Decizia civilă nr. 3919/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3919/R/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. C.
Judecători: V. M. - președintele Curții de Apel C.
D. -L. B. - vicepreședintele Curții de Apel C.
Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. S. împotriva deciziei civile nr. 246/A din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții C. I. A., P. V. și G. L. precum și
pe pârâții I. I., S. M. V. și intervenienții F. L., F. F., MEZE8I M. și chemații în garanție C. LOCAL AL MUN. C. -N. și P.
M. C. -N., având ca obiect obligația de a face.
P. edura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței CH MCJ 6244961 din_ ( fila 22 din dosar ) și 0,15 lei timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul recurent asistat de domnul avocat G. D. L. cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul reclamanților intimați C. A., G. L. și P. V., domnul avocat G. -Florin Tătaru cu împuternicire avocațială la dosar, și reprezentanta reclamantului intimat S. M. V., doamna avocat Criste I. T. cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind pârâtul intimat I. I., S. M. V.
, intervenienții intimați precum și reprezentanții chematelor în garanție.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 7 octombrie 2013, intervenienta intimată F. F. declară că nu se opune admiterii recursului promovat de pârâtul P. S. .
De asemenea, prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați C. A., G. L. și P. V. solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de către reclamanți, și pe cale de consecință menținerea sentinței pronunțată de instanța fondului ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați C. A., G. L. și P. V. solicită respingerea recursului susținând concluzii depuse în scris prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat S. M. V., solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A :
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 19471/11 octombrie 2012 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. S. .
În consecință:
A fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea civilă înaintată de reclamanții C. I. A., G. L. și P. V. împotriva pârâtului P. S. .
Au fost respinse cererile de arătare a titularului dreptului formulate de pârâtul P. L., prin care s-a solicitat atragerea în proces a lui I. I. și S.
V. .
A fost anulată ca fiind nelegal timbrată cererea de chemare în garanție formulată de P. S. împotriva P. ui municipiului C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Analizând ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. S., instanța a reținut că potrivit înscrierii de sub B7, pârâtul împreună cu soția sa P. M. Stela sunt proprietarii tabulari ai terenului înscris în CF nr.1., cu nr. top 13914/2/2/1 și cu nr. top 13915/1/2/1.
Pe numele pârâtului au fost emise de P. M. C. -N., autorizațiile de construire nr. 866/_ și nr. 960/_, anulate irevocabil prin decizia civilă nr.610/2009 a Curții de Apel C. .
Între pârât și persoana arătată ca titular al dreptului, I. I., în calitate de constructor, s-a încheiat la data de_ o convenție intitulată promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, construire și stabilire a unui drept de superficie prin care pârâtul s-a obligat să transmită în favoarea constructorului dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de teren de 1778 mp din terenul în suprafață totală de 2500 mp înscris în CF nr. 1., cu nr. top 13914/2/2/1 și cu nr. top 13915/1/2/1 și să constituie un drept de superficie în favoarea constructorului, iar în schimbul terenului primit, constructorul s-a obligat să transmită în favoarea pârâtului dreptul de proprietate asupra unui număr de 4 apartamente din totalul celor 16 apartamente care se vor construi pe terenul din cauză și asupra unui nr. de 4 garaje.
Prin aceeași convenție părțile au stabilit dreptul constructorului de a edifica în nume propriu construcțiile și obligația acestuia de a suporta toate cheltuielile privind întocmirea proiectului, obținerea certificatului de urbanism, a autorizației de construire precum și ridicarea și amenajarea construcției. Convenția anterior menționată a primit dată certă la_ la Cabinet avocat S. Francisc din C. -N. .
La data de_, între pârât și I. I. s-a încheiat un act adițional prin care constructorul I. I. s-a obligat să respecte întocmai proiectul autorizat și autorizațiile de construire mai sus menționate, asumându-și întreaga răspundere pentru execuția efectivă și faptică a lucrării și respectarea documentațiilor tehnice, fiind singurul care răspunde în fața organelor competente, pârâtul fiind exonerat de orice răspundere civilă sau penală. Actul a primit dată certă la_ la Cabinet avocat S. Francisc din C. -N. .
La data de_, între persoana arătată ca titular al dreptului, I. I. și persoana arătată ca titular al dreptului, S. M. V., s-a încheiat un contract de cesiune de creanțe prin care primul a cedat celui de-al doilea toate drepturile izvorâte din antecontractele de vânzare cumpărare încheiate până în prezent, având ca obiect apartamentele ce vor fi edificate în cele două imobile autorizate prin autorizațiile de construire din litigiu, toate drepturile privind vânzarea apartamentelor care nu fac până în prezent obiectul vreunui antecontract de vânzare cumpărare, iar cesionarul s-a obligat să continue construcția celor două imobile cu surse financiare proprii până la aducerea lor în stadiul de folosință conform standardelor impuse prin proiectul de autorizație de construire. Părțile au mai convenit ca cedentul I. I. să figureze în continuare în calitate de constructor și promitent vânzător în antecontractele de vânzare cumpărare ce se vor încheia. Actul a primit dată certă la_ la Cabinet avocat Predescu Silviu
din C. -N. .
Instanța a reținut astfel că cele două construcții a căror încadrare în prevederile PUD sau desființare se cere, au fost edificate de către I. I. pe terenul aflat în proprietatea pârâtului, în temeiul convenției încheiate între cei doi la data de_ prin care părțile au convenit ca atât calitatea de constructor cât și dreptul de proprietate asupra construcțiilor să revină lui I. I. care le va edifica în nume propriu, suportând exclusiv toate costurile aferente edificării lor. Manifestarea de voință a celor două părți semnatare ale convenției în sensul dobândirii de către I. I. a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul pârâtului este neechivocă și ea rezultă și din intenția părților de a constitui un drept de superficie în favoarea constructorului sau din promisiunea de vânzare a 4 apartamente în construcțiile edificate, făcută de constructor în favoarea pârâtului, așa cum s-a consemnat în contract.
Este adevărat că potrivit art.494 din Codul civil, în cazul în care construcțiile au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice, dar instanța a reținut că acest text legal nu conferă automat proprietarului terenului dreptul de proprietate asupra construcției edificate de un terț pe terenul respectiv, ci conferă proprietarului pământului doar un drept de a opta între a deveni sau nu și proprietarul construcției. Dincolo de aceste considerente legale, în jurisprudență s-a decis că nu sunt aplicabile dispozițiile art.494 din Codul civil în cazul în care construcțiile au fost edificate în temeiul unei convenții încheiate între proprietarul terenului și constructor, cum este cazul din speță (decizia nr.893/1994 a CSJ, decizia nr.720/1989 a Trib. Suprem).
Prin urmare, în temeiul convenției din_ și a actului adițional din _
, ambele investite cu dată certă prin încheieri de atestare avocațială, dreptul de proprietate asupra construcțiilor din litigiu a fost dobândit de către constructorul
I. I. prin faptul construirii lor din fonduri proprii. Se poate pune eventual problema unui drept de coproprietate asupra construcțiilor din litigiu raportat la cuprinsul convenției încheiate între I. I. și S. M. V. la data de_, dar în nici un caz în favoarea pârâtului. În privința celor 4 apartamente promise de I. I. pârâtului prin aceeași convenție încheiată la data de_, instanța
a reținut că pârâtul nu a dobândit prin contract dreptul de proprietate nici asupra acelor apartamente, ci doar un drept de creanță, acela de a obține de la I.
I. încheierea unui contract apt să transfere dreptul de proprietate asupra apartamentelor în patrimoniul său.
Reclamanții au invocat împrejurarea că autorizațiile de construire care au stat la baza edificării imobilelor din litigiu au fost emise pe numele pârâtului, dar instanța a reținut pe de o parte că aceste acte au fost deja anulate irevocabil prin decizia civilă nr.610/2009 a Curții de Apel C., iar pe de altă parte că ele nu constituie prin ele însele titluri de proprietate asupra construcțiilor. Întrucât pârâtul nu este titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor din litigiu a cărora încadrare în prevederile PUD sau desființare se cere, instanța nu poate reține existența identității între pârât și persoana obligată în raportul juridic obligațional dedus judecății.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. I. A., G.
L. și P. V., admis de Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 246/A din 14 mai 2013 în sensul desființării în parte a sentinței și trimiterii cauzei pentru rejudecarea acțiuni principale și a cererilor de arătare a titularului dreptului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.
S. .
M. ivând decizia, T. ul a arătat, în principal, următoarele:
Prin acțiunea formulată și precizată reclamanții au solicitat obligarea
pârâtului P. S. ca în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată, să încadreze lucrările de construcții edificate în baza autorizațiilor de construire nr. 866/_ și 960/_, pe actuala stradă Ș. L. din C. -N., în prevederile PUD str. Bună Ziua, f.n., beneficiar P.
, aprobat prin HCL al municipiului C. -N. cu nr. 103/2004, iar în cazul neîndeplinirii obligației, să fie obligat pârâtul la desființarea lucrărilor respective în termen de 60 de zile de la data expirării celor 6 luni acordate pentru încadrarea lucrărilor în reglementările urbanistice în vigoare, în caz de refuz urmând să autorizeze instanța desființarea construcțiilor de către terță persoană angajată de reclamanți, pe cheltuiala pârâtului.
ul a reținut că pârâtul este proprietarul terenului pe care s-au edificat construcțiile, fiind totodată persoana menționată în cele două autorizații de construire.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991 "executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel";.
De asemenea, in anexa 2 a Legii nr. 50/1991, se definește dreptul de execuție a lucrărilor de construcții ca fiind "dreptul asupra construcției și/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obține, potrivit legii, din partea autorității competente, autorizația de construire/desființare: 1. dreptul real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donație, certificat de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească); 2. drept de creanță dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locațiune. Emiterea autorizației de construire în baza unui contract de comodat/locațiune se poate face numai pentru construcții cu caracter provizoriu și acordul expres al proprietarului de drept";.
Ținând cont de aceste dispoziții legale și față de starea de fapt, tribunalul a considerat eronată concluzia primei instanțe, în sensul că pârâtul P. S. nu
este proprietarul construcțiilor în litigiu, astfel încât nu se poate reține existența identității între pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Astfel, contractul încheiat de pârât cu I. I. la data de_ are natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare, prin care nu s-a transferat dreptul de proprietate sau dreptul de superficie asupra terenului în favoarea acestuia din urmă. Părțile s-au obligat doar ca pe viitor să transfere aceste drepturi reale, ceea ce ulterior nu s-a mai întâmplat.
Relevantă în acest sens este clauza prin care părțile au stabilit ca proprietarii terenului să instituie un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 1778 mp în favoarea constructorului, obligându-se să se prezinte la un notar public pentru a încheia în formă autentică acest contract, acordarea dreptului de superficie având rolul de a asigura constructorului dreptul de a edifica în nume propriu construcțiile.
Părțile contractante nu au încheiat ulterior nici un act, astfel încât autorizațiile de construire au fost eliberate pe numele pârâtului P. S., care și-a asumat astfel răspunderea pentru eventualele prejudicii produse terțelor persoane, iar I. I. nu a dobândit niciun drept real asupra terenului sau construcției, fiind fără relevanță juridică faptul că el a edificat efectiv construcțiile.
Pe de altă parte, contractul încheiat la data de_, între pârât și I. I. poate produce efecte juridice doar între cei doi, nefiind opozabil reclamanților, astfel încât nu se poate reține că pârâtul este exonerat de orice răspundere.
T. ul a considerat nefondate apărările pârâtului, întrucât în speță nu a avut loc o transmitere valabilă a vreunui drept real, iar dispozițiile art.41 din Legea nr. 50/1991 pe care le-a invocat se referă la dreptul de concesiune, care potrivit art. 13 din aceeași lege are ca obiect terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P. S., solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți și menținerii sentinței întrucât:
T. ul a interpretat greșit juridic dedus judecății, schimbându-i natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic. De asemenea, a încălcat și aplicat greșit legea în cauză.
Astfel, instanța de apel a dat o greșită interpretare convenției intervenite între recurent și I. I. la data de_, actului adițional la această convenție (încheiat la_ ) și celor două autorizații de construire (nr. 866 și nr. 960/2006).
Prin contractul inițial s-a prevăzut efectuarea unui schimb a unui bun prezent cu patru bunuri viitoare, respectiv suprafața de 1778 mp teren în schimbul a patru apartamente din cele 16 pe care I. I. urma să le construiască.
Din conținutul contractului încheiat rezultă în mod cert că acesta nu are caracterul unic de antrepriză, fiind din antecontract prin care urma să se transfere inițial dreptul de proprietate asupra terenului pe care urma să fie edificate de către constructor (investitor) cele două blocuri de locuințe.
Decizia emiterii autorizațiilor de construire pe numele recurentului a fost luată ca urmare a faptului că sub fostul cod civil nu era posibilă înscrierea în cartea funciară a unui drept de superficie în lipsa construcției, intenția părților fiind însă aceea de a se edifica cele două blocuri de locuințe de către I. I. în nume propriu, acesta asumându-și întreaga responsabilitate, așa cum rezultă in actul adițional încheiat la 26 ianuarie 2007.
Faptul că reclamantul este proprietarul terenului și titular menționat în autorizațiile de construire nu creează decât o prezumție relativă a faptului că este titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren.
Câtă vreme I. I. a construit pe propria sa cheltuială cele două blocuri, fiind dezvoltător/investitor al proiectului, el a dobândit calitatea de constructor și proprietar al lor.
Invocarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 și din Anexa nr. 2 a legii constituie o vădită încălcare și aplicare greșită a legii, aceste prevederi reglementând caracterul absolut al situației juridice atestate de către autorizația de construire, în sensul că nu stabilesc doar titularul autorizației poate fi și proprietarul construcției ce se edifică în baza ei. De altfel, recurentul a indicat și prevederile art. 41 din Legea nr. 50/1991, ele referindu-se la posibilitatea înstrăinării autorizației de construire.
Nu a fost motivat în drept considerentul potrivit căruia este fără relevanță juridică faptul că I. I. a edificat efectiv construcțiile.
Instanța de apel a apreciat în mod cu totul eronat faptul că actul juridic intervenit între recurent și I. I. produce efecte juridice doar între cei doi, nefiind opozabil reclamanților.
Nu s-a făcut distincția între principiul relativității efectelor actului juridic și opozabilitatea actului juridic față de terți, aceasta din urmă însemnând dreptul părții de a invoca un act juridic împotriva terțului care ar ridica pretenții în legătură cu un drept subiectiv dobândit de parte prin respectivul act juridic. Dimpotrivă, prin inopozabilitatea actului juridic față de terți înseamnă lipsa unui asemenea drept.
În consecință, instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a principiului relativității efectelor actului juridic, interpretând eronat prevederile art. 973 C.civ.
În drept au fost indicate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului (f. 25-27).
În cauză a formulat întâmpinare și intervenienta F. F. , arătând că nu se opune recursului (f. 21).
Cu privire la recursul declarat Curtea are în vedere următoarele:
Este necontestat în cauză că pârâtul recurent P. S. are calitate de proprietar înscris în cartea funciară, împreună cu soția sa P. M. Stela, asupra terenului înscris în CF nr. 1. C., nr. top 13914/2/2/1 și 13915/1/2/1.
În această calitate a lui P. S. au fost emise autorizațiile de construire nr. 866/_ și nr. 960/_, fiind de observat că, în
ce-l privește pe I. I., acesta nu a fost și nici nu este titularul unui drept real asupra terenului în suprafață 1778 mp (parte din acela în suprafață totală de 2500 mp, înscris în CF nr. 1. C. ), ce a făcut obiectul convenției încheiate la data de_ și, mai apoi, al actului adițional la aceasta încheiat în data de_ (f. 25-27 dosar Judecătorie).
Convenția încheiată la data de_, precum și actul adițional la aceasta, sus-evocat, nu lasă nicio îndoială asupra împrejurării că voința părților a fost aceea de a se permite transmiterea suprafeței de 1776 mp teren de la pârâtul recurent și soția sa către I. I. în schimbul a patru apartamente cuprinse în blocurile de locuințe ce urmau a se construi pe teren, stipulându-se expres că
"transferul dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea constructorului se va face concomitent cu transferul dreptului de proprietate asupra celor patru apartamente în favoarea Proprietarului";.
Cum până în prezent situația juridică a construcțiilor edificate nu a îngăduit și încă nu îngăduie realizarea acestui reciproc transfer de proprietate,
rămâne că reclamantul și-a păstrat calitatea de proprietar al terenului, deci inclusiv drepturile și obligațiile care, la nivel general, decurg din această calitate.
Astfel cum a observat și instanța de apel, în cuprinsul aceleiași convenții din data de_ s-a precizat și că, în scopul de a se putea obține autorizația de construire pe numele lui I. I., "proprietarii terenului instituie un drept de superficie asupra suprafeței de 1778 mp ...";. Întrucât cerințele legale privitoare la valabila constituire a unui asemenea drept nu erau întrunite, dreptul de superficie evocat nu a ajuns să dobândească deplină ființă juridică.
În cuprinsul convenției părțile justifică intenția de a constitui un drept de superficie prin faptul că "având în vedere reglementările de construire se eliberează pe numele proprietarului terenului sau a celui care deține un drept real asupra acestuia ...";.
Rezultă, așadar, că părțile erau conștiente de împrejurarea că doar titularul unui drept real asupra terenului, drept de natură a-i îngădui să edifice o construcție, poate obține autorizație de construire.
Or, câtă vreme recurentul a rămas proprietar, iar I. I. nu a dobândit un drept real care să permită emiterea autorizație de construire pe numele său, rămâne că în relația cu terții (iar asemenea terți sunt și reclamanții din prezentul proces) pârâtul recurent rămâne singurul obligat, în calitatea lui de proprietar al terenului și titular al autorizației de construire.
Tot astfel, în ce privește construcțiile edificate, calitatea de proprietar a recurentului, unită cu calitatea de titular al autorizației de construire, face ca față de terți el să apară ca fiind răspunzător în legătură cu anumite situații juridice născute cu privire la teren și care sunt de natură a afecta legitime interese ale terților.
Faptul că I. I. s-a obligat față de recurent, pe cale convențională, să respecte specificațiile proiectului de conviețuire, asumându-și răspunderea
"pentru executarea efectivă și faptică a lucrării și respectarea documentațiilor tehnice";, nu este de natură să trimită la o altă concluzie, căci față de terți interesează persoana ce are calitate de proprietar al terenului, câtă vreme aceasta este aceeași cu persoana pe numele căreia a fost emisă autorizația de construire.
Altfel, s-ar ajunge ca terților să le fie opusă o convenție încheiată între proprietarul terenului, totodată titular al autorizației de construire, și o altă persoană, convenție cu privire la care legea nu impune formalități de publicitate și cu privire la care terții nu se află, în mod obișnuit, în situația de a o cunoaște.
Contrar celor afirmate de recurenți, convenția încheiată între el și I. I. nu le poate fi opusă reclamanților în sensul de a li se pretinde să țină seama de ea atunci când pretind demolarea construcțiilor, câtă vreme această convenție reprezintă un simplu angajament bilateral, generator de drepturi și obligații exclusiv între cei care l-au încheiat. Dimpotrivă, chestiunea edificării de construcții și, în legătură cu faptul construirii, stabilirea celor responsabili pentru vătămarea intereselor unor terți, derivă din calitatea de titular al autorizației de construire, deci de aparent beneficiar al construcției în raport cu terții și autoritățile statale.
Tocmai în considerarea acestei distincții se cuvine a se observa și faptul că în cazul în care pârâtul recurent ar cădea în pretenții în prezentul proces, el ar rămâne ținut față de reclamanți, dar mai apoi, în virtutea raportului său juridic stabilit cu I. I. va putea valoriza față de acesta, de pe temei exclusiv contractual, convenția încheiată.
Rezultă din cele ce preced că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, după cum corect a stabilit și natura juridică a actelor încheiate între recurent și I. I., statuând în mod întemeiat că actualul recurent are calitate procesuală pasivă în cauză.
Nu s-ar putea reține nici că decizia pronunțată în apel nu ar fi suficient motivată, examinarea în ansamblul lor a considerentelor evidențiind caracterul îndestulător al motivării.
Nu pot fi avute în vedere, în beneficiul recurentului, nici prevederile art. 41 din Legea nr. 50/1991, acestea referindu-se, într-adevăr, la posibilitatea transmiterii autorizației de construire către un altul, însă doar "în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției ...";. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în prezenta cauză.
Se va respinge, așadar, recursul ca nefondat de pe temeiul prevederilor art.
304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. S. împotriva deciziei civile nr. 246/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților C. I. A., G. L. și P. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, pentru fiecare.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
A. | C. V. | M. | D. | -L. B. |
GREFIER
S. - D. G.
Red.VM/dact.MS 2 ex./_
Jud.apel: M.Oncică-S. /D.I.Tașcă Jud.fond: M.G.Moț
| ← Încheierea civilă nr. 278/2013. Obligatie de a face | Încheierea civilă nr. 328/2013. Obligatie de a face → |
|---|
