Decizia civilă nr. 12/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/A/2013
Ședința publică din 14 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P.
- C. C. DE J. împotriva sentinței civile nr. 3187 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe pârâta P. O. C. DE J., având ca obiect rectificare carte funciară - constatarea nulității absolute.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta intimată P. O. C. de J., d-nul Medeșan A., preotul parohiei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 25 ianuarie 2013 și, respectiv, la data de 1 februarie 2013, s-au depus la dosar, din partea reclamantei apelante, note de ședință, prin care s-a răspuns la adresa efectuată de către instanță la termenul anterior.
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtei intimate arată că, în fapt, casa parohială ce face obiectul dosarului există și în prezent,
fiind aceeași construcție veche care este înscrisă în CF.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cu privire la celelalte terenuri, acestea neputând fi revendicate pe dreptul comun, făcând obiectul unor legi speciale de restituire.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că este de acord cu admiterea excepției și nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la Tribunalul Sălaj, reclamanta P. G. C. C. de J. a chemat-o în judecată pe pârâta P. O. C. de J., solicitând constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat în cartea funciară nr. 5 C. de J., încheierea nr.162/_, sau chiar inexistența sa și rectificarea cuprinsului cărții funciare, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 162/_, cu consecința revenirii la situația anterioară, proprietar
fiind Biserica G. C. din C. de J. asupra numerelor topografice 162 arabil în intravilan, 199 arabil în intravilan și 32 cu casă, curte și grădină.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara tabulară a imobilelor în litigiu din anul 1906, în baza încheierii nr. 9601 din data de 10 octombrie 1906, iar, ulterior, în anul 1956, a intervenit rectificarea numelui, prin încheierea nr. 162 din data de 18 februarie 1956, prin care, în baza dispozițiilor Decretelor nr. 177/1948 si nr. 358/1948, s-a înscris ca proprietar Biserica O. Română din C. de J. .
Reclamanta a susținut că acest titlu nu a fost valabil, acțiunea întrunind, astfel, prevederile art. 34 din Decretul - lege nr.115/1938.
Nu numai că nu a fost valabil, ci lipsește cu desăvârșire, întrucât, conform art. 37 din Decretul nr.177/1948, dacă cel puțin 10
% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se strămută tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.
Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat.
În art.10 al Constituției în vigoare din 13 aprilie 1948, se prevede cu claritate că exproprierile pot fi făcute pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Reclamanta a arătat că ceastă despăgubire nu s-a produs niciodată.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 3187 din_ a Tribunalului Sălaj, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Starea de fapt
Din copia CF nr. 5 C. de J., rezultă că, până în anul 1956, proprietară asupra nr. top 162 arabil în intravilan, 199 arabil în intravilan și 32 cu casă, curte și grădină a fost Biserica G. C. C. de J. .
Prin încheierea nr. 162/_, în baza dispozițiilor Decretelor
177 și 358/1948, proprietar a devenit, prin rectificarea numelui, Biserica O. Română C. de J. .
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat înscrierea în cartea funciară prin încheierea nr. 162/_, adică a Decretelor nr. 177/1948 și 358/1948.
Decretul nr. 177/1948 a fost abrogat prin Legea nr. 489/2006, iar Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat prin Decretul - lege nr.9/1989.
Ceea ce se solicită, în prezent, este constatarea nulității absolute a unor acte normative abrogate, or nulitatea unei legi se poate dispune doar prin constatarea neconstituționalității acesteia.
În ceea ce privește capătul de cerere privind rectificarea cuprinsului cărții funciare în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 162/_ și revenirii la situația anterioară, instanța a reținut că această cerere este nefondată, pentru că intabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în temeiul legii, respectiv a Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, iar abrogarea celor două decrete și
recunoașterea Bisericii greco-catolice nu are, însă, efectul direct al redobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, fără nicio altă formalitate.
Reclamanta a pierdut în condițiile legii dreptul de proprietate, iar pârâta, de asemenea, l-a dobândit în baza legii.
Conform art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicității imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în CF dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia a fost făcută înscrierea.
Prin abrogarea Decretelor nr. 177/1948 și 358/1948 nu se poate însă considera că aceste acte normative și-au încetat efectele retroactiv, ci doar de la data abrogării, iar, pe de altă parte, abrogarea nu
înseamnă redobândirea automată a dreptului de proprietate existent anterior. Ambele capete de cerere au fost apreciate ca fiind nefondate și au fost respinse.
ul
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamanta, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului său, reclamanta învederează că principiul tempus regit actum invocat de prima instanță nu are aplicabilitate în cauză, reclamanta invocând prevederile art. 34 pct. 1 din legea cadastrului, și nu pe cele ale art. 34 pct. 3, pentru a-și fundamenta acțiunea în rectificarea intabulării.
Ea a invocat nulitatea titlului în baza căruia și-a înscris reclamanta dreptul în cartea funciară, pe motiv că nu a fost emis vreun act administrativ în aplicarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948 pentru transmiterea dreptului de proprietate de la statul care a preluat patrimoniul fostului cult greco-catolic la cultul ortodox. Nu a fost urmată nici procedura prevăzută de art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 177/1948, neexistând vreo hotărâre judecătorească ce să constate trecerea credincioșilor la cultul ortodox. Oricum, între cele două acte normativ există o contradicție flagrantă, motiv pentru care cel din urmă este aplicabil, cu atât mai mult cu cât înscrierea în cartea funciară a fost ulterioară amândurora, astfel că proprietar al imobilelor trebuia să fie statul român, care putea să le atribuie printr-o comisie interdepartamentală altui cult, ceea ce nu a făcut.
Pârâta intimată, prin reprezentantul prezent în fața instanței, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, având
în vedere probele noi administrate în apel, în temeiul art. 292 alin. 1 și
295 C. pr.civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din motivele ce
urmează a fi expuse.
Astfel, obiectul acțiunii îl constituie mai multe imobile înscrise în cartea funciară nr. 5 C. de J. . Faptul că sunt înscrise într-o singură carte funciară, însă, nu înseamnă că sunt supuse aceluiași regim juridic, întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele masuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), doar lăcașurile de cult și casele parohiale pot fi revendicate în temeiul dreptului comun, alte categorii de imobile constituind obiectul unor legi speciale de restituire.
1.) Așa cum rezultă din cuprinsul CF 5 C., doar parcela cu nr. top. 32 este casă și grădină, fiind vorba de fosta casă parohială,
existentă și în prezent, așa cum au recunoscut ambele părți, la solicitarea instanței, restul terenurilor având altă destinație, așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare, respectiv de arabil, fânaț, pășune etc., făcând obiectul legilor fondului funciar (f. 8 dosar tribunal) și reclamanta putând să le solicite în baza acestor legi, legea specială derogând de la cea generală, reclamanta nefăcând dovada că ar fi uzat de dispozițiile legii speciale sau că nu a avut din motive obiective această posibilitate, fiind pe deplin aplicabile cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 în materia
imobilelor preluate abuziv de către stat obiect al unei alte legi speciale de reparație (Legea nr. 10/2001), în sensul inadmisibilității unei acțiuni de drept comun, excepția inadmisibilității fiind pusă în discuția părților de instanța de apel .
Nu se pune problema încălcării dispozițiilor art. 296 C. pr. civ., privind neînrăutățirea situației părții în propria cale de atac, întrucât instanța de apel nu urmează să schimbe soluția primei instanțe în defavoarea apelantului, ci să o mențină invocând în plus un argument de ordine publică pe care aceasta nu l-a avut în vedere (în același snes, a se vedea decizia civilă nr. 104 din 11 octombrie 2012 a Curții de A.
C., pronunțată în dosarul nr. nr._ *)
2.) În ceea ce privește parcela cu nr. top. 32 din CF nr. 5 C. de
J., casă parohială, s-a invocat de către reclamantă încălcarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948 și a art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în cartea funciară fiind înscrisă dobândirea în baza ambelor (f. 8 verso dosar tribunal, înscrierea de sub B3), arătându-se că, de fapt, cele două texte se exclud reciproc și, avându-se în vedere ordinea intrării lor în vigoare și faptul că preluarea a avut loc după ultimul, dispozițiile acestuia ar fi aplicabile.
2. 1). În realitate, ca urmare a desființării cultului greco-catolic, credincioșii greco-catolici au trecut la cultul ortodox, astfel că averea fostului cult, desființat abuziv, a trecut la celălalt, ca urmare a migrării credincioșilor. Este adevărat că această împrejurare, prevăzută ca fiind un mod de dobândire a proprietății, s-a realizat abia după desființarea cultului greco-catolic, și nu în perioada dintre intrarea în vigoare a legii cultelor (Decretul nr. 177/1948) și aceea a adoptării Decretului nr. 358/1948, aceasta, însă, nu schimbă modul de dobândire. Trecerea în proprietatea statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 358/1948, se realiza doar dacă nu exista o trecere a credincioșilor de la un cult la celălalt, bunul rămânând fără stăpân.
2. 2) În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, soluționarea apelului implică răspunsul la următoarele probleme de drept:
- a fost sau nu abuzivă preluarea în temeiul textului art.
37 din Decretul nr. 177/1948 și cine poate invoca caracterul abuziv al preluării,
- este necesară sau nu o hotărâre judecătorească a judecătoriei populare de la vremea respectivă, conform aliniatului ultim al acestui articol sau trecerea la noul cult poate fi constată oricând, pe cale principală sau incidentală,
- abrogarea Decretului nr. 177/1948 în timpul soluționării apelului, prin art. 51 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general
al cultelor, poate duce sau nu la o schimbare a soluției sau vorbim de un drept câștigat.
În ceea ce privește caracterul preluării, indiscutabil, acesta a fost unul abuziv.
Aparent, art. 37 din Decretul nr. 177/1948 respecta libertatea credinței și dreptul de proprietate în același timp, instanța de apel apreciind că lăcașul de cult este indisolubil legat de exercițiul cultului, fiind moral și legal să aparțină majorității. Obiectul prezentului proces nu este un
lăcaș de cult, ci o casă parohială, subzistând, însă, rațiunile reținute în alte cauze privind lăcașurile de cult (decizia civilă nr. 489 din 27 decembrie 2006, dosar nr._ al Curții de A. C. ), datorită raportului de accesorialitate dintre cele două categorii de imobile.
Cu toate acestea, preluarea a fost una abuzivă, întrucât trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevedea art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la acea dată și art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948. Acest cult a fost desființat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989.
Problema care se ridică, insă, este cine poate invoca acest caracter abuziv. Răspunsul nu poate fi decât că cei interesați sunt cei prejudiciați. Numai că, așa cum s-a dovedit în cauză, majoritatea nu se mai consideră prejudiciați, nemaidorind să revină la cultul pe care abuziv au fost obligați să-l părăsească.
Așadar, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioșilor greco- catolici la ortodoxism și, o dată cu ei, a casei parohiale obiect al prezentului litigiu, a fost una abuzivă, în prezent, majoritatea credincioșilor și-au însușit noul cult și nu mai doresc să revină la cel vechi și nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de fost credincios greco-catolic.
Constatarea trecerii la noul cult a majorității credincioșilor (cel puțin 75%) și, odată cu aceștia, a casei parohiale aferentă lăcașului de cult, prin hotărâre judecătorească are un caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, întrucât transferul proprietății are loc ca urmare a schimbării religiei și nu a hotărârii judecătorești. De aceea, constatarea dobândirii dreptului de proprietate se poate face oricând, pe cale principală sau incidentală, așa cum corect a apreciat prima instanță.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 489/2006, ce abrogă prin art. 51 Decretul nr. 177/1948, nu poate duce la schimbarea soluției. Astfel, conform art. 27 alin. 2 și 3 din lege, bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, pot fi redobândite dacă au fost confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989 ori au fost preluate fără titlu. Din considerentele deja arătate, chiar dacă preluarea a fost una abuzivă la momentul 1948, în prezent, majoritatea credincioșilor fiind ortodocși, aceștia nu au interesul să invoce caracterul abuziv al preluării, iar reclamanta, având un număr minoritar de credincioși, nu justifică un astfel de interes.
În temeiul art. 296 C. pr. civ., din toate aceste considerente, apelul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. G. -
C. C. DE J. împotriva sentinței civile nr. 3187 din 25 mai 2012 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
A. A. C. | ANA I. | C. | B. |
Red. CAA dact. GC 4 ex/_
Jud. primă instanță: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 1116/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 4645/2013. Actiune in constatare → |
|---|
