Stabilirea calităţii de bun comun.. Jurisprudență Bunuri şi valori imobiliare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 445/R din data de 16.10.2014
Potrivit art. 1173 alin. 1 Cod civil, "actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată";. Fiind un act valabil, care a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice, nu se poate aprecia, peste cuprinsul unui act autentic și fără a se solicita anularea acestuia pe baza unui probatoriu amplu, pertinent și concludent, că voința cumpărătorului ar fi fost alta decât cea inserată în cuprinsul actului autentic, respectiv ca imobilul să devină bun comun.
Art. 31 lit. f din Codul Familiei permite inserarea în actele translative de proprietate a unor astfel de clauze, chiar dacă imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei. Nimic nu împiedică însă soții să convină ca un bun propriu al unuia dintre ei să devină bun comun prin afectarea sa comunității de bunuri, astfel cum s-a și întâmplat în cauza dedusă judecății.
Codul familiei: art. 30 și art. 31.
Prin sentința civilă nr. 891 din 10 decembrie 2013, Judecătoria Târnăveni a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta P. S. I. în contradictoriu cu pârâtele C. M. și T. N. D., având ca obiect constatare și rectificare carte funciară.
Prin decizia civilă nr. 255 din 6 iunie 2014, Tribunalul Mureș a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. S. I., împotriva sus-menționatei sentințe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că la data de 3 februarie 2003, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 208/2003 de către Biroul Notarului Public R. E., între numiții O. V. și O. G. în calitate de vânzători ai imobilului înscris în C.F. nr. 4243 Târnăveni nr. top. 416/2/2. În cuprinsul contractului sunt menționați drept cumpărători defunctul C. N., tatăl apelantei și fostul soț al intimatei și intimata C. M., soția sa la acea dată, ambii semnând contractul de vânzare-cumpărare. La punctul 6 din contract este inserată declarația ambilor cumpărători, deci inclusiv a defunctului C. N., prin care aceștia declară că au cumpărat imobilul care devine bun comun potrivit art. 30 din Codul Familiei. Procedându-se în acest mod, bunul cumpărat a intrat în proprietatea devălmașă a soților, ceea ce presupune că dreptul de proprietate asupra acestuia nu este stabilit pe cote-părți, astfel încât nimic nu o împiedică pe apelantă să își valorifice pretențiile cu ocazia sistării comunității de bunuri, având posibilitatea să invoce cota de contribuție majoritară a defunctului C. N. la dobândirea acestuia, având în vedere faptul că în prezentul dosar se discută doar caracterul de bun propriu sau comun al imobilului, fără a fi în sarcina instanței să stabilească și cotele de contribuție, acestea urmând a fi stabilite în cadrul partajului.
Tribunalul a apreciat că nu sunt relevante criticile invocate de apelantă privind buna sau reaua credință a intimatei manifestată pe parcursul procesului sau cele ce rezultă din materialul probator administrat în cauză sub aspectul provenienței sumei de bani cu care a fost cumpărat imobilul și în consecință a respins apelul reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată în fața instanței de fond. A mai solicitat și cheltuieli de judecată, în fond, apel și recurs.
În motivarea recursului a arătat că la dosarul cauzei a depus copia de pe contractul de vânzare-cumpărare al imobilului proprietate personală a defunctului, vânzare care a avut loc la data de 24.12.2002 cu prețul de 253.470.000 lei, precum și copia contractului de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu, cumpărat de defunct la data de 03.02.2003 cu prețul de 100.000 lei, existând un interval între cele ouă operațiuni de o lună și câteva zile.
Potrivit practicii judiciare, legislația în vigoare admite ca în aplicarea principiului comunității de bunuri a soților, statuat prin dispozițiile art. 30 din Codul Familiei, în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soți la dobândirea și conservarea bunurilor comune, acestuia să i se stabilească și o cotă mai mare la partajarea acestor bunuri. În acest context trebuie avute în vedere și prevederile art. 31 din Codul Familiei.
Consideră că instanța de apel a făcut o gravă confuzie în analizarea motivelor invocate și ea și arată că bunurile proprii constituie excepție de la comunitatea de bunuri. Prin derogare de la regula că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, art. 31 prevede că anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei. Astfel, potrivit art. 31 lit. f din Codul Familiei, bunul dobândit devine propriu în temeiul subrogației reale cu titlu universal în situația bunului dobândit în timpul căsătoriei atunci când prețul este achitat de către soț cu bani proprii, proveniți din vânzarea unui alt imobil proprietate personală (bun propriu). Valoarea bunului propriu (suma de bani provenită din vânzare) și încorporată într-un bun cumpărat în timpul căsătoriei devine bun propriu și nu bun comun.
Consideră că acțiunea sa este admisibilă, având natura juridică de bun propriu, fiind îndeplinite condițiile art. 111 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care defunctul său tată este singurul care a achitat prețul apartamentului din banii proprii, apartamentul dobândit în timpul căsătoriei în fapt a soților este bunul său propriu, acțiunea formulată de acesta în temeiul art. 111 Cod procedură civilă, raportat la art. 30 și 31 din Codul Familiei este întemeiată.
În drept, a invocat prevederile art. 299, art. 304 ind. 2 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea deciziei ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată. S-a apreciat de către intimată că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispozițiilor art. 30 din Codul Familiei.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a indicat, ca și motive de nelegalitate ale hotărârii atacate și pentru care a formulat prezentul recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de Procedură Civilă, potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (pct. 7) sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).
În dezvoltarea motivelor de recurs nu a arătat recurenta care sunt motivele care nu au fost cuprinse în hotărârea atacată și nici care motive ar fi contradictorii sau străine de natura pricinii iar instanța de recurs nu a găsit astfel de motive, care să ducă la modificarea hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Recurenta pretinde că instanța de apel a făcut o gravă confuzie în analizarea motivelor invocate de ea și în aplicarea dispozițiilor din Codul Familiei referitoare la calitatea de bunuri comune sau proprii ale soților. Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, Curtea considerând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății, la o stare de fapt corect reținută.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. 50538-C1-U2 nr. top. 416/2/2/1 Târnăveni, este bun propriu al defunctului și să se dispună rectificarea cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. M. și întabularea întregului imobil pe numele defunctului C. N., în cotă de 1/1.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public R. E. - Târnăveni sub nr. 208/3.02.2003 s-a constatat în mod corect de către ambele instanțe că imobilul în litigiu a fost cumpărat de către defunctul C. N. și soția C. M. (pârâta), menționându-se la pct. 6 al contractului că imobilul devine bun comun, potrivit art. 30 din Codul Familiei.
Reclamanta nu a solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract, iar potrivit art. 1173 alin. 1 Cod civil, "actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată";. Fiind un act valabil, care a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice, nu se poate aprecia, peste cuprinsul unui act autentic și fără a se solicita anularea acestuia pe baza unui probatoriu amplu, pertinent și concludent, că voința cumpărătorului ar fi fost alta decât cea inserată în cuprinsul actului autentic, respectiv ca acel imobil să devină bun comun. Dacă voința defunctului C. N. ar fi fost ca imobilul în litigiu să fie bunul său propriu, s-ar fi făcut această mențiune expresă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, cu specificarea provenienței banilor constituind prețul apartamentului sau ar fi figurat ca și unic proprietar al imobilului, făcându-se doar mențiunea "căsătorit cu C. M.";. Art. 31 lit. f din Codul Familiei permite inserarea în actele translative de proprietate a unor astfel de clauze, chiar dacă imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei. Nimic nu împiedică însă soții să convină ca un bun propriu al unuia dintre ei să devină bun comun prin afectarea sa comunității de bunuri, astfel cum s-a și întâmplat în cauza dedusă judecății.
Față de toate cele reținute mai sus, Curtea a apreciat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, hotărârea atacată fiind ferită de orice critici. Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta a fost obligată să plătească intimatei C. M. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
| ← Cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare... | Taxă judiciară de timbru. Neformularea unei cereri de... → |
|---|
