Decizia civilă nr. 587/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 587/2013 Ședința publică de la 28 Mai 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: M. Teodora L.
Judecător: G. D., președinte secție civilă Judecător: M. K., președinte instanță Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de revizuentul recurent petent S. F., doimiciliat în O., str. P., nr. 9, bl. T.C.I., ap. 5, jud. Bihor, împotriva deciziei civile nr. 105 din_ pronunțată de Tribunalșul Sălaj în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosarul cauzei se depune de către intimata recurentă pârâtă M. E., întâmpinare
Instanța constatând că la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare:
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 08 aprilie 2013 contestatorul S. F. a solicitat a se constata nelegalitatea și nulitatea absolută a deciziei civile pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ .
În motivarea contestației se arată că decizia în cauză nu cuprinde semnătura președintelui, judecătorilor și a grefierului cerințe imperative care sunt prevăzute de art. 261 alin. 8 din codul de procedură civilă și decizia de îndrumare nr. 10/1970 al Plenului Tribunalului Suprem, acțiunea 2502, alin. 2 pct. 3 din NCC, precum și art. 1(5), 11,15,16,21,124 din CR - 2003, art. 1 alin. a) din OG nr. 66/1999.
Contestația în anulare nu este timbrată.
Potrivit art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997se arată că, în conformitate cu prevederile alin. 1 "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost
1
înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.";
În cazul în speță contestatorul S. F. pentru termenul de judecată din 28 mai 2013 a fost citat cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, însă nu s-a conformat.(f. 8).
În acest sens pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare se poate observa că contestatorul a semnat personal de luare la cunoștință a obligației de a achita timbrajul în sumă de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar însă nu s-a conformat.
Sancțiunea neachitării taxelor judiciare de timbru atrage anularea cererii sau a căii de atac, respectiv a contestației în anulare ca netimbrată.
În consecință în baza art. 20 alin. 3 din L nr. 146/1997 se va anula ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul S. F., împotriva deciziei civile nr. 105 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. _
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul S.
F., domiciliat în O., str. P., nr. 9, bl. T.C.I., ap. 5, jud. Bihor, împotriva deciziei civile nr. 105 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. _
.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte, M. L. | Judecător, G. D. | Judecător, M. K. |
Grefier, M. J. D. |
Red.DG/_
Dact.MJD/_ Ex.2
2
← Decizia civilă nr. 48/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 3847/2013. Obligatie de a face → |
---|