Condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 390 din data de 23.03.2018
DECIZIA CIVILĂ NR.390
Data: 23.03.2018
Autor: Gheorghe Daniela
Domeniu asociat: Răspundere civilă delictuală
Titlu: condițiile antrenării răspunderii civile delictuale
Deliberând asupra apelului civil de față, constată :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei XXX la data de 21.03.2017, sub nr. XXX/281/2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență XXX a chemat în judecată pe pârâtul XXX, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1 XXX,10 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate părții vătămate XXX.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, a arătat că prin ordonanța nr. XXX/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria XXX s-a dispus clasarea cauzei față de pârât, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. A subliniat că pârâtul l-a accidentat pe numitul XXX căruia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență XXX în perioada 16.04.-20.04.2015.
A mai învederat că potrivit prevederilor art. 320 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferente de faza de judecată.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 194 C.pr.civ, art.1349 alin. 1,2 C.civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 5-11 din dosar).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG 80/2013.
La data de 21.04.2017 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
In motivarea în fapt a arătat că nu este vinovat de producerea accidentului și că numitul XXX era o persoană încadrată în grad de handicap, neavând capacitatea fizică de a se deplasa cu bicicleta fără însoțitor, departe de casă.
Instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Prin Sentința civilă nr. 6055/29.06.2017 pronunțată de Judecătoria XXX a fost respinsă cererea având ca obiect "pretenții";, formulată de reclamanta Spitalul Județean de Urgență XXX, în contradictoriu cu pârâtul XXX, ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această sentință, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut faptul că, în data de 16.04.2015, ora 04:40, pârâtul a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare XXX, pe DN1 B, în afara localității Loloiasca din direcția Mizil către XXX și ajungând la km 33+400 m, l-a accidentat pe numitul XXX care se deplasa cu o bicicletă (ordonanța din data de 14.11.2016 dosar penal nr. XXX/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil).
În urma acestui accident, numitul XXX a fost transportat la Spitalul Județean XXX pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Cuantumul cheltuielilor de spitalizare este de 1 XXX,10 lei (decont cheltuieli f. 7 din dosar).
În drept, instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii 287/2009 privind Codul Civil din 2009, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, concluzie ce decurge din analiza dispozițiilor art.103 din Legea 71/2011 si art. 6 alin. 2 din Codul Civil din 2009 coroborat cu data producerii faptei ilicite, 16.04.2015.
Conform art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund conform legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Prin urmare, pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (1) săvârșirea unei fapte ilicite, (2) cu vinovăție, (3) cauzatoare de prejudicii, și (4) existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă orice acțiune ori inacțiuni prin care, încălcându-se normele legale în vigoare, sunt cauzate prejudicii materiale sau morale. Fapta pârâtei constă în aceea că, în data de 16.04.2015, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare de înmatriculare menționat mai sus, a accidentat pe numitul XXX. În urmare acestei acțiunii s-a produs vătămarea corporală a numitului XXX, aceasta fiind transport la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. Din decontul de cheltuieli depus la dosar de către reclamant (f.7) nu rezultă cu certitudine care sunt actele medicale de care a beneficiat numitul XXX, care a fost costul fiecăruia dintre acestea, care au fost medicamentele administrate și care a fost costul acestora, astfel că nu se poate verifica certitudinea sumei de 1 XXX,10 lei, pretinsă de către reclamant.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, instanța de fond a reținut că aceasta este elementul răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă, adică atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa ori față de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârșit-o. Răspunderea civilă delictuală este o răspundere civilă subiectivă, urmând să fie angajată numai dacă există vinovăția autorului faptei ilicite prejudiciabile. În aprecierea vinovăției se ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciu, conform art. 1358 C.civ.
Instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză și propus de reclamant, nu rezultă culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului de circulație care a determinat producerea prejudiciului. Or, în condițiile art. 249 C.pr.civ. reclamantului îi incumba obligația de a proba susținerile sale, potrivit principiului "onus probandi incumbit actori";(cel care face o susținere trebuie să o dovedească).
Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform art. 1357 C.civ., instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul Județean de Urgență XXX în contradictoriu cu pârâtul XXX.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Spitalul Județean de Urgență XXX.
În motivarea cererii de apel, reclamantul a menționat că pârâtul a adus prejudicii stării de sănătate persoanei vătămate așa cum este prevăzut de art.320 alini din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, apelantul - reclamant a apreciat că instanța de fond dacă a considerat că sunt insuficiente înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant, ar fi trebuit să solicite acestuia atașarea dosarului de la parchet pentru a se stabili cu certitudine existența faptei ilicite a pârâtului și detalierea decontului de cheltuieli.
În acest sens, apelantul - reclamant a susținut că pârâtul avea posibilitatea chemării în garanție a societății de asigurare la care avea încheiată polița RCA.
Mai mult, apelantul - reclamant a invocat prevederile art.320 alin.1 și 2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,cu modificările si completările ulterioare, potrivit cu care persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane sau daune propriei sănătății, din culpa, răspund potrivit legii, au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.
Astfel, apelantul - reclamant a susținut că restituie sumele recuperate în urma introducerii în instanță a acțiunilor în pretenții către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, sume ce se constituie venituri la Fondul National Unic de Asigurări de Sănătate.
Totodată, apelantul - reclamant a precizat că decontul de cheltuieli reprezentând cheltuielile de spitalizare se întocmește în conformitate cu prevederile OMS nr. 1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite.
În legătura cu plata taxei de timbru in prezenta acțiune, apelantul - reclamant a învederat instanței că,în temeiul art.169 alin.(3) lit. a) coroborat cu art.190 alin. l din Legea nr.95/2006 este instituție publică, aceste prevederi coroborându-se cu art.30 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care cererile și acțiunile formulate de instituțiile publice,indiferent de calitatea procesuala a acestora sunt scutite de taxa de timbru când au ca obiect venituri publice.
Conform art.169 alin.3 lit. a) "Spitalele se organizează și funcționează, în funcție de regimul proprietății, în spitale publice, organizate ca instituții publice"".
Conform art.190 alin. l din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății,cu modificările si completările ulterioare: "Spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii si funcționează pe principiul autonomiei financiare."
Pentru aceste motive, apelantul - reclamant a solicitat să se admită apelul formulat de către apelantul-reclamant Spitalul Județean de Urgenta XXX, să se caseze sentința atacată și să se transmită către rejudecare cererea așa cum a fost formulată.
De asemenea, apelantul - reclamant a solicitat judecata în lipsă, conform art.223 alin.3 C. proc. civilă.
În dovedirea pretențiilor sale, apelantul - reclamant a precizat că înțelege să se folosească de sentința civilă nr.6055 pronunțată în data de 29.06.2017 de către Judecătoria XXX.
În drept, apelantul - reclamant a invocat art.470 alin.1, art.471 alin.1 C. proc. civ., coroborat cu art.1349 alin.1, 2 C. civ. și art.320 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXX/281/2017, la data de 22.11.2017.
Intimatul - pârât XXX a formulat la data de 18.12.2017 întâmpinare, solicitând ca instanța să respingă cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinței civile nr.6055 pronunțate la data de 29.06.2017 de Judecătoria XXX.
În motivarea întâmpinării, intimatul - pârât a învederat că în cererea de apel reclamatul consideră că instanța de fond ar fi trebuit să solicite dosarul de la parchet pentru a pentru a se stabili cu certitudine existența faptei ilicite și detalierea decontului de cheltuieli.
Or, intimatul - pârât a susținut că în fapt la dosar există Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil prin care se dispune clasarea cauzei privind vătămarea din culpă, precum și detalierea decontului de cheltuieli depuse de reclamant.
Mai mult, intimatul - pârât a învederat că reclamantul consideră că avea posibilitatea chemării în garanție a societății de asigurare unde are încheiată polița RCA fără să țină cont că nu există această posibilitate pentru că nu a săvârșit infracțiunea de vătămare din culpă.
la data de 15.01.2018, reclamantul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea susmenționată (f. 12), reiterând, în esență, susținerile din cererea de apel.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată următoarele:
Se susține în cererea de apel , în esență , faptul că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în judecată , în cauza fiind incidente dispozițiile art. 320 al. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanitații , instanța de fond făcând o greșită apreciere a probelor administrate în cauza.
Tribunalul apreciază ca fiind fondate aceste critici , față de faptul că prin ordonanța din 14.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil au fost reținute clar si fără echivoc , împrejurările de fapt în care s-a produs accidentul ce a avut ca urmare vătămarea numitului XXX de către pârâtul din prezenta cauză , respectiv XXX , probă ce nu a fost valorificată corespunzător de către instanța de fond.
Astfel , se arată în ordonanța menționata anterior că , organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de vătămare corporala din culpă , faptă prev. si ped. de art. 196 al. 2,3 Cod penal constând in aceea că la data de 16.04.2015 , în jurul orelor 04,40 , numitul XXX a condus autoturismul marca VW LT 28 cu nr. de înmatriculare BZ 08 FHF , pe DN 1B , în afara localității Loloiasca din direcția Mizil către XXX si ajungând la km. 33+400 m , l-a accidentat pe numitul XXX care se deplasa cu o bicicleta , provocându-i vătămări corporale pentru care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgenta XXX , unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
De asemenea , prin ordonanța din 16.04.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 al.2 si 3 din Codul penal . Cu toate acestea , s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de vătămare corporala din culpă față de lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate , persoană care si-a exprimat astfel opțiunea legala de a da curs sau nu dreptului său de a iniția un demers juridic împotriva persoanei ce se face vinovată de producerea accidentului.
Prin urmare , împrejurarea că în cauză s-a dispus clasarea cauzei deoarece persoana vătămata nu a formulat plângerea prealabila in termenul legal , nu este de natura a înlătura vinovăția persoanei care a produs accidentul , respectiv a pârâtului XXX , care nu va răspunde penal , dar va continua sa fie responsabil pentru daunele materiale produse din culpa sa, daune printre care se numără si aceea produsă apelantului Spitalul Județean de Urgenta Prahova , care a acordat îngrijiri medicale victimei.
Tribunalul constată așadar că în prezenta cauză este îndeplinită condiția vinovăției pârâtului in producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii , cu atât mai mult cu cât potrivit disp. art. 1357 al. 2 din Noul cod civil , ";Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă";.
In plus , apelantul reclamant a invocat dispoziții legale speciale , respectiv art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care prevăd că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane , din culpă , răspund conform legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Prin urmare , această normă specială care nu derogă de la principiile răspunderii civile constituie cadrul procesual creat prin promovarea acțiunii si conferă furnizorului de servicii medicale calitate procesuala activă in acțiunile ce au ca obiect recuperarea cheltuielilor de spitalizare si tratament de la persoana care prin fapta sa și din culpă (înțelegând aici si cea mai ușoară culpă conform art. 1357 al. 2 Noul Cod civil , enunțat in precedent) a adus daune sănătății altei persoane.
De asemenea , în ceea ce privește evaluarea prejudiciului cauzat apelantului reclamant , tribunalul apreciază ca judecătorul fondului a ignorat împrejurarea ca decontul depus la dosar cu privire la cheltuielile medicale ocazionate de îngrijirea victimei constituie un document contabil întocmit in conformitate cu prevederile OMS nr. 1100/2005 si face dovada operațiunilor financiare consemnate , până la proba contrarie , instanța nefiind investită cu cenzurarea lui sub aspectul realității sau necesității îndeplinirii unor acte medicale si nici cu privire la c/valoarea tarifului de spitalizare , a alocației de hrana , a valorii materialelor sanitare , a investigațiilor necesare sau a celorlalte elemente ce alcătuiesc decontul de cheltuieli pe care spitalele au obligația legală să-l întocmească pentru fiecare pacient .
Astfel , potrivit art. 2 al. 2 din OMS 1100/2005 , "; La stabilirea valorii decontului se vor lua în calcul cheltuielile efective din contabilitatea unității sanitare. ";
In conformitate cu art. 3 din acest ordin ";Pentru stabilirea sumei din decontul de cheltuieli pentru fiecare bolnav externat, unitatea sanitară calculează:
a)tariful pe zi de spitalizare pe secție/compartiment din structura proprie, exclusiv contravaloarea medicamentelor, materialelor sanitare sau prestațiilor care se pot identifica la nivel de pacient și evidenția distinct pe decont;
b) numărul de zile de spitalizare realizate pe caz externat;
c) contravaloarea consumabilelor - medicamente, materiale sanitare sau prestații care nu sunt comune și se pot identifica și cuantifica la nivel de pacient:
-medicamente, inclusiv cele din programe;
-materiale sanitare, inclusiv cele din programe;
-analize de laborator;
-alte investigații;
-alocația de hrană";
De asemenea , conform art. 5 al. 2 din același ordin , "; Decontul de cheltuieli pe pacient externat se întocmește în trei exemplare, din care un exemplar se înmânează pacientului, unul rămâne anexat la foaia de observație, iar un exemplar se transmite și se păstrează la compartimentul financiar-contabil";.
Prin urmare , decontul de cheltuieli depus la dosar constituie un document contabil care face dovada certa a valorii cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile acordate victimei , înscrisul nefiind contestat de altfel către pârât, prin întâmpinarea depusă la fila 11 dosar de fond.
Concluzionând , tribunalul constată că in cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale , fapta fiind săvârșită din culpă de către pârâtul intimat , iar prejudiciul dovedit cu decontul de cheltuieli depus la dosar , astfel încât in temeiul art. 320 din Legea nr. 95/2006 coroborat cu disp. art. 1357 si urm. Noul Cod civil si prin raportare si la art. 480 NCPC , dat fiind faptul că sunt fondate criticile formulate de către apelant , va admite apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul Județean de Urgență XXX cu sediul în XXX, împotriva Sentinței civile nr.6055 pronunțate la data de 29.06.2017 de Judecătoria XXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât XXX cu domiciliul în comuna Breaza, Vispești, nr. 40, Județ Buzău și, în consecință va schimba în tot sentința atacată în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1 XXX,10 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate XXX.
| ← Anulare parţială a unei dispoziţii emise în baza legii nr.10/2001 | Art.509 alin.1 pc.1 cod procedură civilă, condiţii revizuire → |
|---|
