a fost respins recursul, ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate,Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Întregul proces civil este guvernat de principiul disponibilității, care presupune dreptul reclamantului de a determina întinderea obiectului judecății și persoana sau persoanele cu care se confruntă în instanță, iar cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul învestește instanța de judecată cu pretenția sa.
Potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care determină cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului și cauzei juridice a cererii.
Art.129 Cod proc. civ. consacră principiul rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia instanța are îndrituirea să dea acțiunii calificarea juridică corectă și în funcție de aceasta să verifice condițiile de admisibilitate a cererii. Instanța nu poate însă să modifice temeiul juridic al acțiunii, împotriva voinței titularului cererii, ci este ținută să o soluționeze în limitele învestirii.
În speță, recurenta reclamantă a învestit instanța cu o cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1985 din 22.11.2004, motivele de nulitate absolută ale acestui act juridic, invocate de reclamantă, fiind prețul neserios și cauza ilicită.
Curtea apreciază că instanțele au respectat principiul disponibilității părții și au analizat această cerere în limitele motivelor de fapt și de drept invocate de recurenta reclamantă.
Pentru a proceda la analiza motivelor de nulitate absolută invocate față de contractului de vânzare - cumpărare nr. 1985 din 22.11.2004, instanțele au analizat în mod corect conținutul actului juridic și au interpretat corect că acesta este un contract de vânzare - cumpărare (cesiune) de drepturi litigioase. Deși contractul încheiat între intimații pârâți reclamanți, în calitate de cumpărători și defuncta, în calitate de vânzătoare, a fost denumit de părțile contractante "contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale";, din cuprinsul actului juridic rezultă că nu s-au înstrăinat bunuri dobândite de vânzătoare prin moștenire (de altfel, nici nu sunt individualizate în cuprinsul actului astfel de bunuri), ci drepturi succesorale ce formau obiectul unei judecăți, respectiv al dosarului nr. 14575/2003 al Judecătoriei Ploiești. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către instanțele anterioare că între defuncta și intimații pârâți reclamanți a intervenit o vânzare cumpărare (cesiune) de drepturi litigioase.
Un drept este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire la existenta sau intinderea acestuia, aspect reglementat prin art. 1403 din Codul civil .
Spre deosebire de o vanzare-cumparare obisnuita, vanzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, in care partile nu cunosc existenta dreptului lor din momentul realizarii acordului de vointa, căci vanzatorul nu poate garanta cumparatorului ca va castiga procesul.
Or, în raport de natura acestui contract, prin care s-a transmis un drept cu caracter eventual si incert, Curtea apreciază că pretul nu poate fi considerat derizoriu, disproporționat, în determinarea acestei caracteristici a bunului avându-se în vedere nu doar valoarea dreptului cesionat (vândut), ci si caracterul eventual al dreptului transmis.
Pe de altă parte, pentru a obține constatarea nulității contractului pentru neseriozitatea prețului, trebuia făcută dovada că valoarea drepturilor succesorale înstrăinate de defuncta, determinată prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 1985 din 22.11.2004, nu este proporțională cu valoarea acestor drepturi.
Or, în speță, recurenta reclamantă nu a demonstrat disproporția vădită între cuantumul prețului fixat de părțile contractante și valoarea reală a drepturilor vândute, deși, potrivit art.1169 C.civ., care prevede că "cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească";, acesteia îi incumba obligația de probă.
Este adevărat că prin apelul declarat, reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză, însă la prima zi de înfățișare, apelanta a înțeles să depună la dosar doar înscrisuri, nepropunând proba cu expertiză, atitudine procesuală ce poate echivala cu o renunțare la această dovadă.
Cu privire la cauza ilicită, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.966 - 968 cod civil nu poate avea nici un efect o cauză nelicită, adică o cauză prohibită de legi, contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Potrivit dispozițiilor art.967 Cod civil, cauza unui act juridic este prezumată până la proba contrarie, astfel încât cine invocă nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie să dovedească aceasta și, în consecință, să răstoarne prezumția.
În speță, recurenta reclamantă nu a reușit pe baza probelor administrate să facă dovada cauzei ilicite și să răstoarne prezumția instituită de art.967 Cod civil, vânzarea (cesionarea) de drepturi litigioase fiind o operațiune permisă prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil.
Or, în lipsa unei interdictii legale exprese, nimic nu poate sustine teza nulitatii prin încalcarea cerintei prevazute prin art. 968 Cod civil, referitoare la caracterul licit al cauzei.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, astfel încât, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
| ← Revizuire. Cazul de acordare a mai mult decât s-a cerut | Acţiune în angajarea răspunderii patrimoniale întemeiată pe... → |
|---|
