Decizia civilă nr. 1856/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. C.Ă NR. 1856/R/2011
Ședința publică din 25 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
M.-C. V.
T.-A. N. I.-D. C.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. E., împotriva deciziei civile nr. 5. din 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții C. LOCAL AL M. G., O. V., O. E., C. M., D. A.-L., G. V., C. F. și G. E. având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
18 mai 2011, a cărei încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1852/(...) pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. Local al M. G. cu consecința respingerii acțiunii reclamantei C. E. împotriva acestui pârât și totodată a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâților O. V., O. E., C. M., G. H. V., C. F., G. E., D. A. Z., având ca obiect acțiunea în constatare, potrivit căreia M. I., în calitate de soț supraviețuitor, este unic moștenitor după M. E. decedată la data de (...); constatarea că din masa succesorală rămasă după aceasta face parte cota de
½ din imobilul situat în G., str.1 D. 1918 , nr. 11, inițial înscris în întregime în
CF 683 G. cu nr. top 291/1 și 291/2 transcris parțial în CF col. 7712 cu nr.top 291/1/2 și 291/2/2 , respectiv ind. nr. 7713 G. nr. top 291/1/2/I, CF ind. nr. 7714 G. cu nr. top 291/1/2/I și 291/2/2/II CF ind. nr. 7715 G. cu nr. top 291/1/2/III și 291/2/2/III și CF ind. 7716 G. cu nr. top 291/1/2; constatarea că reclamanta în calitate de unică succesoare după M. I. este proprietara si asupra cotei de proprietate din imobil ce a aparținut numitei M. E. constatarea că titlul de proprietate al reclamantei este preferabil titlului paraților de rândul 2-8 întrucât aceștia, respectiv antecesorii pârâților de rândul 4 și 7 au dobândit apartamentele de la un neproprietar, respectiv le-au cumpărat de la S. Român al cărui titlu s-a constatat a fi nul absolut conform deciziei civile nr. 1. a T. C. pronunțată în dosarul nr. 2676/2001; constatarea nulității încheierii de carte funciara nr. 1750/1998 prin care imobilul a fost dezmembrat în cote funciare noi, fiecare din acestea fiind transcrise în CF noi;rectificarea CF amintite prin reînscrierea întregului imobil în CF 683 cu nr. top
291/1 si 291/2 sistarea CF col, 7712 G. CF ind. 7713-7716- G. din lipsă deobiect; intabularea reclamantei ca unic proprietar asupra întregului imobil înscris în CF 693 G. cu nr. top 291/1 și 291/2, ca bun propriu cu titlu de moștenire și obligarea pârâților să îl lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat. Reclamanta a fost obligată să achite pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei pentru D. A. Z., 600 lei pentru pârâta C. M. și 600 lei pentru pârâtul G. H. V.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. E. și prindecizia civilă nr. 534 din (...) pronunțată de T. C., a fost respins ca nefondatapelul declarat de reclamanta C. E. împotriva sentinței civile nr. 1852 din (...)pronunțată în dosar nr. (...) a Judecătoriei G., care a fost menținută în totul.
Prin decizia civilă nr.347/R/(...) a C. de A. C. a fost admis recursulformulat de reclamanta C. E. împotriva deciziei civile nr. 5. din 22 octombrie
2008 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), care a fost casată și rejudecândcauza a fost admis apelul declarat de reclamanta C. E. în contra sentinței civile nr. 1852/(...) pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr. (...), care a fost desființată în totalitate și cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond la aceeași instanță, Judecătoria Gherla.
În rejudecare, s-a pronunțat sentința civilă nr. 1408/(...), pronunțată îndosar nr. (...), a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâți G. H. V., C. M. și D. A. L., prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții G. H. V., C. M. și D. A. L., prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepția inadmisibilității capătului patru al cererii reclamantei invocată de G. H. V., C. M. și D. A. L., prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. local al municipiului G., invocată de instanță din oficiu și, în consecință: a fost respinsă acțiunea reclamantei C. E., împotriva pârâtului C. local al municipiului G., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâților O. V., O. E., C. M., G.-H. V., C. F., G. E., și D. A. L., ca neîntemeiată, a fost obligată reclamanta să achite pârâților cheltuieli de judecată, astfel: 600 lei pentru pârâta D. A.-Z., 1300 lei pentru pârâta C. M. și 600 lei pentru pârâtul G.-H. V.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prezenta acțiune nu trebuia timbrată, deoarece imobilul solicitat a fost preluat abuziv și revendicarea acestuia este scutită de taxă de timbru, potrivit dispozițiile art. 15 lit. r din L. nr. 146/1997.
Totodată, instanța a reținut că este nefondată excepția autorității de lucru judecat, întrucât în dosarul nr. 1429/2002 reclamanta a invocat calitatea de moștenitoare în nume propriu după M. E., iar în prezenta acțiune reclamanta a invocat transmiterea succesivă a moștenirii defunctei M. E. către antecesorul său M. I., nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civil.
J. a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. Local al municipiului G., întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 41 alin. 1 Cod proc.civ.
C. local nu are patrimoniu propriu și personalitate juridică, situație în care nu poate sta în nume propriu în judecată.
Cu privire la excepția inadmisibilității petitului nr. 4 din cererea reclamantei, judecătoria a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, o acțiune în revendicare prin compararea titlurilor fiind pe deplin admisibilă.
Potrivit art. 21 alin. 1 și 2 din Constituție „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; Totodată, art. 6 alin. 1 din CEDO stabilește că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil";.
Cu privire la primul capăt de cerere, instanța a reținut că acesta este nefondat, întrucât defunctul M. I. nu îndeplinește cumulativ condițiile legale pentru a putea moșteni.
Analizând condițiile necesare pentru ca o persoană să aibă calitatea de moștenitor prin raportare la defunctul M. I., instanța a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum cer dispozițiile legale în vigoare. Astfel, instanța a constatat îndeplinită prima condiție din cele enunțate, respectiv capacitatea succesorală a acestuia. Or, raportat la actele de stare civilă depuse la dosar reiese că M. I. era în viață la data decesului soției sale fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 654 Cod C. .
În persoana defunctului M. I. este îndeplinită și condiția privitoare la vocația succesorală, atât cea generală cât și cea concretă, acesta fiind soțul defunctei M. E., prin urmare potrivit Legii 319/1944 se află printre persoanele chemate la moștenirea lăsată de soția sa, venind la moștenire în concurs cu oricare clasă de moștenitori, doar cota cuvenită fiind diferită în raport cu diferitele clase de moștenitori.
De asemenea, defunctul M. I. nu este nedemn de a moșteni, în cauză nefăcându-se dovada incidenței vreunui caz din cele prev. de art. 655 C., astfel încât acesta să poată fi considerat nedemn de a moșteni.
Cu privire la ultima condiție cerută de lege a fi îndeplinită pentru a se putea recunoaște calitatea de moștenitor a unei persoane, respectiv acceptarea moștenirii lăsate de defunct, instanța a reținut că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Astfel, este de necontestat faptul că transmiterea patrimoniului succesoral operează de drept din momentul deschiderii moștenirii, fără vreo manifestare de voință din partea succesibilului și chiar fără știrea lui, dar această transmitere nu are caracter definitiv și obligatoriu. Dimpotrivă, ca principiu de ordine publică legea (art.
686 C.) precizează că „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine";. Din cuprinsul acestui text legal rezultă că succesibilul are dreptul de opțiune între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau desființarea acestui titlu prin neacceptarea moștenirii.
Pentru ca soarta unei moșteniri să nu rămână incertă, legiuitorul român a stabilit că dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat într-un termen de 6 luni calculat de la data deschiderii moștenirii. Raportând situația din cauză la aceste dispoziții legale se poate constata faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că defunctul său tată ar fi acceptat moștenirea după M. E. Astfel, deși s-a admis în cauză proba testimonialreclamanta nu a făcut dovada faptului că tatăl său ar fi acceptat moștenirea după M. E., martorul audiat neavând cunoștință de situația defuncților M. (soții M.) după plecarea acestora din țară. De asemenea, acest fapt nu reiese nici din declarația depusă la dosar. A. în vedere și dispozițiile art. 686, conform cărora nimeni nu poate fi obligat să facă acceptarea unei moșteniri care i se cuvine și dat fiind faptul că în cauză nu s-a făcut dovada acceptării moștenirii de către M. I. după defuncta M. E., deși reclamanta avea această obligație conform art. 1169 din Codul civil și art. 129 alineatul
1 din Codul de procedură civilă, instanța a apreciat că M. I. nu poate fi considerat moștenitor al defunctei M. E., simpla calitate de soț neechivalând cu calitatea de moștenitor.
Reclamanta a obținut o hotărâre executorie prin care s-a dispus înscrierea sa în cartea funciară pe cota de ½ parte din imobilul înscris în cartea funciară (decizia civilă numărul 1.318/A/2001 a T. C.).
Instanța a reținut faptul că prin cererea introdusă reclamanta urmărește, în fapt, revendicarea imobilului ce face obiectul cauzei, în acest sens solicitând compararea titlurilor, respectiv titlul său (dobândit în calitate de moștenitoare) și titlul cumpărătorilor, pârâții din prezenta cauză. În fapt motivul pentru care aceasta a solicitat constatarea faptului că este moștenitoare și după defuncta M. E. fiind tocmai pentru a-și justifica îndreptățirea sa la întreg imobilul solicitat. Instanța nu poate să nu rețină atitudinea reclamantei care a formulat această cerere deși pentru cota de ½ din apartamentele 1, 2 și 4, apartamente ce au făcut obiectul vânzării către pârâți, acesteia i-a fost emisă D. 1., rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva acesteia. În aceste condiții, reclamanta aflându-se în posesia unei hotărâri în baza căreia i se acordă despăgubiri pentru cota de ½ din apartamentele vândute, în mod abuziv aceasta a solicitat și restituirea în natură, putându-se ajunge la situația unei duble despăgubiri. De asemenea, pentru cota de ½ din apartamentul nr. 3 și terenul aferent imobilului reclamanta este deja proprietară, acest fapt fiind stabilit prin D. nr. 1. a T. C.
A. în vedere considerentele anterioare, respectiv faptul că instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada îndreptățirii sale la cota de ½ parte din imobilul solicitat ca urmare a moștenirii după defunct M. Etlka, capetele 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10, au fost respinse ca neîntemeiate, soluționarea acestora fiind strâns legată de soluția instanței pe primele trei capete de cerere, fiind cereri accesorii ale acestora.
Prin decizia civilă nr. 583/(...) a T. C. a fost respins ca nefondat apeluldeclarat de reclamanta C. E., împotriva sentinței civile nr.
1408/0(...),pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei G., care a fost păstratăîn întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
În ce privește critica formulată de apelantă asupra soluției de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului C. Local al M. G., tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată.
Din interpretarea dispozițiilor art. 21 și 23 din L. nr.215/2001 rezultă că doar unitatea administrativ teritorială are personalitate juridică și poate fi titulara drepturilor și obligațiilor rezultând din contractele în care aceasta este parte, privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat, sau din raporturile cu alte persoane fizice ori juridice. În schimb, consiliul local este doar o structură organizatorică cu anumite atribuții în cadrul unității administrativ teritoriale, neavând personalitate juridică. În aceste condiții, el nu poate figura ca parte în proces, lipsindu-i capacitatea de folosință.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță faptul că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii defunctei M. E. de către soțul acesteia, M. I..
Probatoriul administrat în cauză nu a confirmat susținerile apelantei sub aspectul acceptării moștenirii, nici depoziția martorului audiat la fond și nici declarația depusă la dosar nefiind relevante în acest sens. Pe de altă parte, nici în apel nu s-a făcut dovada acestor susțineri.
Drept urmare, nefiind dovedită acceptarea succesiunii defunctei M. E. de către soțul acesteia, M. I., în patrimoniul celui din urmă nu au intrat drepturile rămase de pe urma defunctei. În aceste condiții, ele nu au putut fi transmise nici apelantei C. E., fiica defunctului M. I., pe calea devoluțiunii legale.
Este de menționat faptul că reclamanta a mai promovat anterior o acțiune în vederea recunoașterii calității sale de moștenitoare a defunctei M. E., cerere care s-a finalizat prin respingerea solicitării reclamantei, astfel cum rezultă din D. civilă nr.1326/A/(...) a T. C. pronunțată în dosar nr.3291/2003, menținută prin D. civilă nr.211/R/(...) a C. de A. C. pronunțată în dosar nr.11012/2004.
Scopul acestor demersuri, ca de altfel și a acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, a fost acela de a revendica întregul imobil înscris inițial în CF 683 G. nr. Top 291/1, 291/2 teren în suprafață de 135 stp., în condițiile în care, pentru cota de ½ parte din acest imobil, care a aparținut tatălui ei, M. I., i s-a recunoscut dreptul de proprietate prin D. civilă nr.1318/A/(...) a T. C., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform Deciziei civile nr.2721/2001 a C. de A. C.
Este de precizat totodată și faptul că, după apariția Legii nr.1., apelanta
C. E. s-a prevalat și de dispozițiile acesteia, formulând notificare soluționată prin D. nr.1. în sensul acordării de despăgubiri pentru cota de ½ parte din apartamentele 1,2,4 (rezultate ca urmare a dezmembrării imobilului inițial), respingându-se cererea referitoare la restituirea în natură a apartamentului nr.3 și a curții de 47 stp.
A.anta a atacat în justiție această dispoziție, solicitând restituirea în natură a imobilului, însă cererea a fost respinsă prin S. civilă nr. 4. a T. C. pronunțată în dosar nr.(...), rămasă definitivă prin D. civilă nr.353/A/2007 a C. de A. C. și apoi devenită irevocabilă prin decizia nr.7843/(...) a Înaltei Curți de C. și J.
S-a reținut, că reclamanta și-a dovedit calitatea de succesoare doar după proprietarul tabular M. I., că are deja calitatea de proprietară pentru cota de ½ parte din imobil, conform Deciziei civile nr.1318/A/(...) a T. C., rămasă irevocabilă conform Deciziei civile nr.2721/2001 a C. de A. C., iar pe de altă parte, că la momentul emiterii dispoziției, imobilul nu se mai aflaîn patrimoniul statului roman, astfel încât unitatea deținătoare nu mai putea dispune de acesta în temeiul Legii nr.1..
Din cele expuse, rezultă, astfel cum a reținut și instanța de fond în mod corect, că apelanta este proprietară asupra cotei de ½ parte din apartamentul nr.3 din imobil, care nu a fost înstrăinat, conform Deciziei nr.1. a T. C., și în același timp, pentru cota de ½ parte din apartamentele nr.
1, 2 și 4, vândute, i s-a stabilit dreptul la despăgubiri bănești.
Prin petitul 4 al acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, apelanta a investit instanța cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, respectiv titlul său față cele ale cumpărătorilor apartamentelor 1, 2 și 4 din imobilul în litigiu.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că, prin D. de recurs în interesul legii nr.60/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În același timp s-a stabilit că dacă sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr. 1. și C. E. a drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cazul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Din perspectiva acestor statuări, rezultă că nu poate fi reținută preferabilitatea titlului de proprietate al apelantei față de cele ale foștilor chiriași, actuali proprietari întrucât, prin admiterea acțiunii în revendicare s- ar aduce atingere drepturilor de proprietate dobândite de aceștia din urmă și în același timp, securității raporturilor juridice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C. E., solicitândmodificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului, cu consecința schimbării sentinței pronunțate în fond, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 480 C. civil, art. 1 din Protocolul 1 adițional al Convenției Europene a
Drepturilor Omului , art. 650 și urm. C. civil, precum și prev. art. 4 alin. 4 din L. nr.1..
Reclamanta a învederat instanței că pârâtul C. Local al municipiului
G. a fost chemat în judecată pentru opozabilitate în calitate de vânzător neproprietar al imobilului revendicat. C. Local al municipiului G. pin mandatar R. A. de G. C. și L. G. a avut calitate de parte într-un contract, deci trebuie să fie și titularul dreptului procesual, având capacitate deplină de a se administra.
R. a arătat că în mod nelegal s-a respins petitul de constatare a calității de moștenitor a lui M. I. după soția sa, M. E., încălcându-se dispozițiile art. 650 și urm. C. civil, cât și art. 4 alin. 4 din L. nr.1..
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.1., reclamanta a solicitat restituirea în natură a întregului imobil, astfel încât erau incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din L. nr.1., potrivit cărora cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită celorlalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus întermen cerere de restituire. R. a apreciat că independent de faptul că M. I. a acceptat moștenirea după soția sa, prin solicitarea formulată de reclamantă de a i se restitui întreg imobilul, aceasta poate beneficia și de cota de proprietate din imobil, care a aparținut lui M. E.
În mod nelegal instanța de apel a respins apelul invocând decizia în interesul legii nr. 60/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că prin acțiunea în revendicare s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, ori securității raporturilor juridice.
R. a apreciat că a fost prejudiciată de acest mod de soluționare a apelului, întrucât a fost lipsită de eficiență juridică decizia nr. 1. pronunțată de Tribunalul Cluj, care deși a constatat caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu și i s-a recunoscut dreptul de proprietate, nu l-a putut valorifica din culpa S.ui Român.
S-a mai arătat că prin D. nr. 143/(...) emisă de P. mun. G., recurentei i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de
½ parte din apartamentele 1,2 și 4 din imobil, însă i s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 3 și a terenului aflat în proprietatea S.ui Român, însă în mod concret nu a primit nimic din acest imobil, fiind de notorietate că S. Român tergiversează stabilirea și plata măsurilor reparatorii prin echivalent.
R. a arătat că este lipsită de fundament juridic argumentația instanței de apel, potrivit căreia prin admiterea acțiunii s-ar prejudicia dreptul de proprietate al chiriașilor potrivit dispozițiilor art. 1 din protocolul adițional la C. și art. 480 C. civil, deoarece dreptul de proprietate al reclamantei are în mod cert prioritate față de dreptul de proprietate al chiriașilor.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de reclamantă vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a C. Local al municipiului G.
Acțiunea cu care reclamanta a investit instanța avea mai multe petite: stabilirea masei succesorale după M. E., stabilirea calității reclamantei de unică moștenitoare a lui M. I., care la rândul său a moștenit- o pe M. E. revendicarea apartamentelor nr. 1-4 prin compararea titlului reclamantei cu titlul pârâților de rd. 2-8, întrucât au dobândit apartamentele de la un neproprietar; nulitatea încheierilor de cartea funciară și rectificarea CF individuală, sistarea acestora și intabularea reclamantei ca unică moștenitoare asupra întregului imobil.
Deci acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civil, 650 C. civil și urm. și art. 34 din L. nr. 7/1996, fiind o acțiune de drept comun stabilirea masei succesorale, revendicare și rectificare CF.
În memoriul de recurs reclamanta a justificat calitatea pârâtului C. Local G. prin faptul că acest pârât a vândut foștilor chiriași -pârâții de rd.
2-8 apartamentele 1,2,4 și este titularul unui raport de drept material. Această susținere este reală, însă după cum rezultă din acțiunea cu care reclamanta a investit instanța, aceasta nu a solicitat în prezenta acțiune constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în care C. Local G. este parte.
Chiar și în atare situație, calitatea personală aparține potrivit art. 21 și 23 din L. nr. 215/2001, unității administrativ-teritoriale care are capacitate juridică deplină, patrimoniu propriu și este titulara drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat.
C. local este numai organul de conducere al unității administrativ- teritoriale, nu are personalitate juridică și, în consecință, nu poate reprezenta în instanță unitatea administrativ-teritorială.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 2 din L. nr. 215/2011, parte în litigii este unitatea administrativ-teritorială care este reprezentată prinprimar nu prin consiliul local al municipiului.
Așadar, în mod legal instanța de apel a respins critica referitoare la constatarea lipsei capacității de folosință a C. Local G.
Reclamanta a solicitat și rectificarea CF 7715 G., în care se află intabulat apartamentului nr. 3, în care apare proprietar S. Român și în atare situație se impunea să se judece în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială G. Deși cauza a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond și reclamanta a avut posibilitatea extinderii cadrului procesual, nu a făcut-o, deși lipsa capacității de folosință a fost admisă și în primul ciclu procesual.
Prin urmare, petitul de rectificare pentru apartamentul nr. 3 a fost respins și pentru că reclamanta nu s-a judecat cu proprietarul tabular. Părțile pot determina declanșarea procedurii judiciare și stabilesc cadrul procesual, reclamantei revenindu-i deci dreptul de a stabilii pârâții cu care înțelege să se judece. Instanța este obligată să soluționeze cauza în limitele în care a fost investită, neputând introduce părți în proces, fără încălcarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Nu este fondat nici al doilea motiv de recurs referitor la greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea calității de moștenitor a lui M. I. după M. E.
După cum am arătat în considerentele mai sus reținute, reclamanta a investit instanța cu o acțiune de stabilirea masei succesorale potrivit dreptului comun, art. 650 și urm. Cod C.
Instanța în mod legal a verificat îndeplinirea condițiilor necesare pentru transmisiunea legală a moștenirii lui M. E.
Astfel, s-a constatat că M. I. are vocație succesorală generală și concretă, nu este nedemn de a moșteni, însă deși au fost administrate probe testimoniale, nu s-a dovedit că M. I. a acceptat moștenirea după soția sa. P. testimoniale administrate nu au confirmat acceptarea tacită de căte M. I. a moștenirii după M. E.
În patrimoniul antecesorului reclamantului M. I. nu au intrat bunurile aflate în patrimoniul defunctei M. E., așa încât nu pot fi transmise reclamantei drepturi asupra unor bunuri care nu au intrat în patrimoniul său antecesorului său. Așadar, dispozițiile art. 654 -655 și art. 689 C. civil au fost legal aplicate.
În memoriul de recurs reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 4 din L. nr. 1., însă curtea constată că aceste dispoziții legale nu sunt incidente.
În primul rând, acțiunea cu care reclamantul a fost investit este o acțiune pe dreptul comun și nu în baza legii speciale L. nr.1., care are reguli derogatorii de la dreptul comun.
În al doilea rând, reclamanta a uzat și de procedura specială prevăzută de L. nr.1., invocând că este moștenitoare după M. E., și incidența art. 4 din L. nr. 1. a fost analizată în dosarul în care s-a soluționat plângerea împotriva Dispoziției nr. 1. emisă de P. municipiului G. Prin sentința civilă nr. 4. a T. C. a fost respinsă plângerea, sentința devenind irevocabilă prin D. nr. 7843/(...) a Înaltei Curți de C. și J.
În această procedură s-a statuat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii doar după M. I. nu și după M. E. Faptul că reclamanta nu este mulțumită de această soluție, nu o îndreptățește să formuleze o nouă acțiune pe dreptul comun și să invoce dispozițiile legii speciale reparatorii în procedura comună de stabilirea masei succesorale din dreptul comun.
Nu poate fi primită critica reclamantei că prin măsurile reparatorii acordate nu a primit nimic din imobil, întrucât prin decizia civilă nr. 1. pronunțată de Tribunalul Cluj i s-a recunoscut calitatea de moștenitoare după M. I. și că are calitate de proprietar pentru cota de ½ din imobil.
Faptul că o parte din apartamente au fost vândute și reclamanta nu a obținut constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, face ca apartamentele 1,2 și 4 să nu-i poată fi restituite în natură. Pentru cota de ½ din aceste apartamente reclamantei i s-au stabilit măsuri reparatorii prin dispoziția nr. 1., mai sus indicată.
Prezenta acțiune de revendicare vizează atât cota de ½ care a aparținut defunctei M. E., pentru care s-a constatat că antecesorul reclamantei nu are calitate de moștenitor și în consecință nu a putut transmite drepturi reclamantei pentru această cotă, cât și cota de ½ din imobil care a aparținut antecesorului reclamantei M. I., pentru care reclamanta a primit măsuri reparatorii pentru apartamentele 1,2,4 și s-a restituit în natură apartamentul 3 (pe dreptul comun). Însă pentru petitele de revendicare și rectificare a cărții funciare aferente apartamentul nr. 3, reclamanta nu s-a judecat cu S. Român prin unitatea administrativ- teritorială în calitate de proprietar tabular, în prezenta acțiune.
În ceea ce privește cota de ½ din imobil care a aparținut antecesorului reclamantei M. I., din apartamentele 1,2,4 corect a fost respinsă acțiunea de revendicare întrucât reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii în baza legii speciale, aplicându-se principiul specialia generalibus derogant. Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, iar L. nr. 1. este o lege specială cu caracter derogator de la dispozițiile dreptului comun.
Împrejurarea că prin legea specială nu s-a restituit în natură întreg imobilul nu are semnificația că procedura prevăzută de L. nr.1. nu a fost o procedură efectivă care să asigure în concret măsuri reparatorii.
În considerentele deciziei nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se arată că numai în ipoteza în care reclamanta ar fi uzat de căile de atac prevăzute de L. nr.1. și abia după epuizarea acestora s-ar fi constatat că măsurile adoptate în baza legii speciale nu sunt apte pentru a repara prejudiciul și vin în contradicție cu C. E. a Drepturilor Omului, s-ar putea opta pentru o acțiuneîn revendicare pe dreptul comun, însă și în această ipoteză cu respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, ci are limitări, instanța europeană arătând că statele contractante dispun de o marjă de apreciere în această materie, având posibilitatea să stabilească legi speciale sau condiții în care poate fi atacată o hotărâre.
Imobilul în litigiu a fost apartamentat și vândute apartamentele 1,2,4, iar repunerea în discuție a titlului statului după ce s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților, fiind încălcat astfel principiul securității raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente se va constata că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.Pr.Civ., decizia pronunțată în apel fiind legală. În temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. E.,împotriva deciziei civile nr.
5. din 25 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...).
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. E.,împotriva deciziei civile nr. 5. din 25 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. T. A. N. I. D. C.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: D.I.Tașcă, M.O. Sanislav
| ← Decizia civilă nr. 3057/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 384/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
