Insolvenţă . Deschidere procedură simplificată.
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 388 din data de 28.10.2015
Cuprins pe materii: Insolvență . Deschidere procedură simplificată. Condiții.
Art.5 pct.20, 72 din Legea 85/2014
Art.65 alin.1 și art.70 alin.1 din Legea 85/2014
Judecătorul sindic a constatat că, debitoarea nu a contestat în termenul legal cererea, iar în conformitate cu disp. art. 72 alin. 6 din lege a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
Instanța de control a stabilit că, la data pronunțării încheierii nr. 388/28.10.2015 a Tribunalului Galați debitoarea efectuase plăți către AJFP Galați, datoriile către bugetul de stat fiind astfel sub valoarea prag prevăzută de art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014.
Secția II civilă, înch. civ. nr.388 din 28 octombrie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 15.01.2015 creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a formulat în contradictoriu cu debitoarea SC D R SRL cerere de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței.
Astfel, prin încheierea civilă nr. 388 din 28.10. 2015 a Tribunalului Galați, a fost admisă cererea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, pentru deschiderea procedurii de insolvență iar în temeiul disp. art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 a dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului D. ȘI R. SRL Galați.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a constatat că, debitoarea înregistra un debit în sumă totală de 43.014 lei conform declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, deciziilor de calcul accesorii și proceselor verbale de contravenție, anexate la cererea introductivă. De asemenea văzând disp. art. 72 alin. 3 din lege în sensul că, debitorul nu a contestat în termenul legal că ar fi în stare de insolvență, în conformitate cu disp. art. 72 alin. 6 din lege a fost admisă cererea creditoarei și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
Împotriva acestei soluții a formulat apel debitoarea, solicitând admiterea căi de atac deoarece judecătorul sindic a ignorat faptul că la data de 13.03.2015 la dosarul de fond au fost depuse mai multe foi de vărsământ și chitanțe prin care s-a făcut dovada stingerii parțiale a debitului invocat, împrejurare de natură a diminua creanța sub pragul prevăzut de Legea nr. 8572014.
Instanța de control a constatat că, potrivit art.5 pct. 20 și pct. 72 din Legea nr. 85/2014, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege acel creditor a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, precum și superioară valorii prag, de 40.000 lei, însă în cauza de față, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că în afară de AJFP Galați mai figurează ca și creditori Municipiul Galați și Electrica Furnizare SA. iar din actele dosarului reiese că, în ceea ce privește creanța Electrica Furnizare SA aceasta a fost parțial stinsă, debitoarea efectuând plăți periodice iar în ce privește creanța Municipiului Galați, prin încheierea din 22.01.2016 a fost suspendată cererea de chemare în judecată, creanța fiind astfel sub valoarea prag.
Pentru toate aceste motive, instanța de control a admis apelul și a schimbat încheierea nr. 388/28.10.2015 a Tribunalului Galați, în sensul că a respins ca nefondată cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
← Venituri realizate în acord global . Jurisprudență Chemare... | Insolvenţă . Contestaţie tabel definitiv. Cerere nouă în recurs. → |
---|