Sub aspectul raportului dintre fapte şi judecăţi de valoare, instanţa a avut în vedere faptul că instanţa de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudenţa sa, între fapte şi judecăţi de valoare, arătând că fapta de a acuza o

Comentarii

0

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 533A din data de 07.06.2017

Domeniu: Răspundere civilă delictuală.

Sub aspectul raportului dintre fapte și judecăți de valoare, instanța a avut în vedere faptul că instanța de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudența sa, între fapte și judecăți de valoare, arătând că fapta de a acuza o anumită persoană implică obligația de a furniza o bază factuală suficientă. În privința celor din urmă, CEDO a stabilit că o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază factuală.

- Constituția României - art. 30, 31

- art. 72, art. 1349 și urm. din Codul civil

- Convenția Europeană a Drepturilor Omului - art. 8, 10

( decizia civilă nr. 533 A/ 7.06.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila )

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 27.10.2014 sub nr. de dosar 36900/3/2014, reclamanta (...) ((...)) a chemat în judecată pârâții (...) și (...), solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului produs reclamantei prin publicarea articolului de presa intitulat (...), tradus"; de "rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile"; în data de 16.07.2014,. Suma urmează să fie donată către pentru finanțarea programelor de educație financiară pe care le derulează organizația în rândul tinerilor; obligarea pârâtei (...)la publicarea, în cotidianul, pe cheltuiala acesteia, a întregii hotărâri, pe prima pagină, la loc vizibil, cu următoarele caractere: font 10, Times New Roman. Totodată, în raport de prevederile art. 453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâților, solicită obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 16.07.2014, a fost postat pe site-ul ..l., articolul de presa intitulat (...), tradus"; de ,,rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";, prin care au fost aduse o serie de acuzații nereale, deosebit de grave, la adresa Băncii și a reprezentanților acesteia, de natură a le afecta în mod grav imaginea și reputația.

Astfel, în cuprinsul articolului se menționează anumite acțiuni întreprinse de reprezentanții reclamantei, respectiv la acordarea unui credit în valoare de 20.000.000 Euro către societatea (...), care nu ar fi fost restituit, precum și la refuzul Băncii și al reprezentanților săi de a întreprinde demersuri în vederea recuperării sumelor datorate.

În concret, a menționat că față de existența unui pretins credit neperformant, de aproximativ 20.000.000 Euro, acordat societății, abatorul care deservește (...), "bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupți", nefiind în măsură să recupereze sumele împrumutate; a mai susținut că "(...) nu a achitat nici măcar o rata către (...) din cei peste 20 de milioane de Euro deținuți, iar de dobândă nici nu poate fi vorba";, astfel încât, a apreciat jurnalistul că austriacul (...)a fost "tradus"; vreme de 5 ani de binomul s-g cu complicitatea directorilor aflați în fruntea (...); se face în cuprinsul articolului, de asemenea și o prezentare a "șefilor (...)"; care, conform susținerilor jurnalistului "au produs celei mai mari bănci românești o gaură uriașă în buget prin acordarea unor credite neperformante și prin nerecuperarea acestora.

În mod tendențios, în articol se face trimitere la împrejurarea că (...)"marele șef al (...) Group"; face parte din Consiliul de supraveghere al activității (...), entitate care "se ocupă cu supravegherea celor care dau credite ce se dovedesc neperformante.";; de asemenea, în cuprinsul articolului se aduc acuzații publice directe cu privire la săvârșirea de către reprezentanții reclamantei a unor fapte de corupție: "aici își face apariția o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii șmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie data de afaceriștii oneroși pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? … Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?";.

În realitate, prin toate cele susținute în cuprinsul articolului de presă, nu se urmărește altceva decât, pe de o parte denigrarea reclamantei și a reprezentanților săi iar, pe de altă parte, expunerea unei știri care nu corespunde realității, cu scopul de a crea rating.

A învederat instanței că relatarea unor informații neadevărate în cadrul unui ziar de largă circulație națională, în lipsa unei documentari prealabile în legătură cu veridicitatea celor afirmate, ca, de altfel, și prezentarea de către autorul articolului a unor opinii nefavorabile îndreptate împotriva reclamantei și a reprezentanților reclamantei sunt de natură să aducă gravă atingere imaginii publice și reputației Băncii și, totodată, să intre în contradicție cu prevederile legale interne și internaționale care protejează aceste valori.

Același efect îl au, deopotrivă, atât neindicarea sursei care a furnizat aceste informații false, precum și lipsirea reclamantei de a avea posibilitatea exprimării unui punct de vedere în legătură cu aceste acuzații.

Această conduită ilicită a pârâților a cauzat reclamantei un prejudiciu moral însemnat, care nu poate fi înlăturat decât prin: obligarea acestora la plata daunelor morale în solidar, cât și prin publicarea integrală a cuprinsului hotărârii instanței de judecată pe prima pagina a ziarului și, respectiv, prin postarea pe site-ul ..l., la loc vizibil, în condiții similare celor în care a apărut articolul defăimător.

Pentru a decide în acest sens, instanța de judecată urmează să observe prevederile art. 1349 cod civil și prevederile art. 1357 Cod civil.

Nu în ultimul rând, raportat la situația de fapt, urmează a se observa prevederile art. 1373 Cod.

Prin urmare, din analiza prevederilor legale menționate anterior rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiții:

- existența unei fapte ilicite;

- existența unui prejudiciu - ca o consecință directă a săvârșirii acestei fapte ilicite;

- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care acesta a acționat;

- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.

A mai arătat că în speță, sunt întrunite toate condițiile angajării răspunderii civile a pârâților și, pe cale de consecință, pentru obligarea acestora la repararea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat, în raport de argumentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

În speță, a arătat reclamanta, fapta ilicită săvârșită de către autorul articolului, pârâtul PM, este reprezentată în concret de publicarea în articol a unor informații nereale, distorsionate și calomnioase la adresa sa și a reprezentanților săi; denaturarea unor informații în cuprinsul articolului de presă, astfel încât imaginea și reputația sa să fie iremediabil afectate; relatarea informațiilor prezentate mai sus în cadrul unui ziar de larga circulație național, în lipsa unei documentări prealabile în legătură cu veridicitatea celor afirmate precum și neindicarea sursei care a furnizat aceste informații false; nerespectarea dreptului său sau a reprezentanților săi de a exprima un punct de vedere personal în legătură cu aceste acuzații;

În ceea ce privește pârâta (...)în calitatea sa de proprietar al publicației P și al site-ului ..l., fapta ilicită săvârșită de către aceasta este reprezentată de acceptarea postării pe site-ul ..l., a articolului în discuție, fără a solicita autorului (Jurnalistului) să demonstreze, să justifice sau să confirme realitatea datelor cuprinse în articol; prin urmare, și în persoana acestei pârâte sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, atât pentru fapta proprie, cât și pentru fapta prepusului său, situație în care răspunde în calitate de comitent.

Procedând astfel, pârâții au adus atingere drepturilor reclamantei consacrate de dispozițiile art. 30 din Constituția României, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

De asemenea, prin publicarea unor informații false, neadevărate, pârâții au încălcat prevederile cuprinse în art. 31 din Constituție.

Totodată, pârâții au încălcat și dispozițiile Codului Deontologic al Ziaristului potrivit cărora ziariștii au datoria primordială de a relata adevărul (...), obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat, pot da publicității informațiile de a căror veridicitate sunt siguri, după ce în prealabil le-au verificat, de regulă, din cel puțin două surse credibile, nu vor aduce acuzații fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să își exprime punctul de vedere, vor avea în vedere respectarea principiului de nevinovăție, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor până când o instanță juridică nu se va pronunța.

A solicitat ca instanța de judecată să observe că, în cuprinsul articolului de presă pârâții, pe de o parte, au prezentat o situație denaturată, fără a se face minime verificări în legătură cu aspectele relatate, iar pe de altă parte, nu au oferit posibilitatea reclamantei sau reprezentanților reclamantei să își exprime punctul de vedere cu privire la cele publicate, dreptul la replică consacrat de prevederile ce reglementează exercitarea profesiei de ziarist fiind în mod flagrant încălcat.

Așa cum rezultă neechivoc din chiar cuprinsul materialului, niciuna dintre informațiile publicate în articol nu a fost verificată de către pârâți.

Astfel, jurnalistul a arătat în mod expres că: pentru a obține un punct de vedere de la reprezentanții adresat întrebările sale acționarului (...)prin intermediul Casei de avocatură "(...). Din păcate, nici avocații aleși nu au reușit să-l determine pe (...)să le ofere punctul său de vedere.

Totodată, nicăieri în cuprinsul articolului nu se face vorbire de sursele de la care s-au obținut informațiile publicate și nici despre vreo încercare de a obține punctul de vedere al reclamantei în legătură cu aspectele expuse.

În condițiile în care pârâții ar fi respectat drepturile reclamantei și i-ar fi permis să se exprime din punctul de vedere cu privire la acuzațiile cuprinse în articolul de presa, ar fi constatat cu ușurință că informațiile publicate nu corespund realității.

Tot cu încălcarea normelor ce reglementează activitatea jurnalistică, pârâții au înțeles să prezinte opiniei publice aspecte ce privesc exclusiv relația dintre Bancă și unul dintre clienții acesteia, în condițiile în care, chestiunea posibil litigioasă ar urma să fie reglementată exclusiv între părțile implicate, în raport de prevederile contractului de credit și de dispozițiile legale aplicabile.

Nu în ultimul rând, a arătat că pârâții au încălcat și dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd, pe de o parte că "orice persoană are dreptul la libera exprimare"; însă, pe de altă parte, acestui drept îi corespunde și o "obligație"; a ziariștilor (ignorată în prezenta speță) respectiv, presa "nu trebuie să depășească anumite limite, ținând mai ales de protecția drepturilor și reputația altora";.

Cu titlu de exemplu, se menționează în hotărârea din 08.07.1996 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Ligens contra Austria, în care se arată că, deși presa are datoria de a transmite informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, ea nu trebuie să depășească, între alte limite, pe aceea a protecției reputației altora.

Or, prin modul în care a fost conceput articolul incriminat, prin datele conținute și prin modul de interpretarea a faptelor, s-a adus atingere imaginii și reputației sale, a arătat reclamanta, scopul fiind exclusiv denigrator, cu încălcarea evidentă a limitelor impuse de dispozițiile legale incidente.

Instanța de judecată urmează să constate că așa-zisele dezvăluiri, garantate de un eventual profesionalism sau vechime în domeniu a jurnalistului, precum și de tradiția ziarului, nu intră în sfera exercițiului normal al libertății de exprimare, fiind vorba de fapte neadevărate, neverificate. Practic, pe lângă caracterul nereal și fals al informațiilor cuprinse în articol, care reprezintă în sine o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, același caracter ilicit se regăsește și în modul de prezentare a informațiilor.

În acest sens, a arătat că pârâții au exercitat în mod abuziv dreptul de exprimare în presă folosind un limbaj jignitor de natură să aducă atingere onoarei, demnității și demnității reclamantei și reprezentanților acesteia.

A învederat că, pe lângă faptul că judecățile de valoare ale Jurnalistului se bazează pe fapte neadevărate și neverificate, atitudinea subiectivă a acestuia nu a fost în acord cu buna-credință de care ar fi trebuit să dea dovadă pentru ca dreptul său la libera exprimare și informare să se încadreze în limitele stabilite de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, se poate concluziona că jurnalistul nu și-a îndeplinit cu bună-credință sarcina de a informa opinia publică, asupra unor chestiuni de interes public, ci acesta a fost determinat în demersul său de motivația internă de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația reclamantei și a reprezentanților acesteia, sens în care nu se poate considera că se află în prezența unui demers legitim, iar jurnalistul nu se poate bucura de protecția conferită de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, a învederat caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți având în vedere că, prin declarațiile de presă false au fost încălcate normele privind ocrotirea dreptului la buna reputație, demnitate, prestigiul persoanei, dreptul la propria imagine, precum și dispozițiile incidente limitei libertății de expresie.

În ceea ce privește vinovăția, aceasta reprezintă atitudinea subiectivă a pârâților pe care au avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite, sau mai exact, la momentul anterior săvârșirii acesteia, față de fapta și urmările acesteia.

În materia răspunderii civile delictuale, vinovăția subzistă chiar și atunci când îmbracă forma celei mai ușoare culpe și, mai mult decât atât, ea nu poate fi înlăturată decât în următoarele cazuri: fapta victimei însăși, fapta unui terț pentru care autorul nu este ținut a răspunde, cazul fortuit stricto senso și cazul de forță majoră.

În speță, instanța urmează să observe ă fapta pârâților de a publica articolul în discuție a fost săvârșita cu vinovăție, fiind excluse orice cauze exoneratoare de răspundere dintre cele arătate mai sus.

Jurnalistul se face vinovat nu numai de încălcarea deontologiei profesionale, dar și de faptul că, nu a depus minime diligențe pentru a afla dacă cele relatate reprezintă sau nu date reale, nedistorsionate. Practic, în cadrul articolului menționat, jurnalistul nu numai că prezintă aceste informații neverificate și într-o maniera tendențioasă, dar din modul în care a fost redactat textul și prezentate informațiile, se induce opiniei publice convingerea că toate faptele de care se face vorbire în articol s-au petrecut în realitate și au fost săvârșite de reclamantă sau reprezentanții săi.

În legătură cu vinovăția persoanei juridice a arătat că pârâtul persoană juridică a acceptat publicarea pe site-ul ..l. a articolului, fără a solicita autorului să demonstreze sau să confirme realitatea datelor cuprinse în articol.

Instanța de judecată urmează să constate că, în speță, și această condiție este îndeplinită, încât prezentarea datelor false și într-o manieră nefavorabilă reclamantei este de natură să aducă atingere imaginii publice și reputației de care se bucură Banca. În acest sens, reclamanta a arătat că activează în domeniul bancar, un sistem sensibil și care poate fi, în evident, perturbat de prezentarea unor informații alarmiste de natură a scădea încrederea clienților.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat, în speța de față acesta îmbracă forma prejudiciul moral, rezultat al încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale.

Dacă măsurile nepatrimoniale, precum obligarea autorului faptei de a-și retracta sau de a-și rectifica cele afirmate în public, cum este cazul calomniei, sunt apreciate ca relativ adecvate pentru a acorda victimei o satisfacție morală, tot astfel putem spune că, prin acordarea de despăgubiri bănești, trebuie să se urmărească a da victimei o asemenea satisfacție, o ușurare morală. Despăgubirea cuantificată în bani trebuie admisă că o măsura de reparare a daunelor morale pentru același motiv pentru care sunt admise și măsurile nepatrimoniale, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic în sens propriu al acestui termen, ei pot procura persoanei lezate o satisfacție substitutivă.

Așadar, raportat la gravitatea celor prezentate în cadrul articolului de presă și la consecințele negative ce i-au fost cauzate, reclamanta a apreciat că obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei reprezintă o măsură eficientă pentru a atrage atenția asupra importanței respectării imaginii, cât și a regulilor ce trebuie avute în vedere la publicarea unor articole de presă.

În vederea realizării acestui obiectiv, a apreciat că se impune ca pârâta (...) să fie obligată la publicarea hotărârii judecătorești pe prima pagina, în condițiile menționate în petitul acțiunii.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, a arătat că aceasta rezultă chiar din săvârșirea de către pârâți a faptei ilicite de a publica articolul de presă care prezintă o situație nereală și defăimătoare la adresa reclamantei. Prin cele reținute în articolul de presă din 16.07.2014, pârâții au lezat în mod direct drepturile reclamantei, publicarea acestor informații cu caracter de noutate (nemaifiind publicat un articol asemănător în trecut) având un impact public deosebit de mare. În acest sens, a arătat reacțiile cititorilor la articolul al cărui autor este pârâtul persoană fizică.

Nu mai puțin important este faptul că, urmare apariției articolului defăimător pe site-ul ..l., acesta a fost preluat și prezentat ca atare de mai multe publicații, impactul la nivelul opiniei publice fiind major.

Pentru toate aceste motive, reținând caracterul ilicit al faptelor pârâților, precum și îndeplinirea morale condiții impuse de dispozițiile art. 1357 Cod civil, a solicitat instanței de judecată admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 72, art. 1349 și urm. din Codul civil, art. 194 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. din 18.11.2015 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta (...)((...)), în contradictoriu cu pârâții (...) și (...) și a obligat pârâții la plata în solidar către reclamantă a sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale. Totodată, a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 7000 lei, reprezentând onorariu avocat și a sumei de 5250 lei, reprezentând taxă de timbru și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul (...).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză, reclamanta s-a plâns cu privire la atingerea pe care pârâții i-au adus-o dreptului la imagine ca urmare a prin publicării articolului de presa intitulat (...), "tradus de rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";, în data de 16.07.2014, pe site-ul ..l..

Reclamanta a solicitat angajarea răspunderii delictuale a pârâților (...) și (...) repararea prejudiciului de imagine care i-a fost adus, respectiv să i se acorde de către pârâți o reparație constând în plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlul de despăgubiri morale, dar și publicarea de către pârâta (...) a hotărârii prezente în cotidianul P și pe site-ul ..l., pe prima pagină, la loc vizibil, cu caractere Times New Roman font 10.

În prealabil, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 și 6 din Rezoluția nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitoare la etica jurnalistică, exprimarea opiniilor jurnaliștilor poate implica comentarii asupra unor evenimente reale, care, deși nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, trebuie exprimate în mod sincer și etic.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeași recomandare, opiniile referitoare la persoane sau instituții nu trebuie să încerce să nege realitatea faptelor sau a datelor.

În practica Curții Europene a Drepturilor Omului se apreciază în mod constant că exercitarea dreptului de liberă exprimare de către jurnaliști și transmiterea de informații și idei către public în probleme de interes general, presupune în egală măsură responsabilități și obligații. În acest sens, jurnaliștii sunt datori să acționeze cu bună-credință pentru furnizarea de informații în concordanță cu etica jurnalistică (Bladet Tromso and Stensaas c. Norvegia, nr. 21980/1993, Rumyana Ivanova c. Bulgaria, decizia din 14.02.2008).

Prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1003 din 1993 cu privire la etica ziaristică sunt enunțate principiile deontologice care trebuie respectate de profesioniștii din acest domeniu în întreaga Europă.

Pentru a îndruma instanțele naționale, art. 23 al acestei rezoluții amintește că "încercarea de a realiza un echilibru între dreptul la respectarea vieții private, ( ... ), și libertatea de expresie, ( ..), este amplu ilustrată de jurisprudența recentă a Comisiei Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.";

Art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României formulează principiul efectului direct, prin includerea în dreptul român a tratatelor internaționale ratificate de România, respectiv principiul priorității reglementărilor internaționale privind drepturile omului față de legile interne în caz de neconcordanță. Art. 30 din legea fundamentală garantează libertatea de exprimare și libertatea presei, dar aduce limitări acestora în aliniatul 6: "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.";

Același articol, în alin. 4 prevede că mijloacele de informare în masă, publice și private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Art. 26 din legea fundamentală prevede că "autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.";

După modelul Convenției și Constituția României prevede anumite limitări ale drepturilor și libertăților, deci și pentru libertatea de exprimare. În art. 53. alin. 1 sunt prevăzute motivele limitării: "apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."; Alin. 2 completează faptul că "restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."; Prin urmare, orice limitare concretă a libertății de exprimare trebuie să fie acceptată cu precauție de către judecător și numai după realizarea unui control efectiv al proporționalității între scopul urmărit prin acea limitare și mijloacele folosite, în conformitate cu regulile stricte ale art. 53.

Acest control de proporționalitate este absolut necesar întrucât libertatea de exprimare este una prin excelență relativă, iar posibilitățile formale de limitare din partea puterii statale sunt destul de numeroase.

Răspunderea pentru depășirea limitelor libertății de informare este în principiu civilă, conform art. 30, alin. (8) din Constituție.

În viziunea Curții, presa este unul dintre stâlpii democrației, având rolul esențial de a asigura dezbaterea publică asupra unor subiecte de interes general și a constitui un veritabil mijloc de echilibru democratic prin critica pe care o poate promova la adresa celorlalți actori din viața publică. A fost calificată drept "câinele de pază"; al unei societăți democratice hotărârea Thorgeir Thorgeirson c. Islandei, 25 iunie 1992.

În jurisprudența ei, Curtea a admis destul de greu atingeri aduse libertății de exprimare a presei.

Pedepsele împotriva presei pentru publicarea de informații și de opinii care privesc chestiuni de interes public sunt intolerabile, cu unele excepții foarte clar definite, pentru că altfel ar exista posibilitatea de a descuraja jurnaliștii să discute public chestiunile ce afectează viața comunității.

Instanța de la Strasbourg interpretează art. 10 în sensul că regula într-o societate democratică este reprezentată de libertatea de exprimare consacrată în alin. 1, iar excepțiile de la această regulă, prevăzute în alin. 2, trebuie să fie de strictă interpretare hotărârea Sunday Times c. Regatului Unit, 26 aprilie 1979.

Astfel, de fiecare dată când se pune problema limitării libertății de exprimare, Curtea europeană verifică în mod amănunțit dacă sunt îndeplinite condițiile proporționalității măsurii respective: ea trebuie să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, adică să fie proporțională cu scopul urmărit.

Potrivit art. 30 pct. 6 din Constituția României "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.";, iar potrivit pct. 8 în caz de încălcare a acestei libertăți, ori exercitarea ei în afara limitelor legale, poate fi angajată răspunderea, după caz administrativă, civilă, ori penală.

Prezintă importanță și o altă prevedere din Noul Cod civil prin care se reafirmă preeminența Convenției și a jurisprudenței CEDO.

Astfel, art. 75 al. 1 Noul Cod civil prevede: "Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în secțiunea denumită "Respectul vieții private și al demnității persoanei umane"; atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.";

Problema acordării daunelor morale unei persoane juridice a fost dintotdeauna controversată.

Potrivit art. 257 Noul Cod civil dispozițiile privind apărarea drepturilor nepatrimoniale se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice și prevede explicit că o persoană juridică poate avea și drepturi nepatrimoniale, drepturi care, o mare perioadă de timp, au fost considerate ca putând aparține numai ființei umane, de care sunt legate inerent, nu și unei construcții juridice.

Așa fiind, tribunalul a respins ca nefondate apărările invocate de pârâtul (...)în sensul că "daunele morale solicitate pentru o persoană juridică nu au suport legal";.

Din păcate, Noul Cod civil nu prevede expres și care sunt drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice, ci doar recunoaște expres existența unor astfel de drepturi.

Aceasta înseamnă că revine jurisprudenței și doctrinei rolul de a suplini acest "gol"; de reglementare din Noul Cod civil.

În acest context, se poate susține că drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice sunt, în primul rând:

- dreptul la denumire (similar dreptului la nume al persoanei fizice);

- dreptul la propria imagine.

Atunci când se are în vedere libertatea de exprimare, este evident că dreptul nepatrimonial a cărui încălcare va fi cel mai frecvent invocată de către persoana juridică este dreptul la propria imagine, care va include, în mod natural, și elemente ce țin, în cazul persoanei fizice, de respectarea onoarei și reputației.

În cazul în care aceste drepturi nepatrimoniale sunt încălcate, persoana juridică poate pretinde, potrivit art. 254 - 255 Noul Cod civil, daune materiale sau morale, precum și orice alte măsuri necesare pentru repararea integrală a prejudiciului.

Libertatea de exprimare de care o persoană beneficiază se extinde și la nivelul mediului on-line. Astfel că, ce este permis a fi spus în public, este permis a fi spus și în mediul online, mediu care în funcție de caracteristicile sale, este de cele mai multe ori considerat că fiind tot public.

Interpretarea contrară este că, ce nu este permis a fi spus în public (scoțând din discuție canalele reglementate distinct), nu este permis a fi spus nici prin intermediul internetului (blogului, rețelelor sociale, site-urilor proprii, forumurilor, etc.).

Acest lucru este întărit și de o rezoluție a Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, adoptată în iulie 2012, prin care se stabilea că o persoană are aceleași drepturi atât în viață reală cât și pe internet.

Prin analogie, are implicit aceleași obligații, pentru că existența unui drept al unei persoane presupune în mod automat obligații în sarcina restului persoanelor de a-l respecta. Comitetul de Miniștri a adoptat la cea de-a 840-a reuniune a Miniștrilor Adjuncți, care a avut loc la Strasbourg în data de 28.05.2003, declarația privind libertatea comunicării pe Internet, unde găsim la punctul 1 următorul text: "Statele membre nu ar trebui să supună conținutul de pe Internet la restricții care le depășesc pe cele aplicate altor mijloace de furnizare de conținut.";

Pe internet informația poate fi răspândită rapid în oricare colț al lumii și poate fi accesată la fel de ușor. De asemenea, are un caracter relativ perpetuu, în sensul că ea, odată scrisă, rămâne permanent accesibilă (sau cel puțin până la o nouă intervenție a celui care a emis-o, în care să o șteargă). Tocmai din acest motiv o încălcare a drepturilor unei persoane realizată prin intermediul mediului online poate avea consecințe mult mai grave prin prisma expunerii și a modului în care aceasta se propagă.

Prin urmare, exercitarea libertății de exprimare în mod public, în mediul online, este subordonată principiului acționarii cu bună credință astfel încât să se ofere publicului informații exacte și nu distorsionate.

Codul civil definește abuzul de drept chiar de la început, prin articolul 15: "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe";.

Cu alte cuvinte, a invoca libera exprimare în situația în care ea încalcă vădit dreptul la imagine, la demnitate ori alte drepturi ale unei alte persoane, poate fi considerat că fiind un abuz de drept, ceea ce face că exercitarea dreptului în sine, altfel permis de lege, să fie considerată ca fiind o faptă ilicită. În același registru, dar în sens invers, dreptul de a nu fi denigrată o societate, de a nu-i fi deturnată clientela ori alte drepturi asemănătoare nu pot fi invocate în apărarea persoanei juridice, atunci când în temeiul dreptului la informare sunt făcute publice anumite informații cu privire la ea (spre exemplu, ca urmare a unui control, s-au descoperit nereguli grave la o societate comercială, iar o publicație media publică acest raport).

În cadrul acțiunii în despăgubiri, fără a nega dreptul ziaristului de a comunica publicului informații corecte cu privire la activitatea unei persoane publice, instanța de judecată are a analiza, în mod necesar, dacă afirmațiile concrete ale jurnalistului se circumscriu conceptului de judecăți de valoare sau sunt afirmații factuale, iar, după calificarea discursului jurnalistic, trebuie verificat, în cazul judecăților de valoare, dacă sunt formulate cu bună-credință, atitudine subiectivă ce poate fi verificată pe baza probelor administrate, sau, în cazul afirmațiilor prin care se impută fapte concrete, dacă au ele însele o bază factuală suficientă pentru a putea determina pronunțarea unor "verdicte"; în ceea ce privește activitatea persoanei vizată în articole de presă.

În același sens, în analiza condițiilor exercitării dreptului la libertatea de exprimare, prin raportare la limitele acestui drept, prevăzute de paragraful 2 al art. 10 din Convenție, instanța are a verifica, ținând cont de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, dacă interesul informării publicului primează "îndatoririlor și responsabilităților"; de care sunt ținuți ziariștii, în exercitarea activității lor.

În consecință, numai după deplina stabilire a situației de fapt și după analizarea concretă a respectării dispozițiilor art. 10 par. 2 din Convenția Europeană și a art. 30 alin. (6) din Constituție, instanța poate aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. art. 1349 și urm. Noul Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor de presă prin care se pretinde că au fost aduse atingeri dreptului la imagine, reputație și viața privată a unei persoane.

În cauză, tribunalul a reținut că în data de 16.07.2014 pe site-ul ..l. a fost publicat articolul de presă intitulat "(...), "tradus de rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";.

În cuprinsul articolului, se explică în sensul că "(...) (...)este președinte executiv al (...), bancă ce deține (...)";.

De asemenea, în cuprinsul articolului, subtitlul "Incapabilii lui (...), se afirmă că "bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupți";.

În continuare în "P.S."; se menționează că: "Aici își face apariția o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii șmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afaceriști oneroși pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are și un pui curios: Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?";.

Tribunalul a mai reținut că articolul a fost semnat de către pârâtul (...), fapt necontestat de acesta din urmă.

Articolul este menționat și în din 16.07.2014 (articol publicat pe site, ediția din 16.07.2014), fiind sigurul articol reținut și recomandat privind presa din acea zi și care aparține ziarului "P";.

Tribunalul a constatat că folosirea unor expresii ca "incapabili";, "corupți";, "șmenari";, "mercurial cu mită";, cu referire la competența, seriozitatea, solvabilitatea și calitatea administrării reclamantei prin reprezentanții și acționarii săi, sunt de natură a aduce un grav prejudiciu de imagine și credibilitate reclamantei (...), care este un jucător important pe piața bancară românească, reclamanta fiind cotată ca cea mai mare bancă din România, conținând inclusiv acuzații de natură penală privind "corupția"; și "darea și luarea de mită";.

Tribunalul a apreciat că prin conținutul său articolul de presă depășește sfera unei informări imparțiale și obiective, a unor simple judecăți de valoare făcute cu bună-credință, așa cum a susținut pârâtul (...)considerente pentru care tribunalul a înlătura aceste apărări ca fiind neîntemeiate.

Prin transmiterea spre difuzare a acestor materiale neverificate și nesusținute ulterior prin cercetare de către organele abilitate, s-a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege, cum sunt dreptul la onoare și reputație și dreptul la propria imagine. Reclamanta a suferit un prejudiciu moral considerabil reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputații pe care reclamanta o are în societatea și în activitatea bancară.

Concluzionând, tribunalul a apreciat că s-a dovedit prin probatoriul administrat de reclamantă că pârâții (...)și (...), prin site-ul ...au acționat împotriva reclamantei cu rea-credință, proferând la adresa acesteia calomnii de natură a conduce la prejudicierea acesteia ca urmare a publicării articolului denigrator la adresa reclamantei și a activității specifice pe care aceasta o desfășoară, că nu au fost respectate limitele și proporționalitatea dreptului la informare al persoanelor interesate, astfel că se constată încălcarea garanțiilor prevăzute de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Sub aspectul relei-credințe, tribunalul a reținut și împrejurarea că la data de 28.07.2014 reclamanta se adresează ziarului cu o cerere, solicitând retractarea publică urgentă a tuturor acuzațiilor și afirmațiilor defăimătoare la adresa (...) și a reprezentanților săi din articolul de presă menționat și prezentarea de scuze publice pentru vătămarea adusă onoarei și reputației reclamantei într-un spațiu editorial identic sau similar cu cel utilizat pentru publicarea articolului.

În ceea ce privește asumarea răspunderii pentru articolele publicate pe site-ul ...din secțiunea "termeni și condiții - exonerarea de răspundere"; rezultă neîndoielnic că "nu își asumă responsabilitatea pentru orice plângeri și prejudicii rezultate de pe urma utilizarea informațiilor conținute de acest site";, cu precizarea expresă făcută la rubrica "contact"; în sensul că responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului revine autorului.

Din informațiile utile publicate pe ...rezultă că pârâtul (...) are calitatea de director.

Din actele aflate la dosar, precum și din informațiile furnizate de (...)la termenul din 15.04.2015 rezultă că ...aparține pârâtei (...), iar (...)este directorul acestui ziar, acesta putând indica și sediul pârâtei (...), pentru aflarea și verificare căruia tribunalul a fost nevoit să efectueze numeroase demersuri, inclusiv la administrația financiară locală.

A mai reținut tribunalul că sediul pârâtei (...) indicat de pârât nu a putut fi valorificat în procedura citării, pârâta fiind citată și prin publicitate.

Așa fiind, tribunalul a reținut că nici persoana juridică responsabilă de găzduirea site-ului și nici persoana care a publicat articolul nu puteau fi ușor contactate pentru un drept la replică, precum și faptul că din probele administrate de pârâtul (...)nu a rezultat că acesta a făcut demersurile necesare pentru a solicita reclamantei informațiile necesare ori un drept la replică.

Tribunalul a respins ca fiind lipsite de interes în cauză susținerile pârâtului (...)privind competența persoanelor care aveau responsabilitatea de a da un drept la replică aflate în organizarea reclamantei, respectiv departamentul relații cu presa ori departamentul juridic, atâta timp cât acest drept nu a fost nici solicitat de pârâți și nici nu a putut fi valorificat de către reclamantă într-un timp util și rezonabil din motive obiective, imputabile pârâților.

Din probele administrate de pârât nu rezultă că reclamantei i s-a oferit posibilitatea să combată cele relatate în emisiune ori în articolele din presă, dimpotrivă, informațiile au fost difuzate ca imputări de fapte și judecăți de valoare, intenția pârâtului (...)fiind de a o denigra pe reclamantă.

Concluzionând, tribunalul a constatat că pârâtul (...)prin articolul publicat pe ...a avut intenția de a o denigra pe reclamantă, iar informațiile furnizate publicului larg de către pârât vizând activitatea și conducerea uneia dintre cele mai importante bănci comerciale din România, în plan social, economic și politic, ele nu cuprind judecăți de valoare critice cu valabilitate demonstrată ori însoțite de argumentația logică a autorului, ci declarații factuale, a căror veridicitate trebuia dovedită.

Tribunalul a apreciat, prin urmare, că cele exprimate de pârât nu se circumscriu scopului demersului de informare privind chestiuni de interes general și prezintă un caracter ilicit, constatând, așadar, că pârâtul (...)a acționat cu rea-credință, urmărind distrugerea reputației profesionale a reclamantei pe baza unei campanii mediatice de denigrare, nefundamentată.

De asemenea, tribunalul a considerat că modul în care au fost exprimate aceste afirmații a adus o atingere suficient de gravă prestigiului, reputației și imaginii reclamantei, putând califica afirmațiile incriminate de către reclamantă drept un delict civil.

Așa fiind, rezultă fără dubiu că faptele au fost comise de către pârât cu vinovăție.

Pentru a aprecia asupra întinderii și reparării prejudiciului, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a pretins ca modalitatea de reparare a prejudiciului să fie una mixtă, concretizată atât în despăgubiri bănești, cât și sub forma publicării hotărârii judecătorești de sancționare a pârâților, ca modalitate de reparație nepatrimonială a daunei suferite.

La aprecierea prejudiciului moral, tribunalul a avut în vedere consecințele negative și implicațiile pe care materialele defăimătoare le-au avut asupra reclamantei, valoarea nepatrimonială lezată și însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoana vătămată.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, în lipsa unor criterii obiective, tribunalul a apreciat în echitate, având ca reper orientativ și jurisprudența CEDO amintită, în raport cu care a apreciat că suma de 1.000.000 lei solicitată este exorbitantă, raportat și la importanța site-ului "P"; în spațiul public.

Ținând cont de toate aceste criterii, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale este suficientă și rezonabilă.

În ceea ce privește existența legăturii de cauzalitate între fapta delictuală și pretinsul prejudiciu, tribunalul a apreciat că aceasta a fost dovedită.

Cum obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, este evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.

În ceea ce privește publicarea hotărârii prezente, tribunalul a respins ca nefondat acest capăt de cerere.

Respingând al doilea capăt de cerere, respectiv publicarea hotărârii de condamnare, tribunalul a apreciat că finalitatea acoperirii daunelor morale a fost îndeplinită prin pronunțarea hotărârii înseși, dar și în raport cu modalitatea de săvârșire a faptei și persoana pârâtului (...)la funcționarea ...și finalitatea acestui demers în prezent.

Tribunalul a apreciat că, în raport cu valoarea reparației acordate și recunoașterea pretențiilor reclamantei prin prezenta sentință civilă, acordarea și a altor reparații ar fi de natură a încălca criteriile acceptate de instanța europeană privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacția echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare și principiile proporționalității și echității.

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că reparația suplimentară solicitată ar fi de natură conduce la rândul ei la încălcarea dreptului pârâtului (...)la imagine și chiar ar conduce la prejudicierea acestuia, tinzând la umilirea sa în mod public și repetat, ipoteze care nu pot fi acceptate de către tribunal.

Față de cele arătate mai sus, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 1349 și 1357 Cod civil, tribunalul a admis în parte acțiunea, respectând principiul proporționalității în estimarea prejudiciului pretins.

Ca atare, tribunalul a apreciat că reclamantei i s-a produs un prejudiciu moral și este îndreptățită la o justă reparație din partea pârâților (...)în calitate de autor al articolului incriminat și al pârâtei (...), deținătoarea site-ului "P"; și al cărei angajat în calitate de director este pârâtul (...)pârâții urmând a răspunde așadar solidar, dar nu în cuantumul solicitat de reclamantă, tribunalul considerând că suma de 50.000 lei constituie o sumă suficientă pentru acoperirea acestuia.

Privind răspunderea pârâtei (...), tribunalul a apreciat ca lipsite de relevanță în cauză raporturile dintre societățile comerciale unde își desfășoară activitatea ori are calitatea de acționar pârâtul (...)fiind relevant faptul că a fost probat în cauză faptul că pârâtul este autorul articolului, iar site-ul ...aparținând pârâtei (...) a găzduit articolul, precum și faptul că pârâtul (...)avea la data publicării articolului și calitatea de director al site-ului "P";.

Având în vedere întrepătrunderea și complexitatea raporturilor juridice existente între pârâți, tribunalul a apreciat că răspunderea acestora este solidară, astfel că reclamanta va putea urmări pe oricare dintre pârâți pentru recuperarea prejudiciului încercat, potrivit art. 1382 Noul Cod civil.

Potrivit art. 1382 Noul Cod civil: "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.";

În temeiul art. 451 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 453 alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul a admis cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă și a obligat pârâții la plata sumei 7000 lei, reprezentând onorariu avocat (din suma de 19.172,38 lei, chitanță la fila 248) și a sumei de 5250 lei, proporțional cu suma acordată ca despăgubire, reprezentând taxă de timbru, dovedite cu chitanțele aflate la filele 39,40 (totalizând taxă de timbru 10.500,00 lei + 3105,00 lei), întrucât tribunalul nu a admis în tot acțiunea, tribunalul apreciind cuantumul cheltuielilor de judecată în raport cu complexitatea, miza și durata litigiului, numărul actelor efectuate de către reclamantă, riguros motivate și documentate, dar și în echitate.

Împotriva sentinței civile nr. 1378/2015 au declarat apeluri reclamanta (...)și (...)

În motivarea apelului, reclamanta (...)a susținut următoarele critici:

Cu titlu prealabil, precizează că, prin prezenta cale de atac nu înțelege să conteste soluția de obligarea a pârâților la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, obiectul apelului vizând exclusiv soluția data de prima instanță asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei (...) să publice hotărârea în cotidianul P și pe site-ul r ..l..

Sub aspectul temeiniciei apelului său, solicită a se constata că, prima instanță în mod greșit a respins cererea de obligare la publicarea hotărârii, reținând, în mod nefundamentat că "în raport cu valoarea reparației acordate și recunoașterea pretențiilor reclamantului prin prezenta sentință civilă, acordarea și a altor reparații ar fi de natură a încălca criteriile acceptate de instanța europeana privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacția echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare și principiile proporționalității și echității."

Totodată, a reținut în mod neîntemeiat prima instanță că, "reparația suplimentară solicitată ar fi de natură a conduce la rândul ei la încălcarea dreptului pârâtului (...)la imagine și chiar ar conduce la prejudicierea acestuia, tinzând la umilirea sa în mod public și repetat, ipoteze care nu pot fi acceptate de către tribunal.";

Contrar celor reținute de către instanța de fond, învederează că, potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 3 lit. a) din Noul Cod civil, "totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare", iar potrivit dispozițiilor art. 257: "dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

Astfel cum s-a reținut în doctrină, reparația acordată trebuie să fie una eficientă, astfel încât sfera persoanelor care au acces la publicațiile în care va fi publicată hotărârea de condamnare să fie cel puțin egală cu a persoanelor care au luat la cunoștință de faptă și să le includă și pe acestea.

Publicarea hotărârii civile de condamnare la repararea prejudiciului sau chiar de obligare la încetarea încălcării sau constatarea caracterului ilicit al faptei are o funcție preventiv-educativă și contribuie la delimitarea cu mai mare precizie a comportamentelor sancționabile, care astfel se detașează ca fapte determinate de încălcare a interdicției cu caracter general de a nu aduce atingeri unui anumit drept.

În speță, contrar celor reținute de către prima instanță, apelanta-reclamantă solicită a se constata că se impune obligarea intimatei-pârâte la publicarea hotărârii în același ziar în care s-a publicat și articolul sancționat, această măsură fiind de natură a repara prejudiciul ce i-a fost cauzat în condițiile în care, în mod evident, doar în această situație persoanele care au citit articolul vor lua cunoștință și de caracterul nereal și abuziv al informațiilor cuprinse în acesta.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei-pârâte (...) la publicarea, în cotidianul P și pe site-ul ..l.. pe cheltuiala acesteia, a întregii hotărâri, pe prima pagină, la loc vizibil, cu următoarele caractere: font 10, Times New Roman.

În drept, art. 253 și urm. din Codul civil, art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.

În motivarea apelului, (...)a susținut următoarele critici:

Hotărârea apelată reține în mod eronat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, hotărârea atacată ignorând jurisprudența CEDO în cauzele contra României, în acest sens arătând următoarele:

În primul rând, instanța a verificat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale cu privire la judecățile de valoare emise el cu privire la persoane din conducerea (...), (...)și. Dar aceste persoane nu au calitate de reclamanți, nesemnând cererea de chemare în judecată.

În acest context, instanța nu era învestită de către persoanele fizice, reprezentanți ai (...), singurii care au calitate procesuală activă cu privire la presupusele prejudicii aduse prin publicarea articolului. Instanța era învestită să se pronunțe doar cu privire la eventualele prejudicii aduse (...) SA.

Deși comentariile jurnalistice erau cu privire la persoane din conducerea (...), instanța în mod greșit a considerat că "fapta ilicită" a avut în vedere (...) SA.

Apelantul-pârâtă invocă ignorarea de către instanța de fond a jurisprudenței CEDO în cauzele contra României.

La pagina 17 și 18 din hotărâre, instanța retine că el nu a emis judecăți de valoare, că declarațiile au fost factuale și că a adus chiar acuzații de natură penală.

Instanța reține că informațiile sunt neverificate și nesusținute ulterior prin cercetare de către organele abilitate că el a acționat cu rea-credință, că intenția sa a fost de a denigra.

Instanța mai reține că nu a solicitat un drept la replică.

Aceste considerente ale instanței de fond:

- ignora întreg probatoriul administrat de către el (înscrisuri - nu mai putin de 21 de anexe atașate întâmpinării care au stat la baza anchetei jurnalistice);

- sunt emise cu interpretarea greșita a art. 30 din Constituție, art. 70 Codul civil, codul deontologie al ziaristului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11, articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

- ignoră cu desăvârșire jurisprudența CEDO în cauzele contra României în ceea ce privește libertatea de exprimare care includ și judecățile de valoare.

Astfel, în mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție a acordat greutate elementelor de bună-credință rezultate din atitudinea ziariștilor.

De pildă, s-a subliniat că dacă e adevărat că ziaristul nu a putut dovedi în fața instanțelor interne că afirmațiile sale se bazau efectiv pe fapte nu e mai putin adevărat că s-a implicat în procesul său, a propus fără încetare să facă proba verității afirmațiilor sale, comportamentul său examinat per ansamblu demonstrând că a acționat cu bună-credință, convins fiind că persoana criticată a comis faptele atribuite (Folea vs. România, Barb vs. România, Papaionopol vs. România, Andreescu vs. România, Ileana Constantinescu vs. România).

Instanța a ignorat reținerile Curții din cauzele menționate mai sus.

Apelantul-pârât menționează că a acționat bună-credință, dovedind cu înscrisuri cele susținute în articol. Arată că a propus administrarea de probe, în două rânduri instanța a respins probele prin care a dorit să demonstreze că înregistra restanțe la creditul acordat de (...) SA, susținând că ar fi putut să facă și această dovadă, dar ar fi trebuit să-și dezvăluie sursele, ceea ce l-ar fi discreditat ca și ziarist. Curios este și faptul că (...), prin primele întrebări din interogatoriu, a dorit să afle care este sursa informațiilor sale. Într-un proces de "denigrare", pe denigrat nu ar fi trebuit să-l intereseze acest aspect. De fapt, scopul ascuns al procesului intentat de (...) a fost de a afla sursele sale. Această concluzie rezultă din modul în care a înțeles (...) să îl interogheze.

Instanța de fond a extras din întreg articolul următoarele cuvinte: "incapabili, corupți, șmenari, mercurial cu mită" ignorând întreg contextul în care au fost folosite. Mai precis, cuvintele respective fac parte din două fraze care sunt judecăți de valoare și pure întrebări jurnalistice și nu afirmații factuale. De asemenea, instanța de fond a ignorat faptul că aceste judecăți de valoare se referă strict la profesioniști, în cazul nostru la bancheri.

În afara judecăților de valoare și a întrebării pur jurnalistice, care potrivit practicii constante a CEDO nici măcar nu trebuiau dovedite, celelalte informații au fost dovedite cu înscrisuri și, mai mult, din întreg probatoriul administrat de el, menționează apelantul-pârât, în cauză rezultă că judecățile de valoare emise de el au bază reală.

Privitor la judecățile de valoare, deși instanțele naționale au apreciat ca defăimătoare afirmațiile pe motiv că nicio autoritate nu a constatat în mod expres pretinsa ilegalitate a faptelor persoanei supuse criticii, Curtea a apreciat că, fără îndoială, calificarea drept ilegale a actelor unui primar, exprimând o părere personală de natură juridică, reprezintă o judecată de valoare și trebuie analizată ca atare. Prin urmare, nu putea să-i fie cerut reclamantului să demonstreze veridicitatea afirmațiilor (Carlan vs. României).

Așa cum s-a reținut constant, "este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității ,,(Lingens c. Austdel, alin. 46).

În aceste condiții, în mod eronat instanța de fond a reținut că informațiile prezentate nu au fost ulterior verificate de organele abilitate și că nici el nu ar fi făcut dovada celor susținute în interiorul judecăților de valoare.

Tot în privința judecăților de valoare, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de articolul 10 din Convenție, cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor (Cumpăna și Mazăre c. României, Jerusalem c. Austriei).

Apelantul-pârât învederează că tot articolul său se bazează pe documente publice emise de (...) sau banca mamă (...), pe declarații publice făcute de (...)și (...)pe probe circumstanțiale pe decizii emise de BNR, pe analize profesionale editate de specialiști în domeniu bancar - (...)- iar judecățile de valoare în contextul tuturor acestor dovezi nu sunt altceva decât argumente logice ale celor afirmate.

Tot Curtea a apreciat afirmațiile reclamantului ca fiind un melanj între judecăți de valoare și imputări de fapt, remarcând încercarea reclamantului de a-și susține cu elemente de fapt alegațiile ceea ce conduce la ideea că acesta a acționat cu bună-credință (Niculescu Dellakeza vs. României).

Apelantul-reclamant precizează că "alegațiile"; sale au fost susținute cu elemente de fapt și înscrisuri ce dovedesc că a acționat cu bună-credință.

În conformitate cu reținerile CEDO a avut o atitudine activă și în timpul procesului pe fond prin formularea întâmpinării, depunerii tuturor înscrisurilor în susținerea ei, formularea de două cereri de probatorii pentru a se depune la dosar acte care emană de la (...). Este de neînțeles pentru el de ce instanța de fond a considerat, că tot timpul a acționat cu rea-credință atâta timp cât în timpul procesului instanța a respins cele două cereri de probe.

În ceea ce privește baza factuala pe care instanțele naționale o solicită în cazul unor imputații de fapt sau chiar judecăți de valoare trebuie amintit că în jurisprudența Curții s-a apreciat că o soluție de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere în judecată a persoanei supuse criticii nu conduce automat la reținerea caracterului fals al afirmațiilor imputate, fiind necesar să se analizeze explicațiile și probele furnizate de autorul alegațiilor, corelând în mod necesar elementele probatorii cu cele privind bună-credință.

De pildă, Curtea a remarcat că instanțele naționale au apreciat că rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale față de persoana criticată au fost suficiente pentru a stabili că informațiile din cartea publicată de reclamantă erau false, fără însă a acorda nicio valoare probatorie mijloacelor de probă aduse de către reclamantă. Chiar dacă reclamanta nu a putut proba în fața instanțelor naționale că susținerile sale aveau o bază factuală suficientă, Curtea a observat că reclamanta s-a implicat în mod efectiv în proces, a propus în mod constant să realizeze proba verității celor afirmate, comportamentul său privit în ansamblu demonstrează că reclamanta a acționat cu bună-credință, convinsă fiind că există a problemă de deontologie în ceea ce-l privește pe I.E. (Ileana Constantinescu c. României).

Aceeași atitudine activă a avut-o și el pe parcursul procesului, învederează apelantul-pârât, încercând să demonstreze în permanență cele susținute.

Curtea mai reține că modalitatea de exercitare a libertății de exprimare este, de asemenea, împreună cu esența ideilor și informațiilor exprimate, protejată de art. 10 din Convenție. Nu este de competența Curții și nici a instanțelor naționale să se substituie presei pentru a afirma ce tehnică de redactare ar trebui să fie adoptată de jurnaliști. Curtea, fără a nega caracterul provocator al unor expresii, a considerat că libertatea jurnalistică acoperă și recurgerea la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (Ieremion c. României).

Stilul jurnalistic, satira, caricatura, ironia constituie părți ale comunicării ca formă de expresie și sunt astfel protejate împreuna cu conținutul expresiei.

Exprimarea sa "ori incapabili, ori corupți" și întrebarea "mercurial cu mită?" intră în stilul jurnalistic de a exprima o opinie. Cu riscul de a se repeta, apelantul-pârât reamintește că atât judecata de valoare cât și întrebarea pur jurnalistică se referă la persoane profesioniste într-un domeniu strict: sistemul bancar. Probabil că adevărata problemă semnalată de el și care i-a deranjat foarte tare pe liderii (...), (...)și (...)este cea referitoare la următoarea stare de fapt: că (...) a înregistrat într-un timp foarte scurt credite neperformante de peste 3 miliarde de euro, aspect recunoscut de către persoanele respective după ce BNR i-a obligat printr-o decizie, iar el a dezvoltat acest subiect tabu pentru (...) într-un studiu de caz.

Referitor la lipsa prejudiciului, apelantul-pârât arată următoarele:

Afectarea dreptului la imagine al unei persoane juridice atrage după sine pierderi materiale (pierderea clientelei, a cotei de piață etc. în cazul (...)).

(...) SA nu a făcut dovada că a suferit nici un prejudiciu moral și nici material.

Cadrul procesual a fost fixat de reclamanta prin invocarea strictă a prejudiciului cauzat persoanei juridice, (...) SA, nu persoanelor fizice din conducerea acestei societăți. Calitatea de reclamantă și protecția cerută a drepturilor subiective aparține (...) SA; în concluzie, raportarea elementelor răspunderii delictuale (fapta ilicită, prejudiciu, raport cauzalitate și vinovăție) trebuie realizată raportat la societate, nu la persoanele fizice - prepuși ai acesteia.

Raportat la reclamanta, (...) SA, nu este îndeplinit niciunul dintre elementele răspunderii delictuale. Faptele invocate privesc de fapt prepuși ai băncii, în realizarea defectuoasă a competentelor lor. Nu există niciun prejudiciu cauzat societăți, așa cum nu există nici o vinovăție față de acesta. În sentința atacată de el, arată apelantul-pârât, instanța nu a făcut dovada prejudiciului adus (...) de textele sale.

Daunele morale solicitate pentru o persoană juridică nu au suport legal.

Societatea reclamantă are un scop pur comercial, conform legilor de înființare și statutelor sale. Aceasta evoluează în domeniul pur comercial al profitului. Orice prejudiciu adus ei este cuantificabil și pur comercial.

Noțiunea de daune morale acoperă domeniul strict uman, al sentimentelor, al suferinței, al demnității. Încercarea de "umanizare" a societăților nu are acoperire în reglementarea societăților, inclusiv a capacitații lor de folosință.

(...) Group Bank însăși, proprietara (...), prin (...)a emis un comunicat în ziua de joi, 3 iulie 2014, conform documentului din anexa 4 la cererea de chemare în judecată (comunicat (...) Group și Mediafax din 3 iulie 2014) prin care se arăta că "... (...) anticipează pentru acest an creșterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2A miliarde de euro din cauza majorării provizioanelor în Ungaria și România ...".

În urma acestui anunț, pe Bursa de la Viena, vineri 4 iulie 2014, acțiunile (...) au scăzut cu "16%", conform documentului din anexa 5 la cererea de chemare în judecată (informare Bloomberg - cea mai importantă televiziune din lume de informații financiare).

După cum se poate vedea din Anexa 7 la cererea de chemare în judecată, graficul valorii (...) Group pe Bursa de Valori București, articolul său nu a zdruncinat nici măcar cu o centimă valoarea (...) pe Bursa de la București - dar este arătat ca un paria, ca un feroce denigrator al instituției (...). În comparație cu declarațiile și comunicatele lui (...)care au produs dereglări majore de imagine și pagube financiare de zeci de milioane de euro pentru (...) Group pe bursele internaționale, cuvintele sale, menționează apelantul-pârât, sunt ca o adiere de vânt pe la colțurile impozantelor sedii (...).

Prejudiciul invocat trebuia probat strict în persoana reclamantei, (...) SA.

Fiind societate ce evoluează în domeniul comercial, reclamanta trebuia să fie în măsură să indice exact valoarea prejudiciului patrimonial în măsura în care acesta exista. Eventuale și pretinse daune morale care privesc persoanele fizice, conducători ai (...), nu fac obiectul acțiunii de față.

Apelantul-pârât susține că în mod greșit instanța a reținut că nu a acordat drept la replică, în data de 16.07.2014 a trimis pe E-mail la (...) o solicitare de informații cu privire la creditele neperformante, așa cum rezultă din anexa 16 la cererea de chemare în judecată. Nici la acest E-mail nu a primit răspuns, ceea ce denotă "buna colaborare" cu presa a reprezentanților (...). Apelantul-pârât menționează faptul că la biroul de presă al (...) este cunoscut și înregistrat în bazele de date de peste 18 ani, astfel că nu înțelege lipsa de comunicare a reprezentanților (...). De aceea nu înțelege de ce nu au solicitat drept la replică, ci l-au acționat direct în justiție.

Reclamanta invocă faptul că nu i s-a acordat dreptul la replică. Așa cum a arătat mai sus, în fapt, această cerere nu este o solicitare de drept la replică, ci este un ordin de a retracta informațiile publicate, de fapt o imixtiune gravă la libertatea de exprimare, o demonstrație de forță, nu o bună colaborare cu presa.

Ziarul P a oferit întotdeauna Dreptul la Replică atunci când i s-a solicitat.

În anexa 18 la cererea de chemare în judecată a depus un singur Drept la Replică publicat de către ziarul P, pentru a nu încărca dosarul instanței.

Apelantul-pârât învederează că este acuzat că a întinat imaginea celor care conduc (...) și (...) Group Bank, respectiv imaginea președintelui (...) (...) Consideră că cei doi și-au pângărit singuri imaginea în fața acționarilor (...) și (...) în momentul când au negociat un posibil bonus de performanță - în timp ce băncile coordonate de ei înregistrau pierderi de miliarde de euro. Este de notorietate faptul, chiar din declarațiile lui (...)că (...)a negociat cu președintele (...) un bonus de performanță. Iată declarația lui (...): "Suntem în discuții pentru un bonus de performanță pentru restructurarea băncii, bazat pe atingerea unui target în privința profitului net și al indicatorului cost income ratio." - Anexa 20 la cererea de chemare în judecată.

Deși în media românească se lansase informația adevărată că (...)președintele (...), locuiește în Blocul construit de (...)din banii deturnați din împrumutul obținut de (...) de la STAT + (...), nu a folosit această informație de tip presă tabloidă - anexa 21 la cererea de chemare în judecată, pentru a păstra tonul serios al studiului său, pentru că țelul său a fost de a demonstra că anumiți patroni de firmă certați cu legea păcălesc sau corup înalți funcționari de stat și/sau șefi de instituții particulare nu să ducă articolele în zona de cancan pentru a obține facil un așa zis rating. Apelantul-pârât reamintește că fondurile folosite de (...)pentru a construi blocul de pe strada din București au provenit și din conturile (...).

Apelantul-pârâtă mai precizează că, în calitate de jurnalist, potrivit art. 3 alin. 4 din Constituția României referitor la Dreptul la informație, este obligat să asigure informarea corectă a opiniei publice.

În drept, art. 30 din Constituție, art. 70 Codul civil, codul deontologic al ziaristului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11, articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Curtea va analiza cu prioritate apelul declarat de pârâtul (...), având în vedere faptul că prin acesta sunt supuse cenzurii instanței de control judiciar temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de tribunal cu privire la primul capăt de cerere, cadru procesual în care instanța are de analizat întrunirea, în raport de situația de fapt reieșită din probe, a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Analiza apelului declarat de pârâtul (...)

Dintre mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale reglementate de art. 253 C.pr.civ., reclamanta (...) a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin articolul de presă în litigiu, sub forma acordării unei sume cu titlu de daune morale și sub forma obligării proprietarului publicației P și a site-ului ..l. la publicării hotărârii judecătorești.

Potrivit art. 253 alin. 3 lit. a) C.pr.civ. cel care a suferit o încălcare a unor drepturi nepatrimoniale poate cere instanței judecătorești să îl oblige pe autorul faptei la publicarea hotărârii, pe cheltuiala acestuia.

De asemenea, potrivit art. 253 alin. 4, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Potrivit art. 257 C.pr.civ., aceste dispoziții se aplică, prin asemănare, și drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice.

Într-un prim set de critici, apelantul-pârât contestă situația de fapt reținută de tribunal, atât din perspectiva greșitei analize a probelor administrate în primă instanță, cât și din perspectiva greșitei respingeri a probelor propuse de către pârât a fi administrate în cauză.

Criticile sunt întemeiate.

Sub aspectul stabilirii situației de fapt, Curtea constată că, într-adevăr, tribunalul s-a limitat la a reda conținutul articolului incriminat, fără a stabili, pe bază de probe, contextul în care a fost redactat articolul și gradul de veridicitate ale acestuia, elemente de fapt care erau imperativ necesare instanței la momentul evaluării asupra bunei credințe a ziaristului, criteriu legal ce se impunea instanței în realizarea demersului de stabilire a modului în care pârâtul a respectat limitele prevăzute de art. 75 Cod civil.

Față de principiul actor incumbit probatio, sarcina dovedirii existenței cumulative a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale aparține persoanei care reclamă prejudicierea sa, respectiv reclamantei, urmând ca autorul faptei prejudiciabile să fie ținut a dovedi un motiv justificativ (consimțământul victimei ori respectarea limitelor prevăzute de art. 75 Cod civil).

Prin cererea de probatorii înregistrată la dosarul de fond la data de 17.06.2015 (fila 217 dosar fond, vol. II) pârâtul urmărea să probeze veridicitatea afirmațiilor cuprinse în articolul în litigiu, probele fiind relevante și sub aspectul stabilirii contextului în care a fost redactat acest articol, motiv pentru care Curtea constată că în mod greșit tribunalul a respins solicitarea pârâtului de administrare a probei cu înscrisuri solicitate de pârât.

În faza de apel, la solicitarea Curții, (...)a comunicat adresa nr. DJ260473/2/14.02.2017, însoțită de actul adițional nr. 43/11213/Q/30.06.2014 și de graficul de rambursare aplicabil la data de 16.07.2014, iar Banca Națională a României a comunicat la dosar extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 39/23.01.2014, extras din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 34/27.03.2014 privind dispunerea unor măsuri (...); extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 296/26.10.2015 și la BNR sub nr. 15895/26.10.2015, extras din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 1/5.01.2016 privind dispunerea unor măsuri (...) și extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 556/3.11.2016.

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, Curtea reține, în cadrul situației de fapt, următoarele:

În data de 16.07.2014 pe site-ul ..l. a fost publicat articolul de presă intitulat "(...), tradus de rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";, articol semnat de pârâtul (...).

Sub un prim aspect, din preambulul articolul rezultă faptul că acesta se integrează într-un context mai larg, în care două jurnale de nișă din zona economică-financiară (Bursa și Ziarul Financiar) au publicat în aceeași zi articole având ca subiect realizarea unor anchete jurnalistice referitoare la pierderile înregistrate de (...) și la cauzele acestora.

În al doilea rând, sub aspectul calificării afirmațiilor cuprinse în acest articol, Curtea constată că afirmațiile apelantului-pârât reprezintă un melanj de fapte și de judecăți de valoare.

Din prima categorie, a afirmațiilor factuale, fac parte următoarele: "În categoria creditelor neperformante deținute de (...) intră și cel de peste 20 de milioane de euro acordat firmei (...), abatorul care deservește (...)";; "până la data când publicăm această anchetă, (...) nu a plătit nici măcar o rată către (...) din cei peste 20 de milioane obținuți - iar de dobândă nici nu poate fi vorba!";.

Din cea de-a doua categorie, a judecăților de valoare, articolul afirmă, în subtitlul "Incapabilii lui (...), că "bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupți";, la "P.S."; menționează că: "Aici își face apariția o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii șmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afaceriști oneroși pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are și un pui curios: Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?";, precum și faptul că "Prea mute investiții s-au dovedit neperformante, iar doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată";

Tot sub aspectul situației de fapt, pe baza probelor administrate în fața instanței de apel, se mai reține că, în Raportul de supraveghere nr. 39/23.01.2014 Banca Națională a României a constatat, în cadrul acțiunii de inspecție din perioada 18.11.-29.11.2013, că, în cazul debitorului (...), "gradul de acoperire cu ajustări prudențiale și/sau de depreciere este insuficient având în vedere riscurile asumate de bancă. Conform aceluiași Raport, expunerea totală structurată față de debitorul (...) SRL, aparținând grupului de debitori (...) - (...), aferentă a 3 facilități de credit, a fost clasificată în categoria Pierdere 1 (performanță financiară 0).

În urma acestui Raport de supraveghere, prin Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 34/27.03.2014 s-a dispus (...) constituirea de cerințe suplimentare de fonduri proprii la nivelul expunerii nete, față de debitorul (...), în termen de 30 de zile lucrătoare de la momentul primirii ordinului, precum și informarea în scris a BNR despre stadiul de îndeplinire a măsurilor.

În continuare, prin Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 296/26.10.2015 și la BNR sub nr. 15895/26.10.2015, BNR a identificat, la data de 31.03.2015, mai multe concentrări de risc la nivelul (...), din valoarea totală a acestora 26,3% fiind clasificate ca expuneri neperformante, iar cele mai mari creanțe neperformante au fost constatate a fi înregistrate de grupul (...) - 199 milioane lei.

Din înscrisul intitulat "Analiza riscului de credit pe baza verificării unui eșantion de documentații de credit";, instanța a reținut că BNR a constatat că nu există elemente care să conducă la concluzia unor modificări semnificative în situația financiară și implicit la nivelul capacității de rambursare a debitorilor, fiind exemplificat, în acest sens, debitorul (...), în privința căruia s-a constatat că (...) a propus pentru acest debitor ca soluție de restructurare ștergerea unei părți din datoria debitorului față de bancă (6.800.000 euro) în schimbul unei părți din capitalul social, deși echipa de inspecție din cadrul BNR a arătat că acest tip de restructurare nu era formalizat în procedurile băncii.

Din Fișa de analiză debitor (...), se reține calificarea dată de BNR activului ca fiind "neperformant depreciat";, precum și calificarea contractului de credit nr. 43/11213712.04.2012 ca fiind "o facilitate de tip umbrelă debitorilor"; (...), respectiv o facilitate de credit de tip multi-produs și multi-devize.

În ceea ce privește cadrul legal, Curtea reține că speța de față pune în discuție echilibrul necesar a fi păstrat între dreptul la liberă exprimare al jurnalistului și dreptul la viață privată la unei persoane juridice, în care onoarea, demnitatea și reputația primesc accente specifice.

Curtea pornește de la principiul conform căruia ambele drepturi ce se află în conflict sunt garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și necesită, a priori, un respect egal.

Reglementarea libertății de exprimare și a condițiilor de exercitare a acesteia este cuprinsă atât în norme interne, cât și în norme internaționale, ratificate sau adoptate de statul român.

Legea fundamentală prevede, la art. 31 alin. 4, că "mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice";, iar la art. 30 alin. 6, că "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine";.

De asemenea, potrivit art. 30 alin. 8 din Constituția României: "răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii";, respectiv, în condițiile dreptului comun, corect reținute în speță ca fiind cele ale art. 1349 și urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare.

Întrucât angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților ar echivala cu o ingerință a unei autorități publice în dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este aplicabilă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 pentru justificarea ingerinței.

Potrivit art. 10 paragraful 2 din Convenție, exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Rezultă că dreptul garantat de art. 10 din Convenție nu este unul absolut; cu alte cuvinte, libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite.

Astfel, pentru a fi justificată în raport de dispozițiile art. 10 par. 2 din Convenție, ingerința în dreptul la libera exprimare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. să fie prevăzută de lege:

2. să urmărească un scop legitim, respectiv protecția moralei, reputației sau a drepturilor altora:

3. să fie necesară într-o societate democratică.

În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a statuat, în jurisprudența sa, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, aparține "vieții private"; (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei, cererea nr. 59320/00, paragraful 50). De asemenea, s-a statuat că "dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție"; (a se vedea Chauvy și alții împotriva Franței, nr. 64915/01, paragraful 70).

Totodată, Curtea europeană a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă și mass-media cu rea-credință (cauza Petrina împotriva României, cauza Andreescu împotriva României).

Instanța europeană a statuat, în cauza Sipoș împotriva României, că, "îi revine Curții sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenție, a administrat un just echilibru între protecția dreptului reclamantei la reputația sa, element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată la art. 10 (Petrina, citată anterior, par. 36; Von Hannover împotriva Germaniei, par. 70). Astfel, Curtea Europeană consideră că obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție (Petrina, citată anterior, par. 39)";.

Curtea europeană a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 par. 2 din Convenție presupune îndatoriri și responsabilități, aplicabile deopotrivă și jurnaliștilor, persoane care au posibilitatea de a aduce la cunoștința opiniei publice, în mod real și efectiv, informații referitoare la diferite persoane, atunci când este vorba de un interes general semnificativ.

În jurisprudența sa, Curtea europeană a stabilit că art. 10 din Convenție autorizează ingerințele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputația terților, dacă astfel de ingerințe păstrează un raport de proporționalitate analizat din perspectiva circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze.

Aplicând aceste reguli jurisprudențiale la situația de fapt din speță, expusă în cele ce preced, Curtea are de analizat în ce măsură este păstrat echilibrul între protecția celor două valori garantate de Convenție, în raport de criteriile stabilite de CEDO în jurisprudența sa: contribuția la o dezbatere de interes general, gradul de notorietate al persoanei vizate, obiectul articolului, gradul de veridicitate al informației, forma și repercusiunile articolului, raportul dintre faptele imputate și judecățile de valoare.

În primul rând, în ceea ce privește contextul general al articolului, Curtea reține că acesta a fost generat de necesitatea de a da curs unui interes general. Necesitatea de informare a publicului transpare din modalitatea în care este conceput articolul în cauză, premisa de la care pleacă autorul fiind aceea că două ziare din domeniul economic-financiar au demarat, la rândul lor, o anchetă jurnalistică legată de acordarea de către bănci a unor credite neperformante.

În al doilea rând, verificând caracterul pretins defăimător al articolului, Curtea constată că s-a făcut dovada veridicității faptelor imputate reclamantei, atât timp cât prin Raportul de supraveghere din data de 23.01.2014 Banca Națională a României a constatat că (...) a încheiat cu debitorul (...) un contract de credit (nr. 43/11213712.04.2012) "de tip umbrelă";, în care "gradul de acoperire cu ajustări prudențiale și/sau de depreciere era insuficient având în vedere riscurile asumate de bancă";, facilitatea de credit acordată de (...) fiind clasificată de BNR în categoria Pierdere 1 (performanță financiară 0).

Din conduita procesuală avută de apelatul-pârât de-a lungul procesului Curtea mai reține preocuparea acestuia de a face dovada veridicității și a fiabilității informațiilor difuzate.

În al treilea rând, sub aspectul raportului dintre fapte și judecăți de valoare, instanța a avut în vedere faptul că instanța de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudența sa, între fapte și judecăți de valoare, arătând că fapta de a acuza o anumită persoană implică obligația de a furniza o bază factuală suficientă. În privința celor din urmă, CEDO a stabilit că o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază factuală.

Curtea reține că jurnalistul a acționat cu bună-credință, informând publicul cu privire la un subiect de interes general, mesajul fiind bazat pe informații verificabile și care, având în vedere probele administrate în faza de apel, s-au dovedit a fi exacte.

Rapoartele de supraveghere întocmite de BNR și Ordinul emis de Prim-viceguvernatorului BNR, ambele anterioare publicării articolului în litigiu, se constituie într-o bază factuală solidă, reprezentând suportul probatoriu al faptelor imputate reclamantei (...) și, în concret, conducerii acesteia.

La rândul lor, judecățile de valoare nu depășesc limitele criticilor acceptabile în temeiul art. 10 CEDO, instanța reținând că nu sunt "lipsite total de o bază reală", în condițiile în care incapacitatea (...) de a recupera creditul neperformant a fost constatată chiar de inspectorii BNR printr-un raport de control având dată anterioară publicării articolului.

Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că libertatea jurnalistică cuprinde și posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare.

Jurisprudența CEDO este în sensul că libertatea de exprimare acoperă nu numai informațiile și ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației.

Din forma, stilul articolului și contextul afirmațiilor având natura judecăților de valoare (incapabilii lui (...)corupți, bancherii șmenari de la (...) au deschis un mercurial cu mită pentru a nu fi executate creditele neperformante, doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată) se poate aprecia că unele aserțiuni au caracter ofensator, însă Curtea apreciază că apelantul-pârât nu a depășit doza de exagerare și de provocare admisibile, prin raportare la scopul declarat al investigației jurnalistice și la chestiunile pe care autorul a dorit să le supună dezbaterii publice.

Piața de capital și oamenii care o administrează constituie subiecte de interes public ce este imperios necesar a fi dezbătute în spațiul public, iar ziaristul și-a susținut cu elemente de fapt opiniile personale despre profesionalismul persoanelor din conducerea (...), ceea ce conduce Curtea la concluzia că acesta a acționat cu bună-credință, respectiv cu scopul de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes general, iar nu cu intenția de a afecta în mod gratuit reputația reclamantei.

Pe baza materialului probator al cauzei, Curtea a reținut că o bază factuală suficientă a creat convingerea jurnalistului că faptele prezentate sunt reale.

Tot ca urmare a acestei baze factuale suficiente, Curtea consideră drept acceptabilă doza de exagerare, limbajul și termenii folosiți de apelantul-pârât fiind meniți să stârnească interesul cititorilor.

Prin urmare, caracterul notoriu al persoanei vizate, coroborat cu subiectul de interes general al investigației jurnalistice și în raport de existența unei baze factuale suficiente, apte să dovedească veridicitatea informațiilor publicate, sunt elemente de fapt care au stat la baza constatării Curții în sensul că articolul în litigiu nu a depășit limitele libertății de exprimare.

Motivul de apel referitor la lipsa calității de reclamanți a persoanelor din conducerea (...) nu a fost reținut de Curte, deoarece imaginea băncii ca persoană juridică este legată în mod direct de imaginea persoanelor din conducerea acesteia, articolul vizând activitatea acestor persoane în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul băncii.

Codul civil a clasificat drepturile personalității în două categorii: drepturi care ocrotesc corpul uman și funcțiile sale biologice și psihice și drepturi care ocrotesc valori morale. Prima categorie de drepturi este legată strâns de persoana fizică; pe când drepturile din cea de-a doua categorie pot aparține și unei persoane juridice.

Din cea de-a doua categorie fac parte dreptul la demnitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viață privată, dreptul la imagine.

Protecția (prin reglementarea interdicției de a i se aduce atingere) dreptului la demnitate este asigurată în egală măsură atât unei persoane fizice cât și unei persoane juridice, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 257 Cod civil - potrivit cărora, mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale sunt aplicabile, prin asemănare, și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 și 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul declarat de (...), a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Analiza apelului declarat de reclamanta (...):

Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei (...) să publice hotărârea în cotidianul P și pe site-ul ..l. a fost în mod corect respins de tribunal, însă Curtea va substitui motivarea acestei soluții.

Curtea a respins ca nefondat primul capăt de cerere, prin care reclamanta (...) a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin articolul de presă în litigiu, sub forma acordării unei sume cu titlu de daune morale, constatând că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, neexistând o faptă ilicită în sensul art. 72 și 75 alin. 2 Cod civil.

Drept consecință, în lipsa constatării de către instanță a încălcării dreptului nepatrimonial al reclamantei, nu este întrunită nici premisa de aplicare a dispozițiilor art. 253 alin. 3 lit. a) C.pr.civ. pentru a se putea dispune obligarea pârâtei (...) la publicării hotărârii judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă (...), ca nefondat.

← Litigiu de muncă. data naşterii drepturilor salariale şi data...		Contracte-litigii cu profesionişti. contestaţia la... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Litigiu de muncă. data naşterii drepturilor salariale şi data scadentă a acestora raportat la dispoziţiile dispoziţiilor art. 3 1 alin. 1 2 din oug nr. 57/2015 astfel cum a fost introdus prin oug nr. 43/2016 Contracte-litigii cu profesionişti. contestaţia la executare.  caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit încheiat cu un profesionist.  conflict de competenţă. Restituire dublul sumei achitate cu titlu de avans în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare autentic - atât suma plătită la încheierea promisiunii de vânzare cumpărare cât şi sumele achitate cu prilejul încheierii actelor adiţionale Aretragerea plângerii prealabile.  act juridic unilateral şi personal.