Cerere acordare drepturi salariale. Includerea salariului anual prevăzut la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 în salariul de bază. Nelegalitatea cererii

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 102 din data de 01.01.2016

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2015 sub nr. XXXX reclamanții G.S.I., N.A., D.G., M.C.A.M., N.M., Ș.T., P.G. și D.I. au chemat în judecată pe pârâții Instituția Prefectului Județului XXXX, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală;

- obligarea pârâților să acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată la data de 04.07.2014 astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din HG. Nr.871/2013;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Afacerilor Interne sumele necesare acordării acestor drepturi salariale, pentru următoarele:

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajații Serviciului Public de Pașapoarte XXXX. Dreptul privind acordarea premiului anual prin includerea acestuia începând cu 01.01.2011 a fost prevăzut de legislația în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în aceiași sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

Dispozițiile art. 25 din Legea mr. 330/2009 au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată In Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.

Apreciază că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

Drept consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea in vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea in vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ori, în cazul lor, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până In luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Lipsirea dreptului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că : "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Cu privire la neacordarea voucherului de vacanță, reclamantul arată că, din culpa exclusivă a pârâților, oricare ar fi fost cauza, după caz neprevederea sumelor în bugetul pe anul 2014, chiar și după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 de către pârâți i-a adus un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert și constă în privarea nejustificată de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanță pentru anul fiscal 2014, pentru următoarele considerente:

I. Cadrul legislativ ce reglementează pretenția solicitată

1.1. Prin art. I pct.2 din legea nr.94/2014, publicată în Monitorul Oficial nr.496 din 3 iulie 2014, au fost modificate alineatele (1) - (5) ale art.l din OUG nr.8/2009, iar în urma modificării, prin alin. (2) s-a stabilit că instituțiile publice definite conform Legii nr.500/2002 privind finanțele publice [.,.] acordă, in condițiile legii, vouchere de vacanță", iar prin alin.(4) că Nivelul maxim al sumelor care pol fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Cum în cuprinsul legii nr.94/2014 nu se prevede o dată la care aceasta intră în vigoare, rezultă că ea (legea nr.94/2014) a intrat în vigoare la data de 04.07.2014 (3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I - conform art. 12 alin.(l) din legea nr.24/2000R).

1.2. Prin art.l alin.(l) din HG nr.871/2013 s-a stabilit că începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar", iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol., începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat in plată se stabilește la 900 lei lunar".

Prin urmare, din coroborarea dispozițiilor legale ante-citate rezultă că dreptul de a beneficia de voucher de vacanță pentru anul fiscal 2014 s-a născut începând cu data de 04.07.2014, iar cuantumul acestuia a fost de 5.400 lei (6 x 900 lei).

II. Natura juridică a dreptului solicitat.

Dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept special, conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci și a cărui acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a OUGR nr.8/2009 aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014.

În cadrul raportului juridic ce se naște în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanță este angajatorul salariatului.

Aceste aspecte rezultă din lectura art.l alin.(2) din OUGR nr.8/2009 aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014 unde se prevede că "Instituțiile publice [...] care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță".

III. Dispoziții legale cu incidență, în acordarea voucherului de vacantă.

Anterior apariției Legii nr.94/2014, în cuprinsul actelor normative, inclusiv în OUG nr.8/2009, se utiliza sintagma "tichet de vacanța" și nu "voucher de vacanță", însă art. IV din legea nr.94/2014 a dispus că cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "tichet de vacanța"se înlocuiește cu sintagma "voucher de vacanță".

Prin OUG nr.103/2013 cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, însă nu a fost prorogată aplicabilitatea OUGR nr.8/2009, nu a fost interzisă acordarea tichetelor de vacanță" ori a "voucherelor de vacantă" și nici nu a fost edictată vreo normă care să prevadă că în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor si autorităților publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.

Prin urmare, din coroborarea dispozițiilor legale ante-citate, rezultă că acordarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 nu a fost prohibită de vreo dispoziție legală, inclusiv vreuna legată de restricții financiar-bugetare.

IV.Obligația angajatorului în asigurarea fondurilor necesare.

4.1. Potrivit art.l alin.(3) din OUG. nr.8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 " (3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."

Aceleași dispoziții se regăsesc și la alin.(3) al art.l din OUGR nr.8/2009. cu excepția faptului că, în loc de sintagma "vouchere de vacanță" se utiliza sintagma "tichet de vacanță".

Așa fiind, legea a prevăzut și prevede că obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) incumba pârâților încă de Ia adoptarea bugetului pentru anul 2014.

Prin urmare, susținerea în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâta cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumele necesare.

Argumente în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâții cunoșteau prevederile OUG nr. 8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 și aveau obligația de a cuprinde în buget sumele necesare, având în vedere și că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. c) Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților, pe lângă drepturile ce decurg din CIM, și toate drepturile ce decurg din lege.

Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, căci în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților, cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr.94/2014.

Chiar dacă am trece peste faptul că nu au fost asigurate fonduri, deși legea obliga pârâții să asigure astfel de fonduri, nelipsit de importanță este faptul că, ulterior momentului la care aceștia au luat la cunoștință despre solicitarea de a prevede fonduri în buget, a mai avut loc o rectificare bugetară aprobată de Guvernul României prin OUG nr. 74/2014 publicată în M.Of. nr.888 din 22.12.2014 deci pârâții aveau din nou posibilitatea să prevadă în buget sumele necesare.

Cert este că, oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în buget, chiar și după rectificarea bugetară sau din alte motive, niciunul dintre salariații nu au primit voucherele de vacanță pentru anul fiscal 2014, însă lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanță pentru anul fiscal 2014, nu poate reprezenta decât o prejudiciere materială a acestora.

Pârâta Instituția Prefectului Județului XXXX a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prescripției iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulata de reclamant ca neîntemeiata, pentru următoarele considerente:

l. In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județul XXXX, in cauza sunt aplicabile prevederile art. 22 ale Legii nr.500/2002, privind finanțele publice, astfel:

Art. 22 Responsabilitățile ordonatorilor de credite, alin.(l):,,Ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale."

In consecința, având in vedere faptul ca dreptul solicitat nu este prevăzut de lege, Ministerul Afacerilor Interne, ordonator principal de credite, și Instituția Prefectului Județul XXXX, ordonator terțiar, nu putea plați sumele pretinse, în absenta alocării creditelor, existând obligația de a se încadra in cheltuielile de personal menționate în anexele la legile bugetare respective. Este evident ca Instituția Prefectului Județul XXXX nu putea plați sume neprevăzute in buget si nerepartizate de ordonatorii de credite principal si terțiar. Chiar si in cazul respingerii lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județul XXXX si a obligării acesteia la plata respectivelor ajutoare, instituția ar fi în imposibilitatea legala si financiara de a plați suma solicitata.

Fata de caracterul peremptoriu al acestor texte de lege, solicită admiterea excepției.

2. În ceea ce privește excepția prescripției drepturilor solicitate la primul punct al acțiunii, pentru perioada care depășește cei 3 ani anteriori datei formulării acțiunii, arătam faptul ca din cuprinsul acțiunii nu rezulta data depunerii acesteia. Fata de aceasta, in cazul admiterii acțiunii, solicită instanței sa facă aplicarea prevederilor art.2517 din Noul cod civil privind prescripția extinsa de 3 ani. 3. In ceea ce privește respingerea cererii ca neîntemeiată, arătă următoarele:

3.1. In ceea ce privește primele doua puncte ale acțiunii, arătă că, in cauza, sunt invocate in mod greșit prevederile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, abrogate, respectiv o hotărâre judecătoreasca lipsita de elemente minime de identificare si care vizează alte aspect fata de litigiul dedus judecații.

Premiul anual solicitat prin primul punct al acțiunii, a fost prevăzut de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice. Din cuprinsul legii, si anume Capitolul III - Elementele sistemului de salarizare, Secțiunea a 3-a - Premii, rezulta ca legiuitorul a avut in vedere acordarea atât de premii lunare, cat si anuale (asa-zisul "al XIII- lea salariu"). Alin.4 al art.25, invocate de reclamant, specifica faptul ca plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul. Din conținutului Legii-cadru nr.330/2009, intrate in vigoare la data de 01.01.2010, rezulta ca dreptul solicitat pentru anul 2010 poate fi acordat începând cu luna ianuarie 2011.

Textul de lege invocat a fost abrogat, odată cu actul normativ integral, prin art.39 din Legea - cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice:"La data intrării in vigoare a prezentei legi se abroga:...w) Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare".Legea cadru nr.284/2010 a intrat în vigoare, conform art.46 din lege, la data de 01.01.2011.

Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, intrata in vigoare la data de 01.01.2011, care a abrogat explicit prevederile legale invocate de către reclamant, nu mai prevede dreptul solicitat de reclamant. Capitolul III, Secțiunea a 4-a - Premii, cuprinde un singur articol, si anume 23, care in alin.l si 2, face vorbire doar de premiile lunare, nu si de cele anuale, comparativ cu actul normativ anterior. Nici Anexa VII la lege - Familia ocupațională de funcții bugetare,, apărare, ordine publica si siguranța naționala,, nu mai prevede dreptul solicitat. Consideram evidenta intenția legiuitorului de eliminare a acestui drept.

In conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative, actul normative se interpretează in integralitatea sa, nu trunchiat. In condițiile in care actul normativ invocat de către reclamant a fost abrogat explicit si integral de către actul normative in vigoare in prezent, prin intrarea sa in vigoare la data de 01.01.2011, act normative care nu mai prevede dreptul solicitat, presupus exigibil începând cu aceeași dată, consideră ca dreptul pretins nu mai subzista începând cu data de 01.01.2011, iar acțiunea trebuie respinsa ca nefondata.

Mai mult decât atât, Legea nr.285/2010 privind salarizarea unitara a personalului bugetar in anul 2011 prevede, in art.8, ca "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Coroborând prevederile Legii nr.284 si 285/2010, este evident faptul ca, in condițiile date, dreptul reclamantului la dreptul pretins nu mai subzista, odată cu intrarea in vigoare a Legii-cadru nr.284/2010. Soluția juridica! prevăzuta de art.8 din Legea nr.284/2010 fiind o norma tranzitorie de la cadrul juridic prevăzut de Legea-cadru nr.330/2009 la cel al Legii cadru nr.284/2010, primul punct al acțiunii fiind in mod vădit neîntemeiat.

Întrucât cel de al doilea punct al acțiunii este un accesoriu al primului, vizând daune interese moratoria, respective dobânzi legale începând cu 01.01.2011 si până la 01.09.2011, în ceea ce privește diferența de salariu reprezentând premiul anual, acesta urmează situația primului punct, astfel ca si cel de al doilea punct al acțiunii este in mod vădit neîntemeiat.

3.2 In ceea ce privește cel de al treilea punct al acțiunii, privind despăgubirile echivalente cu contravaloarea voucherului de vacanta pentru anul 2014, arătă că dreptul a fost prevăzut de un act normativ adoptat la jumătatea anului 2014 si publicat in Monitorul Oficial al României nr.496/03.07.201, iar bugetul de stat pe anul 2014 a fost evident adoptat înaintea actului normative invocate, astfel ca legea bugetului de stat pe anul 2014 nu putea prevedea astfel de sume. Acordarea unui astfel de drept ar contraveni atât legislației in vigoare, cat si normelor care reglementează activitatea financiar-contabila. Mai mult decât atât. Consecutiv adoptării legii pe baza căreia își întemeiază reclamanții pretențiile, nu s-au adus modificări bugetului de stat, in sensul de a fi prevăzute si alocate sume având aceasta destinație. In aceste condiții, parații Ministerul Afacerilor Interne si Instituția Prefectului Județul XXXX nu pot plați sumele pretinse, in absenta alocării creditelor, existând obligația de a se încadra în cheltuielile menționate in anexele la legile bugetare.

Este evident ca parații nu puteau plați sume neprevăzute in buget si nerepartizate. Chiar si in cazul admiterii acțiunii si a obligării paraților la plata respectivelor ajutoare, aceștia ar fi in imposibilitatea legala si financiara de a plați sumele in cauza, neprevăzute, nerepartizate si neaprobate.

Totodată, art.5 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.29/2013 privind reglementarea unor masuri bugetare, act normativ de asemenea anterior celui invocat de către reclamanți, prevede ca, "In bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor si autorităților publice centrale si locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002, cu modificările si completările ulterioare, si prin Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare si de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacant personalului din cadrul acestora."

Intenția legiuitorului este evidenta, aceasta soluție juridica menținându-se si pentru anul 2015. Astfel, art.8 alin.5 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, prevede ca "In bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor si autorităților publice, astfel cum sunt definite la art.2 alin.91) pct.30 din Legea nr.500/2002, cu modificările si completările ulterioare, si la art. 2 alin.(l) din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare si de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete - cadou, tichete de vacanta si vouchere de vacant personalului din cadrul acestora".

Chiar si in situația in care acest drept ar fi întemeiat, învederam prevederile art.l Lin.2 din Legea nr.94/2014, publicata in Monitorul Oficial al României nr.496/03.07.2014, act normative invocate de către reclamanți, care prevede ca respectivele instituții publice acorda aceste vouchere "in condițiile legii", deci instituie o obligație condiționata de existent unei reglementari legale, reglementare pe care reclamanții nu o indica si nu o pot indica. Inexistenta textului legal determina inaplicabilitatea obligației.

Același articol si alineat prevede ca acest drept se acorda la nivelul maxim reprezentata de contravaloarea a 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata, din cuprinsul textului de lege nereieșind cine decide cuantumul efectiv al sumei pretinse. In mod logic, in lipsa unei reglementari special stabilirea cuantumului revine instituției angajatoare. Astfel, reclamantul pretinde in mod neîntemeiat maximul prevăzut, fără a justifica aceasta interpretare.

Prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, se arată următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.

Într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.

Întrucât dreptul solicitat este un drept de natură salarială, potrivit art. 267 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai reclamantul și pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție XXXX care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestuia.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente :

Legea nr. 285/2010 stabilește salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit art. 8 din acest act normativ, "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Prin decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 Cod procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință a stabilit că, "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Prin deciziile pronunțate, Curtea a mai statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Nu a fost reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut lipsa de relevanță a actelor Uniunii Europene invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate."

Reclamantul nu are vocația la dobândirea voucherelor de vacantă aferentă anului 2014, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, fiind cert că orice instituție publică finanțată de la bugetul de stat era în imposibilitate de a acorda asemenea drepturi.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepțiilor cum au fost invocate și motivate, și pe fond respingerea ca nefondată a acțiunii.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele:

1. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive arată că stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.

În perioada pentru care este solicitată acordarea dreptului bănesc, persoana care a formulat acțiunea, a avut raporturi de serviciu cu Instituția Prefectului Județului XXXX.

Așadar, calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.

Stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază salariații din Serviciul Public de Pașapoarte XXXX sunt în competența exclusivă a șefilor acestor unități, care sunt ordonatori terțiari de credite.

Pe cale de consecință, vă solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată și respingerea acțiunii față de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Având în vedere data introducerii acțiunii reclamantului, solicită să se constate că dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada anterioară celor trei ani calculați în urmă, începând cu data depunerii acțiunii la instanță.

3. Pe fondul cauzei, solicită respingerea prezentei cereri de chemare în judecată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

In susținerea cererii, reclamantul face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice. Astfel, reclamantul apreciază că acest drept a rămas un drept câștigat, ce nu se mai poate pierde, chiar dacă actul normativ prin care el se stabilea a fost abrogat și înlocuit cu reglementări care nu mai cuprind mențiuni despre aceste premiu.

Referitor la plata premiului anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu precizăm faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010.

Potrivit art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficia de un premiu anual egal. Plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul, iar art. 25 alin. (4) din același act normativ stabilește că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.

In conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

In concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu s-a mai acordat în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.

Începând cu anul 2011 legiuitorul nu a mai prevăzut în legislația salarizării acordarea premiul anual către personalul bugetar, actele normative ulterioare privitoare la salarizarea din fonduri publice precum - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - nu au mai reglementat posibilitatea acordării premiului anual.

Așadar, solicitarea reclamantului este neîntemeiată în condițiile lipsei fundamentului juridic pentru acordarea după anul 2010 a dreptului pretins.

Cu privire la acordarea despăgubirii pentru voucherul de vacanță pe anul 2014, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române arată că nu au fost prevăzute în buget fonduri cu această destinație.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, Tribunalul se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond.

1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată.

În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art. 267 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Nu se poate reține că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamant există raporturi legale sau contractuale, care să justifice chemarea în judecată a acestui pârât și obligarea sa, în solidar cu ceilalți pârâți, la calcularea și la plata premiului anual pretins de reclamanți.

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză sub aspectul achitării diferenței de salariu cuvenite reclamanților prin includerea premiului anual din 2010, deoarece nu se află și nu s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu aceasta, neavând calitatea de angajator ori de ordonator principal de credite.

2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne este întemeiate.

Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.

Stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.

Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție ,,în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu,,.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, Tribunalul va admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, invocate de aceștia ,și pe cale de consecință respinge acțiunea față de acești pârâți ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județului XXXX este nefondată.

Așa cum s-a arătat anterior, stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.

4. Excepția prescripției invocată de singurul pârât care are calitate procesuală pasivă, Instituția Prefectului Județului XXXX, este întemeiată.

Potrivit art. 166 alin. (1) din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

Având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi de natură patrimonială începând cu data de 01.01.2011, Tribunalul va admite excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada anterioară celor trei ani calculați în urmă, începând cu data depunerii acțiunii la instanță.

Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

A. Referitor la capătul de cerere privind acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar.

Prin Legea nr. 330/2009, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.

Potrivit art. 25 alin. (1) din actul normativ sus indicat, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere plata făcându-se potrivit alin. 4 al aceluiași articol începând cu luna ianuarie a anului următor.

Modul de calcul al drepturilor salariale pentru anul 2010 a fost stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrări funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilire a salariilor acest precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

Ulterior, potrivit art. 39 alin. l lit. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 modificările ulterioare".

Din aceste dispoziții reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea sa inclusiv art. 25 care prevedea acordarea premiului anual.

Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost stabilit prin Legea 285/2010.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Drepturile salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost stabilite potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.

Problema de drept privind interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost tranșată în mod de către Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, dezlegarea problemelor de drept dată de Completul Înaltei Curții de Casație și Justiție de recursuri în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.

Prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție stabilindu-se că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 21/18.11.2013, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.

Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative nu reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri |a indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care Ie poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Prin deciziile pronunțate, Curtea a mai statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi de drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual 2010 reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul întinderea acestei creanțe.

Nu a fost reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub im legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legi.

În concluzie, Tribunalul reține că atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Constituțională au dezlegat problema de drept care face obiectul prezentei cauze, în sensul că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalul din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, urmând a respinge acest capăt de cerere, ca nefondat.

Față de netemeinicia capătului principal de cerere, Tribunalul va respinge și capetele de cerere accesorii privind actualizarea creanțelor și plata daunelor moratorii.

B. Referitor la capătul de cerere privind acordarea unei despăgubirii aferente vocherului de vacanță pe anul 2014, Tribunalul arată că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, cu modificările și completările ulterioare, "(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de munca a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță."

Conform alin. 3 și 4 din același act normativ:

,,(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal";.

Art. 6 din Normele metodologice privind acordarea tichetelor de vacanță, aprobate prin H.G. nr. 215/2009 prevede că "Pentru instituțiile publice tichetele de vacanță se acordă în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite."

Din textele de lege suscitate rezultă condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru acordarea de către instituțiile publice de vouchere de vacanță, respectiv personalul să aibă calitatea de salariat la una din entitățile publice și private menționate în art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 8/2009 iar sumele cu destinația de vouchere de vacanță să fie prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite.

În speța de față nu este îndeplinită a doua condiție, sumele cu destinația de vouchere de vacanță nefiind prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite parte în prezenta cauză.

Deoarece nu au fost alocate sume cu această destinație în bugetele pârâtelor, nu puteau fi acordate tichete de vacanță, respectiva prevedere fiind o vocație a angajatului, iar nu un drept al său, care poate fi acordat doar dacă sunt întrunite condițiile legale.

Existența doar a unei vocații la acordarea tichetelor de vacanță rezultă, din cuprinsul art. 4 al. 4 din OUG nr. 8/2009, care prevede că: "(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Tribunalul arată faptul că, în intervalul 2012 - 2014, prin dispoziții legale succesive, s-a prevăzut în mod expres că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.

Cu referire strict la anul 2014, Tribunalul arată că prin O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare la art. 5 alin. (2) se stabilește: "în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor si autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacantă personalului din cadrul acestora."

Deoarece pentru anul 2014 au existat dispoziții legale care să prevadă faptul că în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de vacanță, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat erau în imposibilitate de a acorda asemenea drepturi.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge și acest capăt de cerere ca nefondat

← ACŢIUNE ÎN ANULARE DIPLOMĂ DE BACALAUREAT. Jurisprudență		ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere acordare drepturi salariale. Includerea salariului anual prevăzut la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 în salariul de bază. Nelegalitatea cererii