Decizia civilă nr. 30/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/A/2013
Ședința publică din 09 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTOR: A. -A. P.
GREFIER: A. -A. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul B. U. și, respectiv, de pârâta C. B. L., împotriva sentinței civile nr. 880 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei apelante C. B. L., doamna avocat H.
L., lipsă fiind părțile personal și reprezentantul reclamantului apelant. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:
Apelul declarat de reclamantul B. U. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 14 din O.M.J. nr. 760/C/1999.
Apelul declarat de pârâta C. B. L. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost timbrat la data înregistrării cererii de apel, însă ulterior, la data de_ a fost timbrat cu o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 2 lei (f. 38 din dosar) și un timbru judiciar de 0,15 lei (f. 36 din dosar).
Curtea constată că atât prin memoriul de apel (f. 12 din dosar), cât și prin întâmpinarea la apelul formulat de pârâta C. B. L. (f. 31 din dosar), reclamantul apelant B. U. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
La data de_ a fost înregistrată la dosar o notă, care a fost formulată și expediată prin poștă de către reclamantul apelant B. U., prin intermediul domnului avocat Călin Toie, prin care arată că depune la dosar dovada plății diferenței de taxă judiciară de timbru pentru fond, în sumă de 4 lei, conform dispozițiilor instanței de la termenul de judecată din data de_, iar la această notă a fost anexată chitanța care atestă plata diferenței de taxă judiciară de timbru pentru fond, în cuantum de 4 lei.
Reprezentanta pârâtei apelante depune la dosar chitanța ce atestă plata diferenței de taxă judiciară de timbru pentru apel, în cuantum de 2 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea constată că s-au depus la dosar dovezile care atestă plata taxelor judiciare de timbru restante pentru fond și pentru apel.
Având în vedere că reclamantul apelant are angajat apărător, pe domnul avocat Călin Toie, Curtea lăsa cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului apelant și reprezentantului acestuia posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei apelante C. B. L., doamna avocat H.
L., lipsă fiind părțile personal și reprezentantul reclamantului apelant.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală C.pr.civ., raportat la art. 298 C.pr.civ., coroborat cu art. 129 C.pr.civ., pune în discuția reprezentantei pârâtei apelante un motiv de apel de ordine publică, referitor la legea aplicabilă în prezenta cauză, respectiv dacă prezentei cereri de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine i se aplică Legea nr. 105/1992, cu modificările și abrogările ce au fost făcute prin art. 230 lit. q Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a Noului cod civil sau i se aplică Regulamentul CE nr. 44/2001 al Consiliului European din_, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă și în materie comercială.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei apelante, pentru a pune concluzii asupra celor două apeluri care formează obiectul prezentului dosar și, totodată, pune în vedere acesteia ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la motivul de apel de ordine publică invocat, din oficiu, de către Curte.
Reprezentanta pârâtei apelante solicită admiterea apelului declarat de pârâta C. B. L., așa cum a fost formulat în scris, respectiv, în principal, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine formulată de reclamantul B. U. .
Reprezentanta pârâtei apelante arată că motivele pentru care a criticat sentința instanței de fond se referă în primul rând la aspecte procedurale, respectiv la faptul că în sentință și în toate încheierile de ședință de la fiecare termen de judecată care a avut loc în fața instanței de fond s-a menționat faptul că dezbaterile au avut loc în ședință publică, deși la niciunul dintre termenele de
judecată din acest dosar dezbaterea nu a avut loc în ședință publică, ci în Camera de Consiliu, fără prezența părților.
De asemenea, arată că motivele pentru care a criticat hotărârea instanței de fond, se referă strict la modalitatea în care a fost dezbătută cauza și la modalitatea în care s-a pronunțat instanța de fond, întrucât, contrar mențiunilor ce apar în sentință și în încheierile de ședință, nici o dezbatere nu a avut loc în ședință publică, ci în Camera de Consiliu, iar pe domnul avocat Călin Toie l-a întâlnit doar în procedura de executare silită, deși a fost prezentă la toate termenele de judecată care au avut loc în fața instanței de fond.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că există o explicație logică și coerentă, în sensul că nu s-au dezbătut în ședință publică niciuna dintre
apărările sau susținerile formulate în cauză, cel puțin cele formulate de către ea, care a fost prezentă la fiecare termen de judecată, când instanța a spus că dezbaterile nu au loc în ședință publică, ci în ședința Camerei de Consiliu, fără prezența părților, în consecință, nu s-au consemnat susținerile sale, motiv pentru care, la data de_ a trebuit să depună la dosar un înscris olograf, prin care a învederat instanței de judecată poziția sa procesuală, iar după închiderea dezbaterilor, doamna grefier a avut bunăvoința de a duce acest înscris la
judecător.
În ceea ce privește dispozițiile instanței privind citarea reclamantului și comunicarea actelor, reprezentanta pârâtei apelante arată că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar acte suplimentare sau să dea lămuriri în cauză, iar dacă reclamantul ar fi fost prezent personal sau prin reprezentant, la vreunul dintre termenele de judecată acordate de către instanța de fond, i s-ar fi pus în vedere acestuia sau reprezentantului acestuia să depună la dosar acte suplimentare și nu s-ar fi impus citarea reclamantului cu această mențiune. Totodată, arată că dovada faptului că reclamantul personal sau prin reprezentant nu a fost prezent la nici un termen de judecată este tocmai faptul că s-a impus citarea acestuia cu mențiunea de a depune la dosar acte suplimentare sau să dea lămuriri în cauză.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei pârâtei apelante împrejurarea că instanța a lecturat motivele de apel, precum și dosarul instanței de fond, nefiind necesară reiterarea exhaustivă a motivelor de apel, verbal, în ședință publică, însă, față de împrejurarea că există discuții cu privire la legea aplicabilă în cauză și față de modalitatea în care a fost redactată hotărârea, prin care s-a arătat că se "constată că au fost îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii";, fără să se arate care anume condiții, și în ce act normativ sunt prevăzute aceste condiții, pune în discuția reprezentantei pârâtei apelante împrejurarea dacă aceasta consideră că s-a judecat fondul cauzei în raport de legea efectiv aplicabilă în cauză.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine trebuie să se judece în raport de prevederile Legii nr. 105/1992, dar și în raport de Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului European.
Curtea adresează reprezentantei pârâtei apelante invitația de a preciza care este, în opinia domniei sale, legea aplicabilă în cauză.
Reprezentanta pârâtei apelante învederează instanței că a considerat că prevederile Legii nr. 105/1992 sunt cele mai corecte și mai clare din punct de vedere al verificării modalității în care s-a pronunțat o hotărâre străină în raport cu un cetățean român, raportat la modalitatea de citare și de comunicare a actelor.
De asemenea, învederează instanței că modificările Codului civil ne trimit la Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului European, motiv pentru care, apreciază că în prezenta cauză este aplicabil acest Regulament și, totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul B. U., reprezentanta pârâtei apelante solicită respingerea ca nefondat a acestui apel, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că solicită respingerea apelului declarat de reclamant pentru cheltuielile de judecată solicitate de acesta, având în vedere că reprezentantul reclamantului a depus la dosar dovada onorariului avocațial care inițial a fost încuviințat de către instanța de fond și care a fost solicitat de reclamant, iar acest onorariu avocațial face obiectul procesului de
executare silită, pornit de reclamant în procedură pe cale separată, fără a ține seama de dispozițiile instanței din procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine.
Mai arată că reprezentantul reclamantului a solicitat tot onorariul avocațial, atât în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, cât și în procedura de executare silită, cu toate că a depus la dosar dovada privind acest onorariu avocațial în procedura apelului, care într-adevăr acoperă atât procedura apelului, cât și acea procedură de executare silită, la un moment dat, alegând să meargă pe procedura de executare silită, pe ideea că acea hotărâre judecătorească reprezintă un titlu european, care nu are nevoie de recunoaștere și în acest sens a solicitat tot onorariul avocațial în această procedură de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, așa cum există dovada la dosar în somația la executare.
De asemenea, arată că dacă acesta este motivul unei contestații la executare, i se pare incorect modul în care domnul avocat Călin Toie a înglobat în contractul de asistență juridică un onorariu avocațial de 8.500 lei, respectiv onorariul avocațial pentru dosarul de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și cel pentru dosarul de executare silită, respectiv i se pare incorect ca tot onorariul avocațial să fie recuperat în procedura de executare silită, în condițiile în care, reclamantul a formulat și procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine care nu este finalizată și cu atât mai mult, cu cât instanța de fond i-a limitat acest onorariu în dosarul de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și iarăși învederează instanței un aspect de corectitudine cu privire la legalitatea în procedura de executare silită.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 880/_, pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr._ , s-a admis cererea formulată de petentul B. U., în contradictoriu cu intimata C. B. L., având ca obiect recunoașterea hotărârii străine și, în consecință, s-a dispus recunoașterea pe teritoriul României a sentinței din_, pronunțată de Tribunalul din Ancona, Italia.
Intimata a fost obligată să plătească petentului cheltuieli parțiale de judecată în cuantum de 2.049,21 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:
"Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2012 petentul B. U.
, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea pe teritoriul României a Sentinței din_ pronunțată de Tribunalul din Ancona, Italia.
Examinând actele dosarului, tribunalul constată că cererea este întemeiată, pentru considerentele ce urmează :
Conform art. 166 din Legea 105/1992 hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți.
Conform art. 167 din Legea 105/1992 hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competență să judece procesul; c) există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
De asemenea, potrivit art. 21 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre conform procedurii prevăzute de art. 22-39.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar copia hotărârii pronunțate în Italia și traducerea legalizată a acesteia, alte înscrisuri (filele 5-18), certificatul prevăzut în art. 53-54 și Anexa V a Regulamentului CE nr. 44/2001, cu traducerea legalizată și certificatul de titlu executoriu european prevăzut de Regulamentul CE 1896/2006, cu traducerea legalizată (filele 56-66) . Hotărârea mai sus menționată este definitivă conform mențiunilor certificatul de titlu executoriu european depus la dosar.
În lumina considerentelor expuse, rezultă că cererea este întemeiată astfel că, urmează să fie admisă și se va încuviința recunoașterea pe teritoriul României a Sentinței din_ pronunțată de Tribunalul din Ancona, Italia.
În ceea ce privește onorariul de avocat, instanța apreciază că raportat la munca efectiv realizată și complexitatea cauzei, suma solicitată este prea mare, fiind rezonabil ca în sarcina intimatei să fie pusă suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat și 1049,21 lei reprezentând cheltuieli de traducere a actelor depuse la dosar.
În baza art. 274 alin. 3 C.pr.civilă tribunalul va obliga intimata să plătească petentului cheltuieli de judecată în cuantum de 2049,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale respingând alte pretenții";.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at apel, în ter men leg al, pe de o p ar te,
reclamantul B. U., iar pe de altă parte, pârâta C. B. L. .
Prin apelul propriu, pârâta C. B. L. a solicitat admiterea apelului și, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței indicate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, constând în sentința din_, pronunțată de Tribunalul din Ancona, Italia; cu obligarea petentului-intimat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în faza primei instanțe și în faza apelului, precum și taxa de timbru și timbrele judiciare aferente.
În motivarea apelului s-a arătat că prin sentința civilă nr. 880/2012 a Tribunalului C., a fost admisă cererea de recunoaștere a hotărârii străine formulată de către petentul U. B., respectiv a Sentinței pronunțată de Tribunalul din Ancona la_ .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, în cadrul ședințelor publice desfășurate în cadrul acestui dosar, în mod succesiv, partea petentă ar fi depus la dosar actele necesare, respectiv certificatul prev. de art. 53-
54 și Anexa V din Regulamentul CE nr. 44/2001, cu traducerea legalizată și certificatul de titlu executoriu european prevăzut de Regulamentul CE nr. 1896/2006, cu traducerea legalizată.
Instanța redă în cadrul sentinței doar poziția petentului, care ar fi fost reprezentat de avocat Călin Toie, și nu se face nicio mențiune cu privire la poziția procesuală a pârâtei și cu privire la reprezentarea acesteia, prin avocat, în cadrul dosarului.
Sentința primei instanțe este nelegală și neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Sentința este lovită de nulitate absolută, deoarece nici una dintre ședințele de judecată nu s-a desfășurat în ședință publică, instanța investită nepermițând reprezentantului pârâtei să susțină verbal poziția pârâtei apelante, pentru motivul că soluționarea cererii de recunoaștere s-ar face în cameră de consiliu, fără prezența părților.
De altfel, istoria termenelor din acest dosar, raportat la modul în care pârâta a fost citată, respectiv prezentă prin reprezentant, este următoarea:
primul termen din dosar a fost_, termen pentru care pârâta nu a fost citată;
prima citație care i-a fost comunicată pârâtei a fost emisă pentru termenul din_, ora 8,00, sala 31, termen pentru care pârâta a mandatat reprezentantul legal, avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. CJ/033500/B/2012, să o reprezinte; la acest termen de judecată, la finalul ședinței publice de apeluri, judecătorul investit cu prezentul dosar făcând parte din completul de apeluri, reprezentantul legal al pârâtei a fost prezent în sala de judecată și, la întrebarea instanței, a arătat că se prezintă în cauza directă cu numărul de dosar_, pentru intimată, iar instanța a arătat că judecarea cauzei se va face în cameră de consiliu, fără prezența părților și că orice acte ar fi de depus, să le depună prin serviciul registratură; așa se explică de ce delegația de reprezentare, însoțită de o cerere de comunicare de acte, redactată olograf, au fost înregistrate prin serviciul Registratură al Tribunalului C., la aceeași dată, de_, și nu au fost depuse direct la dosar, prin predare în fața instanței: cauza nu a fost luată în prezența nici unei părți, nu a fost luată în ședință publică și nu i s-a permis pârâtei a-și susține poziția procesuală sau cererea de comunicare de acte în fața instanței;
pentru termenul dispus la_, citația i-a fost comunicată pârâtei direct prin ridicarea acesteia de la grefierul dosarului, a doua zi după termenul din_ (citația este emisă la_, semnată de primire de avocatul pârâtei, direct în biroul grefierului, când s-au comunicat cererea introductivă și actele aferente cererii de recunoaștere); s-au transmis notele scrise în care pârâta a redat poziția procesuală de respingere a cererii introductive, prin înregistrare la dosar cu o zi mai înaintea termenului din_ ;
la termenul din_, din nou dosarul nu a fost supus judecării în ședința publică de judecată, reprezentantul pârâtei fiind din nou prezent până la finalul ședinței completului de apeluri, când instanța investită a comunicat - identic celor de la termenul anterior - că dosarul va fi judecat fără prezența părților, în camera de consiliu; de la grefierul dosarului pârâta a aflat, mai apoi, noul termen de judecată și motivul pentru care s-a amânat soluționarea dosarului (a treia oară se solicita petentului să depună dovada hotărârii a cărei recunoaștere se solicita, este definitivă);
la termenul din_, din nou nu i s-a permis pârâtei susținerea poziției procesuale, pe motiv că dosarul se va judeca în cameră de consiliu, fără prezența părților;
nici la termenul din_, cauza nu a fost strigată în ședință publică de judecată, iar pentru petent nu s-a prezentat nimeni, contrar celor arătate în S.C. 880/2012 - față de reprezentantul legal al pârâtei, la sfârșitul ședinței completului de apeluri, i s-a repetat că soluționarea se face în camera de consiliu, fără prezența părților și că pârâta va afla soluția a doua zi, din condica de soluții; în nici un caz nu i s-au mai comunicat actele despre care se face vorbire în S.C.
nr. 880/2012 depuse la_, singurele înscrisuri care i s-au comunicat pârâtei fiind cele anexate citației ridicate de la grefierul de dosar la_ .
Deși pârâta a depus la dosar, în trei rânduri, înscrisuri în care reda poziția procesuală față de cerere, respectiv cereri de comunicare de acte, acestea par să nu fi existat la dosar - instanța nu face nicio mențiune cu privire la apărările formulate de pârâtă, respectiv cu privire la criticile de legalitate a hotărârii străine și, implicit, nu analizează nici unul din aceste motive de invocată nelegalitate a cererii de recunoaștere a hotărârii străine.
Față de cele arătate mai sus, pârâta a invocat nulitatea absolută a Sentinței civile nr. 880/2012, raportat la prevederile art. 105, raportat la prev. art. 107, 108 alin. 1 Cod proc. civilă, art. 176, coroborat cu art. 170 alin. 1, art. 172 alin. 1 Legea nr. 105/1992, pentru că:
s-au încălcat prevederile legale care reglementează soluționarea cererilor de recunoaștere a hotărârii străine în ședințe publice de judecată, cu citarea părților, inclusiv cu comunicarea față de părți a înscrisurilor administrate în dosar, dosarul fiind analizat la toate termenele, în ședințe ale camerei de consiliu, fără a se permite părții să își susțină poziția procesuală;
s-au încălcat prevederile legale referitoare la obligativitatea comunicării tuturor actelor de procedură față de pârâtă, deoarece deși în sentință se arată că la_ s-ar fi depus de către petent, documente în dosar, acestea nu i s-au comunicat pârâtei niciodată, cu toate că la data fiecărui termen, reprezentanta intimatei - apelante s-a prezentat la sala de judecată, respectiv la biroul grefierului de ședință - fapt ce atrage aplicabilitatea prevederilor art. 105, alin. 1, 2, coroborat cu prev. art. 90, alin. 1 C.pr.civ.
În raport de prevederile art. 297, alin. 1, teza finală, pârâta apelantă solicită instanței de apel să dispună casarea Sentinței civile nr. 880/2012 a Tribunalului C. și trimiterea spre rejudecare a cauzei, primei instanțe, cu respectarea prevederilor legale referitoare la cadrul procesual al ședinței publice de judecată și cu respectarea normelor legale imperative referitoare la citarea părții în dosarul civil și comunicarea actelor.
Pe fondul soluției pronunțate, pârâta apreciază că Sentința civilă nr. 880/2012 a Tribunalului C. este nelegală și neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Cerere de recunoaștere care nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 167, alin. 1, lit. a, art. 167, alin. 2, art. 171, alin. 1, lit. c, Legea nr. 105/1992, astfel:
hotărârea a cărei recunoaștere se solicită nu este o decizie definitivă, deoarece lipsește dovada investirii în acest sens de pe cuprinsul deciziei;
lipsește dovada că hotărârea instanței italiene a fost investită cu formulă definitivă:
2.1.în raport de hotărârea Tribunalului din Ancona din_ (față de care pârâta își menține toate criticile cu privire la veridicitatea acesteia, în raport de adăugirile olografe, completări, ștersături, etc), la cererea expresă a instanței, s-a depus la dosar copia unei dispoziții a Tribunalului Ancona din data de_ (adică la peste 1 an de la sentința ce se solicită a fi recunoscută);
această a doua hotărâre face referire la un decret al judecătorului Tribunalului Ancona emis în data de 08/9-_ ;
această hotărâre nu indică nici un număr de dosar, nici un număr al hotărârii la care se referă, iar data hotărârii pe care o investește cu putere executorie, este din luna septembrie 2012.
2.4.în acest context, pârâta apreciază că hotărârea Tribunalului din Ancona din_ nu poate face referire la hotărârea din_ ; lipește
mențiunea expresă a acestei hotărâri, iar hotărârea la care face referire ar avea data de 08/9 -_, adică la peste un an de la hotărârea care se solicită a fi recunoscută.
hotărârea a cărei recunoaștere se solicită poartă o serie de mențiuni olografe, prin care se modifică sau se corectează dispozițiile instanței și care, potrivit procedurii legale, nu sunt posibile: orice modificare a dispozitivului unei instanțe se corectează sau se îndreaptă prin încheieri/rectificări realizate pe calea altor hotărâri emise de instanță, nicidecum prin corecturi olografe necertificate și neconfirmate prin aplicarea semnăturii, a datei și a ștampilei emitentului care eventual ar dispune corectarea;
pârâta nu a fost niciodată legal citată în cadrul procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, iar adresa pârâtei, indicată în cadrul Hotărârii Tribunalului din Ancona la_, este greșită, fiind indicată în C. -N., str. Romulus Vuia, nr. 81, în vreme ce domiciliul corect și legal al pârâtei este în C. N., str. T. Vuia, nr. 91, jud. C. ; potrivit pag. 2 a deciziei, mențiunea de comunicare a hotărârii indică aceeași adresă greșită a pârâtei, ceea ce face dovada că hotărârea nu poate fi recunoscută de instanța română prin prisma prevederilor art. 167, alin. 2,
Legea nr. 105/1992 ("dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac
împotriva hotărârii).
În respectarea limitelor de verificare a condițiilor de admisibilitate în vederea recunoașterii hotărârii străine, pârâta apelantă solicită instanței să observe următoarele:
pârâta nu a fost prezentă la judecarea dosarului în care s-a pronunțat Hotărârea f.n. din_ și nici nu putea fi prezentă, de vreme ce - dacă s-a dispus citarea pârâtei - s-a indicat o adresă greșită, așa cum s-a arătat mai sus;
nu există dovada că i s-a înmânat citația pentru termenul de dezbateri in fond și actul de sesizare, în timp util;
implicit nu există dovada că i s-a dat posibilitatea de apărare și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii;
lipsește dovada de înmânare a citației și a actului de sesizare sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de partea împotriva căreia s-a luat hotărârea - așa cum obligă prevederile art. 171, alin. 1, lit. c Legea nr. 105/1992.
Potrivit mențiunilor din cadrul Hotărârii din_, hotărârea este temporar executabilă și este supusă căii de atac a apelului în termen de 60 zile de la notificarea acesteia către părți. Ori, față de pârâta, notificarea/comunicarea nu s-a realizat niciodată la domiciliul legal, sens în care implicit decizia nu este definitivă și este în continuare supusă căilor de atac indicate.
Din compararea ștampilelor aplicate pe pagina a 2-a a hotărârii, nu reiese să se fi realizat vreo procedură de investire a hotărârii după trecerea unui număr de 60 zile de la dovada de comunicare cu pârâta a hotărârii și, de altfel, lipsește orice dovadă că hotărârea ar fi fost investită cu formulă executorie, prin aplicarea ștampilei instanței judecătorești, a datei investirii și a semnăturii judecătorului, în original, pentru a putea verifica dacă hotărârea este definitivă.
Chiar și peste neconcordanțele legate de datele hotărârilor și lipsa de concordanță între hotărârea de investire cu putere executorie și cea care se investește, se solicită instanței să observe că hotărârea de investire din_ dă putere executorie unei hotărâri a Tribunalului din Ancona, nicidecum nu
constată caracterul definitiv al acesteia si implicit faptul că nu s-au exercitat căi de atac împotriva hotărârii inițiale.
Referitor strict la cererea de recunoaștere a hotărârii străine, deși pârâta a invocat lipsa calității de reprezentant al dlui avocat Călin Toie, pentru redactarea și susținerea cererii - delegația de reprezentare depusă la dosar nu poartă semnătura părții pe care se susține că o reprezintă avocatul redactor -, instanța nu a analizat această excepție veritabilă și implicit nu a soluționat-o.
Prin propriul apel, reclamantul B. U. a solicitat admiterea apelului si, in consecința, schimbarea in parte a sentinței apelate, in sensul acordării in totalitate a cheltuielilor de judecata solicitate in cauza, inclusiv a onorariului de avocat, in integralitatea lui.
Pentru a dispune in sensul celor solicitate, solicită instanței de apel să aibă in vedere următoarele considerente:
Prin Sentința apelata instanța de fond a admis cererea reclamantului privind recunoașterea in România a hotărârii pronunțata de Tribunalul din Ancona, Italia, insa nu a acordat in totalitate cheltuielile de judecata solicitate, reducând onorariul de avocat in sarcina intimatei de la suma de 8.500,92 lei la suma de 1.000 lei. In acest sens, instanța a apreciat ca onorariul de avocat este prea mare in raport de munca efectiv realizata si de complexitatea cauzei.
Reclamantul apreciază ca aceste concluzii ale instanței de fond sunt greșite si denota o injusta apreciere a acestui aspect si neobservarea dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. fac trimitere la doua criterii de apreciere a onorariilor avocațiale (cel de-al treilea criteriu rămânând fara aplicare in urma abrogării onorariilor minimale), respectiv munca îndeplinita de avocat si valoarea pricinii.
Sub un prim aspect, in ceea ce privește munca îndeplinita de avocat in prezenta cauza, reclamantul considera ca, in mod greșit, prima instanța a apreciat caracterul disproporționat de mare al onorariului avocațial in raport cu munca prestata efectiv, activitatea avocatului fiind mult si nejustificat desconsiderata.
Astfel, in ceea ce privește activitățile prestate efectiv de avocat in speța de fata, acestea au constat in redactarea si depunerea cererii de chemare in judecata, deplasările la sediul Tribunalului C. in vederea susținerii cauzei, in condițiile in care avocatul are domiciliul si sediul profesional in municipiul O., asigurarea substituirii la unul din termenele de judecata, efectuarea de demersuri privind obținerea documentelor suplimentare solicitate de instanța, traducerea si legalizarea acestora, expedierea acestora prin poștă la dosarul cauzei si alte asemenea.
Ori, aceste activități au fost desconsiderate nejustificat de către prima instanța care le-a "evaluat" la suma nejustificat de mica de 1.000 lei, in mod arbitrar, fara nici o motivare si fara nici un criteriu valoric sau de alta natura.
Tot in analiza acestui aspect, se arată că stabilirea cuantumului onorariului este la libera aprecierea a avocatului si clientului, așa cum prevăd dispozițiile art. 128 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
De asemenea, in ceea ce privește criteriile de stabilire a onorariilor, in conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat:
"onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului." Revenind la speța de fata, onorariul a fost stabilit având in vedere toate activitățile menționate mai sus, simpla referire a instanței de fond la "munca efectiv realizata" si "complexitatea cauzei" nefiind de natura a indica o activitate
"insuficienta" din partea avocatului fata de onorariul perceput.
Sub un al doilea aspect, in ceea ce privește criteriul valorii pricinii, instanța de fond nu a analizat cuantumul onorariului avocațial in raport de valoarea cauzei, in suma de peste 26.000 euro, față de care acest onorariu (aproximativ 5%) este cat se poate de rezonabil.
Sub aspect final, arată reclamantul, prin reducerea onorariului avocațial, instanța de fond a intervenit in mod indirect in derularea contractului de asistenta juridica încheiat intre client si avocatul sau, chestiune interzisa de lege. Astfel, prin reducerea onorariului avocațial, prima instanța a suprimat posibilitatea reclamantului de recuperare a cheltuielilor de judecata avansate. Ori, in acest fel, obiectul contractului de asistenta este imposibil de adus la îndeplinire in totalitatea sa, in ceea ce privește demersurile in vederea recuperării
integrale a cheltuielilor de judecata (ca obligație de diligență a avocatului).
In aceeași ordine de idei, sentința apelata impietează asupra contractului de asistenta juridică și prin prisma faptului ca posibilitatea recuperării sumelor plătite cu titlu de onorariu avocațial, in cadrul cheltuielilor de judecata, este un element important in decizia de încheiere a contractului de asistenta juridica, chestiune prevăzuta de lege si avuta in vedere de client la momentul încheierii contractului si acceptării onorariului propus de avocat. Ori, in măsura in care recuperarea acestor cheltuieli nu mai este posibila, este deturnat unul din elementele care au stat la baza încheierii contractului de asistenta juridica intre părți.
Față de toate aceste împrejurări, reclamantul solicită admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței civile atacate, in sensul acordării in totalitate a cheltuielilor de judecata solicitate in cauza, respectiv a onorariului de avocat.
Prin întâmpinarea, depus ă l a dos arul c auze i, la apelul pârâtei (f. 28-31),reclamantul B. U. a solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea întâmpinări se arată că prin apelul formulat, apelanta înțelege sa critice hotărârea primei instanțe motivând, pe de o parte, ca aceasta hotărâre este lovita de nulitate absoluta pentru nejudecarea cauzei in ședința publica si necomunicarea actelor depuse la dosar, pe de alta parte, ca cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 105/1992.
Reclamantul consideră că apelul este nefondat, motivația apelantei fiind lipsita de orice suport faptic sau juridic.
Astfel, referitor la prima critica, reclamantul arată ca sentința apelata a fost pronunțata in ședința publica, așa cum rezulta din însuși conținutul acesteia, prin urmare, pretinsul caz de nulitate absoluta invocat de apelanta nu subzista.
Aceeași este situația si in ceea ce privește pretinsa lipsa a comunicării actelor cu apelanta, in acest caz, aceasta fiind chiar contradictorie, deoarece, pe de o parte, arata ca nu i-au fost comunicate actele depuse de reclamant, iar, pe de alta parte, susține ca a fost prezenta la fiecare termen de judecata al cauzei si a dorit sa își exprime poziția fata de cererea noastră, ba chiar a depus in trei rânduri înscrisuri care redau poziția sa procesuala.
Fara a se pronunța asupra demersurilor apelantei si a reprezentantei acesteia pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond, neavând cunoștința de ele, reclamantul apreciază insa ca situația prezentata este oarecum neverosimila, având in vedere dispozițiile procedurale de larga notorietate care prevăd posibilitatea accesului pârtilor la propriul dosar.
Chiar admițând ca apelantei sau reprezentantei acesteia nu i-au fost comunicate actele depuse de reclamant, aceasta avea oricând posibilitatea sa
studieze dosarul cauzei la arhiva instanței si sa ia astfel la cunoștința de conținutul lor.
Fata de aceste împrejurări, instanța este rugata sa constate ca motivele de nulitate absoluta invocate de apelanta nu subzista, ca nu exista nicio încălcare a formelor legale sau procedurale de către instanța de fond si, de asemenea, ca nu exista nicio vătămare a drepturilor procesuale ale apelantei, care sa atragă aplicabilitatea dispozițiilor art. 105,107 si 108 din vechiul cod de procedura civila.
Sub un al doilea aspect, in ceea ce privește criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 105/1992, si acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, așa cum s-a arătat si in cererea introductiva, Sentința a cărei recunoaștere se solicita a fost pronunțata in conformitate cu procedura prevăzuta de art. 633 si urm. din Codul de procedura civila italian, aceasta procedura neavând caracter contradictoriu decât in cazul si după exercitarea contestației împotriva hotărârii astfel pronunțate.
Legea italiana prevede posibilitatea contestării acestei hotărâri in termenul stabilit de instanța si judecarea in contradictoriu abia după formularea acestei contestații de către debitoare.
In speță, sentința a rămas definitiva prin neexercitarea de către apelanta a contestației in termenul de 50 de zile stabilit de instanța italiana si, având in vedere si neplata de către contestatoare a debitului in cadrul aceluiași termen, a fost investita cu formula executorie de către aceeași instanța, așa cum rezulta din încheierea de investire cu formula executorie din data de_ .
Reclamantul precizează ca Sentința a fost comunicata contestatoarei la adresa de domiciliu corecta din C. -N., str. Romulus Vuia nr. 91, conform dovezii de comunicare din_, este adevărat, după ce, inițial, dintr-o eroare, a fost comunicata la adresa greșita din str. Romulus Vuia nr. 81.
Ori, apelanta nu a exercitat împotriva acestei Sentințe calea de atac prevăzuta de legea italiana, in termenul stabilit de 50 de zile de la comunicare, astfel încât, aceasta a rămas definitiva, sentința fiind investita cu formula executorie, așa cum s-a arătat mai sus, apoi fiind emise si cele doua certificate europene la data de_ .
In ceea ce privește pretinsele vicii ale condițiilor de autenticitate ale Sentinței din speța si ale investirii acesteia cu formula executorie, reclamantul solicită instanței sa retina ca si aceste apărări sunt neîntemeiate având in vedere, pe de o parte, ca modul de redactare a Sentinței (mențiuni olografe, etc.) este o chestiune ce tine de dreptul italian, neputând fi cenzurat pe calea prezentului apel, ci eventual printr-o cale de atac la instanță italiană emitentă.
La fel, faptul ca formula executorie nu conține numărul sentinței este o problema de drept procesual italian, deși aici se impune observația că nici in dreptul procesual român formula executorie nu conține numărul hotărârii care se investește.
De asemenea, împrejurarea ca reclamantul a investit hotărârea la mai mult timp de la pronunțarea ei, nu poate sa atragă nulitatea sau vreo alta sancțiune, așa cum pretinde apelanta, momentul investirii unei sentințe fiind strict la latitudinea părții care beneficiază de efectele ei.
Mai mult, motivele de apel privind lipsa caracterului definitiv sau executoriu al Sentinței din speța sunt superflue, in condițiile in care instanța italiana a emis certificatele europene aflate la dosar, care atesta tocmai aceste aspecte.
În final, în ceea ce privește pretinsa lipsa a calității de reprezentant a avocatului în prezenta cauză, se solicită instanței de apel să observe că la dosar se află împuternicirea avocațială de reprezentare care, în baza art. 126 din Statutul profesiei de avocat, face dovada deplină a calității de reprezentant. Pentru a nu exista însa niciun dubiu în aceasta privință, este depus atașat
Contractul de asistenta juridica nr. 003226/_ încheiat intre părți.
În data de_, pârâta C. B. L. a depus la dosarul cauzei "note
scr ise"; (f . 35 -36), prin care a solicitat respingerea apelului declarat de către reclamantului B. U. cu privire la sentința civilă nr. 880/2012 a Tribunalului C., ca fiind nefondat, cu menținerea modalității de soluționare a pretenției de plată a onorariului avocatului care a reprezentat reclamantul în această procedură, având în vedere următoarele motive:
Prin memoriul de apel, este criticată decizia primei instanțe de a limita pretenția de plată a onorariului de avocat de la suma totală de 8.500,92 lei la suma de 1.000 lei.
Apelantul arată că, pe lângă caracterul convențional al acestui onorariu, prima instanță ar fi apreciat în mod greșit că ar exista o disproporție între onorariu și munca efectiv depusă (fiind indicată și distanța între O., sediul profesional al mandatarului și C., sediul instanței competente), că o cotă de aproximativ 5% din valoarea debitului ar fi corectă și justă cu titlu de onorariu al avocatului și că, prin decizia de reducere a acestui onorariu, reclamantul ar fi fost privat de posibilitatea de recuperare a cheltuielilor de judecată.
Pârâta apreciază motivele de apel ale reclamantului ca fiind nefondate.
Judecata în primă instanță a cererii de recunoaștere a hotărârii străine s-a desfășurat într-o procedură originală, decisă de magistrat în lipsa unei prevederi legale în acest sens, în camera de consiliu.
Astfel, deși reprezentantul pârâtei intimate a fost prezent la sala ședinței de judecată pentru care pârâta fusese citată, la fiecare termen de la data de_, nici o ședință din cele trei termene nu s-a desfășurat în ședință publică, părțile nu au dezbătut public susținerile fiecăruia și, mai mult, avocatul reclamantului nu a fost prezent în susținerea cererii formulate.
Tocmai datorită lipsei sale de la termenele de judecată, s-a dispus de fiecare dată citarea reclamantului, la domiciliul procesual ales, pentru a depune documente lipsă de la dosar.
Din această perspectivă, efortul pretins a fi existat, de deplasare C. -O., nu este real.
Mai mult, susținerile cu privire la respectarea dispozițiilor instanței, în sensul de a se depune acte suplimentare la dosar, nu sunt de natură să justifice valoarea mare a onorariului sau un efort deosebit, de vreme ce instanța a solicitat actele minime obligatorii în procedura de recunoaștere, pe care în mod firesc, reclamantul trebuia să le anexeze cererii introductive de la început.
În raport de critica adusă în sensul că, prin limitarea onorariului, ar fi fost privat reclamantul de recuperarea acestor cheltuieli, observațiile pârâtei sunt două:
instanța de fond are dreptul de a dispune în sensul reducerii sau majorării onorariilor, în baza prev. art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă;
reclamantul a pretins deja exact aceeași sumă, cu titlu de onorariu de avocat, în cadrul dosarului de executare silită nr. 1239/A/2012 al SCPEJA Adam, Oszoczki, Ș. și Asociații, potrivit dovezii anexate, cu mențiunea că onorariul pretins (aceeași sumă ca și în prezentul dosar) ar fi fost achitat în temeiul unui contract de asistență juridică nr. 003226/_, pentru care s-a emis f. f. 459/_ ; ori, în luna mai 2012, pretinsul titlu executoriu european
nu fusese investit și nu îndeplinea condițiile minime legale în acest sens, pentru ca în temeiul lui să se fi încheiat un contract de asistență juridică în România.
Apelurile sunt fondate în parte.
La termenul de judecată din data de_ Curtea, din oficiu, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală C.pr.civ., coroborat cu art. 129 C.pr.civ., a invocat un motiv de apel de ordine publică, și anume, greșita aplicare a legii de către prima instanță.
Nuanțând acest motiv de apel de ordine publică, Curtea constată că prima instanță a analizat cererea de recunoaștere a hotărârii străine, cu care a fost
învestită de către reclamant, prin prisma Legii nr. 105/1992, deși, în speță, erau aplicabile dispozițiile Regulamentului C.E. nr. 44/2001 al Consiliului, din_, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Analizând apelurile formulate prin prisma acestui motiv de apel de ordine publică, Curtea constată că acestea sunt fondate în parte, în limitele acestui motiv de apel de ordine publică, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Reclamantul a învestit instanța Tribunalului C. cu o cerere având ca obiect recunoașterea pe teritoriul României și învestirea cu formulă executorie a sentinței din_, pronunțată de Tribunalul din Ancona, Italia, arătând că, potrivit art. II2din O.U.G. nr. 119/2006, cu trimitere la Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 44/2001, coroborat și cu art. 167 și urm. din Legea nr. 105/1992, această sentință îndeplinește toate cerințele pentru a putea fi recunoscută pe teritoriul României.
Prima instanță analizează această cerere strict prin prisma dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 105/1992, concluzionând că "cererea este întemeiată, astfel că, urmează să fie admisă";, fără însă să indice în concret care anume condiții legale au fost îndeplinite pentru ca hotărârea să poată fi recunoscută în România, respectiv, care este legea aplicabilă unei astfel de proceduri.
Din această perspectivă, soluția primei instanțe nu poate fi cenzurată de instanța de control judiciar, întrucât, nefiind indicate în mod expres condițiile pe care le îndeplinește hotărârea, prin raportare la precizarea exactă a legii care reglementează aceste condiții, nu se poate aprecia că s-a făcut o reală judecare a fondului cauzei.
Nefiind cercetat fondul cauzei de către prima instanță, instanța de control judiciar nu poate, ea însăși, să analizeze pe fond dacă cererea de recunoaștere a hotărârii străine îndeplinește sau nu cerințele legale.
Prin art. I din O.U.G. nr. 119/2006 a fost abrogată Legea nr. 187/2003, privind competența de jurisdicție, recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie civilă și comercială, pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene.
Prin art. I2din O.U.G. nr. 119/2006, s-au stabilit regulile în vederea aplicării Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului C.E. nr. 44/2001, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, prevăzându-se prin art. 1 din același act normativ că cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite, pe teritoriul României, a hotărârilor în materie civilă și comercială, pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene în condițiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competența tribunalului.
Prin urmare, cererile pentru recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine, pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv, cererea pentru învestirea cu formulă executorie a unei astfel de hotărâri, se judecă cu respectarea condițiilor prevăzute de Regulamentul C.E. nr.
44/2001, dacă astfel de cereri au fost promovate după intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 119/2006.
O.U.G. nr. 119/2006 a intrat în vigoare la data de_, astfel încât, orice astfel de cerere promovată după data de_ se va judeca potrivit Regulamentului C.E. nr. 44/2001.
În speță, cererea pendinte a fost promovată la data de_ (expediată fiind prin trimitere poștală recomandată la data de_ - f. 19 dosar fond), astfel încât, la analizarea caracterului fondat al cererii trebuie avute în vedere condițiile stipulate în Regulamentul C.E. nr. 44/2001.
Capitolul III, art. 32 din Regulamentul C.E. nr. 44/2001 arată că, în sensul prezentului Regulament, prin "hotărâre"; se înțelege hotărârea pronunțată de o instanță dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi, decizie, sentință, ordonanță sau mandat de executare, precum și stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată.
În Capitolul III, Secțiunea I, art. 33 alin. 1, 2 și 3 sunt reglementate condițiile generale de recunoaștere a unei hotărâri, în timp ce, în art. 34 se precizează în mod expres în ce condiții o hotărâre nu este recunoscută.
Astfel, potrivit art. 34 din Regulamentul C.E. nr. 44/2001, o hotărâre nu este recunoscută în următoarele situații:
dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat;
dacă actul de sesizare al instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să îi permită acestuia să își pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;
dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat.
dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într- un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleiași părți, într-o cauză având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat.
În același timp, în conformitate cu art. 35 alin. 1 din Regulamentul C.E. nr. 44/2001, o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din Secțiunile 3, 4 și 6 din Capitolul II sau unul din cazurile prevăzute la art. 72.
Prin urmare, condițiile de admisibilitate a cererii de recunoaștere pe teritoriul României și cele de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești pronunțate în Italia sunt cele prevăzute de Regulamentul C.E. nr. 44/2001, mai sus enunțate.
Din coroborarea dispozițiilor art. 40, art. 41, art. 42 din Regulamentul C.E. nr. 44/2001 se desprinde concluzia că procedura efectivă după care "se va depune cererea"; este cea prevăzută de legislația statului membru solicitat, în speță, de art. 172 din Legea nr. 105/1992, coroborat cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă.
Astfel, potrivit art. 172 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, cererea de recunoaștere a hotărârii străine se soluționează pe cale principală prin hotărâre, iar pe cale incidentă, prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri, după citarea părților.
Dispozițiile art. 172 alin. 1 constituie regula, respectiv, aceea a soluționării cererii de recunoaștere a hotărârii străine doar după citarea părților, în timp ce alin. 2 al aceluiași articol reglementează excepția, arătând că cererea poate fi
soluționată fără citarea părților dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu administrarea acțiunii.
Dispozițiile art. 172 din Legea nr. 105/1992 sunt în vigoare, având în vedere că prin art. 230 lit. q din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a NCC, au fost abrogate doar prevederile art. 1 - 33 și art. 36 - 147 din Legea nr. 105/1992.
Însă, dispozițiile de procedură conținute în Legea nr. 105/1992 trebuie coroborate cu prevederile Codului de Procedură Civilă.
În concluzie, pentru analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de recunoaștere a unei hotărâri străine, pronunțate de o instanță dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, pe teritoriul României, respectiv, a cererii de învestire cu formulă executorie a unei astfel de hotărâri, trebuie avute în vedere condițiile de admisibilitate prevăzute de Regulamentul C.E. nr. 44/2001, în timp ce, procedura după care se va depune cererea și procedura după care se va soluționa cererea, urmează să fie, conform dispoziției exprese în acest sens conținute în Regulament, cea prevăzută de legislația națională, respectiv, de Legea nr. 105/1992, coroborată cu prevederile Codului de Procedură Civilă..
Se constată, astfel, de către Curte, că prima instanță a soluționat cauza cu nesocotirea legii aplicabile și, totodată, nu a cercetat efectiv fondul cauzei prin raportare la legea aplicabilă speței pendinte.
Drept urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală C.pr.civ. și art. 297 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite în parte ambele apeluri, în limita motivului de apel de ordine publică invocat din oficiu de către instanță, cu consecința desființării sentinței apelate și a trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la același tribunal, urmând ca cererea pendinte să fie soluționată în raport de condițiile de admisibilitate prevăzute de Regulamentul
nr. 44/2001, cu respectarea procedurii reglementată de acest regulament, coroborată și cu dispozițiile de procedură prevăzute de Legea nr. 105/1992, raportat la Codul de Procedură Civilă, conform celor mai sus arătate.
Criticile din apelul reclamantului, referitoare la justețea și caracterul rezonabil și efectiv al cuantumului onorariului avocațial aferent fondului cauzei, vor fi analizate de către instanța de rejudecare, cu ocazia rejudecării cauzei, neputându-se stabili în această fază procesuală - în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost desființată cu trimitere spre rejudecare -, dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la a-i fi restituit în întregime onorariul avocațial ce i-a fost ocazionat cu judecarea cauzei în fața primei instanțe, în primul ciclu procesual.
Criticile din apelul pârâtei, privitoare la procedura sui generis în care prima instanță a soluționat cererea pendinte, deși sunt întemeiate, nu pot fi cenzurate de instanța de apel, urmând să fie avute în vedere de către instanța de rejudecare, ele neputând fi analizate în prezentul cadru procesual, dată fiind incidența motivului de apel de ordine publică.
Eventualele cheltuieli de judecată ocazionate părților în apel (precum și cele de la fondul cauzei, din primul ciclu procesual) vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite în parte apelul declarat de reclamantul B. U. și admite în parte apelul declarat de pârâta C. B. L. împotriva sentinței civile nr. 880 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
C.
-M. CONȚ
A. -A.
P.
GREFIER
A. M.
Red.CMC/dact.MS 5 ex./_
Jud.fond: C.A.C.
| ← Sentința civilă nr. 341/2013. Exequator - recunoasterea... | Sentința civilă nr. 1039/2013. Exequator - recunoasterea... → |
|---|
