Decizia civilă nr. 1147/2013. Constatare nulitate act juridic

Comentarii

0

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

D. ar nr._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 1147/R/2013

Ședința publică din data de 12 martie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.

Judecători: A. C.

V. M. - președintele Curții de Apel C.

G. ier: S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. I. și M. N. împotriva deciziei civile nr. 111/A/2012, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamanta M. ( DS R. ) C.

A. și pe pârâții M. V., M. F., M. A., S. C. G., N.

T. și N. A. E., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului recurent M. I., doamna avocat DP G. cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta pârâtului recurent M. N., doamna avocat C. C. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimatei M. ( DS R. ) C. A., domnul avocat B. C. E. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâții recurenți, reclamanta intimată și pârâții intimați.

Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este legal timbrat.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantele pârâților recurenți M.

I. și M. N. depun la dosar chitanțele prin care fac dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de câte 832 lei (filele 172-173 ).

Se constată că reclamanta intimată prin reprezentantul său a depus la dosar "răspuns la notele scrise"; depuse de către recurenți la termenul din data de 8 februarie 2013.

Reprezentanta reclamantului recurent M. I. susține excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei - intimate așa cum a arătat prin notele scrise depuse la dosar, precizând că prezenta excepție a fost invocată și la fondul cauzei ( fila 395 din dosarul Judecătoriei B. ) fără ca instanța să se pronunțe asupra acestei excepții sau să fi discutat această excepție.

Apreciază că din actele existente la dosarul cauzei rezultă faptul că reclamanta intimată știa despre sumele totale pe care trebuia să le încaseze de la mandatarul M. V. și, prin urmare, cel târziu în decembrie 2004 intimata reclamantă cunoștea faptul că au fost încheiate contractele autentice de vânzare- cumpărare precum și care au fost sumele reprezentând prețul de vânzare.

Plata avansului s-a realizat conform antecontractelor de vânzare- cumpărare încheiate la data de 26 iulie 2004, în contractele autentice făcându-se mențiune de suma avans și despre faptul că aceasta a fost achitată mandatarului

M. V. .

În consecință, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei intimate, precizând că termenul de prescripție pentru obligarea la plata" restului de preț"; s-a împlinit cel târziu în luna decembrie a anului 2007.

Reprezentanta pârâtului recurent M. N. susține excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei intimate solicitând admiterea ei și respingerea

cererii reclamantei intimate de obligare a recurentului la plata sumei de 26.700 euro reprezentând rest de preț.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei intimate susținând pe larg motivele arătate prin răspunsul la notele scrise depuse la dosar filele 168-171 din dosar.

Cu privire la recursul formulat reprezentanta pârâțului recurent M. I. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta M. ( DS R. ) C. A. cu consecința înlăturării dispoziței instanței de apel privind obligarea pârâtului

M. I. la plata către reclamantă a sumei de 33.400 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de diferență de preț, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtului recurent M. N. solicită admiterea recursului cu consecința înlăturării obligației pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 26.700 lei euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de diferență de preț, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată.

C U R T E A

Prin cererea formulată și precizată la termenele din_ și_ reclamanta M. C. A. a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentic cu nr. 2284 din_ privind pe pârâtul S. C.

G., actului de parcelare teren nr. 2599 din_ privind pe pârâtul S. C.

G., contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 2894 din_ privind pe pârâții S. C. G., N. T. și N. A. E., contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1607 din_ privind pe pârâtul M. A., contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1788 din_ privind pe pârâtul M. F., contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3104 din_ privind pe pârâtul M. I., și contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3105 din_ privind pe pârâtul M. N., dintre care primul și al patrulea până la al șaptelea fiind încheiate cu reclamanta, reprezentată prin M.

V., în calitate de mandatar; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul din_, ulterior suspendării cauzei dispuse prin Încheierea din_, reclamanta a solicitat instanței să dispună extinderea și precizarea acțiunii introductive prin constatarea nulității absolute a contractelor de mandat încheiate cu pârâtul M. V., cu anularea tuturor actelor încheiate în această bază, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare încheiat de mandatar cu pârâtul S. C. G., autentificat sub nr. 2284/_, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de mandatar cu pârâtul M. A., autentificat sub nr. 1607/_, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de mandatar cu pârâtul M. F., fiul acestuia, autentificat sub nr. 1788/_, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de mandatar cu pârâtul M. I., autentificat sub nr. 3104/_, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de mandatar cu pârâtul M. N. e, autentificat sub nr. 3105/_ și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de mandatar cu pârâții N. T. și N. A. E., autentificat sub nr. 2894/_ .

Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la termenul din_, reclamanta a solicitat instanței să constate că renunță la toate pretențiile avute față de pârâtul M. V. ; că renunță la judecarea petitelor 1-3 din cererea

introductivă, respectiv renunță la cererea de anulare a contractelor de vânzare- cumpărare autentice nr. 2284/_ privind pe pârâtul S. C. G., cu anularea actului de parcelare nr. 2599/_ privind pe pârâtul S. C. G. și a contractului nr. 2894/_ privind pe pârâții S. C. G., N. T. și

N. A. E. ; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare autentic nr. 1607/_ încheiat cu pârâtul M. A. ; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1788/_ încheiat cu pârâtul M. F. ; să se dispună obligarea pârâtului M. I. la plata restului de preț de 33.400 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3104/_, datorat dar neachitat până la data promovării cererii; să se dispună obligarea pârâtului M. N. la plata restului de preț de 26.700 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3105/_, datorat dar neachitat până la data promovării cererii; și să se dispună obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul din_, reclamanta a solicitat instanței să constate renunțarea la judecată față de pârâții S. C. G.

, N. T. și N. E., în baza prevederilor art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 7057/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 iunie 2012 în dosarul nr._ * s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta M. C. A. împotriva pârâților M.

A., M. F., M. I. și M. N. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1607/_ încheiat de reclamantă cu pârâtul M. A. ; nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare autentic nr. 1788/_ încheiat de reclamantă cu pârâtul M. F. . S-au respins ca neîntemeiate cererile de obligare a pârâților M. I. și M.

N. la plata diferențelor de preț de 33.400 Euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3104/_ și respectiv de 26.700 Euro, conform contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3105/_, încheiate cu reclamanta.

Au fost obligați pârâții M. A. și M. F. să achite reclamantei suma de câte 404,15 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata diferenței de 9007,90 lei cu același titlu, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtului M. I. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că reclamanta a dobândit în anul 2004, prin moștenire, suprafața de 9,5 ha teren în extravilanul municipiului B. și l-a mandatat pe numitul M. V., prin procura nr. 1420/_, să vândă terenurile.

Pârâtul i-a comunicat faptul că a găsit un cumpărător pentru întreaga suprafață, contra prețului de 300.000 lei, astfel că a primit suma de 8.000 lei drept avans, restul de 292.000 lei urmând a-i fi achitat până în_, după obținerea documentelor de fond funciar.

La data de_, între reclamantă, prin mandatarul M. V. și M.

A. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 1607, contract întocmit de notarul public Culcer Crinu-Denis, iar la data de_, între reclamantă și pârâtul M. F., prin mandatarul M. V., s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare-autentic nr. 1788, întocmit de notarul public Culcer Crinu-Denis.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1607 l-a constituit cota de 1000/4200 părți teren din întreg imobilul teren cuprins în tarlaua nr. 175, nr.

top. al parcelei 20 - arabil, situat în Valea Scurtă - în suprafață totală de 4200 mp, iar prețul total al contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit suma de

1.000 de lei, pârâtul M. A. fiind vărul pârâtului M. V. .

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1788 l-a constituit cota de 3200/4200 părți teren din întreg imobilul teren cuprins în tarlaua nr. 175, nr. top. al parcelei 20 - arabil, situat în Valea Scurtă - în suprafață totală de 4200 mp, iar prețul contractului menționat a fost tot suma de 1.000 lei, pârâtul M.

F. fiind fiul mandatarului.

Nulitatea absolută a convențiilor menționate s-a solicitat pentru lipsa cauzei actelor juridice, conform prevederilor art. 966 cod civil (echivalent cu

1.238 din noul Cod civil), înstrăinarea terenului fiind fără contraprestație și prețul vânzării fiind vădit derizoriu, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei convenției, condiție esențială de validitate a actului juridic. Prețul este derizoriu (neserios), întrucât, deși vânzarea-cumpărarea presupune un echilibru între părți, valoarea tranzacționată este atât de disproporționată în raport cu valoarea lucrului vândut încât se poate considera că nu există.

Prin decizia civilă nr. 995/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a statuat că autoritatea de lucru judecat presupune și o prezumție, mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, astfel efectul pozitiv al lucrului

judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În speță, instanța învestită cu soluționarea acțiunii penale, ca urmare a expertizei tehnice efectuate în cauză de expertul tehnic Babota G., a reținut cu putere de lucru judecat, în încheierea de ședință din 28 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. că raportul de expertiză tehnică întocmit de acesta este complet și răspunde obiectivelor instanței, iar expertul a formulat în scris explicații suplimentare la criticile formulate de inculpat, iar pe de altă parte, în sentința penală nr. 74/2010 pronunțată a reținut că

"terenurile au fost vândute numiților M. A. și M. F. la un preț derizoriu, probabil în considerarea relațiilor personale existente între ei", adică între mandatar și pârâții menționați.

Prin modificarea petitelor 6 și 7, reclamanta arată că între ea, prin mandatar, și pârâtul M. N. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentic nr. 3105/_ având ca obiect suprafața de 29.600 mp, teren arabil, identificat în tarlaua 154/3, parcela 14, situat în locul numit "Cioate".

De asemenea, tot astfel, prin mandatar, și pârâtul M. I. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 3104/_ având ca obiect suprafața de 44.200 mp, teren fânaț, identificat în tarlaua 156/2, parcela 14, situat în locul numit "Cioate".

Întrucât instanța penală a stabilit că prețul plătit de aceștia a fost real, nu se impune anularea contractelor menționate și nici obligarea pârâților la plata vreunei diferențe de preț.

Astfel în privința pârâților M. I. și N., s-a statuat atât de instanța de fond (Tribunalul Cluj), cât și de instanțele superioare (Curtea de Apel C. și Înalta Curte de Casație și Justiție), că "au fost de bună-credință la încheierea tranzacției";, iar "față de prioritatea ce se impune a fi acordată principiului ocrotirii dobânditorilor de bună-credință, cu titlu oneros, cât și din perspectiva principiului securității raporturilor juridice civile, se impune menținerea acestor contracte și dezdăunarea părții vătămate prin echivalent bănesc, urmând a fi avute în vedere în acest sens prețurile obținute de inculpat, acestea fiind în concret sumele de care partea vătămată a fost lipsită, independent de faptul că actualmente valoarea lor s- a modificat";. Decizia penală nr. 89/A/2010 a Curții de Apel C. stabilește cu

putere de lucru judecat că "obiectul acțiunii civile alăturate acțiunii penale și temeiul său delictual determină întinderea reparației cuvenite părții civile, astfel încât acesteia i se cuvine doar restituirea sumei reale și probate ca fiind încasată de către inculpat și care nu a fost restituită părții civile - deci cei 2000 lei din contractele încheiate cu M. A. și M. F. și 180.000 Euro din contractele cu M. I. și M. N. ";.

Totodată, prin aceeași decizie s-a stabilit că "prima instanță în mod greșit a evaluat prețul total încasat de către inculpat - pentru a stabili cât anume nu a predat părții vătămate - pe baza probelor de la dosar putându-se doar reține că acesta a încasat suma de 20 milioane lei vechi de la M. A. și M. F. și suma de 180.000 Euro de la M. N. și I. ";.

Din decizia penală nr. 875/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se reține că "sub aspectul laturii civile, instanța de apel a dispus corect obligarea inculpatului la plata sumelor de 2.000 lei, respectiv 162.500 Euro sau echivalentul în lei la data plății, având în vedere suma probată ca fiind încasată de inculpat și care nu a fost restituită părții civile";.

Deși prin sentința penală nr. 74/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus "admiterea în parte a acțiunii civile și în consecință restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin reintrarea în proprietatea părții vătămate M.

C. A. a terenurilor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1788/_, nr. 2284/_ și nr. 1607/_ încheiate cu numiții M. F., S. C. G. și M. A., fiind obligat inculpatul să plătească părții civile despăgubiri civile în sumă de 169.640 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală";, prin decizia penală nr. 89/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a înlăturat "dispoziția privind …anularea contractelor de vânzare-cumpărare și reintrarea în proprietatea părții vătămate a terenurilor din contracte";, fiind "obligat inculpatul să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 2.000 RON și 162.500 Euro - sau echivalentul în lei la data plății, plus dobânda legală, începând cu data de 7 octombrie 2004";.

Ca atare, se desprinde cu titlu de concluzie din constatările instanțelor penale că pârâții M. I. și M. N. au confirmat că prețurile reale de vânzare-cumpărare a terenurilor sunt cele înscrise în contractele autentice, pe cale i le-au achitat inculpatului M. V., M. N. achitând un avans de 26.700 Euro, așa cum se precizează și în contractul autentic, la data încheierii lui (_ ), iar pârâtul M. I. un avans de 33.400 Euro la aceeași dată, iar diferența de 80.000 Euro a fost achitată de M. N. prin virament bancar, din creditul obținut cu acest scop de către cumpărător de la BT Transilvania, iar potrivit adresei nr. 2944/_ a Băncii Transilvania și M. I., căruia i s-a acordat un credit imobiliar pentru aceeași situație, a achitat diferența de preț de

100.000 Euro prin virament bancar în contul inculpatului.

Mai precis, raportat la obligația prevăzută în hotărârea penală de obligare a inculpatului la plata către partea vătămată (M. C. A. ) a sumei de

162.500 Euro sau echivalentul în lei la data plății, plus dobânda legală, începând cu data de 7 octombrie 2004, în speță nu se mai impune restabilirea situației anterioare, cu atât mai mult cu cât prin precizarea acțiunii s-a solicitat doar obligarea pârâților M. la plata diferențelor de preț, dar reclamanta va putea obține de la M. V., dacă nu este posibil în mod benevol, atunci pe calea executării silite, potrivit deciziei penale nr. 89/A/2010 a Curții de Apel C., menținută în recurs, aceste diferențe de preț, nefiind admisibil ca și cumpărătorii de bună-credință să-i achite aceste sume din moment ce aceștia le-au achitat deja lui M. V. în întregime, așa cum au fost ele prevăzute în contractele autentice.

În speță, se poate pune cel mult problema de a da socoteală mandatarul față de reclamantă potrivit dispozițiilor art. 1541 Cod civil vechi care prevede că "mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului".

Evident că obligația "de a da seamă" (de a da socoteală) implică, în primul rând îndatorirea de a aduce la cunoștința mandantului demersurile făcute și rezultatele obținute și, în al doilea rând, de a-i preda înscrisurile doveditoare ale actului juridic încheiat și bunurile sau valorile primite în temeiul lui, în calitate de reprezentant al mandantului.

Dacă însă mandatarul a folosit în interes propriu unele sume primite spre a fi înmânate mandantului, el datorează nu numai plata acestor sume, dar și plata dobânzilor, socotite din ziua întrebuințării lor. Astfel, mandatarul datorează dobânzi după sumele încasate în contul mandantului numai "din ziua când i s- au cerut" (art. 1544 Cod civil vechi).

În consecință, reclamanta are o acțiune directă împotriva pârâtului M.

V. pentru a-și recupera suma de 26.700 Euro pe care o solicită din nou pârâtului M. N., deși această sumă de bani a fost achitată reprezentantului său.

Însă, deși inițial reclamanta a solicitat chemarea în judecată și a pârâtului

M. V., ea a renunțat la judecată față de acesta, așa cum a procedat și față de ceilalți pârâți, S. C. G., N. T. și N. A. E. deși ar fi putut să solicite obligarea pârâtului M. V., dacă nu i-a predat avansul prețului achitat de M. N., respectiv a sumei de 26.700 Euro.

Proba achitării acestei sume, de 26.700 Euro, este făcută prin antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3105/_ la BNP Vaida Marsineta și întrucât nu s-a solicitat prin acțiunea precizată anularea dispozițiilor din cele două acte privind plata sumei de 26.700 Euro, aceste dispoziții contractuale rămân în vigoare și fac dovada până la înscrierea în fals.

Atâta timp cât există documente justificative, înscrisuri care fac dovada plății sumei de 26.700 euro, către reprezentantul reclamantei, pârâtul M. N. a făcut dovada plății prețului, iar acțiunea reclamantei întemeiată pe răspundere civilă contractuală este neîntemeiată în privința lui, pentru că nu s-a dovedit că suma de 26.700 euro nu a fost predată vânzătoarei-reclamante.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3104 din_ la Biroul Notarului P. Vaida Marsineta, reclamanta M. C. A., în calitate de vânzătoare, reprezentată de M. V., a vândut pârâtului M. I. terenul în suprafață de 44.200 mp, identificat în tarlaua 156/2, parcela 14, învecinat cu: (N) S. Grigore, (E) Drum Exploatare, (S) Agenția Domeniilor Statului, (V) Groza Ludovic, situat în locul numit "Cioate" înscris în titlul de proprietate nr. 13.443/_ eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. - Năsăud, imobil situat în extravilanul mun. B., județul B. - Năsăud, la prețul de 133.400 Euro.

Referitor la preț se arată în același act autentic că este vorba de "preț din care subsemnata vânzătoare, prin reprezentant declar că am primit în data de_ suma de 33.400 Euro, respectiv echivalentul în lei la cursul BNR din data plății de

41.156 lei/1 Euro, iar diferența de preț în sumă de 100.000 Euro urmează să fie virată din contul cumpărătorului M. I. deschis la Banca Transilvania SA - Sucursala B., în contul reprezentantului vânzătoarei M. V., deschis la aceeași unitate bancară. Subsemnata vânzătoare, prin reprezentant, declar că am cunoștință că suma de 100.000 Euro (unasutamie euro) provine dintr-un credit obținut de cumpărător de Ia Banca Transilvania SA Sucursala B., pentru

cumpărarea imobilului descris la pct. 1 din prezentul act și consimt la intabularea în cartea funciară a drepturilor tabulare înstrăinate pe numele cumpărătorului, ca bun comun".

Pârâții M. I. împreună cu soția M. E. au încheiat contractul de credit imobiliar nr. 00208/_ cu SC Banca Transilvania SA - Sucursala B.

, obiectul contractului fiind prevăzut la art. 1.1 "Prin prezentul, Banca acordă împrumutatului un credit imobiliar în valoare de 100.000 Euro (unasutamiieuro) în vederea cumpărării unui teren (reprezentând maxim 75% din prețul imobilului achiziționat din credit). Imobilul care face obiectul creditului imobiliar este situat in extravilanul mun. B., județul B. -Năsăud, cod poștal 4400, denumit "La Cioate" teren fânaț în suprafață totală de 4,42 ha, identificat în tarlaua 156/2 parcela 14, între vecinii S. Grigore - Nord; Drum exploatare - Est; Agenția Domeniilor Statului - Sud; Groza Ludovic - Vest, înscris în titlul de proprietate nr. 13443/_ ".

Prin adresa nr. 7806/_ Banca Transilvania SA- Sucursala B. certifică faptul că pârâtul M. I. si soția M. E. sunt beneficiarii unui credit imobiliar acordat de Banca Transilvania SA - Sucursala B., conform contractului de credit nr. 00208/_, pentru suma de 100.000 Euro, ce a fost acordat pe o perioadă de 10 ani pentru achiziționarea unui teren arabil în suprafață de 44.200 mp înscris în cartea funciară a mun. B. sub nr. CF 56591 (Nr. Cf vechi 11645) nr. cadastral 5526.

În continuare se arată că "suma de 100.000 euro a reprezentat 75% din prețul de achiziție al imobilului. Prețul de achiziție al imobilului achiziționat a fost de 133.400 euro din care suma de 33.400 euro a fost acordată ca și avans în data de_, așa cum reiese din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți, cât și din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3104/_ de Biroul Notarului P. Vaida Marsineta".

Abia la data de_ pârâtul a primit o notificare din partea reclamantei prin care îl înștiințează ca s-a demarat procedura legală în vederea anulării contractului de vânzare — cumpărare încheiat cu pârâtul, prin mandatar, procesul-verbal de predare a notificării din_ fiind la fila 55 din dosar.

Pârâtul a demonstrat cu înscrisuri faptul că a achitat suma de 133.400 euro către mandatarul reclamantei, situație față de care se poate pune cel mult problema de a da socoteală mandatarul față de reclamantă potrivit dispozițiilor art. 1541 Cod civil vechi care prevede că "mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului ".

În consecință, reclamanta are o acțiune directă împotriva lui M. V. pentru a-și recupera suma de 33.400 Euro pe care o solicită din nou de la pârâtul M. I., deși această sumă de bani a fost achitată reprezentantului său.

Însă așa cum s-a precizat deja, reclamanta a renunțat la judecată față de M.

V., de la care putea să solicite această sumă de 33.400 Euro.

Trebuie arătat că dovada achitării sumei de 33.400 Euro a fost făcută cu antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3104/_ la Biroul Notarului P. Vaida Marsineta și întrucât nu s-a solicitat prin acțiunea precizată anularea dispozițiilor din cele două acte privind plata sumei de 33.400 Euro, aceste dispoziții contractuale rămân în vigoare și fac dovada până la înscrierea în fals.

Atâta timp cât există documente justificative, înscrisuri care fac dovada plății sumei de 33.400 euro către reprezentantul reclamantei, pârâtul M. I. a făcut dovada plății prețului, iar acțiunea reclamantei întemeiată pe răspundere

civilă contractuală este neîntemeiată, așa încât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale nici față de pârâtul M. I. .

Alta este însă situația în privința contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții M. A. și M. F., unde prețul de 1.000 lei, nu este un preț serios, valoarea lui fiind evident disproporționată față de valoarea reală a terenurilor, fapt constatat de instanțele penale, care s-au raportat și la expertiza tehnică judiciară întocmită în dosarul nr._ al Tribunalului C. de către expertul tehnic judiciar Babota G., ce a avut ca obiective "evaluarea terenurilor

identificate cu date de carte funciară în fiecare din cele 5 contracte autentificate sub nr. 2.284/_, nr. 1.607/_, nr. 1.788/_, nr. 3.104/_ și nr.

3.105/_, la momentul încheierii contractelor și actualizarea valorii terenurilor, pentru fiecare contract în parte";.

Concluzia acestui raport de expertiză tehnică judiciară cu privire la cele două contracte de vânzare-cumpărare, a fost că "parcelele de la Valea Scurtă", s- au dat practic "gratis".

În aceste condiții, este de necontestat faptul că plata unei sume reprezentând aproximativ 2% din valoarea terenului, care face obiectul contractul menționat, este derizorie, fiind infimă față de valoarea terenului vândut, putându-se considera că prețul nu există.

În ceea ce privește terenul vândut fiului mandatarului, M. F., neseriozitatea prețului este, dacă se poate, și mai de necontestat, acesta fiind evaluat de expertul Babota G. la suma de 32.960 euro, fiind plătită doar suma de 1.000 lei, dar în sentințele penale se precizează că prețul stabilit în contractul menționat reprezintă un procent de 0,75% din valoarea reală, evaluată a terenului, fiind evident că prețul nu este unul real și serios. În concluzie, prețul contractelor este derizoriu, valoarea lor fiind evident disproporționată în raport cu valoarea reală a terenurilor, prețul putând fi chiar considerat că nu există.

Totodată, raportat la decizia Înaltei Curți de C. și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală nr. 995 din 4 februarie 2009, prin care s-a statuat că "autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.pr.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).", se poate spune că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Instanța investită cu soluționarea acțiunii penale, ca urmare a probatoriului administrat, a expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză a reținut în privința contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții M.

A. și M. F. că "terenurile au fost vândute la un preț derizoriu, probabil în considerarea relațiilor personale existente între aceștia fiind atrași de posibilitatea obținerii la preturi infime a terenurilor pe care le-a prezentat inculpatul ca o oportunitate extrem de avantajoasă. ...acești doi cumpărători nu au fost de bună- credință, restabilirea situației anterioare impunându-se în acest caz, cu atât mai mult cu cât sumele sunt foarte reduse, în privința lui M. A. fiind incert chiar faptul achitării prețului".

Astfel, în ceea ce privește seriozitatea prețului, această chestiune a fost deja dezlegată de către instanța penală, ca urmare a raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză și a declarațiilor pârâților, fiind statuat că prețul contractelor menționate este derizoriu.

Astfel, în privința acestor două contracte se impune constatarea nulității absolute, potrivit prevederilor art. 966 și 1303 Cod civil, deoarece contractele încheiate sunt lipsite de cauză (scop), înstrăinarea terenului fiind promisă "pe nimic", prețul vânzării fiind vădit derizoriu, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei convenției, condiție esențială de validitate a actului juridic.

Potrivit art. 1303 din C.civ. prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite condițiile instituite prin art. 998 si 999 C.civ., referitoare la existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și respectiv, existența vinovăției și a capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită, în aceste condiții repararea prejudiciului având drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite.

Văzând culpa procesuală a pârâților M. A. și M. F., care au căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acestora să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de câte 404,15 lei fiecare, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente petitelor vizând anularea contractele încheiate cu aceștia și în mod corespunzător o parte din onorariul de avocat, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata diferenței de 9.007,90 lei cu același titlu.

Văzând că față de pârâtul M. I. s-a respins acțiunea precizată, reclamanta căzând în pretenții sub acest aspect, s-a dispus obligarea reclamantei să achite pârâtului M. I. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 966, art. 998, 999, art. 1303 Cod civil, art. 274 C.pr.civ.

Prin decizia civilă nr. 111/A din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._ * s-a admis apelul declarat de reclamanta M. (DS R. ) C. A. împotriva sentinței civile nr. 7057/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 27 iunie 2012 în dosarul nr._ *, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în întregime acțiunea precizată de reclamantă și în consecință:

- a fost obligat pârâtul M. I. să plătească reclamantei apelante suma de

33.400 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de diferență de preț,

- a fost obligat pârâtul M. N. să plătească reclamantei apelante suma de 26.700 euro sau echivalentul în lei la data plății cu același titlu.

Au fost obligați pârâții M. F., M. I. și M. N. la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat, în cuantum total de 10.487,29 lei, astfel: pârâtul M. F. suma de 751,55 lei, pârâtul M. I. suma de 5.157,31 lei și pârâtul M. N. suma de 4.578,43 lei.

S-au menținut dispozițiile din hotărârea instanței de fond neatacate.

Au fost obligați intimații M. I. și M. N. să plătească apelantei suma de 3.360 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru

și timbru judiciar, astfel: 1.867 lei intimatul M. I. și 1.493 lei intimatul M. N.

.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din cuprinsul apelului declarat, hotărârea instanței de fond a fost criticată numai sub aspectul modului de soluționare a cererii apelantei de obligare a pârâților M. I. și M. N. la plata diferenței de preț în cuantum de 33.400 lei euro, respectiv de 26.700 euro, datorate în baza contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, precum și cu privire la modul de soluționare a cererii reclamantei de obligare a pârâților M.

A. și M. F. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.

Prin urmare, în absența unor motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu în condițiile art. 295 alin. 1 teza finală C.pr.civ., tribunalul a examinat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de instanța de fond numai în limitele cererii de apel.

În condițiile în care pârâții M. A. și M. F. nu au înțeles să atace hotărârea instanței de fond, tribunalul nu a examinat soluția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1607/_ încheiat de reclamantă cu pârâtul M. A., respectiv a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1788/_ încheiat de reclamantă cu pârâtul

M. F. .

Întrucât pârâtul M. A. nu a declarat apel în cauză, ci a depus doar întâmpinare la data de_, act de procedură prin care intimatul răspunde pretențiilor formulate împotriva sa de apelant și prin care se apără față de acestea, în lipsa declarării apelului, în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii instanței de fond -_ - pretențiile formulate prin întâmpinare de

respingere a cererii de constatare a nulității contractului autentic de vânzare- cumpărare nr. 1607/_ nu pot fi analizate în acest cadru procesual, soluția constatării nulității absolute a acestui contract definitivându-se la expirarea termenului de exercitare a apelului, ea neputând fi discutată în apelul reclamantei, care nu a atacat hotărârea primei instanței sub acest aspect.

În condițiile în care pârâtul s-a considerat nemulțumit față de soluția adoptată avea posibilitatea de a declara apel în cauză sub acest aspect, în termenul de 15 zile calculat de la data la care i s-a comunicat hotărârea primei instanței,_ .

Nu poate fi analizată nici cererea subsidiară formulată prin întâmpinare, de obligare a apelantei la restituirea prețului achitat de 1.000 lei și a dobânzii legale începând cu data încheierii contractului și până la plata efectivă a sumei.

În calea de atac nu pot fi analizate decât cererile formulate de părți pe parcursul judecății în primă instanță. Or, în fața instanței de fond pârâtul nu a solicitat, pe calea unei acțiuni reconvenționale, obligarea reclamantei la restituirea prețului plătit, astfel încât o asemenea cerere nu poate fi formulată pentru prima dată în apelul părții adverse.

Nimic nu împiedică intimatul să promoveze împotriva apelantei o acțiune în restituirea prețului plătit, acțiune prescriptibilă în termen de 3 ani, calculat de la data la care soluția de constatare a nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare a rămas irevocabilă prin neatacarea ei de pârâtul intimat direct interesat.

Primul motiv de apel întemeiat pe greșita soluționare a cererii de obligare a pârâților M. I. și M. N. la plata diferenței de preț este întemeiat.

La data de_, după soluționarea definitivă a dosarului penal nr._ al Tribunalului C. (f. 323 dosar fond) reclamanta apelantă și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâților M. I. și M. N. la plata

diferenței de preț dintre suma înscrisă în contractul autentic de vânzare- cumpărare încheiat cu fiecare pârât și suma reținută prin hotărârea penală ca fiind efectiv încasată de la mandatarul care a acționat în baza împuternicirii date de reclamantă.

Instanța de fond a respins cererea reclamantei reținând în sprijinul soluției adoptate faptul că prețul înscris în actul de vânzare-cumpărare încheiat cu acești pârâți este cel real; sumele solicitate de reclamantă ca diferență de preț de 26.700 euro, respectiv 33.400 euro au fost achitate de pârâți la data de_, cu titlu de avans mandatarului M. V., care a acționat în numele reclamantei, diferența de preț fiind virată în contul mandatarului de banca ce a acordat împrumutul solicitat de pârâți; reclamanta se poate îndrepta împotriva mandatarului în temeiul contractului de mandat; dovada plății avansului rezultă din mențiunea înscrisă în antecontractele și contractele autentice de vânzare- cumpărare, care fac dovadă până la înscrierea în fals; nu s-a probat faptul că diferențele solicitate nu au fost achitate reclamantei.

Tribunalul a apreciat că aceste statuări ale instanței de fond sunt greșite, fiind rezultatul greșitei aprecieri a probelor administrate în cauză.

Este cert stabilit și necontestat faptul că la data de 22 iulie 2004 și respectiv la data de 4 octombrie 2004 reclamanta apelantă l-a împuternicit pe pârâtul intimat M. V. pentru ca în numele apelantei și pentru aceasta să vândă terenurile proprietatea sa dobândite cu titlu de moștenire și să încaseze prețul contractual (f. 117, 281, 282 dosar fond).

În baza acestui mandat încredințat de reclamantă, pârâtul intimat M. V. a negociat cu pârâții M. I. și M. N. vânzarea-cumpărarea unor suprafețe de teren proprietatea reclamantei apelante.

În urma negocierilor purtate, la data de 8 octombrie 2004, mandatarul M.

V. a încheiat cu pârâtul M. I., în numele reclamantei apelante, contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 3.104/_ (f. 9 dosar fond) având ca obiect terenul în suprafață de 44.200 m.p. identificat în tarlaua 156/2 parcela 14 din titlul de proprietate nr. 13.443/_, situat în locul numit "Cioate"; și prețul de

133.400 euro.

În privința prețului s-a făcut mențiunea achitării către mandatar, la data de_, a unui avans în sumă de 33.400 euro, diferența de 100.000 euro urmând a fi achitată din contul cumpărătorului în contul mandatarului la data obținerii creditului solicitat de cumpărător Băncii Transilvania S.A. - Sucursala

B. .

Tot astfel, la aceeași dată - 8 octombrie 2004, mandatarul M. V. a încheiat cu pârâtul M. N., în numele reclamantei apelante, contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 3.105/_ (f. 11 dosar fond) având ca obiect terenul în suprafață de 29.600 m.p. identificat în tarlaua 154/3 parcela 14 din titlul de proprietate nr. 13.443/_, situat în locul numit "Cioate"; și prețul de 106.700 euro.

În privința prețului s-a făcut mențiunea achitării către mandatar, la data de_, a unui avans în sumă de 26.700 euro, diferența de 80.000 euro urmând a fi achitată din contul cumpărătorului în contul mandatarului la data obținerii creditului solicitat de cumpărător Băncii Transilvania S.A. - Sucursala

B. .

Prin decizia penală nr. 89/A/2010 pronunțată la data de 24 iunie 2010 de Curtea de Apel C. în dosarul penal nr._ al Tribunalului C. (f. 333 dosar fond), rămasă definitivă prin respingerea recursurilor declarate în cauză, în baza probatoriului administrat, s-a reținut sub aspectul laturii civile faptul că mandatarul M. V. a încasat efectiv de la pârâtul M. I. numai suma de

100.000 euro, iar de la pârâtul M. N. numai suma de 80.000 euro.

În consecință, prin decizia penală mai sus amintită mandatarul a fost obligat să despăgubească reclamanta, constituită parte civilă, numai cu suma efectiv încasată de la pârâții M. I. și M. N., în cuantum total de 180.000 euro, și nu cu suma totală înscrisă în actele autentice de vânzare-cumpărare.

Aceste statuări cuprinse în decizia penală definitivă se impun instanței civile cu putere de lucru judecat și trebuie respectate, neputând fi contrazise printr-o statuare diferită.

Ca atare, de la această stare de fapt era obligată să pornească instanța de

fond.

În aceste condiții, respingerea cererii de restituire a diferenței neachitată

mandatarului (reprezentând avansul menționat în actele autentice ca fiind achitat anterior încheierii contractelor) pe considerentul că reclamanta apelantă are deschisă calea acțiunii împotriva mandatarului M. V. izvorâtă din contractul de mandat este greșită.

Atât timp cât în mod definitiv prin decizia penală nr. 89/A/2010 s-a reținut că în baza mandatului încredințat mandatarul nu a beneficiat decât de suma de

100.000 euro de la pârâtul M. I., respectiv de suma de 80.000 euro de la pârâtul M. N., sume la plata cărora mandatarul a fost obligat în procesul penal, este evident că reclamanta apelantă nu se mai poate îndrepta împotriva mandatarului pentru plata diferenței de preț, întrucât hotărârea instanței penale se opune cu putere de lucru judecat.

Din răspunsurile la interogatoriu date de pârâtul M. N. (f. 123 dosar fond) rezultă că prețul înscris în contractul autentic de vânzare-cumpărare de 106.700 euro a fost negociat cu mandatarul M. V. și a fost cel real.

Atât pârâtul M. N. prin răspunsul la interogatoriu (f. 123 dosar fond) și prin concluziile scrise depuse la dosar în apel (f. 79 dosar apel), cât și pârâtul

M. I., prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 299 dosar fond) și prin concluziile scrise depuse la dosar în apel (f. 74 dosar apel) au confirmat realitatea prețului negociat și au susținut că întreg prețul înscris în contractele autentice de vânzare-cumpărare a fost achitat mandatarului.

Prin întâmpinările depuse la dosar (f. 436, 439 dosar fond) pârâții au susținut teza achitării către mandatar a avansului din preț la data de_ data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Din declarațiile pârâților date în faza de urmărire penală (f. 106, 107 dosar nr._ al Tribunalului C. ) rezultă că aceștia confirmă că sumele înscrise în contractele de vânzare-cumpărare autentice încheiate sunt cele reale, au fost negociate cu mandatarul M. V. și au reprezentat prețul pieței la acel moment.

Realitatea prețului înscris în cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiat de mandatarul M. V. cu pârâții M. I. și M. N. rezultă și din întâmpinarea formulată de pârâți în dosarul penal (f. 151, 183 dosar nr._ al Tribunalului C. ), din declarațiile acestor pârâți date în faza de urmărire penală (f. 82, 83 dosar de urmărire penală), precum și din declarația mandatarului M. V. dată în calitate de inculpat în faza de urmărire penală

(f. 149 dosar de urmărire penală).

Realitatea prețului înscrisă în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții M. I. și M. N. este reținută și de instanța penală, care a menținut actele autentice în considerarea faptului că prețul înscris este unul serios și se apropie de cel stabilit în expertiza de evaluare întocmită în dosarul penal, care a stabilit că valoarea de piață a terenului de 44.200 m.p. este de 134.810 euro, iar cea a terenului de 29.600 m.p. este de 112.480 euro (f. 349 dosar fond, f. 309 dosar nr._ al Tribunalului C. ).

Pornind de la declarațiile mandatarului, ale pârâților M. date în dosarul penal, de la poziția pârâților M. I. și M. N. exprimată în dosarul de fond prin întâmpinările și răspunsurile la interogatoriu, având în vedere și hotărârea instanței penale care reține seriozitatea prețului raportând valoarea de piață a terenurilor stabilită prin expertiza efectuată de expertul Babota G. la sumele înscrise ca preț în contractele autentice de vânzare-cumpărare, tribunalul a reținut, la fel ca instanța de fond, că pârâții, în calitate de cumpărători au negociat cu mandatarul M. V. prețul înscris în contractele autentice de vânzare-cumpărare și anume: pârâtul M. I. prețul de 133.400 euro, iar pârâtul M. N. prețul de 106.700 euro.

Din totalul prețului stabilit de comun acord între cumpărători și mandatar, mandatarului i s-au achitat numai următoarele sume: 100.000 euro de pârâtul

M. I. și 80.000 euro de pârâtul M. N., aspect reținut cu putere de lucru judecat de instanța penală.

S-a constatat așadar că deși prețul negociat de mandatar în numele reclamantei apelante a fost de 133.400 euro, respectiv de 106.700 euro, mandatarul a primit, conform hotărârii penale definitive, doar suma de 100.000 euro în loc de 133.400 euro, respectiv de 80.000 euro în loc de 106.700 euro.

Diferența de 33.400 euro provenind din vânzarea terenului către M. I. și de 26.700 euro provenind din vânzarea terenului către M. N. nu a intrat în posesia mandatarului.

Totodată, nu s-a susținut și nici dovedit că aceste diferențe ar fi fost achitate direct reclamantei apelante, pârâții M. susținând doar teza achitării acestor diferențe, cu titlu de avans, mandatarului M. V., teză contrazisă de hotărârea penală definitivă.

Deși instanța de fond a reținut că sumele solicitate de reclamantă ca diferență de preț de 26.700 euro, respectiv de 33.400 euro au fost achitate de pârâți la data de_, dovada plății avansului rezultând din mențiunea

înscrisă în antecontractele și contractele autentice de vânzare-cumpărare, care fac dovadă până la înscrierea în fals, că nu s-a probat că diferențele solicitate nu au fost achitate reclamantei, tribunalul a reținut că aceste diferențe nu pot fi reținute ca fiind achitate de pârâți mandatarului numai pe simplul considerent că o asemenea mențiune a fost înserată în antecontractele și contractele autentice de vânzare-cumpărare în condițiile în care teza plății avansului către mandatar, de către pârâți, la data de_, este contrazisă de hotărârea penală definitivă, act autentic cu aceeași forță probantă ca și contractul autentic de vânzare-cumpărare, hotărâre care reține că mandatarul nu a beneficiat de avansul menționat în cele două acte autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții M. .

În afara acestei mențiuni, contrazisă prin înscris autentic (decizia penală nr. 89/A/2010), la dosarul cauzei sau în dosarul penal nu s-a depus nicio dovadă din care să rezulte că avansul a fost achitat mandatarului.

Antecontractele de vânzare-cumpărare de care se prevalează pârâții au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor (f. 276, 294 în numerotarea greșită de după fila 440 din dosarul de fond).

Pe parcursul judecății în primă instanță și în fața instanței penale, pârâții

M. I. și M. N. nu au depus la dosar nicio dovadă prin care să ateste plata efectivă a avansului, aceștia înțelegând să se prevaleze în apărare doar de mențiunea cuprinsă în actul autentic de vânzare-cumpărare.

Or, dacă într-adevăr avansul s-ar fi achitat la momentul încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, este evident că acestea ar fi fost depuse atât în dosarul penal, cât și în prezentul dosar, anterior închiderii dezbaterilor.

În acest sens este de reținut că nu numai faptul că pe parcursul judecății intimații nu au depus la dosar aceste antecontracte, ci și faptul că prin

întâmpinările depuse la dosar (f. 299, 306 dosar fond) intimații au arătat expres că au achitat avansul la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (fiind greu de crezut că persoana care a achitat o sumă semnificativă de bani nu-și mai amintește că plata s-a făcut anterior încheierii actului autentic și a fost consemnată într-un înscris sub semnătură privată).

Totodată, relevantă în acest sens este și existența declarațiilor contradictorii date de intimați în fața organelor de urmărire penală, aspect reținut în considerentele sentinței penale nr. 108/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ (f. 246 în numerotarea greșită).

Astfel, s-a reținut de instanța penală că în declarația din data de_ intimatul M. I. a susținut că a achitat mandatarului M. V. avansul de

33.400 euro în ziua încheierii contractului de vânzare-cumpărare chiar în fața biroului notarial, iar prin declarația din data de_ a arătat că avansul a fost plătit la data de_ odată cu încheierea antecontractului în biroul său de la SC M. Impex SRL.

La datele de 0_ și de_, intimatul M. N. a declarat că nu a încheiat niciun antecontract cu mandatarul M. V., ulterior la data de_ aducându-și aminte de încheierea acestuia.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că asemenea antecontract s-a încheiat, tribunalul reține că un asemenea act s-a încheiat numai în scopul obținerii creditelor în cuantumul de 100.00 euro, respectiv de 80.000 euro, fără ca în realitate avansul înscris în aceste acte să fie achitat.

Mențiunea din cuprinsul antecontractelor privitoare la achitarea avansului la data încheierii antecontractului reprezintă de fapt o simplă declarație a părților, care face dovadă deplină numai până la proba contrarie.

Or, în cauză proba contrarie, a neplății avansului către mandatar, s-a realizat prin decizia penală nr. 89/A/2010 coroborată cu poziția contradictorie a pârâților intimați M. I. și M. Nioculaie (reținută în considerentele sentinței penale nr. 108/2010, rezultată din întâmpinările depuse la dosarul de fond la filele 299, 306), cu declarația mandatarului dată în calitate de inculpat în dosarul penal (f. 46), care declară că a fost de acord ca în cuprinsul contractelor încheiate cu pârâții M. să se consemneze un preț mai mare, făcând acest lucru la sugestia funcționarului băncii creditoare, pentru ca pârâții cumpărători să obțină un preț mai mare.

Pentru a se putea reține neplata avansului nu este necesară și nici esențială în prezenta cauză anularea antecontractului de vânzare-cumpărare, ci este suficient a se proba că plata nu a avut loc, ceea ce s-a realizat.

Este de necontestat conținutul art. 1191 Cod civil invocat de intimați prin concluziile scrise formulate în apel, însă se impune a se sublinia că în prezenta cauză proba neplății avansului s-a realizat prin decizia penală nr. 89/A/2010, ce constituie înscris autentic.

Contrar instanței de fond care reține că mențiunea din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate de mandatarul M. V. cu pârâții M. I. și M. N. ce conține declarația mandatarului că în data de_ a primit avansul de 33.400 euro, respectiv de 26.700 euro face dovadă până la înscrierea în fals, tribunalul reține că o asemenea mențiune ce privește o declarație a părților, făcută în fața agentului instrumentator, a cărei veridicitate nu a putut fi verificată de acesta (și nici nu a fost verificată, aspect ce rezultă din declarația notarului public dată în fața organelor de urmărire penală și a instanței penale - f. 132 verso din dosarul de urmărire penală, f. 241 din dosarul

nr._ al Tribunalului C. ) face dovada deplină numai până la proba

contrarie, dovadă realizată, așa cum s-a subliniat mai sus, prin decizia penală nr. 89/A/2010 coroborată cu declarația mandatarului dată în calitate de inculpat în dosarul penal (f. 46), care declară că a fost de acord ca în cuprinsul contractelor încheiate cu pârâții M. să se consemneze un preț mai mare, făcând acest lucru la sugestia funcționarului băncii creditoare, pentru ca pârâții cumpărători să obțină un preț mai mare.

Numai mențiunile care reprezintă constatări personale ale agentului instrumentator, făcute cu propriile simțuri fac dovadă deplină, ele neputând fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.

Atât timp cât pârâții M. au declarat în permanență că au contractat doar cu mandatarul M. V., cât prin hotărârea penală s-a reținut că mandatarul nu a încasat avansul menționat în contractele autentice încheiate cu pârâții M.

, astfel că în temeiul mandatului mandatarul nu poate preda decât suma de care a beneficiat, este evident că reclamanta apelantă nu a intrat în posesia sumelor reținute ca fiind avans de 33.400 euro, respectiv de 26.700 euro.

Întrucât, pe de o parte, nici în fața instanței penale și nici în fața instanței civile pârâții M. I. și M. N. nu au contestat că sumele de 133.400 euro, respectiv de 106.700 euro au reprezentat prețul real pe care l-au negociat cu mandatarul M. V., iar, pe de altă parte, în dosarul penal s-au menținut în ființă contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții M. tocmai pe considerentul că valoarea înscrisă în aceste acte autentice se apropie de valoarea terenurilor stabilită prin expertiza tehnică efectuată de expertul Babota G., tribunalul a reținut că prețul real de vânzare-cumpărare al terenurilor obiect al contractelor autentice de vânzare-cumpărare încheiate de mandatarul M. V. cu pârâții M. I. și M. N. este cel înscris în actele autentice de 133.400 euro, respectiv de 26.700 euro.

Din totalul prețului de cumpărare, mandatarul a beneficiat de suma de

100.00 euro din partea pârâtului M. I., respectiv de suma de 80.000 euro din partea pârâtului M. N., așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 89/A/2010.

Diferența de 33.400 euro datorată de pârâtul M. I., respectiv de 26.700 euro datorată de pârâtul M. N. nu a fost achitată mandatarului, conform deciziei penale amintite prin care s-a răsturnat prezumția plății prețului rezultată din mențiunea înserată în antecontractul și actul autentic de vânzare-cumpărare.

Ca atare, întrucât cumpărătorul este obligat să plătească vânzătorului prețul întreg al bunului vândut, tribunalul a constatat că cererea reclamantei de obligare a cumpărătorilor la achitarea diferenței de preț este întemeiată, impunându-se admiterea acesteia și obligarea pârâtului M. I. să plătească reclamantei apelante suma de 33.400 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de diferență de preț, respectiv obligarea pârâtului M. N. să plătească reclamantei apelante suma de 26.700 euro sau echivalentul în lei la data plății cu același titlu.

A fost găsit întemeiat și cel de al doilea motiv de apel, ce privește modul de soluționare a cererii privitoare la plata cheltuielilor de judecată de către pârâții M.

F., M. I. și M. N., față de care în final, în prezentul apel, s-au îndreptat pretențiile apelantei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. I. și M. N. solicitând modificarea în parte a deciziei civile nr. 111/2012 a Tribunalului B. - Năsăud în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta M. C. A., cu consecința înlăturării dispozițiilor instanței de apel privind obligarea pârâților la plata sumei de 33.400 euro, respectiv 26.700 euro reprezentând diferență de preț, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, după prezentarea soluțiilor pronunțate până la acest moment în dosar, s-a arătat că decizia atacată este nelegală deoarece instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În acest sens s-a arătat că recurenții au făcut dovada achitării către mandatarul intimatei M. C. A. a sumelor de 26.700 euro, respectiv

33.400 euro cu titlu de avans prin antecontractele de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare autentificate depuse la dosar.

În mod greșit instanța de apel a sancționat întârzierea pârâților de a depune antecontractele de vânzare-cumpărare la dosar prin neluarea acestora în considerare, considerând că atitudinea pârâților nu face altceva decât să confere o lipsă de onestitate acestora în timpul procesului. Este lipsit de importanță momentul la care recurenții au depus la dosar antecontractele de vânzare- cumpărare, sarcina probei revenind reclamantei. Oricum despre acestea s-a făcut referire și în decizia penală și în declarațiile pârâților. Mai mult, fiind vorba despre înscrisuri acestea sunt probe admisibile în recurs, urmând a fi luate în considerare și apreciate de către instanța investită cu soluționarea recursului.

S-a invocat încălcarea art. 1191 Cod civil prin aceea că instanța de apel a apreciat că proba neplății avansului s-a realizat prin decizia penală nr. 89/2010 care are valoarea unui înscris autentic. Ori, hotărârea penală are în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 1 din C.pr.pen. autoritate de lucru judecat numai cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, toate aceste aspecte vizându-l pe M. V. iar nu pe pârâți.

Autoritatea de lucru judecat nu există în ceea ce privește latura civilă, nefiind incidente dispozițiile art. 22 alin. 1 C.pr.pen., dosarul penal fiind soluționat strict la inculpatul M. V. atât pe latură penală cât și pe latură civilă, recurenții având doar calitatea de martori în dosar. În acest au fost invocate dispozițiile art. 1121 Cod civil.

S-a mai arătat că reținerile din considerentele deciziei penale pot avea doar valoarea unor simple aprecieri raportat la probele administrate în acel dosar.

În motivarea instanței de apel există o contradicție în sensul că deși inițial se reține realitatea prețului înscris în actele autentice, ulterior în motivarea admiterii cererii de apel sub aspectul obligării recurenților la plata avansurilor instanța constată indirect că prețul înscris în contracte nu ar fi cel real.

De reținut este și faptul că soluția instanței a avut la bază sub aspect probator declarațiile contradictorii ale lui M. V., care după cum reiese chiar din analiza instanței recunoaște realitatea prețului înscris în contracte, ulterior contestând acest aspect.

S-a învederat și faptul că recurenții sunt cercetați cu privire la săvârșirea unor infracțiuni privind încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare, dosarele nefiind soluționate.

Singura dovadă invocată de către instanța de apel o reprezintă decizia penală nr. 89/2010.

Reclamanta are o singură opțiune legală, respectiv formularea unei acțiuni îndreptate împotriva lui M. V. în temeiul art. 1541 Cod civil, nefiind incidente dispozițiile art. 1038 Cod civil, opțiunea reclamantei de a acționa în instanță pe pârâții M. fiind deci inadmisibilă atâta timp cât nu a fost atacată decizia nr. 89/2010 cu recurs, sub aspectul obligării inculpatului la plata întregii sume stipulate în contractele de vânzare-cumpărare. De altfel, în fața instanței de fond reclamanta arată că renunță la orice pretenții față de mandatarul său, M.

V. .

În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 301, art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 C.pr.civ.

La data de_ pârâții recurenți au depus la dosar note scrise prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că raportat la data încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică, potrivit art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958 termenul de prescripție pentru obligarea pârâților la plata restului de preț s-a împlinit la data de_ .

Mai mult, plata avansului s-a realizat prin antecontractele de vânzare- cumpărare încheiate la data de_, în contractele autentice făcându-se mențiune despre suma avans și despre faptul că aceasta a fost achitată mandatarului M. V. . Din actele și declarațiile existente în dosarul penal rezultă că reclamanta avea o copie a contractelor de vânzare-cumpărare autentice încă din luna decembrie 2004, deci cel târziu în decembrie 2004 aceasta cunoștea despre încheierea contractelor și despre sumele reprezentând prețul de vânzare.

În cuprinsul notelor scrise s-a răspuns și la întâmpinarea formulată de către reclamantă.

În apărare, intimata DS R. (fostă M. ) C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, rezumându-se decizia atacată, s-a arătat că recurenții identifică ca motiv de nelegalitate a deciziei atacate două aspecte, neluarea în considerare a antecontractelor de vânzare-cumpărare și puterea de lucru judecat a deciziei penale nr. 89/2010.

În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate s-a arătat că se invocă greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză, nefiind real că antecontractele de vânzare-cumpărare nu au fost luate în considerare la pronunțarea hotărârii. Antecontractele de vânzare-cumpărare reprezintă înscrisuri sub semnătură privată care fac dovada până la proba contrarie, probă contrarie care a fost realizată, indicându-se în cuprinsul întâmpinării probele administrate în acest sens în dosar. Proba contrarie s-a realizat prin decizia penală nr. 89/2010 coroborată cu poziția contradictorie a pârâților intimați M.

I. și M. N. și cu declarația mandatarului dată în calitate de inculpat în dosarul penal.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei penale nr. 89/2010 s-a arătat că ceea ce s-a reținut de către instanța de apel este puterea de lucru judecat a acesteia, iar nu autoritatea de lucru judecat. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri împiedică contradicțiile dintre două hotărâri în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu mai poată fi contrazise printr-o hotărâre posterioară. Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești ci ca o prezumție legală prin art. 1200 pct. 4 Cod civil și ca o excepție procesuală prin art. 166 C.pr.civ. Prezumția nu oprește judecata celui de al doilea proces ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

În aceste condiții dezlegarea dată de către instanța anterioară referitor la aceeași chestiune de drept nu poate fi contrazisă de această instanță, impunându-se ca o chestiune prejudicială dezlegată.

În același sens a stabilit și CEDO, instanțele fiind obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 pct. 1 din Convenție (cauza Beian împotriva României).

Referitor la culpa reclamantei, derivând din neatacarea deciziei nr. 89/2010, susținerea pârâților în acest sens este neadevărată, reclamanta

declarând recurs împotriva acestei decizii atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.

În ceea ce-l privește pe M. V. hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nemaiputând fi contrazisă. Acesta este motivul pentru care reclamanta nu mai are o acțiune directă împotriva lui M.

V. .

S-a mai precizat în ceea ce privește mențiunea din contractul autentic de vânzare-cumpărare privind plata avansului că acest aspect din cuprinsul contractului, nefiind inserat ca urmare a unei constatări personale a agentului instrumentator face dovada numai până la proba contrarie.

În probațiune s-au depus la dosar declarațiile pârâților din dosarul penal.

Reclamanta intimată a formulat la data de_ răspuns cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând respingerea acesteia.

Termenul de prescripție a început să curgă de la data la care reclamanta putea solicita plata prețului datorat în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între mandatarul M. V. și recurenți, diferența de preț neputând fi solicitată decât după ce o instanță a stabilit în mod irevocabil cu privire la o serie de aspecte importante și relevante în cauză, adică de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, data de_ .

În subsidiar s-a arătat că reclamanta a efectuat acte de întrerupere a prescripției, prin acțiunea penală și acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal întrerupându-se cursul prescripției dreptului la acțiune conform art. 16 și art. 17 alin. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.

S-a precizat că această excepție nu a fost pusă în discuție și soluționată la fondul cauzei, la termenul de judecată din_ invocându-se și soluționându- se excepția tardivității precizării de acțiune.

Referitor la data susținută de către pârâți ca fiind data de la care a început să curgă termenul de prescripție s-a arătat că procesul-verbal de punere în posesie pe terenul în litigiu a fost eliberat doar la data de_ .

Analizând recursul declarat de pârâții M. I. și M. N. împotriva deciziei civile nr. 111 din_ a Tribunalului B. Năsăud, Curtea reține următoarele:

1. Prescripția dreptului la acțiune

Referitor la susținerea pârâților recurenți în sensul că excepția prescripției dreptului la acțiune ar fi fost invocată în fața instanței de fond, instanța nepunând în discuția părților excepția și nepronunțându-se asupra acesteia, se constată că aceasta nu are suport în actele de la dosar.

La fila 395 dosar fond se află încheierea ședinței publice din_, la acest termen de judecată punându-se în discuție precizarea de acțiune formulată de reclamantă la data de_ (fila 323 dosar fond). Pârâtul M. N., prezent personal în fața instanței, a arătat la acel moment, conform mențiunilor din încheierea de ședință, că pretențiile din precizarea de acțiune ar fi prescrise. Nu s-a pus în discuție acest aspect deoarece se impunea în prealabil comunicarea precizării de acțiune cu toate părțile.

La următorul termen de judecată, cel din_, reprezentanta pârâților M.

, a depus la dosar întâmpinare la precizarea de acțiune, prin care a invocat decăderea reclamantei din dreptul de a preciza acțiunea, nefiind invocată și susținută excepția prescripției dreptului la acțiune la care a făcut referire partea la termenul anterior.

În consecință, asupra acestui aspect s-a pronunțat instanța la termenul de judecată din_, apreciind că raportat la prevederile art.132 alin.2 pct.4

C.pr.civ cererea pârâților de decădere din dreptul reclamantei de a-și preciza acțiunea este neîntemeiată.

Fiind vorba însă de o excepție de ordine publică, aceasta poate fi invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs, impunându-se deci soluționarea cu precădere a acesteia.

Astfel cum s-a arătat de către reclamantă în precizarea de acțiune formulată la data de_, aceasta a fost făcută ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 89/2010 de către Curtea de Apel C., hotărâre raportat la care s-a invocat în temeiul art.1200 pct.4, art.1202 alin.2 C.civ., prezumția lucrului judecat.

Prin această decizie, menținută prin decizia penală nr.875/0_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, s-a stabilit sub aspectul laturii civile a cauzei, că părții vătămate i se cuvine restituirea sumei reale probate ca fiind încasată de inculpat, respectiv 180.000 euro din contractele încheiate cu M. I. și M. N. .

Neexistând discuții în ceea ce privește termenul de prescripție incident în cauză, ci numai asupra momentului de la care acesta începe să curgă, această chestiune se impune a fi tranșată.

În procesul penal reclamanta M. C. A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, latura civilă a procesului penal fiind rezolvată în sensul arătat mai sus, conform deciziei penale nr. 89/2010 a Curții de Apel C., inculpatul M.

V. fiind obligat să plătească cu titlu de despăgubiri părții civile suma de 2000 lei, respectiv 162.500 euro, din această sumă 1. euro reprezentând suma primită cu titlu de preț de la M. I. și M. N., în temeiul contractelor de vânzare cumpărare.

Având în vedere statuările instanței penale, reclamanta nu se mai putea îndrepta împotriva lui M. V. pentru diferența de preț până la cea menționată în contractele de vânzare cumpărare, raporturile dintre cei doi, sub aspectul laturii civile, fiind stabilite cu putere de lucru judecat prin decizia penală nr.89/2010 a Curții de Apel C., în limitele menționate în aceasta.

Aceasta a fost de altfel și motivarea precizării de acțiune formulată de reclamantă în anul 2011. Numai după soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal finalizat prin condamnarea inculpatului M. V. reclamanta a ajuns în situația de a nu fi recuperat integral prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractelor de vânzare cumpărare cu pârâții M., ca urmare a admiterii parțiale a acțiunii civile în procesul penal reclamanta recuperând

180.000 de euro din suma totală stabilită cu titlu de preț în contracte. Diferența nerecuperată este de 60.100 euro, astfel cum s-a solicitat prin precizarea de acțiune.

Motivele invocate de pârâți în susținerea excepției nu sunt verosimile, aceștia stabilind momentul de la care începe a curge termenul de prescripție de la mențiunile din antecontractele de vânzare cumpărare și din contractele autentice de vânzare cumpărare din care rezultă achitarea integrală a prețului stabilit mandatarului reclamantei, la datele menționate în aceste contracte. Ori, acesta a fost și raționamentul avut în vedere de reclamantă în momentul în care s-a constituit parte civilă în procesul penal pornit împotriva lui M. V., instanța penală, prin hotărâre definitivă, infirmând însă această teză. Dreptul la acțiune având ca obiect plata diferențelor dintre sumele menționate cu titlu de preț în contracte și cele obținute cu același titlu prin hotărârea penală s-a născut în momentul rămânerii definitive a hotărârii penale prin care a fost condamnat

inculpatul M. V., soluționându-se și latura civilă a procesului penal.

De altfel judecarea procesului civil a fost suspendată la data de_ până la soluționarea definitivă a dosarului penal, fiind repus pe rol în urma cererii formulate de reclamantă la data de_ .

Este valabilă și teza invocată în subsidiar de către reclamantă, chiar în cazul în care momentul propus de pârâți pentru începerea curgerii termenului de prescripție ar putea fi luat în considerare, conform art. 16 lit.b și art.17 din Decretul-Lege nr.167/1958 ar fi operat întreruperea termenului de prescripție prin promovarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, după soluționarea definitivă a acesteia începând să curgă un nou termen de prescripție extinctivă.

Excepția invocată apare a fi neîntemeiată raportat la cele reținute anterior. 2. Cererea de recurs.

Prin cererea de recurs formulată pârâții M. au invocat nelegalitatea deciziei civile nr.111/A/2012 a Tribunalului B. -Năsăud, motivarea fiind aceea că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, fiind incident pct.9 al art.304 C.pr.civ.

La art.304 alin.1 C.pr.civ. se prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile limitativ prevăzute de acest text de lege, numai pentru motive de nelegalitate, pct.9 prevăzând ca motiv de recurs situația lipsei de temei legal a hotărârii pronunțate sau darea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Rezultă deci că sub nici o formă nu se mai poate pune problema în recurs a cenzurării modului în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză, stabilind astfel starea de fapt, pct.10 și 11 ale art.304 C.pr.civ. care permiteau cenzurarea hotărârii din această perspectivă fiind abrogate prin O.U.G. nr.138/2000.

Se impune a se analiza modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art.1191 C.civ., pârâții recurenți apreciind că acesta a fost aplicat greșit prin aceea că s-a stabilit că proba neplății avansului a fost făcută prin decizia penală nr.89/2010, care are valoarea unui înscris autentic.

Deși se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art.1191 C.civ., ceea ce se critică în realitate de către pârâții recurenți este în principal reținerea instanței de apel în sensul că decizia penală nr.89/2010 se bucură de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile investite cu soluționarea prezentei acțiuni, deci interpretarea și aplicarea art.1200-art.1202 C.civ și art.22 C.pr.pen.

Din considerentele deciziei civile atacate rezultă că instanța de apel a apreciat că decizia penală nr.89/2010 se bucură de putere de lucru judecat în fața instanței civile în cea ce privește soluția pronunțată pe latura civilă, soluție care a fost în sensul obligării inculpatului M. V. la plata în favoarea părții civile(reclamanta din această cauză) a sumei de 180.000 euro, suma efectiv încasată de la M. I. și M. N. . Așadar, astfel cum s-a arătat de către reclamanta intimată în întâmpinare, instanța de apel nu a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale ci puterea de lucru judecat a acesteia, în sensul că în urma pronunțării hotărârii penale definitive reclamanta nu se mai poate îndrepta împotriva mandatarului M. V. pentru recuperarea diferenței de preț care nu a fost acordată de către instanța penală.

În ceea ce privește temeinicia cererii formulate de către reclamantă în contradictoriu cu pârâții M., instanța de apel a stabilit starea de fapt în cauză prin interpretarea coroborată a tuturor probelor administrate în cauză, pornind într-adevăr de la premiza puterii de lucru judecat a hotărârii penale în cauză. Astfel, au fost analizate toate probele de la dosar pentru a se concluziona în sensul stabilirii realității și seriozității prețului stabilit în contractele de vânzare cumpărare. Apoi, în ceea ce privește achitarea avansului în cuantum de 26.700 euro, respectiv 33.400 euro către mandatarul M. V. s-a statuat în primul rând că această teză este contrazisă de hotărârea penală definitivă. Ulterior însă s-au analizat și celelalte înscrisuri invocate de pârâți ca făcând dovada plății avansului, respectiv mențiunile înscrise în antecontractele și contractele de

vânzare-cumpărare, arătându-se că mențiunile din contractul autentic în acest sens sunt contrazise de hotărârea penală definitivă care este tot un act autentic, având aceeași forță probantă cu mențiunile din contractul autentic. În ceea ce privește antecontractele de vânzare cumpărare s-a analizat cu precădere conduita procesuală a pârâților, aceștia depunând antecontractele de vânzare cumpărare doar după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, coroborându-se acest aspect cu alte probe administrate în dosar, pentru a se concluziona în sensul că nu s-a făcut dovada plății avansului de către pârâți.

Contrar susținerilor pârâților prin cererea de recurs, instanța de apel analizează și antecontractele de vânzare cumpărare depuse la dosar în vederea dovedirii achitării avansului menționat în acestea, arătând însă că mențiunea din antecontracte în sensul plății avansului nu este în măsură să probeze această plată, fiind vorba de o declarație a părților care face dovadă până la proba contrară.

Nu se poate reține deci încălcarea art.1191 C.civ. de către instanța de apel, hotărârea instanței penale fiind un act autentic, alte critici din perspectiva acestui text de lege nefiind formulate.

Referitor la susținerile din recurs în sensul că statuările din considerentele deciziei penale au doar valoarea unor simple aprecieri raportat la pârâți sunt lipsite de logică juridică atâta timp cât tind a conduce la ideea că hotărârea penală definitivă nu are nici un efect în judecarea prezentului litigiu.

Astfel cum s-a precizat anterior, instanța de apel nu a invocat autoritatea de lucru judecat conform art.22 alin.1 C.pr.pen, fiind deci lipsit de sens a analiza acest aspect în recurs.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat reținută în considerentele deciziei civile atacate, raportat la aspectele tranșate de către instanța penală prin soluționarea laturii civile a cauzei, se impun câteva explicații.

Reclamanta din prezenta cauză s-a constituit parte civilă în procesul penal pornit împotriva inculpatului M. V., solicitând cu titlu de despăgubiri civile sumele de bani pe care acesta le-a primit ca urmarea a încheierii contractelor de vânzarea cumpărare având ca obiect imobile proprietatea reclamantei, în calitate de mandatar al reclamantei. Instanța penală a stabilit definitiv, prin decizia penală nr.89/2010 că inculpatul M. V., în calitate de mandatar al reclamantei a primit de la pârâții M. suma de 180.000 euro cu titlu de preț, ca urmarea a încheierii a două contracte de vânzare cumpărare. Contrar susținerilor din cererea de recurs, reclamanta, în calitate de parte vătămată și civilă în dosarul penal, a declarat recurs împotriva deciziei penale nr.89/2010 a Curții de Apel C., criticând(din punct de vedere al legalității) atât soluția pe latura penală cât și pe latura civilă, recurs respins însă prin decizia penală nr.875/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție.

În doctrina juridică care tratează efectele hotărârii judecătorești s-a arătat că eficacitatea hotărârii presupune nu doar relativitatea efectelor obligatorii și a lucrului judecat în relația dintre părți ci și opozabilitatea acestor efecte față de terții rămași străini față de procedura judiciară. Altminteri eficiența actului jurisdicțional ar fi una incompletă și iluzorie dacă partea câștigătoarea a procesului ar fi pusă în situația să-și demonstreze justețea dreptului ori de câte ori sfera sa juridică se interferează cu aceea a unui terț. Este vorba despre opozabilitatea hotărârii judecătorești, aceasta impunându-se în orice judecată ulterioară, terții fiind obligați să respecte rezultatul dezbaterii judiciare

anterioare, chiar dacă nu au participat la aceasta, cel puțin până la momentul lacare vor fi demonstrat contrariul. Cu alte cuvinte hotărârea judecătorească există atât pentru părți, cât și pentru terți, trebuind respectată, diferența dintre efectele

față de părți și terți fiind dată de principiul relativității, hotărârea putând crea drepturi și obligații doar împotriva părților

Considerentele de mai sus făcute pe marginea efectelor hotărârii judecătorești sunt valabile cu atât mai mult cu cât este vorba de o hotărâre penală, instanțele penale având o misiune specială, scopul lor fiind acela de a pronunța hotărâri în interesul întregii societăți. Repunerea în discuție cu ocazia dezbaterii raporturilor juridice între persoane particulare a hotărârilor date în cadrul unei preocupări de interes general contravine noțiunii de ordine publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât specificul probațiunii în penal permite depășirea unui adevăr formal, procedura în fața instanței penale fiind organizată de asemenea manieră încât să asigure în cel mai înalt grad aflarea adevărului.

Raționamentul instanței de apel a fost tocmai acesta, instanța de apel dând posibilitatea pârâților să facă dovada contrară celor statuate definitiv prin hotărâre penală, apreciind însă că aceștia nu au reușit să o facă prin înscrisurile depuse la dosar. Aceasta ține însă de modul de interpretarea a probelor administrate, aspect care așa cum s-a precizat mai sus, nu mai poate face cenzurat de către instanța de recurs.

În ceea ce privește pct.7 al art.304 C.pr.civ., invocat de asemenea ca temei de drept în cererea de recurs, se constată că ceea ce se apreciază a se subsuma acestui motiv de recurs este constatarea contradictorie a instanței de apel în sensul că deși se reține realitatea prețului înscris în actele autentice se constată

indirect că prețul înscris în contracte nu ar fi real.

În realitate, instanța de apel reține în mod coerent și necontradictoriu că prețul stipulat în contracte este real și serios, în ceea ce privește proba plății avansului menționat în antecontracte și contractele autentice de vânzare cumpărare reținându-se că nu s-a făcut în cauză, concluzie trasă prin interpretarea probațiunii administrate în dosar.

Se va respinge deci în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ recursul declarat de pârâții M. I. și M. N. împotriva deciziei civile nr. 111 din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosarul nr._ *, care va fi menținută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge recursul declarat de pârâții M. I. și M. N. împotriva deciziei civile nr. 111 din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

	PREȘEDINTE,			JUDECĂTOR,	JUDECĂTOR,
D.	-L. B.	A.	C.	V. M.

GREFIER,

S. -D. G.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.apel: R.I. Berari, G.C. Frențiu Jud.fond: N.L. M.

← Decizia civilă nr. 35/2013. Constatare nulitate act juridic		Decizia civilă nr. 981/2013. Constatare nulitate act juridic →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 3464/2013. Constatare nulitate act juridic Încheierea civilă nr. 26/2013. Constatare nulitate act juridic Încheierea civilă nr. 1/767. Constatare nulitate act juridic Decizia civilă nr. 35/2013. Constatare nulitate act juridic Decizia civilă nr. 981/2013. Constatare nulitate act juridic Decizia civilă nr. 3392/2013. Constatare nulitate act juridic Decizia civilă nr. 1070/2013. Constatare nulitate act juridic Sentința civilă nr. 369/2013. Constatare nulitate act juridic