Decizia civilă nr. 33/2013. Partaj judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ NR. 33/R/2013
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: B. | M. | L., judecător |
JUDECĂTOR: F. | G. | C., președinte secția I civilă |
JUDECĂTOR: B. | R. | -I. |
GREFIER: D. | L. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. L. împotriva sentinței civile nr. 568/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 23 ianuarie 2013, concluziile reprezentanților părților și intimaților prezenți fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 568/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 13 martie 2012 în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamantul H. L. în contradictoriu cu pârâții D. M., D. R., H. L.
, H. G. , M. D. , B. N. , B. D. , G. N. , H. N. , H. L.
, H. Ș., H. L. , I. N. , L. O. , C. L. , G. Ș. (jr.), H. I. , B. G.
, J. I. , C. L. , B. N. , N. I. , N. N. , B. N. , B. M. , B.
A. a M. , B. N. , M. D. , H. Ș. , N. M. , B. M. a lui G. , B. I. a lui G. , B. M. , G. I. , U. S. , D. R. , B. M. , R. M., R. R.
, R. E., R. S., R. S., J. P., B. L., N. G., N. L., N. D. ,
S. I., B. S., C. R., B. D., R. R., R. I. , B. D., B. N.
, A. D., T. Ș., T. P., T. S. .
A fost obligat reclamantul să plătească pârâților D. M., D. R. și H.
L. suma de suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că partajul a cărui resciziune se solicită a fost dispus prin sentința civilă nr. 590/2001 din dosarul nr. 2782/1996 al Judecătoriei N. .
Așa cum rezultă din considerentele acestei sentințe civile, reclamata din dosarul menționat, numita D. R. a solicitat ca partajul să se efectueze potrivit variantei din expertiză care corespunde cotelor de moștenire legală.
Prin sentința civilă astfel pronunțată s-a dispus partajarea judecătorească a maselor succesorale după defuncții H. L., H. Măriuca, H. N. și H. M., luându- se în considerare la stabilirea modalității de partaj, așa cum rezultă din considerentele sentinței, folosința exercitată asupra imobilelor în litigiu, de mulți ani anterior pronunțării sentinței.
În considerentele sentinței civile prin care s-a dispus partajul, nu se face nicio referire la pretinsa convenție dintre moștenitori potrivit căreia reclamantul ar fi fost de acord ca partea lui din moștenire să fie inclusă în lotul pârâtei H. L. cu condiția ca la rândul ei aceasta să încheie un contract de întreținere prin care apoi să îi transmită averea sa.
În situația în care prin sentința civilă invocată s-ar fi avut în vedere vreo înțelegere între toți moștenitorii, așa cum reclamantul invocă în cauză, partajul s-ar fi dispus în conformitate cu art. 730 cod civil în vigoare la acea dată, situație care nu s-a întâmplat.
Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, partajul dispus a fost unul judiciar, situație în care, nu se poate în niciun caz susține că la baza acestuia au stat dolul sau violența, ca vicii de consimțământ.
Ori, în conformitate cu art. 790 alin. 1 Cod civil în vigoare la data când s-a dispus partajul, împărțelile pot fi desființate pentru violență sau dol.
În consecință, câtă vreme dolul sau violența ca vicii de consimțământ nu pot fi invocate pentru partajul dispus printr-o sentință civilă, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 910/2005 a Judecătoriei N. s-a constatat și autoritatea de lucru judecat între părți a sentinței civile nr. 590/2001 cu privire la partajul dispus prin aceasta, instanța a considerat că acțiunea de resciziune a acestei împărțeli judiciare astfel formulată este inadmisibilă.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată și, totodată a fost obligat reclamantul să plătească pârâților D. M., D.
R. și H. L. suma de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorar avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 730, art. 790 alin. 1 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina admiterea acțiunii formulate, cu obligarea intimatelor D. M., D. R. și H. L. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că statuările instanței de fond cu privire la natura excepției invocate de către pârâți este contradictorie. Prin acțiunea civilă formulată, reclamantul a solicitat resciziunea (anularea) împărțelii, întrucât aceasta s-a făcut cu vicierea consimțământului său. La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2011 pârâta
D. R. prin mandatar a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant. În motivarea excepției pârâta a susținut că nu poate fi cerută resciziunea unei împărțeli judiciare, ci doar a împărțelii voluntare. La termenul de judecată din data de 13 martie 2012, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii ridicată în cauză.
Considerând că este o excepție de fond, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate de pârâți, fără a mai pune în discuție aspecte care țin de fondul cauzei (eventuale probe care s-ar mai impune a fi administrate, obținerea vizei raportului de expertiză). Cu toate acestea, instanța arată în motivare faptul că inadmisibilitatea invocată de pârâți este impropriu denumită excepție, câtă vreme aceasta reprezintă o apărare de fond. Având în vedere că sunt noțiuni juridice diferite, cu efecte juridice diferite, soluția pronunțată de instanță raportat la motivarea sentinței este nelegală.
Astfel, dacă s-a apreciat în cele din urmă că nu este vorba de o excepție de fond, ci de o apărare de fond, instanța în mod nelegal a rămas în pronunțare asupra unei excepții care nu exista, fără a mai analiza probele administrate deja sau care ar mai trebui administrate, lipsa vizei raportului de expertiză și fără a acorda părților cuvântul pe fondul cauzei.
În plus, dacă s-au invocat apărări de fond, trebuia pus în discuție momentul la care s-au invocat aceste apărări noi. Termenul de judecată la care pârâții și-au exprimat poziția față de acțiunea formulată și la care și-au formulat apărările prin mandatar a fost acela din 13 februarie 2006, termen la care s-a pus în discuție acțiunea și apărările pe care pârâții înțeleg să le facă. După 5 ani de zile, pârâții nu pot veni să facă alte apărări, fiind decăzuți din dreptul de a invoca noi apărări.
În cazul în care este vorba de o excepție de fond, aceasta este una peremptorie, care poate fi invocată până la prima zi de înfățișare, adică până la data de 13 februarie 2006 și nu în orice stadiu procesual, nefiind excepție de ordine publică.
Hotărârea este nelegală și prin prisma modului de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta H. L. . Astfel, la termenul de judecată din data de 29 mai 2009 s-a dispus numirea unui curator care să-i reprezinte interesele pârâtei, având în vedere handicapul de care suferă, sens în care s-a efectuat și adresă la Primăria orașului N. . La termenul de judecată din data de 19 iunie 2009 s-a prezentat numita I. R., în calitate de curator al pârâtei. Deși acest curator a fost desemnat pentru a reprezenta interesele pârâtei, acesta nu a fost citat, nu a primit termen în cunoștință și nici nu s-a mai făcut mențiune despre existența acestuia.
În opinia reclamantului, chiar dacă pârâta a avut angajat mandatar, era obligatorie citarea curatorului la termenele de judecată ulterioare, în special după repunerea cauzei pe rol, câtă vreme s-a apreciat de către instanță că este necesară numirea sa.
Statuările instanței fondului în sensul că este inadmisibilă acțiunea de resciziune a partajului judiciar sunt nelegale. Instanța reține că dolul sau violența ca vicii de consimțământ nu pot fi invocate pentru partajul judiciar dispus printr-o sentință civilă. Cu toate acestea, practica judiciară s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. 790 alin. l se aplică și partajului judiciar și nu doar împărțelilor făcute prin acordul de voință al părților (decizia CSJ nr. 1173/1991, publicată în revista "Dreptul" nr.1/1992, pag. 109- 110).
Prin urmare, câtă vreme se dovedește faptul că partajul, chiar judiciar, are la bază un acord de voință al părților, acord viciat prin eroare sau dol, se poate dispune desființarea acestui partaj.
Nu este necesar ca acordul să fie întocmit sub forma unei tranzacții, ci el poate rezulta și poate fi dovedit prin orice mijloace de probă. În aceste condiții, instanța ar fi trebuit să analizeze dacă în speță este vorba de viciu de consimțământ, și dacă acesta poate duce la desființarea partajului judiciar. Pe de altă parte, s-a apreciat în doctrină și practica judiciară faptul că este admisibilă cererea de anulare a partajului judiciar chiar și în cazul erorii ca viciu de consimțământ.
Astfel, așa cum s-a arătat prin acțiunea formulată și cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați, anterior efectuării partajului în dosarul nr. 2782/1996 al Judecătoriei N., pârâta H. L. se afla în întreținerea reclamantului recurent H. L.
, deoarece aceasta este handicapată fizic și psihic și astfel este în imposibilitate de a se întreține singură. În urma înțelegerii dintre moștenitori, înțelegere confirmată în fața instanței de fond de către pârâți, s-a convenit ca partea cuvenită reclamantului H. L. să fie inclusă în lotul acestei pârâte, iar acesta să încheie ulterior un contract de întreținere viageră cu această pârâtă, prin care bunurile atribuite în lotul acesteia să-i fie transmise cu titlu de întreținere. Această convenție cu privire la partaj reprezentă o garanție pentru toți moștenitorii că pârâta H. L. va fi întreținută de fratele său H. L.
, iar pentru acesta o garanție că în urma cedării bunurilor cuvenite în urma partajului îi vor reveni prin contractul de întreținere viageră.
Până în anul 2004, pârâta H. L. a fost întreținută de reclamantul H. L., conform înțelegerii intervenite între moștenitori. Profitând de lipsa reclamantului de la domiciliu, pârâta D. R. împreună cu soțul său au luat-o pe întreținută de la domiciliul reclamantului și au dus-o la domiciliul lor. În prezent, aceștia intenționează să încheie un contact de întreținere viageră cu aceasta și astfel să intre în posesia întregii sale averi și implicit și în posesia bunurilor cuvenite reclamantului cu ocazia partajului, la care acesta a fost de acord să fie incluse în lotul lui H. L., în baza acelei convenții.
Evident că în aceste condiții pârâta a fost de rea-credință în momentul încheierii convenției de partaj, iar reclamantul a fost indus în eroare, pârâta urmărind încă din
primul moment să intre în mod necuvenit în posesia averii pârâtei H. L., precum și a bunurilor cuvenite reclamantului H. L. .
În ipoteza în care nu se urmărea vicierea consimțământului reclamantului H. L. de către această pârâtă, este fără niciun fel de discuție că acesta nu accepta o asemenea modalitate de partaj, în urma căreia practic reclamantul nu a primit niciun bun din averea antecesorilor săi.
În aceste condiții se impune resciziunea (anularea) partajului efectuat prin vicierea consimțământului reclamantului și partajarea succesiunilor conform cotelor de moștenire legală.
Chiar daca instanța ar fi apreciat că acțiunea este admisibilă doar pentru dol sau violență, pârâta D. R. a obținut acea modalitate de partajare a bunurilor succesorale prin manopere dolosive. Este de observat că reclamantul H. L. a acceptat ca în urma partajului majoritatea bunurilor care i se cuveneau să fie incluse în lotul lui
H. L., ca o garanție că o va întreține pe aceasta în viitor. Bunurile care au fost incluse în lotul lui H. L. peste cota sa de moștenire provin numai din cota cuvenita lui H. L. . În condițiile în care nu se încheia acea înțelegere între moștenitori cu privire la întreținerea incapabilei H. L., evident că H. L. nu accepta ca bunurile care i se cuveneau să fie incluse în lotul acesteia. Acestea sunt "mijloacele viclene" folosite de pârâta Dumitean R. și soțul său pentru a obține acea modalitate de partajare și în final să preia bunuri printr-un contract de întreținere încheiat cu incapabila H. L. . Este indiscutabil "că fără acele mașinațiuni" reclamantul H. L. nu ar fi acceptat ca lotul să fie diminuat. Este de precizat că niciunul din ceilalți moștenitori nu au renunțat la bunuri din lotul lor în favoarea lui H. L., lotul acesteia compunându-se din cota sa de moștenire și din o mare parte din bunurile cuvenite lui H. L. ca urmare a partajului. Dolul este reglementat de art. 960 Cod civil, în vigoare la data introducerii acțiunii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 71).
Intimatul M. D., legal citat, s-a prezentat în instanță (f. 73) și a fost de acord cu admiterea recursului, fără a depune apărări scrise la dosar.
Intimatele D. R. și H. L., legal citate, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 96) au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că excepția inadmisibilității este una dirimantă, ce poate fi invocată oricând în apărare, chiar și în recurs. Ea constituie o excepție de fond și nu una de procedură, ce poate fi invocată în condițiile art. 136 C.proc.civ.
Faptul că instanța a apreciat că inadmisibilitatea nu este o excepție, ci o apărare de fond nu duce la soluția casării cu trimitere spre rejudecare, care se dispune numai în cazul necercetării fondului cauzei.
Nelegala citare a altei părți nu poate fi invocată de recurent, neavând interes, întrucât recurentul nu a fost prejudiciat în niciun mod.
Partajul judiciar nu poate fi anulat prin resciziune, decizia invocată de recurent referindu-se la partajul făcut pe baza învoielii părților, în temeiul unei hotărâri de expedient.
În cazul partajului judiciar dolul sau violența trebuie exercitată asupra judecătorului, deoarece acesta a dispus împărțeala.
Noul Cod civil prevede la art. 684 alin. 1 că partajul prin bună învoială poate fi desființat pentru aceleași cauze ca și contractele.
R. nea pentru care s-a reglementat posibilitatea anulării partajului benevol este dată de caracterul consensual al acestuia.
Chiar dacă ar fi existat învoiala invocată de reclamant, nu aceasta a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 590/2001.
Partajul voluntar nu a fost dovedit nici cu martorii audiați, martorul C. P. declarând că a aflat de reclamant de învoială, fără a participa la o astfel de înțelegere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 C.proc.civ.
Intimații H. S., Hoga G., B. D., Mare Ana, legal citați, s-au prezentat în instanță și au arătat că sunt de acord cu recursul declarat de reclamant, fără a depune apărări scrise la dosar.
Ceilalți intimați, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Prin concluziile scrise depuse la dosare de intimatele D. R. și H. L. la data de_ (f. 174) s-a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța depusă la dosar.
În motivare au fost reluate argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul reține că recursul declarat nu este fondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la casarea sau modificarea hotărârii, pentru argumentele care urmează a fi relevate.
Un prim motiv de recurs vizează greșita calificare a inadmisibilității invocate.
Este adevărat că după ce la ultimul termen de judecată în ședință publică instanța reține că inadmisibilitatea este o excepție de fond, în considerentele hotărârii apreciază că în fapt ea este impropriu denumită "excepție";, în realitate fiind o apărare pe fond.
În sens larg, așa cum s-a statuat în literatura juridică, apărarea poate fi de fond (ce privește fondul propriu-zis al dreptului dedus judecății) și procesuală (ce are în vedere printre altele și condițiile de exercițiu ale unei acțiuni civile.
Excepțiile procesuale, care potrivit opiniei doctrinei care pornește de la prevederile art. 137 C.proc.civ. sunt de procedură și de fond, se încadrează în categoria apărărilor procesuale.
Noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.
Având în vedere prevederile art. 137 C.proc.civ. inadmisibilitatea trebuie situată în categoria excepțiilor și anume între cele peremptorii de fond, în speță ea privind exercițiul dreptului la acțiune.
Se poate observa faptul că instanța de fond în considerentele hotărârii atacate folosește sintagma "apărare pe fond"; și nu "de fond";.
Ca atare, pornind de la sensul larg al noțiunii de apărare, ce include și excepțiile procesuale, sintagma de apărare, respectiv apărare pe fond și nu de fond folosită de instanța de fond, în loc de excepție, nu poate justifica o altă soluție și nici nu poate genera alte efecte.
Fiind vorba de o veritabilă excepție de fond, ea poate fi invocată oricând, dispozițiile art. 136 C.proc.civ. privitoare la limitele temporale în care poate fi invocată o excepție fiind incidente numai în cazul excepțiilor de procedură nu și a celor de fond.
Prin urmare primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Cel de al doilea motiv de recurs vizează nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu intimata H. L. .
În căile de atac, nulitatea datorată necitării poate fi invocată numai de către partea care nu a fost legal citată, în speță de intimata H. L., pentru că numai aceasta poate justifica un interes.
Numirea unui curator are rolul de a asigura reprezentarea intereselor părții în favoarea căreia s-a instituit curatela, astfel încât singura care poate invoca un prejudiciu ca urmare a necitării curatorului este intimata H. L. și nicidecum reclamantul.
Așadar, nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Cel de al treilea motiv de recurs vizează greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 790 alin. 1 C.civ.
Acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Partajul s-a realizat pe cale judecătorească prin sentința civilă nr. 590/2001 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 12 martie 2001 în dosarul nr. 2782/1996, atașat prezentului dosar, irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac.
Așa cum rezultă cu evidență din cuprinsul hotărârii de partaj, partajarea s-a făcut nu pe baza învoielii părților, ci de instanța de judecată conform modului de folosință, pe considerentul folosinței îndelungate a bunurilor.
În final, chiar dacă reclamantul recurent nu a primit în lot bunuri imobile, inegalitatea lotului său a fost compensat prin recunoașterea dreptului la sultă compensatoare stabilită în sarcina intimatei H. L., realizându-se în final echitatea valorică între moștenitori.
Așa cum s-a evidențiat în doctrină, acțiunea în resciziune întemeiată pe prevederile art. 790 alin. 1 C.civ. vizează doar convenția de partaj (partajul convențional) încheiată prin violență sau dol, indiferent de forma în care se încheie aceasta, deci inclusiv sub forma tranzacției judiciare reglementată de art. 271 C.proc.civ.
Prin ipoteză, violența și dolul sunt vicii de consimțământ care pot afecta convenția de partaj și nicidecum hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat, în fond, cererea de partaj.
Ca atare, prevederile art. 790 alin. 1 C.civ., pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile, se aplică numai partajului realizat prin convenția părților pentru simplul motiv că numai acesta are la bază voința părților exprimată prin încheierea unei convenții civile, care se supune regulilor generale de valabilitate.
Argumentele pentru care reclamantul s-a declarat de acord cu modalitatea de partaj conform folosinței, prin includerea în lotul intimatei H. L. a unor bunuri imobile peste partea acesteia legală de moștenire, nu au relevanță în cauză și nu pot constitui temei pentru reîntoarcerea la starea de coproprietate.
Contrar susținerilor reclamantului recurent, hotărârea de partaj nu a avut la bază acordul de voință al părților și nu s-a întemeiat pe acesta, atât timp cât în cursul judecății s-au întocmit două variante de partaj (una conform cotelor de moștenire și alta conform folosinței), iar în final intimata D. R. a solicitat partajul conform variantei 1 (aceea a cotelor de moștenire), iar reclamantul recurent și ceilalți coindivizari au optat pentru varianta 2 (cea conform folosinței) (fila 624 din dosarul nr. 2782/2006 al Judecătoriei N. ).
Proba cu martori pentru dovada existenței înțelegerii între părți nu este admisibilă și nu poate fi luată în considerare peste ceea ce conține sentința civilă de partaj nr. 590/2001.
Așadar, corect a reținut instanța de fond că acțiunea în resciziune reglementată de art. 790 C.civ. nu poate fi exercitată împotriva unei împărțeli dispuse pe cale judiciară, printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de atributul autorității de lucru judecat, ci numai împotriva uneia ce izvorăște din convenția coindivizarilor, atât timp cât viciile de consimțământ constituie împrejurări care afectează caracterul conștient și liber al voinței de a încheia un act juridic.
Hotărârea judecătorească ce nu consfințește o tranzacție între părți nu are caracteristicile unui acord de voințe, fiind un act jurisdicțional prin care se tranșează un litigiu și nu o convenție între părți.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat.
Reținând culpa procesuală a recurentului, parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ., tribunalul îl va obliga să plătească în favoarea intimatelor D. R. și
H. L. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanțele nr. 6/_ și nr. 177/_ depuse în original la dosar (f. 177, 178).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. L., domiciliat în I.
M., P., nr. 784, județul B. -N. împotriva sentinței civile nr. 568/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 13 martie 2012 în dosarul nr._, pe care o menține ca legală și temeinică.
Obligă recurentul H. L. să plătească în favoarea intimatelor D. R. , domiciliată în N., str. A. I., nr. 31, județul B. -N. și H. L. , domiciliată în
R. G. I, nr. 27, județul B. -N. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. M. L. F. G. C. D. L.
B. R. -I.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare 31 ianuarie 2013
judec. fond M. M. D.
| ← Decizia civilă nr. 1011/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 373/2013. Partaj judiciar → |
|---|
