Încheierea civilă nr. 306/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 306/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -F. D. GREFIER: S. -I. Ș.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul I. F. pentru îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Reține că prin cererea formulată de petentul I. F. se solicită îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile nr. 359/2013 în sensul menționării corecte a datei în care a fost pronunțată desfacerea căsătoriei, respectiv a se menționa data de "16 septembrie 2002"; în loc de "16 septembrie 2012";, cum din eroare s-a consemnat.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de petentul I. F. și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii de divorț nr._ 72-017 pronunțată la data de 16 septembrie 2012 de Curtea Superioară din Canada, Provincia Quebec - District Montreal.
Cu ocazia redactării Sentinței civile nr. 359/2013, data în care a fost pronunțată desfacerea căsătoriei a fost menționată din greșeală ca fiind "16 septembrie 2012"; în loc de "16 septembrie 2002";.
Potrivit dispozițiilor art. 442 Cod de procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 442 Cod de procedură civilă, fiind vorba de o eroare materială, astfel că va admite cererea petentului I. F. de îndreptare a erorii materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea formulată de petentul I. F. pentru îndreptare eroare materială și în consecință:
Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul Sentinței civile nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ în sensul că se va menționa data de "16 septembrie 2002"; ca fiind data pronunțării hotărârii de divorț în loc de "16 septembrie 2012";, cum din eroare s-a menționat.
Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinței. Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
A. -FLORN D. | S. | -I. | Ș. |
Red/Dact/A.F.D./S.I.Ș. 3 ex._
← Sentința civilă nr. 393/2013. Exequator - recunoasterea... | Sentința civilă nr. 182/2013. Exequator - recunoasterea... → |
---|