Decizia civilă nr. 145/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 145/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: Președinte: P. G. G.
J. ecător: P. M. B.
J. ecător: W. D.
G. ier: M. C.
4204
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului formulat de reclamanta Ș. M., domiciliată în B. S., strada D. nr. 37 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 5810/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, având ca obiect superficie.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
T.
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 5810 din 8.VI.2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a respins acțiunea promovată de reclamanta Ș. M. în contradictoriu cu pârâții O. B. S. prin P. și P. F., având ca obiect superficie.
În considerentele sentinței se reține că:
În ceea ce privește cererea reclamantei privind recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, se reține că ar fi inechitabil ca, printr-o hotărâre judecătorească să se valideze abuzul realizat de reclamantă în momentul în care a construit pe terenul proprietatea altuia fără a avea vreun drept în acest sens, cu atât mai mult cu cât reclamanta a încălcat și dispozițiile legale privind autorizarea în construcții prin faptul că a construit fără a deține autorizație emisă în condițiile legale, faptă ce constituie contravenție conform art. 26 din Legea 50/1991, organele abilitate ale administrației locale fiind obligate să procedeze la desființarea construcțiilor realizate fără autorizație,
potrivit art. 33 alin. 1 din Legea 50/1991 care arată că: " Prin derogare de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de către autoritatea administrației publice locale competentă, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului";.
Cu privire la temeiul nașterii dreptului de superficie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis "reclamantul, prin acțiune, solicită constatarea dreptului de superficie pe teren. Dreptul solicitat se poate naște fie în baza legii, fie în baza convenției dintre * proprietarul terenului și proprietarul construcție." (Decizia nr. 5138/2005 ICCJ). Din nici un înscris depus în probațiune de către reclamantă nu reiese vreo convenție încheiată între proprietarul terenului (Statul Român și P. F. ) și proprietarul construcției care a fost ridicată fără a deține autorizație.
De asemenea, conform jurisprudenței constante (echivalată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu prevederea ingerinței în lege) în sistemul de drept românesc dreptul de superficie nu se poate naște decât prin lege, prescripție achizitivă, legat sau acordul părților iar simplul fapt de a ridica construcții pe terenul altuia nu ar putea duce la constituirea unui drept de superficie pe terenul altuia, în lipsa unuia din cele pentru elemente menționate anterior (paragraf 63 teza a Il-a și a IlI-a (Cauza Bock și Palade împotriva României).
Având în vedere aceste considerente instanța urmează să respingă cererea conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ș. M. solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii sub toate aspectele, raportat la prev. art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 și 3041C.pr.civ., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că, conform înscrisurilor depuse la dosar rezultă că reclamanta a cumpărat imobilele de la familia Ciuria Valeria, căreia i s-a recunoscut dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor prin actul administrativ Decizia 277/1975. Odată cu înstrăinarea construcției, dreptul de folosință asupra terenului se transmite asupra noului proprietar prin efectul legii. Ulterior casa veche notată pe nr. top. 48/2 s-a dărmat, reclamanta edificând actuala construcție a casei de locuit și anexa gospodărească evidențiată în documentația cadastrală. Construcțiile au fost edificate anterior apariției Legii 50/1991 astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile acestei legi așa cum greșit a reținut prima instanță întrucât legea nu acționează retroactiv. Potrivit dispozițiilor Legii 58 și 59/1974 care erau în vigoare în momentul edificării construcției, iar conform legislației actuale Legea 7/1996, chiar și construcțiile edificate fără autorizație de construire pot fi înscrise în cartea funciară în baza unei documentații cadastrale.
În probațiune s-a depus copie după Decizia 198/6.VII.1978 copie după adeverința 78/15.IV.1993.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:
Proprietar tabular al imobilului înscris în CF 598 B. S. nr. top. 48, în natură teren în suprafață de 267 mp și casă a fost Babici Constantin. La data de 27.V.1975 prin act autentic a vândut casa de locuit de pe parcela nr. top. 48 cumpărătoarei Ciurea Valeria.
Prin Decizia 670 al fostului Consiliu P. ular al județului M. s-a aprobat dezmembrarea parcelei de 267 mp teren din nr. top. 48 în nr. top 48/1 - și 48/2 și trecerea întregii suprafețe de teren în proprietatea Statului Român.
Prin Decizia 277 din 17.XII.1975 a fostului Consiliu P. ular al O. ui B.
S. s-a decis atribuirea în folosință, pe durata existenței construcției, terenul cuprins în CF 598 B. S. nr. top. 48/2 în suprafață de 100 mp dobânditorului construcției numitei Ciurea Valeria (f. 72), cu plata unei taxe anuale.
Cu ocazia trecerii terenului în proprietatea Statului Român se întocmește schiță de dezmembrare avizată de OCOT sub nr. 205/1975 (f. 77) din care reiese că parcela cu nr. top. 48/2 în suprafață de 100 mp reprezintă teren ce se atribuie, iar parcela cu nr. top. 48/1 - în suprafață de 167 mp reprezintă teren ce se închiriază.
La data de 20.VI.1978 se încheie contractul autentic de vânzare- cumpărare, prin care Ciureac Valeria, M. M., C. D. vând reclamantei Ș. M. casa de locuit construită pe terenul atribuit de stat, înscris în CF 598
B. S. nr. top. 48/2. Dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției este înscris în CF 598 B. S. nr. top. 48/2 la B 12. Așa cum declară martora M. M. (una dintre vânzătoare f. 86) după ce a cumpărat reclamanta imobilul, a demolat casa veche în locul căreia a construit una nouă. Deși pârâtul O. B. S. arată în întâmpinare că această construcție ar fi fost făcută fără autorizație, din actul nou depus în fața instanței de recurs intitulat
"cerere"; (f. 6) ar rezulta că edificarea noii construcții s-ar fi făcut totuși în baza autorizației de construire cu nr. 116 din 15 decembrie 1979 act care este confirmat și ștampilat de fostul Birou Executiv din cadrul Consiliului P. ular al
O. ui B. S. .
Pe de altă parte deși reclamanta formulase petit și pentru radierea construcției vechi instanța de fond nu a motivat în considerente pentru ce a respins această cerere.
Așa fiind se apreciază că în caută sunt incidente disp. art. 312 alin. 1, 2,_ C.pr.civ., motiv pentru care se va admite recursul, se va casa sentința judecătoriei și se va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare se va completa probațiunea, în sensul de a se cere de la pârâtă copie după autorizația mai sus amintită precum și administrarea tuturor probelor necesare pentru a se putea pronunța o hotărâre temeinică și legală, analizându-se toate petitele cu care a fost sesizată instanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304 Cod procedură civilă,
Admite recursul declarat de Ș. M. în contra sentinței civile nr. 5810 din 8.VI.2012 a Judecătoriei B. Mare județul M., pe care o casează în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 13 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
P. G. G. | P. M. B. | W. D. | M. | C. |
Red.: P.G./_
T.red.: M.C./_ / 2 ex.
J. ecător la fond: M. E. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
Din
CĂTRE
JUDECĂTORIA BAIA MARE
Vă înaintăm alăturat dosarul cu nr. mai sus menționat, întrucât prin decizia civilă nr. 145/R/13 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de către Ș. M. în contra sentinței civile nr. 5810 din 8.VI.2012 a Judecătoriei B. M are județul
M., pe care a casat-o în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dosarul conține un număr de
file, având atașate: dosarul
nr._ al Judecătoriei B. Mare (conținând 108 file).
PREȘEDINTE GREFIER
P. G. G. M. C.
← Decizia civilă nr. 131/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 4498/2013. Actiune in constatare → |
---|