Acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Chemarea în judecată a unității administrativ-teritoriale în care se găsește imobilul. Calitate procesuală pasivă.
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1003/22.02.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C.I., M.A. și P.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, și s-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., sectorul 4, compus din teren în suprafață de 372 mp și construcție casă de locuit, prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că M.S., mama reclamanților, a dobândit imobilul în litigiu fără acte de vânzare-cumpărare, plătind impozit începând cu data de 22.10.1953, pose-dându-l continuu, sub nume public și de proprietar, până la data decesului. După data divorțului, aceasta a stăpânit singură și sub nume de proprietar până în anul 1992, în imobil locuind și reclamanta C.l. S-a considerat că acțiunea este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, care nu au întrerupt cursul prescripției achizitive, posesia exercitată de mama reclamanților și de reclamanți fiind o stare de fapt ce nu intră sub incidența normelor prohibitive.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a formulat recurs la data de 28.04.2005, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. >
Prin motivele de recurs se critică sentința de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul faptului că se reține deținerea imobilului de către reclamanti din anul 1953, fără acte autentice, însă nu s-a făcut dovada că Municipiul București, prin Primarul General, ar fi proprietarul nediligent al imobilului. Cum uzucapiunea este o sancțiune împotriva proprietarului nediligent, iar reclamanții nu fac dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 1190 C. civ., respectiv aceea a unei posesii utile, publice, neîntrerupte, continue și sub nume de proprietar asupra imobilului, fiind doar detentori precari și nici că municipalitatea ar fi proprietarul nediligent al imobilului, cererea reclamantilor este neîntemeiată.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele, după cum dispune art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul a constatat recursul ca fiind fondat, pentru următoarele argumente.
Reclamanții au învestit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 500 mp, situat în București, sectorul 4 și prin efectul accesiunii imobiliare asupra construcției edificate pe acesta.
Pârâtul Municipiul București nu a formulat întâmpinare și nici alte apărări în fata instanței de fond, însă în recurs a susținut că acțiunea nu poate fi admisă împotriva sa, întrucât nu are calitatea de proprietar al imobilului care să fi fost nediligent și astfel să piardă dreptul deținut prin efectul uzucapiunii de lungă durată.
Deși recurentul-pârât nu indică expres critica sa de recurs ca fiind aceea a lipsei calității procesuale pasive, criticile aduse pe fondul litigiului vizează în realitate această condiție de fond a promovării acțiunii împotriva sa, calitatea procesuală pasivă.
Tribunalul a considerat critica recurentei ca fiind fondată, deoarece uzucapiunea, astfel cum este reglementată de Codul civil, este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate de către posesorul unui imobil, după împlinirea termenului fixat de lege de 30 de ani. Prin uzucapiune se clarifică situația juridică a proprietății asupra unui imobil, în sensul că aparența de drept a posesorului se transformă într-un raport juridic de proprietate, posesorul devenind proprietar în mod absolut. Această lămurire a dreptului poate interveni însă numai în contradictoriu cu vechiul proprietar, față de care constatarea uzucapiunii este o adevărată sancțiune civilă. Manifestând dezinteres față de bunul său, pe care l-a abandonat în mâinile altei persoane care se comportă ca adevărat proprietar față de imobil, proprietarul adevărat va fi sancționat prin pierderea dreptului său de proprietate.
Prin urmare, acțiunea în constatarea dobândirii dreptului real de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 1837 C. civ. poate fi promovată numai împotriva proprietarului imobilului deținut de posesor.
În cauza de față, reclamanții nu au arătat calitatea de proprietar a Municipiul București și nu au dovedit-o în niciun fel, iar în recurs, recu-renta-pârâtă indică tocmai lipsa calității sale de proprietar nediligent al imobilului. Cum dovada proprietății trebuie făcută prin acte juridice, iar în cauză nu a fost dovedită în niciun fel această împrejurare de drept (nici prin acte translative sau constitutive de drept și nici prin acte de constatare a vreunei succesiuni vacante), Tribunalul a considerat recursul fondat, iar în baza art. 312 C. proc. civ. l-a admis.
Văzând faptul că prima instanță a soluționat pricina pe fond, însă cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale, ceea ce constituie un motiv de modificare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Tribunalul a modificat sentința în tot și a respins cererea formulată față de Municipiul București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (Trib. București, s. a V-a civ., decizia nr. 330/R/13.02.2006, în A.C. Bodea, Dreptul de proprietate. II. Circulația juridică a bunurilor. Moduri de dobândire. Publicitate imobiliară. Practică judiciară, p. 43).
| ← Imobil în indiviziune. Dobândirea proprietății prin... | Uzucapiune 30 de ani teren. Sancțiune împotriva proprietarului... → |
|---|
