Suportarea cheltuielilor de judecată în cazul cererilor de îndreptare, lămurire sau completare a unei hotărâri judecătoreşti
| Comentarii |
|
Art. 2813al.2 Cod procedură civilă
Potrivit art.2813al.2 Cod procedură civilă, părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea unei hotărâri judecătoreşti.
Efectuarea unui raport de expertiză în cererea de lămurire a dispozitivului unei hotărâri formulată de pârâtul căzut în pretenţii pentru a se determina întinderea obligaţiei sale nu trebuie să conducă şi la soluţia obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată, fiindcă această probă trebuia administrată în faza de judecată şi odată cu soluţia pronunţată asupra fondului instanţa trebuia să se pronunţe şi asupra acestor cheltuieli.
Notă: Dispoziţiile privind cheltuielile de judecată în cererile de îndreptare, lămurire şi completarea unei hotărâri judecătoreşti au fost preluate într-un mod mai clar în art.447 din N.C.P.C., potrivit căruia cheltuielile făcute de parte în aceste cereri se vor suporta de către stat dintr-un fond constituit potrivit legii.
Numai în ipoteza în care cererea a fost respinsă, cheltuielile de judecată vor fi suportate de parte potrivit regulilor de drept comun.
(Decizia civilă nr.968/05.03.2013)
Constată că, prin încheierea din data de 7 noiembrie 2011, constatându-se îndeplinite cerinţele art.2811Cod procedură civilă, Tribunalul Argeş la cererea petentului C.J. Argeş a lămurit înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei civile nr.228/14.12.2009 dată de Tribunalul Argeş, în sensul că obligaţia pârâtelor de a reduce subsolul la starea iniţială se referă la starea în care acesta se afla la data de 10.06.2005.
Recursul formulat de intimata-reclamantă B.E. împotriva acestei încheieri a fost admis prin decizia civilă nr.284/2012 a Curţii de Apel Piteşti, încheierea casată şi cererea trimisă, spre rejudecare, cu îndrumarea de a se proceda la identificarea lucrărilor prin care este împiedicat accesul reclamanţilor în subsolul blocului, numai aceasta putând însemna o readucere a spaţiului în starea anterioară.
Astfel reinvestit, Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.255/26.10.2012, a admis cererea formulată de C.J. Argeş, în contradictoriu cu intimaţii B. V., B. E., S.C. La Timp S.R.L., Asociaţia de proprietari Teiuleanu şi Prefectul Judeţului Argeş, a lămurit dispozitivul deciziei civile nr.228/14.12.2009, în sensul obligării pârâţilor de a readuce subsolul blocului la starea anterioară, prin refacerea reţelei de termoficare şi apă pe vechile trasee, desfiinţarea vasului de toaletă şi a porţiunii de 6 mp. de gresie şi faianţă, refacerea ferestrelor de aerisire cu plasă (grile de aerisire), desfiinţarea a două uşi identificate de expert şi a mascării aflată de-a lungul zidului potrivit aceleiaşi expertize.
În motivare, s-a reţinut în fapt că, potrivit expertizei dispuse, asupra concluziilor căreia, părţile nu au avut obiecţiuni, lucrările necesare pentru aducerea spaţiului la starea anterioară, sunt cele mai sus enumerate, sens în care a fost lămurit înţelesul şi întinderea hotărârii.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs petentul C. J. Argeş, criticând-o pentru greşita interpretare a obligaţiei în sensul că ea ar cuprinde pe cea de refacere a reţelei de termoficare şi apă pe vechile trasee, întrucât acestea nu obstrucţionează folosinţa normală a subsolului.
În plus, cele existente sunt corodate şi foarte vechi, aşa încât, dacă s-ar reînfiinţa vechile trasee, s-au folosi materiale noi, ceea ce depăşeşte obligaţia fixată de către instanţă.
Nu s-a ţinut cont de faptul că există liber acces în subsol, cheia fiind predată intimatei chiar în instanţă.
Nevoia refacerii reţelelor de termoficare nu mai subzistă, întrucât, între timp, întregul imobil a fost debranşat chiar la cererea proprietarilor, motiv pentru care, nu poate fi obligat petentul la debranşare sau la înlocuirea conductelor corodate, acestea fiind lucrări ce trebuie suportate, în măsura în care sunt oportune, de către toţi factorii cu acest drept.
Cât priveşte coloanele de apă rece, expertiza le-a identificat ca existente şi funcţionale, aşa încât, debranşarea a fost realizată la cererea reclamanţilor, neexistând vreo culpă ce ar putea atrage obligaţia petentei la rebranşare.
În opinia sa, singurele lucrări ce ar fi avut semnificaţia readucerii spaţiului la forma iniţială, o reprezentau desfiinţarea vasului de toaletă, a placajelor cu gresie şi faianţă, refacerea ferestrelor de aerisire şi desfiinţarea uşilor ca şi a mascărilor.
În continuare, se face vorbire despre modalitatea în care imobilul a fost trecut, din proprietatea privată, în cea publică a statului, cuprinsul proiectului de execuţie cu destinaţie specială a acestor spaţii şi alte chestiuni legate de fondul litigiului.
În final, se arată că, întrucât intimaţii au fost de acord să primească cheile în faţa instanţei de judecată şi au semnat fără să atace în vreun mod procesele verbale de predare-primire, aceştia ar fi fost de acord, în mod tacit, şi cu pretenţiile formulate.
La rândul lor, intimaţii B. V. şi B. E. critică soluţia tribunalului pentru greşita lăsare în sarcina lor a cheltuielilor necesitate de întocmirea expertizei în cauză, în condiţiile în care cererea a fost a petentului C. J. care, însă, a refuzat să plătească proba, motiv pentru care, au avansat suma de 501,70 lei cu acest titlu, către expert.
Întrucât petentul a căzut în pretenţii, se impunea obligarea şi la celelalte cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Prin concluziile scrise formulate la dosar, intimaţii B.V. şi B.E. au solicitat respingerea recursului petentului ca nefondat şi inadmisibil, manifestându-şi opinia potrivit căreia dispozitivul hotărârii iniţiale era perfect lămurit.
Prin decizia nr. 968/05.03.2013, Curtea de apel Piteşti a admis recursul formulat de intimaţii B.V. şi B.E., împotriva deciziei nr.255/26 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.50/109/2009*; a modificat în parte decizia în sensul că a obligat pe petentul Consiliul Judeţean Argeş să plătească celor doi cheltuielile de judecată în sumă de 501,70 lei, reprezentând onorariu expert; a menţinut, în rest decizia; a respins recursul formulat de petentul C.J. Argeş,împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Acesta din urmă critică decizia pentru greşita stabilire a stării de fapt cât priveşte lucrările necesare sau admisibil a fi refăcute pentru ca imobilul să fie adus în starea la care instanţa s-a raportat atunci când a pronunţat hotărârea de fond.
Asupra acestei stări de fapt, însă, instanţa s-a pronunţat având în vedere expertiza pricinii, care a verificat lucrările ce ar face partea de imobil aptă de a fi folosită potrivit destinaţiei sale de subsol tehnic.
La discutarea concluziilor acestei lucrări, ca şi a răspunsurilor la obiecţiunile iniţial formulate, recurentul nu a formulat obiecţiuni aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 23.10.2012.
De altfel, nici prin motivele de recurs nu se învederează vreun motiv de nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art.304 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa recursului fiind mărginită, în situaţia hotărârilor supuse căii de atac a apelului, la examinarea hotărârii, exclusiv prin prisma motivelor prevăzute la pct.1-9 ale acestui text.
Recurentul invocă, de altfel, chestiuni născute în urma acţiunii sale asupra imobilului în sensul că, împiedicată fiind libera folosinţă a acestei părţi constructive pentru adversarii săi, prin fapta sa, s-a ajuns la situaţia debranşărilor de la reţelele ce traversau subsolul tehnic al clădirii, recurentul apreciind că cererea de debranşare a fost făcută din propria iniţiativă a locatarilor blocului.
Dată fiind durata judecăţii dosarului, este evident că nevoia de a se apela la alte forme de asigurare a utilităţilor zilnice era stringentă şi nu se poate aprecia că în cauză s-ar invoca vreo culpă proprie a persoanelor ce au fost lipsite de folosinţa spaţiului.
Cel mult, o culpă procesuală se poate observa în comportamentul părţilor care, cu prilejul judecăţii în fond, nu au solicitat să fie precizate în mod concret lucrările necesare aducerii imobilului la starea iniţială avute în vedere de instanţă la data pronunţării.
Această chestiune, însă, s-a putut remedia în prezenta cerere de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului date.
Recurentul nu pretinde o depăşire a cadrului procesual iniţial şi nici orice altă chestiune legată de legalitatea soluţionării cererii, fiind nemulţumit exclusiv de obligaţiile fixate pe care apreciază că nu ar fi necesar să le mai execute faţă de evoluţia, în timp, a clădirii.
Or, instanţa lămuririi nu poate depăşi limitele pronunţării sale şi trebuie să ţină cont de cele constatate prin hotărârea pronunţată că se impune a fi fixat ca obligaţie în sarcina părţilor, eventuale alte incidente survenite acestui moment neputând fi rezolvate pe calea aleasă de către petentă.
În aceste condiţii, nefiind întrunită niciuna dintre criticile permise de art.304 Cod procedură civilă, potrivit art.317 Cod procedură civilă, recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat.
Asupra recursului intimaţilor B., Curtea a reţinut că pretenţiile acestora sunt, parţial, fondate.
Potrivit art.2813alin.2 Cod procedură civilă, părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legale de îndreptarea, lămurirea sau îndreptarea hotărârii.
Recurenţii-intimaţi au ales să-şi asigure apărarea calificată în această cale de atac, angajând un apărător, însă potrivit legii, o astfel de cheltuială nu poate fi pusă în sarcina petentului faţă de textul citat.
Cât priveşte însă nevoia executării unei lucrări de expertiză, urmează a se observa că petentul este parte căzută în pretenţii în instanţa de fond şi întinderea obligaţiei sale nu ar fi fost lămurită de către aceasta, aşa încât, a fost nevoie de o lucrare de expertiză.
Această lucrare de expertiză ar fi trebuit făcută încă în acea fază a probatoriului şi urmare a căderii în pretenţii, petentul ar fi suportat costurile.
Ca atare, aceste costuri nu pot fi lăsate în seama intimaţilor, ce sunt părţi ce au triumfat în cererea lor de obligare la aducerea spaţiului în care el se afla la un moment dat.
De aceea, este greşită soluţia instanţei lămuririi de a lăsa aceste costuri în sarcina intimaţilor, cu atât mai mult cu cât ei nu puteau fi obligaţi la suportarea cheltuielilor necesare lămuririi.
Soluţia este, deci, sub acest aspect, dată cu greşita aplicare a legii.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis şi decizia modificată în parte, în sensul obligării petentului la plata cheltuielilor de judecată de 501,70 lei, reprezentând onorariu pentru expert.
<
| ← Competenţa registratorului Biroului de Cadastru şi Publicitate... | Persoanele care beneficiază de asigurarea medicală fără... → |
|---|
