Decizia civilă nr. 231/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 231/A/2011
Ședința publică din 28 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul H. Z. împotriva sentinței civile nr. 967 din 12 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN D. G. A F. P. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 21 aprilie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 28 aprilie 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 967 din 12 noiembrie 2010 a T. C. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. Z., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 7/1958 a T. R. C., depusă în copie la f. 42-51, reclamantul H. Z. a fost condamnat la pedeapsa de doi ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. și ped. de art. 96 C., combinat cu art. 463 C.p. și art. 150 C.p. Prin aceeași sentință, a fost imputată în pedeapsă perioada arestului preventiv, cu începere de la (...).
Prin D. nr. 808/(...) a T. Suprem recursul declarat de H. Z. a fost admis, a fost schimbată calificarea faptei în art. 472 c.p., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului, potrivit art. 4 din L.
8/1957 și s-a trimis dosarul spre rejudecare la T. R. C. pentru o nouă judecată a laturii civile.
Nici unul din temeiurile de drept pentru care a fost condamnat reclamantul H. Z. nu este prevăzut de L. nr. 2., la art. 1, ca fiind unul din temeiurile ce atrag de drept caracterul politic al condamnării suferite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamant de la S. R., pentru arestarea sa de către organele de miliție, anchetarea la S. și condițiile de detenție inumane la care a fost supus, instanța reține că pentru toate acestea, reclamantului i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-L. nr. 1., fapt ce rezultă din cuponul de pensie prezentat de reclamant în fața instanței la termenul de judecată din data de (...).
În plus, se reține că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din L. nr.
2., cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale, prin D. nr.1358/(...) a C. C..
De asemenea, prin D. nr.1354/(...) a C. C., au fost declarate neconstituționale prevederile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de U. a G. nr. 6. pentru modificare și completarea L. nr. 2..
Aceste decizii fiind obligatorii, rezultă că nu mai pot fi acordate despăgubiri în forma prevăzută de L. nr. 2. ori de O. nr. 6..
În prezenta cauză, instanța a reținut că prin acordarea de despăgubiri sub forma pensiei lunare prevăzută de D.-L. nr. 1., pensie ce a fost periodic actualizată, reclamantul nu mai este îndreptățit la alte sume cu titlu de despăgubiri din partea S. R., astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1358/(...).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamantul, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, cu consecința constatării caracterului politic al condamnării suferite de către el și obligarea intimatului la plata sumei de 700.000 euro cu titlul de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnare.
În motivarea apelului apelantul a arătat că acțiunea lui a fost întemeiată nu numai pe dispozițiile L. nr. 2., ci și pe prevederile art. 5 din
Convenția E. a D. O. și art. 504 alin. 4 Cpd. Proc. pen.
În legătură cu posibilitatea acordării despăgubirilor, apelantul a invocat faptul că potrivit art. 2 din L. nr. 2., „toate efectctele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept";, iar potrivit art. 119 C.Penal „amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârșită, dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Prin urmare, art. 2 din L. nr. 2. prevede exact amnistia așa cum este definită de art. 119 C. penal, astfel încât pentru acordarea daunelor morale sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. 4 C.pr.pen.
A.antul a mai invocat în sprijinul apelului său și dispozițiile art. 998
C. civil.
Prin completarea motivelor de apel depuse la (...), apelantul a arătat că a executat pedeapsa închisorii de 2 ani, întrucât s-a opus regimului totalitar instaurat în țara noastră, biletul de eliberare de la P. cu nr. 1. dovedind faptul că a executat pedeapsa închisorii de 2 ani pentru infracțiunea de uneltire, condamnare care, chiar dacă nu se încadrează în prev. art. 2 din L. nr. 2. se încadrează în prev. art. 1 din aceeași lege. Prin urmare, instanța avea obligația să constate caracterul politic al condamnării suferite pentru infracțiunea de ultraj cu violență.
A.antul a mai invocat faptul că instanța de apel nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii de actele internaționale incidente în materie, cum sunt rezoluluția nr. 1090/1996 a Adunării parlamentare a Consiliului Europei, Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele abuzului de putere adoptată de A. G. a ONU prin R. nr. 4. și art. 5 din C.E.D.O.
A.antul a criticat sentința atacată, arătând că reținerile instanței de fond referitoare la faptul că nu mai poate beneficia de dispozițiile L. nr. 2. în condițiile în care a beneficiat de dispozițiile D. - L. nr. 1. sunt nefondate. În primul rând, această cauză este reprezentată de o eroare de tehnică legislativă, indemnizația lunară prevăzută de D. - lege nr. 1. reprezentând un drept de securitate socială ce se suportă de la bugetul de stat prin M. M., F.
și P. S., iar în al doilea rând acest drept se acordă în scopul ocrotirii persoanelor persecutate politic de regimul comunist.
Prin întâmpinarea depusă la (...), pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice s-a opus admiterii apelului, arătând că apelantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic, în condițiile în care fapta reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat a fost aceea de „. de omor";.
Intimatul a mai invocat faptul că apelantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nr. 2., astfel că în apel nu poate schimba temeiul juridic al acțiunii sale.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte și în consecință, baza art.296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente:
Din dosarul CNSAS (f. 24-55), rezultă că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1./ 5 decembrie 1958 a T. R. C. la 2 ani închisoare corecțională pentru comiterea delictului de ultraj cu violență, constând în aceea că împreună cu tatăl său a aplicat mai multe lovituri cu furca președintelui întovărășirii din comuna J. de Sus, motivat pe faptul că avea o suprafață foarte mare de teren și că nu a fost de acord cu întovărășirea,
Din actul de la fila 29 emis la 5 ianuarie 1959 rezultă că reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Aiud, unde i se va aplica regimul stabilit deținuților contrarevoluționari, urmând ca după expirarea acestor pedepse să fie transferați la C. C. ca internați.
Prin urmare, hotărârea în baza căreia reclamantul a fost condamnat
și executat pedeapsa în condițiile reținute în alineatele precedente, este sentința penală nr. 1157/5 decembrie 1958 și nu sentința penală nr. 7/23 ianuarie 1958 a T. R. C., așa cum greșit a reținut instanța de fond. De altfel, această sentință a și fost casată prin decizia penală nr. 809/1958 a T. Suprem și s-a schimbat calificarea juridică a faptei, cauza fiind trimisă spre rejudecarea laturii civile a cauzei.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2., „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
Art. 3 din același act normativ prevede că „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice …";.
Art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 214/1999 prevede că „constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică";.
Coroborând starea de fapt reținută cu prevederile acestor texte de lege, curtea apreciază că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul are un caracter vădit de condamnare din motive politice,reprezentând prin ea însăși o manifestare de împotrivire față de noua ideologie, noua ordine și, în speță, față de cooperativizarea forțată.
În consecință, urmare admiterii în parte a apelului, curtea va schimba parțial sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea civilă exercitată de reclamant împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, va constata caracterul politic al condamnării reclamantului pentru infracțiunea de ultraj cu violență prin hotărârea nr. 1. a T. R. C. din 5 decembrie 1958, la 2 ani închisoare corecțională.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale, apelul reclamantului este nefondat, pentru următoarele motive:
Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat să se constata caracterul politic al condamnării sale și să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 700.000 euro cu titlu de daune morale.
Instanța constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist șimoștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S. R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S. R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Prin decizia nr. 1355/2010 a C. C. s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R.iei, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
Reținând aceste considerente, raportat la deciziile C. C., sentința pronunțată de Tribunalul Cluj cu privire la neacordarea daunelor morale este legală, dispozițiile ei urmând a fi menținute.
În ce privește modificarea acțiunii făcută de reclamant în apel, constând în aceea că și-a modificat temeiul de drept, respectiv a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 504 Cod penal și 998 C. civil, instanța o va respinge ca inadmisibilă, în baza dispozițiilor art. 294 alin. 1
Cod proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi";.
A cere la prima instanță o sumă de bani cu titlu de daune morale în baza L. nr. 2., act normativ pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, iar în apel a cere aceeași sumă de bani pe temeiul altor dispoziții de drept, înseamnă a schimba cauza cererii de chemare în judecată și, prin urmare, ea nu poate fi discutată în apel, legea nepermițând părților de a modifica cauza cererii de la o instanță la alta, fiindcă s-ar pierde beneficiul celor două instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de reclamantul H. Z. împotriva sentinței civile numărul 967 din (...) a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o schimbă parțial, în sensul că admite în parte acțiunea civilă exercitată de reclamant împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice și, în consecință:
Constată caracterul politic al condamnării reclamantului pentru infracțiunea de ultraj cu violență prin hotărârea nr. 1. a T. R. C. din 5 decembrie 1958, la 2 ani închisoare corecțională.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca inadmisibilă modificarea de acțiune din apel.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C. ANA I.
C.AN B.
Red. I.A. dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 2456/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2888/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
