Cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Buna credinţă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 442/R din data de 16.10.2014
Susținerile recurentei referitoare la reaua credință a părților la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nu sunt întemeiate, având în vedere că la acel moment nu exista o cerere de retrocedare a imobilului formulată în baza Legii 112/1995, cumpărătorii nu fuseseră notificați până la momentul încheierii actului de către reclamantă în legătură cu vreun demers făcut la autoritatea administrativă, iar conform mențiunilor de carte funciară, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Statul Român figura ca titular al dreptului de proprietate al imobilului, astfel încât nu existau dubii cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului.
Solicitarea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare este lipsită de interes, în contextul în care demersurile efectuate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 i-au fost respinse în mod irevocabil, ea nemaiputând obține restituirea în natură a imobilului.
Legea nr. 112/1995: art. 9 și 10
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 285 din 22.11.2013 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1441/308/2008 s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. R. - E. împotriva sentinței civile nr. 888 din 07 mai 2012 pronunțate de Judecătoria Sighișoara și s-a dispus obligarea apelantei la plata către intimații N. V., N. M. I. și S. T. C. a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, în cauză, nu s-a dovedit vreo încălcare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr.189 din 02.10.1996 între RAGCLTU Sighișoara, în calitate de vânzătoare și N. M. și N. V., în calitate de cumpărători, întrucât aceștia din urmă locuiau la data încheierii contractului în imobilul cumpărat în calitate de titulari de contract de închiriere, fiind respectate prevederile art.9 și 10 din Legea nr.112/1995.
De asemenea, s-a subliniat faptul că, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în CF nr. 2374 Sighișoara, în care este înscris imobilul în litigiu, nu era notată vreo acțiune de revendicare a acestuia și nici vreun alt demers care să tindă la revendicarea imobilului, astfel că tribunalul a înlăturat susținerile apelantei în sensul că N. M. și N. V. ar fi putut lesne să știe că imobilul riscă să fie revendicat de foștii proprietari.
Totodată, s-a reținut că solicitarea reclamantei de anulare a contractului de vânzare - cumpărare nr. 189/02.10.1996 este lipsită de interes, în condițiile în care demersurile efectuate de aceasta în baza Legii nr. 10/2001 au fost respinse irevocabil, iar reclamanta nu mai poate obține restituirea în natură a imobilului întrucât nu are un bun în sensul dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și, dacă s-ar dispune restituirea, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților cumpărători, precum și principiului securității raporturilor juridice.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. R. E. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei și rejudecarea cauzei pe fond.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, instanțele au interpretat greșit cauza dedusă judecății, hotărârile fiind date cu aplicarea greșită a legii privind imobilele preluate abuziv, neanalizând motivele de apel, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Recurenta a mai arătat că în mod nelegal nu i s-a restituit imobilul revendicat, deși chiriașii cunoșteau faptul că aceasta făcuse demersuri în vederea retrocedării, astfel că prezumția de bună credință nu subzistă.
Recurenta a mai arătat că statul nu avea un titlu valabil, imobilul fiind preluat în baza Decretului nr. 223/1974, astfel că nu putea să-l vândă chiriașilor.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă.
Intimații N. V., N. M. I. și S. T. C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații au arătat că la momentul încheierii contractului părțile nu aveau cunoștință de existența vreunei cereri de retrocedare a imobilului, astfel că buna credință a acestora nu poate fi contestată.
De asemenea, intimații Municipiul Sighișoara și SC "A. T. T."; SA au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă, argumentând că instanța a reținut în mod corect buna-credință a părților contractante la momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare și că s-au respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că decizia ce face obiectul prezentei analize cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța de apel răspunzând argumentelor invocate de apelantă în calea de atac promovată. În acest sens, instanța observă că argumentele arătate în justificarea soluției pronunțate nu sunt contradictorii.
Cu privire la celelalte motive de nelegalitate invocate, instanța a constatat că sunt neîntemeiate, pentru considerentele expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 589/13.11.1984 a Consiliului Popular al Județului Mureș Comitetul Executiv - Biroul permanent, s-a decis preluarea, contra plată, a cotei de 5/12 parte din casa de locuit proprietatea lui A. W., situată în xxx, cu terenul în suprafață de 471 mp, înscrisă în CF 2374 Sighișoara, nr. top. 1880.
Prin încheierea CF nr. 1977 - 1984 din 22.11.1984 s-a dispus în baza Deciziei nr. 589/1984 a Consiliului Popular al Județului Mureș intabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 5/12 părți, porțiunea lui A. K. W. din imobilul înscris in CF 2374 Sighișoara în favoarea Statului Român.
La data de 27.04.1995 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr.189, între RAGCLTU Sighișoara pe de o parte, și N. M. și N. V., pe de altă parte, cu privire la locuința compusă din 2 camere de locuit, din imobilul situat în xxx, locuința fiind ocupată de cumpărători, în baza unui contract de închiriere, cumpărătorii intabulându-și dreptul de proprietate asupra acestui apartament.
Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc K. A. sub nr.133/29.11.2005, recurenta A. R. E., în calitate de moștenitoare a defunctului A. K. W., a solicitat despăgubiri materiale pentru imobilul situat în xxx, notificare ce a fost respinsă ca tardivă prin Dispoziția nr. 1550 din 06.12.2005 a Primarului Municipiului Sighișoara.
Prin Sentința civilă nr. 1375 din 23.12.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul 1313.1/102/2006 s-a respins ca nefondată contestația formulată de A. R. E. împotriva Dispoziției 1550/2005 a Primarului Municipiului Sighișoara, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 3864 din 11.05.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că susținerile recurentei referitoare la reaua credință de părților la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nu sunt întemeiate, având în vedere că la acel moment nu exista o cerere de retrocedare a imobilului formulată în baza Legii 112/1995, cumpărătorii nu au fuseseră notificați până la momentul încheierii actului de către reclamantă în legătură cu vreun demers făcut la autoritatea administrativă, iar conform mențiunilor de carte funciara, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Statul Român figura ca titular al dreptului de proprietate al imobilului, astfel încât nu existau dubii cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului.
Totodată, Curtea a constatat că, actul de vânzare cumpărare în discuție a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 9 și 10 din Legea nr. 112/1995, cumpărătorii având calitatea de chiriași.
De altfel, este corectă observația Tribunalului, în sensul că solicitarea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare este lipsită de interes, în contextul în care demersurile efectuate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 i-au fost respinse în mod irevocabil, ea nemaiputând obține restituirea în natură a imobilului.
În contextul celor reținute anterior, Curtea a constatat, pe de o parte, că recurenta nu are un bun în sensul dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar pe de altă parte, că nu se poate aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților N. V., N. M., respectiv principiului securității raporturilor juridice.
În consecință, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta A. R. E. împotriva deciziei civile nr. 285 din 22.11.2013 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1441/308/2008.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta urmează a fi obligată la plata către intimații N. V., N. M. I. și S. T. C. a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței nr. 930 din 06.10.2014.
| ← Taxa judiciară de timbru. Obiectul cererii de reexaminare | Stabilirea calităţii de bun comun.. Jurisprudență Bunuri şi... → |
|---|
