Taxa judiciară de timbru. Obiectul cererii de reexaminare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 443/R din data de 16.10.2014
Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea poate face cerere de reexaminare, care se soluționează de un alt complet de judecată prin încheiere irevocabilă.
Reclamanta a formulat o astfel de cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru de către prima instanță, invocând în cuprinsul acesteia greșita calificare a primului capăt de cerere ca fiind un partaj în loc de cerere privind modalitatea de folosință a imobilului de către coproprietari.
Judecătoria a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă, reținând că acțiunea acesteia a fost corect calificată și taxa de timbru a fost legal stabilită, subliniind că legiuitorul nu a înțeles să facă, în legea taxelor de timbru, nicio distincție cu privire la partajul propriu-zis și partajul de folosință, nefiind avută în vedere finalitatea petitului de partaj la stabilirea taxei de timbru datorate.
Cererea de reexaminare prevăzută de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula o cerere de reexaminare și a exercita apel sau recurs, după caz. Argumentele recurentei în sensul că greșita calificare a cererii nu ar face obiectul cererii de reexaminare nu poate fi primit, fiind imposibil a stabili taxa judiciară de timbru în lipsa calificării obiectului cererii în raport de care se determină prevederea legală aplicabilă privind stabilirea taxei datorate. Modul de stabilire a taxei de timbru ce face obiectul cererii de reexaminare are în vedere calificarea prealabilă a acțiunii din punct de vedere juridic și apoi stabilirea taxei de timbru datorate.
Legea nr. 146/1997: art. 18 alin. 3 și 4.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 126 din 20.03.2014 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 13462/320/2012 s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. J. împotriva sentinței civile nr. 7559 din 20.11.2013 pronunțate de Judecătoria Tg.-Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că aspectul privitor la determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de reclamantă a fost tranșat irevocabil în fața primei instanțe, prin respingerea cererii de reexaminare.
Instanța a subliniat faptul că împotriva încheierii pronunțate de prima instanță partea nu are deschisă calea de atac a apelului, față de dispozițiile art. 18 alin. 3 din legea nr. 146/1997, conform cărora încheierea este una irevocabilă.
Tribunalul a mai arătat că textul legal menționat include în operațiunea de stabilire a taxei de timbru și calificarea din punct de vedere juridic a acțiunii, întrucât altfel nu se poate stabili taxa datorată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 7559 din 20.11.2013 și anularea acesteia cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare în fond la Judecătoria Tg.-Mureș.
În susținerea căii de atac promovate, reclamanta a arătat că nu este în discuție modul de stabilire a taxei de timbru sub aspectul calculului ei, ci împrejurarea că instanța de fond a dat o calificare greșită naturii primului capăt de cerere al acțiunii introductive în raport de care s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. c liniuța 4 din Legea nr. 146/1997.
Recurenta a arătat că cererea de reexaminare prev. la art. 18 alin. 4 din Legea nr. 146/1997, fiind lipsită de complexitate și de contradictorialitate, poate viza doar situațiile în care natura cererii taxabile și norma legală aplicabilă este corect determinată de instanța care fixează taxa de timbru, dar calcularea este greșită, aspect care rezultă și din interpretarea alin. 4 al art. 18. S-a mai arătat că independent de faptul că s-a urmat calea reexaminării, instanța de control judiciar este îndreptățită și trebuie să cerceteze legalitatea soluției atacate și în privința corectei sau incorectei stabiliri a naturii cererii taxabile și a aplicării dispozițiilor Legii nr. 146/1997, întrucât aceasta constituie o chestiune de fond și se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
S-a mai arătat că taxa a fost stabilită în mod greșit, prin aplicarea altei norme legale decât cea care trebuia să fie aplicată, fiind evident că primul capăt de cerere nu este un partaj în sensul art. 669-686 din Codul civil, întrucât prin cerere s-a solicitat doar stabilirea modului de folosință între coproprietari cu privire la imobilul situat în Miercurea Nirajului, str. Sântana nr. 71. În realitate finalitatea cererii sale este identică cu cea a unei cereri de natura celei prevăzute la art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997, cu privire la dreptul de folosință al locuințelor sau al unor încăperi.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea poate face cerere de reexaminare, care se soluționează de un alt complet de judecată prin încheiere irevocabilă.
În cauză, reclamanta a formulat o astfel de cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru de către prima instanță, invocând în cuprinsul acesteia greșita calificare a primului capăt de cerere ca fiind un partaj în loc de cerere privind modalitatea de folosință a imobilului de către coproprietari.
Prin Încheierea din data de 04.11.2013, Judecătoria Tg.-Mureș a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă, reținând că acțiunea acesteia a fost corect calificată și taxa de timbru a fost legal stabilită, subliniind că legiuitorul nu a înțeles să facă, în legea taxelor de timbru, nicio distincție cu privire la partajul propriu-zis și partajul de folosință, nefiind avută în vedere finalitatea petitului de partaj la stabilirea taxei de timbru datorate.
Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că prin încheierea pronunțată instanța care a soluționat cererea de reexaminare a analizat aceleași critici pe care reclamanta le-a invocat prin căile de atac promovate împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, stabilind că primul capăt de cerere din acțiunea introductivă a fost corect calificat juridic ca partaj de folosință și că taxa de timbru a fost corect stabilită.
Cererea de reexaminare prevăzută de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula o cerere de reexaminare și a exercita apel sau recurs, după caz. Argumentele recurentei în sensul că greșita calificare a cererii nu ar face obiectul cererii de reexaminare nu poate fi primit, fiind imposibil a stabili taxa judiciară de timbru în lipsa calificării obiectului cererii în raport de care se determină prevederea legală aplicabilă privind stabilirea taxei datorate. Aceste două operațiuni sunt strâns legate între ele, instanța neputând fixa taxa de timbru fără a stabili în prealabil obiectul cererii. Prin urmare, modul de stabilire a taxei de timbru ce face obiectul cererii de reexaminare are în vedere calificarea prealabilă a acțiunii din punct de vedere juridic și apoi stabilirea taxei de timbru datorate, iar dispozițiile alin. 4 al art. 18 din Legea nr. 146/1997 nu sunt de natură a determina o altă interpretare.
Prin urmare, în contextul în care legea pune la îndemna părții o cale de atac clară, precisă și previzibilă, exclusivă pentru soluționarea acestor incidente procedurale, astfel de critici vizând existența și întinderea obligației de plată a taxei de timbru nu mai pot fi susținute prin intermediul căilor de atac. Încheierea pronunțată în soluționarea cererii de reexaminare este irevocabilă, astfel că potrivit art. 377 alin. 2 pct. 5 din codul de procedură civilă nu mai poate fi atacată, iar cele statuate în cuprinsul acesteia nu mai pot fi repuse în discuție. Prin urmare, prin motivele de apel sau recurs, după caz, nu pot fi invocate decât aspecte de ordin formal privind soluționarea excepției de netimbrare, cum ar fi faptul că dovada achitării taxei de timbru se afla la dosar, iar instanța nu a observat-o.
Curtea a subliniat că prin dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 legiuitorul a stabilit o cale de atac, în fața unui alt complet al aceleiași instanțe, ceea ce nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, în condițiile în care partea poate supune contestația sa unui tribunal independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de fond, astfel că este de prisos a mai analiza celelalte aspecte invocate în memoriul de recurs.
În consecință, constatând că nu este incident în cauză nici un motiv de nelegalitate prev. de art. 304 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, s-a respins ca nefondat recursul promovat în cauză.
| ← Cerere de revizuire. Inadmisibilitate. Jurisprudență Revizuire | Cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare... → |
|---|
