Decizia civilă nr. 40/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 40/R/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M. -C. V.
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva sentinței civile nr. 637 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. _
, privind și pe reclamantul SA A., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului-intimat SA A., avocat Lenard I., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 decembrie 2012, reclamantul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Se constată de asemenea că la data de 3 ianuarie 2013, reprezentantul reclamantului-intimat SA A. s, dl. avocat Lenard I., a depus la dosar prin fax, o cerere prin care solicită strigarea cauzei la orele 11.00 întrucât are de susținut cauze și la alte instanțe, cerere căreia de altfel instanța i-a dat curs.
Reprezentantul reclamantului-intimat depune la dosar decizia nr. 126/R/2012 pronunțată de C. de A. C. în dosar nr._, cu titlu de practică judiciară.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță și obligarea pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1900 lei, conform dovezilor pe care le depune la dosar. Arată că prin hotărârea de
condamnare s-a dispus confiscarea totală a averii, iar în speță s-a făcut dovada executării acestei dispoziții prin procesele-verbale de sechestru întocmite în baza hotărârii de condamnare, în consecință critica pârâtului referitoare la faptul că este imposibil a se stabili dacă s-a dus sau nu la îndeplinire dispoziția referitoare la confiscare este fără suport legal și de o totală rea-credință. Bunurile care se restituie nu trebuie să fie numai bunuri imobile. Dispozițiile legale incidente în cauză nu fac distincție între bunuri mobile și imobile, acestea referindu-se la bunurile confiscate ce nu au fost restituie. Valoarea bunurilor confiscate a fost stabilită printr-o expertiză, pe care pârâtul nu a contestat-o. Raportat la aceste aspecte, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta parchetului de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat. Arată că din întreg dosarul cauzei rezultă că antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru o infracțiune cu caracter politic și s-a dispus confiscarea averii prin hotărârea
de condamnare. Inițial s-a dispus sechestru așa cum rezultă din procesul- verbal de sechestru aflat la fila 5 din dosarul de fond, iar mai apoi a avut loc și un inventar al bunurilor ce a fost consemnat în înscrisul aflat la fila 6 din dosarul de fond, rezultând astfel că s-a pus în executare dispoziția confiscării bunurilor ca urmare a condamnării. Față de aceste împrejurări prima critică a motivelor de recurs este nefondată și se impune respingerea acesteia ca atare.
Prin Legea nr. 221/2009 s-a prevăzut că persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile unor legi speciale. Având în vedere aceste dispoziții, și faptul că legiuitorul nu a distins dacă este vorba despre bunuri mobile sau bunuri imobile, nici instanța și nici părțile nu trebuie să distingă, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 637 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul SA, împotriva pârâtului S. R. prin M. UI F. P., și în consecință:
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 20.375 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de la antecesorul reclamantului, defunctul SA, în baza sentinței nr.398/1959 a T. ui Militar C. .
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 900 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Din actele comunicate de CNSAS rezultă că antecesorul reclamantului, defunctul SA, a fost condamnat la 5 ani și 6 luni închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art.209 pct.2 lit. a C. penal, prin sentința nr.398/1959 a T. ui Militar C., definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr.1371/1959 a T. ui Militar al Regiunii III Militare C. . Defunctul a fost arestat la data de_ și eliberat la data de_ .
Așadar, antecesorul reclamantului a suferit o condamnare considerată de drept cu caracter politic, conform art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.221/2009.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.761/_, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. P. Constanța și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art.147 alin.1 și 4 din Constituție, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R. iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, iar decizia este obligatorie și se aplică și litigiilor aflate în curs de judecată.
În ceea ce privește despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, instanța a constatat că prin hotărârea de condamnare s-a dispus și confiscarea totală a averii antecesorului reclamantului.
Instanța a considerat nefondate susținerile pârâtului, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 pot fi acordate despăgubiri doar pentru bunurile imobile confiscate, întrucât aceste dispoziții nu disting după cum bunurile sunt mobile sau imobile, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite (în natură sau echivalent) în baza unor legi speciale anterioare.
Printre actele comunicate de CNSAS se regăsește un proces verbal încheiat de un executor judecătoresc din care rezultă că în temeiul hotărârii de condamnare bunurile sechestrate au fost confiscate următoarele bunuri
aflate în proprietatea defunctului SA: o iapă de culoare roșie în vârstă de 3 ani; o căruță pentru un cal cu osii de fier; un bufet de lemn vopsit maro cu 2 sertare și două uși în stare bună; suprafața de 3,95 ha teren arabil și vie. De asemenea, din declarația martorului S. Martin rezultă că antecesorului reclamantului i s-au confiscat unelte agricole, 2 boi, o căruță, mobila și un tablou.
În ceea ce privește valoarea bunurilor mobile confiscate, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. R. I. Dorel rezultă că valoarea de circulație a acestora este de 20.375 lei. Astfel, instanța a luat în considerare valoarea animalelor de 12.500 lei (anexa nr.2), valoarea unei căruțe pentru un cal cu osie de fier de 500 lei (anexa nr.3) și valoarea mobilierului și a obiectelor de artă, de 7375 lei (anexa nr.4). Instanța nu a inclus și a doua căruță menționată în anexa nr.3, întrucât din probele dosarului nu reiese că aceasta a fost confiscată de la antecesorul reclamantului.
Instanța a considerat neîntemeiată cererea reclamantului privind contravaloarea recoltei agricole de pe terenul confiscat, în valoare de 20.000 euro, precum și pierderea veniturilor sale prin privarea de educație academică și instrucție profesională, pe parcursul vieții sale, în valoare de
150.000 euro, întrucât în temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 pot fi acordate doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Față de cele ce preced, instanța a considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, însă doar pentru bunurile mobile menționate mai sus, reclamantul fiind astfel
îndreptățit să primească suma de 20.375 lei, urmând să admită în parte acțiunea, în aceste limite.
În baza dispozițiilor art.274 C. proc.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 900 lei, onorariul expertului R. I. Dorel.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada confiscării efective a bunurilor pentru care s-au acordat daune materiale.
Din procesul verbal existent la dosarul cauzei, rezultă că bunurile o iapă de culoare roșie în vârstă de 3 ani; o căruță pentru un cal cu osii de fier; un bufet de lemn vopsit; suprafața de 3,95 ha teren arabil și vie, pentru care s-a dispus confiscarea în baza sentinței nr. 398/1959 a T. ui Militar C., au fost lăsate în custodia numitei S. Sara.
Raportat la existența acestui înscris, în care se precizează că bunurile au fost confiscate în temeiul sentinței penale, pârâtul apreciază că administrarea probei cu martori este inadmisibilă.
Totodată s-a invocat că în cauză au fost încălcate prevederile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, întrucât bunurile mobile nu pot face obiectul Legii nr. 221/2009, ci doar bunurile imobile.
Această susținere rezultă și din expunerea de motive privind proiectul Legii nr. 221/2009, în care se arată că prin această lege se urmărește, prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001 acordarea
direct de către instanță a unor despăgubiri bănești, care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
În susținerea recursului, pârâtul a invocat practica Înaltei Curți de C. și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată (f. 9), reclamantul a solicitat respingerea recursului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării reclamantul a arătat că din probațiunea administrată a reieșit că hotărârea penală a fost executată sub aspectul confiscării averii.
Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu face distincție între bunuri mobile sau imobile, referindu-se doar la bunurile confiscate care nu au fost restituite. Valoarea acestor bunuri a fost dovedită prin expertiza efectuată în cauză.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada de referință a legii sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Utilizând sintagma "echivalentul valorii bunurilor confiscate";, legiuitorul nu face nicio distincție după criteriul naturii bunurilor supuse confiscării - mobile și/sau bunuri imobile. Or, este de principiu că acolo unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă (ubi lex non distinquit, nec non distinquere debemus).
Este adevărat că în cuprinsul textului de lege se face trimitere și la alte acte normative cu caracter reparatoriu - Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 - în raport cu acestea, Legea nr. 221/2009 având un caracter de complinire, însă, trimiterea vizează în exclusivitate măsurile de restituire a bunurilor imobile, fără a exclude posibilitatea acordării de despăgubiri cu privire la bunurile mobile confiscate, în condițiile Legii nr. 221/2009.
Pedeapsa complementară a confiscării averii, reglementată prin Codul penal în vigoare la momentul aplicării acestei măsuri, afecta patrimoniul persoanei vizate de aplicarea pedepsei, atât sub aspectul bunurilor mobile, cât și al celor imobile.
Acordarea unor despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 are rolul de a repara prejudiciul adus condamnatului politic prin aplicarea pedepsei complementare a confiscării averii acestuia, care a vizat atât bunurile mobile, cât și bunurile imobile. O eventuală distincție, în funcție de natura bunurilor ce au făcut obiectul confiscării, în condițiile în
care textul legal nu prevede explicit că pot fi acordate despăgubiri numai pentru anumite categorii de bunuri ce au fost confiscate condamnatului politic, ar însemna o interpretare a textului legal într-un sens care nu este explicit reglementat, inadmisibil din perspectiva principiului anterior evocat.
Referitor la dovada bunurilor mobile confiscate, în executarea pedepsei complimentare, aceasta a fost făcută în cauză prin procesul-verbal de întocmit în data de_, sentința penală nr. 398/_ a T. ui Militar C. în baza căreia s-a dispus confiscarea totală a averii a antecesorului reclamantului și prin probele testimoniale administrate, despăgubirile fiind acordate de instanță în limitele dovedite ale prejudiciului, potrivit expertizei de evaluare întocmite în cauză.
Sentința penală de condamnare nr. 398/1959 a T. ui Militar C. prin care s-a dispus confiscarea totală a averii personale a condamnatului
A. constituie o dovadă indubitabilă a faptului că față de acesta s-a dispus această pedeapsă complementară.
Măsura confiscării dispusă printr-o hotărâre de condamnare a fost cu certitudine pusă în executare, în acest sens fiind și depoziția martorului audiat în cauză (f. 75 dosar fond), susținerea recurentului conform căreia proba testimonială este inadmisibilă, fiind total nefondată, întrucât prin aceasta nu se dovedește valoarea bunurilor confiscate, ci faptul că măsura confiscării a fost într-adevăr executată.
Dispunându-se confiscarea întregii averi personale a condamnatului, în lipsa mențiunii în cuprinsul hotărârii penale a tuturor bunurilor confiscate, în mod corect s-au luat în considerare procesele verbale de sechestru întocmite, în vederea determinării bunurilor supuse confiscării, întrucât raportat la dispoziția sentinței de condamnare, este evident că bunurile anterior sechestrate au fost și efectiv confiscate în baza acestei hotărâri.
În fața primei instanțe s-a efectuat expertiza de evaluare a bunurilor menționate în cuprinsul procesului verbal de sechestrare, reieșind că valoarea de circulație a acestora este de 20.375 lei, în limita acestei valori fiind în mod corect admisă acțiunea reclamantului.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat și va menține în tot hotărârea atacată.
În conformitate cu dispozițiile art. 316 raportat la art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat să plătească intimatului SA suma de 900 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs ( f.16), curtea apreciind că, față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de către avocat - constând în formularea întâmpinării și prezența la termenul de judecată din_, suma de 1900 lei cu titlu de onorariu avocat nu este justificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 637 din_ a
ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului SA suma de 900 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T.
D.
M.
C. V.
A.
-T. N.
M.
L.T.
Red. M.V. dact. G.C.
2 ex/_
Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 2382/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 3661/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
