Condiţiile în care angajatorii au posibilitatea de recuperare a sumelor plătite în plus faţă de contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii în cazul concediilor medicale dovedite cu certificate medicale
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 3507R din data de 23.05.2014
Condițiile în care angajatorii au posibilitatea de recuperare a sumelor plătite în plus față de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii în cazul concediilor medicale dovedite cu certificate medicale
- art.40 din OUG nr.158/2005
Termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, vizează perioada in care beneficiarii indemnizațiilor trebuie sa solicite acordarea acestora, pe baza certificatelor medicale doveditoare. Ca atare, textul se aplica exclusiv asiguraților, deoarece numai aceștia pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu si angajatorilor care doresc sa își recupereze sumele plătite in plus fata de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii.
Oricât de extensiv am interpreta termenul de beneficiar, având în vedere întreaga legislație referitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, această calitate nu o poate avea niciodată angajatorul, deoarece în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite acesta nu poate dobândi niciunul dintre drepturile prevăzute de lege pentru asigurați. Beneficiari în înțelesul legii sunt doar asigurații, iar în cazul persoanelor care prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, singurii beneficiari ai drepturilor de asigurări sociale sunt angajații, angajatorii fiind doar debitori ai obligațiilor de calculare, reținere și plată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 3507R din 23.05.2014)
Prin sentința civilă nr.11551/20.12.2013 pronunțată în dosarul nr.4268/3/2013, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea precizată privind pe contestatoarea SC L.G. SRL în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiuluji București. A obligat parata să plătească reclamantei suma de 7.106 lei, reprezentând indemnizații plătite de către angajator, care au depășit contribuția datorată pentru lunile iunie 2010, septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010. De asemenea, a obligat parata la plata către reclamanta a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Recurenta solicită instanțe admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea găsește recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prin cererile înregistrate sub nr.xxx-xxx/1.11.2010, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte restituirea diferenței dintre indemnizațiile pentru concediile medicale plătite si contribuțiile datorate de angajator pentru perioada iulie-septembrie 2010. La data de 11.07.2012, intimata a revenit asupra cererilor anterioare, solicitând totodată recurentei să vireze și diferența dintre indemnizațiile pentru concediile medicale plătite si contribuțiile datorate de angajator pentru perioada octombrie-noiembrie 2010.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu raportul de expertiză și susținerile recurentei, sumele cu titlu de diferența dintre indemnizațiile pentru concediile medicale plătite si contribuțiile datorate de angajator pentru perioada iunie -noiembrie 2010 au fost de 11.491 lei, din care recurenta a achitat reclamantei suma de 4.385 lei reprezentând diferențele aferente lunilor iulie - august 2010, cu Ordinele de plată nr.3237 și nr.3254, rămânând neachitata suma de 7.106 lei.
Recurenta-pârâta a refuzat plata diferențelor aferente lunilor iunie 2010, septembrie-noiembrie 2010, motivând că acestea nu pot fi acordate deoarece intimata nu și-ar fi exercitat dreptul în termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 alin.1 din OUG nr.158/2005 așa cum a fost modificat prin OUG nr.36/2010.
Analizând dispozițiile legale invocate și probele administrate în cauză, Curtea constată că în mod corect prima instanță a considerat că termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 alin.1 din OUG nr.158/2005 nu este aplicabil și în cazul cererilor de restituire formulate de angajator în baza art.38 din respectivul act normativ, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, vizează perioada in care beneficiarii indemnizațiilor trebuie sa solicite acordarea acestora, pe baza certificatelor medicale doveditoare. Ca atare, textul se aplica exclusiv asiguraților, deoarece numai aceștia pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu si angajatorilor care doresc sa își recupereze sumele plătite in plus fata de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii.
Oricât de extensiv am interpreta termenul de beneficiar, având în vedere întreaga legislație referitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, această calitate nu o poate avea niciodată angajatorul, deoarece în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite acesta nu poate dobândi niciunul dintre drepturile prevăzute de lege pentru asigurați. Beneficiari în înțelesul legii sunt doar asigurații, iar în cazul persoanelor care prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, singurii beneficiari ai drepturilor de asigurări sociale sunt angajații, angajatorii fiind doar debitori ai obligațiilor de calculare, reținere și plată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.
Beneficiari sunt asigurații, așa cum aceștia sunt prevăzuți de art. 1 din OUG 158/2005, deoarece legea stabilește că ei au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: A. desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependente; B. desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A; C. beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii. De aceleași drepturi beneficiază și persoanele care nu se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar sunt: a) asociați, comanditari sau acționari; c) membri ai asociației familiale; d) autorizate să desfășoare activități independente; e) persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.
Niciunde în cuprinsul legii angajatorul nu este prevăzut ca beneficiar de concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, ci doar debitor al obligațiilor prevăzute de art.5, 6, 36 din ordonanță sau al altor obligații.
În sensul celor arătate este și art.39 din OUG nr.158/2005, potrivit căruia indemnizațiile se achita beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procura de către acesta. Indemnizațiile cuvenite și neachitate asiguratului decedat se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților. Din cuprinsul acestui text de lege rezultă clar că beneficiar nu poate fi decât asiguratul care are dreptul la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, fără ca angajatorul să aibă calitatea de beneficiar.
Aceeași interpretare rezultă și din succesiunea textelor de lege, deoarece obligația recurentei de restituire a sumelor achitate de angajator cu titlu de indemnizații către asigurați și care se suportă potrivit legii din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, sume ce depășesc cuantumul contribuțiilor datorate de acesta în luna respectivă este prevăzută de art.38 din OUG nr.158/2005.
Potrivit acestui articol, sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă.
Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Dar, termenul de 90 de zile invocat de recurentă este prevăzut abia la art.40, în condițiile în care între cele două texte de lege se intercalează art.39 care stabilește cui se achită efectiv indemnizațiile de concedii de odihnă.
În aceste condiții nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că termenul prevăzut de art.40 este aplicabil situației reglementate de art.38, deoarece art. 40 prevede un alt destinatar (beneficiarul) și o altă situație, respectiv solicitarea de plată a indemnizației, în baza actelor justificative, plată care se face potrivit art.39 doar beneficiarului sau persoanelor prevăzute de lege.
Angajatorul nu solicită, în temeiul art.38, în calitate de beneficiar, plata indemnizației, deoarece plata indemnizației o poate solicita doar asiguratul, iar textul respectiv prevede doar dreptul angajatorului să i se restituie din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sumele plătite de el cu acest titlu salariaților -beneficiari, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
În aceste condiții nu se poate reține că termenul prevăzut de art.40 ar fi aplicabil acestei cereri de restituire, când textul se referă expres la o altă situație, respectiv la dreptul beneficiarul de a solicita indemnizațiile de la debitorul obligației de plată.
Recurenta a făcut trimitere în dezvoltarea motivelor de recurs și la termenul de 90 de zile prevăzut de art.II din OUG nr.36/2010, dar acesta este o normă tranzitorie aplicabilă doar în cazul obligației de depunere la casele de asigurări de sănătate a certificatelor medicale eliberate pana la data intrării in vigoare a OUG nr.36/2010, adică pana in data de 26.04.2010. Or, în speță este vorba de certificate medicale din iunie 2010, septembrie-noiembrie 2010, în cazul cărora nu mai este aplicabilă norma tranzitorie prevăzută de art.II din OUG nr.36/2010.
În plus, textul respectiv reglementează un termen imperativ până la care angajatorii au obligația să depună la casele de asigurări de sănătate certificatele medicale eliberate pana la data intrării in vigoare a OUG Nr.36/2010, fără ca acesta să se aplice cererii de recuperare a formulate în baza art.38 din OUG nr.158/2005.
În cazul dreptului angajatorului de a solicita recuperarea sumelor reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, OUG nr.158/2005 sau Ordinul nr.60/32/2006 emis de Ministrul sanatatii si de președintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nu prevăd nici un termen special de prescripție extinctivă, motiv pentru care dreptul la acțiune cu acest obiect este supus termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de dreptul comun, termen care este respectat in speța.
Ca atare, niciunul din argumentele invocate de recurenta-parata nu este legal, refuzul de plata a sumelor solicitate fiind nejustificat.
Angajatorul a depus certificatele medicale în baza cărora a făcut plata indemnizațiilor către beneficiari, iar recurenta nu a contestat sumele solicitate, invocând doar nerespectarea termenului de 90 de zile, prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, care, așa cum am arătat, nu este aplicabil în cauză.
În consecință, Curtea constată că pretențiile reclamantei pentru recuperarea sumei de 7106 lei, reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor plătite de aceasta asiguraților și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate pentru iunie 2010, septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010 sunt întemeiate, în baza art.38 din OUG nr.158/2005.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a recurentei, parte care a căzut în pretenții, aceasta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în calea de atac, dovedite cu chitanța depusă la dosar.
| ← obiecţiuni depuse după închiderea dezbaterilor | Litigii cu profesioniştii – suspendare art. 155 ind.1... → |
|---|
