C.A. Braşov, decizia nr. 120 din 7 decembrie 1995
Prima instanţă a reţinut, cu privire la debitele lichidate prin compensări, că s-a produs o novaţiune şi o cesiune de creanţă, prin intermediul cărora s-a produs stingerea integrală a datoriilor compensate şi, deci, nici o pretenţie privitoare la penalităţi nu mai este admisibilă. În cadrul judecăţii în apel, s-a stabilit că părţile nu au convenit nimic în legătură cu urmările derivate din întârzierea plăţii, iar novaţiunea şi cesiunea de creanţă, nedeterminate în configuraţia lor juridică, au fost deduse prin interpretare, modalitate inadmisibilă, deoarece, respectivele forme de transformare sau stingere a obligaţiilor nu pot fi deduse implicit, ci numai convenite în mod expres. Cu privire la necesitatea unei prealabile puneri în întârziere a pârâtei, în absenţa căreia obligaţia de plată a penalităţilor nu se naşte, s-a reţinut că, prin clauzele contractului de furnizare s-a stabilit atât termenul în care se va efectua plata, de la recepţia mărfurilor, cât şi consecinţele întârzierii plăţii, astfel încât o punere în întârziere prin notificare nu era necesară, fiind operantă excepţia prevăzută de art. 1079 alin. 2 pct. 2 Cod civil, identică sub aspectul neobligativităţii notificării, dispoziţiilor art. 43 Cod comercial, conform cărora, în atari cazuri, debitorul este în întârziere de drept.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Convenţie privind debitele lichidate prin compensări Consecinţe asupra penalităţilor Distincţii
