Decizia civilă nr. 361/2013. Reexaminarea sanctiunii contraventionale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 361/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. I.
Judecător: G. D. Judecător: R. M. P. Grefier: M. J. D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat in examinare recursul formulat de petentul M. Z., cu sediul in
Z., P-ța I. M., nr. 3, jud. Sălaj, impotriva sentinței civile nr. 53 din_ a Judecătoriei Z. pronunțate in dosar nr._ având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța in temeiul art. 167 Cod procedură civilă incuviințează inscrisurile existente la dosarul cauzei și in conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul in dezbateri.
Având cuvântul in dezbateri, reprezentanta Ministerului Public, procuror B.
R., pune concluzii de respingere a recursului formulat ca nefondat. Instanța reține cauza in pronunțare.
T. ,
Prin sentința civilă nr. 53 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău în_, s-a respins sesizarea M. ui Z., prin P., pentru înlocuirea sancțiunii prestării muncii în folosul comunității aplicate intimatului B. G., prin sentința civilă nr.1220/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei
Z., cu sancțiunea amenzii..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sesizarea sa, M. ui Z., prin P. a solicitat înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicate intimatului B. G., prin Sentința civilă nr. 1220 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei
Z. cu sancțiunea amenzii, în temeiul art. 2 din OG 55/2002, motivând că persoana contravenientă se sustrage de la executarea sancțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, verificând dispozițiile legale incidente, prima instanță a reținut că procedura înlocuirii sancțiunii prestării activității în folosul comunității cu amenda contravențională prevăzută de art. 21
1
din O.G. 55/2002 este complementară procedurii contravenționale prevăzute de art. 6 - 9 din același act normativ, care vizează aplicarea direct de către instanța de judecată a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității în cazul în care agentul constatator apreciază, în raport de gravitatea faptei, că sancțiunea amenzii nu este îndestulătoare.
În acest caz, dacă s-a aplicat în sarcina contravenientului sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, iar contravenientul se sustrage de la executare ori nu își îndeplinește atribuțiile ce-i revin la locul de muncă, instanța poate să înlocuiască această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Înlocuirea este o facultate pentru instanță, soluția ținând cont de împrejurările de fapt ale fiecărui caz în parte și de faptul că, în accepțiunea legii, sancțiunea amenzii este o sancțiune mai ușoară decât sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, or, procedând la înlocuire, se reconsideră modul de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicabile în cauză, funcție de posibilitatea de a atinge cât mai eficient scopul sancțiunii urmărit de legiuitor.
Dacă însă, sancțiunea prestării de către contravenient a unei activități în folosul comunității nu a fost aplicată direct de instanță ca sancțiune principală, ci a fost transformată de instanță din sancțiunea amenzii, în procedura prevăzută de art. 9 din O.G. 2/2001, ca efect al imposibilității executării silite, înlocuirea din nou a activității în folosul comunității cu amenda este inadmisibilă. Transformarea amenzii în activitate a fost o obligație pentru instanță, conform imperativului art. 9 alin.5, tocmai pentru a se asigura executarea sancțiunii într-un alt mod decât cel pecuniar, în condițiile în care contravenientul nu a achitat amenda la termenele stabilite și nu există posibilitatea executării silite.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității trebuie executată silit pe baza mandatului de executare emis de instanță, în condițiile art. 15 și următoarele din O.G. nr. 55/2002. Unitatea de poliție este obligată să pună în executare mandatul, iar primarul este obligat să-l aducă la îndeplinire.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs M. Z., prin P., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii sesizării.
Criticile recurentei vizează următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1220/_ a Judecătoriei Z. s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție nr.006523/_, întocmit de către Poliția Z. cu sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității, pe o durată de 5 ore și s-a emis Mandatul de executare nr. 32 din_ prin care contravenientul a fost obligat la prestarea unei activități în folosul comunității.
Cu toate acestea contravenientul nu s-a prezentat în vederea executării muncii în folosul comunității.
Instanța de fond a făcut o apreciere greșită asupra temeiurilor de drept pe care s-a pronunțat conform art. 15 și următoarele din O.G. nr. 55/22002, deoarece contravenientul nu s-a prezentat la sediul instituției pentru executarea sancțiunii, situație în care sunt incidente prevederile art. 21 din OG nr. 55/2002.
Prin faptul că nu s-a înlocuit sancțiunea prestării activității în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale, art. 22 din OG nr. 55/2002 nu are aplicabilitate, mandatul de executare neputând fi executat ca și creanță
2
bugetară. Mandatul de executare nu poate fi echivalat cu un proces verbal de contravenție potrivit dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare, mai exact art. 110 pct. 3 Titlul VIII din Codul de procedură fiscală.
Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:
După cum s-a susținut în hotărârea recurată, în cazul intimatului B. G. s-a dispus transformarea amenzii contravenționale în sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității.
Nu sunt incidente prin urmare dispozițiile legale care permit transformarea din nou, a sancțiunii obligării la muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Prima instanță a observat corect aceste dispoziții legale (art. 15 și art. 21 din OG nr. 55/2002) sunt aplicabile doar dacă, ab inițio, s-a aplicat contravenientului sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității.
Transformarea din nou a activității în folosul comunității în amendă nu asigură executarea sancțiunii contravenționale printr-o mai bună individualizare, ci, dimpotrivă, dă naștere unui ciclu de transformări ale sancțiunilor principale contravenționale fără nicio rațiune juridică.
Acest aspect, esențial în cazul de față, este reținut ca atare de considerentele hotărârii atacate și corespunde întru totul soluției de respingere a sesizării deduse judecății.
Se constată pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul M. Z., cu sediul in
Z., P-ța I. M., nr. 3, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 53 din_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2013.
Președinte, D. I. | Judecător, G. D. | Judecător, R. M. P. |
Grefier, M. J. D. |
Red.ID/_
Dact.BM/_ Ex.2
3
← Decizia civilă nr. 306/2013. Reexaminarea sanctiunii... | Decizia civilă nr. 492/2013. Reexaminarea sanctiunii... → |
---|