Decizia civilă nr. 4002/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4002/R/2013
Ședința publică din data de 16 octombrie 13 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
G. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. G., împotriva sentinței civile nr. 808 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DGFP ARAMUREȘ, având ca obiect
despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 4 septembrie 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Petitul privind despăgubirile materiale a fost în mod corect soluționat, reținându-se în cauză incidența Deciziei nr. 6/2013
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 808 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul A. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a F. P. M. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința Penală nr. 141 din 3 martie 1950, pronunțată în dosarul nr.47/1950 a T. ui Militar C. Secția I-a, bunicul reclamantului, A. D.
, a fost condamnat la 5 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscarea
averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, făcând aplicațiunea art. 209 pct.III C.P. combinat cu art. 157 C.P. și D. 212/1948 și fără acordare de circumstanțe atenuante. Totodată prin aceiași sentință a mai fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională și 10.000 lei amendă corecțională pentru delictul de înlesnire a infracțiunilor contra liniștei publice, făcând aplicațiunea art. 335 C.P. Conform art. 101 C.P. s-a dispus executarea pedepsei cele mai grave. În baza art. 304 C.J.M. a fost obligat să plătească statului 5.000 lei cheltuieli de judecată.
C. Militară de Casare și Justiție prin Deciziunea nr. 1937 din 20 iunie 1950 pronunțată în dosarul nr.1367/1950 a respins ca neîntemeiat recursul declarat de bunicul său, A. D., împotriva Sentinței nr. 141/3 martie 1950 a T. ui Militar C. Secția I-a.
Conform fișei matricole penale cu nr. matricol 1715/_ pedeapsa a efectuat-o în Penitenciarele Valea Neagră, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud.
Prin Sentința Penală nr. 152 din 2 aprilie 1959 pronunțată în dosarul nr. 104/1959 de Tribunalul Militar Timișoara, bunicul reclamantului, A. D., a fost condamnat la 10 ani închisoare.
Conform fișei matricole penale, pedeapsa a efectuat-o în Penitenciarele Oradea, Salcia, Văcărești, Galați și Periprava. La data de_ a fost grațiat prin Decretul nr.291/1962 al Consiliului de Stat.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamant, tribunalul a respins această cerere ținând seama de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și de prevederile art. 147 alin.1, 4 din Constituție care prevăd că dispozițiile legale declarate de curte neconstituționale își încetează după 45 de zile efectele juridice. În cauză, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată și s- a constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 ce reglementa tocmai posibilitatea instanței de judecată sesizate să oblige S. R. să plătească persoanelor interesate sume de bani cu titlu de daune morale. Așa fiind, practic aceste pretenții juridice sunt lipsite de un temei juridic actual, neexistând justificare legală pentru acest tip de pretenții, altul decât dreptul comun, neinvocat de către reclamant, și cu privire la care, oricum, acțiunea ar fi prescrisă. T. a constatat că dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat de drept aplicabilitatea, situație în care acest temei legal invocat de către reclamanți prin acțiunea inițială nu mai poate produce efecte juridice în sensul urmărit inițial de legiuitor.
În contextul Legii nr.221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi.
În categoria bunurilor susceptibile prin contravaloare se includ terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și instalațiile și utilajele preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Cele de mai sus au fost stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin Decizia nr.6/2013 (Monitorul Oficial nr. 245/_ ).
Bunurile a căror contravaloare se solicită în cauză nu se încadrează în criteriile de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 Cod proc.civ.
În subsidiar, în temeiul art.312 alin.(5) c.p.c. solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru necercetarea fondului cauzei.
În motivarea recursului reclamantul a invocat următoarele:
Bunicul său, A. D., a fost condamnat prin două sentințe penale - nr.141 din 3 martie 1950, pronunțată în dosarul nr. 47 / 1950 a T. ui Militar
C. Secția l-a, la 5 ani temniță grea, 5 ani degradare civică si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Totodată prin aceiași sentință a mai fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională și 10.000 lei amendă corecțională pentru delictul de înlesnire a infracțiunilor contra liniștei publice.
C. Militară de Casare și Justiție prin Deciziunea nr.1937 din 20 iunie 1950 pronunțată în dosarul nr.1367 / 1950 a respins ca neîntemeiat recursul. declarat de bunicul meu, A. D., împotriva Sentinței Penale nr. 141 / Prin sentința penală nr.152 din 2 aprilie 1959, pronunțată în dosarul nr.
104 / 1959 de Tribunalul Militar Timișoara, bunicul său, A. D. a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Cu toate că instanța a recunoscut statutul de deținut politic al bunicului reclamantului, acțiunea a fost respinsă.
Dreptul la primirea daunelor materiale solicitate este perfect dovedit. Aceiași instanță în cazuri similare (sentința civilă nr.810 din_ pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș dar și sentința civilă nr.808 din_ pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș) a admis în parte acțiunea formulată introdusă de reclamanți {foști deținuți politici-condamnați prin aceiași sentință penală ca si bunicul său, sau urmași ai acestora) în sensul că a obligat S. R. la plata către reclamanți a unor sume reprezentând despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii
bunurilor confiscate.
Prin întâmpinarea formulată (f. 19-20), pârâtul a solicitat respingerea recursului, invocând excepția prescripției dreptului la acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civil.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât, aceasta urmează a fi respinsă, întrucât așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive și a precizării de acțiune, reclamantul și-a întemeiat pretențiile exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Pârâtul a invocat excepția prescripției în raport de prev. art. 998-999 C. civil, însă aceste dispoziții nu constituie temeiul de drept al acțiunii, astfel încât excepția nu este incidentă și nu se impune a fi analizată.
Pe fondul cauzei, curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut incidența celor statuate prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în M.Of. nr. 245/_ și prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 250.000 Euro, pentru prejudiciul moral suferit de bunicul său în urma condamnărilor politice suferite de acesta, obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei, reactualizată reprezentând 10.000 lei amendă corecțională și 5.000 lei cheltuieli de judecată la plata cărora antecesorul său a fost obligat prin sentința penală nr. 141/1950 a
T. ui Militar C. și la plata sumei de 45.290 lei reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate de la antecesorul său.
În ce privește prima pretenție - daune morale în sumă de 250.000 euro - curtea constată că aceasta nu poate fi acordată, întrucât prin decizia nr. 12/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr._ și nr._, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În temeiul art. 3307alin. 4 Cod proc.civ., această decizie este obligatorie.
În ce privește cea de-a doua pretenție - obligarea pârâtului la plata sumelor de 15.000 lei reactualizată și 45.290 lei contravaloarea bunurilor mobile confiscate - acesteia îi sunt aplicabile, așa cum a reținut și prima
instanță, cele statuate prin decizia nr. 6/2013 pronunțată în recurs în
interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în contextul Legii nr.221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi.
În temeiul art. 3307alin. 4 Cod proc.civ., această decizie este obligatorie de la data publicării sale în M.Of. -_ .
Practica judiciară invocată de reclamant în susținerea recursului, respectiv acțiuni similare, promovate de persoane aflate în situații identice cu bunicul său
D., soluționate în sensul admiterii, nu poate fi luată în considerare,
întrucât constituie hotărâri judecătorești pronunțate anterior datei de_, dată de la care decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție este obligatorie.
Această sentință nr. 810/_ a T. ui M. (f. 14), a rămas
irevocabilă prin decizia civilă nr. 3161/R/_ a Curții de A. C. (f. 15), adică anterior obligativității celor statuate prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Pentru aceste considerente, constatând că pretențiile reclamantului constând în daune morale și despăgubiri materiale în temeiul Legii nr. 221/2009 nu pot fi acordate, în ambele materii Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțând recursuri în interesul legii obligatorii, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. G. împotriva sentinței civile nr. 808 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
G.
M. L. -T.
Red. M.V. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: D.W.
| ← Sentința civilă nr. 1453/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 106/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
