Decizia civilă nr. 224/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
Dosar nr._ * R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 224/A/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. T.
Judecător: C. -A. C. Grefier: L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra apelului promovat de apelant P. R., apelant V. D., apelant M. M., apelant M.
O. A. împotriva sentinței civile nr. 4376/_ pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat H. D., intimat
H. I., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la data de_, intimații au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise, iar la data de_, apelanții au depus, de asemenea, la dosar, prin registratura instanței concluzii scrise.
Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Reține că, prin decizia civilă nr. 195/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. nr._ a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. R., V. D., M. M., M. O. A. împotriva sentinței civile nr.4376/_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
Deliberând, s-a reținut că prin sentința civilă nr.4376/_ pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-Napoca a respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei de interes a acțiunii reconvenționale.
A admis în parte excepția inadmisibilității acțiunii reconvenționale.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P.
R., V. D., M. M., M. O. A. în contradictoriu cu pârâții H. D., H. I. ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea reconvențională exercitată de pârâții - reclamanți reconvenționali H. D. și H. I. în contradictoriu cu reclamanții - pârâți reconvenționali P. R., V. D., M. M. ,
M. O. A. .
A constatat că terenul înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1, cu suprafața de 1052 m.p. nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ștefan, iar reclamantul M. O.
A. nu a avut calitatea de succesor al defunctului M. Ștefan.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de_ între reclamanții M. O. A., V. D. ,
M. M. M., în calitate de vânzători și reclamantul P. R. în calitate de cumpărător, contract autentificat prin sentința civilă nr. 701/2006 pronunțată în dosarul nr. 19766/2005 al Judecătoriei C. -N. .
A respins ca inadmisibile capetele de cerere din acțiunea reconvențională privind constatarea existenței dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1 în patrimoniul Statului Român și cel privind rectificarea mențiunilor din CF nr. 13098 C. privind nr. top. 13139/1/1.
A compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Titlul de proprietate nr._, defunctului M. Ștefan, ale cărui succesoare sunt reclamantele V. D. și M. M., fiice, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor cu nr. top. 13138/1 și 13139/2, astfel cum reiese și din raportul de expertiză avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 9061/2001 a Judecătoriei C. -N. .
Prin sentința civilă nr. 9061/2001 a Judecătoriei C. -N. (f.31-32), s-a constatat că terenul din TP nr._ eliberat în favoarea defunctului M. Ștefan, antecesorul reclamantele de rd. 2-3 din prezenta cauză, V. D. și M.
M., acestora, se identifică în regim de carte funciară cu terenurile cu nr. top. 13138/1 și 13139/2, acestea fiindu-le atribuite reclamantelor cu titlu de moștenire și partaj.
Prin sentința civilă nr. 5349/2003 a Judecătoriei C. -N. (f.66-68), s-a stabilit că reclamantul de rd. 4 din prezentul dosar, M. O. A., este succesor al defunctului M. V. și s-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului cu nr. top. 13139/1/2, în temeiul TP nr._ și nr. TP nr._ .
Terenul înscris în CF nr. 13098 C. cu nr. top. 13139/1/1 nu a făcut obiectul vreunui titlu de proprietate emis în favoarea reclamanților sau al antecesorilor acestora, acest teren rămânând în patrimoniul Statului Român.
Din adresele nr. 210782/_ și nr. 36926/_ ale Primăriei C. -N. (f.225, 232), reiese că terenul înscris în CF nr. 13098 C. cu nr. top. 13139/1/1 a fost preluat de către Statul Român pe baza Decretului nr. 15/1959, iar în data de_ terenul s-a aflat în raza Cooperativei Agricole de Producție "Înfrățirea". Din adresa nr. 20022/3/304/_ a Consiliului local al municipiului C. -N. (f.78) reiese că pentru terenul cu nr. top. 13139/1/1 nu s-a eliberat titlu de proprietate, așadar acest teren se află în continuare în patrimoniul Statului Român. Adresele menționate fac dovada aspectelor comunicate până la înscrierea în fals.
Statul nu are și nu avea obligația de a-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară, astfel că lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului nu poate fi imputată statului și nu poate afecta dreptul de proprietate al acestuia, deoarece potrivit art. 26 din Decretul Lege nr.l 15/1938 și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, statul nu este obligat să își înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate este opozabil față de terți, fără înscriere în cartea funciară, atunci când este dobândit de către stat ori de către alte persoane prin efectul legii sau în caz de expropriere.
Prin urmare, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 15/1959 și nefacându-se dovada de către succesorii defunctului M. Ștefan, reclamantele V.
D. și M. M., că terenul a fost restituit fostului proprietar, terenul înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1, cu suprafața de 1052 mp nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ștefan, iar reclamantul
M. O. A. nu a avut calitatea de succesor al defunctului M. Ștefan, acesta fiind înlăturat de la moștenire de către fiicele defunctului, reclamantele V.
D. și M. M. .
Cu toate că statul român a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. top. 13139/1/1 prin expropriere, în baza Decretului nr. 15/1959, părțile antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de_ (f.37) au ignorat prevederile legii și faptul că terenul se afla în patrimoniul unui terț, statul român, obligându-se să transfere și să preia dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Astfel, prin antecontractul de vânzare cumpărare, intitulat contract, încheiat la data de_, reclamanții V. D., M. M. și M. O. A., s-au obligat să îi transmită reclamantului P. R. dreptul de proprietate asupra cotei părți de 1/4 din imobilul înscris în CF nr. 13098 de sub A5 cu nr. top. 13139/1/1, drum de acces.
Pentru a obține o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare în formă autentică, promitentul cumpărător i-a chemat în judecată pe promitenții vânzători, proces finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 701/2006 a Judecătoriei C. -N. în dosarul nr. 19766/2005.
Pentru stabilirea calității de proprietar asupra terenului cu nr. top. 13139/1/1, reclamanții V. D., M. M. și M. O. A., pârâți în dosarul nr. 19766/2005 al Judecătoriei C. -N. având ca obiect prestație tabulară, au solicitat să se constate că terenul face parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ștefan, iar reclamanții au calitatea de moștenitori.
Este irelevant că în speță părțile s-au adresat instanței pentru ca aceasta să perfecteze în formă autentică actul de voință al părților de a transmite și a prelua dreptul de proprietate asupra unui teren. Actul juridic rămâne un contract de vânzare cumpărare.
Sentința civilă nr. 701/2006 a Judecătoriei C. -N. conferă actului de voință al părților privind transferul dreptului de proprietate caracter autentic, fără ca modul de dobândire a dreptului de proprietate să se transforme din cumpărare în dobândirea unui drept prin hotărâre judecătorească. Dimpotrivă, așa cum expres se arată în sentința menționată, reclamantul P. R. dobândește dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare, iar întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a acestuia se face cu titlu de cumpărare.
În consecință, prima instanță a considerat că este admisibilă analizarea în prezentul dosar a valabilității contractului.
Contractul de vânzare cumpărare privind înstrăinarea cotei părți de l/4 din terenul cu nr. top. 13139/1/1 de către reclamanții V. D., M. M. și M.
O. A. către reclamantul P. R. este nul absolut pentru cauză ilicită, potrivit art. 968 Cod civil. Nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși, fapt cunoscut de către înstrăinători, avânzi-cauză ai fostului proprietar tabular de la care terenul a fost preluat de către stat prin expropriere. Reclamantului P. R., cumpărător, îi era opozabil dreptul de proprietate al Statului român, nefiind necesar ca acesta să fi fost înscris în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea că pentru toate terenurile învecinate celui cu nr. top. 13139/1/1, respectiv terenurile cu nr. top. 13139/2, respectiv nr. top. 13139/1/2, s-a emis titlu de proprietate în favoarea vechilor proprietari tabulari din familia M., iar moștenitoarele acestuia, vecine cu reclamantul cumpărător, reclamantele V. D. și M. M., și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate numai după ce statul a retrocedat parcelele învecinate. Reclamantul
- cumpărător a cunoscut acest fapt pe baza cercetării Cărții funciare nr. 13098 C. -
N. în care au fost operate mențiunile corespunzătoare, carte funciară în care este înscris ca urmare a dezmembrărilor tabulare terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamanți.
Potrivit fotografiilor de la filele 208-211, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu, pârâții - reclamanți reconvenționali au depozitat materiale de construcție și au folosit drumul de acces cu nr. top. 13139/1/1 pentru a ajunge la imobilul acestora, terenul cu nr. top. 13137/1, cu prilejul edificării casei de locuit.
Prin urmare, având în vedere că parcela cu nr. top. 13139/1/1 nu putea ieși din patrimoniul Statului român, nefiind retrocedată și nici înstrăinată cota de l/4 din cota de 3000/27961 de către adevăratul proprietar, pârâtul nu a amplasat
abuziv autoturisme de mare tonaj, materiale de construcții și utilaje pe drumul de acces aparținând reclamanților.
Având în vedere că reclamanții beneficiau de o aparență a dreptului de proprietate, ca urmare a încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul cu nr. top. 13139/1/1, în baza art. 109 al. 1 C.pr.civ. instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și astfel a respins-o.
Având în vedere că pârâții-reclamanți reconvenționali aveau interesul de a se constata faptul că drumul de acces aparține Statului Român, pentru a putea folosi acest teren potrivit destinației sale, în baza art. 109 al. 1 C.pr.civ., instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a acțiunii reconvenționale.
Instanța de fond a admis în parte excepția inadmisibilității acțiunii reconvenționale, având în vedere că în prezentul dosar nu se poate constata, în baza art. 111 C.pr.civ., existența dreptului de proprietate în patrimoniul Statului român cu consecința rectificării CF nr. 13098 C. -N., prin radierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra parcelei cu nr. top. 13139/1/1, deoarece adevăratul proprietar în raport cu care trebuie făcută constatarea existenței dreptului, conform art. 111 C.pr.civ. și rectificarea cărții funciare, nu a fost chemat în judecată și nici nu a intervenit în proces. Numai în contradictoriu cu Statul Român s-ar fi putut constata, din punct de vedere formal existența dreptului în patrimoniul acestuia, potrivit art. 111 C.pr.civ., și, în consecință, rectifica CF nr. 13098 C. -N. . în consecință, în baza art. 111 C.pr.civ., instanța a respins ca inadmisibile capetele de cerere din acțiunea reconvențională privind constatarea existenței dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1 în patrimoniul Statului Româg și cel privind rectificarea mențiunilor din CF nr. 13098 C. privind nr. top. 13139/l/1.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 950, art. 969, art. 650, art. 669, art.948, art. 968 Cod civil, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. R., V. D., M. M., M. O.
A. în contradictoriu cu pârâții H. D., H. I., ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea reconventională exercitată de pârâții - reclamanți reconvenționali H.
D. și H. I. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali P. R. ,
V. D., M. M., M. O. A., a constata că terenul înscris în CF nr. 13098 C., cu nr. top. 13139/1/1, cu suprafața de 1052 mp nu a făcut parte din masa succesorală rămasă după defunctul M. Ștefan, iar reclamantul M. O.
A. nu a avut calitatea de succesor al defunctului M. Ștefan, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de_ între reclamanții M. O. A., V. D., M. M., în calitate de vânzători și reclamantul P. R. în calitate de cumpărător, contract autentificat prin sentința civilă nr. 701/2006 pronunțată în dosarul nr. 19766/2005 al Judecătoriei C. -N. .
Împotriva sentinței menționate, au declarat apel reclamanții P.
R., V. D., M. M., M. O. A. , solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a acțiunii reconventionale, precum și admiterii în întregime a excepției inadmisibilității acțiunii reconventionale, admiterii acțiunii introductive de instanța formulată împotriva pârâților H. D. și H. I., respingerea acțiunii reconvenționale formulate în cauză de către pârâți, atât ca inadmisibilă cât și ca nefondată, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.
În motivarea apelului reclamanții au arătat, cu privire la excepția lipsei de interes, că prima instanță a reținut că reclamanții reconvenționali "aveau interesul de a se constata faptul ca drumul de acces aparține Statului R., pentru a putea folosi acest teren potrivit destinației sale." În condițiile in care aceasta excepție se refera la drumul de acces, care se susține ca ar fi proprietatea Statului R., parații aveau posibilitatea să
cheme Statul R. în garanție sau să utilizeze orice cale legală, dar nici intr- un caz nu aveau dreptul să invoce aceasta excepție.
Interesul trebuie sa fie născut si actual, în sensul ca el sa exista în momentul încalcarii dreptul subiectiv de proprietate. De asemenea, interesul trebuie să fie direct și personal, condiții pe care cererea reconventională a paratului H. D. nu le îndeplineste.
În acest context, apelanții consideră că excepția trebuia admisă.
Cu privire la excepția de inadmisiblitate a acțiuni reconventionale, apelanții au arătat ca aceasta este pe deplin justificata în sensul ca prin cerere se solicita a se constata ca dreptul de proprietate asupra terenului înscris in CF aparține Statului R. . Or, proprietatea asupra acestui teren a constituit obiectul unei ample dezbateri, la capătul cărora, prin sentința civila 701/2006 a Judecătoriei C. -N., s-a stabilit ca terenul in cauza aparține subsemnaților apelanți.
Daca ar rămâne în vigoare punctul de vedere al instanței de fond, în sensul respingerii acestei excepții, și admiterii în parte a acțiunii reconventionale, ar însemna că - prin aceasta metodă ocolitoare - s-ar scoate din vigoare sentința indicata mai sus, ceea ce evident nu este legal, modalitățile de desființare a unei sentințe civile fiind clar stabilite de C.pr.civ., intre acestea neregăsindu-se și o acțiune în constatare cu un asemenea obiect.
Chiar si pe fondului cauzei, apelanții au arătat ca o sentința civila nu poate fi scoasa din vigoare pe calea unei acțiuni în constatare.
Astfel, petitul inițial al acțiunii reconvenționale este capătul de cerere principal, celelalte fiind accesorii acestuia, astfel încât respingerea primului petit de constatare a dreptului de proprietate a Statului R. trebuia să conducă implicit și la respingerea celorlalte capete de cerere.
Mai mult, însăși formularea acțiunii reconventionale este deficitară, in sensul că este formulată sub forma unei negații, respectiv: "a se constata ca bunurile nu se cuprind in masa succesorală, a se constata ca nu au calitatea de succesori", etc.
Din probele dosarului rezultă în mod indubitabil ca terenul având categoria de folosință drum de acces a aparținut antecesorului reclamanților în drepturi, M. Ștefan, acesta fiind și întabulat în cartea funciara. Este evident ca reclamanții sunt succesorii în drepturi ai acestuia, hotărârea judecătoreasca definitiva si irevocabila la care au făcut trimitere consființind acest drept. De asemenea, faptul că titlul lor este valabil, nedesființat, confirmă cele susținute de apelanți în fata instanței de fond, cu atât mai mult cu cât nu exista vreun document din care să rezulte că vreodată acest drum de acces a fost în patimoniul Statului R. .
De altfel, au mai arătat ca împrejurarea ca nu exista un TP pentru topograficul in litigiu nu duce la concluzia ca acesta nu face parte din masa succesorala. Este indubitabil ca terenul având categoria drum de folosința a aparținut antecesorului lor în drepturi M. Ștefan, acesta fiind si intabulat în CF, nu exista vreun document din care sa rezulte ca vreodată acest drum de acces a fost in patrimoniul Statului R., fiind evident ca reclamanții sunt succesorii defunctului M. Ștefan, drept consfințit printr-o sentința definitivă și irevocabilă.
Apelanții consideră că sentința instanței de fond este nelegală și sub aspectul nesoluționarii petitului privind stabilirea mejdiei dintre cele doua proprietăți, solicitata prin acțiunea introductiva de instanța.
Apreciază că instanța nu putea respinge acest petit. Este adevărat ca intimații H. au efectuat o lucrare cadastrală, privind terenul în litigiu,
respectiv drumul de acces, dar nu este mai puțin adevărat că aceasta s-a făcut în lipsa oricăror acte harți sau documentații cadastrale, numai după indicațiile date de către acesta. În totală contradicție cu această lucrare cadastrală, se afla la dosar doua expertize, dintre care expertiza judiciara, care este de fapt primordială, le-a dat în întregime dreptate.
Mai mult decât atât, expertiza efectuata în cauză de către expertul B.
I., experți asistenți Boaca M. și D. M., se referă atât la acest petit de stabilire a mejdiei, cat la stabilirea lățimii drumului de acces. Aceasta probă este completata la dosarul cauzei prin constatările personale ale instanței, realizate cu ocazia deplasării la fata locului, astfel încât este surprinzătoare atitudinea primei instanțe, de a respinge în totalitate cererea de stabilire a linie de hotar.
Au mai arătat că în momentul formulării acțiunii principale și a celei reconvenționale, linia de hotar dintre cele doua proprietăți era marcata de un stâlp de înaltă tensiune, care, în urma cu aproximativ trei săptămâni, cu sprijinul distribuitorului de energie electrica, a fost mutat, modificându-se astfel linia de hotar în favoarea pârâților H. D. si I. .
Pentru dovedirea celor susținute, au depus fotografii care atesta situația din 2007 și situația din prezent, modificarea liniei de hotar demarcate de stâlpul de electricitate fiind evidentă.
Un ultim motiv de apel constă în faptul că asupra terenului în litigiu, în suprafața de 939 mp, situat în extravilanul municipiului C. -N., arabil, tarla 92, parcela 13139/1/1/1, a fost eliberat titlu de proprietate de către Comisia Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate private asupra terenurilor C., cu nr. 6561/_, in favoarea apelanților M. M.
, V. D. și M. O. A., în calitate de succesori ai defunctului M. Ștefan, astfel încât dreptul lor de proprietate asupra terenului in litigiu este pe deplin dovedit.
De altfel, în condițiile în care s-ar păstra sentința instanței de fond, apelanții s-ar găsi în imposibilitate de a-și înscrie titlul de proprietate 6561/2007 în cartea funciara, deoarece, datorită lucrării cadastrale efectuate de către parații H., terenul reclamanților s-ar suprapune peste terenul identificat în lucrarea cadastrala.
Mai mult decât atât, ca urmare a eliberării titlului de proprietate, în favoarea reclamanților M. O. A., V. D. si M. M., au încheiat la data de_ cu P. R., contractul de vânzare-cumpărare privind cota de ¼ parte din imobilul înscris in TP. Aceasta ca urmare a împrejurării că la data încheierii contractului anterior între aceleași părți nu era emis titlul de proprietate.
Prin întâmpinarea formulată intimatul pârât H. D. a solicitat respingerea apelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul a arătat că Titlul de Proprietate nr.6561/_ este dovada legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 4376/2009 din dos._ confirmată prin contractul de vânzare-cumpărare din_ .
În fața instanței de fond reclamanții au solicitat obligarea pârâților intimați la încetarea acțiunilor de depozitare pe terenul imobil înscris în CF nr. 13098 C. -N. cu nr. top. 13139/1/1 și stabilirea liniei despărțitoare între imobil înscris în CF nr. 13098 C. -N. cu nr. top. 13139/1/1 și imobilul înscris cu nr. top. 13137/1.
În fața instanței de apel fac proba contrarie susținerii lor, în temeiul TP nr.6561/_ sunt proprietari ai imobilului cu nr. top. 13139/1/1/1 în suprafață de 939 mp. (pentru care nu au investit instanța de judecată cu nici un petit) și deci nu sunt proprietari ai cotei de 3000/27961 din imobilul
cu nr. top. 13139/1/1 în suprafață de 1052 mp (pentru care au investit instanța de judecată cu petite de revendicare si grănițuire).
În fața instanței de fond reclamanții au susținut că în temeiul CF nr. 13098 C. -N., în calitate de moștenitori ai lui M. Ștefan, sunt proprietari pe cota de 3000/27961 din imobilul cu nr. top. 13139/1/1 în suprafață de 1052 mp. M. iv pentru care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu P. R. autentificat prin Sentința Civilă nr. 701/2006.
În fata instanței de apel reclamanții susțin că în temeiul TP nr.6561/_, în calitate de moștenitori ai lui M. A., sunt proprietari ai imobilului cu nr. top. 13139/1/1/1 în suprafață de 939 mp.
M. iv pentru care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din_ cu
P. R. .
În concluzie, nu se discută de CF nr. 13098 ci de TP nr.6561/_ ; nu se discută de moștenitori ai lui M. Ștefan ci de moștenitori ai lui M.
A. ; nu se discută de cota de 3000/27961 din nr. top. 13139/1/1 ci de nr. top. 13139/1/1/1; nu se discută de 1052 mp ci doar de 939 mp.
Mai mult, arată că reclamanții au recunoscut anularea antecontractului autentificat prin Sentința Civilă nr.701/2006 și au încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare în_ .
Referitor la excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, intimatul a arătat că are interesul de a investi instanța de judecată să verifice dacă dreptul invocat de reclamanți, pe care ar trebui să-l respecte, există cu adevărat. Interesul său este dat de însăși acțiunea promovată împotriva sa, deoarece dacă acest drept de proprietate nu există, atunci nu poate fi obligat să-1 respecte și acțiunea trebuie respinsă.
Intimatul a mai arătat că cererea reconvențională este admisibilă pentru că nu reprezintă un atac sau o cale de atac împotriva sentinței civile nr. 701/2006, deoarece nu contestă forma autentică a contractului, ci demonstrează nulitatea contractului pe alte considerente: a) obiectul tranzacției este proprietate publică, scoasă din circuitul civil; b) vânzătorii nu aveau calitatea de proprietar.
Contractul este nul absolut pentru încălcarea unor norme imperative de interes public, care pot fi invocate de orice persoană.
Interesul direct al intimatului în invocarea lor s-a născut în momentul în care a fost chemat în judecată în prezentul dosar. Astfel, în momentul în care i se cere să respecte un drept, i se naște și interesul în a cerceta existenta sau inexistenta lui, deoarece dacă dreptul nu există nu are ce respecta.
Prin Decizia 4185/R/2012 a fost admis în parte recursul declarat de reclamanții apelanți casată decizia și trimisă cauza spre rejudecarea apelului.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor deciziei de casare, instanța reține următoarele:
În analiza apelului de față se impune cercetarea motivelor invocate în susținerea acestuia, așa cum ele au fost cuprinse în declarația de apel în aceste limite fiind investită instanța să cerceteze temeinicia și legalitatea hotărârii de fond.
Raportat la aceste motive, întrucât ele au stabilit cadrul procesual de soluționare a apelului, trebuie analizată dispozițiile instanței de recurs stabilite prin Decizia 4185/R/2012.
Prin această decizie instanța a admis în parte recursurile declarate de apelanți, a casat decizia 195/2012 a T. ului C. și cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Instanța de casare a stabilit și limitele rejudecării, în sensul analizării cererii reclamanților din perspectiva calității acestora de proprietari tabulari ai imobilului litigios, coroborată că împrejurarea că titlul în baza căruia reclamanții s-au întabulat în CF asupra imobilului litigios a fost constatat nul prin hotărârea fondului.
Interpretarea acestor dispoziții reprezintă, așa cum au arătat părțile în fața instanței de apel în rejudecare, cheia în soluționarea apelului.
Este fără dubiu că interpretarea acestei dispoziții este în sensul că instanța de recurs a tranșat împrejurarea că titlul în baza căruia reclamanții s-au întabulat în CF a fost constatat nul.
Instanța de recurs, în silogismul finalizat cu concluzia că instanța de apel nu a realizat o cercetare a fondului, a plecat de la mai multe premise, premise care sunt de natură să întărească concluzia acestui silogism, respectiv necercetarea în fond a cauzei.
Instanța de recurs a reliefat că instanța era datoare, în primul rând să verifice dacă reclamanții sunt proprietari asupra terenului cu privire la care au solicitat obligarea pârâților de a înceta orice acțiuni de depozitare, etc. În al doilea rând verificarea calității de proprietari a reclamanților asupra terenului din CF 13098 C., nr. top 13139/1/1, prin raportare la cauza juridică inițială a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost indicată în fața primei instanțe, și vecinătatea mediată a acestui teren cu terenul pârâților pentru a se putea stabili dacă cele două terenuri sunt într-adevăr învecinate și dacă este sau nu admisibilă cererea de grănițuire. În al treilea rând, verificarea împrejurării dacă nefiind radiați din CF, însă fiind declarat nul absolut titlul în baza căruia aceștia și-au întabulat în CF 13098 dreptul de proprietate se mai pot prevala cu succes de cuprinsul cărții funciare.
Instanța de recurs a reținut că reclamanții sunt la data soluționării recursului proprietari tabulari ai imobilului litigios, calitate care trebuie analizată, raportat la împrejurarea că, prin hotărârea fondului, s-a constatat nulitatea titlului în baza căruia reclamanții și-au întabulat dreptul de proprietate.
Instanța a reținut că raportat la această calitate, se impunea analiza ambelor petite din cererea principală.
În rejudecare, instanța a considerat că dispozițiile obligatorii trasate pentru rejudecare trebuie interpretate în raport de aspectele ce se impuneau a fi cercetate și soluționate în prima judecată în apel, precum și a statuărilor asupra unor aspecte relevante.
În ceea ce privește aceste statuări, instanța de recurs răspunde motivului de apel indicat la punctul III cu privire la critica că instanța nu are posibilitatea de a respinge un petit de grănițuire, în pagina 23 alin. 7, când stabilește că numai în situația unor terenuri aflate în vecinătate mediată acțiunea în grănițuire este admisibi lă. Așadar nu poate fi primită interpretarea că, de plano, o acțiune în granițuire nu poate fi decât admisă, iar instanța are doar posibilitatea ca prin hotărâre să traseze din punct de vedere tehnic mejdia.
Petitul de grănițuire se impune a fi cercetat prin raportare la calitatea de proprietari tabulari ai imobilului litigios, dat fiind că, prin sentința fondului, a fost respins ca inadmisibil petitul din cererea reconvențională având ca obiect rectificarea mențiunilor din CF. De asemenea, s-a impus
cercetarea de către instanța de apel a faptului dacă în aceste condiții apelanții se mai pot prevala cu succes de cuprinsul cărții funciare.
În aceste limite se impun a fi analizate motivele de apel grupate în cinci puncte cu mențiunea că asupra admisibilității sau obligării stabilirii unei granițe instanța de recurs s-a pronunțat, statuând că doar în limitele dovedirii vecinătății mediate a fondurilor se poate stabili o graniță.
Potrivit art. 584 C. civil Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine menite să apere dreptul de proprietate și se dispune atât în cazul unei inexistențe de delimitări între proprietăți cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.
Prin soluționarea cererii, trebuie reconstituit vechiul hotar între proprietățile învecinate, la origine nelitigios și în acest sens trebuie administrate toate probele necesare pentru stabilirea acestui vechi hotar.
Totodată, trebuie reținut că instanța de recurs a stabilit că reclamanții au schimbat în apel cauza juridică a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în apel a titlului de proprietate nr. 6561/2007.
Existența acestui titlu de proprietate, ca și act generator de efecte juridice, incident în cauza de față, nu poate fi negată, el fiind un act emis în baza unei legi de reconstituire a dreptului de proprietate, lege care în perspectiva legiuitorului național are valența unui act de reparare a consecințelor negative asupra proprietății private, ca urmare a cooperativizării sau preluării nelegale a terenurilor aparținând persoanelor private.
Legalitatea acestui titlu nu a fost pusă în discuție, acesta continuând să producă efecte, ceea ce denotă că imobilul teren, înscris în acest act, a făcut obiectul legii speciale de reparație.
Așa cum judicios a reținut și instanța de fond terenurile care s-au dezmembrat din topograficele 13138 și 13139 au făcut obiectul unor reconstituiri ale dreptului de proprietate prin emiterea titlurilor nr._ și nr._ pe seama antecesorilor apelanților.
Din perspectiva speței de față, prezintă relevanță faptul că acest titlu de proprietate justifică aprecierea că imobilul teren în perioada regimului comunist a ieșit din patrimoniul antecesorilor reclamanților, trecând în patrimoniul larg și inexact determinat al Statului Român. Doar în acest fel emiterea acestui titlu era posibilă întrucât altfel nu se putea reconstitui dreptul de proprietate al celor înscriși în titlul de proprietate.
Din perspectiva existenței acestui titlu de proprietate și care într- adevăr ar justifica calitatea procesuală într-o acțiune în grănițuire, cererea de chemare în judecată în cadrul procesual stabilit nu poate fi admisă, în condițiile în care situația de carte funciară nu mai reflectă realitatea.
Este real că cererea reconvențională cu privire la rectificarea de carte funciară a fost respinsă ca inadmisibilă, însă nu din perspectiva cercetării fondului, ci a faptului că cadrul procesual inițial nu este complet, trebuind ca titularul dreptului să fie împrocesuat.
Primul motiv de apel are în vedere o strânsă legătură cu acest aspect, criticându-se soluția asupra excepției lipsei de interes.
Analizând motivul de apel, grupat la punctul I.A, tribunalul reține că reclamanții reconvenționali justifică un interes actual, nu numai la introducerea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul soluționării
cauzei, în condițiile în care obligarea de a ridica anumite utilaje presupune afirmarea și dovedirea calității de proprietar a celui ce formulează această pretenție. În condițiile în care s-a constatat că acest imobil cu nr. top 13139/1/1 a trecut în patrimoniul statului, interesul a fost justificat până la pronunțarea acestei hotărâri, astfel că această critică nu este întemeiată.
În cuprinsul motivului de apel grupat la punctul II.B. se critică soluția asupra excepție inadmisibilității, prin raportare la sentința civilă 701/2006 a Judecătoriei C. -N. prin care s-a stabilit că terenul în cauză aparține apelanților.
Se arată că dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al instanței de fond,
"s-ar scoate din vigoare"; sentința sus indicată. Trebuie reținut că în cadrul procesual care a stat la baza pronunțării sentinței civile 701/2006 a Judecătoriei C. -N. reclamanții reconvenționali nu au fost parte în proces, astfel încât soluția sus amintită să li se impună cu autoritate de lucru judecat.
Dacă litigiul a fost purtat de alte părți, hotărârea judecătorească pronunțată în acel dosar nu se poate impune decât ca un mijloc de probă, față de care partea împotriva căreia de invocă poate face orice apărări pe care le consideră necesare. Din această perspectivă trebuie analizate susținerile reclamanților reconvenționali, față de care sus amintita hotărâre nu este opozabilă.
Prin aceste considerente, instanța răspunde și motivelor grupate la punctul II, arătând că modul de formulare a petitului nu poate fi apreciat ca deficitar sau corestunzător, pretențiile formulate putând a fi analizate de către instanța de fond, în perspectiva indicată de art. 129 C.pr.civ.
Instanța de fond a analizat dacă acest teren putea face obiectul masei succesorale în raportat cu apărărilor reclamanților reconvenționali și nu doar a înscrisului reprezentând hotărârea judecătorească adus în susținerea pretențiilor de către reclamanți.
În cuprinsul acestui motiv s-a arătat că nu există nici un document din care să rezulte că acest drum de acces a fost în patrimoniul statului. Trebuie remarcat că în concluziile scrise s-au formulat critici cu privire la invocarea de catre intimați, doar în faza dezbaterilor, că acest teren ar fi avut destinația de drum de acces și astfel apărarea nu poate fi reținută . Plecând de la acest motiv de apel, care practic reprezintă o recunoaștere a destinației bunului, respectiv de realizare a accesului la alte proprietăți, este evident că respectivul teren a avut categoria de drum de folosință.
În mod corect se poate aprecia că instanța de fond a avut în vedere răspunsurile comunicate de autoritățile locale, la solicitarea instanței și nu s-a ținut cont de comunicările făcute părților din proces, așa cum se invocă și în cuprinsul concluziilor scrise, respectiv adresa nr._ a Mun. C. -
N. - f.248 dosar fond. În mod corect, instanța a avut în vedere răspunsurile comunicate de către aceeași entitate sub nr. 210782/ 2009( f.225) și 36926/2009 ( f. 232) la care s-a anexat și copia registrului agricol, aferent anului 1959-1962, care confirmă preluarea imobilului în baza Decretului 115/1959. Din analiza acestui înscris ( f.223 verso, și următoarea filă nenumerotată) rezultă că imobilele au fost preluate printr-un proces verbal încheiat în_, rectificat conform procesului-verbal din_ și cererea nr. 2223/_ .
Este real că în fața instanței de apel, în rejudecare, s-au solicitat autorităților locale să comunice relații și eventuala dispoziție de preluare a acestor bunuri, răspunsuri care au fost neelocvente din această perspectivă. Însă, cuprinsul registrului agricol nu poate fi ignorat și, de asemenea, nu
poate fi pusă în discuție și analizată măsura luată prin acest act normativ, în conformitate cu situația actuală survenită ulterior înlăturării regimului comunist din anul 1989.
Este notoriu faptul că anterior anului 1989 multe imobile au fost deposedate, uneori fără nici cel mai mic temei, exclusiv prin forță și în mod abuziv, fără întocmirea unei documentații în acest sens.
De altfel, esența actului normativ care a stat la baza preluării bunului este una îndreptată împotriva proprietății private, mai exact înlăturarea acesteia.
În aceste limite nu poate fi înlăturată mențiunea cuprinsă în registrul agricol, coroborată cu împrejurarea că acest teren a făcut obiectul Legii 18/1991, prin emiterea titlului de proprietate în legătură cu acest teren.
T. ul consideră corectă concluzia primei instanțe că terenul cu nr. top 13139/1/1 a fost preluat de stat și atribuit ulterior CAP; astfel încât nu putea face parte din masa succesorală după def. M. Ștefan.
Instanța răspunde, așadar, celor reținute în decizia de casare, în sensul că se poate stabili fără dubiu că reclamanții nu se mai pot prevala cu succes de cuprinsul cărții funciare. În atare condiții, este evident că acțiunea în grănițuire nu mai poate fi primită, în condițiile în care chiar dacă apelanții păstrează calitatea de proprietari tabulari, fiind înscriși în CF, situația nu mai este actuală din punct de vedere al dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, este îndeobște cunoscut din analiza hotărârilor pronunțate pe raza T. ului C. că situația de CF a rămas neschimbată și este neactualizată în cvasimajoritatea situațiilor. Această situație este notorie, iar în cauza de față rectificarea cărții funciare nu s-a realizat din cauza cadrului procesual prin lipsa împrocesuării Statului Român, și nu prin analiza legalității înscrierii în cartea funciară.
Fără a se justifica calitatea de proprietar actual a imobilului în cadrul procesual determinat prin cererea de chemare în judecată nu poate fi stabilită o graniță, respectiv restabilirea unui hotar a unor imobile întabulate în CF, fără a se ține cont de modificările intervenite cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului.
Pentru aceste considerente, nici motivele grupate la punctul IV, respectiv V, nu sunt întemeiate, în condițiile în care mutarea unui stâlp de curent ce ar fi constituit vechea mejdie nu are relevanță, respectiv s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că titlul de proprietate invocat în motivele de apel constituie o modificare a cauzei în apel, lucru ce contravine dispozițiilor art. 294 C.pr.civ.
În condițiile în care acțiunea în grănițuire nu se poate realiza în raport de cadrul procesual stabilit, nici cererea cu privire la înlăturarea unor bunuri mobile nu mai poate fi admisă.
Pentru aceste considerente instanța în temeiul art. 296 C.pr.civ. va respinge apelul declarat de P. R., V. D. M. M., M. O.
A. împotriva sentinței civile nr. 4376/_ pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge apelul declarat de P. R., V. D. M. M., M.
O. A. împotriva sentinței civile nr. 4376/_ pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
D. T.
Judecător,
C. -A. C.
Grefier,
L. M.
L.M. 30 Aprilie 2013 Red./Dact.DT/LM Jud fond I. P.
| ← Decizia civilă nr. 618/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 162/2013. Obligatie de a face → |
|---|
