Decizia civilă nr. 119/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.119/A
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -T. A. -Ana
J. ECĂTOR: Brîndușa G.
GREFIER: Roman M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului civil declarat de către pârâții C. M. și C. M., ambii cu domiciliul în localitatea P. de S.
M., nr.1384/A, județul M. împotriva sentinței civile nr.2528 din data de_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind
consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru_ și apoi pentru azi, când a decis următoarele.
T.
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2528 din data de_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. N., în contradictoriu cu pârâții P. C. P. de S. M. prin P., C. M. și C. M., L. M., au fost obligați pârâții C. M. și C. M. să desființeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe strada CFF din loc. P. de S. M., ce blochează drumul de acces spre locuința reclamantului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul L. M. să desființeze gardul în lungime de 4,4 ml construit pe strada CFF din loc. P. de S. M., ce blochează drumul de acces spre locuința reclamantului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 19,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul R. N., în contradictoriu cu pârâții a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța după administrarea probelor, să oblige pârâții să ridice gardul construit pe domeniul public.
În motivare, reclamantul a arătat în esență, că pârâții C. M. și C.
M. au construit în urmă cu circa 5 ani, un gard în lungime de 12 ml, pe domeniul public, pe unde a fost calea ferată CFF, care, așa cum reiese din Inventarul bunurilor care aparțin domeniul public al comunei P. de S. M., poz.4, și adeverința nr.1562 din_, este proprietatea Statului Român, aflată în administrarea Consiliului local P. de S. M. . Acest drum este singura cale de acces către domiciliul său. În anul 2009 a desfăcut gardul, pentru a-și aduce fân la domiciliu, dar a fost acționat în instanță de pârâții C.
M. și C. M. . S-a adresat de nenumărate ori Primăriei P. de S. M., care nu l-a susținut, deși, așa cum reiese din documente, pârâții au construit gardul pe proprietatea Statului Român. A făcut demersuri la Prefect, S. prefect, Președintele Consiliului J. ețean M. și, deși prin adresa nr.132/A Dosar V 76/_ Instituția Prefectului punea în vedere Primăriei P. de S. M. să verifice aspectele sesizate de el, nu s-a rezolvat nimic nici în urma acestor demersuri, astfel că a promovat această acțiune.
Pârâtul C. M., a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantului, arătând că a fost dat în judecată în mod abuziv, în primul rând pentru că extrasul CF pentru terenul în cauză este pe numele C. Ana, apoi pentru că, deși pârâtul L. M. este primul dintre cei care dețin teren în zona respectivă, el fiind al șaptelea, ceilalți cetățeni care au terenuri nu au fost chemați în judecată. În anul 2009 reclamantul, dorind să- și aducă o căpiță de fân spre domiciliul său, nu a fost lăsat să treacă de fratele acestuia, cerând acordul să treacă cu taf-ul pe la vecinii din jos. A trecut și peste terenul lui, fără a avea un acord de la el în acest sens și producându-i pagube prin demolarea gardului și călcarea otăvii, astfel că l-a acționat în instanță, reclamantul fiind obligat să-i plătească suma de 950 lei la fond și 450 lei în recurs. Foarte mulți cetățeni au îngrădit terenurile unde a fost calea CFF, pentru că au culturi iar animalele sălbatice le distrug. În localitățile vecine sunt amplasate case de locuit chiar pe fosta cale CFF. Dacă primăria va dispune deschiderea drumului pe fosta cale CFF, reclamantul nu o să poată trece cu nici un mijloc de transport, aceasta fiind prev. cu o lățime de 1,60 m, iar dacă el și alți cetățeni o să fie obligați să dea drum liber, atunci și reclamantul o să fie nevoit să demoleze toate construcțiile de pe domeniul Apelor Române. Aceste
aspecte au fost reluate și prin precizările depuse la dosarul cauzei de pârât, la data de_ .
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare, P. C. P. de S. M. răspunzând însă la solicitările instanței, prin transmiterea unor adrese privitoare la situația de fapt și de drept a străzii CFF .
Astfel, prin Adresa cu nr.1942/_, pârâta arată că porțiunea de teren pe care pârâții C. M., C. M. și L. M. au construit gardul, face parte din domeniul public al comunei P. de S. M. -strada CFF, care are o lungime totală de 8 km ( fosta cale ferată forestieră), acest drum facilitând accesul spre proprietățile populației ( fila 72).
Pârâții C. M. și C. M., prin reprezentant, față de adresa pârâtei
P. C. P. de S. M., au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție respinsă de instanță la termenul de judecată din data de 12 iulie 2012, considerând că, atâta timp cât din adresa pârâtei primăria C. P. de S. M. reiese că drumul în cauză este drum public care facilitează accesul la domiciliul reclamantului, acesta are un interes în promovarea acțiunii, având și calitate procesuală activă.
Analizând cererea prin prisma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiilor legale aplicabile în materie, instanța a reținut că așa cum reiese din adresele emise de P. P. de sub M. (filele 5, 72,
115) și Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, strada CFF din comuna P. de S. M. este o stradă balastrată, în lungime de 8 km, aflată proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului local P. de S.
M., asigurând accesul spre domiciliul reclamantului și alte proprietăți (fila 4).
Reclamantul afirmă că pârâții C. M., C. M. și L. M. au ocupat și blocat, prin construirea unui gard, o porțiune din această stradă, împiedicându-i accesul înspre și dinspre domiciliul său. În vederea reglementării acestei situații și deblocării străzii, a făcut mai multe demersuri, rămase fără rezultat, la P. C. P. de S. M. și alte autorități, respectiv Instituția Prefectului M. și Consiliul J. ețean M. ( filele 6, 50- 55). Demersul său este susținut și de alți cetățeni, domiciliați în zona respectivă (fila 49).
Potrivit Adresei emisă de P. C. P. de S. M. sub nr.3999 din_, înregistrată la dosarul cauzei la data de_, pârâții C. M., C.
M. și L. M. au ocupat o suprafață de 327 mp din drumul de acces la locuința reclamantului. Reiese astfel că pârâții C. M. și C. M. au construit un gard în lungime de 9,40 m, lungimea terasamentului ocupat de aceștia fiind de 45 mp, iar pârâtul L. M. a amplasat un gard în lungime de 4,40 m, suprafața terasamentului ocupat de acesta fiind de 282 mp. De asemenea, reiese că acești pârâți nu au solicitat și obținut autorizație de construire pentru gardul în cauză, la P. P. de S. M. ( fila 115).
Pârâtul C. M., în interogatoriul administrat, arată că fosta cale ferată forestieră a trecut peste terenul său, pe o lungime de aproximativ 14 ml. A amplasat un gard, la limita proprietății sale, dinspre această cale ferată, gardul fiind construit din lemn și sârmă, fără autorizație de construire, trecând pe o porțiune și peste locul în care a fost inițial linia CFF, arătând că nu este proprietar tabular pe acea porțiune de teren ( fila 127).
Și pârâtul L. M., în interogatoriul administrat, arată că deține teren peste care trece fosta cale ferată forestieră. Terenul sau este îngrădit la limita cu drumul comunal, dar nu la limita cu fosta cale CFF, fără a deține autorizație de construire pentru gard. Arată, de asemenea, că acea cale publică este acum drum comunal, o parte fiind asfaltată, alta nu ( fila 139).
Cum din întreg probatoriul administrat reiese că strada CFF este un drum public, aflat în proprietatea Statului Român și administrarea Consiliului Local P. de S. M., regimul juridic al acestuia este supus OG nr.43/1997, așa cum a fost modificată. Potrivit criteriilor de clasificare din acest act normativ, strada CFF din localitatea P. de S. M. este un drum public de interes local, întreținerea acestuia, executarea de lucrări, amplasarea de construcții fiind atributul administratorului drumului. În art.17 al.2 din OG nr.43/1997 modificată, se arată că zonele de protecție ale drumurilor publice rămân în proprietatea sau administrarea persoanelor fizice sau juridice care le dețin, acestea având obligația ca, prin desfășurarea activităților lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului, fiindu-le impuse o serie de obligații și restricții în acest sens.
Potrivit art.43 lit.e din același act normativ, pe drumurile publice este interzisă ocuparea, sub orice formă, a părții carosabile, a zonei de siguranță, a podurilor, stațiilor mijl.de transport în comun, stațiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, șanțurilor, trotuarelor, pistelor, zonelor de siguranță ale drumului, iar potrivit art. 44 al.(4) se interzice blocarea sau amplasarea de obstacole de orice fel pe ampriza drumurilor publice, cu excepția cazurilor anume autorizate de administratorul drumului și poliția rutieră, încălcarea acestei dispoziții constituind contravenție, potrivit art. 61 al.(1)lit.b.
Pârâții C. M., C. M. și L. M. au blocat o porțiune din strada CFF, drum public aflat în administrarea Consiliului Local P. de S. M., care asigură accesul la domiciliul reclamantului, prin construirea unui gard, fără a avea o autorizație în acest sens, obținută în prealabil de la administratorul drumului, atitudinea acestora fiind una abuzivă, încălcând astfel prev. OG nr.43/1997, modificată.
Susținerile pârâtului C. M. cu privire la litigiile purtate între el și reclamant nu au fost reținute, neavând relevanță asupra speței de față. De asemenea, nu au fost reținute nici aspectele privind faptul că nu este proprietar de carte funciară asupra terenului în litigiu, proprietarul fiind C. Ana, din extrasul de carte funciară anexat întâmpinării sale rezultând că acesta, împreună cu pârâta C. M., au un drept de uzufruct viager asupra terenului
și casei de locuit în cauză. ( fila 43). Apoi, din probatoriul administrat, reiese că aceștia au amplasat gardul pe strada CFF, învecinată cu terenul aflat în posesia lor, și au ocupat terasamentul acesteia, și nu numita C. Ana.
Având în vedere toate aceste considerente, cererea reclamantului, de obligare a pârâților la desființarea acestor lucrări este pertinentă, o intrare în legalitate a pârâților nefiind posibilă, astfel că instanța a admis-o și fiind în prezența unei obligații de a face, a stabilit un termen maxim de 30 zile de la rămânerea definitivă a sentinței până la care pârâții să procedeze la desființarea construcțiilor și eliberarea terasamentului străzii, acest termen fiind considerat rezonabil pentru îndeplinirea obligațiilor impuse dar și necesar pentru ca hotărârea să constituie un mijloc real și eficient de constrângere la executarea obligațiilor stabilite prin aceasta.
Pârâții, fiind căzuți în pretenții în conf.cu disp.art.274 C.pr.c., au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 19,3 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar, pentru restul sumei solicitată de reclamant acesta neaducând documente justificative.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C. M. și C. M.
, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată, cu obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, s-a învederat T. ui că apelanții-pârâți s-au opus admiterii acțiunii reclamantului, invocând lipsa calității lor procesuale pasive deoarece proprietarul terenului îngrădit este fiica lor, numita C. Ana. Aceștia au arătat că nici reclamantul nu are calitate procesuală activă, având în vedere faptul că terenul afectat de presupusa cale de acces este în administrarea Apelor Române. Presupusa cale de acces, care ar urma amplasamentul vechii linii CFF nu poate avea destinație de drum din moment ce lățimea acesteia este de 1,60 m, nefiind practicabilă cu mijloace de transport, iar pe porțiuni din aceasta se află amplasate case de locuit, depozite.
De asemenea, apelanții au arătat că au mai avut pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus un proces, având ca obiect posesie, în contradictoriu cu reclamantul din dosarul de față, înregistrat sub nr._ și soluționat prin sentința civilă nr.2826/_, rămasă definitivă conform deciziei civile nr.749/R/2010, în care s-a reținut că pârâții sunt posesori de bună -credință ai terenului și că gardul desființat de către R. N. a fost construit în condiții legale de către ei, astfel că acțiunea reclamantului a fost abuzivă. În dosarul de față se pune din nou în discuție problema gardului în condițiile în care există o soluție dată de către o instanță de judecată care constată legalitatea acțiunilor lor. Există autoritate de lucru judecat în ce privește raporturile legate de o eventuală îngrădire a proprietății, chiar dacă acțiunea pendinte are ca obiect demolare, finalitatea fiind aceeași. Ei au construit la limita proprietății lor, iar presupusul drum se află la exteriorul gardului, deci nu l-au îngrădit.
S-a mai susținut că nu este lipsită de importanță analizarea termenului pentru promovarea unei astfel de acțiuni în condițiile în care chiar reclamantul arată că a construit gardul în urmă cu cinci ani de zile, în opinia lor fiind vorba de un termen de 3 ani de zile în care acțiunea ar fi putut fi promovată.
Cât privește presupusul drum, solicită a se observa de la început faptul că în baza unui simplu act de inventar provenit de la P. C. se reține că ar fi vorba de o stradă pe care ei ar fi blocat-o în condițiile în care au arătat, confirmându-se prin planșe fotografice, declarații de martori și acte, că accesul nu este un drum sau o stradă amenajată, că pe presupusul acces se află construite case de locuit, anexe, depozite, garduri, aparținând unor terți. Din anii 1971-1973 când au avut loc inundații pe presupusul drum nu s-a mai circulat decât până în zona "La Paulic";, zonă care este la mare distanță de ei. Nu este vorba despre un drum balastat, amenajat pentru circulație publică, nemaivorbind de faptul că drumul ar avea o lățime de maxim 1,60 m, care îl face impracticabil pentru cei interesați. P. nu a depus nici un act care să confirme susținerile reclamantului, singurul act ar fi fost detaliul de sistematizare, act care nu s-a depus.
Pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor OG 43/1997 ar fi trebuit să existe acte ferme care să ateste calitatea de drum public a accesului presupus, de aici derivând și analizarea celorlalte aspecte legate de legitimitatea procesuală activă a reclamantului.
Intimatul R. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se dispune respingerea apelului, cu obligarea apelanților la cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei, onorariu avocat. Intimatul a învederat că în comuna lor a existat o cale ferată îngustă, folosită în principal pentru transportul materialului lemnos, desființată în urmă cu mulți ani, fiind apoi practicată ca drum de acces pentru cetățenii comunei. În ultima vreme, mulți cetățeni, abuziv, au încercat să ocupe porțiunile de drum din fața locuinței (terenurilor) lor, mutând gardurile dincolo de calea de acces și blocând astfel accesul altor cetățeni. Pentru că și pârâții au procedat în același fel, în anul 2009 le-a demolat personal gardurile, fiind acționat în judecată și fiind obligat să le plătească contravaloarea gardului distrus. Pârâții însă au refăcut gardurile fiind astfel nevoit să-i acționeze, de astă dată, în judecată, pentru a obține legal demolarea gardurilor. Drumul de acces este cuprins în inventarul comunei, situație atestată de primărie, fiind, dealtfel, de notorietate publică această împrejurare.
Intimatul a susținut că din punct de vedere al puterii de lucru judecat este irelevant faptul că poziția procesuală activă sau pasivă a părților s-a schimbat în cadrul celei de a doua acțiuni, dar a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile aceleiași cauze și al aceluiași obiect. În primul proces obiectul cauzei a fost plata unor despăgubiri rezultând dintr-o faptă ilicită, iar în prezentul proces este vorba de o obligație de a face- demolarea unui gard, care constituie o piedică materială în exercitarea dreptului său de a se bucura de folosirea unui drum public. Nu poate fi vorba nici de aceeași cauză juridică, cauza rezidând în
fundamentul juridic al acțiunii și se materializează, practic, în situația de fapt calificată juridic, dar într-un dosar este vorba de răspundere delictuală, iar în altul de respectarea unui drept preexistent.
Intimații au susținut că în speță nu este vorba de un drept patrimonial, ci de obligația de a face, care este imprescriptibilă, sub un aspect, iar sub alt aspect această excepția trebuia ridicată și pusă în discuția părților la fond și nu în apel, pentru prima dată. Acest drum public este inclus în H.G. nr.934/_ .
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, apelantul C. M. a arătat că în dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr.2826/_ a
Judecătoriei Vișeu de Sus, în care i s-a dat cîștig de cauză, s-a reținut că a construit gardul în calitate de posesor de bună-credință, că presupusul drum se află pe exteriorul acelui gard. Din moment ce prin dosarul de față se urmărește aceeași finalitate ca și în dosarul nr._, este aceeași cauză (interesul legat de practicarea unui pretins drum de acces), sunt aceleași părți, este evident că suntem în prezența autorității de lucru judecat, altminteri statuările din prima sentință legate de buna sa credință, că posedă în mod legal terenul și că gardul mărginește trecerea și nu o îngrădește, ar putea fi contrazise printr-o sentință ulterioară, care s-ar intitula obligația de a face.
În ce privește excepția prescripției apelanții au invocat dispozițiile Decr.167/1958, care în art.18 prevede că instanțele de judecată sunt obligate să cerceteze din oficiu dacă dreptul la acțiune este sau nu prescris, iar excepția, fiind de ordine publică, poate fi invocată în orice fază a procesului. Nu se poate reține nici susținerea că fiind vorba de o obligație de a face ea ar fi imprescriptibilă, atâta timp cât ea are un obiect patrimonial, chiar intimatul arată că a construit gardul în urmă cu cinci ani, iar procesul din anul 2009 nu a avut finalitatea întreruperii curgerii termenului din moment ce acțiunea lui a fost respinsă.
S-a mai arătat că un simplu inventar nu transformă traseul fostei căi ferate CFF în drum comunal, cu atât mai mult cu cât terenul afectat de acea linie este cu regim special, iar arhiva care deține documentele este fostul UFET Vișeu de Sus, ei cerând a fi formulată adresă către succesorul acestuia, cerere care nu le-a fost onorată.
Analizând apelul, T. îl apreciază nefondat, urmând a-l respinge, în aplicarea dispozițiilor art.296 teza I Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed:
Excepția autorității de lucru judecat nu subzistă în speță.
Autoritatea sau puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești generează două efecte: unul pozitiv, constând în posibilitatea recunoscută părții care a câștigat procesul de a se prevala de cele statuate și de efectele hotărârii judecătorești, fără repunerea în discuție a dreptului astfel recunoscut și unul negativ, constând în interdicția repunerii în discuție de către partea care a pierdut procesul, a dreptului invocat.
Ca excepție procesuală, în sensul dispozițiilor art.166 Cod.pr.civilă, autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate: de părți, obiect și cauză.
În dosarul nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus, prin sentința civilă nr.2826 din_ a fost admisă în parte acțiunea intentată de C. M. împotriva lui R. N. care a fost obligat să-i achite suma de 300 lei, despăgubiri civile.
Prin decizia civilă nr.749/R din_ Tribunalul Maramureș a respins ca nefondat recursul și a reținut că intimatul C. M. a fost un posesor de bună-credință, iar fapta pârâtului R. N. de a dezmembra pe două porțiuni în lungime de 12 m.l. gardul intimatului constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Instanța de recurs a reținut depunerea adeverinței nr.1562/_ emisă de P. comunei P. de sub M. care atestă faptul că strada CFF în lungime de 8 km face parte din lungimea totală a străzilor care este de 67,85 km și aparține domeniului public al comunei.
Între cele două cauze nu există identitate de obiect și nici de cauză. În primul proces, pretenția de despăgubire pentru distrugerea gardului a avut ca fundament răspunderea civilă a pârâtului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (distrugerea unui gard edificat de un posesor de bună-credință); în acest litigiu se reține pe de o parte că gardul a fost reconstruit, mai exact ridicat la loc, după cum a arătat apelantul, iar pe de altă parte pretenția reclamantului vizează obligarea pârâtului la ridicarea gardului edificat pe domeniul public.
În același context nu se poate reține nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, buna-credință a lui C. M. prezentând relevanță în primul proces în analiza dreptului său la despăgubire ca persoană prejudiciată prin săvârșirea faptei ilicite, iar nu pentru păstrarea gardului care stânjenește accesul la drumul public.
Va fi respinsă și excepția de prescripție a dreptului la acțiune având ca obiect obligația de a face, întrucât pe de o parte intră în discuție un gard reamplasat ulterior soluționării primului dosar, iar pe de altă parte finalitatea acțiunii vizează asigurarea folosinței neîngrădite a drumului public. În sensul dispozițiilor art. 1844 din Codul civil de la 1864, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț. Dreptul de a folosi drumul public are un caracter continuu, imprescriptibil, și nu se poate admite ca această derogare de la prescriptibilitate să poată fi recunoscută doar proprietarului bunului, iar nu și celor legitimați a-l folosi. Cele două excepții au fost analizate în apel în aplicarea prevederilor art.294 alin.1 teza a 2-a C.pr.civ. În speță, calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezidă din împrejurarea, recunoscută de acesta, că el este cel care a ridicat gardul, independent de
aspectul că proprietar tabular al terenului ar fi fiica sa, C. Ana.
În mod corect a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, raportat la împrejurarea că acesta a solicitat practic facilitarea, prin desființarea gardului, a trecerii sale pe drumul public.
Pe fond, se reține că prin răspunsul la întrebarea nr.1 și 7 din interogatoriu, pârâtul-apelant C. M. a recunoscut că peste terenul său a trecut calea ferată pe aproximativ 14 m.p., a amplasat gardul pe o porțiune la limita proprietății sale, iar pe altă porțiune și peste locul în care a fost inițial linia CFF, nu este proprietar tabular pe acea porțiune.
În ce privește schița Căii Ferate Forestiere, invocată de apelant, se reține că nici în apel acesta nu a depus înscrisul respectiv (comunicându-se -fila 135 dosar fond- că arhiva Căilor Ferate Forestiere este administrată de fostul
U.F.E.T. Vișeu de Sus, Stația CFF), neconformându-se dispozițiilor art.292 alin.1, 295 C.pr.civ., în contextul în care în calitate de apelant îi revine sarcina probei.
În inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei P. de sub M. strada CFF este cuprinsă la pct.4 având o lungime de 8 km, anul dării în folosință 1936. Prin adeverința nr.1562 din_ P. comunei P. de sub M. a atestat că această stradă face parte din domeniul public al comunei, conform HG nr.934/_ anexa 45.
De asemenea, prin adresa nr.1942 din_ P. comunei P. de sub M. a arătat că porțiunea de teren pe care pârâții C. M., C. M. și
L. M. au construit acel gard, face parte din domeniul public al comunei - strada CFF, care are o lungime totală de 8 km (fosta cale ferată forestieră) și acest drum facilitează accesul către proprietățile populației. Prin răspunsul la interogatoriu C. M. a recunoscut că nu este proprietar pe porțiunea îngrădită, care înglobează o parte din traseul fostei linii CFF.
Este irelevant că linia CF ar fi fost luată de ape în anul 1971 și că nimeni nu a cerut deschiderea drumului, că lățimea acestuia (de 1,60 m) nu ar permite circulația vreunui vehicul (de altfel, prin adresa depusă la fila 115 din dosarul primei instanțe P. comunei P. de sub M. a arătat că lungimea terasamentului ocupat de pârâții C. este de 14,20 m lungime x 3,20 m lățime
=45 m.p) câtă vreme, pe de o parte, strada CFF figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei, iar pe de altă parte apelantul însuși nu are vreun drept de proprietate ori vreun alt drept real, care să-i permită să stânjenească accesul altor persoane pe drumul respectiv, prin blocarea lui, indiferent de modul în care acest drum este întreținut, de relevarea lui obiectivă ori de frecvența folosirii.
Pe cale de consecință, în aplicarea disp. art.17 al.2, art.43 lit..e, art.44 alin.4 din OG nr.43/1997, acțiunea reclamantului a fost temeinic și legal admisă.
Întrucât prin respingerea apelului apelanții au căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, în aplicarea prevederilor art.298 raportate la art.274 C.pr.civ., vor fi obligați să achite intimatului R. N. suma de 200 lei,
cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței în fotocopie de la fila 20 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat. Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge apelul declarat de apelanții C. M. și C. M., ambii domiciliați în P. de sub M. nr.382, județul M., în contradictoriu cu intimații R. N., domiciliat în P. de sub M., nr.1162/A, județul M. ,
P. comunei P. de sub M. - prin P., cu sediul în P. de sub M. nr.382, județul M. și L. M., domiciliat în P. de sub M. nr.1232/B, județul M., împotriva sentinței civile nr.2528 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe apelanți să achite intimatului R. N. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 23 mai 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |||
S. | -T. A. Ana | G. | Brîndușa | Roman M. |
Red.S.T.A./_
Tehnred.F.P/_ 7 ex.
J. ecător la fond:V. F. F.
| ← Decizia civilă nr. 3922/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 154/2013. Obligatie de a face → |
|---|
