stabilire domiciliu minor . Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 783 din data de 12.05.2014
"Sentimentul de stabilitate și apartenență al minorului este un factor important în a decide cu cine să locuiască în continuare, acesta fiind un punct de diferențiere între părinți în condițiile în care nu există o inegalitate între părți din punctul de vedere al mijloacelor materiale de bază, ambii părinți oferind condiții locative corespunzătoare creșterii și dezvoltării armonioase a acestuia, aspect relevat și de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, dar și de martorii audiați atât de prima instanță cât și de tribunal.
Așadar, în speță au, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare circumstanțele legate de compatibilitatea emoțională dintre părinte și copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinți o creează pentru copil (incluzând aici și mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte)";.
Domeniu - stabilire domiciliu minor
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.15544/302/2011 - DECIZIA CIVILĂ NR.783/12.05.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 23.08.2011 sub nr.15756/302/2011 reclamantul N.V.D. a chemat în judecată pe pârâta N.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei înregistrată sub numărul 849 din 24 iulie 2004 la Consiliul local al sectorului 5, București, din culpa exclusivă a pârâtei.; încredințarea spre creștere și educare minorul: N.A.D., obligarea pârâtei la cheltuielile de creștere educare și pregătire profesională a minorului, prin plata în favoarea acestuia a unei pensii de întreținere, pârâta să reia numele purtat anterior căsătoriei și anume acela de Costescu, pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta N.C. a depus cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului în temeiul art. 373 lit. b Cod civil; să se dispună în baza art. 398 cod civil ca autoritatea părintească cu privire la copilul minor, N.A.D., născut la data de 29.10.2006, să fie exercitată de reclamantă; să fie obligat pârâtul în baza art. 516 și 529 Cod civil la plata unei pensii lunare de întreținere, în cuantum de o pătrime din veniturile pe care le realizează, de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia; să se dispună în baza art. 383 alin. 3 Cod civil revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei.
În ședința publică din 28.10.2011, reclamantul N.D. a depus cerere precizatoare în raport dispozițiile Codului civil.
Prin încheierea de ședință 25.11.2011 s-a dispus conexarea dosarului nr.15756/302/2011 la dosarul nr. 15544/302/2011.
La termenul de judecată din data de 25.11.2012 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare și completatoare a cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale depuse cu privire la acțiunea principală formulată de reclamantul N.D. în Dosarul nr.15756/302/2011 prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului-pârât; exercitarea de către ea a autorității părintești cu privire la minorul N.A.D., născut la data de 29.10.2006 și stabilirea locuinței copilului nostru minor la domiciliul ei, stabilirea în favoarea reclamantului-pârât a unui program de exercitare a dreptului de a avea legături personaje cu copilul și obligarea acestuia la plata unei pensii lunare de întreținere, în cuantum de o pătrime din veniturile pe care le realizează, de la data introducerii acțiunii; revenirea ei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei.
În subsidiar, în eventualitatea în care domiciliul minorului va fi stabilit la tată, reclamanta a solicitat stabilirea în favoarea ei a unui program de a exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul.
La termenul de judecată din data de 13.01.2012 pârâtul a depus cerere de modificare și completare a acțiunii introductive de instanță și a cererii reconvenționale (f.70) prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, exercitarea autorității părintești asupra minorului N.A.D., obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare de la data introducerii cererii până la majorat, stabilirea locuinței minorului la el, revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, cu cheltuieli de judecată iar în subsidiar în eventualitatea în care se va dispune stabilirea domiciliului minorului la reclamanta parată stabilirea în favoarea sa a unui program de exercitare a unui program de a avea legături personale cu minorul după cum urmează:în prima si a treia săptămâna din luna începând de vineri ora 17 pana duminica ora 19 la domiciliul tatălui, miercuri intre orele 17-20 la domiciliul tatălui, jumătate din vacanțele legale ale minorului cu tatăl, revelion, Crăciun paste, zi de naștere minor/onomastică, 1 iunie, sărbători legale-alternativ cu tatăl, ziua de naștere a tatălui și a bunicilor paterni.
Prin sentința civilă nr.2671/23.03.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă N.C., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant N.D.V. și Autoritatea T. P. Sect. 5 Buc., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant N.D.V.; a admis în parte cererea principală conexă formulată de reclamantul pârât N.D.V. în dosarul nr.15756/302/2011; a admis în parte cererea reconvențională conexă formulată de pârâta reclamantă N.C. în dosarul nr.15756/302/2011; a dispus desfacerea căsătoria încheiată la data de 24.07.2004 și trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 5 București sub nr. 849/24.07.2004 din culpa exclusivă a pârâtului reclamant; a dispus în sensul ca reclamanta pârâtă revine la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv Costescu; a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului N.A.D., născut la 29.10.2006 să se exercite în comun de ambii părinți; a stabilit locuința minorului la mamă; a obligat pârâtul reclamant la plata în favoarea minorului a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ din salariul net, începând cu data pronunțării hotărârii, 23.03.2012 și până la majoratul copilului; a încuviințat pârâtului reclamant să aibă legături personale cu minorul, cu dreptul de a lua minorul de la domiciliul acestuia și obligația de a-l aduce înapoi la sfârșitul programului, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 17,00 până duminică ora 19,00; în prima jumătate a vacanțelor minorului în anii pari și în a doua jumătate a vacanțelor în anii impari; cu ocazia zilei de naștere a pârâtului reclamant și a zilelor de naștere a bunicilor paterni ai minorului; cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou, Crăciun, Paște, cu ocazia zilei de 1 Iunie precum și cu ocazia zilei de naștere și a zilei onomastice a minorului, în mod alternativ cu reclamanta pârâtă și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 24.07.2004, căsătoria acestora fiind înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 5 București sub nr. 849/24.07.2004.
Din cele învederate de părți și actele depuse la dosar, rezultă că din căsătorie a rezultat minorul N.A.D., născut la 29.10.2006.
Părțile sunt despărțite în fapt din data de 13.08.2011, minorul rămânând la locuința pârâtului reclamant, din str. Șerbota nr.3, bloc V20, sc3, etaj 2, ap.70, acolo unde părțile au avut ultimul domiciliu conjugal.
Prin sentința civilă nr.7170/19.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București minorul N.A.D. a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului-reclamant N.V.D. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr.15544/302/2011.
Cu privire la raporturile dintre soți instanța a reținut că acestea au început să se deterioreze după nașterea minorului, pe fondul intervenției părinților pârâtului reclamant referitor la deciziile pe care soții urmau să le ia în cadrul căsniciei, intervenții care au condus la apariția certurilor între părți astfel după cum rezultă din declarația martorei C.C. Din declarația martorei mai rezultă că în urmă cu doi ani pârâtul reclamant a început să consume alcool, intrând în stare de ebrietate la fiecare sfârșit de săptămână. Martora a mai arătat că, aflat sub influența alcoolului, pârâtul reclamant îi vorbea urât reclamantei pârâte, adresându-i insulte și injurii inclusiv în prezența copilului și că pârâtul reclamant a recunoscut în fața martorei că a avut o relație extraconjugală.
Se mai reține că starea de tensiune dintre părți a fost observată și de martorul A.S.A., cu ocazia petrecerii împreună a concediului în luna august 2011. Cu această ocazie martorul l-a auzit afirmând pe pârâtul reclamant că urmează să se despartă dar că va petrece restul concediului împreună cu reclamanta pârâtă în calitatea de bonă a acesteia.
Cu privire la incidentele din data de 13.08.2011, în urma cărora s-a produs separarea în fapt a părților, prima instanță a reținut că la acea dată pârâtul reclamant a fost agresiv verbal cu reclamanta pârâtă și părinții acesteia, care fuseseră chemați telefonic la domiciliul părților de sora reclamantei pârâte, așa cum rezultă din declarația martorei C.C. Martora a mai relatat că doar după venirea organelor de poliție, chemate de reclamanta pârâtă, soțul i-a permis acesteia să intre în casă să își ia hainele după care reclamanta pârâtă a plecat de la domiciliul conjugal.
Prima instanță a reținut că susținerile pârâtului reclamant în sensul că reclamanta pârâtă a avut un comportament agresiv față de el, că l-a jignit, l-a înjurat și l-a lovit nu sunt susținute de nicio probă administrată în cauză, martorul P.A. relatând doar că pârâtul reclamant i-a arătat niște urme de lovituri și i-a spus că a fost lovit de reclamanta pârâtă. Nici consumul de alcool și medicamente de către reclamanta pârâtă nu a fost dovedit, martorul F.I. afirmând că știe din spusele pârâtului reclamant că pârâta consumă alcool împreună cu distonocalm. Cât despre împrejurarea că martorul a văzut în bucătăria părților sticle de alcool alături de distonocalm și lexotan, aceasta nu prezintă vreo relevanță atât a vreme cât martorul nu a văzut-o pe reclamanta pârâtă consumând aceste substanțe și nici nu are cunoștință dacă acestea aparțineau pârâtei reclamante. Cu privire la relatările martorului F.I. despre faptul că a văzut-o pe pârâta reclamantă împreună cu un alt bărbat cu care se ținea de mână, instanța apreciază că acestea nu fac dovada vreunei relații extraconjugale a pârâtei reclamante față de modul în care martorul a perceput această împrejurare, respectiv în timp ce trecea cu mașina, fără a vedea însă fața persoanei respective. Nici susținerile pârâtului reclamant în sensul că reclamanta pârâtă ar face parte dintr-o sectă și că ar face apologia sfârșitului lumii nu au fost dovedite.
Cât privește exercitarea autorității părintești asupra minorilor instanța de fond a reținut că, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte în urma divorțului se poate dispune în mod excepțional și doar atunci când interesul superior al minorului o cere, respectiv în acele situații în care părintele pune in pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuziva, prin neglijenta grava în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea grava a interesului superior al copilului.
Din probele administrate în cauză nu rezultă astfel de motive pentru care exercitarea drepturilor și îndatoririlor privind persoana și bunurile minorilor ar trebui să se realizeze doar de către una din părți, ambele părți prezentând garanțiile materiale și morale pentru exercitarea autorității părintești.
Instanța de fond a apreciat că interesul superior al minorului este ca ambii părinți să fie responsabilizați și să participe și după desfacerea căsătoriei la luarea deciziilor importante privind creșterea și educarea acestuia și în consecință va dispune ca în urma divorțului autoritatea părintească să se exercite în comun de către ambii părinți.
Referitor la stabilirea locuinței minorului, instanța a avut de asemenea, în vedere interesul superior al acestuia, pe care îl va aprecia din perspectiva vârstei copilului, a atașamentului față de părinți, a condițiilor materiale și morale pe care părinții le pot asigura cu privire la creșterea și educarea lui și nu în ultimul rând a disponibilității părinților de a pune interesul copilului mai presus de interesele și orgoliile personale.
Astfel, din punct de vedere al garanțiilor materiale și morale pe care le prezintă părțile, instanța constată că ambele părți sunt angajate în cadrul Agenției Naționale Antidrog și au prezentat caracterizări favorabile din partea colegilor sau a superiorilor de la locul de muncă. De asemenea, ambele părți sunt în măsură să asigure în București locuința necesară creșterii minorului, pârâtul reclamant fiind proprietarul apartamentului unde părțile și-au avut domiciliul conjugal iar reclamanta pârâtă fiind titulara unui contract de închiriere a unui apartament de două camere, ambele imobile prezentând condiții locative corespunzătoare, așa cum rezultă din referatele de anchetă socială.
A mai reținut instanța de fond că ambele părți pot beneficia de sprijinul părinților în scopul îngrijirii și supravegherii minorului, din declarația martorei C.C. rezultând că atât bunica paternă cât și bunica maternă a minorului s-au implicat în acest sens.
Instanța a mai reținut că niciuna dintre părți nu s-a manifestat necorespunzător în relația cu minorul. Instanța reține ca neîntemeiate susținerile pârâtului reclamant în sensul că reclamanta pârâtă ar fi pus în pericol sănătatea minorului, prin medicamentele pe care i le-a administrat acestuia, ele nefiind susținute de probele administrate în cauză. Astfel presupunerea martorului P.A. că reclamanta pârâtă i-a dat copilului medicamentul prozac, presupunere bazată pe faptul că martorul a văzut o agendă în care era scrisă rețeta " un echivalent al unei doze de prozac = două mâni de caju"; nu poate constitui în nici un caz o dovadă a faptului că reclamanta pârâtă i-a dat copilului acest medicament. Cât despre declarația martorului F.I. care a afirmat că a văzut-o pe reclamanta pârâtă dându-i copilului să mănânce caju și prozac, pe care le amestecase în prealabil într-o salatieră, este evident că aceasta nu reprezintă o dovadă a administrării acestui medicament atâta vreme cât martorul a relatat că știe că prozacul este o plantă. În legătură cu afirmațiile ambilor martori în sensul că au văzut-o pe reclamanta pârâtă dându-i copilului câteva picături din trei sticluțe, instanța reține pe de o parte că declarațiile nu se coroborează, martorul Florescu Ilie arătând că sticluțele erau neinscripționate iar martorul P.A.M. menționând că pe sticluțe era scris ceva, dar el nu a văzut ce anume; pe e altă parte declarațiile nu fac vreo dovadă cu privire la natura substanțelor conținute de acele recipiente sau caracterul nociv al acestora. Simpla descriere a mirosului recipientelor ca fiind asemănător cu mirosul alcoolului realizată de martorul F.I. nu poate forma convingerea instanței cu privire la existența alcoolului în acele recipiente, respectiv a cantității de alcool conținute. În ceea ce privește înscrisurile depuse de pârâtul reclamant și despre care acesta afirmă că descriu compoziția substanțelor administrate minorului instanța constată că în acest înscrisuri sunt menționate numele unor plante, folosite la prepararea unor medicamente naturiste.
Instanța a reținut că sunt neîntemeiate susținerile pârâtului reclamant în sensul că refuzul reclamantei pârâte de a vaccina copilul s-ar fi datorat convingerii acesteia legate de existența unei conspirații mondiale a producătorilor de medicamente; instanța va înlătura declarația martorului F.I., aceasta necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă care să dovedească astfel de convingeri ale reclamantei pârâte; dimpotrivă din înscrisurile anexate de reclamanta pârâtă rezultă că aceasta s-a preocupat de starea de sănătate a copilului, ducându-l la medic spre a fi consultat și tratat.
Cu privire la preocuparea și implicarea efectivă a părților în activitățile legate de creșterea și îngrijirea copilului, instanța reține declarația martorului A.S.A., care a arătat că reclamanta pârâtă era cea pe care o vedea ocupându-se de copil, respectiv preparându-i mâncarea, spălându-l, pregătindu-l de culcare, atunci când le vizita pe părți; de asemenea martorul a mai arătat că pe parcursul procesului de divorț a însoțit-o de mai multe ori pe reclamanta pârâtă la domiciliul pârâtului reclamant pentru a-i aduce copilului mâncare preparată de aceasta.
În ceea ce privește atașamentul copilului față de părinți, instanța a reținut declarația aceluiași martor în sensul că minorul era mai atașat de mamă.
Nu în ultimul rând va avea în vedere instanța și atitudinea părților și modul în care acestea au înțeles să își asume divorțul astfel încât să nu îl implice pe minor, ca obiect al disputei dintre ei.
Astfel, instanța a reținut că în majoritatea cazurilor separarea părinților reprezintă pentru copil un element de stres și disconfort ce depășește de multe ori capacitatea de înțelegere a copilului. În scopul asigurării unei dezvoltări fizice și psihice armonioase a copilului este important să i se ofere posibilitatea unui trai într-un climat afectiv lipsit de conflicte și tensiuni, precum și stabilitate în acțiunile în care este implicat. Principalele modalități prin care părinții își pot manifesta atașamentul față de copil sunt reprezentate de comunicarea eficientă , bazată pe respect precum și găsirea unor soluții de compromis în care să primeze interesul superior al copilului. În speță, instanța observă că a fost nevoie ca reclamanta pârâtă să se adreseze instanței și să obțină o hotărâre judecătorească pentru a putea avea legături personale cu minorul De asemenea, instanța constată că după despărțirea în fapt a părților pârâtul reclamant nu a implicat-o pe reclamanta pârâtă în luarea deciziilor privind minorul, spre exemplu cea referitoare la înscrierea acestuia la grădiniță; instanța apreciază că interesul minorului ar fi fost ca și reclamanta pârâtă să fi fost cel puțin încunoștințată și consultată cu privire la acest aspect, chiar dacă în temeiul sentinței civile nr. 7170/19.09.2011, pârâtul reclamant era cel care era îndreptățit să ia decizia finală.
În ceea ce privește contribuția pârâtului reclamant la cheltuielile de creștere și educare a minorului, instanța a reținut că potrivit înscrisurilor de la dosar pârâtul reclamant realizează venituri din muncă în cadrul Agenției Naționale Antidrog.
Cu privire la programul de vizitare solicitat de pârâtul reclamant instanța a încuviințat pârâtului reclamant să aibă legături personale cu minorul, cu dreptul de a lua minorul de la domiciliul acestuia și obligația de a-l aduce înapoi la sfârșitul programului, avându-se în vedere situația de fapt reținută..
Prin decizia civilă nr.154A/18.02.2013 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a menținut sentința de mai sus, consecință a respingerii ca nefondat a apelului pârâtului reclamant.
La rândul său, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În privința criticilor apelantului referitoare la faptul că prima instanță ar fi trecut peste excepția referitoare la nevalabilitatea împuternicirii, tribunalul a constatat că sunt nefondate având în vedere că apelantul a invocat doar nevalabilitatea procurii necontestând calitatea de avocat sau existența contractului de asistență dintre avocat și intimată.
În ceea ce privește criticile apelantului referitoare la faptul că martorii propuși de intimată nu puteau fi audiați, având în vedere gradul de rudenie/afinitate sunt nefondate având în vedere că aceștia au fost încuviințați pentru dovedirea aspectelor referitoare la desfacerea căsătoriei.
Oricum înlăturând declarația acestuia cu privire la aspectele referitoare la cererile accesorii, probele administrate în cauză de către apelantul nu sunt de natură a conduce la concluzia că stabilirea locuinței minorului la intimată precum și exercitarea autorității părintești în comun ar fi lipsite de fundament de fapt și de drept.
În acest sens, tribunalul a reținut că exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este o măsură excepțională, or în prezenta cauză apelantul nu a reușit să probeze că există motive întemeiate pentru care mamei să-i fie interzis dreptul și în același timp obligația de a exercita această autoritate.
Mai mult având în vedere că au fost formulate critici referitoare la modul de administrare al probelor, în apel a fost încuviințată proba cu martori și interogatoriu pentru ambele părți, martorul D.D. declarând că mama este deosebit de grijulie cu minorul, în timp ce tatăl era reticent. Totodată din declarația acestui martor rezultă că părțile nu comunică ușor cu privire la copil, această declarații fiind în acord cu declarația martorului contestat A.S.A.
Faptul că martorul D.R.C. declară că tatăl era atașat de copil și se ocupa de creșterea și educarea copilului nu este de natură a schimba concluzia primei instanțe potrivit cu care, la acest moment, este în interesul superior al minorului ca acesta să locuiască cu mama iar autoritatea părintească să fie exercitată în comun.
Tribunalul a reținut că minorul are dreptul de a avea doi părinți și de a dezvolta în mod independent o relație de calitate cu fiecare dintre cei doi părinți, de a nu fi expus la discuțiile în contradictoriu purtate de părinți, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinți, or în speță tribunalul, în acord cu prima instanță a constatat că după despărțirea în fapt a părților apelantul pârât reclamant nu a implicat-o pe intimata reclamanta pârâtă în luarea deciziilor privind minorul ceea ce a determinat-o pe intimata reclamantă pârâtă să se adreseze instanței și să obțină o hotărâre judecătorească pentru a putea avea legături personale cu minorul. Or, din modul de comportament al apelantului pârât reclamant nu se poate deduce că acesta a urmărit interesul copilului prin găsirea unor soluții de compromis care să permită păstrarea unor relații normale a minorului cu ambii părinți, ci mai degrabă comportamentul apelantului pârât reclamant este expresia resentimentelor cauzate de divorț, efectele acestora răsfrângându-se în primul rând asupra copilului.
În ceea ce privește afirmațiile potrivit cu care martorii propuși de intimată ar fi comunicat între ei și că la insistențele apărătorilor apelantului-reclamant ar fi fost evacuați din sala, că instanța ar fi rupt declarația data și semnata de martorul F.I. și că prima instanța a consemnat trunchiat declarațiile martorilor propuși de apelantul-pârât tribunalul a constatat că sunt nesusținute, în condițiile în care aceste declarații sunt citite, semnate, deci, asumate de martorii respectivi și nici apărătorul vreunei dintre părți nu a avut vreo intervenție pentru consemnarea unor aspecte omise de către instanță.
În ceea ce privește proba cu interogatoriu tribunalul a constatat că în fața primei instanțe acesta a formulat un număr de 53 de întrebări, iar apelantul nu explică cum a fost forțat apărătorul să renunțe la anumite întrebări și de ce ar fi fost respectivele întrebări esențiale pentru dezlegarea pricinii. Pe de altă parte, dat fiind numărul mare de întrebări nimic nu împiedica instanță să limiteze numărul acestora dor la acele întrebări cu adevărat relevante.
Mai mult în apel a fost încuviințat interogatoriu, astfel că apelantul a formulat alte 18 întrebări pe care le-a considerat relevante pentru soluționarea cauzei. În realitate nici unul din răspunsurile intimatei nu a fost de natură a conduce la pronunțarea vreunei alte soluții decât cea adoptate de prima instanță.
În ceea ce privește criticile referitoare la neîncuviințarea unei expertize toxicologice tribunalul a reținut că la termenul din 13.01.2012 a fost prorogată proba, iar în apel la termenul din 3.12.2012 apelantul, deși avea posibilitatea solicitării de discuta din nou a acestei probe, nu a mai solicitat administrarea acesteia. În consecință toate aceste susțineri sunt lipsite de relevanță atât timp cât în apel, cale de atac devolutivă nu a mai solicita această probă.
Tribunal a mai reținut că susținerile pârâtului reclamant în sensul că reclamanta pârâtă a avut un comportament agresiv față de el, că l-a jignit, l-a înjurat și l-a lovit nu sunt susținute de nicio probă administrată în cauză, nici în fața primei instanțe nici în apel, martorul Popa Alexandru relatând doar că pârâtul reclamant i-a arătat niște urme de lovituri și i-a spus că a fost lovit de reclamanta pârâtă. Pe de altă parte martorul F.I. afirmând că știe din spusele pârâtului reclamant că pârâta consumă alcool împreună cu distonocalm, iar pe de altă parte martorul nu explică cum și-a dat seama că respectiva persoană are 1.77 m, deși acesta era așezată la o masă în timp ce el se deplasa cu mașina și nici cum a văzut-o pe reclamantă cu accesași persoană în interiorul unui imobil din str. Cobălcescu. În consecință, tribunalul a apreciat că declarația acestui martor este puțin credibilă și în nici un caz nu poate conduce la concluzia că intimată avea o relație extraconjugală.
Nici declarația martorului D.R.C. nu este de natură a conduce instanța la concluzia fermă că și intimata reclamantă ar fi avut un comportament de natură a conduce în mod real la destrămarea relațiilor de familie.
Pe de altă parte, cu privire la incidentul din 13.08.2011, din probele administrate rezultă că la acea dată pârâtul reclamant a fost agresiv verbal cu reclamanta pârâtă și părinții acesteia, care fuseseră chemați telefonic la domiciliul părților de sora reclamantei pârâte, așa cum rezultă din declarația martorei C.C.. Martora a mai relatat că doar după venirea organelor de poliție, chemate de reclamanta pârâtă, soțul i-a permis acesteia să intre în casă să își ia hainele după care reclamanta pârâtă a plecat de la domiciliul conjugal.
Tribunalul a reținut că, în genera, apărările apelantului se bazează pe negarea aspectelor relatate de martorii propuși de intimată sau considerarea lor ca fiind tendențioase și pe absolutizarea declarațiilor propriilor martori. Or, în realitate prima instanță a adoptat soluția pronunțată în urma analizei întregului probatoriu administrat, prezentând considerentele pentru care a reținut sau înlăturat o anumită probă, astfel că nu se poate reține că ar fi fost părtinitoare.
Mai mult tribunalul a constatat că declarația martorului F.I. că ar fi văzut când apelanta ar fi dat copilului prozac împreună cu alune caju nu este susținută de vreo altă probă, iar pe de altă parte apelantul și nici martorul acestuia nu explică de ce nu au luat de urgență măsuri cu privire la aspectele relatate și abia cu ocazia divorțului au fost aduse la cunoștința autorităților aceste aspecte. Cât despre împrejurarea că martorul a văzut în bucătăria părților sticle de alcool alături de distonocalm și lexotan, aceasta nu prezintă vreo relevanță atât timp cât martorul nu a văzut-o pe reclamanta pârâtă consumând aceste substanțe și nici nu are cunoștință dacă acestea aparțineau pârâtei reclamante.
Deși apelantul-pârâtul a invocat în fața instanței de judecată faptul că intimata ar fi administrat copilului o serie de substanțe în care ar fi pus alcool etilic, aceste afirmații nu au fost dovedite.
Tribunalul a mai reținut că susținerile apelantului referitoare la amânarea pronunțării, ora de desfășurare a procesului sau referitoare la durata redactării sunt speculative în condițiile în care dosarul primei instanțe are nu mai puțin de 782 de pagi, administrarea unei părți importante din probatoriu a avut loc chiar la ultimul termen de judecată, iar dosarul în cauză nu este singurul pe care instanța îl are de soluționat în ziua respectivă. Pe de altă parte tribunalul a reținut că dacă instanța de fond avea hotărârea deja luată - așa cum afirmă apelantul nu mai era nevoie de timp pentru a delibera și de a amâna pronunțarea hotărârii.
În ceea ce privește susținerile referitoare la redactarea cu întârziere, acestea nu pot avea vreun efect asupra soluției pronunțate și se datorează în mare parte și modului în care apelantul a înțeles să-și valorifice drepturilor procesuale. De altfel redactarea cu întârziere nu a profitat decât apelantului ceea ce denotă modul speculativ în care a înțeles să-și formuleze apărările.
De asemenea potrivit art.128 Cod procedură civilă. președintele poate mărgini cuvântul părților astfel că, în condițiile în care concluziile apelantului au nu mai puțin de 16 pagini, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare. Pe de altă parte instanța se raportează la cererile formulate în condiții procedurale, astfel că nu trebuia să facă referiri în motivare la notele scrise, dar acesta nu însemnă că nu le-a avut în vedere. Ceea ce este important pentru soluționarea unei cauze este temeinicia cererilor și apărărilor formulate și nu aspectul cantitativ al acestora.
În ceea ce privește criticile referitoare la reținerea de către prima instanță a culpe exclusive a apelantului la desfacerea căsătoriei, se impune a se menționa că pentru a se reține existența culpei exclusive a celuilalt soț era necesar ca din probele dosarului să nu rezulte nici cea mai mică culpă a apelantului cu privire la destrămarea relațiilor de familie și aspect contrazis de probele administrate în cauză, care din contră au dovedit culpa exclusivă a acestuia.
Pe de altă parte, în ceea ce privește criticile referitoare la constatările primei instanțe referitoare la culpă, nici prin probele administrate în apel, apelantul nu a putut să conducă instanța la concluzia că, în realitate, ar exista o culpă exclusivă a intimatei și că apelantul nu ar fi cu nimic de vină pentru destrămarea căsătoriei. De altfel, tocmai, această atitudine de negare a oricărei culpe cu privire la destrămarea familiei nu denotă decât lipsa asumării în mod real a responsabilităților pe care le implică calitatea de soț și tată și nici a noii situații create prin divorț materializată printr-o lipsă evidentă de comunicare. Din contră asumarea reală a rolului de părinte după divorț implică excluderea resentimentelor și conlucrarea părinților în interesul copilului, independent de aspectele care au afectat relația conjugală
Or, în condițiile în care apelantul nu a dovedit, dincolo de vreo îndoială, că intimata nu este iresponsabilă în ceea ce privește creșterea copilului și în condițiile în care apelantul nu acceptă colaborarea cu intimata, tribunalul, în acord cu prima instanță, a apreciat că se impune stabilirea locuinței copilului la mamă și exercitarea în comun a autorității părintești.
Faptul că în procedura ordonanței președințiale s-au luat măsuri provizorii contrare nu schimbă cu nimic soluția pronunțată de prima instanță în condițiile în care respectivele hotărâri nu au autoritate de lucru judecat și nu pot prejudicia fondul, instanțele respective apreciind, la momentul respectiv, și cu o minimă administrare de probe, dacă este sau nu necesară adoptarea respectivei măsuri de urgență.
De asemenea, se impune a se menționa că, constatările primei instanțe referitoare la faptul că ambii părinți prezintă garanții materiale și morale, nu sunt de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri contradictorii deoarece trebuie făcută distincția între noțiunile de "autoritatea părintească exercitată în comun"; și "stabilirea locuinței copilului la unul dintre părinți";.
În acest context se impune a se reține că potrivit art. 397 și 398 din Cod Civil, după divorț autoritatea părintească revine ambilor părinți și numai pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
De asemenea dispozițiile art. 507 C.civ. enumeră situațiile în care autoritatea părinteasca se exercită de către un singur părinte (respectiv atunci când celălalt părinte este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătoreasca, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau daca, din orice motiv, se afla in neputința de a-si exprima voința) iar dispozițiile art. 508 ce reglementează condițiile în care se poate dispune decăderea din exercițiul drepturilor părintești.
În ceea ce privește criticile referitoare la modul de stabilire a obligație de întreținere tribunalul a constatat că prima instanță a reținut că acesta se stabilește în funcție de salariul net, ceea ce însemnă că toate veniturile de natură salarială vor fi avute în vedere.
Pe de altă parte, potrivit art. 532 C.civ. pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, prima instanță dispunând plata acesteia de la data pronunțării tocmai datorită faptului că, până la acel moment, prin sentința civilă nr.7170/19.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București copilul era încredințat spre creștere și educare tatălui până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr.15544/302/2011, fără a se stabili și o obligație de întreținere în sarcina mamei. Faptul că va avea de plată o pensie de întreținere în timp ce copilul se află în îngrijirea sa se datorează refuzului său de a pune de bună voie în executare hotărârea care tranșează pe fond problema locuinței minorului.
În ceea ce privește programul de vizitare tribunalul, a constatat că instanța a acordat un program de vizitare suficient de cuprinzător și de flexibil care trebuie să corespundă, în primul rând, nevoilor copilului, ținându-se cont de vârsta și de activitățile curente ale acestuia.
Tribunalul a mai reținut că susținerile referitoare la reluarea numelui de către intimata sunt lipsite de relevanță în ceea ce privește profunzimea relațiilor dintre aceasta și copil.
În ceea ce privește criticile referitoare la cheltuielile de judecată tribunalul a constatat, de asemenea, că sunt nefondate având în vedere că prima instanța de fond a admis în parte acțiunea principală și tot în parte cererea reconvențională astfel că s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Prin recursul formulat împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtul - reclamant a susținut că, în mod greșit, instanța apreciază că probele administrate în cauză nu sunt de natură a conduce la concluzia că stabilirea locuinței minorului la intimată precum și exercitarea autorității părintești în comun ar fi lipsită de fundament de fapt și de drept și, deși face trimitere la probe în cazul stabilirii locuinței minorului, nu menționează și faptul că intimata nu are un domiciliu real în București; instanța de apel nu a analizat înscrisurile atașate, răspunsul la întrebările din interogatoriul administrat și nici procesul verbal de mediere din care rezultă faptul că reclamanta refuză să exercite împreună cu pârâtul autoritatea părintească; instanța face referire doar la probele administrate de reclamantă, iar probele administrate de pârât au fost îndepărtate sau nesocotite și în acest mod nu a avut în vedere circumstanțele pentru a lămuri care este cu adevărat interesul copilului.
Recurentul a criticat și soluția instanței prin care a fost respinsă administrarea probei cu expertiză toxicologică și se limitează la a reține o singură probă în adoptarea deciziei de respingere a apelului, respectiv declarația martorului D.C.
Prin întâmpinarea formulată la data de 16.09.2013 reclamanta - pârâtă a solicitat respingerea recursului, arătând că afirmațiile relative la limitarea cuvântului pe fond al reprezentanților recurentului, fictivitatea contractului de închiriere, creșterea copilului de către bunicii materni și împotrivirea de a exercita autoritatea părintească în comun, de a comunica cu recurentul - pârât sunt afirmații neîntemeiate prin care încearcă să inducă în eroare instanțele de judecată.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs evocate, Curtea apreciază că acesta este întemeiat doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Deși recurentul - pârât a făcut referire la modul în care instanțele anterioare au reținut situația de fapt și au analizat probele administrate în cauză, Curtea arată că aceste critici privesc strict netemeinicia hotărârilor pronunțate în cauză; singura critică de nelegalitate circumscrisă de Curte cazului de casare prevăzut de dispoziția art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă este aceea care privește modul în care instanțele au interpretat dispozițiile art.396-402 din Noul Cod civil. Aceste dispoziții stabilesc obligativitatea pentru instanța de tutelă de a se pronunța asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor ținând seama de interesul superior al copiilor.
Interesul superior al copilului urmează a fi apreciat din perspectiva definiției regăsită în art.2 din Legea nr.272/2004.
Astfel, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, prevăzută de art.397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Având în vedere toate aceste criterii, opinia copilului exprimată cu ocazia audierii sale pe parcursul judecății, în fond și, respectiv, recurs, concluziile rapoartelor de anchetă socială, Curtea apreciază că soluția de admitere a recursului se impune în scopul perpetuării stabilității în creșterea și îngrijirea minorului, în conservarea relațiilor față de persoanele cu care a dezvoltat deja puternice relații de atașament (recurentul și familia paternă care se preocupă de creșterea copilului).
Curtea are în vedere vârsta fragedă a minorului (la data audierii în recurs - 7 ani) și evidența filtrării informațiilor pe care le are despre familia maternă însă, dorința acestuia de a rămâne în continuare în locuința în care a fost crescut și îngrijit până la momentul soluționării prezentei cauze este edificatoare și apreciată de instanța de recurs ca și argument în sprijinul unei dezvoltări echilibrate din punct de vedere emoțional.
Sentimentul de stabilitate și apartenență al minorului este un factor important în a decide cu cine să locuiască în continuare, acesta fiind un punct de diferențiere între părinți în condițiile în care nu există o inegalitate între părți din punctul de vedere al mijloacelor materiale de bază, ambii părinți oferind condiții locative corespunzătoare creșterii și dezvoltării armonioase a acestuia, aspect relevat și de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, dar și de martorii audiați atât de prima instanță cât și de tribunal.
Așadar, în speță au, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare circumstanțele legate de compatibilitatea emoțională dintre părinte și copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinți o creează pentru copil (incluzând aici și mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte).
Potrivit art.14 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele. precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Într-adevăr, în contextul disoluției matrimoniale este importantă păstrarea de către copil a unor relații cât mai bune cu părintele cu care nu mai locuiește.
Evident, în cauză se recomandă o abordare echilibrată a dinamicii dezvoltării copilului care, fără a tulbura un bine actual real, pe planul relaționării și identității familiale, necesită prezența activă a rolurilor masculine și feminine pentru dezvoltarea sa. Relaționarea cu tatăl și eventuala reconciliere și dezvoltare a relației copilului cu mama sa sunt împreună elemente ideale de dezvoltare, dar și imperative ale acesteia. Fundamentul demersurilor viitoare trebuie sa fie dat de starea de comoditate afectivă și siguranță a copilului, dar și de nevoia sa de dezvoltare simetrică cu imagini materne ca și cele paterne pozitive.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că ambii părinți sunt interesați de creșterea minorului, neexistând indicii serioase că prezența doar a mamei i-ar cauza vreun rău acestuia.
Realizarea dreptului pe care mama îl are, de a păstra legături personale cu copilul, implică îndeplinirea obligației legale de a veghea și ea la creșterea și educarea copilului, ce poate fi asigurată prin stabilirea unui program de vizită corespunzător.
Conform art.401 Cod civil, părintele separat de copilul său, are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Dreptul intimatei este în deplină concordanță cu interesul superior al copilului, care la rândul său are dreptul de a beneficia de sprijinul, protecția și echilibrul emoțional, conferite de prezența figurii materne în viața sa, iar exercitarea acestui drept trebuie să aibă loc în mod firesc și fără a fi eventual stânjenit de prezența celuilalt părinte, în acest sens fiind și dispozițiile art.16 alin.(1) din Legea nr.272/2004.
Pentru a fi posibilă crearea și menținerea legăturii afective specifice relației părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredințat minorul, trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină unul pur formal și, față de soluția adoptată de instanța de recurs în privința stabilirii locuinței minorului la tată, se impune și admiterea cererii reconvenționale relativ la stabilirea programului de vizită al mamei.
În situația în care instanța de tutelă a stabilit locuința copilului la unul dintre părinți, dispozițiile art.401 din Noul Cod civil recunosc în beneficiul părintelui separat de copilul său, un drept de vizită a minorului, drept care trebuie exercitat astfel încât, să nu aibă o influență negativă asupra creșterii copilului.
De asemenea, odată cu pronunțarea divorțului și stabilirea exercitării autorității părintești, instanța de tutelă va stabili și contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului de la data introducerii acțiunii, respectiv, 18.08.2011.
În temeiul dispozițiilor art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat în sensul schimbării locuinței minorului cu consecința modificării sentinței din perspectiva soluțiilor pe care le vor primi pretențiile părților exprimate prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională.
Văzând și dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
| ← lipsa dreptului de a completa acţiunea în apel | contract de împrumut. Jurisprudență Împrumuturi, credite,... → |
|---|
