Suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Sentinţă civilă nr. 349 din data de 15.02.2018
SPEȚĂ RELEVANTĂ 2018
Domeniu: suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare. Caz bine justificat. Lipsa relei credințe
Dosar nr. 9021/105/2017
Sentința nr. 349/15.02.2018
Judecător VASILE ALEXANDRU
În fapt, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) lit d) și alin (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare nr. 110206 din 24.10.2017, pârâta A.J.F.P. Prahova a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei C.L.C., în vederea realizării, în tot, a creanțelor fiscale restante, în limita sumei de 31.161 lei.
S-a reținut că, având în vedere caracterul de solidaritate al răspunderii, alături de reclamantă, pentru obligațiile fiscale ale debitoarei D.S. SRL, mai răspund solidar: P.C., în calitate de asociat majoritar părți sociale, cu cota de 95% în perioada 06.06.2005-22.06.2012 și cota de 76% în perioada 23.06.-23.07.2012 al debitoarei D.S. S.R.L., în limita sumei de 32.161 lei și C.R.J., administrator și asociat unic, în limita aceleiași sume.
În privința reclamantei C.L.C., s-a reținut, în esență, că aceasta a avut calitatea de administrator al societății debitoare D.S. SRL în perioada 23.12.2006 - 22.06.2012, în privința acesteia fiind îndeplinite condițiile privind angajarea răspunderii solidare pentru debitoarea menționată, prevăzute de art. 25 alin. (2) lit d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pe cele prevăzute de O.P.A.N.A.F. nr. 127/2014 privind aprobarea Instrucțiunilor privind procedura de angajare a răspunderii solidare.
În drept, conform art. 278 alin. (1) și (2) Cod pr fisc, "(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.";.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 ,,(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
(2) Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.";.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea menționată, "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
(2) Dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.";
În ceea ce privește posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, instanța reține că, din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispozițiile Legii nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis -ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.
Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor mai sus menționate, instanța retine ca un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, astfel încât caracterul aparent de legalitate va trebui analizat de la caz la caz.
În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ si de drept care sunt de natura sa producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis in temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ in calea recursului administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar în conformitate cu lit t) a aceluiași articol, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Tribunalul apreciază că, de principiu, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
În consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Tribunalul reține că în cauză, reclamanta a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1), raportat la art. 2 lit t) din Legea nr.554/2004.
Astfel, fără a antama fondul cauzei, instanța învestita cu suspendarea executării actului administrativ procedează la o examinare a aparentei de legalitate a actului administrativ care face obiectul cauzei.
În acest sens, instanța reține că, prin decizia contestată, pârâta a instituit răspunderea solidară a reclamantei pentru suma de 32.161 lei, compusă din: debit 15473 lei, dobândă 14328 lei și penalitate în cuantum de 2360 lei, "conform fișă plătitor editată la 17.10.2017";, fără a se preciza perioada pentru care este datorată această sumă, în condițiile în care se reține, în cadrul deciziei menționate, faptul că reclamanta a deținut calitatea de administrator în perioada 23.12.2006-22.06.2012.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta "administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale";, însă, conform alineatului (5) al aceluiași articol, "Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol privește obligațiile fiscale principale și accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare";.
Raportat la aceste prevederi, instanța reține că, din cuprinsul deciziei contestate, nu rezultă că suma de 32.161 lei pentru care a fost atrasă răspunderea solidară a reclamantei cu societatea D.S. SRL reprezintă obligații fiscale ale societății menționate, aferente perioadei 23.12.2006-22.06.2012, când se reține că reclamanta avea calitatea de administrator al societății menționate, din mențiunea "conform fișă plătitor editată la 17.10.2017";, rezultând că reclamantei i-ar fi atrasă răspunderea solidară pentru obligațiile fiscale ale societății până la data de 17.10.2017, cu mult după data de 22.06.2012, când i-a încetat calitatea de administrator, aceasta fiind preluată de C.R.J..
Mai mult, reclamanta contestă și faptul că în 23.12.2006-22.06.2012 nu a avut specimen de semnătură în bancă și nu a ridicat sau depus niciodată bani la bancă în numele societății debitoare D.S. S.R.L., în acest sens depunând la dosarul cauzei adresa B.C.R. - Sucursala județ Prahova nr. 7897/06.12.2017 (f. 29) și declarația pe propria răspundere a administratorului C.R.J.(ulterior datei de 22.06.2012), autentificată de B.I.N.I.V.F. din Ploiești, sub nr. 1681/24.11.2017 (f. 95).
În limitele acestui probatoriu, instanța reține că există îndoială și asupra relei credințe a reclamantei, în sensul prevederilor art. 25 alin. (2) lit d) din Legea nr. 207/2015, din moment ce, raportat la aspectele invocate, aceasta nu a avut posibilitatea de a efectua operațiuni financiare în numele societății debitoare, inclusiv în ceea ce privește plata obligațiilor fiscale datorate de aceasta.
În aceste condiții, față de faptul că modalitatea de stabilire a sumei de 32.161 lei nu corespunde întocmai exigențelor prevăzute de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, sub aspectul perioadei pentru care a fost calculată, precum și în raport de îndoiala care planează asupra relei credințe a reclamantei reținută de pârâtă în cadrul deciziei contestate, tribunalul reține că nu se poate prezuma că suma menționată a fost corect stabilită, motiv pentru care instanța reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța reține că prin executarea silită a sumei pretinse de pârâtă într-un cuantum ridicat, se creează în patrimoniul reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit ș) din Legea nr. 554/2004, raportat la veniturile acesteia în cuantum de 1314 lei net, astfel cum rezultă din adeverința depusă la f. 96 dosar, față de creditele contractate la R.B. și B.T. S.A. (conform contractelor depuse la f. 31-70) și obligația de întreținere față de fiul acesteia care urmează cursurile unei facultăți, conform legitimației de student depusă la f. 83 dosar, astfel că și această condiție este îndeplinită în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea, precizată și a suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) lit d) și alin (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare nr. 110206 din 24.10.2017, până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul Dosarului nr. XXX/105/2018, aflat pe rolul Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, față de declarația apărătorului reclamantei în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată, tribunalul a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
| ← Stabilirea locuinţei copilului minor, criterii. Jurisprudență | Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza a... → |
|---|
