Stabilirea locuinţei copilului minor, criterii. Jurisprudență

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 284 din data de 28.02.2018

DECIZIA CIVILĂ nr. 284

Data: 28.02.2018

Autor - Roxana Balaci

Domeniu asociat: Situații la divorț

Titlu: stabilirea locuinței copilului minor, criterii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei AAA la data de xxxx reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâta C.D.E. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună sistarea pensiei stabilite prin sentința civilă nr. zzz/2014 a Judecătoriei AAA și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 25% din veniturile nete lunare pentru minora F.G., născută la yyyyy, de la data formulării acțiunii până la majoratul acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. zzz/2014 s-a stabilit obligația acestuia de a plăti în favoare minorei care în prezent locuiește cu reclamantul cu titlu de pensie de întreținere suma de 25% din veniturile nete.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cerere pe dispozițiile art. 996 Cpc. și următoarele, art. 499 C.civ. și următoarele.

Pârâta a formulat întâmpinare la data de xxxx prin care a solicitat instanței respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă și neîntemeiată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că prin sentința civilă nr. zzz/2014 s-a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei, tatăl având dreptul de a păstra legături personale cu minora, iar autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.

Pârâta a susținut că cererea este inadmisibilă ca urmare a operării autorității de lucru judecat, existând o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată cu privire la aspectele ce fac obiectul acestui dosar.

În drept, pârâta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 299 C.civ și ale art. 996 Cpc.

La data de yyyy reclamantul și-a modificat cererea în sensul că a solicitat și modificarea măsurilor dispuse cu privire la minora F.G., stabilirea locuinței acestei la domiciliul tatălui și substituirea acordului pârâtei în vederea eliberării pașaportului minorei și pentru a permite minorei să călătorească însoțită de tată în străinătate, respectiv în țările din Europa, SUA, Canada și Australia, acord care să fie valabil trei ani de la data pronunțării hotărârii.

Reclamantul a arătat că pârâta a reținut, abuzat și izolat minora la domiciliul părinților săi și a interzis orice contact al tatălui cu fetița.

Reclamantul a susținut că în luna aprilie 201x pârâta i-a încredințat copilul pentru a-l crește, ca urmare a conflictelor dintre aceasta și membrii familii sale. Acesta a precizat că minora are locuința stabilă la domiciliul tatălui și reședința la țară, fiind integrată în familia paternă extinsă.

La termenul din data de yyy pârâta a formulat întâmpinare la cererea modificatoare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că nu s-au modificat împrejurările de fapt care existau la data pronunțării hotărârii anterioare cu privire la minoră, conform prevederilor art. 403 C.civ.

Pârâta a precizat că modalitatea în care minora a ajuns în custodia reclamantului la data de 09.04.201x, precum și faptul că reclamantul refuză să se conformeze sentinței civile și se opune executării acesteia, nu îi dă dreptul reclamantului să solicite obligarea sa la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.

Pârâta a susținut că toate împrejurările invocate de reclamant în susținerea cererii sale au fost analizate cu ocazia pronunțării sentinței civile anterioare cu privire la minoră.

Prin sentința civilă nr. zzz/201x, Judecătoria AAA a respins cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâta C.D.E., ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că minora locuiește în localitatea xxxx împreună cu tatăl și familia extinsă, deși tatăl a susținut că acesta locuiește împreună cu minora în locuința din bbbb, având în vedere și faptul că minora este înscrisă la școală în localitatea xxxx. Instanța fondului a constatat că tatăl nu permite minorei să păstreze legături personale cu pârâta, mama acesteia, astfel cum rezultă și din sentința penală nr. yyyy/201x pronunțată de XXX în dosarul nr. yyyyy prin care reclamantul din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului.

Prima instanță a reținut că minora are o impresie negativă despre mama sa ca urmare a celor spuse de tată, nepetrecând suficient timp cu mama pentru a-și dezvolta propria opinie și relație cu aceasta. Totodată, instanța de fond a apreciat că este în interesul superior al copilul ca acesta să păstreze legături personale și să dezvolte o relație firească cu ambii părinți, motiv pentru care apreciază că atitudinea și comportamentul reclamantului de a nu permite minorei să petreacă timp împreună cu mama sa și a o prezenta pe aceasta în fața copilului într-o lumină negativă este de natură a afecta creșterea și dezvoltarea minorei.

Pe de altă parte, prima instanța a constatat că în perioada de timp din septembrie 201x până la data de 09.04.201x, în care minora a locuit împreună cu mama sa, tatăl a păstrat legături personale cu copilul, neexistând nicio acțiune a pârâtei care să împiedice relația dintre tată și copil.

Instanța fondului a apreciat că nu este în interesul superior al copilul stabilirea locuinței acestuia la tată, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

În ceea ce privește pensia de întreținere, având în vedere că minorei i-a fost stabilită locuința la mamă, iar autoritatea părintească este exercitată în comun de ambii părinți, obligația de plata a pensiei de întreținere va reveni tatălui - reclamant.

Pentru aceste motive, prima instanță a respins cererea reclamantului de sistare a pensiei de întreținere stabilire prin sentința civilă nr. zzz/2014 și de obligarea a pârâtei la plata unei pensii de întreținere ca neîntemeiată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind suplinirea acordului pârâtei pentru eliberare pașaportului minorei și ieșirea acesteia din țară, instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat suplinirea acordului pentru o perioadă de trei ani fără a preciza motivul vizitei și destinația exactă.

Având în vedere situația de fapt existentă în părți cu privire la minoră, prima instanța a apreciat că părăsirea țării de către copil fără a se comunica o destinație concretă și o perioadă de timp nu este în interesul superior al acestuia, astfel că instanța a respins cererea de suplinirea a consimțământului pârâtei ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 Cpc. instanța a obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat.

Reclamantul A.B., în temeiul disp. art. 466 și urm. C.pr.civ. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. zzz/201x a Judecătoriei AAA, criticând-o ca netemeinica și nelegala.

Totodată, apelantul-reclamanta a solicitat instanței de control judiciar ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună admiterea cererii de completare a probatoriilor în apel, iar prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii modificate și precizate în cerere de drept comun; sistarea pensiei de întreținere stabilita prin sentința civilă nr. zzz/201x a Judecătoriei AAA; obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25 % din veniturile nete lunare în favoarea minorei F.G., născută la data de yyyy, începând cu data formulării acțiunii și pana la majorat; modificarea masurilor dispuse asupra minorei F.G. în sensul de a stabili domiciliul acesteia la tatăl său; substituirea acordului pârâtei în vederea eliberării pașaportului individual minorei și sa dispună substituirea acordului pârâtei în sensul de a permite minorei sa călătorească însoțită de tată în străinătate, respectiv în țările din Europa (cu referire explicita la Franța, Spania, Italia, Grecia și Bulgaria conform cererii și notelor scrise), SUA, Canada și Australia, acord ce va fi valabil 3 (trei) ani de la rămânerea definitiva a hotărârii, precum și înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecata de la fond, dovada acestora fiind depusa după încheierea dezbaterilor, fiind aplicabile disp. art. 452 C.pr.civ. În baza disp. art. 453 C.pr.civ. solicită cheltuieli de judecata în fond și apel.

În motivarea cererii, apelantul-reclamant a arătat că principala problema în acest caz este responsabilizarea pârâtei în conduita față de minora, lipsa de cooperare și atitudinea duplicitara și agresivă a acesteia față de fetița.

Instanța de fond a refuzat să examineze cu atenție motivația data de reclamant, dând o interpretare deformata probelor administrate și favorizează în mod explicit pârâta fără a ține cont de realitate și de opinia exprimata la audiere de către minoră de a locui cu tatăl său, de a crește și învăța în mediu civilizat și de a calatori în scop turistic în străinătate.

Se precizează că agresarea minorei, fizica și psihica, de către mama și rude a fost reclamată prin plângerea penala nr. yyy/P/201x aflata în prezent pe rolul Parchetului XXX, sub învinuirea de rele tratamente aplicate minorului, motivația și probațiunea ceruta fiind conforma realității faptice.

Prin raportare la starea de fapt de la data promovării acțiunii de divorț pana în 2016, cu referire mare la ultimul an, și trecând peste conflictele dintre părinții minorei în formele civile sau penale reciproce, apelantul a arătat că a dovedit că minora are nevoi crescute de stabilitate, este fizic și psihic bine dezvoltată, sociabila, stabilă locativ și bine integrată în familia paterna extinsa, școlarizată și cu nivel foarte bun la învățătură, care are dreptul sa locuiască cu acel părinte de la care primește în acest moment al vieții stabilitate și afectivitate necesare. Are sentimentul apartenenței la o familie închegată, fapt dovedit cu referate psihologice, înscrisuri, martori și din constatarea personala a judecătorului la audiere; opinia copilului că vrea să locuiască cu tatăl; istoricul copilului, expunerea la violenta fizica și verbala, limbaj pornografic, consumul de alcool și tutun, amenințarea tatălui cu bătăuși și împușcarea cu pistolul din dotare.

Exista risc crescut de agresare a minorei în continuare de către mama personal și familia materna față de agresarea din trecut și caracterul preponderent violent fizic și psihic al acestora la adresa minorei. Cercetarea personala și penala a mamei și familiei materne indica riscul crescut de repetare a traumelor fizice și psihice avute de minora în perioada reținerii abuzive la pârâta.

A mai arătat că prin stabilirea locuinței minorei la tatăl sau se mențin relațiile de atașament dezvoltate fata de familia paterna extinsa, cercul de prieteni și colegi dezvoltat în cea 4,6 ani la tatăl sau.

Locativ, minora are locuința stabila la domiciliul tatălui său, camera proprie dotata și utilată, casă în care a trăit 2,9 ani din viața pana la răpirea de către mama și ulterior, precum și reședința legala dotata corespunzător la țară, fapt care i-a asigurat un climat biologic corespunzător vindecării și imunizării medicale, față de mediul toxic și chimizat al orașului. Este integrata deplin în familia paterna extinsa, a dezvoltat fata de membrii acesteia relații de stabilitate și integrare, este supravegheata și socializata, aspecte evidente în evoluția pozitiva a acesteia.

Medicul de familie confirma evoluția buna, în sensul reducerii sănătoase a excesului ponderal, mișcare și imunizare reale, conform Referat medical nr. yyyy, adeverințelor medicale nr. yyyy etc, minora fiind însoțita de fiecare data de către tatăl sau.

De asemenea, apelantul-reclamanta a precizat că din verificările legale făcute de către DGASPC în legătura cu situația minorei s-a confirmat îngrijirea corespunzătoare a fetiței, stabilitatea și siguranța minorei la tatăl său, iar față de reclamația privind starea de abuz în care se afla minora, verificările legale au confirmat inexistenta unei asemenea situații în momentele de conflict major din anii 201x.

Instituțional, minora a trecut de la stare de copil exclus din învățământ prin abuzul mamei în anul 4 de studii școlare prin acțiunea pozitiva a tatălui sau.

Conform adeverinței nr. yyyy emisa de XXXX, minora este înscrisa și frecventează cursurile clase IA, iar Fișa de caracterizare psiho-pedagogica nr. yyyy emisa de instituție arata la sfârșitul clasei pregătitoare minora are nivelul pregătirii școlare-foarte bun fiind un copil cooperativ, sociabil, deschis și foarte plăcut, purtare corecta, cuviincioasa - buna.

Integrarea deplina în colectivul școlar, relațiile stabile și sănătoase căpătate cu colegii de scoală pe parcursul a cca. 4 ani solicita menținerea continuității școlarizării în mediul firesc.

Socializarea școlara a fost dublata de mișcare în aer liber, la mare și la munte, în reședința de la tara, mers la concerte, teatru și concursuri, relații cu rudele și colegii de scoală, adică de o viața normala cu toate cele ce se întâlnesc. Din punct de vedere al relației personale, realitatea este ca pârâta-mama acesteia a obturat relația normala și fireasca cu minora, preferând conflictul .

Ultimele relații ale mamei cu fiica sa sunt din datele de 11 și 19 mai 201x, când si-a vizitat nestingherit fiica la instituția de învățământ, însoțita fiind de persoane violente, fapt care a dus la șocarea minorei, așa cum rezulta din declarația data de martora M.N.

Conform actelor și recunoașterii la interogatoriu, încă din perioada 201x-2014 D.G.A.S.P.C a sfătuit mama sa fie de acord cu includerea fetiței în program de consiliere în trei, minoră-mamă-tată, chiar în biroul directorului instituției, dar mama a refuzat constant și fără motiv.

Pârâta a venit la minora de cate ori a dorit, intempestiv, fără sa se anunțe, a fost invitata sa vorbească cu fetița, însă lipsește empatia necesara unei astfel de relații, fapt de notorietate încă de la nașterea minorei.

Psihologic, apelantul a subliniat că minora a fost verificata în perioada indicata constatându-se ca se afla în atașament securizat alături de tatăl sau. Astfel, din adresele D.G.A.S.P.C. atașate, raport psiholog U.M. și Raport de evaluare psihologica T.C., psiholog clinician, relația tata-fiica este de tip "atașament securizat "spre deosebire de atitudinea acesteia,de, agresivitate, alcoolism și viața deviata la adresa propriului copil.

Argumentul esențial care pledează în favoarea dreptului minorei de a locui la tatăl sau este de aplicarea disp. art. 483 C.pr.civ. aplicabil conform căruia ambii părinții sunt obligați la creșterea și educarea copiilor. Nu se poate delega aceasta obligație unor alte persoane, în speța de fata agresive și vulgare, fără consecințe grave asupra minorei așa cum a rezultat.

Multiplele evaluări psihologice și medicale ale minorei F.G. releva faptul ca aceasta beneficiază,in tot timpul în discuție, de parametri medicali necesari asigurării dezvoltării normale fizice, morale și intelectuale, fiind școlarizată, ocazie în care a intrat în contact cu alți copii, a dezvoltat relații de prietenie, este extravertita, comunicativă, prietenoasa, participa cu interes la toate activitățile grupei, se integrează cu ușurința în jocurile copiilor, este activă și își însușește cu ușurință sarcinile primite, la toate vizitele DGASPC va fiind găsită curat și adecvat îmbrăcata pentru vârsta sa biologica.

În legătura cu dreptul minorei de a calatori în străinătate, acțiunea este întemeiata. Conform art. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor romani în străinătate, cu modificările din OUG 41/2006, cetățenii romani minori pot calatori în străinătate numai însoțit de părinții sau acordul acestora, prin eliberarea unui pașaport individual legal. Potrivit art. 23 alin 2 din Legea 272/2004 copilul călătorește în străinătate în exercitarea dreptului sau legal însoțit de părinții săi, cu respectarea legislației specifice. Pârâta a fost notificata prin notificare nr. zzzz BEJ și notificarea nr. zzzz SCPEJ să se prezinte la BNP în vederea exprimării în forma autentica a consimțământului privind eliberarea documentului de călătorie legal și acordului de a calatori împreună cu tatăl său însă a refuzat nejustificat.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 404 și urm C.Civ., Legea 272/2004 și Legea 248/2005.

În dovedirea celor arătate, apelantul-reclamanta a solicitat instanței să dispună încuviințarea probei cu: interogatoriu suplimentar administrat intimatei-pârâte, înscrisuri, martori Radu Dimitrie Stefan și alți martori ce se vor indica.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova - Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de yyy.201x, pricina fiind soluționată, în faza procesuală a apelului, în condiții de legală citare a părților litigante.

La data de yyyy, prin intermediul Compartimentului Registratură din cadrul Tribunalului Prahova, intimata-pârâtă C.D.E., în contradictoriu cu apelantul-reclamant A.B., în baza art. 205, Cod Proc.Civ., a formulat și a depus întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.Pr.Civ. respingerea apelului, ca neîntemeiat și nemotivat în drept și în fapt, cu păstrarea Sentinței Civile nr. zzz/201x atacată, ca temeinica și legala; obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecata generate de acest proces, conform prevederilor art. 451-453 N.C.Pr.Civ.

De asemenea, intimata-pârâtă a mai solicitat instanței să cenzureze toate alegațiile și jignirile pe care eu nu le poate reproduce, ce au fost exprimate intr-un limbaj lipsit de cele mai elementare norme de respect și de pregătire din partea apelantului-reclamant la adresa intimatei.

Intimata a precizat că cel care era și este obligat printr-o sentința definitiva și irevocabila pe fondul cauzei, la plata unei pensii de întreținere, atâta timp cat conform prevederilor art. 403 C.pr.civ. nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o și nu s-au schimbat temeiurile în baza cărora a fost pronunțata sentința civila nr. zzz/2014 este reclamantul A.B., motiv pentru care, dacă instanța de apel va admite apelul și va proceda la cercetarea judecătoreasca, solicită instanței să respingă acest capăt de cerere, ca neîntemeiat și neargumentat în drept și în fapt.

Având în vedere modalitatea prin care minora a ajuns în 09.04.201x, prin răpire în mod brutal de lângă mama sa, precum și faptul ca reclamantul refuza să se conformeze sentinței civile și se opune executării acesteia, ținând în mod forțat minora la diverse adrese, numai la domiciliul apelantului nu, motiv pentru care în dosarul penal aflat pe rolul AAAA i-a fost respins apelul împotriva sentinței penale de la instanța de fond a XXXX unde a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de "Nerespectare a masurilor privind încredințarea minorului", fapta prevăzuta și pedepsita de art. 379 Cod Penal, fapt ce nu îi dă dreptul reclamantului sa solicite obligarea intimatei la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din veniturile nete lunare de către intimată în favoarea minorei F.G., începând cu data promovării acțiunii civile și pana la majoratul acesteia, motiv pentru care intimata a arătat că a solicitat instanței să dispună respingerea acțiunii și cu privire la acest capăt de cerere.

Față de aspectele invocate de către reclamant privind un eventual risc ca minora să sufere un șoc psihic în cazul în care ar locui la mamă, atașamentul securizat al copilului față de tată perioada 201x-201x, confirmarea acestora de către raportul de expertiza psihologica nr. xxx, intimata a subliniat că toate acestea nu au niciun temei legal, întrucât actele anterior menționate au stat și la baza pronunțării sentinței civile nr. 16325/02.12.2014, făcând obiectul analizei și cu ocazia rămânerii definitive a sentinței în mai 2016, fiind imposibila invocarea împrejurărilor, situațiilor de fapt descrise în cadrul acestora prin intermediul prezentei acțiuni, iar din înscrisuri depuse la dosar în susținerea acțiunii nu există nicio dovada care sa ateste existența unui risc cu privire la starea de sănătate psihica a minorei în cazul în care aceasta ar locui la mama sa, așa cum s-a dispus definitiv și irevocabil.

Intimata a mai precizat că la dosarul cauzei nu exista nicio dovada care sa ateste ca ulterior rămânerii definitive a Sentinței Civile nr. zzz/2014, minora ar fi locuit la intimată și ca ar fi avut un comportament neadecvat față de minora, ar fi pus în pericol viața, integritatea fizica sau psihica a minorei, mai ales ca reclamantul invocă atitudinea intimatei avuta de la data despărțirii în fapt și pana în prezent în condițiile în care nu i s-a permis sa mai aibă niciun fel de legătura personala cu minora, atitudine care a fost deja analizata la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, în urma căreia s-a constatat netemeinicia susținerilor reclamantului în ceea ce privește comportamentul presupus necorespunzător al intimatei față de minora, simpla trecere a timpului nefiind de natura sa modifice masurile dispuse prin Sentința mai sus menționata, mai ales ca o serie de împrejurări invocate constituie factori subiectivi imputabili reclamantului, astfel încât reclamantul nu se poate prevala de o situație de fapt, la crearea căreia a contribuit, și în prezenta acțiune nu a făcut dovada modificării condițiilor morale, materiale care au stat la baza masurilor dispuse prin sentința invocata, motiv pentru care a solicitat respingerea capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantului și obligarea intimatei la plata pensiei de întreținere.

Nu poate fi girat de către instanța faptul ca un copil de numai 4 ani și opt luni la data unei evaluări psihologice anterioare, o percepea pe mama sa ca pe un element negativ și de care trebuie sa se ferească, arătând ca știe toate aceste lucruri de la tata, reclamantul din prezenta cauza.

Cu privire la capătul de cerere privind substituirea acordului pârâtei în vederea eliberării pașaportului individual minorei, și de a permite minorei sa călătorească însoțita de tata în străinătate, acord ce va fi valabil 3 ani de la pronunțarea sentinței, intimata-pârâtă a arătat că a solicitat instanței să le respingă ca fiind inadmisibile, deoarece așa cum a arătat anterior, nu au intervenit schimbări în ceea ce privește masurile dispuse în baza Sentinței Civile nr. zzz/2014, pentru a se lua masurile solicitate de către reclamant, de stabilire a locuinței minorei la domiciliul reclamantului, minora având locuința stabilită la domiciliul intimatei, și nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 alin.2 lit. c din Legea nr.248/2005 actualizata și republicata. Se menționează de către intimată că refuzul acesteia de a-și exprima acordul pentru a permite minorei sa călătorească însoțita de tata în străinătate este motivat de faptul ca reclamantul nu a făcut dovada faptului ca se impune urgența pentru suplinirea acordului intimatei pentru a permite minorei sa călătorească însoțită de tată în străinătate, ca urmare a necesitații urmării unui tratament indispensabil impus de starea de sănătate a minorei, și nici daca, călătoria s-ar dovedi în interesul superior al minorului.

Atâta timp cat reclamantul nu i-a permis să aibă legături personale cu minora și să o vadă cat timp a fost în țara, nutrește temerea că o data scoasă din țară nu o să o mai vadă niciodată, așa cum de altfel a fost amenințata de mai multe ori de reclamant, acesta fiind și motivul pentru care s-a opus și se opune acordării dreptului tatălui de a i se elibera pașaport pe numele fetiței cat și acordul pentru a merge cu aceasta în țari din Europa, SUA, Canada, așa cum a cerut apelantului.

Totodată, intimata a subliniat că admiterea apelului și a acțiunii reclamantului, așa cum a fost promovata și motivată nu poate decât sa gireze un comportament și mod de viața profund nelegal a acestuia, având în vedere modalitatea prin care minora a ajuns în custodia reclamantului la data de yyyy, prin răpire în mod brutal de lângă mama sa, astfel încât instanța de judecată pusă să apere legea și legalitatea, interesul superior al copilului nu poate să fie de acord cu nerespectarea în mod grosolan a legii de către reclamant, care refuză să pună în executare sentințele instanțelor de judecată prin care s-a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei și să o țină pe minoră în mod abuziv în alt domiciliu decât cel stabilit de instanță, interzicându-i să aibă legături personale cu fiica sa minoră.

Apelantul-reclamant, în temeiul disp. 205 C.pr.civ. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând instanței să constate netemeinicia apărărilor pârâtei care sunt o copiere identica a celor de la fond fără a răspunde punctual motivelor de apel, să dispună admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. zzz/201x a Judecătoriei AAA, ca fiind netemeinica și nelegala. De asemenea, apelantul a solicit instanței să dispună completarea probatoriilor în apel conform celor solicitate prin apel și prezenta cerere , admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii modificate și precizate în cerere de drept comun, să dispună: sistarea pensiei de întreținere stabilita prin sentința civilă nr. zzz/2014 a Judecătoriei AAA; obligarea pârâta la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25 % din veniturile nete lunare în favoarea minorei F.G., începând cu data formulării acțiunii și pana la majorat; modificarea masurilor dispuse asupra minorei F.G. în sensul de a stabili domiciliul acesteia la tatăl său; să substituie acordul pârâtei în vederea eliberării pașaportului individual minorei și sa substituiți acordul pârâtei în sensul de a permite minorei sa călătorească însoțită de tatăl în străinătate, respectiv în tarile din Europa cu referire explicita la Franța, Spania, Italia, Grecia și Bulgaria conform cererii și notelor scrise, SUA, Canada și Australia, acord ce va fi valabil 3 (trei) ani de la rămânerea definitiva a hotărârii, să înlăture obligarea la plata cheltuielilor de judecata de la fond, dovada acestora fiind depusa după încheierea dezbaterilor, fiind aplicabile disp. art. 452 C.pr.civ.

În baza disp. art. 453 C.pr.civ. a solicitat cheltuieli de judecata în fond și apel.

În drept: art 404 și urm C Civ., Legea 272/2004 și Legea 248/2005.

Probe în apel: interogatoriu suplimentar pârâta, înscrisuri certificate, martori, expertiza psihiatrica IML cu internarea pacientului.

Prin încheierea de ședință din data de yyy au fost încuviințate proba cu înscrisuri și testimonială.

Prin decizia civilă nr. yyyy/2018, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat, reținând că din căsătoria părților a rezultat minora F.G, născută la data de yyyy, conform certificatului de naștere seria xxxxx.

Prin sentința civilă nr. zzz/2014 pronunțată de Judecătoria AAA în dosarul nr. xxx/281/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. yyy/27.05.201x a XXXX, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpa comună a soților, reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către pârâta din prezenta cauză, exercitarea autorității părintești cu privire la minoră în comun de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei, tatăl având dreptul de a păstra legături personale cu aceasta și obligarea reclamantului din prezenta cauza la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 25% din veniturile sale nete începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Față de autoritatea de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească, instanța învestită cu prezenta cerere de modificare a măsurilor privind copilul nu poate analiza decât elementele survenite după data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a locuinței minorei, respectiv xxxx2016, împrejurările de fapt învederate de părți, survenite anterior acestei date nemaiputând fi puse în discuție.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 505 alin. 2 și art. 403 Cod civil, rezultă că instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți.

Sintagma schimbarea împrejurărilor presupune că după data stabilirii măsurilor anterioare, au intervenit elemente noi, esențiale, de natură să conducă la o altă soluție. Evident, elementele respective se apreciază prin prisma criteriilor prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Conform art. 2 alin. 6 din actul normativ arătat, "în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie, b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate, c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor, d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.";.

Potrivit art. 496 C.civ. "dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultând-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.";

Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede că în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil, la evaluarea interesului copilului instanța putând avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.

A reținut tribunalul următoarea situație faptică la momentul pronunțării hotărârii: deși fiind stabilită locuința minorei în mod definitiv din data de 27.05.201x la domiciliul mamei, aceasta locuiește cu tatăl; cu toate că a fost pusă în executare silită, hotărârea judecătorească nu a fost încă executată. De asemenea din procesul-verbal de ascultare a minorei, dar și din depozițiile martorilor, precum și din susținerile părților rezultă că minora este atașată de tată, legătura afectivă față de mamă fiind inexistentă. În considerentele sentinței civile nr. zzz/2014 și ale deciziei nr. zzz/27.05.201x se reține că ruperea acestei legături este în mare parte cauzată de conduita tatălui: "Fără putință de tăgadă ambii părinți manifestă afecțiune față de copilului lor minor, prezintă condiții materiale bune și disponibilitate pentru a satisface nevoile minorei de creștere și dezvoltare. S-a observat însă din partea apelantului - pârât o atitudine constată de împiedicare a mamei de a avea relații cu fiica sa, prin denigrarea mamei în fața copilului și alienarea copilului față de mamă, punându-se astfel în primejdie sănătatea psihică și emoțională a minorei, încălcând drepturile copilului de a avea relații personale cu mama sa și lipsind-o în mod abuziv, nelegal și nemotivat de dragostea și îngrijirea maternă.

Această atitudine s-a manifestat prin neexecutarea sentinței civile de încredințare a minorei pe cale de ordonanță mamei, prin neprezentarea minorei la convocările autorității tutelare și DGASPC, în fața instanței de fond, la solicitarea acesteia de audiere a minorei și, în general, prin ascunderea minorei de mamă și nepermiterea vizitării acesteia de către intimata-reclamantă.

În consecință, se impune cât mai urgent, restabilirea relațiilor personale ale mamei cu fiica sa.";

Tribunalul a constatat că în acest interval de 2 ani situația nu s-a îmbunătățit substanțial; astfel, prin sentința penală nr. yyy/F/18.12.201x pronunțată de XXX, apelantul a fost condamnat pentru nerespectarea sentinței civile nr. zzz/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. zzz/A/2017 pronunțată de XXXX. In procesele-verbale aflate în copie la filele 128-133, rezultă că apelantul nu s-a prezentat la convocările executorului. Deși din probatoriul administrat rezultă că au existat câteva contacte între mamă și fiică, acestea sunt sporadice, tensionate și în condiții nepropice, petrecându-se la școală sau la locuința unor prieteni ai apelantului.

De asemenea, în Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Prahova în data de yyy, se menționează că apelantul "a continuat să adopte o poziție de forță față de celălalt părinte și să decidă în mod unilateral și arbitrar, care sunt măsurile potrivite pentru copil, [...] pe parcursul realizării interviului de evaluare, s-a putut observa că inculpatul ignoră și manifestă o atitudine de minimalizare în ceea ce privește iminența producerii unor consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării ulterioare a minorei, motivându-și comportamentul prin faptul că fiica sa refuză orice contact cu propria mamă.";

S-a mai reținut și refuzul minorei de a o vedea pe mamă, care este generat într-o mare măsură de povestirile tatălui, fapt rezultat din chiar conținutul procesului-verbal de ascultare a minorei, aceasta declarând că tatăl i-a relatat diverse întâmplări despre mamă. Pe de altă parte, acest refuz este cauzat și de conduita mamei, care a ales o abordare necorespunzătoare în ceea ce privește reluarea legăturilor cu fiica sa, în prezența unor persoane străine, chiar dacă acestea i-ar asigura integritatea corporală pe care, conform afirmațiilor sale, apelantul i-ar pune-o în pericol.

Este adevărat că se creează un cerc vicios, în care acțiunile fiecăruia determină reacțiunea celuilalt și că ambii foști parteneri trebuie să coopereze în vederea detensionării relațiilor dintre ei și construcției încrederii reciproce, însă, în cauză, din poziția părintelui la care copilului locuiește și care reprezintă figura părintească dominantă, apelantul este cel care în primul rând ar fi trebuit să nu rupă legătura celor două, iar ulterior să vegheze la menținerea unei relații firești a copilului cu celălalt părinte, nicidecum intervenind în relația acestora, prin refuzul de a se supune hotărârii judecătorești, prin comunicarea către copil a unor informații care privesc exclusiv relațiile dintre părinți, prin neprezentarea acestuia la convocările executorului judecătoresc sau prin orice alte cuvinte, gesturi, fapte care au determinat alienarea parentală.

O relația armonioasă cu ambii părinți contribuie la o dezvoltare normală și echilibrată a copilului care, este imperios necesar, să mențină relațiile cu părinții naturali, care nu pot fi substituite.

Mai presus de obligațiile legale sunt însă obligațiile morale, în speță, obligația părinților de a respecta interesul superior al copilului lor care se manifestă în primul rând prin dreptul de a cunoaște direct și personal pe ambii părinții și a decide în cunoștință de cauză, pe baza propriilor percepții. Iar deciziile privitoare la minor trebuie luate împreună de ambii părinți, competenți și îndrituiți în egală măsură să decidă.

Tribunalul a constatat că deși au trecut 5 ani de la introducerea acțiunii de divorț, conflictele dintre părți nu au încetat, dimpotrivă s-au acutizat și au escaladat prin formularea de plângeri penale reciproce și față de membrii familiei, sesizări și acuzații adresate diferitelor instituții cu atribuții în protecția copilului sau la locurile de muncă, fiind ei înșiși cei care au trecut în plan secund protejarea minorei. O astfel de atitudine, chiar justificată în forul interior al fiecăruia, nu poate avea consecințe pozitive asupra dezvoltării mentale și emoționale a minorei, al cărei interes superior este să crească având relații normale cu ambii părinți.

Niciuna dintre părți nu este în măsură să stabilească că cealaltă este sau nu un părinte potrivit pentru copilul conceput împreună. Câtă vreme nu s-a pronunțat o hotărâre de decădere din drepturile părintești, există prezumția că părțile își pot exercita drepturile și îndeplini obligațiile în mod corespunzător. Așa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul oferă mai multe criterii în raport de care să se stabilească măsurile privitoare la copil, printre care nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie, capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Erorile comise de o parte sau alta nu îndreptățesc restricționarea sau interzicerea contactelor părinte-copil. În acest moment legătura mamei cu fiica sa este profund deteriorată, fiind necesară o abordare delicată și precaută pentru a se putea apropia și a putea construi o relație firească, contribuția și sprijinul constant al tatălui, ca figură dominantă, fiind esențial în această direcție. Este logic că părintele lângă care copilul a stat 5 ani cunoaște nevoile concrete ale sale și răspunde ca atare, în raport de părintele care l-a văzut sporadic, deoarece anumite abilități nu se pot dezvolta în absență și în condițiile privării de informații.

Pe de altă parte menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament nu înseamnă perpetuarea stării actuale de fapt, ci păstrarea legăturilor cu acestea - nu neapărat în forma în care au existat - și nu exclude inițierea relațiilor cu persoanele față de care nu a dezvoltat astfel de relații.

Prin urmare este imperios necesar ca părțile să depășească animozitățile care încă guvernează relația dintre ele pentru realizarea interesului superior al copilului. Un mediu securizant îl pot oferi ambii părinți, intimata având doar posibilitatea teoretică, nu și practică de o face, iar securizarea oferită de apelant minorei nu are un fundament solid, în lipsa contribuției proprii a mamei.

Apelantul invocă în susținerea cererii sale situația de fapt care există de câțiva ani pentru a justifica solicitarea de schimbare a stării de drept. Însă instanța nu poate ignora modul în care s-a ajuns la această situație de fapt, prin opunerea apelantului la executarea unei hotărâri judecătorești, deoarece ar însemna legitimarea unei conduite neconforme cu legea, cu principiul respectării hotărârilor judecătorești, fundamental într-un stat de drept.

Interesul superior al minorei nu este, contrar a ceea ce părțile consideră, să crească departe de un părinte sau altul sau de familia extinsă, ci armonizarea și conlucrarea tuturor acestor persoane, fiecare având rolul și locul său în viața copilului.

În fața instanței, se constată o schimbare a atitudinii apelantului, însă aceasta este insuficientă față de ruptura gravă dintre mamă și minoră. Nu este suficient să respecte voința copilului, în sensul că dacă aceasta dorește să locuiască cu mama, o va lăsa (astfel cum a declarat inclusiv în fața instanței), ci se impune o atitudine proactivă, care reclamă înlesnirea contactului mamă-fiică, dar și depășirea conflictelor cu rudele apropiate ale fostei soții.

Potrivit art. 17 alin. 1-3 din Legea nr. 272/2004, "(1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

(2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

(3) Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.";

În ceea ce privește cauza N.Ts împotriva Georgiei, invocată de apelant, tribunalul a reținut că situația premisă în cazul respectiv a fost alta - după moartea mamei lor, în noiembrie 2009, băieții au locuit cu reclamanta (mătușa) și bunicii lor (părinții mamei), la acea vreme, tatăl lor, GB, urma un tratament pentru dependența de droguri, el fiind condamnat anterior pentru consum de droguri - iar nerespectarea art. 8 a fost constată ca urmare a faptului că refuzul minorilor de a se întoarce la tatăl lor era dublat și de mai multe rapoarte ale psihologilor care avertizau cu privire la potențialele riscuri pentru sănătatea psihologică a băieților, dacă acestea ar fi înapoiați cu forța la tatăl lor. Pe de altă parte a fost constatat un rol formal al serviciilor sociale în monitorizarea situației minorilor.

În prezenta cauză nu există astfel de rapoarte, iar direcția de protecția a copilului s-a implicat, solicitând inclusiv decăderea apelantului din drepturile părintești, acțiune respinsă.

Conchizând, în raport de probele administrate, nu se justifică măsura schimbării locuinței minorei, stabilită prin sentința civilă nr. zzz/2014 la domiciliul mamei, chiar dacă condițiile locative oferite de tată sunt corespunzătoare, iar minora este integrată familial și social, fiind puternic atașată emoțional de tată, ci se impune menținerea situației juridice actuale.

Însă, în egală măsură, restabilirea relațiilor firești mamă-fiică, bunici-nepoată urmează a se face cu prudență și cooperare a tuturor părților implicate, ținând cont că o altă ruptură bruscă, de data aceasta de tată, ar perturba grav dezvoltarea mentală a minorei. În condițiile actuale, integrarea minorei în familia mamei este necesar a se face treptat, fără seisme și tulburări care ar destabiliza copilul.

Cu privire la acordarea pensiei de întreținere, aceasta are un caracter accesoriu în raport de stabilirea locuinței, deoarece debitor al obligației este în general părintele la care nu locuiește copilul, care trebuie să contribuie la cheltuielile de întreținere, creștere și educare. Or, câtă vreme instanța a constatat că nu se impune schimbarea locuinței, este evident că rațiunile pentru care apelantul a fost obligat la plata pensiei, subzistă.

În privința suplinirii acordului intimatei la deplasarea în străinătate, tribunalul a reținut că prin cererea de apel a enumerat o serie de țări în care intenționează să meargă împreună cu minora în următorii 3 ani. Instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt menționate perioadele și destinațiile și că nu s-au depus dovezi (bilete de avion, rezervări etc) care să justifice necesitatea obținerii acordului intimatei; de asemenea nu s-a făcut dovada refuzului acesteia. Or planificarea unei călătorii în străinătate presupune un termen rezonabil în care apelantul poate solicita intimatei acordul, iar în ipoteza refuzului, poate apela la instanță, pe calea procedurilor speciale, care să-i acorde permisiunea punctual, în baza unor dovezi.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei onorariu avocat.

← Puterea de lucru judecat, art.1201 cod civil vechi; dovada...  Suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Stabilirea locuinţei copilului minor, criterii. Jurisprudență