Decizia civilă nr. 254/2013. Reexaminarea sanctiunii contraventionale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

Decizia civilă nr. Nr. 254/2013 Ședința publică de la 12 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M. P.

Judecător: G. D. Judecător: D. I. Grefier: M. J. D.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj

S-a luat în examinare recursul formulat de petentul M. Z. prin primar cu sediul in Z., Piața I. M., nr. 3, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4587/_ a Judecătoriei Z., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului petent, c.j. P. N. C., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și in conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul in dezbateri.

Reprezentanta recurentului petent, solicită instanței admiterea recursului formulat, casarea sentinței atacate, și rejudecând in fond solicităa se dispune inlocuirea sancțiunii muncii in folosul comunității cu sancțiunea amenzii.

Prin hotărârea primei instanțe, s-a dispus inlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului V. M., cu sancțiunea prestării muncii in folosul comunității. In acest sens, arată reprezentanta recurentului intimat, s-a intocmit mandatul de executare nr. 129 din_, prin care contravenientul a fost obligat la prestarea unei munci in folosul comunității pe o perioadă de 5 ore.

Cu toate că contraveneintul a fost notificat in vederea executării mandatului, acesta nu s-a prezentat. Astfel in temeiul art. 21 din OG 55/2002 M. Z. a formulat o cerere prin care s-a adus la cunoștința instanței care a dispus inlocuirea sancțiunii amenzii cu muncă in folosul comunității, că contravenientul V. Augustin nu s-a prezentat in vederea stabilirii, in conformitate cu prevederile art.

20 din OG 55/2002 a activităților ce trebuiau prestate in folosul comunității, cerere care a fost respinsă de instanța de fond.

Prin faptul că nu s-a inlocuit sancțiunea prestării activității in folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale, art. 22 din OG 55/2002 nu are aplicabilitate, mandatul de executare neputând fi executat ca și creanță bugetară.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului și inlocuirea sancțiunii muncii in folosul comunității cu sancțiunea amenzii contraventionale.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului formulat, solicită instanței respingerea acestuia, ca nefondat.

Contravenientul a fost sancționat cu amendă contravențională, care ulterior la cererea recurentului petent a fost inlocuită cu sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității. La termenul de astăzi, același petent, solicită transformarea sancțiunii muncii in folosul comunității cu sancțiunea amenzii contraventionale, intrucât mandatul de executare nu a putut fi dus la indeplinire. Motivele formulate de recurentul petent sunt neintemeiate, arată reprezentanta Ministerului Public, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului formulat, invederând că recurentul petent, are la dispoziție modalități de punere in executare a mandatului.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă 4582/_ a Judecătoriei Z., a fost respins ca nefondată sesizarea M. ui Z., prin P., pentru înlocuirea cu sancțiunea amenzii a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicate intimatei

V. M., prin Sentința civilă nr. 1928 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. .

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că procedura înlocuirii sancțiunii prestării activității în folosul comunității cu amenda contravențională prevăzută de art. 21 din O.G. 55/2002 este complementară procedurii contravenționale prevăzute de art. 6 - 9 din același act normativ, care vizează aplicarea direct de către instanța de judecată a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității în cazul în care agentul constatator apreciază, în raport de gravitatea faptei, că sancțiunea amenzii nu este îndestulătoare.

În acest caz, dacă s-a aplicat în sarcina contravenientului sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, iar contravenientul se sustrage de la executare ori nu își îndeplinește atribuțiile ce-i revin la locul de muncă, instanța poate să înlocuiască această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Înlocuirea este o facultate pentru instanță, soluția ținând cont de împrejurările de fapt ale fiecărui caz în parte și de faptul că, în accepțiunea legii, sancțiunea amenzii este o sancțiune mai ușoară decât sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, or, procedând la înlocuire, se reconsideră modul de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicabile în cauză, funcție de posibilitatea de a atinge cât mai eficient scopul sancțiunii urmărit de legiuitor.

Dacă însă, sancțiunea prestării de către contravenient a unei activități în folosul comunității nu a fost aplicată direct de instanță ca sancțiune principală, ci a fost transformată de instanță din sancțiunea amenzii, în procedura prevăzută de art. 9 din O.G. 2/2001, ca efect al imposibilității executării silite, înlocuirea din nou a activității în folosul comunității cu amenda este inadmisibilă. Transformarea amenzii în activitate a fost o obligație pentru instanță, conform imperativului art. 9 alin.5, tocmai pentru a se asigura executarea sancțiunii într-un alt mod decât cel pecuniar, în condițiile în care contravenientul nu a achitat amenda la termenele stabilite și nu există posibilitatea executării silite.

Transformarea din nou a activității în amendă nu asigură executarea sancțiunii contravenționale printr-o mai bună individualizare, ci, dimpotrivă, dă naștere unui ciclu de transformări ale sancțiunilor principale contravenționale fără nicio rațiune juridică.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs M. Z., solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate și rejudecând pe fond înlocuirea sancțiunii muncii în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.

Consideră că instanța de fond a făcut o apreciere greșită asupra temeiurilor de drept pe care s-a pronunțat conform art. 15 și următoarele din O.DG. 55/2002, deoarece contravenienta nu s-a prezentat la sediul instituției lor pentru executareasancțiunii, situație în care sunt incidente aceste prevederi ale art. 21 din

O.G. 55/2002 potrivit cărora:,, în cazul în care contravenientul, cu rea voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiunea cu sancțiunea amenzii.

Recursul nu este întemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 1928/_ a Judecătoriei Z. s-a admis cererea formulată de I. de J. J. S. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată intimatei V. M., printr-un process verbal cu sancțiunea prestării de activitate în folosul comunității pe raza M. ui Z. .

Sentința a rămas definitivă iar M. Z. a procedat la emiterea unei somații și a unui mandate de executare a sancțiunii contravenționale.

Contravenineta nu s-a conformat hotărârii judecătorești și pe cale de consecință, prin prezenta acțiune se solicită înlocuirea sancțiunii prestării de activitate cu sancțiunea amenzii.

T. constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale considerând că procedura înlocuirii sancțiunii prestării activității în folosul comunității cu amendă este complementară procedurii contravenției prevăzute de art. 6-9 din O.G.55/2002, care vizează aplicarea direct de instanță a sancțiunii

prestării de activitate în folosul comunbității, în cazul în care sancțiunea amenzii nu este îndestulătoare.

În prezenta cauză sancțiunea prestării de activitate nu a fost aplicata direct de instanță ci a fost transformată din sancțiunea amenzii ca urmare a imposibilității executării acesteia.

Transformarea din nou a activității în folosul comunității în amendă, nu asigură executarea sancțiunii contravenționale ci eventual dă naștere unui ciclu de transformare a unor sancțiuni principale contravenționale, fără ca la final să se ajungă la executarea pedepsei.

Prin urmare raportat la situația mai sus expusă, instanța, în baza art. 312, alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ce nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M. Z. prin primar cu sediul in Z., Piața I. M., nr. 3, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4587/_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013.

Președinte,

Judecători,

R. M. P.

G.

D.

D. I.

Grefier,

M. J. D.

Red.PRM/_

Dact.MJD/_ Ex.2

Jud. Fond E.R.U. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 254/2013. Reexaminarea sanctiunii contraventionale