Taxă judiciară de timbru. Neformularea unei cereri de reexaminare. Consecinţe
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 435/R din data de 14.10.2014
Părțile, ambele asistate de avocat, nu au înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici nu și-au îndeplinit obligația de a achita sumele stabilite de instanță cu acest titlu.
Cererea de reexaminare prevăzută de textul legal menționat anterior este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula o cerere de reexaminare și a exercita apel sau recurs, după caz.
Prin urmare, devreme ce legea pune la îndemna părții o cale de atac clară, precisă și previzibilă, exclusivă pentru soluționarea acestor incidente procedurale, astfel de critici vizând existența și întinderea obligației de plată a taxei de timbru nu mai pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, nici în situația în care partea nu a făcut uz de exercitarea reexaminării și în cauză nu s-a pronunțat o încheiere irevocabilă. Prin însuși faptul neatacării cu calea de atac prevăzută de lege, măsura stabilirii taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă.
Legea nr. 146/1997: art. 20 alin. 5, art. 18
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 223 din 22.05.2014 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 718/308/2011 s-au anulat ca netimbrate apelurile declarate de reclamanta S. R. și de pârâta C. F. M. împotriva sentinței civile nr. 1014 din 28.06.2013 pronunțate de Judecătoria Sighișoara și s-a dispus obligarea apelantei C. F. M. să plătească suma de 3545,82 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată în primă instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că deși s-a pus în vedere părților să achite taxele judiciare de timbru aferente căilor de atac promovate, acestea nu au înțeles să se conformeze, fiind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, instanța a mai reținut că sunt incidente prevederile art. 20 alin. 5 din același act normativ, constatând că în etapa judecării cauzei în primă instanță taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal de către reclamanta pârâtă C. F. M..
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Mureș pentru rejudecarea apelurilor.
În susținerea căii de atac promovate, reclamanta S. R. a arătat că nu datora nicio taxă judiciară de timbru pentru apelul promovat, cererea fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul de procedură civilă.
Pârâta reclamantă C. F. M. a arătat că cererea reconvențională pe care a formulat-o este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 15 lit. p și r din Legea nr. 146/1997, astfel că tribunalul a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 20 din acest act normativ.
S-a mai arătat în recursul promovat că tribunalul a aplicat greșit și dispozițiile art. 20 alin. 5 din legea taxelor de timbru în contextul în care a stabilit în sarcina pârâtei-reclamante obligația de a achita taxa judiciară de timbru datorată la fond, deși prin sentința pronunțată de Judecătoria Sighișoara s-a admis cererea reconvențională, iar sub acest aspect reclamanta căzuse în pretenții, astfel că aceasta din urmă trebuia obligată să plătească taxa de timbru.
Recurenta a mai invocat faptul că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 296 din codul de procedură civilă și că instanța de apel nu a analizat fondul dreptului apreciind în mod eronat obiectul și natura pretențiilor formulate.
În drept, recurenta C. F. M. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 303 alin. 6, art. 312, art. 274 din Codul de procedură civilă și Legea nr. 146/1997.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat că recursurile promovate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Ambele părți au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sighișoara, iar instanța de apel a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, iar în sarcina pârâtei o taxă în cuantum de 1772,91 lei, citând apelantele, pentru primul termen de judecată, cu mențiunea achitării taxelor de timbru stabilite, sub sancțiunea anulării apelurilor ca netimbrate, conform dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare de la filele 8-9 din dosarul tribunalului.
Părțile, ambele asistate de avocat, nu au înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici nu și-au îndeplinit obligația de a achita sumele stabilite de instanță cu acest titlu.
Astfel cum rezultă din practicaua deciziei atacate, în fața Tribunalului Mureș s-au purtat discuții cu privire la aceste aspecte, reprezentantul pârâtei - reclamante indicând expres că nu înțelege să formuleze cerere de reexaminare și, deși instanța a dat posibilitatea părților să achite taxa de timbru, lăsând cauza la a treia strigare, acestea nu și-au îndeplinit această obligație.
Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea poate face cerere de reexaminare, care se soluționează de un alt complet de judecată prin încheiere irevocabilă.
Astfel, cererea de reexaminare prevăzută de textul legal menționat anterior este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula o cerere de reexaminare și a exercita apel sau recurs, după caz.
Prin urmare, devreme ce legea pune la îndemna părții o cale de atac clară, precisă și previzibilă, exclusivă pentru soluționarea acestor incidente procedurale, astfel de critici vizând existența și întinderea obligației de plată a taxei de timbru nu mai pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, nici în situația în care partea nu a făcut uz de exercitarea reexaminării și în cauză nu s-a pronunțat o încheiere irevocabilă. Prin însuși faptul neatacării cu calea de atac prevăzută de lege, măsura stabilirii taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă. Într-o astfel de situație, prin motivele de apel sau recurs, după caz, nu pot fi invocate decât aspecte de ordin formal privind soluționarea excepției de netimbrare, cum ar fi faptul că dovada achitării taxei de timbru se afla la dosar iar instanța nu a observat-o.
Prin dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/197 legiuitorul a stabilit o cale de atac, în fața unui alt complet al aceleiași instanțe, ceea ce nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, în condițiile în care partea poate supune contestația sa unui tribunal independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că nu pot fi primite criticile recurentelor referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de apel.
Cu privire la împrejurarea că tribunalul a stabilit în sarcina pârâtei-reclamante obligația de a achita taxa judiciară de timbru datorată în primă instanță pentru cererea reconvențională formulată, instanța a constatat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, instanța a constatat că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la înrăutățirea situației în propria cale de atac, în contextul în care ambele părți au declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sighișoara.
Cât privește susținerea potrivit căreia instanța trebuia să pună în sarcina reclamantei-pârâte obligația de a achita taxa de timbru pentru cererea reconvențională, întrucât această cerere a fost admisă, iar reclamanta a căzut în pretenții, Curtea a arătat că instanța nu putea proceda la schimbarea hotărârii primei instanțe cu privire la dispoziția de compensare a cheltuielilor de judecată, în contextul în care apelul pârâtei reclamante a fost anulat ca netimbrat. Prevederile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 sunt de strictă interpretare, iar instanța de apel a făcut o aplicare corectă a acestora.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondate recursurile promovate împotriva deciziei civile nr. 223/22.05.2014 a Tribunalului Mureș.
← Stabilirea calităţii de bun comun.. Jurisprudență Bunuri şi... | Recurs. Motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3... → |
---|