Uzucapiunea de 30 de ani. Calitate procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale nejustificată.
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanții E.O.O. și E.D. au chemat în judecată pe pârâții E.D., Municipiul P. și C.E.C. - Sucursala P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că sunt proprietarii imobilului situat în P., (...), compus din 2 camere și dependințe.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că unchiul acestora, E.D., a dobândit în baza unor contracte de construire și împrumut de la C.E.C. apartamentul în litigiu, în care au locuit începând cu anul 1975 și până în prezent părinții lor și ulterior ei, astfel încât au dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului, achitând cheltuielile de întreținere, impozitele și taxele aferente.
La data de 12.03.2008, pârâta C.E.C. a formulat, în temeiul art. 115 C. proc. civ., întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe considerentul că acțiunea putea fi formulată numai împotriva lui E.D.
La data de 12.06.2008, instanța, având în vedere că pârâtul E.D. este decedat, a admis excepțiile lipsei capacității de folosință a acestuia și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.E.C., dispunând scoaterea acestora din cauză.
După administrarea probelor, prin sentința civilă nr. 11343/27.11.2008, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată împotriva pârâtului Municipiul P. și a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în P., (...), identificat prin raportul de expertiză ca efect al uzucapiunii de lungă durată, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că defunctul E.D., unchiul reclamanților, a contractat edificarea imobilului în litigiu în baza contractului de construire nr. 12473/1975, iar în anul 1976 reclamanții și părinții lor s-au mutat în apartament, comportându-se ca proprietari, dată de la care au achitat toate utilitățile, ratele la C.E.C., defunctul părăsind imobilul fără să se intereseze de acesta, astfel încât a fost îndeplinită condiția posesiei utile, exercitată în termen de 30 de ani. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori ai defunctului și a împrejurării că au locuit în apartament, apreciind că în speță nu sunt aplicabile art. 1846 și urm. C. civ., art. 111 C. proc. civ., cât timp defunctul deținea titlu de proprietate, iar imobilul figura impus din anul 1975 pe numele acestuia, în calitate de proprietar.
Prin decizia civilă nr. 203/18.03.2009, Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată, dispunând obligarea reclamanților, în solidar, la plata sumei de 2012,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul-pârât.
La pronunțarea acestei soluții Tribunalul a reținut, potrivit înscrisurilor existente la dosar, că numitul E.D. - decedat la 14.12.2002 -, a contractat în timpul vieții un împrumut de la C.E.C., la data de 25.11.1974, în vederea edificării imobilului situat în P. (...), compus din 2 camere și dependințe, imobil ce i-a fost predat la data de 06.02.1975, însă ulterior, părinții reclamanților, respectiv E.E. - decedat la 25.07.2007 și E.N. - decedată la 09.02.2007 (care ar fi sora lui E.D. pe linie maternă), au achitat ratele la C.E.C. În favoarea lui E.D. pentru imobilul sus-menționat. (...)
Având în vedere că imobilul în litigiu a fost dobândit de defunctul E.D. În timpul vieții prin cumpărare de la stat, în urma contractării unui credit de la C.E.C., și nu există niciun act la dosar care să ateste calitatea de moștenitori a reclamanților sau a autorilor lor, în raport de defunctul E.D., a apreciat instanța că reclamanții, în nume propriu sau în numele părinților lor, nu pot solicita un drept de proprietate pretins a fi fost dobândit în urma exercitării unei posesii asupra bunului, deoarece singurul proprietar al imobilului a fost și este defunctul E.D., iar în speță nu există niciun înscris care să confirme transferul dreptului de proprietate de la defunct la reclamanți sau autorii acestora.
În acest sens, Tribunalul a considerat că exercitarea de către reclamanți ori de autorii lor a unei folosințe asupra imobilului în litigiu din anul 1975 (invocându-se declarațiile martorilor audiați în cauză) nu poate avea ca efect dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului față de pârât prin uzucapiune, întrucât reclamanții și autorii lor au preluat în folosință apartamentul, în mod conștient, cunoscând că nu le aparține, caz în care era imposibil ca aceștia să exercite cu bună-credință, pentru sine, în mod valabil, o posesie continuă, neviciată, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietari, acțiunea lor reprezentând în realitate o acaparare a imobilului în litigiu, bun care nu le aparține și pe care nu îl dobândiseră în mod legal.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanții, respectiv părinții acestora, deși nu aveau niciun drept asupra imobilului în litigiu, au intrat în stăpânirea lui pretinzând că I-au posedat timp de 30 de ani, a învederat Tribunalul că exercitarea unei asemenea folosințe asupra apartamentului nu reprezintă prin însăși natura sa o posesie utilă, neviciată, ci, pur și simplu, atestă în realitate acapararea de către aceștia a imobilului în litigiu de la defunct, mai ales că nu există nicio probă la dosar care să dovedească manifestarea de voință a proprietarului de a le ceda reclamanților sau părinților acestora bunul.
Totodată, a motivat instanța de apel că declarațiile martorilor audiați în cauză privind folosirea cu bună-credință a imobilului în litigiu nu constituie dovezi referitoare la modalitatea în care reclamantii sau autorii lor ar fi intrat în posesia acestuia și cu ce titlu, ci pur și simplu atestă simple stări de fapt referitoare la folosirea apartamentului.
A conchis Tribunalul că, dacă s-ar considera că reclamanții și autorii lor ar fi exercitat de-a lungul timpului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietari asupra imobilului în litigiu, ar însemna ca orice persoană care nu are niciun drept de proprietate asupra unui apartament să intre în stăpânirea acestuia prin orice modalități, pentru ca ulterior să invoce dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului, ceea ce este inadmisibil și chiar inechitabil, ajungându-se la situația de a se proteja și recunoaște din punct de vedere juridic un drept de proprietate dobândit prin acapararea nelegală a unui imobil, aspecte față de care în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1837 și urm. C. civ., art. 111 C. proc. civ.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei, iar pe fond menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești. (...)
Examinând decizia recurată și pronunțându-se cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale a intimatului-pârât Municipiul P. -prin primar, Curtea a reținut că legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății, aceasta aparținând celui față de care se poate realiza interesul, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie.
În speța de față, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune prin care au solicitat a se constata, în contradictoriu cu Municipiul P., să se constate calitatea lor de proprietari ai apartamentului situat în P. (...), compus din 2 camere, bucătărie, baie și hol.
În susținerea demersului judiciar, reclamanții au invocat instituția uzucapiunii, învederând împrejurarea că fratele mamei lor, numitul E.D., a primit două credite de la C.E.C. În vederea construirii apartamentului în litigiu, cu obligativitatea achitării ratelor în decurs de 25 de ani, însă părinții lor, E.E. și N., au fost cei care s-au mutat în apartament, în anul 1975, au plătit ratele datorate și au locuit în el până la decesul acestora, intervenit în anul 2007, după data respectivă apartamentul fiind folosit de ei.
Ținând cont de faptul că încă din anul 1976 E.D. a plecat de la domiciliu fără a se mai cunoaște date despre acesta, iar părinții lor împreună cu ei au stăpânit apartamentul în mod continuu, neîntrerupt și netulburat mai bine de 30 de ani, reclamanții au apreciat că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii.
Din certificatele de calitate de moștenitor depuse în fața instanței de recurs rezultă că la data de 13.12.2002 numitul E.D. a decedat, având ca unică moștenitoare pe E.N., iar la 09.02.2007 a decedat și aceasta din urmă, de pe urma ei rămânând ca moștenitori părțile din prezenta cauză, în calitate de descendenți, și E.E., soț supraviețuitor (decedat și el ulterior, la data de 25.07.2007).
Prin definiție, uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, reprezintă o sancțiune ce se aplică proprietarului nediligent, care lasă pe altul să folosească imobilul său o perioadă considerabilă și anormală de timp, fără să-i revendice.
Obiectul unei asemenea acțiuni este limitat la constatarea existentei dreptului de proprietate al uzucapantului asupra imobilului uzucapat, ea putând fi invocată de posesor sau de persoanele prevăzute în art. 1843 C. civ. Împotriva oricărei persoane care pretinde că are un drept de proprietate cu privire la bunul posedat.
Prin urmare, uzucapiunea se opune adevăratului proprietar, iar consecința este aceea că numai el poate avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune cu un astfel de obiect.
Câtă vreme imobilul în litigiu a aparținut unei persoane fizice, respectiv numitului E.D., rezultă că reclamanții nu au justificat în speță calitatea procesuală pasivă a Municipiului P. - prin primar, chemat în judecată în calitate de pârât, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu a pretins că ar avea calitatea de proprietar al apartamentului și nici reclamanții nu i-au atribuit o asemenea calitate.
În raport de situația de fapt dedusă judecății și considerentele teoretice expuse anterior, instanța a apreciat că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care a admis-o.
Pe cale de consecință, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamanti, a modificat în tot decizia, în sensul admiterii apelului și modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă (C.A. Ploiești, s. civ., min. și fam., decizia nr. 147/22.02.2010, http://legeaz.net).
| ← Uzucapiune. Calitate procesuală pasivă. Proba posesiei sub... | Calitatea procesuală pasivă a statului în uzucapiune, când... → |
|---|
