Venituri realizate în acord global . Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1152 din data de 02.11.2015
Venituri realizate în acord global Potrivit deciziei nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se lua în considerare formele de retribuire obținute în acord global la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public este necesară îndeplinirea a două condiții: să fi fost incluse în salariul brut; pentru acestea să se fi plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Secția civilă, sentința nr. 1152 din 2 noiembrie 2015
Reclamantul F G a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Galați recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor realizate în acord global.
În motivarea cererii, a arătat că a ieșit la pensie în anul 2013 și la calcularea pensiei nu au fost incluse veniturile privind munca în acord global. La data de 30.07.2014 a solicitat pârâtei recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea acestor venituri, însă cerea sa a fost respinsă prin Decizia nr. ……./….09.2014. S-a reținut că veniturile privind munca în acord global nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, în sensul Anexei 15 din HG 257/2011.
A mai precizat reclamantul că la data de 14.10.2014 a formulat contestație la decizia menționată, care a fost înaintată Comisiei Centrale de contestații, însă nici până în prezent nu a primit răspunsul de la contestația sa.
În opinia reclamantului, astfel cum se reține și în decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității.
A mai precizat reclamantul că potrivit adeverinței nr. …/…/….06.2014 emisă de SC U E SA a activat în perioada 1972-1980 în acord global realizând câștiguri cu caracter permanent, pentru care s-au achitat cotele la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin sentința civilă nr. … din 2 noiembrie 2015 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
S-a reținut că reclamantul F G este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă începând cu data de 15.07.2013, potrivit deciziei nr. ………./22.07.2013.
Prin cererea nr. …………./……..07.2014 a solicitat recalcularea pensiei în baza adeverinței nr. …/…/….06.2014 emisă de SC U E SA, recalculare în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin decizia nr. …/….09.2014 i s-a respins cererea, întrucât formele de retribuire în acord global nu reprezintă sporuri cu caracter permanent..
Din cuprinsul adeverinței nr. ……/…………/……...06.2014 emisă de SC U E SA a rezultat că în perioada 24.04.1972-24.03.1980 contestatorul a fost salariatul societății, iar în sumele menționate sunt cuprinse toate veniturile brute, inclusiv acord și prime. De asemenea, se menționează că pentru aceste sume s-au calculat și virat CAS.
Potrivit art. 107 alin. 3 și 4 din Legea nr. 263/2010, pensionarii pentru limită de vârstă pot cere recalcularea pensiei prin adăugarea veniturilor și/sau stagiilor de cotizare, prevăzute de lege și nevalorificate la stabilirea acesteia.
Conform art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "la determinarea punctajelor lunare pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare."
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiile de asigurări sociale plătite. Așadar principiul contributivității reprezintă regula în baza căreia contribuțiile vărsate la bugetul asigurărilor sociale de stat asigură mijloacele de subzistență asiguratului în perioada pasivă a vieții sale.
Potrivit Deciziei nr. 19/17.10.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. 1) și 2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat: "Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.
S-a reținut că, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi. Astfel, în condițiile în care se constată de către instanțele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să revină foștilor salariați, în prezent pensionați, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005.
Așadar, potrivit deciziei nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se lua în considerare formele de retribuire obținute în acord global la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public este necesară îndeplinirea a două condiții: să fi fost incluse în salariul brut; pentru acestea să se fi plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Se arată că instanțelor judecătorești le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual. Numai în condițiile în care se constată de către instanțele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii , că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să revină fiștilor salariați pensionați în prezent și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Din cuprinsul adeverinței nr. …./…../…...06.2014 emisă de SC U E SA a rezultat că angajatorul a achitat contribuțiile individuale pentru asigurări sociale la fondul de pensie suplimentară calculate la salariul de încadrare și nu la venitul brut. Așadar, contrar susținerilor reclamantului s-a reținut că în adeverința respectivă nu este menționat că s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale și pentru sumele reprezentând acord global astfel încât nu sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție tocmai pentru a se da eficiență principiului contributivității.
← Insolvenţă. Contestaţia la raport asupra fondurilor şi... | Insolvenţă . Deschidere procedură simplificată. → |
---|