Decizia civilă nr. 1156/2012. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R. IA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1156/R/2012
Ședința publică din data de 12 martie 2012 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de A. C.
Judecători: A. C.
V. M. - președintele Curții de A. C.
Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. L. împotriva sentinței civile nr. 824 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ privind și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generala a F. P. C. având ca obiect Despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror Slabu Aurelia, lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu consecința admiterii recursului așa cum a fost formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului apreciind că instanța de fond corect a respins acțiunea formulată de reclamantă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 824 din 16 noiembrie 2011 a Tribunalului
C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta V. L. împotriva pârâtului S. R. (reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice).
În consecință, s-a constatat caracterul politic de drept al condamnării defunctului C. G. prin sentința penală nr. 510/1959 a Tribunalului Militar C., pronunțată în dosarul nr. 497/1959.
Au fost respinse pretențiile reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de 200.000 Euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale aferente condamnării penale, întemeiate pe prevederile art. 1, 2, 4 și 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, ale art. 998 și art. 999 C.civ., ale art. 52 alin. 3 din Constituție și ale art. 3 din protocolul nr. 7 la C.E.D.O.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
În ceea ce privește primul capăt de cerere, chiar dacă prin Sentința Penală nr. 510/_ pronunțată de Tribunalul militar C. în dosar nr. 497/1959 rămasă definitivă prin Decizia nr. 7/_, a fost condamnat antecesorul reclamantei la 6 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209 pct. 2 lit. a, infracțiune care se circumscrie prevederilor art.1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat caracterul de drept politic al acestei condamnări, apreciind că aceasta constituie o reparație morală a reclamantei, cu atât mai mult cu cât instanța nu este împiedicată să constate acest caracter, verificând doar încadrarea în textul de lege menționat.
Referitor însă la cel de-al doilea petit, acesta a fost respins de Tribunal, având în vedere următoarele:
Prin Decizia nr. 1358/_ a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din_ și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. P. Constanța, într-o serie de dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța
Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945
22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, Tribunalul a reținut faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, "atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că "nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, "C. Europeană a Drepturilor Omului a
statuat … că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe reclamanta V. L. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totul a acțiunii, deoarece:
Obligația de reparare a daunelor morale provocate victimelor regimului comunist este una legală, iar nu doar morală, așa cum a stabilit prima instanță. Atâta vreme cât reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998 C.civ., instanța ar fi trebuit să analizeze doar legalitatea pretențiilor deduse judecății, iar nu aspectele de ordin moral.
Decretul-lege nr. 118/1990 a avut drept scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ fiind exclusiv un drept de securitate socială, fără legătură cu prejudiciile morale suferite. Mai mult, indemnizația lunară prevăzută de acest Decret-lege s-a acordat doar persoanei persecutate politic sau soțului acesteia, iar nu și urmașilor celor persecutați.
Prin aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale se creează o discriminare între foștii deținuți politici care obținuseră o hotărâre judecătorească definitivă înainte de data intrării în vigoare a acestei decizii (cărora li s-au acordat despăgubiri) și cei care nu aveau o hotărâre la acel moment, deși au formulat acțiune în termenul de 3 ani prevăzut de lege. În acest fel, sunt incidente și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Constituțională nu s-ar putea substitui aprecierii instanțelor de judecată în nicio situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi, căci s-ar ajunge la negarea puterii și a obligației instanțelor de a soluționa cauza dedusă judecății. De altfel, chiar Curtea Constituțională a arătat, în Decizia sa cu nr. 1344/2008, că nu are atribuția de a rezolva conflictul unor dispoziții interne cu legislația internațională.
Pârâtul intimat S. R. a formulat întâmpinare (f. 14), solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la acest recurs, C. are în vedere următoarele:
Contrar celor afirmate de recurentă, prima instanță a analizat pretențiile deduse judecății nu doar din perspectivă morală, ci și legală, reținând că de lege lata nu există temei legal pentru obligarea statului la a plăti daune morale în favoarea persoanelor care au fost supuse unor condamnări penale sau măsuri administrative cu caracter politic de către regimul comunist. Această concluzie se sprijină, cu evidență, pe împrejurarea că prin Decizia nr. 1358/_ a Curții Constituționale a R. iei au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, Or, aceste dispoziții
legale alcătuiau temeiul legal în raport de care se putea dispune obligarea S. ui R. la plata de daune morale, astfel că declararea lor ca neconstituționale a avut și are ca efect respingerea pretențiilor de dezdăunare al căror fundament sunt.
Referirea pe care prima instanță a făcut, citând Curtea Constituțională, la obligația "morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate politic nu reprezintă, prin urmare, un refuz al examinării din perspectivă legală a pretențiilor reclamantei, ci doar o simplă referire la faptul că statul nefiind ținut din punct de vedere legal a recunoaște și acorda - iar aceasta nu s-ar putea face decât prin lege - despăgubiri morale, nu se putea considera că, pe fondul declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, mai există vreun temei legal al obligării la plată.
Nu ar putea avea valoarea unui asemenea temei legal nici prevederile art. 998 C.civ., invocate de reclamantă, căci acestea ar fi putut conduce la admiterea acțiunii numai în măsura în care s-ar fi putut reține în contra statului existența unui raport juridic de obligație, în raport de care să fie ținut a plăti daunele morale solicitate de reclamantă. Or, un asemenea raport obligațional lipsește, astfel că prima instanță a apreciat corect că statul nu poate fi obligat la plata de daune morale.
Este fără relevanță în cauză că drepturile acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 au natura juridică a unora de securitate socială, esențial fiind că, în prezent, Legea nr. 221/2009, ca act normativ distinct și autonom, nu mai recunoaște dreptul de dezdăunare
- el însuși distinct - pentru suferințele fizice și psihice suferite de cei persecutați politic.
În ce privește faptul că unele persoane beneficiază de hotărâri judecătorești irevocabile prin care li s-au acordat despăgubiri anterior intervenirii Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, în vreme ce alte persoane nu au ajuns însă să obțină asemenea hotărâri, în contra lor fiind reținută incidența menționatei decizii a Curții Constituționale, este de avut în vedere că acesta este un inevitabil efect al admiterii unei excepții de neconstituționalitate. Un asemenea efect caracterizează orice situație în care un text de lege, fiind declarat neconstituțional, încetează a mai produce efecte pentru viitor, fără însă ca efectele lui trecute să mai poată fi înlăturate.
Nu s-ar putea considera nici că prin decizia Curții Constituționale s-ar fi adus atingere prerogativei instanțelor de judecată de a soluționa cererile deduse judecății, căci declararea ca neconstituționale a unor dispoziții legale reprezintă un atribut al instanței de contencios constituțional stabilit atât prin legea fundamentală, cât și prin Legea nr. 47/1992. Prin urmare, nu s-ar putea vorbi despre o atingere adusă prerogativelor jurisdicționale recunoscute instanțelor judecătorești.
Față de cele ce preced, se va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., prima instanță hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. L. împotriva sentinței civile nr. 824 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. -L. B. A. C. V. M.
GREFIER
S. - D. G.
Red.VM/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: O.C.T.
| ← Sentința civilă nr. 1372/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 3056/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
