Servitutea de scurgere a apelor de ploaie. Ape ce curg natural. Ape de inundaţie
| Comentarii |
|
Din interpretarea art. 578 C.civ. rezultă că orice fond inferior este obligat să primească apele naturale, adică cele provenind din ploi sau dintr-un izvor, ce se scurge dintr-un fond superior. Proprietarul fondului inferior trebuie să sufere această scurgere fără a putea cere vreo despăgubire. Pentru aceasta este necesar ca apele să fie naturale, adică să provină din ploaie sau din izvoare şi ca acestea să fi căzut pe fondul dominant şi numai apoi să se scurgă, fără intervenţia omului, pe fondul inferior, conform pantei naturale a terenului. Aceste „ape naturale” nu trebuie confundate cu „apele de inundaţii”, care ar îndatora pe proprietar a face diverse lucrări pentru a-şi proteja fondul. „Apele de inundaţie” presupun revărsarea apei râurilor sau fluviilor peste maluri datorită creşterii debitului de apă, în urma abundenţei ploilor sau în urma topirii bruşte a zăpezilor, deci nu sunt rezultatul unor fenomene meteorologice sau hidrologice de intensitate obişnuită.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 1509 din 12 iunie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 2489/05.03.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V.S.V. împotriva pârâţilor B.I., B.R. şi D.L.
Pârâta D.L. a fost obligată să efectueze lucrări care să asigure coborârea nivelului terenului proprietatea sa, înscris în CF nr. 148875 Cluj-Napoca, sub nr. top. 22164/16/4/1/1, 22164/15/3, până la nivelul străzii F. şi a proprietăţii reclamantului, cu asigurarea unei pante de 1% înspre Pârâul Popilor, construirea pe terenul său a unui sistem de rigole şi canale care să permită şi să asigure scurgerea apelor pluviale în pârâu, precum şi efectuarea unor fante de scurgere în gardul de beton care delimitează cele două proprietăţi pentru a asigura scurgerea normală a apelor în pârâu.
Au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată suportate de către părţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit extraselor CF nr. 119322 Cluj şi 118168 Cluj, imobilele de sub nr. top. 22164/16/4/2 – „Teren în str. F., nr. 18”, în suprafaţă de 13 mp, 22164/16/3/2 – „Teren în str. F., nr. 18A”, în suprafaţă de 35 mp, 22164/ 17/2/2/2 – „Teren în str. F., nr. 20A”, în suprafaţă de 54 mp, se găsesc în proprietatea tabulară a reclamantului V.S.V.
Potrivit extrasului CF 148875 Cluj-Napoca, imobilele înscrise sub nr. top. 22164/16/4/1/1 şi 22164/15/3 s-au găsit în proprietatea tabulară a pârâţilor B.I. şi B.R., iar din 2004 se găsesc în proprietatea tabulară a pârâtei D.L.
Prin autorizaţia de construire nr. 767/2004, pârâţii B.I. şi B.R. au fost autorizaţi să procedeze la efectuarea unei împrejmuiri şi porţi de acces auto şi pietonal pe imobilul situat administrativ în Cluj-Napoca, str. F., nr. 18, înscris în CF nr. 148875 sub nr. top. 22164/16/4/1/1 şi 22164/ 15/3, împrejmuire care a fost efectuată de către pârâta D.L., pârâtă care între timp devenise proprietara imobilului.
Potrivit interogatoriilor pârâţilor B.I. şi D.L., cele două proprietăţi iniţial se găseau la acelaşi nivel, reclamantul fiind cel care iniţial a procedat la efectuarea lucrărilor de umplutură, fiind urmat apoi şi de către pârâta D.L. care a edificat şi un gard din beton pe limita proprietăţii sale.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert C.L.V., imobilul reclamantului are o suprafaţă aproximativ plană, este betonat şi prevăzut cu rigole de scurgere a apelor pluviale. Imobilul pârâtei D.L. este împrejmuit pe laturile în care se învecinează cu terenul proprietatea reclamantului, iar urmare a lucrărilor de umplutură acest teren se găseşte la aproximativ 15-20 cm deasupra nivelului terenului reclamantului, umplutură urcând în pantă ascendentă către pârâu.
De asemenea, expertul a reţinut că acumularea apelor pluviale pe terenul reclamantului are loc la un regim pluvial normal, acumulare cauzată de modul în care s-a efectuat lucrarea de umplutură a terenului, precum şi construirea înspre proprietatea reclamantului a unui gard cu o centură de beton compactă, cu o lăţime de 25 cm şi înaltă de 60 cm, propunând trei soluţii în vederea evitării acumulării de ape pe terenul proprietatea reclamantului.
Potrivit art. 578 alin. (1) C.civ., locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca mâna omului sa fi contribuit la aceasta. Conform raportului de expertiză, prin betonarea suprafeţei care îi aparţine, reclamantul nu cauzat acumularea apelor pluviale pe terenul său, ridicările de teren pe care acesta le-a efectuat fiind nesemnificative.
S-a mai reţinut, raportat atât la concluziile raportului de expertiză cât şi la planşele fotografice depuse la dosarul cauzei, că terenul pârâtei constituia fond aservit scurgerii apelor, acestea obişnuind să se reverse în Pârâul Popii de pe terenul acesteia, dovadă fiind ravena existentă pe terenul acesteia pe latura dinspre pârâu.
De asemenea, expertul a mai arătat că apele acumulate pe terenul reclamantului nu provin din ploile căzute exclusiv pe terenul acestuia, ele provenind din apele pluviale colectate din întregul bazin al străzii F. şi care sunt împiedicate să se scurgă în mod natural în Pârâul Popii din cauza ridicării de către pârâtă a terenului şi a realizării gardului compact de beton.
Astfel, fără a nega dreptul pârâtei de a proceda la grăniţuirea proprietăţii sale de cea a reclamantului, instanţa a reţinut să sublinieze că prin aceasta nu se poate anula servitutea de scurgere a apelor naturale, pârâta trebuind să adopte acele soluţii constructive de natură a păstra situaţia existentă şi a nu agrava situaţia fondului reclamantului.
Prin raportul de expertiză, expertul a propus o variantă care îmbină armonios cele două drepturi divergente ale părţilor implicate, respectiv dreptul pârâtei de a delimita printr-un semn exterior proprietatea sa şi protejarea servituţii de scurgere a apelor naturale de care beneficia reclamantul, motiv pentru care instanţa a şi validat această propunere în detrimentul celorlalte.
Pentru aceste motive, raportat la dispoziţiile art. 578 C.civ., a obligat pârâta D.L. să efectueze lucrări care să asigure coborârea nivelului terenului proprietatea sa, înscris în CF nr. 148875 Cluj-Napoca, sub nr. top. 22164/16/4/1/1, 22164/ 15/3, până la nivelul străzii F. şi a proprietăţii reclamantului, cu asigurarea unei pante de 1% înspre Pârâul Popilor, construirea pe terenul său a unui sistem de rigole şi canale care să permită şi să asigure scurgerea apelor pluviale în pârâu, precum şi efectuarea unor fante de scurgere în gardul de beton care delimitează cele două proprietăţi pentru a asigura scurgerea normală a apelor în pârâu, conform propunerilor expertului C.L.V. la pct. 8b.
Având în vedere faptul că atât reclamantul cât şi pârâta au efectuat lucrări de umplutură a terenului, având în vedere soluţia aleasă de către instanţă la propunerea expertului, raportat la dispoziţiile art. 275 C.proc.civ., instanţa a dispus compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată suportate de către părţi şi ocazionate de prezenta procedură.
Prin decizia civilă nr. 66/10.02.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul declarat de reclamantul V.S., schimbându-se hotărârea atacată în sensul că s-a dispus şi desfiinţarea soclului din beton al gardului aflat pe limita laterală dintre proprietăţile părţilor.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la coborârea terenului şi asigurarea pantei de scurgere de 1% şi cu privire la efectuarea unui sistem de rigole pentru scurgerea apei pluviale.
S-a respins apelul declarat de pârâta D.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantului, a cheltuielilor de judecată aferente fondului, de 3.890 lei şi a cheltuielilor de judecată în apel, de 1.000 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a constatat că instanţa de apel a apreciat necesară în cauză depunerea documentaţiei de autorizare a edificării împrejmuirii terenului aflat actualmente în proprietatea pârâtei D.L., probă solicitată de către reclamant şi respinsă la fond de către prima instanţă.
Conform documentaţiei trimise la dosar de către Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, pentru împrejmuirea proprietăţii pârâtei D.L. s-a prevăzut un gard cu soclu din beton pe latura frontală şi un gard realizat din panouri din sârmă sprijinite de stâlpi metalici, pentru celelalte laturi ale proprietăţii. Panourile din sârmă pornesc de la cota terenului natural, nefiind prevăzută şi realizarea unui soclu din beton, aşa cum există în prezent, pe stâlpii metalici este prevăzută o fundaţie de 0,30 cm x 0,50 cm, care nu depăşeşte însă cota terenului natural.
Prin urmare, la împrejmuirea terenului, pârâta nu a respectat documentaţia anexă autorizaţiei de construcţie.
În continuare, s-a considerat necesar a se lămuri în cauză dacă lucrările de umplutură şi compactare a terenului pârâtei şi edificarea gardului, în condiţiile mai sus amintite, cauzează inundarea proprietăţii reclamantului.
Toate părţile implicate au recunoscut că în trecut, înainte de efectuarea lucrărilor de amenajare atât pe terenul reclamantului cât şi pe terenul pârâtei, apele pluviale de pe str. F. se scurgeau pe proprietatea pârâtei în pârâul din apropiere.
S-a conturat prin urmare existenţa unei servituţi de scurgere a apelor naturale peste proprietatea pârâtei, în sensul art. 578 C.civ.
Potrivit art. 578 C.civ., locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca mâna omului să fi contribuit la aceasta.
Proprietarul inferior nu poate ridica stavile ca să oprească această scurgere.
Potrivit raportului de expertiză efectuat la fond, prin lucrările efectuate asupra terenului pârâtei s-a modificat cursul apelor pluviale care nu se mai scurg peste proprietatea pârâtei, ci se adună pe terenul reclamantului, inundându-l, apa afectând şi construcţia existentă pe teren.
Prin urmare, este cert că pârâta prin lucrările de umplutură şi prin ridicarea gardului cu soclul din beton nu a respectat obligaţia negativă stabilită de art. 578 C.civ., „de a nu se ridica stavili” ca să oprească scurgerea apelor.
Reţinând starea de fapt prezentată, luând în considerare încălcarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 578 C.civ., tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să solicite pârâtei respectarea servituţii de scurgere a apelor şi, prin urmare, desfiinţarea acelor lucrări care au modificat cursul apei.
Aducerea terenului în situaţia iniţială nu este însă profitabilă din punct de vedere economic şi urbanistic niciunei părţi. Această soluţie nu este necesară, deoarece prin panta de 1% pe toată lungimea terenului pârâtei, de 50 m, rezultă o diferenţă de nivel acceptabilă pentru scurgerea apei.
Ceea ce este esenţial a se realiza ca urmare a acţiunii reclamantului este asigurarea prelucrării de către terenul pârâtei a apei pluviale care se scurge de pe str. F. în vederea scurgerii acesteia în pârâul din apropiere.
Acest lucru poate fi realizat, aşa cum s-a reţinut la fond, prin varianta b din raportul de expertiză prin coborârea nivelului terenului pârâtei la nivelul str. F. şi asigurarea unei pante de scurgere înspre pârâu, cu efectuarea unor rigole pentru colectarea apei şi dirijarea acesteia.
În loc de efectuarea unor breşe în soclul gardului din beton, tribunalul a apreciat că este necesară demolarea soclului din beton a acestui gard, deoarece împiedică scurgerea naturală a apei şi, în plus, a fost edificat fără autorizaţie.
Păstrarea unor breşe în loc de desfiinţarea soclului din beton nu este o soluţie preferabilă, deoarece odată cu apa care trebuie să curgă prin aceste breşe, sunt antrenate toate obiectele care se află pe traseul de curgere, crengi, frunze uscate, alte resturi, care ar obtura breşele.
Desigur că proprietatea pârâtei rămâne a fi împrejmuită cu un gard, realizat însă în conformitate cu dispoziţiile autorizaţiei de construcţie şi cu respectarea servituţii de scurgere a apelor naturale.
Alegerea traseului rigolelor rămâne la latitudinea pârâtei.
Pentru motivele arătate, tribunalul a apreciat că se impune admiterea apelului reclamantului, în sensul admiterii în parte a acţiunii, referitor la desfiinţarea soclului din beton al gardului şi coborârea terenului pârâţilor.
Cu privire la apelul pârâtei D.L., tribunalul a considerat că acesta este neîntemeiat, având în vedere necesitatea asigurării servituţii de scurgere naturală a apelor.
În aceste condiţii, susţinerile pârâtei în sensul că sistemul public de canalizare nu are capacitatea de a prelua şi apele pluviale sunt irelevante în cauză. Pentru găsirea unei soluţii tehnice de rezolvare a acestei probleme trebuie evident antrenat şi concursul autorităţilor locale, însă acestea nu sunt parte în prezentul dosar.
Necesitatea menţinerii servituţii de scurgere a apelor şi a desfiinţării soclului gardului din beton au fost analizate pe larg în expunerea de motive efectuată cu ocazia analizării apelului reclamantului şi sunt valabile în aceeaşi măsură şi ca argumentaţie în sprijinul soluţiei de respingere a apelului pârâtei.
Împotriva acestei decizii pârâta D.L. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, în principal casarea deciziei atacate, precum şi a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru o nouă judecată, iar în subsidiar, modificarea deciziei criticate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii, precum şi obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată în toate instanţele.
Reclamantul intimat a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs al pârâtei este cel reglementat de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C.proc.civ., motiv care este apreciat de Curte ca fiind neîntemeiat.
Art. 105 alin. (2) C.proc.civ. prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţii prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Deşi recurenta nu a indicat care sunt actele de procedură îndeplinite de tribunal cu neobservarea formelor legale, aceasta arată că reclamantul intimat nu a chemat în judecată Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de proprietar şi administrator al str. F., pentru a-l obliga să efectueze lucrările necesare prevenirii inundaţiilor.
Procesul civil român este guvernat, printre altele, de principiul disponibilităţii care, în sens material, desemnează dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului, iar în sens procedural, desemnează dreptul acesteia de a dispune de mijloacele procedurale acordate de lege. Cu alte cuvinte, părţile, în speţă reclamantul, determină limitele judecăţii şi obiectul cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 129 alin. ultim C.proc.civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecăţii.
Prin urmare, instanţa de judecată nu poate proceda din oficiu la extinderea cadrului procesual împotriva voinţei reclamantului, iar în speţă instanţa s-a pronunţat numai în limitele învestirii sale, cu respectarea prevederilor art. 129 C.proc.civ.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâta D.L. este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În cuprinsul cererii de recurs pârâta nu a dezvoltat în niciun fel acest motiv de recurs, considerent pentru care Curtea apreciază că acesta a fost indicat pur formal în cererea de recurs.
Cu toate acestea, examinând hotărârea criticată, Curtea observă că decizia cuprinde toate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea tribunalului, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., motivarea hotărârii fiind clară, convingătoare şi pertinentă, conferind instanţei superioare posibilitatea de a efectua un control judiciar real, astfel încât acest motiv de recurs nu este fondat.
Cel de-al treilea motiv de recurs invocat de pârâtă, prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, este, de asemenea, considerat de Curte ca neîntemeiat.
Aceasta deoarece în cuprinsul cererii de recurs pârâta D.L. nu a dezvoltat în niciun fel această critică şi nu a arătat care este actul juridic dedus judecăţii căruia instanţa de judecată i-a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C.proc.civ. trebuie să precizeze în mod clar care este actul juridic pretins denaturat şi în ce constă denaturarea lui, iar simpla indicare formală a textului legal, fără a fi urmată de dezvoltarea motivului de recurs, nu este suficientă pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât în această situaţie, Curtea se află în imposibilitatea analizării deciziei criticate în raport cu acest motiv de recurs.
Cel de-al patrulea motiv de recurs invocat de pârâtă, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., conform căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, este considerat de Curte ca fiind nefondat.
Astfel, criticile pârâtei referitoare la faptul că tribunalul nu a dispus printr-o expertiză de specialitate verificarea lucrărilor de modernizare executate pe str. F., în sensul dacă aceste lucrări elimină riscul inundaţiilor, şi cele referitoare la faptul că expertiza este făcută de un inginer agronom şi nu de un specialist în domeniul canalizare sunt făcute pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului, omisso medio, motiv pentru care sunt apreciate de Curte ca fiind inadmisibile în condiţiile în care pârâta nu a înţeles să le invoce în calea de atac a apelului.
Art. 578 alin. (1) şi (2) C.civ. stabileşte că locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca mâna omului să fi contribuit la aceasta. Proprietarul inferior nu poate ridica stavile ca să oprească această scurgere.
Recurenta afirmă că lucrările executate de ea pe terenul aflat în proprietate au fost consecinţa necesităţii în care se află orice proprietar de a-şi apăra proprietatea sa în contra furiei apelor de inundaţii. Această susţinere nu poate fi primită deoarece, în speţă, nu este vorba de „ape de inundaţie” care presupun revărsarea apei râurilor sau fluviilor peste maluri datorită creşterii debitului de apă, în urma abundenţei ploilor sau în urma topirii bruşte a zăpezilor, ci este vorba de acoperirea terenului aflat în proprietatea reclamantului cu apa provenită din ploi a cărei scurgere naturală spre Pârâul Popii a fost împiedicată de lucrările realizate de pârâtă.
De asemenea, recurenta afirmă că art. 578 C.civ. este aplicabil numai la cursul natural al apelor, iar nu în cazul apelor provenind din ploi. Este evident că, în speţă, obligaţia de a nu face stabilită în sarcina pârâtei şi reglementată de art. 578 C.civ., se aplică la cursul natural al apelor, întrucât aşa cum au stabilit instanţele de fond, în trecut, apele pluviale se scurgeau în mod natural peste terenul acestora.
Din interpretarea art. 578 C.civ. rezultă că orice fond inferior este obligat să primească apele naturale, adică cele provenind din ploi sau dintr-un izvor, ce se scurge dintr-un fond superior. Proprietarul fondului inferior trebuie să sufere această scurgere fără a putea cere vreo despăgubire. Pentru ca scurgerea să fie naturală este necesar ca apele să fie naturale, adică să provină din ploaie sau din izvoare şi ca acestea să fi căzut pe fondul dominant şi numai apoi să se scurgă, fără intervenţia omului, pe fondul inferior, conform pantei naturale a terenului.
Prin urmare, pârâta în calitate de proprietar al fondului inferior este obligată să sufere scurgerea apelor naturale, iar art. 578 C.civ. îi interzice ridicarea unor stavile care să oprească scurgerea acestora, pârâta încălcând această obligaţie de a nu face reglementată de textul legal mai sus arătat, text care a fost interpretat şi aplicat în mod corect şi legal de tribunal.
Înscrisurile depuse în probaţiune de părţi nu vor fi luate în considerare la soluţionarea recursului, deoarece nu sunt concludente pentru justa soluţionare a cauzei, având în vedere că acestea exced obiectului pricinii.
Criticile din cererea de recurs referitoare la reaprecierea probelor administrate, respectiv: adresa nr. 3798/441/2008 a Serviciului de administrare a căii publice, expertiza tehnică judiciară şi planşele fotografice, tind la examinarea temeiniciei deciziei atacate şi sunt considerate de Curte ca fiind inadmisibile, întrucât art. 304 pct. 10 şi 11 C.proc.civ. a fost abrogat prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei D.L., având în vedere că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C.proc.civ. şi, în consecinţă, va menţine hotărârea criticată ca fiind legală.
(Judecător Anca Adriana Pop)
| ← Legea nr. 10/2001. Instituţiile publice abilitate să propună... | Drept de uzufruct asupra unui imobil. Persoană tolerată în... → |
|---|
