lipsa dreptului de a completa acţiunea în apel
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 781 din data de 12.05.2014
Apelanta - reclamantă, în raport de soluția pronunțată de prima instanță, a încercat să complinească lipsurile cererii sale de chemare în judecată, în apel, cu nesocotirea prevederilor art.294 din codul de procedură civilă potrivit cu care în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Exercițiul rolului activ al judecătorului nu poate aduce modificări cadrului procesual, tocmai ca urmare a limitelor pe care le impune principiul disponibilității părții în procesul civil.
Chiar dacă apelul este devolutiv, judecata fondului în calea de atac de către instanța de control judiciar ordinar are loc doar în limitele cadrului procesual inițial și, astfel, instanța de apel se află în situația de a constata inadmisibilitatea unei asemenea cereri prin care reclamantul cheamă în judecată terțe persoane care ar avea același interes ca și el.";
Domeniu - lipsa dreptului de a completa acțiunea în apel
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.14105/300/2009 - DECIZIA CIVILĂ NR.781/12.05.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 05.08.2009 sub nr.14105/300/2009 reclamanta T.A.M., în contradictoriu cu pârâții L.M., L.D., D.M. și T.V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea imobilului situat în București, Șos. Gherase nr. 28, sector 2 în cote egale, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, să se dispună vânzarea bunului prin intermediul executorului judecătoresc, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 19.10.2009, prin serviciul Registratură al instanței a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către pârâții L.M. și L.D., prin intermediul căreia se invoca excepția lipsei capacității procesuale de folosință privind pe pârâta L.A., solicitându-se respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, și se solicita admiterea în parte a cererii, în sensul ca, în situația în care nu ar fi posibilă partajarea în natură prin formarea de loturi, bunul să fie atribut pârâților, care au stăpânit imobilul din anul 1957.
În ședința publică de la data de 19.01.2010 instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei L.A., invocată prin întâmpinare de către pârâții L.M. și L.D., cu motivarea cuprinsă în încheierea pronunțată la acea dată.
În ședința publică de la data de 30.03.2010 a fost depusă la dosar cererea completatoare și modificatoare a cererii introductive, prin intermediul căreia se solicita de către reclamantă chemarea în judecată în calitate de pârâtă a numitei T.E., precum și să se constate deschisă succesiunea defunctei Lucovici.
În ședința publică de la data de 21.09.2010 reclamanta a formulat o nouă cerere completatoare, solicitând citarea în calitate de pârâți a numiților D.M. și T.V., în calitate de moștenitori ai numitei T.E., decedată la data de 01.01.2004.
La data de 01.11.2010, prin serviciul Registratură al instanței, a fost depusă cererea formulată de către pârâții L.M. și L.D. prin intermediul căreia se solicita disjungerea cererii de partaj de cererile completatoare ulteriore, având în vedere că implică un probatoriu diferit, iar pârâții menționați nu au calitate în raport de cererea de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei L.A.
În ședința publică de la data de 22.05.2012 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și modificată pe care a analizat-o cu prioritate și asupra căreia prin sentința civilă nr.9995/25.06.2012 a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 728 C.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Mijlocul procedural prin care este valorificat în justiție dreptul consacrat de dispozițiile art. 728 C.civ îl constituie cererea de partaj în care, potrivit dispozițiilor art. 673/2 C.pr.civ., reclamantul este obligat să arate persoanele între care urmează a avea loc împărțeala. În lipsa unei definiții legale, partajul a fost definit în doctrină ca fiind operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, prin împărțirea în natură sau prin echivalent a bunurilor aflate în indiviziune, având ca efect înlocuirea cu efect retroactiv a cotelor - părți ideale, cu drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra unor bunuri sau valori determinate în materialitatea lor. Având în vedere caracterele și efectele partajului, cererea este admisibilă numai în măsura în care sunt implicați în procedura judiciară titularii tuturor cotelor - părți ideale care alcătuiesc împreună întregul drept de proprietate. În caz contrar, demersul ar fi lipsit de eficiență, întrucât nu ar duce la sistarea stării de indiviziune.
În cauza dedusă judecății în prezentul dosar, reclamanta T.M.A. a solicitat partajarea imobilului situat în București, Șos. Gherase nr. 28, sector 2, probând că este titulara unei cote de 1/2 din acest imobil, potrivit mențiunilor certificatelor de moștenitor emise sub nr. 85 și 86 la data de 30.05.2006 (filele 12 -13).
Cât privește indicarea celorlalți coproprietari de către reclamantă, instanța a constatat că acest aspect nu poate fi reținut, deși acesteia îi incumba obligația menționată, potrivit disp. art. 6732 din C.pr.civ., coroborat cu disp. art. 112 alin. 1 din C.pr.civ.
În această ordine de idei, se constată din verificarea înscrisurilor depuse la dosar că la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a determinat cadrul procesual pasiv prin indicarea în calitate de pârâți a numiților L.M., L. și L.A., prevalându-se de mențiunile de rol fiscal cuprinse în chitanța eliberată privind impozitul datorat pe imobilul în speță. Ulterior, ca urmare a indicării acestui aspect de către pârâții L.M. și L.D., a rezultat că pârâta L.A. decedase anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 27.05.1994, împrejurare față de care în raport de această pârâtă a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
La acest moment procesual, reclamantei i s-a dat posibilitatea de a indica modul de transmitere a cotei părți din imobilul în speță al cărei titular a fost defuncta L.A., pentru a se putea determina cadrul procesual pasiv necesar în cauzele având ca obiect ieșirea din indiviziune.
În urma demersurilor întreprinse, cererea de chemare în judecată a fost completată cu cererea de constatare a deschiderii succesiunii de pe urma defunctei L.A., fiind indicată în calitate de pârâtă T.E., sora defunctei (părinții numitei L.A. fiind M. și S., iar ai lui T.E. fiind M.M. și M.S. - certificat de deces fila 56, certificat de naștere fila 59, respectiv de căsătorie fila 60).
În ședința publică de la data de 18.05.2010 s-a prezentat numita David Mioara care a învederat instanței că T.E., mama sa, a decedat, moment în care reclamanta a precizat oral cererea de chemare în judecată indicând ca pârâtă și pe David Mioara, fiica defunctei T.E., pentru ca la data de 21.09.2010 să completeze cererea de chemare în judecată în scris cu solicitarea de a se cita în calitate de pârâți numiții D.M. și T.V., în calitate de moștenitori ai defunctei T.E.
Deoarece din înscrisurile atașate dosarului rezulta că și T.C. are calitate de moștenitor al defunctei T.E., (fila 81), în urma demersurilor efectuate de către instanță, la propunerea pârâților L.M. și L.D., la data de 22.11.2010 au fost înaintate relațiile solicitate Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din care rezulta că numitul T.C. este decedat, potrivit actului de deces nr.1736/15.08.2009.
În ședința publică de la data de 02.11.2010 s-a învederat de către pârâții L.M. și L.D. că defuncta L.A. a avut doi frați, indicând la data de 19.09.2011 numele celuilalt frate ca fiind M.T. În urma demersurilor întreprinse de instanță, la data de 01.11.2011 au fost atașate la dosar relațiile înaintate de Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1, iar potrivit acestora numitul M.T., indicat de pârâți ca fiind frate al defunctei L.A., cu părinți M.M. și S. figura ca decedat la data de 22.05.2006 și căsătorit cu D.N., la data de 30.10.1965, persoană față de care nu s-au formulat pretenții.
Reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată în mai multe rânduri prin indicarea unor persoane care au vocație la moștenirea persoanelor indicate în calitate de pârâți și despre care se afla că au decedat, ca urmare, fie a invocării acestui aspect de către pârâții L.M. și L.D., fie a demersurilor întreprinse de instanță.
Din cuprinsul extrasului din registrul de naștere pentru uz oficial privindu-l pe numitul M.T., fratele defunctei L.A., ultima persoană în privința căreia s-au făcut verificări pentru stabilirea cadrului procesual pasiv, rezultă că acesta era căsătorit cu D.N., la data de 30.10.1965, persoană față de care nu s-au formulat pretenții, nici în raport de cererea de partaj, nici în privința cererii de dezbatere a succesiunii acestei defuncte. Or, este cunoscut faptul că în dreptul românesc instituția moștenirii este concepută - în cadrul devoluțiunii legale - ca o moștenire de familie și, numai în cazul moștenirii vacante, masa succesorală este culeasă de către stat. Astfel fiind, sunt chemate la moștenire, în temeiul legii, persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul și, alături de acestea, soțul supraviețuitor al defunctului.
Pe de altă parte, reclamantul, fiind cel ce pornește acțiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega în mod valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Prin decizia civilă nr.1301A/17.12.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a menținut soluția de mai sus consecință a respingerii, ca nefondat, a apelului reclamantei.
În privința cererii de intervenție formulată de numita D.N., instanța de apel a arătat că cererea este vădit inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 49-55 Codul de procedură civilă anterior, intervenția, fie în interes propriu, fie în interesul altei persoane, neputând fi făcută decât personal de persoana care pretinde a avea un interes în cauză.
De fapt, "cererea de intervenient" reprezintă o cerere de introducere în cauză, în calitate de pârât, a numitei D.N., făcută direct în instanța de apel. Or, în raport de dispozițiile art. 294 din Codul de procedură civilă anterior, care precizează că nu pot fi formulate cereri noi în apel, această reglementare acoperind și cadrul procesual respectiv, și această cerere, dacă va fi calificată în sensul arătat, este vădit inadmisibilă.
Prin încheierea din data de 17.12.2013 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție forțată, față de dispozițiile art. 57 alin. 3 C.p.civ.
Prin acțiunea sa, astfel cum a fost completă, a arătat instanța de apel, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții D.M., L.D., L.M. și T.V., partajarea bunului comun situate în București Șos. Gherase, nr.28, sector 2.
Astfel cum a reținut instanța de fond, imobilul în litigiu este proprietatea atât a reclamantei, pentru o cotă de 50% și a pârâților cât și a unei terțe persoane, care nu a figurat ca parte în proces, respective a numitei D.N., care a moștenit cota sa de la soțul său, M.T.
Potrivit dispozițiilor art.782 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, însă potrivit dispozițiilor art.673 alin.2 Cod procedură civilă, reclamantul este obligat să arate persoanele între care urmează a avea loc împărțeala în caz contrar, partajul în lipsa unui coproprietar este nulă față de dispozițiile art.797 cod civil care prevede că ";Este nula împărțeala în care nu s-au cuprins toți copiii în viața la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor premuriti. Acțiunea de nulitate se poate exercita de toți erezii fără distincție";.
Prin urmare, în mod legal, instanța fondului a respins ca inadmisibilă cererea de partaj promovată în lipsa tuturor coproprietarilor.
În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art.129 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea legii, în acest sens, instrumentul pus la dispoziția judecătorului în acest sens fiind ordonarea din oficiu, după punerea în discuție, a unui probatoriu suplimentar de cel solicitat de părți.
În niciun un caz nu se poate imputa judecătorului că nu a ordonat lărgirea cadrului procesual, cazurile în care judecătorul are această obligație fiind limitativ prevăzute de lege, iar în caz contrar, judecătorul s-ar fi erijat în apărător al părții cea ce este interzis de lege.
În plus, reclamanta a fost asistată pe tot parcursul judecății de avocat, care știa sau trebuia să știe care sunt consecințele introducerii unei acțiuni cu încălcarea litisconsorțiului obligatoriu.
De altfel, apelanta invocă în susținerea apelului său propria sa culpa, constând în omisiunea de a chema în judecată toți coproprietarii imobilului, deși avea obligația legală de a face demersurile necesare aflării tuturor coproprietarilor, anterior introducerii acțiunii.
Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, reclamanta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.50 alin.3 din Codul de procedură civilă și, având în vedere jurisprudența instanțelor, rezultă fără putință de tăgadă, în opinia sa, că atunci când se impune lărgirea cadrului procesual pasiv, chiar și în apel, cererea de intervenție este admisibilă atâta timp cât instanța de fond nu a fost sesizată și în legătură cu alte persoane și cauza să nu poată fi soluționată din acest motiv.
Raportându-se la caracterul devolutiv al apelului, recurenta apreciază, cu referire la instituția prevăzută de art.57 - 59 din Codul de procedură civilă, că cererea de intervenție este admisibilă, iar instanța de apel, prin soluția criticată pe calea prezentului recurs, a interpretat greșit dispozițiile legale menționate având drept consecință încălcarea dispozițiilor art.782 din Codul civil.
Prin întâmpinarea formulată la data de 07.05.2014 intimații pârâți au solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile art.49 - 56, precum și cele ale art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs mai sus menționate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
La termenul de judecată de la 22.10.2013 instanța de apel, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.129 din Codul de procedură civilă la care de altfel recurenta - reclamantă face trimitere în recurs, a pus în vedere apelantei să formuleze în scris cererea de intervenție, să indice domiciliul persoanei pe care o cheamă prin cererea de intervenție, să precizeze concret calitatea acesteia și temeiul juridic al cererii. Conformându-se acestei solicitări, apelanta - reclamantă a depus la dosar la data de 24.10.2013 cererea prin care a solicitat chemarea în judecată, în calitate de intervenient forțat în interes propriu, și în interes accesoriu, în interesul apelantei a numitei D.N. în calitate de soție supraviețuitoare după defunctul M.T., arătându-se, în motivarea cererii, că poate pretinde aceleași drepturi alături de ceilalți moștenitori după autorul comun al soțului decedat.
Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art.57 - 59 din Codul de procedură civilă iar soluția asupra admisibilității cererii în discuție, precizată în maniera incertă enunțată mai sus, este legală și temeinică.
Apelanta - reclamantă, în raport de soluția pronunțată în cauză de prima instanță, a încercat să complinească lipsurile cererii sale de chemare în judecată, în apel, cu nesocotirea prevederilor art.294 din Codul de procedură civilă potrivit cu care în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Exercițiul rolului activ al judecătorului nu poate aduce modificări cadrului procesual, tocmai ca urmare a limitelor pe care le impune principiul disponibilității părții în procesul civil.
Dispozițiile art.57 alin.3 din Codul de procedură civilă trimit în mod expres la momentul până la care cererea de chemare în judecată a altor persoane. Atunci când o asemenea cerere este formulată de reclamant, cererea prin care se cheamă în judecată terțe persoane, se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe urmând ca instanța de fond să dispună respingerea cererii ca tardiv formulată dacă se depășește această limită de timp.
Sancțiunea procesuală care intervine în apel este însă diferită de cea pe care o poate aplica prima instanță de fond și rezultă din interpretarea strictă a dispozițiilor legale redate mai sus. Chiar dacă apelul este devolutiv judecata fondului în calea de atac de către instanța de control judiciar ordinar are loc doar în limitele cadrului procesual inițial și, astfel, instanța de apel se află în situația de a constata inadmisibilitatea unei asemenea cereri prin care reclamantul cheamă în judecată terțe persoane care ar avea același interes ca și el.
Din maniera de redactare a cererii, instanța de apel a constatat, în mod corect, că cererea de intervenție în discuție are natura unei cereri de intervenție în interes propriu care, nici din perspectiva dispozițiilor art.49 - 55 din Codul de procedură civilă, nu este admisibilă, nefiind formulată de persoana care are interes să intervină, în mod voluntar, în proces.
În mod corect, instanțele au făcut referire și la dispozițiile art.129 din Codul de procedură civilă potrivit cu care, părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 din Codul de procedură civilă, astfel că, în contextul arătat mai sus nu au adus atingere în nici un fel dispozițiilor art.782 din Codul civil; ambele instanțe au calificat corect cererile părților și au acordat prevalență principiului disponibilității care guvernează procesul civil și al litisconsorțiului obligatoriu în cauza pendinte.
În temeiul dispozițiilor art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat, iar în baza dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă va încuviința și cererea formulată de intimata - pârâtă de obligare a recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
| ← Litigii cu profesioniştii – suspendare art. 155 ind.1... | stabilire domiciliu minor . Jurisprudență Minori → |
|---|
