Decizia civilă nr. 23/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.23/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.
J. ecător: W. D.
J. ecător: P. G.
G. ier: Roman M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului formulat de pârâtul P.
A. jr. domiciliat în sat B., nr. 223, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 1025 din_ pronunțată de Judecătoria S. u Marmației în dosarul nr._, având ca obiect revendicare mobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi_, când a decis următoarele.
T. ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1025 pronunțată la data de 9 mai 2012 de Judecătoria Sighetu Marmației, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș. V., în contradictoriu cu pârâtul P. A., astfel că s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 3390 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 931 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel s-a reținut de către prima instanță că, reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată, prin care a convenit cu pârâtul să predea 77 de oi în stâna acestuia pe perioada de vară a anului 2011, cu mențiunea că 62 de oi sunt cu lapte, pentru care trebuie să dea câte 5 kg de brânză după fiecare, la sfârșitul perioadei de pășunat.
Din probele testimoniale, instanța de fond a reținut că martorul Uța Gheorghe a fost prezent când s-a realizat convenția între părți și conform obiceiului locului, oile reclamantului au fost mulse pentru a se stabili cantitatea de lapte care poate fi strânsă la 3 mulsori, respectiv 90 de litri de lapte. Cantitatea de brânză ce urma să fie livrată de către pârât, avea termen de o lună. Din declarația martorului Tepei Gheorghe s-a reținut că și el a predat oi
în stâna administrată de pârât și a precizat că pârâtul a solicitat ajutorul unui doctor veterinar pentru tratamentul oilor.
Martorul Tiran I. a fost sâmbraș în luna august 2011, la oile administrate de pârât și a fost înștiințat de vaccinarea oilor. De asemenea martorul a mai relatat că a fost la stână și în luna septembrie 2011, iar pârâtul a adus rămășițele unei oi ce a fost mâncată de lup și care ar fi fost dintre oile predate de reclamant.
Din înscrisul depus de pârât la fila 24 din dosar, un certificat sanitar veterinar nr.33/_ emis de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor M., Circumscripția Sanitară Veterinară Ocna Șugatag, privind examinarea oilor, s-a constatat că acest înscris nu precizează câte oi au fost examinate și câte dintre acestea au prezentat sindromul agalaxiei, perioada de timp în care s-a produs, ci doar se precizează că au fost cazuri sporadice.
Astfel, instanța a mai arătat că raportul obligațional s-a născut și derulat sub incidența dispozițiilor vechiului cod civil. Convenția a fost încheiată pe perioada de vară a anului 2011, iar până la sfârșitul lunii septembrie, conform obiceiului locului, pârâtul trebuie să-și execute obligația de predare a întregii cantități de brânză aferentă oilor în lactație și să predea oile către reclamant.
Prin urmare instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1350 din Noul Cod Civil, invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și 970 din vechiul cod civil. Textele prevăd forța obligatorie a convențiilor între părțile contractante, iar exonerarea de răspundere poate avea loc doar în situația în care a existat forța majoră sau cazul fortuit, față de debitorul obligației neexecutate.
Pârâtul a invocat în apărarea sa faptul că a existat o boală care a produs oprirea lactației, astfel că a fost în imposibilitate de a-și executa obligație de predare a cantității de brânză către reclamant. În ceea ce privește predarea oilor pe care le-a preluat la stână, în număr de 77, pârâtul a invocat și în acest caz o situație în care 4 oi și un berbec au pierit, ca urmare a atacului lupilor, astfel că este exonerat de răspundere.
Instanța a apreciat că atât în ceea ce privește nepredarea întregii cantități de brânză, către reclamant, cât și aspectul obiectiv în care o parte din oile predate de către reclamant au pierit, apărările pârâtului nu sunt pertinente și nu exclud răspunderea contractuală. Articolul 1083 din vechiul cod civil, prevede că forța majoră și cazul fortuit exclud deopotrivă răspunderea civilă, atât contractuală cât și delictuală.
Forța majoră este fenomen natural, extraordinar de nebiruit și care răspunde în întregime angajarea răspunderii, în timp ce cazul fortuit cuprinde fenomene naturale, respectiv împrejurări interne sau externe adică acelea care își au originea și se produc în sfera de activitate a persoanei chemată să răspundă, respectiv și cauzele anonime și faptele neculpabile. Cazul fortuit poate fi și un fenomen extern obișnuit, care a fost apreciat că poate fi de exemplu, grindina, bruma, ploaie torențială.
Raportat la aceste considerații privind îndeplinirea condițiilor privind forța majoră și cazul fortuit, aspectul invocat de pârât în apărare, s-a apreciat că nu poate fi circumscris în sfera acestora.
Pârâtul a invocat că a existat o boală, care a intervenit pe perioada de lactație a oilor, ceea ce a dus la imposibilitatea de a aduna laptele (90 litri pe zi conform probei de muls anterior predării spre pășunare), necesar producerii brânzei.
Ca probă a fost depus un act medical, emis în timpul procesului (_ ) care nu stabilește câte oi au fost afectate dintre cele ale reclamantului și nici când s-au făcut constatările. Pârâtul a avut în stână circa 200 de oi și nu numai oile reclamantului.
Concluzia medicului veterinar este evazivă, folosind termenul, au existat cazuri sporadice de agalaxie, iar constatarea nu este luată la momentul când s- a produs evenimentul invocat în apărare, pentru a se verifica existența acestuia și de către reclamant, care trebuia să fie înștiințat.
Prin urmare s-a apreciat că nu s-a dovedit de către pârât cu certitudine câte dintre oile reclamantului au fost afectate de acest sindrom de oprire a lactației. Martorul Tiran I., a declarat că și el a avut oi în stâna pârâtului, dar din 13 oi, 10 oi au fost cu lapte. Din acest punct de vedere s-a apreciat că apărarea pârâtului că toate cele 65 de oi are reclamantului care erau cu lapte, au fost afectate, nu poate fi considerată ca fiind dovedită și nu exclude răspunderea sa privind predarea cantității de 156 kg de brânză restantă către reclamant.
În privința predării oilor, instanța a considerat apărarea pârâtului nu a fost pertinentă, respectiv că oile au fost mâncate de lupi, trotalele din urechile oilor au fost luate după tăierea lor. Martorul Tiran I. a văzut rămășițele unei oi mâncate de lup, dar ceilalți martori nu au putut confirma că au văzut rămășițele, altor oi sau berbec.
Reținând aceste aspecte instanța a considerat că răspunderea pârâtului, este angajată în ambele cazuri atât în cazul predării cantității de 156 de brânză, cât și în cazul predării oilor în număr de 3, scăzând contravaloarea unui berbec care a fost mâncat de lup, în valoare de 600 lei.
Prin urmare acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, pentru suma de 3390 lei, din care suma de 2340 lei reprezintă contravaloarea celor 156 kg de brânză nepredată de către pârât și contravaloarea a 3 oi în sumă de 1050 lei, potrivit dispozitivului hotărârii.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 931 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul P. A., în cuprinsul căruia a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, iar în subsidiar admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului promovat s-a arătat că în codul civil nu există o definiție a forței majore, iar din soluțiile date de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție se poate reține că nu este necesar ca forța majoră să fie prevăzută în actul care reglementează operațiunea comercială sau dacă părțile sunt obligate să o prevadă în contract, însă odată constatată forța majoră are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului.
S-a mai arătat că cel care invocă forța majoră are obligația de a aduce la cunoștința celeilalte părți comunicarea îmbolnăvirii oilor cât și pierderea acestora ca urmare a atacului lupilor.
Potrivit înțelegerii dintre părți cantitatea de brânză ce urma să fie predată reclamantului era în funcție de lactația oilor pe care urma să le pășuneze, iar până la mijlocul lunii iulie 2011 momentul îmbolnăvirii, a fost predată cantitatea de brânză convenită de părți.
Existența agalaxiei, boală contagioasă a oilor a fost confirmată de un medic veterinar. Această boală a afectat producția de lapte a oilor, astfel că nu se putea preda cantitatea de brânză convenită inițial de părți. Reclamantul a avut cunoștință de existența bolii, astfel că prețul de 1 leu pentru fiecare oaie a fost avansat de pârât și urma să fie recuperat ulterior.
În ceea ce privește constatarea faptului că oile au fost omorâte de lupi, reclamantul a fost invitat în mai multe rânduri să constate acest lucru, însă nu s-a mai prezentat. Ceilalți proprietari nu au solicitat nici o cantitate de brânză.
S-a mai arătat că în măsura în care ar urma să se constate că nu se impune admiterea acțiunii, recurentul a solicitat să se dispună reducerea despăgubirilor la nivelul sumei de 10 lei/kg de brânză, respectiv 1560 lei.
La dosarul cauzei, intimatul S. V. a depus prin registratura instanței la data de_ întâmpinare în cuprinsul căreia solicitat respingerea recursului declarat de recurentul P. A. .
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, se reține următoarele:
Critica adusă de recurentul P. A. jr. sentinței civile poate fi încadră ca și motiv de recurs în cuprinsul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor legale, în sensul că instanța de fond nu a reținut ca fiind incidentă în cauză situația de forță majoră în care s-ar fi aflat recurentul.
Sub un prim aspect s-a arătat că nu s-a mai putut preda cantitatea de brânză convenită inițial deoarece oile predate de reclamantul Ș. V. au contactat o boală contagioasă care a compromis producția de lapte.
Această stare de fapt nu a fost dovedită. Din cuprinsul adeverinței depuse la dosarul cauzei, adeverința eliberată în cursul anului 2012, rezultă că au existat sporadic cazuri de infecție. Nici în cuprinsul adeverinței și nici din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă că toate oile reclamantului au
fost bolnave. Din probele administrate nu rezultă nici faptul că oile bolnave erau dintre oile reclamantului.
Simplul fapt că în stâna pe care recurentul o administra au existat sporadic oi care au contactat boala agalaxiei nu poate face dovada că toate oile respective au fost infectate de acest virus. Mai mult decât atât, adeverința depusă la dosarul cauzei în recurs vizează consultația efectuată de medicul veterinar Kolozsvari Ioszef în data de_, dată la care a fost și menționată în registrul de consultații și tratament consultația efectuată. Cazul de forța majoră invocat de recurent ar fi avut loc în vara anului 2011, cu aproximativ 1 an înainte de momentul la care s-a realizat consultația la care se face referire în adeverința de la fila 16 din dosar.
Oricum, faptul că în adeverința depusă la fond și adeverința depusă în fața instanței de recurs, înscrisuri considerate de instanță ca fiind înscrisuri pro causa, se menționează că sporadic au existat oi infectate cu virusul care cauzează agalaxia. Din modul de formulare al adeverinței nu se poate constata decât faptul că toate oile din turmă, sau cel puțin toate oile reclamantului au contactat această boală.
Sub acest aspect, recurentului, în măsura în care a ales să invoce existența unui caz de forță majoră, îi revenea și obligația de a face dovada acestuia, potrivit art. 1169 și următoarele Cod civil.
Din acest punct de vedere se reține că în mod corect, instanța de fond a apreciat probele și a încadrat juridic starea de fapt reținută.
În privința solicitării de a se constata intervenirea cazului de forță majoră constând în pierderea unor animale, acestea fiind mâncate de lup se consideră că nici acest aspect nu poate fi considerat ca fiind dovedit. Declarațiile martorilor audiați sunt contradictorii, astfel că instanța de fond a reținut că în privința a trei oi, cu o valoare de 350 lei fiecare, nu se poate reține incidența acestui caz de forță majoră.
Tiran I., persoană care a lucrat pentru recurent a arătat că, în perioada verii 2011dinturma recurentului, patru sau cinci oi au fost mâncate de lup, iar martorul Tepei Gheorghe a arătat că din oile sale, lupul ar fi mâncat o bucată.
Și în privința numărului de oi, motivarea instanței de fond este corectă în sensul că doar una dintre oi a fost văzută de martorul Tiran I. că a fost mâncată de lup. Astfel se poate reține că doar animalul pe care martorul Tiran
I. a văzut-o ca având urme specifice atacului haitei de lupi, doar în privința acesteia se poate reține incidența cazului fortuit. Și în acest caz, recurentul, cel care a invocat existența acestui caz de exonerare de răspundere avea obligația de a face dovada existenței tuturor împrejurărilor care să ducă la înlăturarea răspunderii sale juridice.
Se reține că obligația recurentului-pârât era aceea de a preda reclamantului numărul de oi care i-au fost predate pentru pășunat. Această obligație chiar dacă nu a fost expres menționată în cuprinsul înscrisului ce a
constatat încheierea convenției poate fi reținută având în vedere și prevederile art.970 C.civ.
Reținând cele de mai sus, instanța având în vedere și prevederile art. 312 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 304 respectiv 3041C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de P. A. .
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, instanța în temeiul art. 274 C.proc.civ.,constatând că recurentul este partea care a căzut în pretenții, urmează să-l oblige pe acesta la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Dovada cheltuielilor de judecată s-a realizat conform chitanței nr. 002518/_ (f.28), pentru suma de 600 lei), iar suma de 200 lei reprezintă cheltuielile de deplasare în fața instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul P. A. jr., domiciliat în sat B., comuna Ocna Șugatat, județul M., împotriva sentinței civiel nr. 1025 a Judecătoriei S. u Marmației, pronunțată în ședința publică din data de_ în dosarul nr._ .
Obligă recurentul P. A. jr. la plata sumei de 800 lei în favoarea intimatului șandor V., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
P. M. B. | W. | D. | P. G. Roman M. |
Red./P.M.B./_
Tehnred./R.M./_ /2 ex. Red.judecător la fond:N. P. I.
| ← Decizia civilă nr. 444/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 577/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
