Stabilirea hotarului despartitor. Jurisprudență Servituţi
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 893 din data de 05.10.2017
Prin sentința civilă nr. X din 22 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2016, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect "servitute";, formulată de reclamanta B E în contradictoriu cu pârâta M M.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 25.03.2016 sub nr. X/311/2016, reclamanta B E în contradictoriu cu pârâta M M, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i permită accesul la calea publică - DS 11, prin trecerea pe terenul său situat în T X, P X și P X, pe raza or. S, sat P, jud. O, la suprafața de 2500 mp teren arabil intravilan proprietate personală ce este amplasat în T7, P 73, având ca vecinătăți: la nord - rezervă Primărie, la est -Vh 72, la sud - T V N, iar la vest - Hc X, care are calitatea de teren înfundat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a aratat ca în fapt, potrivit sentinței civile nr. X/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2013, este proprietara suprafeței de 2500 mp teren arabil intravilan proprietate personală ce este amplasat în T7, P 73, având ca vecinătăți: la nord-rezervă Primărie, la est - Vh 72, la sud - T V N, iar la vest - Hc X, care are calitatea de loc înfundat, accesul cel mai scurt la calea publică fiind posibil doar pe suprafața de teren intravilan situat în T X, P X și P X, pe raza or S, sat P, jud O, al pârâtei, ce are ca vecinătăți: la nord - C F, la est - Ds 11, la sud - T V N, iar la vest - suprafața sa de teren.
Întrucât pârâta nu este de acord prin înțelegere amiabilă să-i permită trecerea pe terenul său, pentru a putea să-și exploateze suprafața sa de teren agricolă și de altă cale de acces nu beneficiază, a apreciat cererea formulată ca fiind întemeiată, întrucât terenul are calitatea de loc înfundat.
De fapt, se observă că potrivit hotărârii judecătorești menționată mai sus, față de pârâtă a avut calitatea de comoștenitori, iar prin partajul judiciar ce s-a efectuat în cauză, reclamantei i-a fost atribuită această suprafață de teren arabil intravilan de 2500 mp, care nu are acces la calea publică.
A solicitat ca accesul la calea publică să fie instituit pe traseul cel mai scurt și cu posibilitate de acces a utilajelor agricole, pentru o exploatare rațională și eficientă a suprafeței de teren, potrivit destinației sale.
În drept, a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 617 și următoarele cod civil.
În dovedire a înțeles să se folosească de proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri, martorii V L și G F domiciliați în or. S, sat C, jud. O și expertiză tehnică de specialitate topografie cadastru.
A atașat hotărârea judecătorească ce le atribuie în loturi dreptul de proprietate, titlul de proprietate nr.X/66/07.02.2003 al autorului lor Bițoiu S. N, în copii xerox și certificate pentru conformitate cu originalul și chitanța de plată a taxei de timbru.
La data de 06.04.2017 reclamanta a depus precizare privind valoarea obiectului cererii la suma de 500 lei. De asemenea, a solicitat constituirea dreptului de servitute pentru suprafața de 234 mp, respectiv pe lungimea de 66,85 m și lățimea de 3,50 m, de la calea publică DS 11 până la terenul proprietate personală ce are calitatea de loc înfundat situat în T X, P 73, servitutea având ca vecinătăți în partea de sud - T V. N, iar în partea de nord - pârâta M M.
Pârâta M M a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că terenul dobândit de reclamantă prin sentința civilă nr. X/16.06.2015, și pe care l-a acceptat fără rezerve, nu are calitatea de loc înfundat, cu mențiunea că pe latura de est a terenului deținut de către reclamantă exista o deschidere către un drum de exploatare o deschidere de 24 ml la Vest - Hc X pentru accesul tuturor utilajelor agricole la exploatațiile agricole din zonă.
A precizat că suprafața de teren a reclamantei (sora sa) nu are calitatea de loc înfundat, motivat de faptul că pe toată perioada de existență a terenului accesul către această suprafață de teren și către toate suprafețele de teren arabil intravilan proprietate s-a făcut pe aceasta cale de acces - drum exploatare din strada A S.
Așa cum se observă și din planșele foto atașate la întâmpinare, reclamanta poate și are acces la suprafața sa de teren arabil intravilan prin partea de Vest, însă cu rea credință, solicită diminuarea proprietății sale obținută prin aceeași sentință civilă de ieșire din indiviziune mai sus menționată, considerând-o validă la momentul acceptării.
De asemenea, a arătat ca din punct de vedere al reliefului geografic, pe proprietatea sa cât și pe proprietatea reclamantei accesul ascendenților se făcea in mod clasic, pe această cale de acces pe care le mai aveau la dispoziție si pe unde au trecut nu numai aceștia dar și ceilalți proprietari de terenuri lor, astfel încât este evident ca reclamanta nu se găsește într-o situație de imposibilitate absoluta de ieșire la calea publica, având deci altă cale de acces, aceasta fiind proprie pentru circulația unui mijloc de transport și a utilajelor agricole.
Deci, fără putință de tăgadă, reclamanta a cunoscut și cunoștea situația terenului la data dobândirii acestuia în condițiile mai sus menționate.
A apreciat că nu se poate recunoaște in favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere pe proprietatea pârâtei și a vecinului său T N, numai în considerarea faptului că aceasta o apreciază ca un loc înfundat, dar si pentru faptul ca reclamanta are cale de acces dar pe care refuză să o folosească.
Solicitarea reclamantei din data de 05.04.2016 de stabilirea unei servituti de trecere pe
distanta 66,85 ml. și lățimea de 3,50 m, în suprafață totală de 234 mp, între casa vecinului său T N la Sud și Nord terenul său, afectează atât construcțiile sale cât și
structura casei numitului T N, prin trecerea utilajelor agricole construcții care sunt construite din bârne cu tencuiala de pământ, iar evaluarea acestei suprafețe de teren la suma de 500 lei este mai mult decât ridicolă (teren intravilan).
A arătat ca stabilirea unei servituti de trecere cu autovehicule si utilaje agricole, în favoarea fondului proprietatea reclamantei, pe toata distanta cuprinsă între construcțiile pârâtei si gardul din partea de sud -T N, asa cum a solicitat reclamanta, ar însemna crearea unei situații deosebit de împovărătoare pentru titulara fondului aservit, incompatibilă cu dispozițiile art. 618 cod civil, si cu principiul ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementează dreptul de proprietate, potrivit căruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proporționala cu scopul urmărit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementarii folosinței bunurilor.
Asigurarea unui drum de ieșire la calea publica în favoarea reclamantei trebuie sa se ia configurația topografica a terenului proprietatea pârâtei, acest aspect ar fi de natura sa creeze daune importante acesteia din urma, punând în pericol însăși structura de rezistenta a construcției proprietatea vecinului de la Sud T N, a sa la Nord, precum și desființarea unor construcții proprietatea sa, și a plantației de vie aflată la hotarul de sud.
Servitutile - în sine înseamnă sarcini - deci restricții impuse asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil.
Asemenea sarcini sunt ingerințe în dreptul de proprietate conform Convenției Europene a Drepturilor Omului si chiar daca sunt prevăzute de legea naționala - trebuie rezolvate prin respectarea proportionalitatii între interesele partilor, iar stabilirea servitutii de trecere în condițiile solicitate de reclamantă, le apreciază și consideră că nu respecta aceasta proportionalitate.
Pentru aceste considerente, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și pe cale de consecință a solicitat respingerea acesteia cu cheltuieli de judecată.
În probatoriu a înțeles să se folosească de proba cu martorii T N, I V indicând domiciliile pentru citare, înscrisuri, cercetare la fața locului, expertiza topo și interogatoriu reclamantei.
În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod proc civ. A depus planșe fotografice (filele 27-33).
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimată, prin care a menținut cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Argumentele folosite de către pârâtă în întâmpinarea sa, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată pe considerentul că terenul ce-l deține în T X, P 73, nu ar avea calitatea de loc înfundat, sunt neîntemeiate, întrucât așa cum rezultă și din amplasamentul vecinătăților, în partea de vest suprafața de teren are ca limită canalul notat cu Hc X, canal ce are ca rol colectarea surplusului de apă rezultat din diverse fenomene atmosferice și care limitează de asemenea, suprafețele agricole de teren ce sunt exploatate de către proprietarii lor.
Calea de servitute nu reprezintă o circulație intensă de autovehicule agricole, ci accesul unui tractor pentru arat, însămânțat și recOat și care nu poate fi de natură a afecta construcțiile pârâtei sau ale vecinilor, întrucât accesul unui astfel de utilaj agricol s-a tăcut și în precedent, fară a se pune în pericol structura de rezistență a clădirilor care sunt la fel de aproape și față de calea publică DS 11, ce este deservită inclusiv de către utilaje de tonaje mult superioare.
În drept, a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 201 al. 2 C.pr.civ.
Sub aspect probator, instanța de fond a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială constând în audierea martorilor V L și E G și proba cu expertiză tehnică - specialitatea topografie, iar pentru pârâtă a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba cu expertiză tehnică - specialitatea topografie și proba testimonială constând în audierea martorilor T N și I V.
În cauză au fost audiați martorii V L și E G propuși de către reclamantă și T N și I V propuși de către pârâtă, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Expertiza dispusă în cauză, specialitatea topografie, având ca obiective: - să se identifice terenurile ce aparțin părților, să se stabilească dacă terenul ce aparține reclamantei are caracter de loc înfundat, în caz afirmativ, să propună mai multe variante de servitute pe terenul pârâtei, cele mai puțin împovărătoare pentru pârâtă, să se verifice dacă pe latura de Vest a terenului reclamantei există o deschidere către un drum de exploatare ce permite accesul utilajelor agricole, iar dacă peste canalul învecinat cu drumul de exploatare există poduri ce permit accesul utilajelor la acest teren și să precizeze dacă reclamanta poate utiliza acest drum de exploatare pentru a intra pe terenul său, a fost efectuată de expert F M și a fost depusă la dosar la data de 25.01.2017.
Reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză pe care le-a depus la dosar la data de 13.02.2017.
La termenul din data de 15.02.2017, instanța a de fond dispus emiterea unei adrese către Primăria Orașului S pentru a comunica, în mod concret, dacă potrivit planurilor cadastrale deținute este atestată existența unui drum de exploatare în partea de vest a canalului Hc X în zona T7, P 73, unde reclamanta B E deține suprafața de 2500 mp teren intravilan având ca vecinătăți : N-rezervă primărie, E-Ph72, S-T V. N, V-Hc X, precum și dacă în partea de vest a acestui canal există un drum public stabilit prin HCL S, urmând a se înainta o copie de pe planul urbanistic-zonal.
Relațiile solicitate de la Primăria Orașului S au fost înaintate la dosar la data de 14.03.2017, iar la termenul din data de 22.04.2016, instanța de fond a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de reclamantă cu privire la raportul de expertiză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a retinut că potrivit sentinței civile nr. 4X/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2013, reclamanta este proprietara suprafeței de 2500 mp teren arabil intravilan proprietate personală ce este amplasat în T7, P 73, având ca vecinătăți: la nord-rezervă Primărie, la est - Vh 72, la sud - T V N, iar la vest - Hc X.
Pârâta M M este proprietara următoarelor suprafețe de teren: teren intravilan curți construcții 1.200 m.p. situat în T X P X, teren intravilan vie 400 m.p. situat în T X P X, teren extravilan - 2.500 m.p. situat în T 106 P 21.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză (f. 77-80) rezultă că: există posibilitatea pentru reclamantă de a pătrunde la terenul său mergând pe drumul principal, apoi pe un drum lateral care duce la drumul vis-a-vis de canal, fiind necesar ca reclamanta să își construiască un pod de acces, așa cum și-au făcut și ceilalți proprietari din zonă. Similar declarației date de I V, martorul T N a declarat că reclamanta poate pătrunde pe teren ocolind aprox. 500 m pe lângă o fermă numită "La Lb";, pe un drum asfalt, apoi ar ajunge la drumul de lângă canal și în fața terenului său trebuie să își construiască un podeț.
Martorul propus de reclamantă, respectiv E G a declarat că la capătul terenului deținut de reclamantă se află un canal foarte adânc care nu poate fi traversat și peste care nu există poduri construite. S-a mai menționat că proprietarii terenurilor din zonă au ajuns la un acord și au lăsat fiecare o parte din terenul lor pentru a se putea pătrunde toamna în vederea ridicării culturilor de pe teren.
În același sens, martora V L a declarat că la unul din capetele terenului reclamantei se află un canal și că dincolo de canal se află un drum format din terenuri lăsate neocupate de mai mulți proprietari în vederea ieșirii la drumul public.
Din raportul de expertiză întocmit de expert F M rezultă că terenul reclamantei nu are caracter de loc înfundat, acesta având ieșire la calea publică pe drumul de acces evidențiat în partea de Vest a proprietății pe schița de plan Anexa 1-fila 90. S-a menționat că acesta este un drum de exploatare utilizat de către toți deținătorii de terenuri din T7, inclusiv de cei care au acces din Ds11, deoarece este mai ușor accesibil cu utilaje agricole.
Expertul a mai precizat că reclamanta poate să utilizeze acest drum de exploatare, pentru a intra pe terenul său fiind necesară construirea unui pod peste canalul din vecinătatea acestui drum, în dreptul suprafeței pe care o deține.
Instanța de fond a reținut că, din adresa nr. X/13.03.2017 emisă de Primăria Orașului S -fila 103, rezultă că în partea de Vest a canalului HC X în zona T7 P 73, unde reclamanta B E deține suprafața de 2500 mp teren intravilan, există un drum de exploatare De1390, care nu este stabilit prin HCL S. Aceleași informații au fost comunicate și prin adresa nr.X/19.01.2017-fila 86.
Datele comunicate de Primăria Orașului S se coroborează cu concluziile raportului de expertiză în sensul că în partea de V a proprietății reclamantei există o cale de acces la drumul public.
Prevederile art. 617-620 NCC reglementează dreptul de trecere al proprietarului fondului care nu are acces la calea publică. Potrivit art. 617 alin. (1) NCC poate cere permisiunea de a trece pe fondul vecinului său proprietarul al cărui fond este lipsit de acces la calea publică. Scopul constituirii acestui drept de trecere îl constituie asigurarea accesului pentru exploatarea fondului titularului.
În practică, s-a stabilit că este loc înfundat atât imobilul care se află într-o situație de imposibilitate absolută în privința accesului la calea publică, cât și acela pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculos. Dimpotrivă, ori de câte ori locul are ieșire la calea publică pe un drum, care în anumite împrejurări este impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, dispozițiile privind dreptul de trecere nu-și găsesc aplicarea.
Prin "cale publică"; se înțelege drumul deschis circulației publice, prevăzut de art. 4 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, respectiv orice drum public, precum și orice drum de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor.
Din adresa comunicată de Primăria Orașului S rezultă că în partea de Vest a terenului reclamantei există un drum de exploatare, iar din declarațiile martorilor rezultă că există un drum creat de proprietarii din zonă prin cedarea unei suprafețe din terenul propriu pentru a face posibil accesul în scopul întreținerii și cultivării terenurilor ori transportării recOelor.
Instanța de fond a reținut că pentru a fi admisibilă o cerere de constituire a unei servituți de trecere este necesar ca fondul dominant să nu aibă acces la calea publică, iar această stare să nu fie creată de proprietarul acestui loc ori în cauză nu s-a dovedit o astfel de stare de fapt, ci faptul că proprietatea reclamantei are acces la calea publică. Este fără relevanță faptul că utilizarea acestei căi de acces presupune parcurgerea unei distanțe mai mari decât dacă s-ar institui o servitute de trecere, cât și faptul că pentru utilizarea acestei căi de acces este necesar ca reclamanta să procedeze la construirea unui pod de acces ceea ce ar presupune o oarecare cheltuială.
S-a apreciat că stabilirea unei servituți pe terenul pârâtei într-o atare situație ar fi de natură să creeze in sarcina acesteia din urmă o sarcină excesivă și nejustificată, incompatibila cu dispozițiile art. 618 cod civil si cu principiul ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementează dreptul de proprietate, potrivit căruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proporționala cu scopul urmărit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementarii folosinței bunurilor.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta B E, în contradictoriu cu pârâta M M.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 451 al. 2 C.p.civ. și a redus cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat la 1600 lei, apreciind că această suma corespunde cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat. Având în vedere că reclamanta a pierdut procesul, făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 C.p.civ., instanța de fond a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, onorariu de avocat și onorariu de expertiză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B E, considerând-o nelegală și netemeinică.
Se arată că rezultă cu certitudine că terenul intravilan proprietate personală în suprafață de 2500 mp nu are acces la calea publică, între terenul apelantei și Ds 11 se află terenul pârâtei M M, iar pe latura de sud al terenului acesteia a solicitat cale de acces întrucât este distanța cea mai scurtă spre calea publică, respectiv Ds 11.
Se precizează că apelanta și pârâta M M sunt surori, iar acest teren a fost împărțit în modalitatea existentă în prezent fără a se lua în considerație solicitarea apelantei că prin atribuirea acestei suprafețe de teren i se îngrădește dreptul de acces la calea publică.
Potrivit actelor de proprietate, dar și a probei testimoniale, rezultă că pe latura de vest a terenului apelanta se învecinează cu un canal de scurgere a apelor pluviale, marcat cu denumirea de vecinătate HC X, iar peste delimitarea acestui canal se află terenurile altor proprietari.
Din analiza planurilor cadastrale nu este atestată existența unui drum de exploatare organizat și instituit în partea de vest a canalului HC X, unde apelanta dețin proprietatea de teren în cauză, proprietarii terenurilor din zona de pe latura de vest a canalului în cauză, utilizează o cale de trecere formată ad-hoc prin trecerea în scopul exploatării sezoniere a terenurilor, în perioada recOării culturilor cerealiere.
Această formă de trecere și prin construirea unui pod peste canalul HC X, nu poate să reprezinte pentru terenul proprietate personală, o cale de acces cu posibilități normale la drumul public.
Susține că nu poate constitui cale de acces la drumul public care să prezinte stabilitate și permanență, întrucât așa-zisul drum de exploatare despre care se face vorbire în expertiza dispusă la fond, pentru trecerea cu utilajele agricole, nu este stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local S, împrejurare care, în situația în care se schimbă starea de fapt, hotărârea judecătorească dată de către instanța de fond poate reprezenta imposibilitatea apelantei de a mai reveni cu altă cerere având același obiect de servitute.
Susține că aprecierea instanței de fond privitoare la faptul că terenul proprietate personală nu are caracter de loc înfundat, nu corespunde noțiunii de acces la "calea publică", prin care se înțelege drumul deschis circulației publice, prevăzut de art. 4 litera a din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Așa cum rezultă și din declarațiile martorilor propuși, posibilitatea de intrare și de ieșire spre/dinspre terenul proprietate personală, se poate face doar prin edificarea unui pod peste canal și apoi prin traversarea terenurilor arabile ale proprietarilor vecini din partea de vest cu canalul HC X, prin crearea întâmplătoare a unor trasee de trecere neamenajate și nestabilite corespunzător ca drum de trecere de către Primăria orașului S, această modalitate fiind singura posibilitate existentă, în vederea accesului apelantei la drumul public.
Prin obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de către expertul F M E, respinse de instanța de fond, a solicitat să se stabilească cu certitudine dacă, potrivit dispozițiilor legale, terenul apelantei are caracter de loc înfundat, întrucât terenul care nu are "caracter de loc înfundat", în mod cert trebuie să aibă ieșire la calea publică. Calea publică trebuie să fie stabilită legal în cadrul Unității Administrativ Teritoriale S, prin planuri zonale cadastral-topografice și în baza Hotărârii Consiliului Local, ci nu a unei stări ad-hoc, care în viitor, din diverse motive, poate avea tot întâmplător, altă configurație.
Arată că peste canalul HC X cu care se învecinează în partea de vest, există teren extravilan care este deținut în proprietate de o altă persoană, cu care nu poate stabili un acord pentru construirea unui pod de trecere din ciment peste canal. Cei care și-au construit dincolo de canal un pod pentru accesul utilajelor, sunt aceiași proprietari de teren ce locuiesc și dețin terenul cu acces la DS 11 și care au deci în proprietate și terenul vis-a-vis de locul deținut, în prelungire, în extravilan peste canal.
De asemenea, nici nu poate fi vorba de a putea folosi podul construit de vreun vecin peste canal, deoarece trebuie ca acesta să-i permită și accesul pe locul său, fiind imposibil să le obțină acordul, iar pentru a recurge la o astfel de variantă, sigur va fi necesară o nouă cerere de chemare și a acestora în judecată în vederea stabilirii servitutii de trecere.
Precizează că nu este menționat în expertiză, la ce distanță se află acel podeț, fiind necesar să treacă peste aproximativ 3 locuri învecinate.
Drumul de exploatare invocat de expert este sezonier, respectiv pentru arături și pentru recOat, fiind necesar ca terenul să fie liber de culturi, el nefiind amenajat și neavând utilitate permanentă.
Rezultă deci că expertul identifică poduri peste canal, construite de către cetățenii a căror terenuri în extravilan sunt în continuarea terenurilor deținute în intravilan, peste canalul respectiv, dar nu stabilește dacă și cum există în mod practic posibilitatea apelantei de a le utiliza pentru accesul cu utilaje pe terenul său.
Solicită admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecata.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.466 și urm C.pr.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate topografie cadastru, care să răspundă la obiectivele stabilite de către instanța de fond.
La data de 07 iulie 2017, intimata pârâtă M M a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței nr. X/22.03.2017, pronunțată în dosarul nr. X/311/2016 ca temeinică si legală, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că la data soluționării partajului din dosarul nr. X/311/2013, apelanta nu a făcut niciun fel de obiectiuni, cunoscând configurația topografică a terenului și pe care l-a acceptat fară rezerve.
Susține că instanța de fond a respectat atât normele de procedură, cât și pe cele de drept substanțial invocate si incidente în cauza, principiul activ al instanței în aflarea adevărului fiind aplicat în mod corect și imparțial, iar motivele de apel sunt simple afirmații și că nu au un suport probator în cauza de față.
Se arată că suprafața deținută de apelanta reclamantă B E (sora sa) nu are calitatea ce loc înfundat așa cum susține, având în vedere ca la fondul cauzei au fost admise și puse în discuție toate probele solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză tehnică topo, proba testimonială, ori din coroborarea tuturor acestor probe, rezultă făra putință de tăgadă că nu este un loc înfundat și că are acces la proprietatea sa cu mențiunea că pe latura de Est a terenului deținut ce către apelanta reclamantă exista o deschidere către un drum de exploatare o deschidere de 24 ml la Vest - Hc X pentru accesul tuturor utilajele agricole la exploatațiile agricole din aceasta zonă.
Arată ca din punct de vedere al reliefului geografic, atât pe proprietatea sa cât și pe proprietatea apelantei reclamante, accesul ascendenților părților, se făcea in mod clasic, pe această cale de acces, fiind evident ca apelanta reclamanta nu se găsește într-o situație de imposibilitate absoluta de ieșire la calea publica, având deci altă cale de acces, aceasta fiind proprie pentru circulația unui mijloc de transport și a utilajelor agricole, chiar daca respectivul drum nu figurează în evidentele cadastrale ale comunei.
Apreciază că nu se poate recunoaște in favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere pe proprietatea pârâtei și a vecinului T N, numai în considerarea faptului că aceasta o apreciază ca un loc înfundat.
Din raportul de expertiză omologat în cauză rezultă că terenul apelantei reclamante nu are caracter de loc înfundat, acesta având ieșire la calea publică pe drumul de acces evidențiat în partea de Vest a proprietății pe schița de plan Anexa 1 fila 90 dosar fond. S-a mai menționat de asemenea că acesta este un drum de exploatare utilizat de către toți deținătorii de terenuri din T7, inclusiv de cei care au acces la Ds 11, deoarece este mai ușor accesibil cu utilaje agricole.
Expertul a mai precizat ca apelanta reclamantă poate sa utilizeze acest drum exploatare pentru a intra pe terenul său fiind necesară construirea unui podeț in dreptul suprafeței pe care o deține.
Susținerea apelantei reclamante pentru efectuarea unei noi expertize nu poate fi reținută, expertul arătând soluția cea mai puțin împovărătoare, răspunzând astfel obiectivelor propuse la fondul cauzei.
Instanța nu a ignorat acest obiectiv dimpotrivă, în aplicarea rolului sau activ (principiul adevărului), a solicitat lămuriri din partea Primăriei S, care prin Adresa nr. X/13.03.2017 fila 103 dosar fond arată că, "în partea de Vest a canalului HC X în zona 17, P73, unde apelanta reclamantă B E deține suprafața de 2500 mp teren intravilan, există un drum de exploatare Del390 care nu este stabilit prin HCL."
De asemenea, instanța a reținut proba pe care intimata-pârâtă a depus-o la dosarul de fond, respectiv Ordinul emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și DezvOării Rurale, privind amplasamentul zonelor de protecție adiacente infrastructuri de îmbunătățiri funciare, care coroborate cu celelalte probatorii rezultă că terenul nu are caracter de ioc înfundat.
Susținerea apelantei reclamante prin care critică motivarea instanței de fond respectiv, ca, "caracterul de loc înfundat nu corespunde notiunii de acces la calea publica" nu poate fi reținută din aceleași considerente, menționate mai sus, precum si din faptul că, prevederile art. 617 - 620 C.civ. reglementează dreptul de trecere al proprietarului fondului care nu are acces a calea publica, însă așa cum a reținut și instanța, "practica judiciară stabilește că este loc înfundat imobilul care se află într-o situație de imposibilitate absolută în privința accesului la calea publică, ....ori prin "cale publică" se înțelege drumul deschis circulației publice prevăzut de art. 4 lit. a) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, respectiv orice drum public, precum ii orice drum de utilitate privată cm asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor.
Stabilirea unei servituti de trecere cu autovehicule si utilaje agricole, în favoarea fondului proprietatea apelantei-reclamante, pe toata distanta cuprinsa între construcțiile intimatei-pârâtei si gardul din partea de sud -T N, asa cum a solicitat apelanta-reclamantă, ar însemna crearea unei situații deosebit de împovărătoare pentru titulara fondului aservit, incompatibila cu dispozițiile art. 618 cod civil, si cu principiul ce decurge din art. l Protocolul nr. 1 al CEDO ce reglementează dreptul de proprietate, potrivit căruia orice limitare a acestuia impusa pentru protejarea drepturilor si intereselor legitime ale altor persoane trebuie sa fie proporționala cu scopul urmărit si sa asigure un just echilibru între interesul particular al proprietarului si necesitatea reglementari folosinței bunului.
Ori, în aceasta situație pentru asigurarea unui drum de ieșire la calea publica în favoarea apelantei-reclamante trebuie sa se raporteze la configuratia topografica a terenului proprietatea intimatei - pârâtei, aspect care ar fi de natura sa-i creeze daune importante, punând în pericol însasi structura de rezistenta a construcției proprietatea vecinului de la Sud - T N, a intimatei la Nord, precum și desființarea unor construcții proprietatea sa, și a plantației de vie aflata la hotarul de sud.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 471 alin (5) Cod proc. Civilă.
La data de 21.07.2017, apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată și reiterând, în esență, susținerile din apel.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Contrar celor susținute de apelantă, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică atunci când a stabilit că terenul reclamantei nu are caracter de loc înfundat.
În acest sens, analizând situația juridică a imobilelor în litigiu din perspectiva probelor cu înscrisuri, martori și expertiză administrate în cauză, tribunalul reține că în prezent terenul în suprafață de 2500 mp, situat în intravilanul loc. S, jud. O, T X, P 73, cu vecinii: N-rezervă primărie, E-Ph72, S-T V. N, V-Hc X, nu se află în situația premisă prevăzută de art. 616 C.civ., potrivit cu care proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.
Art. 617 și 618 C.civ. stabilesc că această trecere trebuie să fie făcută pe partea care ar scurta calea proprietarului fondului închis și prin locul care ar provoca cea mai mică pagubă proprietarului fondului aservit.
Din aceste reglementări legale rezultă că ori de câte ori locul are ieșire la calea publică, chiar și pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil prin efectuarea unor cheltuieli, nu poate fi stabilită o servitute. Împrejurarea că drumul de acces prezintă dificultăți de amenajare nu conferă dreptul de a se crea un alt drum de trecere.
Având în vedere faptul că noțiunea de cale publică nu este definită de Codul Civil, aceasta trebuie determinată prin raportare la prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în care se folosește sintagma "drum deschis circulației publice", adică orice drum public și orice drum de utilitate privată care asigură accesul vehiculelor și pietonilor.
În speță, din probatoriul testimonial administrat în cauză reiese că vecinii reclamantei, care au terenuri așezate de-a lungul canalului care desparte proprietatea reclamantei de drumul de exploatare De 1390, și-au amenajat podețe pentru a putea ajunge la drum.
Chiar raportul de expertiză tehnică efectuat în fața instanței de fond a stabilit că peste canalul HC X, învecinat cu drumul de exploatare, există poduri care permit accesul cu utilaje la terenurile învecinate cu acest canal.
Concluzionând, terenul reclamantei nu se încadrează în prev. art. 616 C.civ. întrucât există cale de acces la drumul public, din această perspectivă soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Dreptul de servitute fiind un drept instituit asupra bunului altuia, deci o limitare legală a dreptului de dispoziție cu privire la imobilul unul terț, trebuie apreciat în litera și spiritul legii și ca o excepție de la caracterul absolut al dreptului de proprietate care conferă toate prerogativele usus, fructus și abussus proprietarului fondului, astfel încât punând în balanță afectarea dreptului altuia cu posibilitatea obiectivă, chiar apreciata subiectiv de apelantă ca fiind mai îngreunată, de a avea ieșire la calea publică de pe fondul propriu, în mod corect instanța de fond a dat prevalență dispozițiilor legii și a constatat că terenul reclamantei nu are caracter de loc înfundat.
Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., coroborat cu art. 451 alin. 1 C.prioc.civ., tribunalul va obliga pe apelantă să plătească intimatei suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Data publicarii pe portal: 05.12.2017
| ← Obligatia de a face. Jurisprudență Fondul funciar | Restituire cautiune. Jurisprudență Cauţiune → |
|---|
