Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 al. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 481 din data de 05.04.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 3332/40/2013, reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., a contestat Decizia de impunere nr. 14133/07.10.2010, Titlul executoriu nr. 14133/26.09.2011 și Somația nr. 3757/26.09.2011.

În motivare, reclamantul a arătat că, potrivit Deciziei de impunere nr. 14133/07.10.2010, au fost stabilite în sarcina sa obligații de plată către FNUASS în sumă de 3935,67 lei, aferent unei perioade de 5 ani - 15.03.2005 - 07.10.2010. Debitul arătat, ca și accesoriile acestuia, au fost calculate în absența unui contract de asigurări de sănătate, situație pe care reclamantul a considerat-o a fi nelegală. A contestat reclamantul modul de calcul și de urmărire a debitului și penalităților calculate nelegal (a se vedea că nu bate nici o suma din cele 3 acte fiscale - decizia de impunere cu somația și titlu executoriu), susținând că nu datorează în nici un caz contribuții și nici penalități/majorări de întârziere din martie 2005, așa cum au fost calculate, ci cel mult de la data de 01.07.2010, data intrării in vigoare a OUG nr. 58/2010.

La termenul de judecată din data de 05.02.2014, reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea Deciziei de impunere din oficiu nr. 3061040/21.12.2013 și, pe cale de consecință, anularea obligației de plată în sumă de 2.487 lei, reprezentând contribuție stabilită din oficiu conform unui venit baza de calcul însumat pentru perioada 2006 - 2012 de 41.820,25 lei. A arătat reclamantul, între altele, că parte din perioada pentru care s-au stabilit debitele principale se regăsește în ambele decizii contestate (fila 57).

Conform înscrisului depus la dosar, reclamantul a solicitat și anularea deciziilor emise de pârâtă în soluționarea contestațiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere ce constituie obiectul prezentului litigiu, sub nr. 163/O/21.03.2014 și 164/O/21.03.2014.

Prin Sentința nr. 335/05.02.2014, Tribunalul a disjuns judecata cauzei cu privire la capetele de cerere având ca obiect contestația formulată potrivit art. 218 Cod Procedură Fiscală, împotriva actelor administrativ fiscale anterior menționate. Totodată, a dispus formarea unui nou dosar cu acest obiect și acordarea unui termen de judecată la data de 26.03.2014, dosar ce a fost înregistrat sub nr. 476/40/2014.

În ce privește actele de executare reprezentate de Titlul executoriu nr. 14133/26.09.2011 și Somația nr. 3757/26.09.2011, acte emise de Casa de Asigurări de Sănătate B., Tribunalul a admis excepția lipsei sale de competență materială și a dispus declinarea către Judecătoria Botoșani.

Prin sentința nr. 916/14.05.2014, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a anulat parțial Decizia nr. 163/O/21.03.2014 și Decizia de impunere nr. 14133/07.10.2010, în sensul exonerării reclamantului de la plata sumei de 1964,67 lei - majorări de întârziere. Totodată, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 164/O/21.03.2014 și a Deciziei de impunere din oficiu nr. 3061040/21.12.2013. În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat cerere de recurs, criticând soluția primei instanțe, între altele, pentru că nu s-a reținut încălcarea, de către pârâtă, a procedurii de comunicare a actelor administrative. De asemenea, recurentul a invocat prescripția stabilirii obligațiilor fiscale și a învederat că deși a contestat perioadele și modalitatea de calcul, prin dubla impunere din partea organului emitent, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte.

Prin Decizia nr. 10/12.01.2015, Curtea de Apel Suceava a respins recursul reclamantului, ca nefondat, reținând că în speță nu este dată prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale și că susținerile privind modul de calcul al acestor obligații s-au formulat pentru prima data în recurs, fiind așadar inadmisibile.

Contestația în anulare promovată împotriva deciziei din recurs a fost, la rândul său, respinsă (a se vedea decizia nr. 2373/11 mai 2015, pronunțată în dosarul nr. 142/39/2015 al Curții de Apel Suceava).

La data de 11 iunie 2015, reclamantul A.A. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 916/2014, pronunțată în dosarul nr. 476/40/2014 - cerere înregistrată sub nr. 1403/40/2015 și soluționată prin sentința nr. 805/16 septembrie 2015, în sensul respingerii cererii de revizuire ca neîntemeiată.

La data de 21 ianuarie 2016, revizuentul A.A. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, nr. 805/2015.

În motivarea recursului, recurentul - revizuent a arătat că, deși atât prin cererea de revizuire cât și prin întâmpinarea din 1.09.2015 depuse la Tribunalul Botoșani a invocat aspectul dublei impuneri, generat de faptul că prin ambele decizii de impunere - nr. 14133 din 7.10.2010 și nr. 3061040 din 21.12.2013 s-a stabilit în sarcina sa un debit principal pentru aceeași perioadă: 2006 - 2010, instanța nu s-a pronunțat.

A mai arătat recurentul că la fila 47 din dosarul nr. 476/40/2014 există baza de calcul în care nu este cuprins anul 2005 (fiind cuprinsă perioada 2006 - 2013), dar debitul principal s-a calculat pentru perioada 2005 - 2010, de unde rezultă că baza de calcul nu este corectă, deoarece nu s-a făcut după deciziile de impunere anuale emise de A.N.A.F.

În decizia nr. 164/0/21.03.2014 dată în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. 3061040/21.12.2013, C.A.S. B. detaliază modul de calcul al contribuției. Astfel, la decizia inițială (nr. 14133/7.10.2010), la suma de 1971 lei s-a adunat suma de 232 lei (pentru perioada 01.01.2012 - 30.06.2012, rezultând un total de 2.203 lei. Or, din decizia de impunere din oficiu reiese suma totală de 2.487 lei.

Prin păstrarea debitului principal în valoare de 1971 lei (din decizia de impunere nr. 14133/2010) și a debitului din decizia de impunere din oficiu nr. 3061040/2013, recurentul susține că este obligat să plătească pentru perioada 2006 - 2010 de două ori, așa cum reiese și din sentința civilă nr. 16/2015 dată în dosarul nr. 52/40/2014 al Tribunalului Botoșani.

Recurentul a mai invocat faptul că într-o speță similară (în care reclamant era B.B.), instanța a apreciat că data stabilirii creanțelor menționate în deciziile de impunere trebuie să se raporteze doar în funcție de data comunicării efective a actului/deciziei, aspect ce nu a fost avut în vedere și în cazul său, deși a fost solicitat prin cererea completatoare depusă la data de 14.01.2016.

Pentru aspectele menționate, recurentul a solicitat admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Intimata Casa de Asigurări de Sănătate B. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de revizuientul A.A. și a solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În motivare, intimata a susținut că, în fapt, recurentul a reluat toate criticile privind comunicarea deciziei de impunere din anul 2010, prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale și existența unei duble impuneri, pentru acest din urmă aspect făcându-se mențiunea că nu a fost discutat la fond. Or, toate aspectele invocate în cauză au fost supuse instanței de control.

Exceptând critica privind pretinsa nediscutare a unei susțineri expuse în cererea completatoare, aspectele sesizate de recurentul revizuent nu pot fi circumscrise niciunuia dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor - acestea vizând pur și simplu interpretarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile speței.

A mai susținut intimata că în cauză nu este dată ipoteza neanalizării vreunuia dintre capetele de cerere ce au făcut obiectul dosarului nr. 476/40/2014. În revizuire nu s-a invocat motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 din codul de procedură civilă (contrarietate de hotărâri), pentru a fi posibil a se analiza situația dosarelor invocate în cerere, în legătură cu procedura de comunicare a deciziei de impunere din anul 2010 (în cadrul procesual corespunzător).

Prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată din 5 aprilie 2016, recurentul revizuent a reluat criticile privind existența unei duble impuneri, prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale și comunicarea deciziei de impunere din anul 2010.

Prin decizia nr.481/05.04.2016, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul, ca nefondat.

Prima instanță a reținut că din argumentația revizuentului și din mențiunile exprese de la ultimul termen de judecată rezultă că, în susținerea cererii sale, aceasta a înțeles să invoce motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 - revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Relativ la acest motiv de revizuire, prima instanță a reținut următoarele: "Este de observat însă că motivul de revizuire de la art. 509 pct. 1, în ipoteza minus petita, are în vedere strict pretențiile deduse judecății, în sensul de drepturi revendicate, iar nu argumentele care susțin sau combat aceste pretenții. Așa fiind, nu s-ar putea susține că, neobservând vreunul dintre argumentele formulate de reclamant, Tribunalul a pronunțat o soluție supusă revizuirii.

În concret, se notează că cererea reclamantului a avut ca obiect anularea a două decizii de impunere și, respectiv, a două decizii de soluționare a contestațiilor administrative, cereri asupra cărora instanța s-a pronunțat, în sensul anulării parțiale și, respectiv, al menținerii actelor în discuție. Pretinsa dublă impunere reprezintă un motiv de fapt al acțiunii, respectiv un argument în susținerea nelegalității deciziilor contestate.

Se observă, așadar, că în speță nu este dată ipoteza neanalizării vreuneia dintre capetele de cerere care au făcut obiectul dosarului nr. 476/40/2014";.

Prin motivele de recurs se invocă faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra considerentului că deciziile de impunere contestate privesc aceeași perioadă si același debit.

Art. 509 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, are în vedere situația când nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu si situația când nu a fost analizată o cerere de probatorii, un argument sau un motiv de apel ori de recurs. În sensul acestui text, prin lucru cerut trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia si au stabilit obiectul pricinii deduse judecății. Prin sentința nr. 916/2016, Tribunalul s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cuprinse în petitul acțiunii, așa cum rezultă din dispozitivul acestei sentințe. În cuprinsul cererii de revizuire, petentul critică pe fond sentința, criticile sale neîncadrându-se însă în vreun motiv de revizuire, așa cum a reținut prima instanță în hotărârea recurată.

Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac si poate fi formulată doar pentru motivele expres si limitativ prevăzute de lege. Or, în speță, prin cererea de revizuire formulată, petentul solicită de fapt rejudecarea cauzei exercitând în fapt un recurs la recurs. În plus, trebuie remarcat că recurentul nici nu critică printr-o argumentare suficient de pertinentă si concludentă considerentele primei instanțe privind lipsa de incidență a motivelor de revizuire reglementate de lege, reiterând o serie de motive ce privesc fondul cauzei.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 al. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă