Decizia civilă nr. 2/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2/A/2013
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTOR:
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-au luat în examinare, în rejudecare după casare, prin decizia civilă nr. 367 din 25 ianuarie 2012, a Înaltei Curți de C. și Justiție, apelurile declarate de către reclamantele G. A. și P. E. și, respectiv de pârâții
P. MUN. C. -N., M. C. N. - PRIN P. și S. ROMÂN PRIN
M. ECONOMIEI ȘI F. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F. P.
C. împotriva sentinței civile nr. 592/F din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantele apelante G.
A. și P. E. asistate de avocat Stegăroiu M., lipsă fiind reprezentanții pârâților apelanți P. municipiului C. -N., M. C. -N. prin primar și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a F. P. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantelor- apelante având în vedere că prin decizia de casare s-a invocat faptul că verificarea calității procesuale pasive a M. ui F. P. s-a făcut în considerarea unei situații existente la nivelul anului 2008, precum și faptul că hotărârea casată statuează pro tempore asupra situației părților beneficiind de o autoritate de lucru judecat limitată, până la momentul la care intervin schimbări în circumstanțele care au determinat-o, depune la dosar, un extras de pe site-ul www.money.ro și copia unei pagini din publicația "Ziarul Financiar"; prin care înțelege să dovedească faptul că Fondul Proprietatea nu este funcțional nici în acest moment.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantelor-apelante susține propriul apel așa cum a fost formulat, solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul de a se dispune anularea în întregime a dispoziției 3476/_ privind imobilul din CF 18130 localitatea C., str. Mănăștur nr. 147, nr. topo 11902 și obligarea pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să achite reclamantelor apelante despăgubiri prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 781 mp și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată, înscrise în CF 18130 cu nr. top 11902 C. . Arată că
va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Consideră că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 315 alin.3 Cod procedură civilă. Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că hotărârea casată statuează doar pro tempore situația părților, acest principiu se aplică și azi, la momentul rejudecării, astfel că instanța trebuie să decidă legitimitatea procesuală a părților azi, și să constate că pârâtul-apelant S. român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Pune concluzii în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C., P. M. C. -N. și M. C. N. prin primar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 592/F din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantele: G. A. și P. A E., în contradictoriu cu S. ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, M.
C. -N. și P. M. C. -N., și în consecință: a fost modificată în parte Dispoziția P. ui M. C. -N., nr. 3476/_ în sensul că S. Român -prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 576.307 lei cu titlu de despăgubiri, pentru suprafața de teren de 781 m.p. și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată, înscrise în CF 18130 cu nr. top 11902 C. .
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 87/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost anulată în parte Dispoziția P. ui municipiului C. -N. nr. 3476/_, s-a dispus restituirea în natură, a suprafeței de 239 m.p., din imobilul situat administrativ în C. -N., Calea Mănăștur nr. 147, înscris în CF nr. 18130
C. -N., nr. top 11902, conform raportului de expertiză și a schiței efectuate de expert Florea F., menținându-se dispoziția atacată, privind acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru diferența de teren cuvenită de 781 m.p. și pentru cota de 168/192 parte, din construcția demolată, condiționat de restituirea despăgubirilor încasate în 1987, pentru imobilul expropriat în sumă totală de 80563 lei actualizată.
Partea din hotărâre, referitoare la îndreptățirea reclamantelor la restituirea prin echivalent, mai exact întinderea acesteia, a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a Deciziei civile nr. 8066/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având în vedere dispoziția instanței de casare și constatarea calității procesuale pasive a S. ui Român prin M. F., instanța a dispus, efectuarea a trei expertize, în vederea determinării cuantumului sumei ce se cuvine a fi acordată, cu titlu de despăgubiri, pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură.
Prin expertiza întocmită de expert Mărie S. Sever, în care s-a ținut cont și de obiecțiunile formulate de P. municipiului C. -N., valoarea de circulație imobilului compus din casă și garaj, ambele demolate, s-a stabilit la suma de 274.610 lei, f. 87-88.
Expertul Tare G., a întocmit expertiză contabilă, stabilind că la data de_, valoarea sumei de 80.563 lei, acordată reclamantelor prin decretul de expropriere, drept despăgubire, este de 20.115 lei.
Valoarea imobilului teren expropriat a fost determinată de către expertul M. Mihai, la data de_, ca fiind de 356.136 lei.
Expertul a determinat această valoare prin înmulțirea prețului mediu de 109 Euro/m.p. la suprafața de 781 m.p. la care sunt îndreptățite reclamantele așa cum s-a stabilit prin Decizia Curții de Apel nr. 87/2008.
Obiecțiunile formulate de reclamante cu privire la această expertiză, au fost respinse, ca nefondate întrucât criticele aduse, nu au privit în mod obiectiv lucrarea ci diferențele decurgând din altă expertiză, efectuată cu mult timp înainte.
În ceea ce privește evaluarea bunurilor, instanța a avut în vedere valorile bunurilor la momentul pronunțării hotărârii și nu valoarea avută în vedere de experta Florea F. .
Nu au putut fi avute în vedere valori determinate la momente diferite pentru bunuri pentru care reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri (terenul expertizat în 2007 iar casa demolată expertizată în 2010). Nu a putut fi luată în considerare doar o valoare care, sub un anume aspect, profită părților. Este de notorietate că la data pronunțării hotărârii valoarea bunurilor imobile a scăzut.
S-ar pune într-o situație net dezavantajoasă pârâtul S. Român, în cazul în care, s-ar avea în vedere o anumită valoare și nu cea de la momentul pronunțării hotărârii (de exemplu, s-ar putea solicita stabilirea despăgubirii să se facă în raport cu valoarea imobilului la data notificării, respectiv anul 2001, când valoarea imobilelor, la fel de notorietate, era incomparabil mai mică decât cea de la data pronunțării, lucru care probabil nu ar conveni reclamantelor).
Prin decizia civilă nr. 368/A din_ a Curții de Apel C. a fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantele G. A. și P. E. și, respectiv de pârâții P. mun. C. -N., M. C. N. - prin primar și S. Român prin M. Economiei și F. prin Direcția Generală a F. P.
C. împotriva sentinței civile nr. 592/F din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută menține.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantele G. A. și P. E. au solicitat admiterea apelului cu anularea în întregime a dispoziției nr. 3476/_ privind imobilul din CF 18130 C. str. Mănăștur nr. 147 nr. top. 11902 obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite suma de_ lei reprezentând contravaloarea suprafeței de 903 mp, care nu poate fi restituită în natură și nici nu poate fi compensată, conform expertizei Ing. Florea F.
, precum și contravaloarea casei demolate, conform raportului de expertiză care se va efectua (adică conform expertizei ing. Marie S. Sever, suma cuvenită fiind: 2. - 20115/despăgubiri încasate, actualizate/= 2. lei), indicând și alte critici în jurul aceleași idei.
Curtea a reținut că apelantele nu indică nici un motiv pentru care li s- ar cuveni și diferența de 24/192 parte din întreg imobilul ce aparținea soției lui Albu A. născută Gârda V., potrivit înscrierii din cf 18130 C. de sub B 3, ci doar solicită a li se atribui și această parte din imobil.
Prin decizia de casare a Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 8066/_ a fost trimisă cauza spre rejudecare doar cu privire la plata și stabilirea echivalentului bănesc al părții din imobil imposibil de restituit în natură, decizia fiind casată doar cu privire la acest aspect iar sentința fiind desființată doar cu privire la acest capăt de cerere, celelalte dispoziții ale aceleași decizii și sentințe fiind menținute.
Prin urmare întinderea părții din imobil pentru care se cuvin despăgubiri a intrat în puterea lucrului judecat, aceasta fiind cea reținută prin decizia civilă nr. 87/A/_, aspect menținut de instanța de recurs, anume îndreptățirea la despăgubiri doar pentru diferența de 781 mp teren și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată.
A avut în vedere instanța că din suprafața totală de teren evidențiată în cf de 324 stjp, adică 1166 mp, reclamantele au în nume propriu cota de 126/192 parte, iar ca moștenitoare a mamei lor P. R. încă 42/192 parte, deci în total cota de 168/192 parte, solicitată prin acțiunea introductivă, cotă ce reprezintă 1020 mp, înseamnă că diferența de teren pentru care sunt îndreptățite reclamantele la măsuri reparatorii prin echivalent, se cifrează la 781 mp din teren (1020 mp - 239 mp restituiți în natură = 781 mp) iar din construcție este evident că nu pot pretinde decât tot cota de 168/192 parte.
Aceasta pentru că diferența de 24/192 parte din întreg imobilul aparținea soției lui Albu A. născută Gârda V., potrivit înscrierii din cf 18130 C. de sub B 3.
Cu privire la această cotă ce a aparținut soției lui Albu A. născută Gârda V. reclamantele nu au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite.
Apelantele au mai menționat că în temeiul art. 129 a1. 5 C.p.civ instanța de fond ar fi fost ținută a pune în discuția părților acest aspect, dată fiind contradictorialitatea procesului și considerând și prevederile art.
21 a1. 3 Constituția 2003 precum și art. 6 CEDO, adică din rațiuni de echitate, pentru a oferi posibilitatea de exercitare a dreptului la apărare.
Curtea a reținut că acest aspect al suprafeței de 781 mp teren pentru care li se cuvin despăgubiri reclamantelor și cu privire la cota de 168/192 din construcție a fost stabilit prin decizia civilă nr. 87/A/_, prin urmare putea formula apărări în rejudecarea cauzei pe fond, dat fiind că nu a fost un aspect nou neinvocat până atunci în cauză, dat fiind că a fost stabilit în cadrul primului apel.
Mai mult apelantele nu au formulat critici în recursul pe care l-au formulat cu privire la decizia civilă nr. 87/A/_ unde s-au stabilit aceste suprafețe și cote, prin urmare aceste chestiuni nefiind criticate, prin urmare nici modificate, au intrat în puterea lucrului judecat.
Nu în ultimul rând reclamantele în recursul lor au arătat textual că din eroare au solicitat suprafața de 903 mp, suprafața corectă stabilită de instanța de apel fiind de 781 mp.
Curtea a observat că apelantele doresc în esență a li se stabili despăgubirile la cel mai favorabil cuantum dar chiar dacă procedura administrativă și judiciară se întinde pe parcursul unei perioade mai lungi de timp reclamantele nu pot alege arbitrar o perioadă de stabilire a valorii după singurul criteriu că acesta este cel mai favorabil.
Curtea a constatat că stabilirea valorii de la momentul pronunțării hotărârii oferă un grad ridicat de obiectivitate dat fiind că acesta este momentul dezlegării pricinii și al stabilirii dreptului părții.
Legea nr. 10/2001 nu ia în calcul lipsa prelungită a despăgubirii dar scopul prezentei cauze este tocmai stabilirea acestor despăgubiri iar nu prejudiciul pentru lipsa acestora, lipsă la care contribuie și reclamantele prin formularea unei căi de atac nefondate, căi de atac la care sunt îndreptățite și acestea ca și celelalte părți, dar acestea sunt chestiuni care fac parte din dreptul la un proces echitabil și trebuie asumate ca atare de către oricare dintre părți.
Nici critica privind determinarea unor valori la momente diferite pentru bunuri pentru care reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri (terenul expertizat în 2007 iar casa demolată expertizată în 2010) nu poate fi primită deoarece toate valorile au fost stabilite prin expertize efectuate în 2010, astfel: valoarea construcțiilor a fost stabilită de expert Mărie S. Sever prin expertiza efectuată în rejudecarea fondului cauzei septembrie 2009 cu un răspuns la obiecțiuni în februarie 2010. actualizarea despăgubirilor primite la naționalizare a fost stabilită prin expertiză efectuată în februarie 2010, iar evaluarea terenului a fost făcută de expert
M. Mihai în mai 2010.
Apelantele au mai invocat critici cu privire la sumele efectiv stabilite dar nici aceste critici nu pot fi primite deoarece construcția a fost evaluată la suma de 274.610 lei din care reclamantelor li se cuvine cota de 168/192 parte adică 240.283 lei, iar pentru terenul în suprafață de 781 mp li se cuvine suma de 356.136 lei, deci în total li se cuvin despăgubiri în sumă de
596.419 lei din care se scad despăgubirile primite la expropriere actualizate în prezent la 20.115 lei, deci despăgubirile la care au dreptul efectiv reclamantele sunt în sumă de 576.304 lei, așa cum a stabilit și prima instanță.
Pârâții P. M. C. N. și M. C. -N. - prin primar au solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante.
Cu privire la obligativitatea acordării despăgubirilor doar prin procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 Curtea a reținut că acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat prin decizia de casare din prezenta cauză a Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 8066/_ prin care se arată că din 2005, când a fost emisă dispoziția atacată și până în prezent nu au fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite potrivit legii speciale.
Reclamantele ar trebui să urmeze după procedura judiciară o nouă procedură administrativă în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform procedurii reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu posibilitatea de a urma o nouă procedură judiciară, dacă reclamantele ar fi nemulțumite de modul de soluționare a dosarului de către această comisie.
Cum însă Fondul "Proprietatea" nu este până în prezent funcțional rezultă că reclamantele sunt în imposibilitate să își valorifice dreptul subiectiv, se găsesc într-o stare de incertitudine cu privire la dreptul lor, care tinde să devină iluzoriu și lipsit de conținut.
În cauza Faimblat, citată anterior, Curtea Europeană a statuat în sensul că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
S-a constatat astfel că procedura administrativă specială, oferită de legislația internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu putem concluziona decât în sensul că stabilirea cuantumul despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite să se facă direct de către instanță.
Pe de altă parte prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Or, soluționarea pe fond a notificării presupune, în spiritul acestei decizii, și stabilirea despăgubirilor, aceasta și pentru evitarea a unui nou proces, care la rândul lui ar duce la o durată nerezonabilă a soluționării notificării.
Curtea a constatat că aspectele care vizează expertiza efectuată la fond de expert Mărie S. Sever au fost formulate de acești apelanți sub formă de obiecțiuni, obiecțiuni care au fost încuviințate de către instanța de fond și la care expertul a răspuns în mod pertinent și credibil, iar față de acest răspuns în apel nu s-au formulat chestiuni noi care să releve necesitatea efectuării unei noi expertize cu privire la aceste aspecte.
De altfel recursul formulat de pârâtul P. M. C. -N. a fost respins, prin urmare față de acesta aspectele soluționate în recurs în mod irevocabil nu mai pot fi puse în discuție.
Pârâtul apelant Ministerul Finanțelor Publice în memoriul cuprinzând motivele de apel a arătat că invocă lipsa calității procesuale pasive a M. ui F. P. întemeiată pe lipsa calității de reprezentant al S. ui Roman și a invocat dispozițiile Legii nr. 247/2005, Legii nr. 10/2001 cu modificările sale ulterioare, și HG nr. 361/2005 cu modificările ulterioare, de unde rezulta că legiuitorul nu a înțeles să stabilească obligația de plata în sarcina
M. ui F. P., nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentant al S. ui Român.
Curtea a reținut că acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat prin decizia de casare din prezenta cauză a Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 8066/_ prin care se arată că atât timp cât Fondul
"Proprietatea" nu este funcțional, și față de jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului, se constată că S. Român prin M. Economiei și F. are calitate procesuală în cauză.
Față de aceste statuări intrate în puterea lucrului judecat a apelul S. ui Român prin M. Economiei și F. a fost respins respins.
Prin decizia civilă nr. 367 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție au fost admise recursurile declarate de reclamantele G. A. și
P. E. și de pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. C. -N. și Municipoul C. -N. prin primar împotriva deciziei civile nr. 3687/A/_ a Curții de Apel C., secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, a fost casată sentința recurată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pentru a pronunța această sentință Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că aspectul care se impune analizei cu prioritate, dat fiind faptul că vizează cadrul procesual al desfășurării judecății, este cel legat de calitatea procesuală pasivă a M. ui F. P. .
Excepția invocată, legată de legitimatio ad causam a acestei părți, a fost respinsă de instanță cu motivarea că este vorba de o chestiune deja tranșată, cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare.
Or, așa cum în mod corect se arată prin motivele de recurs, dezlegând această chestiune, ca și pe aceea legată de acordarea unor măsuri reparatorii în altă formă decât cea prevăzută de lege, instanța a avut în vedere situația existentă la acel moment (anul 2008) în legătură cu lipsa de eficiență a Fondului Proprietatea.
Reținând că decizia de casare a rezolvat această chestiune legată de cadrul procesual și de natura măsurilor reparatorii, instanța de rejudecare a ignorat considerentele unei asemenea dezlegări jurisdicționale și care erau determinante în aprecierea întinderii lucrului judecat.
Astfel, pentru a se stabili în ce fel soluția din dispozitivul unei hotărâri intră în autoritate de lucru judecat, este necesar să fie verificate considerentele care justifică și explicitează respectiva solutie.
În speță, verificarea calității procesuale pasive a M. ui F. P. s-a făcut în considerarea unei situații prezente la nivelul anului 2008. Or, asemenea hotărâri care statuează "pro tempore" asupra situației părților beneficiază de o autoritate de lucru judecat limitată, până la momentul la care intervin schimbări în circumstanțele care au determinat-o.
De aceea, ignorând că statuările instanței de recurs au fost făcute în considerarea unor circumstanțe prezente la acel moment, instanța de rejudecare a apreciat greșit că se impune autoritatea de lucru judecat și că nu mai trebuie să facă propriile verificări legate de apărările pârâtului și de pretinsa eficientizare în prezent a Fondului Proprietatea.
În aceste condiții, soluția a avut ca premisă circumstanțele reținute la nivelul anului 2008 legate de lipsa de cotare la Bursa de Valori a Fondului, în condițiile în care, de notorietate, acțiunile acestuia fuseseră listate la Bursa de Valori București încă din ianuarie 201l.
La fel, în ce privește jurisprudența CEDO, instanța de apel se limitează la invocarea, așa cum s-a procedat prin decizia de casare, a cauzei Faimblat împotriva României care a reținut lipsa de eficiență a procedurii, omițându- se aspecte relevate de practica ulterioară a instanței europene care a apreciat evoluțiile înregistrate în funcționarea Fondului și faptul că "nu se
poate specula asupra evoluției pe care ar putea să o aibă în viitor mecanismele de finanțare prevăzute de legea specială"{în acest sens, de exemplu, cauza Turus împotriva României, cauza Dumitraș împotriva României, cauza Matieș împotriva României).
Reținând așadar, că în cauză se impune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat pe aspectul calității procesuale pasive a statului și a naturii măsurilor reparatorii, instanța de rejudecare a ignorat faptul că statuările deciziei de casare erau unele făcute "pro tempore", în considerarea situațiilor prezente la acel moment și de aceea, înzestrate cu autoritate de lucru judecat doar atât timp cât se mențin împrejurările de fapt avute în vedere la momentul adoptării solutiei.
În aceste condiții, în mod greșit instanța nu a realizat propria verificare jurisdicțională, pentru a stabili circumstanțele pricinii asupra cărora să aplice corect legea.
Înlăturarea apărărilor făcute de către pârât - vizând lipsa calității sale procesuale pasive - s-a făcut printr-o aplicare greșită a dispoz. art. 315 alin. 1 C.pr.civ. care, impunând caracterul obligatoriu al dezlegărilor în drept date de instanța de recurs, au în vedere acele statuări irevocabile, înzestrate cu autoritate de lucru judecat și care nu mai pot fi supuse reevaluării, impunându-se ca atare instanței de trimitere.
Având în vedere că aspectele care s-au impus cu prioritate analizei au fost cele legate de cadrul procesual, celelalte critici deduse judecății au fost avute în vedere de către instanța de rejudecare în condițiile prevăzute de art. 315 alin. 3 C.pr.civ.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ *.
Instanța aplicând dispozițiile art. 315 Cod proc.civ., va analiza, cu precădere, cadrul procesual cu care reclamantele au investit instanța.
Reclamantele G. A. și Maier E. au solicitat anularea dispoziției nr. 3476/_ privind imobilul înscris în CF 18130 C., nr. top 11902 întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001.
Din cele mai sus reținute rezultă că dispoziția atacată cu plângere a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 274/2005 care în Titlul VII reglementează modul în care se vor acorda despăgubiri pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.
Această plângere în primul ciclu procesual a fost soluționată în sensul respingerii acțiunii precizate și extinse, după cum rezultă din sentința civilă nr. 773/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Sentința tribunalului a fost modificată prin decizia civilă nr. 87/A/2008 pronunțată în apel de către Curtea de Apel C. și reclamantelor li s-a restituit în natură suprafața de 239 mp din imobilul în litigiu, iar pentru suprafața de teren de 781 mp și cota de 168/192 parte din construcția demolată s-au stabilit despăgubiri în sumă de 80.563 lei.
Decizia Curții de Apel a fost casată în parte numai în ceea ce privește dispoziția privind cererea reclamantelor la obligarea pârâtului S. Român prin M. Economiei și F. la plata echivalentului bănesc al părții din imobilul imposibil de restituit în natură.
Prin urmare, decizia Curții de Apel nr. 87/A/2008 referitoare la restituirea în natură a terenului de 239 mp a rămas irevocabilă.
Aplicând indicațiile instanței de recurs, în primul ciclu procesual, tribunalul prin sentința civilă nr. 592/F/2010 a modificat în parte dispoziția primarului și a obligat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantelor suma de 576.307 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 781 mp și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată, înscrise în CF 18130.
Această sentință a fost menținută în apel, curtea apreciind că S. Român are calitate procesuală pasivă deoarece Fondul Proprietatea nu este funcțional și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului statul are calitate procesuală pasivă, împrejurare ce rezultă din decizia civilă nr. 368/A/2010 a Curții de Apel C. .
În ceea ce privește posibilitatea stabilirii direct de către instanță a despăgubirilor în și obligarea S. ui Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor, în cadrul plângerii la Legea nr.10/2001, jurisprudența în această materie nu a fost unitară, existând două opinii: astfel, o parte din instanțe au apreciat că în acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă și poate fi obligat la despăgubiri conform dreptului civil, motivat de faptul că Fondul Proprietatea nu este funcțional, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și impune obligarea S. ui Român la despăgubiri, deoarece acesta are obligația de a pune la punct mecanismul destinat garantării dreptului de proprietate. Această opinie a fost îmbrățișată de majoritatea completelor de la Curtea de Apel C., în acest sens fiind decizia pronunțată în apel, în ciclul anterior.
Alte instanțe au apreciat că S. Român nu are calitate procesuală în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 și au menținut dispozițiile emise de unitățile deținătoare ale imobilelor, în sensul că se vor stabili despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Decizia pronunțată în apel și supusă recursului a fost pronunțată la data de_, însă înainte de pronunțarea deciziei nr. 367/_ de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a pronunțat decizia nr. 27 din_ în recurs în interesul legii, obiectul acestuia fiind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
Prin Decizia nr. 27/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, prin care se solicită obligarea S. ui Român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, S. Român nu are calitate procesuală pasivă, deoarece această calitate îi este conferită numai emitentului dispoziției sau deciziei împotriva căreia s-a formulat plângere.
La data sesizării instanței de judecată, în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 reclamantele nu au un bun actual, deoarece nu există nicio decizie administrativă sau judecătorească definitivă, care să le recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate.
Reclamantele nu se pot prevala nici de o speranță legitimă, deoarece
"creanța de restituire"; în sensul jurisprudenței C.E.D.O. pe care acestea ar putea-o invoca este o creanță sub condiție.
Chiar dacă problema verificării condițiilor legale pentru restituirea imobilului este analizată în cadrul procedurii administrative, atunci când se fac propuneri de acordare a măsurilor reparatorii pin echivalent, această chestiune este soluționată irevocabil în cadrul demersului judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 republicată.
Așadar, s-a considerat că la momentul sesizării instanței de judecată creanța nu poate fi considerată ca fiind suficient de stabilă pentru a avea o valoare patrimonială ocrotită de Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că obligarea S. ui Român la despăgubiri motivat de faptul că reclamantele beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, nu poate fi primită, deoarece la momentul sesizării instanței, reclamantul nu avea un bun și nicio creanță suficient de consolidată pentru a-l face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
În ceea ce privește raporturile juridice stabilite prin transmiterea notificării de către reclamante unității deținătoare, este de remarcat că aceasta este obligată să răspundă notificării prin dispoziție sau decizie motivată, care poate fi atacată cu plângere, după cum rezultă din art. 26 din Legea nr.10/2001.
În cazul de față, deși a fost împrocesuat primarul, care a emis dispoziția împotriva căreia s-a făcut plângere, alături de acesta a fost împrocesuat și Ministerul Finanțelor Publice, însă având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, curtea constată că potrivit Legii nr.10/2001, acesta nu este titular de drepturi și obligații.
Prin urmare, curtea având în vedere dispozițiile Legii nr.10/2001, precum și Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, constată că pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, apelul acestui pârât fiind întemeiat.
Pârâții M. C. -N. și P. municipiului C. -N. au arătat că stabilirea despăgubirilor direct de către instanță este nelegală deoarece aceasta a omis procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Această critică este fondată deoarece procedura în fața Fondului estre o procedură execuțională care intervine după ce dreptul reclamantelor a fost stabilit, fie prin decizia Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor, fie prin hotărâre a instanței, dacă persoanele îndreptățite nu au fost mulțumite de decizia Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor.
Prin urmare, nu se poate susține cu succes că instanța poate să stabilească despăgubiri în plângere la Legea nr.10/2001, deoarece aceste despăgubiri pot fi stabilite numai în procedura execuțională, printr-un mecanism complex și care nu poate fi cenzurat pe calea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.10/2001.
De altfel, în considerentele Deciziei nr. 27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial -_, s-a
statuat că "prin crearea unei jurisprudențe prin care statul să poată fi obligat direct la despăgubiri nu ar reprezenta doar o schimbare a debitorului obligației de plată, ci și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite. De altfel, și prin hotărâre pilot pronunțată în cauza
M. Atanasiu ș.a. împotriva României, Curtea Europeană a avut în vedere și achitarea despăgubirilor direct de la bugetul de stat și a constatat că există o problemă structurală în mecanismul acordării măsurilor reparatorii, însă în prezent procedura de acordare a despăgubirilor este suspendată și urmează ca până la expirarea termenului acordat de Curtea Europeană Guvernul și Legislativul să adopte măsurile care se impun.
În prezent este suspendată emiterea titlurilor de plată până la data de_, însă această măsură a Guvernului nu justifică menținerea soluției instanței de fond de stabilire a despăgubirilor direct de instanță în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001 pentru considerentele mai sus reținute.
Apelul declarat de reclamante vizează cuantumul despăgubirilor la care statul va fi obligat, solicitând majorarea acestora, potrivit raportului de expertiză dispus în cauză, însă acest apel este nefondat, deoarece, după cum am reținut în cele mai sus arătate, reclamantele nu sunt îndreptățite la stabilirea despăgubirilor direct de către instanță în acțiunea având ca obiect plângere împotriva dispoziției emisă în temeiul Legii nr.10/2001.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 592/F din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o va schimba în sensul că va respinge acțiunea reclamantelor împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Va admite apelurile declarate de pârâții P. municipiului C. -N. și M.
C. -N. prin primar împotriva aceleași sentințe pe care o va schimba în sensul că va respinge acțiunea reclamantelor G. A. și P. E. împotriva pârâților P. municipiului C. -N. și M. C. -N. și M.
C. -N. prin primar având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 781 mp și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată înscrisă în CF 18130, nr. top 11902. Curtea va respinge apelul reclamantelor G. A. și P. E. împotriva aceleași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 592/F din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantelor împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite apelurile declarate de pârâții P. municipiului C. -N. și
M. C. -N. prin primar împotriva aceleași sentințe pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantelor G. A. și P. E.
împotriva pârâților P. municipiului C. -N. și M. C. -N. prin primar având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 781 mp și pentru cota de 168/192 parte din construcția demolată înscrisă în CF 18130, nr. top 11902.
Respinge apelul reclamantelor G. A. și P. E. împotriva aceleași sentințe.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T. D. A.
-T.
N. M. -L.
T.
Red. A.T.N. dact. GC 7 ex/_
Jud.primă instanță: D.T.
| ← Decizia civilă nr. 541/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 123/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
